PSALTIREA: CATISMA A PAISPREZECEA

PSALMUL 101
Rugăciunea unui sarac mâhnit, care-şi îndreptează înaintea Domnului ruga sa.
1. Doamne, auzi rugăciunea mea, şi strigarea mea la Tine să ajungă!
2. Să nu întorci faţa Ta de la mine; în orice zi mă necăjesc, pleacă spre mine urechea Ta!
3. în orice zi Te voi chema, degrabă auzi-mă!
4. Că s-au stins ca fumul zilele mele şi oasele mele ca uscăciunea s-au făcut.
5. Rănită este inima mea şi s-a uscat ca iarba; că am uitat să-mi mănânc pâinea mea.
6. De glasul suspinului meu, osul meu s-a lipit de carnea mea.
7. Asemănatu-m-am cu pelicanul din pustiu; ajuns-am ca bufniţa din dărâmături.
8. Privegheat-am şi am ajuns ca o pasăre singuratică pe acoperiş.
9. Toată ziua m-au ocărât vrăjmaşii mei şi cei ce mă lăudau, împotriva mea se jurau.
10. Că cenuşă am mâncat, în loc de pâine, şi băutura mea cu plângere am amestecat-o,
11. Din pricina urgiei Tale şi a mâniei Tale; că ridicându-mă eu, m-ai surpat.
12. Zilele mele ca umbra s-au plecat şi eu ca iarba m-am uscat.
13. Iar Tu, Doamne, în veac rămâi şi pomenirea Ta din neam în neam.
14. Sculându-Te, vei milui Sionul, că vremea este să-l miluieşti pe el, că a venit vremea.
15. Că au iubit robii Tăi pietrele lui şi de ţărâna lui le va fi milă.
16. şi se vor teme neamurile de numele Domnului şi toţi împăraţii pământului de slava Ta.
17. Că va zidi Domnul Sionul şi se va arăta întru slava Sa.
18. Căutat-a spre rugăciunea celor smeriţi şi n-a dispreţuit cererea lor.
19. Să se scrie acestea pentru neamul ce va să vină şi poporul ce se zideşte va lăuda pe Domnul;
20. Că a privit din înălţimea cea sfântă a Lui, Domnul din cer pe pământ a privit,
21. Ca să audă suspinul celor ferecaţi, să dezlege pe fiii celor omorâţi,
22. Să vestească în Sion numele Domnului şi lauda Lui în Ierusalim,
23. Când se vor aduna popoarele împreună şi împărăţiile ca să slujească Domnului.
24. Zis-am către Dumnezeu în calea tăriei Lui: Vesteşte-mi puţinătatea zilelor mele.
25. Nu mă lua la jumătatea zilelor mele, că anii Tăi, Doamne, sunt din neam în neam.
26. Dintru început Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat şi lucrul mâinilor Tale, sunt cerurile.
27. Acelea vor pieri, iar Tu vei rămâne şi toţi ca o haină se vor învechi şi ca un veşmânt îi vei schimba şi se vor schimba.
28. Dar Tu acelaşi eşti şi anii Tăi nu se vor împuţina.
29. Fiii robilor Tăi vor locui pământul lor şi seminţia lor în veac va propăşi.

PSALMUL 102
Un psalm al lui David
1. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul şi toate cele dinăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui.
2. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita toate răsplătirile Lui.
3. Pe Cel ce curăţeşte toate fărădelegile tale, pe Cel ce vindecă toate bolile tale;
4. Pe Cel ce izbăveşte din stricăciune viaţa ta, pe Cel ce te încununează cu milă şi cu îndurări;
5. Pe Cel ce umple de bunătăţi pofta ta; înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţile tale.
6. Cel ce face milostenie, Domnul, şi judecată tuturor celor ce li se face strâmbătate.
7. Cunoscute a făcut căile Sale lui Moise, fiilor lui Israel voile Sale.
8. Îndurat şi milostiv este Domnul, îndelung-răbdător şi mult-milostiv.
9. Nu până în sfârşit se va iuţi, nici în veac se va mânia.
10. Nu după păcatele noastre a făcut nouă, nici după fărădelegile noastre a răsplătit nouă,
11. Ci cât este departe cerul de pământ, atât este de mare mila Lui, spre cei ce se tem de El.
12. Pe cât sunt de departe răsăriturile de la apusuri, depărtat-a de la noi fărădelegile noastre.
13. În ce chip miluieşte tatăl pe fii, aşa a miluit Domnul pe cei ce se tem de El;
14. Că El a cunoscut zidirea noastră, adusu-şi-a aminte că ţărână suntem.
15. Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; aşa va înflori.
16. Că vânt a trecut peste el şi nu va mai fi şi nu se va mai cunoaşte încă locul său.
17. Iar mila Domnului din veac în veac spre cei ce se tem de Dânsul,
18. Şi dreptatea Lui spre fiii fiilor, spre cei ce păzesc legământul Lui
19. Şi îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le facă pe ele. Domnul în cer a gătit scaunul Său şi împărăţia Lui peste toţi stăpâneşte.
20. Binecuvântaţi pe Domnul toţi îngerii Lui, cei tari la vârtute, care faceţi cuvântul Lui şi auziţi glasul cuvintelor Lui.
21. Binecuvântaţi pe Domnul toate puterile Lui, slugile Lui, care faceţi voia Lui.
22. Binecuvântaţi pe Domnul toate lucrurile Lui; în tot locul stăpânirii Lui, binecuvântează suflete al meu pe Domnul.

