b'LOGOS | "La început a fost Cuvântul…"

Tu eşti ca fântâna cu apele reci,
Curate şi limpezi, şi dulci spre oricine,
Ce stâmpără plânsul oricui până-n veci,
Dar umple de sete şi dor după Tine.

O, Tu eşti Fântâna, dar undele ei
Şi-astâmpără sete, şi setea aprinde!
În veci setea lumii se stinge-n acei
Ce bând, setea sfântă de Tine-i cuprinde.

O, dulce Fântână cu unde de foc,
Căutările lumii le arde în mine
Şi arşiţei vieţii, Tu pune-i în loc
Cereasca şi dulcea căutare de Tine.

O, dulce Fântână, din ciutura Ta,
Potir cu mireasmă de Trup și de Sânge,
Astâmpără-n mine-nsetarea cea grea
Și-n juru-Ți pe toți însetații ne strânge.

Lidia Hamza

Despre închinare

admin
1 Iun, 2024
Articole, Predici

Predică la Duminica Samarinencii

Fraţilor, pe timpul când Mântuitorul răspândea sfintele Sale învăţături pe pământ, erau două popoare care nu se înţelegeau unde este mai bine să se închine lui Dumnezeu. Acestea erau Evreii şi Samarinenii. Sfânta Evanghelie de azi v-a spus că, fiind Mântuitorul Hristos pe marginea unui puţ, a venit o femeie samarineancă să scoată apă şi l-a întrebat: „Doamne unde trebuie să ne închinăm?“ Ea ştia că evreii ziceau într-un fel, iar samarinenii în altul. Evreii ziceau că numai în biserica din Ierusalim se cuvine a se închina lui Dumnezeu. Samarinenii aveau un munte pe care-l socoteau sfânt şi ziceau că numai acolo se dă închinarea cuvenită lui Dumnezeu. Vedeţi că nici unii, nici alţii, nu se gândeau la ceea ce face adevărata putere a închinăciunii. La dânşii, dacă te-ai fi închinat în locul ştiut, dacă gura tot spunea la vorbe, iar inima rămânea ca piatra, închinăciunea era bună. A trebuit să vină Domnul Nostru Iisus Hristos care să lumineze lumea.
În închinăciune, ca lucrul cel mai de preţ, a pus mişcarea inimii, cugetul curat. Asta înseamnă cuvintele să ne închinăm în duh şi în adevăr. Toate celelalte vin mai pe urmă. Şi tocmai asta n-o înţelegeau evreii. Ei puneau în frunte ceia ce era de mai puţin preţ, iar ce era mai însemnat nu băgau în seamă. În legea lor totdeauna s-au ţinut numai în lucrurile de deasupra. Inima nu era amestecată, chiar când era plină de toate fărădelegile. Pentru aceasta Mântuitorul i-a mustrat de nenumărate ori, numindu-i morminte văruite, care numai pe din afară sunt curate, iar pe dinăuntru pline de toată necurăţia. Când mustră pe Iudei, Domnul Hristos nu mustră supunerea lor la poruncile legii, ci fapta că nu pun buna pornire a sufletului ca temelie la ascultarea legii.
Să pătrundem şi noi mai adânc în această învăţătură ca să vedem ce înseamnă adevărata închinare de Dumnezeu.
Fraţilor, nu sunt oare şi azi creştini care ar trebui mustraţi tot aşa cum mustra Mântuitorul pe evrei? Nu sunt şi azi mulţi care cred că au făcut totul când au îndeplinit datoriile de din afară ale legii? | Continuare »

Să ard de sete

admin
1 Iun, 2024
Editoriale

Să ard de sete, tot n-aş bea din apele stricate
ce le-ntâlnesc în calea mea prin lumea de păcate.
Să mor de foame, tot n-ating mâncările-otrăvite
spre care ne-ncetat mă-mping păcate şi ispite. (bis)

Să crap de frig, nu mă-ncălzesc la focuri vinovate
pe unde slugile pândesc iubiri îndurerate.
Să pier în drumuri, n-aş intra în casa blestemată,
care-ar zdrobi şi-ar întrista iubirea mea curată. (bis)

Să umblu gol, tot n-am să-mbrac ce diavolul mi-ntinde,
să zac în şanţ, să mor sărac, pe Domnul nu-L voi vinde.
Mai bine plâng acum un ceas cu Domnu-n părtăşie
decât, fără Hristos rămas, să plâng o veşnicie. (bis)

EVANGHELIA DUMINICII A V-A DUPĂ PAŞTI (a Samarinencii)

admin
1 Iun, 2024
Cuvinte de învăţătură
apa cea vie, evanghelie, Oastea Domnului, pr. Iosif Trifa, rugăciune, samarineanca, talcuireaevangheliilor

Despre „apa cea vie“

Ce minunată şi plină de învăţături este această Evanghelie! Samarineanca se mira de „apa cea vie“; nu-şi putea da seama ce ar fi şi cum ar fi o astfel de apă. Dar eu mă întreb: oare mai altcum e azi? Oare câţi dintre creştinii de azi ar putea da un răspuns corect la întrebarea: „Ce e apa cea vie?“ Vom începe deci prin întrebarea: Ce este „apa cea vie“?
Şi vom răspunde îndată, pe scurt, direct şi precis: „Apa cea vie“ este izvorul ce curge din Stânca Golgotei; este Jertfa cea mare şi Sfântă a Crucii.

