Traian Dorz, din HRISTOS –PUTEREA APOSTOLIEI

…Prigonirile sunt pentru credinţă ceea ce este furtuna pentru foc. Când focul e slab, furtuna îl împrăştie, dar când focul e puternic, ea îl aprinde nespus mai mult şi îl răspândeşte nespus mai repede. Aşa a fost totdeauna şi aşa a şi rămas până astăzi.
Încă din primele zile ale creştinismului, diavolul a stârnit împotriva Bisericii Domnului Iisus cea mai ucigaşă ură şi cea mai necruţătoare prigonire, cu gândul de a o nimici, după cum căutase să facă şi cu Iisus. Dumnezeu a îngăduit diavolului să-şi împlinească, în mare parte, aceste planuri ale lui, dar numai în măsura în care acestea foloseau chiar Bisericii Sale şi fiecărui credincios care ajunsese în această cernere a lui Satan, cum spusese Mântuitorul (Luca 22, 31). Dar aceasta era îngăduită de Dumnezeu tocmai în vederea curăţării grâului Său din hambarul Bisericii, prin această cernere.

…Furtuna n-a stins niciodată un foc viu, ci numai pe acela care şi aşa era mort. Cernerea n-a pierdut niciodată grâul care era sănătos, ci numai pe acela care şi aşa era sec. Nu vă miraţi de încercarea de foc ce s-a abătut peste voi – spune Cuvântul lui Dumnezeu (I Petru 4, 12)…
…Furtuna trebuie să împrăştie focul, iar vântul trebuie să cureţe aria, când fumul se lasă prea jos în ochi, iar aria se prea umple cu pleavă şi cu gunoaie.
Nu vine încercarea decât atunci când este nevoie şi numai acolo unde este lipsă de ea.
Vântul nu scutură decât florile seci şi nu face să cadă decât fructele viermănoase. După ce şi-a făcut această lucrare binefăcătoare, încercarea trece şi vântul încetează.