Slavă…

PSALMUL 103
Un psalm al lui David
1. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte.
2. Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca ş i cu o haină;
3. Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui;
4. Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor;
5. Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc;
6. Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului.
7. Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape.
8. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa.
9. Se suie munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele.
10. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul.
11. Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor vor trece ape;
12. Adăpa-se-vor toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli.
13. Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas.
14. Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrurilor Tale se va sătura pământul.
15. Cel ce răsari iarbă dobitoacelor şi verdeaţă spre slujba oamenilor;
16. Ca să scoată pâine din pământ şi vinul veseleşte inima omului;
17. Ca să veselească faţa cu untdelemn şi pâinea inima omului o întăreşte.
18. Sătura-se-vor copacii câmpului, cedrii Libanului pe care i-ai sădit; acolo păsările îşi vor face cuib.
19. Locaşul cocostârcului în chiparoşi. Munţii cei înalţi adăpost cerbilor stâncile scăpare iepurilor.
20. Făcut-ai luna spre vremi, soarele şi-a cunoscut apusul său.
21. Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, când vor ieşi toate fiarele pădurii;
22. Puii leilor mugesc ca să apuce şi să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor.
23. Răsărit-a soarele şi s-au adunat şi în culcuşurile lor se vor culca.
24. Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara.
25. Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta.
26. Marea aceasta este mare şi largă; acolo se găsesc târâtoare, cărora nu este număr, vietăţi mici şi mari.
27. Acolo corăbiile umblă; balaurul acesta pe care l-ai zidit, ca să se joace în ea.
28. Toate către Tine aşteaptă ca să le dai lor hrană la bună vreme.
29. Dându-le Tu lor, vor aduna, deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi;
30. Dar întorcându-ţi Tu faţa Ta, se vor tulbura; lua-vei duhul lor şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce.
31. Trimite-vei duhul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului.
32. Fie slava Domnului în veac! Veseli-se-va Domnul de lucrurile Sale.
33. Cel ce caută spre pământ şi-l face pe el de se cutremură; Cel ce se atinge de munţi şi fumegă.
34. Cânta-voi Domnului în viaţa mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi fi.
35. Plăcute să-I fie Lui cuvintele mele, iar eu mă voi veseli de Domnul.
36. Piară păcătoşii de pe pământ şi cei fără de lege, ca să nu mai fie. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul.