Fântâna darurilor şi a dragostei Tatălui Ceresc noi o aveam din veşnicie. În grădina Edenului, ea curgea din plin şi din toate izvoarele. Dar păcatul lui Adam a astupat această fântână. Izvorul ei s-a retras în stâncă. Lumea a devenit „un pământ pustiu, neumblat şi fără de apă“ (Ps. 63, 1). A trebuit să vină Fiul lui Dumnezeu să sape iarăşi fântâna. Şi a trebuit să sape adânc şi din greu. A trebuit să Se coboare în adâncul pământului, să afle izvorul. A trebuit să lovească stânca aceasta cu Crucea Sa şi cu suferinţele Sale. Suliţele soldaţilor, cuiele şi ciocanele răstignitorilor a trebuit să sape în stâncă. Când a răsunat cuvântul: „Săvârşitu‑s‑a!“, a ţâşnit Izvorul apelor vii. Într-o lume „pustie şi fără de apă“ s‑au revărsat apele vieţii şi s-a auzit strigarea: „De însetează cineva, să vină la Mine şi să bea“ (Ioan 7, 37); şi „…cei însetaţi, veniţi la ape“ (Isaia 55, 1). Şi de atunci apele vieţii curg mereu prin lume. Ele curg şi vor curge mereu, până la sfârşitul veacurilor, dând tuturor celor care se adapă din ele iertare de păcate, sănătate, viaţă, fericire şi mântuire. Izvorul apelor vii a ţâşnit din Stânca Golgotei. Strămoşii noştri aveau datina să ridice pe la răspântiile drumurilor câte o cruce sub care săpau o fântână pentru drumeţii cei însetaţi. | Continuare »

IISUSE, APA VIE

admin
1 Iun, 2024
Poezii

Iisuse, Apa vie
ce orice-sete-alini,
ce inima ne-o-nvie
şi ochii ni-nsenini;
Tu sufletul ni-l saturi,
Tu duhul ne-ai-nnoit,
pe-a lumii mii de laturi,
– Iisuse, fii slăvit!

Slăvit să fii Tu, Care
ne faci să nu-nsetăm
de tot ce lumea are,
ci-n veci să Te căutăm;
nesăturaţi de Tine,
nălţându-Ţi nesfârşit
cântări tot mai divine,
– Iisuse, fii slăvit!

Slăvit să fii Tu, Plata
vieţii de apoi,
mai mult decât visat-a
oricare dintre noi;
Cerească Apă Vie,
în cor desăvârşit
Îţi cântă totul Ţie,
– Iisuse, fii slăvit! (Traian DORZ)

„…Cine va bea din apa pe care i-o dau Eu nu va înseta în veac”

admin
1 Iun, 2024
Vorbiri

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la botezul de la Avram Iancu (Bihor) – noiembrie 1981

… Noi ne rugăm Domnului ca, din toate cuvintele care s-au spus şi se spun în Evanghelia de astăzi şi în toate aceste Evanghelii, să înţelegem dorinţa mântuirii. Dorinţa mântuirii şi calea mântuirii pentru fiecare este naşterea din nou.
Prin naşterea din nou are loc o moarte şi o înviere. Moare omul cel vechi şi învie omul cel nou. Căci, după cum ne-am născut trupeşte pentru lumea aceasta, tot aşa trebuie să ne naştem şi duhovniceşte pentru lumea viitoare, pentru viaţa veşnică.
Nu poţi niciodată să faci un pom să aducă roade bune, decât altoit. În zadar îţi spui cele mai frumoase predici şi sfaturi la un pom sălbatic şi-i arăţi ce frumos ar fi dacă el ar face roade bune; până când nu se taie firea cea sălbatică şi nu se altoieşte firea cea nouă, el nu poate să aducă rod nou.
Asta este ceea ce trebuie să fie şi în viaţa fiecăruia dintre noi. Putem să ne spunem frumoase cuvinte. Dar ce frumos ar fi dacă noi am face fapte bune, dacă am lăsa păcatul, dacă am păcătui mai puţin, dacă am face rău mai puţin şi dacă ne-am strădui să facem bine mai mult! Degeaba sunt toate acestea până când în viaţa noastră nu vine naşterea din nou.
E rău că oamenii sunt beţivi, că sunt suduitori, că sunt bătăuşi, că sunt răi – dar răul cel mai mare este că nu se nasc din nou. Că, dacă s-ar naşte din nou n ar mai fi aşa…
E rău că în mijlocul adunărilor noastre sunt tulburări şi dezbinări, şi oameni fireşti, şi lumeşti, dar răul cel mai mare nu este acesta, ci este că nu s-au născut din nou. Că, dacă se nasc din nou, atunci nu mai sunt aşa. De aceea, oricine vrea să-şi mântuiască sufletul şi să aibă viaţa veşnică, trebuie să se nască din nou.
La Ioan capitolul 3 se vorbeşte despre această naştere din nou. Cei mai mulţi cred că e Botezul. Nu-i Botezul, pentru că Mântuitorul i-a spus lui Nicodim: trebuie să te naşti din apă şi din duh… | Continuare »

IISUS OSTENIT

admin
1 Iun, 2024
Meditaţii

„Acolo se afla fântâna lui Iacov. Iisus, ostenit de călătorie, şedea lângă fântână. Era cam pe la ceasul al şaselea.“ (Ioan 4, 6)

