b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Lidia Hamza

Vine, vine, Domnul Sfânt
Copilaș pe-acest pământ,
Știe oare cineva
Ce hăinuțe va-mbrăca?

Hai s-aducem scutecuț,
Pentru Pruncul cel micuț.

Vine, vine Domn iubit
Între vite încălzit,
Este oare cineva
Să-I deschidă inima?

Hai pe oameni să-i iubim,
Ieslișoara să-ncălzim.

Vine, vine Domn ceresc
Îngerii Îl preamăresc, | Continuare »

N-am să uit, Iisuse Doamne, niciodată
din ce greu, prin ce minune m-ai scăpat,
n-am să uit iubirea Ta nemăsurată,
bunătatea Ta şi grija-Ţi minunată,
c-am fost mort, şi dintre morţi m-ai înviat!

N-am să uit cum, când durerea era mare,
şi-am strigat să nu mă laşi, că nu mai pot,
n-am să uit cum mi-ai răspuns, cu ce-ndurare,
cum în noaptea cea mai neagră de-ntristare
mi-ai umplut de strălucire cerul tot…

N-am să uit cum ai răspuns Tu rugăciunii,
când credeam că sunt mai singur şi uitat,
când cei dragi nu mai ştiau că sunt, nici unii,
când tânjeam de dorul soarelui şi-al lunii,
n-am să uit, Iisuse Doamne, niciodat’…

Cât aş vrea să-Ţi pot aduce-o mulţumire
mai curată decât roua de pe crin | Continuare »

Vine iarăși Noaptea-n care
Te-ai născut, Copile Sfânt,
Și-i atâta sărbătoare
Și în cer, și pe pământ.
Fă și-n inima mea soare
Cu iubire să Te cânt.

Vin pe raze de lumină
Îngerași cântând frumos,
Magi și păstorași se-nchină
Colindând-Te duios.
Fă din dragostea-mi puțină
Un grăjduț mai călduros.

Maica-n brațe-ncet Te strânge
Când, în suflet neștiut,
Un fior i se răsfrânge
La un gând necunoscut.
Doamne, fă prin Trup și Sânge
Sufletu-mi din nou născut.

Să Te pot primi la mine
Când și azi vii tot străin,
Să-mbrac ieslea-mi în sulfine,
Flori de măr și flori de crin.
Ca să-Ți fie cald și bine
În grăjduț de cântec plin.

Lidia Hamza

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI, Meditaţii la Apostolul din Duminica a 28-a după Rusalii

„Mulţumind Tatălui, Care v-a învrednicit să aveţi parte de moştenirea sfinţilor, în lumină“.

O, ce minune nebănuită este moştenirea sfinţilor în lumină şi ce imposibil este de explicat acum ce înseamnă asta!
Pe cât de cu neputinţă este să înţeleagă un puişor de rândunică, neieşit încă din cojiţa ouşorului său, ce înseamnă soarele şi cerul de afară, ce înseamnă viaţa care îl aşteaptă în curând pe el, când se va elibera din închisoarea în care este strâns acum, tot pe atât de cu neputinţă de priceput este şi pentru noi acum ce înseamnă moştenirea pregătită de Dumnezeu celor ce-L iubesc şi-L urmează pe Iisus.
Cum îi este de cu neputinţă puişorului din ou să ştie cum va fi călătoria lui peste ţări şi mări spre lumea însorită şi caldă, când aici va veni iarna, tot aşa ne este şi nouă de greu acum să ştim despre negrăita frumuseţe a slavei viitoare.
Noi suntem acum încă în trupul acesta pământesc, în firea aceasta pământească, în lumea aceasta îngustă şi în robia aceasta a neputinţelor noastre… Ne lipsesc ochii nemărginiţi cu care să străbatem prin orizontul aceasta îngust în care suntem închişi.
Ne lipsesc aripile cu care să străbatem zările nemărginite, din cele care acum ne strâng din toate părţile ca nişte ziduri de oţel, prin care nu putem trece. Şi de care ne izbim ca un fluturaş de o fereastră pe care n-o poate sparge, ca să iasă la libertatea de dincolo de ea… | Continuare »

Traian DORZ, din Meditaţii la Apostolul din Duminica a 27-a după Rusalii (Tămăduirea femeii gârbove)

De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea, şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul (Efeseni 6, 13).