Slavă…

PSALMUL 104
Aliluia
1. Lăudaţi pe Domnul şi chemaţi numele Lui; vestiţi între neamuri lucrurile Lui.
2. Cântaţi-I şi-L lăudaţi pe El; spuneţi toate minunile Lui.
3. Lăudaţi-vă cu numele cel sfânt al Lui; veselească-se inima celor ce caută pe Domnul.
4. Căutaţi pe Domnul şi vă întăriţi; căutaţi fala Lui, pururea.
5. Aduceţi-vă aminte de minunile Lui, pe care le-a făcut; de minunile Lui şi de judecăţile gurii Lui.
6. Seminţia lui Avraam, robii Lui, fiii lui Iacob, aleşii Lui.
7. Acesta este Domnul Dumnezeul nostru, în tot pământul judecăţile Lui.
8. Adusu-şi-a aminte în veac de legământul Lui, de cuvântul pe care l-a poruncit într-o mie de neamuri,
9. Pe care l-a încheiat cu Avraam şi de jurământul Său lui Isaac.
10. Şi l-a pus pe el lui Iacob, spre poruncă, şi lui Israel legătură veşnică,
11. Zicând: “Ţie îţi voi da pământul Canaan, partea moştenirii tale”.
12. Atunci când erau ei puţini la număr şi străini în pământul lor
13. Şi au trecut de la un neam la altul, de la o împărăţie la un alt popor,
14. N-a lăsat om să le facă strâmbătate şi a certat pentru ei pe împăraţi, zicându-le:
15. “Nu vă atingeţi de unşii Mei şi nu vicleniţi împotriva profeţilor Mei”.
16. Şi a chemat foamete pe pământ şi a sfărâmat paiul de grâu.
17. Trimis-a înaintea lor om; rob a fost rânduit Iosif.
18. Smeritu-l-au, punând în obezi picioarele lui; prin fier a trecut sufletul lui, până ce a venit cuvântul Lui.
19. Cuvântul Domnului l-a aprins pe el; trimis-a împăratul şi l-a slobozit, căpetenia poporului şi l-a liberat pe el
20. Pusu-l-a pe el domn casei lui şi căpetenie peste toată avuţia lui,
21. Ca să înveţe pe căpeteniile lui, ca pe sine însuşi şi pe bătrânii lui să-i înţelepţească.
22. Şi a intrat Israel în Egipt şi Iacob a locuit ca străin, în pământul lui Ham.
23. Şi a înmulţit pe poporul lui foarte şi l-a întărit pe el mai mult decât pe vrăjmaşii lui.
24. Întors-a inima lor, ca să urască pe poporul Său, ca să viclenească împotriva robilor Săi.
25. Trimis-a pe Moise robul Său, pe Aaron, pe care l-a ales.
26. Pus-a în ei cuvintele semnelor şi minunilor Lui în pământul lui Ham.
27. Trimis-a întuneric şi i-a întunecat, căci au amărât cuvintele Lui;
28. Prefăcut-a apele lor în sânge şi a omorât peştii lor;
29. Scos-a pământul lor broaşte în cămările împăraţilor lor.
30. Zis-a şi a venit muscă câinească şi mulţime de muşte în toate hotarele lor.
31. Pus-a în ploile lor grindină, foc arzător în pământul lor;
32. Şi a bătut viile lor şi smochinii lor şi a sfărâmat pomii hotarelor lor.
33. Zis-a şi a venit lăcustă şi omidă fără număr.
34. Şi a mâncat toată iarba în pământul lor şi a mâncat rodul pământului lor,
35. Şi a bătut pe toţi întâi-născuţii din pământul lor, pârga întregii lor osteneli.
36. Şi i-a scos pe ei cu argint şi cu aur şi nu era în seminţiile lor bolnav.
37. Veselitu-s-a Egiptul la ieşirea lor, că frica de ei îi cuprinsese.
38. Întins-a nor spre acoperirea lor şi foc ca să le lumineze noaptea.
39. Cerut-au şi au venit prepeliţe şi cu pâine cerească i-a săturat pe ei.
40. Despicat-a piatră şi au curs ape şi au curs râuri în pământ fără de apă.
41. Că şi-a adus aminte de cuvântul cel sfânt al Lui, spus lui Avraam, robul Lui.
42. Şi a scos pe poporul Său, întru bucurie şi pe cei aleşi ai Săi, întru veselie.
43. Şi le-a dat lor ţările neamurilor şi ostenelile popoarelor au moştenit,
44. Ca să păzească dreptăţile Lui şi legea Lui s-o ţină.

Slavă…

DUPĂ A PAISPREZECEA CATISMĂ

Sfinte Dumnezeule… (de trei ori) Prea Sfântă Treime… Tatăl nostru…

Ca păcătoasa cad înaintea Ta, ca să dobândesc iertare şi, în loc de mir, îţi aduc lacrimi din inimă, ca să mă miluieşti ca pe aceea, Mântuitorule, şi să-mi dai iertare păcatelor, căci şi eu, ca şi dânsa, strig către Tine: izbăveşte-mă de întinăciunea faptelor mele.

Slavă…

De ce nu-ţi aduci aminte de moarte, suflete al meu? De ce nu te întorci de acum la îndreptare, mai înainte până ce nu sună trâmbiţa de judecată? Căci atunci nu va mai fi vreme de pocăinţă. Adu-ţi aminte de vameşul şi de femeia ce păcătoasă, care strigau: greşit-am, Doamne! Miluieşte-mă!

Şi acum…

Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioară, ceea ce cu adevărat ai întrecut cu naşterea Ta puterile cereşti, neîncetat te mărim pe tine, cei ce prin tine ne îmbogăţim în Dumnezeu.

Doamne, miluieşte! (de patruzeci de ori)

Îţi mulţumim, Doamne, Dumnezeul mântuirii noastre, căci toate le faci pentru binele vieţii noastre. Că ne-ai odihnit în partea de noapte ce a trecut şi ne-ai pus la închinarea cinstitul şi slăvitul Tău Nume. Pentru aceasta, Te rugăm, Doamne, dă-ne dar şi putere să ne învrednicim a-Ţi cânta Ţie cu înţelegere, a ne ruga de-a pururea şi totdeauna a cânta la Tine, Mântuitorule şi Făcătorule de bine al sufletelor noastre, lucrând cu frică şi cu cutremur la mântuirea noastră. Ascultă-ne dar, Îndurate, şi ne miluieşte pe noi! Zdrobeşte sub picioarele noastre pe vrăjmaşii noştri nevăzuţi şi războinici! Primeşte mulţumirile noastre cele după putere! Dă-ne dar şi putere să ne deschidem gurile noastre şi ne învaţă îndreptările Tale, că nu ştim să cerem, nici să ne rugăm cum se cuvine, de nu ne vei povăţui Tu, dintr-o, cu Duhul Tău cel Sfânt. Şi orice a grteşit până întru acest ceas, cu cuvântul sau cu lucru sau cu gândul, cu voie sau fără de voie, lasă curăţă şi iartă; Doamne, că de Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va putea suferi? Că numai Tu singur eşti sfânt, ajutorul puternic şi sprijinitorul vieţii noastre, şi pe Tine Te binecuvântăm întru toţii vecii.

Amin.