În Fiinţa Mântuitorului întrupat erau mereu cele două naturi: cea Dumnezeiască, totdeauna atotputernică şi nemărginită în toate lucrările Ei; şi cea omenească, în care suferea, lucra, răbda şi lupta, chinuindu-Se asemenea slăbiciunilor noastre. Minunile şi Învierea Sa, El le-a lucrat prin natura Sa Dumnezeiască. Dar ostenelile, răbdările, Pătimirile şi moartea, Hristos le-a îndurat suferind într-o fire asemănătoare cu a noastră. Pentru ca răbdând din plin toată greutatea durerii firii ome-neşti să poată face omenirii răscumpărarea deplină a tuturor păcatelor făcute în firea aceasta (Rom.6, 5-10).
Astfel, iată-L pe Iisus ostenit… Sub căldura dogoritoare a soarelui de amiazi, plin de praf şi flămând, frânt de oboseală, Iisus S-a aşezat lângă o fântână…

Desigur, ucenicul iubit era şi de data aceasta cu Iisus. Căci martorul care avea să adeverească despre Hristos, trebuia să fie nedespărţit de El. Şi în osteneli, şi în privegheri, şi în dogoare, şi în dispreţ. Soarta lui este soarta lui Hristos. Unde Hristos este iubit, este iubit şi el. Unde este prigonit Hristos, el nu poate avea altă soartă. Unde Hristos osteneşte, el nu poate lenevi.
Dar ce grea este totdeauna umblarea prin locurile unde nu-i iubire. Acolo este numai arşiţă, numai praf, numai singurătate, numai foamete şi oboseli. Nicăieri nu se mai spune că Hristos a fost ostenit, numai când a trecut prin Samaria. Adică pe acolo pe unde era dezbinare şi ură. Ce grea este totdeauna starea şi lucrarea acolo unde este vrăjmăşie între suflete! Ce greu este totdeauna pentru Hristos acolo unde sunt dezbinări, lupte şi neînţelegeri între fraţi! Ce obositoare este viaţa şi lucrarea oriunde este ceartă, gelozie şi ură. Cât de vinovaţi sunt cei vinovaţi de acestea. Cei care le provoacă şi le întreţin. | Continuare »

DESPRE APA CEA VIE, APA VIEŢII

admin
1 Iun, 2024
Articole

I. Tâlcuitor

Vorbirea Mântuitorului cu femeia samarineancă este plină înţeles şi de învăţătură pentru noi. Se aseamănă mult această vorbire cu cea pe care avut-o Iisus noaptea cu Ni-codim (In 3). Se aseamănă într-aceea că nici Nicodim, nici samarineanca nu înţelegeau cuvintele şi învăţătura Mântuitorului. Mântuitorul vorbea într-un înţeles, iar femeia şi Nicodim înţelegea într-altul. Nicodim nu înţelegea ce înseamnă „naşterea de sus”, iar samarineanca nu înţelegea ce înseamnă „apa cea vie”. Să băgăm bine de seamă că Mântuitorul spune şi pricina de ce nu-l înţelegea samarineanca şi Nicodim. „De ai fi cunoscut tu – zicea Iisus către samarineanca – darul lui Dumnezeu şi cine este Cel ce vorbeşte cu tine, ai fi cerut şi ţi-ar fi dat „apă vie”. Adică vedeţi, Iisus spune apriat că trebuie un dar de la Dumnezeu să înţelegi şi să primeşti „apa cea vie”. „Apa cea vie” şi „naşterea de sus” este un dar de la Dumnezeu şi numai cine primeşte dar le poate înţelege deplin. Nicodim era mare cărturar şi totuşi se mira şi nu înţelegea ce înseamnă naşterea din nou. Sunt şi azi destui învăţaţi care nu înţeleg aceste lucruri; sunt prunci răi în Cuvântul lui Dumnezeu şi se miră, ba şi râd când le vorbeşti despre „apa cea vie” şi „naşterea de sus”. Nu le înţeleg pentru că aceste învăţături nu se învaţă din cărţi, ci se primesc în dar şi ca dar sus. Aceste învăţături le poţi înţelege numai atunci când te-ai întâlnit cu Mântuitorul; când ţi-ai deschis înaintea Lui inima ta ca pe un pământ ce aşteaptă cu sete ploaia cerului de sus. Aceste învăţături se pot înţelege numai când viaţa ta stă faţă în faţă cu Domnul, aşa cum a stat viata lui Nicodim şi a samarinencii. Să luăm aminte că femeia samarineanca ne poate fi o pildă şi în această privinţă. Citind evanghelia cu băgare de seamă, vedem că samarineanca, de la o vreme, începe să-L înţeleagă pe Mântuitorul. Când? După ce Iisus începe a-i vorbi despre viaţa ei şi despre trecutul ei. Când Iisus îi spune că trăieşte cu al şaselea bărbat, samarineanca deodată îşi vede toată viaţa ei şi toată ticăloşia ei pusă în faţa unui profet care cunoaşte trecutul ei păcătos. | Continuare »

ÎNNOIRE

admin
1 Iun, 2024
Poezii

Cuvântul este Apa,
iar Duhul e Puterea
ce fac în om ’nnoirea spre Chipul lui Hristos,
Cuvântul spală mintea prin apa-nvăţăturii,
iar Duhul spală simţul şi inima – crezând.

O minte înnoită
şi-o inimă ’nnoită
sunt omul nou,
făptura cea nouă în Hristos.
Aceasta n-o pot face decât aceste două
puteri ce-s amândouă dumnezeieşti şi vii.

