– la 51 de ani de la trecerea la Domnul –
Din «Fericiții noștri înaintași», de Traian Dorz
Fratele Diniş Ioan s-a născut în satul Chişcădaga de lângă Deva, prin anul 1880, unde şi-a petrecut copilăria. După terminarea şcolii din sat a mers mai departe, făcând cursurile pregătitoare de notari, după care a fost numit notar în Gurasada. Şi aici a rămas până la sfârşitul vieţii sale pământeşti.
La căsătoria sa, Domnul a îngăduit să afle o soţie foarte rea, beţivă şi stricată – şi nu în ascuns, ci pe faţă, în văzul tuturor. Din cauza aceasta, fratele Ioan a avut o cruce nespus de grea tot timpul cât a trăit biata femeie. Dar această cruce l-a făcut să se apropie de Domnul şi să-I ceară putere şi ajutor, spre a o purta fără cârtire până la capăt. Când s-a umplut paharul amărăciunilor sale, Domnul i-a luat-o, rămânând văduv, cu altă cruce, ca să-şi crească singur pe cei doi copii pe care i-a avut.
Fratele Diniş Ioan a intrat în Oastea Domnului cam prin 1930. După ce s-a predat Domnului Iisus şi a pus frumosul legământ de ostaş al Lui, el a avut o purtare şi mai frumoasă decât înainte, deşi totdeauna a fost respectuos cu toţi oamenii. Îndeplinind funcţia de notar în Gurasada, el a avut ocazia să facă mult bine tuturor celor ce aveau nevoie de el, mai ales în anii de criză, când populaţia de la ţară avea cel mai mult de suferit. Pe atunci un notar comunal putea face mult bine sau mult rău.
Îndată după intrarea lui în Oastea Domnului, fratele Diniş a început o muncă harnică de răspândire a cărţilor Oastei prin toate satele care ţineau de notariatul său şi chiar mai departe. A ţinut o strânsă legătură cu toţi fraţii lucrători din judeţul Hunedoara, mai ales cu fratele Iulius Igna din Câmpuri-Surduc, cu care era cel mai apropiat, cu fratele Mariş Romulus din Tătărăşti, cu fratele Gheorghe Munteanu din Batiz şi cu alţii… Împreună cu aceşti fraţi şi cu alţii, organiza adunări frăţeşti unde luau parte mergând pe jos cu steaguri şi cântând, mărturisind astfel cu multă putere Cuvântul Sfânt al Domnului peste tot pe unde treceau.
Pe atunci fiecare adunare locală îşi avea fixată o zi pe an pentru adunarea lor cea mare la care luau parte toţi fraţii de până departe, venind cu steaguri, pe jos şi cântând încolonaţi.
Duminica dimineaţa luau parte la Sf. Liturghie de la biserică, iar după-masa, în localul şcolii ori tot în biserică, se ţinea adunarea cu un program frumos, alcătuit din cântări, rugăciuni şi cuvântări pline de putere şi de foc ceresc. Uneori se pregăteau scurte piese religioase şi multe declamări.
O astfel de adunare în Gurasada avea loc totdeauna de sărbătoarea Schimbării la Faţă, în 6 august. Aici veneau foarte mulţi fraţi, iar adunarea avea loc în sala primăriei şi luau parte toţi locuitorii comunei. Bucuriile erau nespus de mari şi numărul ostaşilor Domnului creştea tot mai mult.
La rândul său, lua şi el parte la toate marile adunări din satele vecine, ba mergea cu fraţii şi prin alte sate, unde nu erau fraţi – şi astfel s-au întemeiat multe adunări noi aproape în toate satele acelei regiuni.
De sărbătorile Crăciunului organiza colinde cu toţi copiii fraţilor şi ai satului, fiind totdeauna în frunte la orice gând şi lucru bun.
La îndemnul lui s-au întreprins acţiuni bune, cum este şi ridicarea în comună a unui monument al eroilor neamului, care a fost sfinţit în anul 1937.
În anii încercărilor de la Sibiu, fratele Diniş a luat de la început şi pe faţă apărarea adevărului şi a dreptăţii Părintelui Iosif şi a foii «Isus Biruitorul». Atât prin scrisori trimise Mitropoliei, cât şi prin articole publicate în gazete, el a protestat cu toată puterea şi sinceritatea împotriva nedreptăţilor mari ce se făceau tocmai de către cei care aveau cea mai sfântă datorie să apere Cauza sfântă a Oastei Domnului şi a Părintelui Iosif.
În foaia «Isus Biruitorul» nr. 15, din 7 aprilie 1935, fratele Ioan Diniş scria printre altele: „…Se înşală amarnic acei care luptă împotriva părintelui Iosif, fiindcă el este un om mare şi ales al lui Dumnezeu, căruia Însuşi Duhul Sfânt i-a inspirat această Lucrare şi Însuşi Domnul Iisus i S-a arătat în momentul cel mai greu. Se înşală amarnic unii ca aceştia, pentru că Lucrarea Domnului nu se va nimici, atâta vreme cât sutele de mii stau în jurul Oastei Domnului, cu atât mai mult cu cât iată dovada că Domnul n-a părăsit pe părintele nostru iubit, ci i S-a arătat, ca să-L vadă cu ochii trupului său că Domnul este cu el… Noi rămânem pe totdeauna cu Domnul Iisus şi cu alesul Său, părintele nostru sufletesc…”
Fratele Diniş Ioan a trecut la Domnul în luna februarie 1960 şi a fost înmormântat în Haţeg, unde locuia pe atunci o fiică a sa.
După moartea lui, toate cărţile lui minunate pe care le păstrase cu sfinţenie şi grijă au fost strânse şi făcute grămadă în mijlocul curţii de către urmaşii săi, apoi li s‑au dat foc. N-au scăpat decât două dintre ele, pe care o vecină, văzându-le arzând, a sărit şi le-a scos din foc. Ce mare păcat au făcut nenorociţii de ei!
Domnul Iisus, pe Care fratele Diniş L-a iubit şi L-a slujit cu toată inima lui, să-i facă o veşnică odihnă în Împărăţia Sa, iar nouă să ne ajute să urmăm cu vrednicie astfel de pilde frumoase. Amin.
Slăvit să fie Domnul!