Când simţi-voi moartea Lui
pe moartea mea nălţând o cruce,
când sus, pe-o golgotă, mi-oi duce
şi lanţuri, şi sine, şi patimi şi lut
şi când purta-voi peste tot ce-am avut
pecetea cu semnul de cui;
şi când simţi-voi deplin
că toate căderile mele
au semnul iertării pe ele,
ca semnul iubit, pe maramă rămas,
cu Chipul durerii din groaznicul ceas,
– pecetea cu semnul de spin;
când striga-vor „Mi-e sete“
a’ mele vinovate doruri;
când se vor strânge mii de stoluri
pe stârvul uciselor mele iubiri;
când fi-va pe trupul noii mele firi
a răstignirii pecete;
şi-apoi când îngropa-mi-voi
vechea mea simţire în mormânt;
când purta-voi pe noul meu veşmânt
un semn ca de sânge pe giulgiu lăsat
într-un colţ de mormânt de cel înviat
– Atunci şi eu învia-voi.
Atunci, pe tot ce mi-e jar
sau dor, sau iubire pe lume,
va străluci Slăvitu-I nume
– Abia atunci, pe cerul meu va fi soare
şi pentru mine Hristos nu mai moare
şi nu mai învie-n zadar.
Lidia Hamza