Cuvântul e sămânţa,
iar Duhul este ploaia,
El, munca
şi El, harul
unite-n orice rod,
Iubirea şi-Adevărul
ce numai împreună
desăvârşesc lucrarea dumnezeiască-n noi. | Continuare »

Alte materiale la Duminica Samarinencii

admin
1 Iun, 2024
Editoriale

CÂND VA VENI HRISTOS, NE VA SPUNE – Traian Dorz

DESPRE APA CEA VIE, APA VIEŢII – I. Tâlcuitor

ORICUI BEA DIN APA ACEASTA – Traian Dorz

IISUS OSTENIT– Traian Dorz

Închinarea în Duh şi Adevăr – Sfântul Ignatie Briancianinov

DUH ŞI ADEVĂR – Traian Dorz

Cuvinte vii – Pr. Arsenie Boca

VOI VĂ ÎNCHINAŢI LA CE NU CUNOAŞTEŢI! – Traian Dorz

Evanghelia despre dătătorul de apă vie şi femeia samarineancă – Sfântul Nicolae VELIMIROVICI

DOAMNE, DĂ-MI… – Traian Dorz

A VENIT O FEMEIE DUPĂ APĂ… – Traian Dorz

DESPRE SETEA SUFLETULUI – I. Tâlcuitor

ŞI-A LĂSAT GĂLEATA ŞI S-A DUS – Traian Dorz

Poezii:

Frumoasă-i îndrăzneala; Nădejdea mea preafericită; În veci noi n-am vedea pe Tatăl, Osteneala mântuirii, Cât de minunată.

Despre căutarea bolnavilor

admin
25 Mai, 2024
Articole, Predici

Predică la Duminica Slăbănogului

Doamne, nu am pe cine să mă bage în scăldătoare (Ioan 5, 17).

Fraţi creştini, unul din cei mai nenorociţi oameni, de care ni s-a vorbit vreodată, a fost, fără îndoială, acest paralitic sau slăbănog, de care ne-a vorbit astăzi Sfânta Evanghelie a apostolului Ioan. Ascultaţi şi vă veţi încredinţa de cele ce vă spun.
Treizeci şi opt de ani erau de când acest slăbănog zăcea plin de durere lângă marginea unei scăldători, numită Scăldătoarea oilor. Dacă zăcea el de atâţia ani, fără îndoială, era ştiut de toţi câţi veneau pe acolo ca să se lecuiască sau numai să vadă bolnavii. Într-o aşa lungime de vreme, toţi îl vor fi văzut cu faţa ca de mort, cu ochii în fundul capului; în loc de carne, numai pielea pe oase.
Zăcerea nesfârşită nu-l putea aduce în stare mai bună. Îmbrăcămintea îi va fi fost numai zdrenţe. Nu ne mai îndoim că, cu glas slab de tot şi cu căutătura rugătoare, va fi mişcat de milă şi compătimire până şi pietrele. Pe de altă parte, nu era nevoie decât de scurta osteneală a unui om ca să-l scape din durerile lui.
În scăldătoarea aceia, odată pe an, se scobora îngerul Domnului şi turbura apele. Cel întâi bolnav, vârât într-însa, se lecuia. Deci ce era de nevoie. Pentru vindecarea slăbănogului, decât ca un om să-l cufunde în scăldătoare, când îngerul o turbura!
Dar în cei 38 de ani de zăcere nu s-a găsit nicio fiinţă milostivă care să se ostenească pentru el, numai cât ai adăpa o vită. Apoi, fraţilor, vă întreb eu acum: n-am dreptate să spun că era o mare nenorocire pentru chinuitul bolnav? Şi băgaţi de seamă că pentru uşurarea sa, nu era nevoie să cheltuieşti averi cu leacurile şi medicii. Dacă i-ar fi trebuit cine ştie ce ierburi scumpe, căutate prin ascunzişurile munţilor, dacă i-ar fi trebuit vreo pasăre sau lighioană rară şi grea de găsit, cum ne pomenesc poveştile strămoşilor, – nu ne-ar părea de mirat că vedem pe bolnav în aşa părăsire.
Dar când te gândeşti că nu se cerea alta, decât să alerge cineva la un timp potrivit şi, cu o singură împinsătură să-l arunce în apă, nu e de mirat că în 38 de ani nu s-a găsit niciun prieten binevoitor, nicio rudă iubitoare, niciun om milostiv care să-l ajute?
Ba încă mai este ceva. Sfânta Evanghelie spune că scoborârea îngerului în apă era la un timp ştiut. Deci omul milostiv, care ar fi vrut să ajute pe slăbănog, nu era nevoit să-şi piardă multă vreme. N-avea decât să vie la timpul ştiut, să bage pe bolnav în scăldătoare, şi gata. Şi totuşi an după an a trecut, an după an a aşteptat slăbănogul, şi nimeni nu s-a milostivit de el. Deci dreaptă a fost spusa noastră la început că nenorocirea acestui om era nemăsurată. | Continuare »

DE TINE SIMT NEVOIE

admin
25 Mai, 2024
Poezii

De Tine simt nevoie,
al inimii-mi Stăpân,
când valuri m-ameninţă,
cum singur să rămân?

Cum voi putea eu, oare,
la ţărmuri ca s-ajung
de nu-mi vei fi Tu sprijin
pe drumul greu şi lung?

În marea-mi slăbiciune,
Tu eşti puterea mea,
în Tine am viaţa
şi-n Tine-o voi avea.

De Tine simt nevoie,
al vieţii mele dor,
de Tine, Soare Dulce
şi Scump Mântuitor.

Rămâi pe totdeauna,
rămâi în viaţa mea,
de Tine simt nevoie
deplin a Te avea!

