Vorbirea părintelui Vladimir la sicriul şi la mormântul scumpului Părinte Iosif

Pr-VladimirIubiţii şi scumpii mei fraţi!… Iată, în sfârşit, mă aflu în faţa scumpului şi în veci neuitatului meu părinte Iosif… şi nu-i vom mai vedea faţa scumpă şi sfântă. El se coboară cu trupul – în mijlocul plânsului nostru – în sânul pământului acestuia din care toţi suntem alcătuiţi…
Plângând am venit de acasă până la Sibiu şi mă rugam fierbinte Domnului meu Iisus necontenit, ca El să mă ajute să mai vad pe scumpul meu părinte Iosif înainte de a fi coborât în sânul pământului.
Şi acum, în momentul acesta când stau pe marginea acestui scump mormânt, îmi îndrept inima şi toată fiinţa mea către bunul Dumnezeu şi-I mulţumesc fierbinte că nu m-a lipsit de ultima mângâiere cu care să mă mângâi toată viaţa mea.
Am o credinţă că, pentru a veni la timp aici, se ruga Domnului şi părintele Iosif, şi scumpa mea soţie care, în ceruri, mă aşteaptă şi pe mine, cât mai curând. Părintele Iosif şi-a sfârşit călătoria trudnică. Şi-a sfârşi-o cu dragoste pilduitoare pentru noi toţi. Iar acuma se odihneşte în ceruri fericit… Părintele Iosif a plecat, dar n-a murit şi nu va muri niciodată în inimile noastre. Opera, lucrarea lui va dăinui şi va trăi în vecii vecilor, străbătând negura tuturor vremurilor ce vor urma. Numele lui va intra în Istoria cea nepărtinitoare a Bisericii şi Ţării noastre…
Iubiţii mei fraţi!… Dacă părintele nostru cel drag, scump şi iubit ne-a părăsit, apoi noi de-acuma înainte să ţinem şi să preţuim cărţile părintelui Iosif ca [pe] o comoara preascumpă a inimilor şi a sufletelor noastre. Să ne ridicăm mereu inima şi sufletul nostru sus spre Dumnezeu, să-l rugăm fierbinte ca să aşeze sufletul părintelui Iosif în ceata martirilor Săi pentru credinţă, în rândul celor din Oastea cea slăvitoare în cer, căci a fost un viteaz ostaş în Oastea cea luptătoare pe pământ…
Dragă şi scumpe părinte!… Spune scumpei, dulcii şi preaiubitei mele soţii, spune dragului părinte Vasile că noi vom duce lupta înainte cu credinţă şi fără frică. Şi vom căuta să murim precum au murit înaintaşii noştri.
Vom veni şi noi, cât de curând, să ne întâlnim cu voi, să ne bucurăm împreună în faţa Domnului. Deci, la revedere sfântă şi plină de bucurii sus în cer, la Domnul!

Preot Vladimir Popovici, «Glasul Dreptăţii» nr. 10 / 27 febr. 1938, p. 1-3