Joi…
şi plânge vântu-n frunza de măslin cu umbra deasă,
e aşa de tristă-acuma noaptea asta dureroasă!
O povară făr’ de margini parcă-apasă toate cele,
trist suspină râul Chedron
plâns înlăcrimat de stele…
În grădină, sub cupole de măslin şi palmier,
în genunchi, cu ochii-n lacrimi, stă Iisus privind la cer:
– Tată, dacă-i cu putinţă, depărtează-Mi suferinţa,
totuşi nu cum vreau Eu fie, ci precum ai Tu voinţa…
Şi-n sudoarea cea de sânge, rugăciunea I se curmă,
ah, e greu păcatul lumii, cu de mii de ani în urmă
şi cu mii de ani ’nainte, mare-a vină-a omenirii
cere-ntreagă-acuma Preţul mare-al Jertfei ispăşirii.
Lacrimi şi sudori de sânge
multe se preling la vale,
câte nu răscumpără-astăzi plânsul suferinţei Sale!
Ucenicii dorm, sărmanii, L-au uitat pe-Nvăţătorul,
iar prin noapte,
cu tâlharii,
vine Iuda, vânzătorul.
*
Vineri…
zori de zi… şi-aceia ce-I strigaseră „Osana“
Îl loveau acum cu pumnii, la Caiafa şi la Ana.
Farisei, soldaţii, gloata şi din faţă, şi din spate
Îi cer moarte-n gura mare: „Răstigneşte-ni-L, Pilate!“ | Continuare »