EVANGHELIA DUMINICII A IV-A DUPĂ PAŞTI (a Slăbănogului)

admin
25 Mai, 2024
Cuvinte de învăţătură
evanghelie, minunile Mântuitorului, n-am om, Oastea Domnului, pr. Iosif Trifa, slabanog, vindecare, Vitezda

Despre bolile sufleteşti şi tămăduirea lor

Bolnavul de la Vitezda zăcuse 38 de ani. Grozavă boală, grozavă aşteptare! După câteva zile de boală ţi se face viaţa amară, d-apoi după 38 de ani de zăcere!? Evanghelia din această duminică ne grăieşte, înainte de toate, despre credinţa cea vie şi tare a slăbănogului. Căci 38 de ani de suferinţă şi aşteptare n-au putut să-i înfrângă credinţa şi nădejdea mântuirii. Dar trebuie, mai departe, să ne dăm seama că bolnavul de la Vitezda este o icoană, o oglindă în care putem vedea istoria mântuirii omenirii şi istoria mântuirii noastre. Treizeci şi opt de ani a aşteptat bolnavul de la Vitezda pe „Omul“ care avea să l bage în scăldătoare. Veacuri întregi a aşteptat omenirea – căzută şi îmbolnăvită prin păcatul lui Adam – pe „Omul“ care să-i aducă tămăduire şi mântuire. La „plinirea vremii“, Iisus-Omul a venit!
Iisus Mântuitorul a venit în lume, în primul rând, ca un mare Doctor. El n-a venit doar ca să ne arate păcatul, ci a venit şi ca să ne vindece de boala păcatului. Legea lui Moise arăta oamenilor de-a fir-a-păr, toate bolile păcatului, dar nu ne dădea doctorul şi medicamentul care să ne şi vindece păcatul. Iisus Mântuitorul a venit în lume ca un mare Doctor, trimis nouă de către Dumnezeu. Când un medic, necunoscut bolnavilor, vrea să înceapă tratamentul lor, mai întâi se prezintă, arătându-şi diploma. Şi Domnul Iisus a venit în lume cu „diploma“ Lui cerească, scrisă în proorocul Isaia, la capitolul 61: „Duhul Domnului este peste Mine, că M-a uns să tămăduiesc pe cei zdrobiţi cu inima, să vestesc robilor iertare şi să dau orbilor vedere“ (Luca 4, 18). | Continuare »

TU M-AI GĂSIT, IISUSE

admin
25 Mai, 2024
Poezii

Tu m-ai găsit, Iisuse,
când stam mai părăsit,
Tu Te-ai oprit cu mine
când nimeni n-a venit,
Tu, Singur Tu, Iisuse,
– când nimeni n-a venit!

Tu mi-ai ştiut păcatul
ce nimeni nu-l ştia,
mi-ai vindecat durerea
când nimeni n-o putea,
Tu, Singur Tu, Iisuse,
– când nimeni n-o putea.

Tu mi-ai aflat să-mi lauzi
ce nimeni n-a văzut,
Tu ai ştiut să-mi mustri
ce nimeni n-a ştiut,
Tu, Singur Tu, Iisuse,
– ce nimeni n-a ştiut.

Tu ai putut să-mi mângâi
suspinul meu ascuns,
Tu ai venit să-mi dărui
comori de neajuns
Tu, Singur Tu, Iisuse,
– comori de neajuns. | Continuare »

IUDEII ZICEAU: NU-ŢI ESTE ÎNGĂDUIT

admin
25 Mai, 2024
Meditaţii

Traian Dorz, HRISTOS – BINEFĂCĂTORUL NOSTRU

„Iudeii ziceau deci celui ce fusese vindecat: «Este ziua Sabatului; nu-ţi este îngăduit să-ţi ridici patul.»“ (Ioan 5, 10)

Ori de câte ori un om se însănătoşeşte şi începe să umble cu un mers curat şi nou, „iudeii“ încep să zică, lumea începe să zică, cei nelegiuiţi încep să zică…
Şi tocmai ei se găsesc să apere Legea, ei, care o calcă şi o batjocoresc prin viaţa şi purtările lor, necontenit. Ei o înjură şi o necinstesc la fiecare pas, dar îndată sar s-o apere când cineva doreşte într-adevăr s-o ţină.
Tocmai ei, care n-au nimic a face cu Dumnezeu, se fac nişte apărători ai lucrurilor Lui, deşi prin tot ce fac sunt vrăjmaşi ai Săi. Se fac îndată „apărători“ ai Legii Sale, când cineva vrea să se alipească smerit şi iubitor de Hristos, pentru a-L cinsti cum cere El. Şi a-L sluji cu adevărat pe Dumnezeu.
Dar „apărarea datinilor“ nu-i decât o formă ascunsă a urii pe care oamenii călcători ai oricărui adevăr al lui Hristos, prin viaţa lor, o au împotriva Luminii Lui şi împotriva oricui doreşte s-o asculte şi s-o poarte. „Apărarea“ Legii, împotriva celor care abia prin credinţă devin cu adevărat fii ai ei, este o foarte ascunsă luptă a răului împotriva Evangheliei.
Căci de fapt ceea ce apără aceşti zeloşi „iudei“ nu are nici o legătură cu Dumnezeu. Interesele pe care le apără ei nu sunt ale lui Hristos.
Interesul lui Hristos este ca Biserica Sa să fie sfântă, cu-rată şi fără pată. Fără păcat, fără afaceri necurate şi fără speculaţii imorale. Fără compromisuri, fără negustorie, fără politică afaceristă. Adică aşa cum o doresc cu adevărat credincioşii Domnului din mijlocul ei, cum o pretinde Cuvântul Sfânt, cum ştim că trebuie să fie şi cum au vrut-o Sfinţii Părinţi, mucenicii şi martirii lui Hristos.
Însă „iudeii“ au avut mereu alte interese. Iar aceste interese ei şi le-au ascuns frumos sub paravanul Legii lui Dumnezeu. | Continuare »

CA O MARE FURTUNOASĂ…

admin
25 Mai, 2024
Poezii

Traian DORZ

Ca o mare furtunoasă, Doamne, ne-a fost viaţa,
numai rane ne-a fost trupul, numai lacrimi faţa,
numai singuratici paşii, numai rece locul,
– numai în cuptorul crucii ne-a fost dulce focul.

