Slăvit să fie Domnul!
Comori Nemuritoare » Mărgăritare » Virtuţi

Virtuţi


Saturday, April 17th, 2010

De aceea, să ne dăm pe noi înşine Domnului în întregime, ca să-L primim pe El întreg.

Sf. Maxim Mărturisitorul


Thursday, April 8th, 2010

Dacă toţi suntem păcătoşi şi nimeni nu e deasupra ispitelor, nici una dintre virtuţi nu e mai înaltă ca pocăinţa. Lucrul ei nu se poate sfârşi niciodată. Căci ea li se potriveşte tuturor păcătoşilor şi drepţilor, totdeauna, dacă vor să dobândească mântuirea. Şi nu este nici un termen al desăvârşirii ei, pentru că desăvârşirea, chiar a celor desăvârşiţi, e nedesăvârşită.

Sf. Isaac Sirul


Sunday, November 8th, 2009

Roagă pe Dumnezeu să deschidă ochii inimii tale şi vei vedea folosul rugăciunii şi al citirii. Cel ce are vreun dar duhovnicesc şi sufere împreună cu cel ce nu-l are, îşi păstrează darul prin împreuna pătimire, iar cel mândru şi-l va pierde cufundându-se în gândurile trufiei. Să nu te înalţi când verşi lacrimi în vremea rugăciunii căci Hristos este cel ce s-a atins de ochii tăi de ai putut vedea cu mintea.

Sf. Marcu Ascetul


Sunday, November 8th, 2009

Vorbiţi când cuvintele voastre sunt mai de preţ decât tăcerea, însă iubiţi tăcerea când este mai bună decât cuvintele.

Sf. Grigorie de Nazianz