Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI, Meditaţii la Duminica a 5-a după Rusalii
„…căci Hristos este sfârşitul Legii, pentru ca oricine crede în El să poată căpăta neprihănirea“ (Romani 10, 4).
Pe tot de-a lungul drumului Legii, neprihănirea a fost cu neputinţă, fiindcă nimeni nu se putea îndreptăţi din Lege, pentru că nimeni n-a putut s-o ţină în întregimea ei, fără a-i călca nici chiar o poruncă. Iar, dacă una singură a călcat-o, omul s-a făcut vinovat de toate, după cum este şi scris (Iacov 2, 10).
Făcându-se vinovat, mântuirea lui a căzut, pentru că neprihănirea lui s-a pierdut.
De aceea, este iarăşi scris că Dumnezeu ne-a închis pe toţi în neascultarea (neputinţei), ca să aibă îndurarea (răscumpărării) faţă de toţi (Rom. 11, 12).
La capătul tuturor ostenelilor şi al luptelor omului de a se mântui pe sine prin puterile sale… şi la capătul tuturor ostenelilor şi luptelor Legii de a-l mântui pe om prin ţinerea poruncilor sale, a venit darul Harului Dumnezeiesc: Jertfa lui Hristos. Mântuirea adusă de Crucea Lui. Neprihănirea dată de Sângele Lui. Îndreptarea adusă de răscumpărarea Lui.
Astfel, Hristos este nu numai sfârşitul nostru sau sfârşitul Legii, ci şi sfârşitul Mântuirii.
Cine nu-L primeşte pe Hristos şi mântuirea adusă de El, acela nu va mai avea nici în veacul acesta şi nici în veacul viitor nici o altă mântuire, nicăieri.
Hristos este sfârşitul Legii şi în înţelesul ca nimeni să nu mai pună Legea lui Moise vreodată înaintea Lui.
Vremea Legii a trecut o dată cu venirea lui Hristos.
Vremea Lunii a trecut o dată cu venirea Soarelui, după cum vremea călătoriei cu carul cu boi a trecut o dată cu venirea trenurilor, a avionului, a maşinilor.
Oricine s-ar întoarce acum la călătoria cu carul ar fi nu numai un om pierdut, dar şi un om nebun, fiindcă şi-ar irosi zadarnic şi timpul şi forţele… În timp ce lângă el este un mijloc nespus mai bun, mai uşor, mai sigur şi mai grabnic de ajuns la ţinta dorită.
Iată, dar, de ce acei oameni care doresc să reînvie umblarea prin poruncile Legii, pentru a se mântui prin ele, seamănă cu nişte copii care suflă într-un balon spart, sau cu nişte oameni care încearcă să-l mai învie prin reanimare pe un mort de mult.
Hristos a adus sfârşitul Legii. Şi ce este sfârşit de Dumnezeu, aceea e sfârşit pentru totdeauna. Oricât s-ar mai trudi cineva să-i mai prelungească viaţa.
Timpul Legii s-a sfârşit la Hristos. S-a sfârşit şi gata!
Puterea Legii s-a sfârşit la Hristos. S-a sfârşit şi nu mai este!
Mântuirea Legii s-a sfârşit la Hristos. S-a sfârşit şi nu va mai fi niciodată.
De unde începe Hristos, nu mai este loc pentru nimeni altcineva. De aceea, cine nu-L primeşte pe El nu va mai avea altă mântuire, niciodată.
Vrei tu, frate, care te mai ţii de carul Legii lui Moise, să înţelegi acest Adevăr Unic?
Domnul Iisus să te ajute să-l poţi primi!