ZIUA ÎNVIERII – BUCURIA CELOR CE „MORŢI AU FOST ŞI AU ÎNVIAT”

Multe învăţături se scriu [cu] prilejul Învierii.
Toate ziarele şi foile sunt pline cu aşa-numite „articole de Paşti”. Dar cele mai multe sunt vorbe goale. Sunt cu adevărate ,,articole” comandate de Paşti. Cum spunea odată un ziarist, că-i ceruse un redactor un articol de Paşti. Şi mi-a trebuit – spunea ziaristul – o seară întreagă de cafenea şi cinci şpriţuri de vin până mi-a venit „inspiraţia” şi am scris articolul. Fireşte, astfel de articole, ce urme ar putea lăsa în suflete?
Se vorbeşte mult la Paşti despre minunea Învierii Domnului. Şi despre minunea învierii din morţi.
Se vorbeşte însă prea puţin despre cealaltă latură a Învierii. Despre minunea învierii păcătoşilor la o viată nouă. Despre învierea pe care o vestea fiul cel pierdut: „Mort am fost şi am înviat”.
Căci darul şi minunea învierii tocmai aici se arată şi lucrează. Iisus cel înviat învie şi pe cei „vii”, pe cei ce trăiesc, dar sunt morţi (Apoc 3, 1).
În numărul acesta avem o pagină întreagă (pag. 7) cu „învieri de pe fronturile Oastei Domnului”.
Sunt acolo lucruri minunate. Unul spune că avea patima cutare şi a scăpat de ea, altul că zăcea ca un mort în păcate şi s-a ridicat, altul că era orb şi acum vede etc… Toţi vestesc cu putere învierea fiului pierdut: „Morţi am fost şi am înviat”. Morţi erau în păcate şi au înviat la o viaţă nouă.
Iată, asta e biruinţa Învierii. Căci ce biruinţă ne-ar aduce învierea, câtă vreme noi suntem biruiţi de moartea păcatului?
Iată, asta e bucuria Învierii, căci ce bucurie ne-ar putea aduce Învierea, câtă vreme noi suntem nişte morţi în păcate? Numai trecând prin învierea aceasta vom putea dobândi şi învierea cealaltă, de dincolo de mormânt.
Se spune de Paşti că învierea a biruit moartea. A rupt acul morţii. Dar câtă vreme omul e biruit de moartea păcatului, el n-are nimic cu biruinţa învierii. Numai când ai înviat la o viaţă nouă, moartea şi-a pierdut puterea. Ea nu mai are alt rost, decât să te treacă la viaţa de dincolo de mormânt.
Numai murind faţă de lume îşi pierde moartea puterea. Căci ar fi o mare minune să învie cineva fără să moară mai întâi… fără să moară mai întâi faţă de lume şi faţă de păcat.
Dar lumea e plină de ceilalţi „morţi”, care au murit faţă de Domnul şi faţă de sufletul lor.
Lumea de azi este un uriaş cimitir plin cu astfel de „morţi”. Ce bucurie e să vezi că ici şi colo învie câte unul şi începe a „umbla” şi a „grăi”! Ce bucurie e să vezi cum învie morţii şi la Oastea Domnului! Să dea Dumnezeu să se umple ţara de cei ce „morţi au fost şi au înviat”!
Plini de această bucurie sfântă, strigăm: Hristos a înviat!

«Isus Biruitorul» nr. 18 / 28 apr. 1935, p. 1