Ţine-mă mereu, Dulce Dumnezeu,
lângă Sânul Tău până voi gusta
fericirea mea la Inima Ta.

Nu e loc mai sfânt ca rugul arderii-n răbdare
pentru slava şi izbânda vieţii viitoare
şi nu-i stare mai cerească în această lume
decât cu Hristos pe cruce pentru Sfântu-I Nume.

Fie cât de furtunoasă şi de grea viaţa,
vrem să trecem drepţi prin toate, către Cer cu faţa,
fericiţi mărturisindu-L pe Hristos prin Cruce;
– nu-i alt drum mai drept la ceruri să ne poată duce…

În Iope era o uceniţă

admin
25 Mai, 2024
Editoriale

Traian Dorz, HRISTOS –PUTEREA APOSTOLIEI
Meditaţii la Apostolul din Duminica a IV-a după Paşti (a Slăbănogului)

Surorile noastre, femeile, au avut de la Dumnezeu un rost atât de însemnat în toată lucrarea Lui mântuitoare.
În Vechiul Testament, strălucesc numele atât de frumoase şi slujbele atât de sfinte ale unor suflete de femei prin care Dumnezeu a făcut lucrări atât de mari în slujba mântuirii lumii.
Despre minunatele soţii, ale lui Avraam, Isaac şi Iacov, despre mamele profeţilor, Moise, Samuel, Samson şi alţii – ce frumos scriu Sfintele Scripturi!
Dar, în afară de acestea, cât de multe trebuie să fi fost sfintele femei care şi-au crescut copiii în frica şi dragostea lui Dumnezeu, care şi-au petrecut cu rugăciuni soţii plecaţi la munca şi lupta lui Dumnezeu, care şi-au închinat Domnului toată viaţa lor în singurătate, în jertfe, în binefaceri.
Ce să mai zicem apoi de Noul Testament, pe cerul căruia străluceşte cu o frumuseţe fără seamăn Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos, Vasul cel ales şi sfânt prin care ne-a fost trimis nouă Mântuitorul nostru şi Lumina lumii?
Ce minunate apar apoi, în jurul ei, celelalte sfinte femei, care, fiecare şi toate, au rămas pe totdeauna în cinstirea Bisericii lui Hristos cu o strălucire aparte a ei, până azi şi până în veci.
Elisabeta – mama Sfântului Ioan Botezătorul. Ana – fiica lui Fanuel. Marta şi Maria, Samariteanca, Magdalena, Fivi, Eunice, Lois – şi altele, şi altele, de atunci şi până astăzi, câte şi mai câte, cu această uceniţă Tabita – au împodobit Biserica lui Hristos, au şters lacrimile şi sudorile Lui, au legat răni, au mângâiat dureri, au sărutat şi au şters lacrimi, au încurajat luptători, au ascuns primejduiţi, au hrănit flămânzi, au îmbrăcat goi, au ospătat îngeri… | Continuare »

Alte materiale la Duminica a IV-a după Paşti – a slăbănogului

admin
25 Mai, 2024
Trimiteri

Cuvânt la Duminica Slăbănogului – Sf. Ioan Gură de Aur

LÂNGĂ POARTA OILOR – Traian Dorz

„IA-ŢI PATUL TĂU ŞI UMBLĂ” – I. Tâlcuitor

Duminica Slabanogului de la Vitezda – Sfântul Teofan Zavorâtul

IISUS I-A ZIS: VREI? – Traian Dorz

EXAMENUL LUI IOV – Părintele Iosif Trifa

NOROC CU CREDINTA! – Arhimandritul Scriban

„Voieşti să te faci sănătos?” – Mitropolitul Augustin de Florina

Evanghelia despre minunea de la scăldătoarea Vitezda – Sf. Nicolae VELIMIROVICI

DOAMNE, N-AM PE NIMENI – Traian Dorz

…Și la cei din Lida – Traian Dorz, Meditații la Apostolul duminicii a IV-a

Poezii:

Vitezda mea, Iisuse; O, bucuraţi-vă!; Ce dulce-i pacea Ta; Erai căzut, căzut…; Pe noi ne apără; SĂ NU-ŢI SLĂBEASCĂ OCHII;

