Când prin Ierihon trecut-ai cu mulţimea-n jur grămadă
într-un dud Zaheu urcase, pe deasupra să Te vadă.
Căci fiind mic de statură, se temea că treci, Iisuse,
şi-ar fi vrut să Te cunoască, după tot ce i se spuse.
Dar spre marea lui uimire, Te văzu oprind deodată
şi, chemându-l chiar pe nume, i-ai dat vestea neaşteptată.
– Dă-te jos acum, Zahee, că vreau azi la tine-n casă
să petrec cu bucurie şi să stăm cu toţi la masă.
Nu ştiu ce le-ai spus atuncea cât cu ei ai stat, Iisuse,
însă o lumină mare lor în suflet le pătrunse.
Că Zaheu striga-n suspine, întristat de-a lui păcate:
– Doamne, multe din ce-am astăzi eu le-am strâns cu nedreptate.
Dau azi însă, jumătate din averea adunată
şi-mpătrit întorc, Iisuse, ce-am năpăstuit vreodată
Ca Zaheu ne-ntoarcem, Doamne, şi strigăm printre suspine
– Şi noi am greşit, Iisuse, şi Te-am părăsit pe Tine.
Dar dorim şi noi asemeni să primim a Ta lumină,
pocăinţa să ne fie de-orişice păcat deplină.
Viorel Bar