Scumpului nostru Neemia (Rostită la sicriul părintelui Iosif)

Pr-Iosif-si-CalfeleScumpul meu părinte Iosif care te-ai ’nălţat în slavă,
A căzut sub gerul crucii biata-ţi inimă bolnavă.
Şi te-ai stins ca o lumină pusă-n sfeşnic, arsă-ntreagă.
Mare-a fost iubirea noastră, ce pe veci de veci ne leagă,
Mare ni-e durerea astăzi când te duci pentru vecie
Şi ne laşi în luptă singuri, scumpul nostru Neemie…
Azi ne laşi pe umăr nouă toate crucile şi spinii…
– Apăraţi de greutate, plângem: Dorz şi cu Marini.
„Calfele” ce-n vremuri grele şi-n prigoane-am fost cu tine
Sprijinindu-te-n slăbie, mângâindu-te-n suspine.
Copilaşii tăi, părinte,
Care nu-şi vândură dreptul petru nici un blid de linte.
Sprijinind a tale braţe ridicate spre Tărie,
N-au trădat această cauza; n-au fugit de datorie!…
Lângă tine-am fost în luptă, în durere şi-n urgie,
– Scumpul nostru Neemie!…
Astăzi plângem! şi vom plânge viaţa noastră-ntreagă încă;
E atât de dureroasă rana asta şi adâncă,
E atât de mare preţul care-l pierdem azi cu tine,
Că nici lacrimi pentru dânsul n-avem câte se cuvine.
Plâng, părinte, copilaşii împrejurul tău grămadă,
Căci te duci şi ştiu că-n lume faţa n-au să ţi-o mai vadă.
Lângă jertfa ta deplină ne legăm pentru vecie,
Să păşim pe Calea Crucii, ne-ncetat la datorie!
Şi că nu ne vom abate nici un pas în altă parte,
Ci vom ţine sus Cuvântul şi-l vom duce mai departe,
Că vom spune Adevărul până-n temniţi şi-n morminte,
Adevărul pentru care ai căzut luptând, părinte.
Vom avea ’naintea noastră pildă vie jertfa-ţi mare
Şi credinţa ce-ai avut-o până-n clipa de plecare!
Vom ţinea în noaptea lumii mai aprins’ a ta lumină;
Toţi pierduţii, toţi sărmanii să o vadă şi să vină
Sus pe Golgota, să plângă lângă Jertfa cea mai mare
Ce S-a dat pentru scăparea lumii-ntregi de la pierzare.

Vor veni atâtea vânturi şi furtuni şi mai haine,
Ca să stingă lumânarea pusă-n sfeşnic să lumine!
Vor veni oştiri duşmane să răpească şi să rumpă,
Să arunce-n praf şi-n tină amintirea ta cea scumpă!
– Dar ca să ajung-acolo, se va cere, înainte,
Ca să treacă peste-a noastre, a amânduror morminte!
Vom fi gata, fără frică, să murim în orice vreme
Pentru marea biruinţă a Nădejdilor Supreme.
……………………………………………………………………..
Plâng la căpătâi, părinte, „calfele” ce-au fost în casă
Şi-au lucrat mereu cu tine, ani întregi, pe-aceeaşi masă,
„Calfele” ce-au stat cu tine nopţi de lucru nedormite,
Martorii lucrării tale şi-ai durerii negândite.
Nu uita durerea noastră, lacrimile noastre multe,
Roagă-L pururea pe Domnul ruga noastră s-o asculte
Să ne fie loc de sprijin când ne vor lovi străinii…
– Plâng copiii tăi, părinte…
TRAIAN DORZ şi ION MARINI

«Glasul Dreptăţii» nr. 9 / 20 febr. 1938, p. 2