Cântări potrivite cu Evanghelia duminicii a IV-a după Paşti

105. Sfâşiat de chinuri grele; 539. Pe patul suferinţei gem; 623. Erai căzut, căzut; 935. Dacă s-a făcut minunea

Chemarea femeii în creştinism, cu restrângere la chemarea ei şi în viaţa obştească

admin
18 Mai, 2024
Predici

Predică la Duminica Mironosiţelor

Fraţilor, suntem în a treia Duminică de la Paşti. Ca şi un copăcel care, până dă căldura, stă înnegrit, fără pic de verdeaţă, cu mugurii închişi, aşa am fost şi noi. Am trecut prin tristeţea Postului Mare şi am stat cu inima strânsă, ca şi copăcelul în timpul frigului. Cum s-ar putea creştinul bucura, când se gândeşte că se apropie patimile Mântuitorului? De aceia postul e cel mai potrivit lucru pentru tristeţea inimii lui. Ajuns la Sfânta Zi a Învierii Domnului, creştinul trece de la întristare la bucurie. Inima lui se deschide, după cum şi mugurii copăcelului încep a se deschide la venirea căldurii. Dar căldura se tot înteţeşte şi mugurii se tot deschid, se fac frunze, cât colo iaca şi florile.
Dar nici cu creştinul nu e altfel, fraţilor. Inima lui, înveselită la Paşti, merge înainte tot veselindu-se, ca mugurele.
Din duminică în duminică, sfânta mamă Biserica îi tot pune înainte învăţături frumoase din viaţa Mântuitorului, desfătându-i urechea în acelaşi timp în îngerescul cântec „Hristos a Înviat”. Am trecut Înălţarea, îndată ajungem şi la Duminica Mare. În această zi, putem spune că sufletul creştinului e ca şi un pom înflorit. De la Paşti şi până în această zi, el a tot crescut ca mugurele, s-a desfăcut, iată-l şi la floare.
Ei, fraţilor, dar pomului i se dă căldură fără s-o caute el. Creştinul însă trebuie el să vină la sfânta casă a Domnului, şi aci trebuie să fie şi cu sufletul, nu numai cu trupul. Cum să încălzească şi înflorească biserica sufletele noastre, când noi îi închidem urechile! Iată, suntem între Paşti şi Rusalii. Trebuie la toate să luăm aminte ca, până la ziua Pogorârii Sfântului Duh sau Duminica Mare, să ajungem într-adevăr înfloriţi. Timpul care se scurge între Paşti şi această zi este cel mai frumos din întregul an creştinesc. Parcă şi firea toată se bucură cu noi. Abia încălzită pe la Paşti, ea ajunge la căldură deplină la Rusalii. Însă, ca să te bucuri şi tu, suflet creştin, trebuie să creşti neîncetat în bucurie. N-ai să ajungi în vârful scării până nu te-ai suit pe trepte. Iată, azi suntem într-o astfel de treaptă. Ne aflăm în Duminica a treia de la Paşti, pe care Biserica o numeşte Duminica Mironosiţelor. Să ascultăm învăţăturile ei, ca să creştem neîncetat ca şi mugurii la razele soarelui, şi aşa, din treaptă în treaptă, să tot trecem mai sus, ca să putem culege roadele vieţii noastre creştineşti. | Continuare »

Crucea surorilor noastre

admin
18 Mai, 2024
carte audio, Cărți

Traian DORZ, Scumpele noastre surori – cap. 4

În toată ţara noastră, ca în întreaga lume creştină, există frumosul şi evlaviosul obicei de a se aşeza flori în jurul Crucii Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Este, în obiceiul acesta, nu numai recunoaşterea evlavioasă a sufletelor ajutate şi binecuvântate de Dra¬gostea Iertătoare şi plină de bunătate a Mântuitorului şi nu numai o dorinţă de a participa cu o rază de bucurie şi de mângâiere la Crucea Mântuitorului, la suferinţa lui Hristos Domnul şi Mântuitorul sufletelor noastre, ci este şi un tainic simbol al vieţii surorilor noastre. Al vieţii acelor suflete, cărora li se cere mereu o jertfă tăcută, răbdătoare şi plină de iubire pentru alţii.
De două ori pe an, primăvara şi toamna, mâinile evlavioase ale surorilor noastre acoperă crucile de prin biserici, de prin cimitire sau de pe la răspântiile drumurilor cu cununi de flori…
Ce minunate sunt florile tinere şi vesele ale primăverii, trandafirii albi, roşii, galbeni, împletiţi cunună şi aşezaţi peste Crucea însângerată a Dragostei, prin care Dumnezeu a răscumpărat lumea!
O vreme, nici nu se mai vede crucea, de parcă nici n-ar fi acolo o cruce. Se văd numai trandafirii veseli, fericiţi şi mulţi, de parcă ar fi numai flori acolo.
Dar vremea aceasta nu ţine prea mult…
Curând vine dogoarea soarelui arzător…
loviturile ploilor repezi
şi ale grindinei nemiloase.
Vin frământările vânturilor şi furtunilor necruţătoare.
Soarele usucă trandafirii. Grindina îi rupe. Vântul le zboară florile.
Iar în jurul crucii rămân numai spinii.
Şi numai singurătatea dureroasă şi amară.
Atunci nu se mai vede nici o floare, de parcă nici n-ar fi fost vreodată flori acolo. | Continuare »

Tu, maica mea

admin
18 Mai, 2024
Poezii

– Tu, maica mea bună,
Ce-n păr ţi se-adună?
De ce îţi străluce
Privirea sub cruce?
Şi ce ţi se-nnoadă
Sub pleoape grămadă?
– De tâmple-ţi anină
Fiori de lumină
Şi-i rouă curată
Pe faţă scăldată,
Şi-n flăcări iubirea
Ţi-aprinde privirea
Cu boabe de lacrimi
Spălându-ne patimi.

– Tu, maica mea dulce,
Ce taină îţi duce
Spre arsele buze
Ca veştede frunze
O Sfântă Scriptură
Sfinţind a ta gură?
– E sfânta octavă
Cântării de slavă,
E şoaptă smerită
Cu lacrimi stropită
Când rugă plecată
Genunchii tăi cată
Sub candele-aprinse
Iubirii nestinse.

