O, bucuraţi-vă de ziua de-astăzi,
cântaţi şi veseliţi-vă în ea,
puterea dragostei ce vă-nconjoară
lăsaţi să vă cuprindă inima!
Cântaţi, cântaţi cu toată bucuria,
trăind al fericirii har deplin,
şi v-adunaţi în suflete comoară
cât cerul vostru încă e senin!
Vă umpleţi inimile cu lumină
ca să aveţi belşug în noaptea grea,
mai strâns uniţi să v-alipiţi de Domnul,
când vine greul, să-l puteţi răbda!
Trăiţi, trăiţi puternic orice clipă
din fericita, dulce zi de az’,
zidiţi în voi credinţă şi răbdare,
să biruiţi în vreme de necaz!
Căci zile ca acestea nu sunt multe
şi ne sunt date doar ca mângâieri,
să ne uităm durerile trecute,
să ne-ntărim pentru-alte noi dureri!
Luaţi, luaţi puteri prin rugăciune,
s-aveţi mereu tărie să vegheaţi,
ca-n noaptea grea a luptei viitoare
să nu cădeţi, să nu vă lepădaţi!
Cântaţi acum, în ziua bucuriei,
în dragoste, prin har, să vă-ntăriţi,
ca-n ziua încercării, prin credinţă
şi prin nădejde, toţi să biruiţi!
Cântaţi, cântaţi… dar voi şi-n bucurie
de jertfă gata orişicând să fiţi,
căci chiar de nu va trebui adusă,
răsplata ei în cer o s-o primiţi!
Traian Dorz, Cântări îndepărtate