– Tu, maica mea floare,
Ce rană te doare?
Ce dor te usucă?
Ce-ai vrea să-ţi aducă
A ta sărbătoare
Tu, maica mea floare?
– Ori de noi ţi-i teamă
Ce vremuri ne freamă?
Tu, maică frumoasă
De copil aleasă,
Ori ţi-i dor de-Acasă?
Ori ce te apasă?
Ce-ai vrea-n sărbătoare
Tu, maica mea floare?

Lidia Hamza, Blid de lut

FEMEILE ÎN OASTEA LUI HRISTOS

admin
18 Mai, 2024
Articole

E Duminica Mironosiţelor. Praznicul amintirii femeilor care au stat în slujba lui Hristos, de cum au fost câştigate pentru lucrul Domnului între oameni şi până în clipa cea din urmă a vieţii lor. Acolo la poalele crucii, le găsim în ceasul de cumplită încercare, când şi apostolii se răsfiraseră, se ascunseră de frica iudeilor. Ele au rămas credincioase până la moarte. Şi după moarte, ele se prind să ducă miruri bine mirositoare, ca să ungă trupul Domnului. În dimineaţa măreţei zile a Învierii, femeile aleargă întâi la groapă.
A lor a fost şi răsplata de a-L vedea ele întâi pe Mântuitorul înviat şi de a putea duce solia sfântă tuturor celorlalţi.
Pildă strălucitoare şi îndemn femeilor cum se pot face ostaşi ai lui Hristos.
Mai mult chiar decât bărbaţii, sunt chemate femeile să ajute lucrul Domnului în lume. Cu firea lor mai gingaşă, cu simţămintele lor mai blânde, cu dragostea lor mai caldă, ele se potrivesc neasemănat mai bine să între în oastea lui Hristos, pentru a ajuta înnoirea vieţii religioase a neamului nostru.
Ce nu poate face în lume o femeie cu bunătatea ei? Din cel mai dârz şi aspru bărbat, soţia cuminte poate face un tovarăş de viaţă bun. O mamă religioasă şi plină de dragoste către copiii ei s-a bucurat întotdeauna de binecuvântarea fiilor săi. | Continuare »

Surorilor iubite

admin
18 Mai, 2024
Poezii

Traian Dorz, Scumpele noastre surori

Surorilor iubite, de Domnul rânduite
la sfânta Lui Lucrare, dorim de-această dată,
cu-o inimă curată, să facem o urare:

Dragi mame şi bunice, soţii, surori şi fiice,
noi, cei ce vă iubim, lumina cea divină
din Cer spre voi să vină, din suflet v-o dorim.

Hristos să vă sfinţească în slujba Lui cerească
oriunde El v-a pus şi-n tot ce faceţi, toate
fiţi binecuvântate de Harul lui Iisus.

Pe sfânta voastră cale, a dragostei petale
noi astăzi presărăm şi-n Numele cel Dulce
al Celui de pe Cruce, vă binecuvântăm.

Şi-acum, de-acele sfinte femei de mai ’nainte
dorim să v-amintiţi, ca-n orice vremuri grele,
şi voi, aşa ca ele, pe Domnul să-L slujiţi.

Hristos să vă ajute, pe căile-I plăcute,
din suflet să-L urmaţi şi toate, ţineţi minte,
din pildele lor sfinte – lumină să luaţi.

Surori de cruce și răsplată

admin
18 Mai, 2024
Editoriale

Traian Dorz, Scumpele noastre surori

Surori de cruce și răsplată, însoțitoare-n plâns și-n har,
Părtașe-aceleiași credințe, jertfind aceluiași altar,
– cinstire-n veci îndreptățită și semn al sfintei prețuiri,
Recunoștința noastră, vouă, v-aduce-a ei adânci simțiri.

Voi ați purtat cu noi alături povara luptei lui Hristos,
dar voi ați dus, deși mai slabe, ca mulți, solia mai frumos;
voi n-ați trădat rupând Lucrarea cu duh potrivnic și-ngâmfat,
nici n-ați vândut pe frați ca Iuda pe ban străin și vinovat,
nici n-ați adus prilej de certuri, de dezbinări și poticniri,
– ci-ați plâns cu suflet plin de jale în ceasul grelelor loviri.

Voi n-ați schimbat învățătura, smintind credința nimănui,
ci L-ați urmat mereu pe Domnul, statornice-ascultării Lui.
Voi n-ați luat o altă cale, călcând întâiul legământ,
decât puține, când ori râvna, ori vina altora v-a-nfrânt.

Ați stat în rugăciuni și-n jertfă cu duhul strâns și-ndurerat,
răbdând statornice-n credință, când mulți „viteji“ s-au lepădat,
iar pentru toată jertfa voastră și pentru tot ce-ați pătimit
voi nu v-ați lăudat la nimeni, nici vreo răsplată n-ați voit.

O, scumpe suflete chemate de-Același Duh, spre-Același țel,
Hristos vă binecuvântează iubirea ce-o suiți spre El.
El, Care v-a chemat alături de noi, pe calea sfintei vieți,
să crească și-n noi o credință cu-a voastră de același preț,
cu-același rod și duh statornic, cu-același mers și chip frumos,
să ne-ncunune-odată crucea cu-aceiași trandafiri, Hristos.

b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Alte articole la duminica a VI-a după Paști. Vindecarea orbului din naștere

Cântări potrivite cu evanghelia duminicii:

Fântâna cu cumpănă grea