În această cumplită încleştare cu diavolul, nu există şi nu poate exista nici un fel de armistiţiu. Nici o perioadă de pace. Nici un mijloc de înţelegere. Nici o clipă de răgaz.
Totdeauna trebuie să stai treaz. Totdeauna să fii gata. Totdeauna să ataci sau să te aperi.
Cea mai mică neatenţie, cea mai scurtă pauză pe care ţi-ai îngăduit-o, cea mai uşoară neveghere îţi pot fi mortale. Pe neaşteptate, o săgeată otrăvită, pe care un vrăjmaş ascuns ţi-o trimite, te poate ucide pe totdeauna.

Rămânerea noastră în picioare depinde de starea noastră în genunchi.
Biruinţa noastră în luptele cu satan şi cu puterile lui depinde numai de luptele noastre în rugăciune.
Iar puterea noastră de împotrivire contra păcatului depinde numai de puterea alipirii noastre de Crucea şi Jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Veşnic vor fi osândiţi să se târască înaintea diavolului toţi cei care n-au vrut să îngenuncheze înaintea lui Hristos.
Veşnic vor fi osândiţi să se prăbuşească prin întuneric toţi acei care n-au luptat să se înalţe în lumină.
Şi veşnic vor fi osândiţi să îmbrăţişeze şi să sărute spatele şi urâţenia diavolului toţi acei ce n-au vrut să se alipească şi să sărute faţa şi frumuseţea lui Hristos.
Pentru că dacă nu sunt cuvinte şi închipuire pe lume spre a arăta fericirea care îi aşteaptă pe acei ce s-au unit cu Dumnezeu şi L-au slujit pe Hristos, tot aşa nu pot fi cuvinte şi închipuire care să arate în ce fel şi cât vor ţine chinurile şi osânda celor care s-au alipit de diavolul şi l-au slujit pe Anticrist.

Un cântec lumesc spune aşa: „De-ar fi al meu pământul i-aş da o nouă înfăţişare… În locul furtunilor, aş face să fie senin; în locul ploilor reci, aş da raze calde; în locul vremurilor aspre, aş face să fie timpuri senine… în locul gropilor, aş face drumuri netede. În locul iernilor geroase, aş face primăveri dulci… În locul pietrelor, aş creşte iarbă; în locul spinilor, flori şi în locul urii, dragoste…“.
Dar cântăreţii aceştia uită de inima lor, de viaţa lor, de „pământul“ lor. Ei ar dori să se schimbe pământul lui Dumnezeu, pământul care nu-i al lor şi pe care nu-l pot schimba. Pe când pământul care este al lor, pământul inimii lor pe care îl pot schimba, pe care trebuie să şi-l schimbe întocmai cum spune cântecul lor, pe acela nu vor şi nu doresc să-l schimbe. | Continuare »

Poruncile Iubirii sfinte sunt pentru noi eterne legi
ce trebuie de noi ştiute, iubite şi păzite-ntregi,
că-n ele este adevărul – la început atât de-ascuns –
dar care dragostea ni-l face apoi tot mai frumos pătruns;
ferice, fiul meu, de tine, a’ lui porunci când le iubeşti
şi care cu întregul suflet le cercetezi şi le-mplineşti.

Porunci ale Iubirii-s toate Cuvintele lui Dumnezeu,
pe care orice suflet este dator a le-mplini mereu;
în ele, orice suflet sincer îşi află hrană şi-ajutor
să-şi ducă zilele vieţii pe sfântul drum mântuitor;
ferice, fiul meu, de tine când le iubeşti şi când le ţii
şi-n ele tu-ţi găseşti izvorul întregii tale bucurii.

Porunca Dragostei e-ndemnul să te opreşti din drumul rău
şi să primeşti o fire nouă în taina sufletului tău,
prin naşterea din nou să intri în starea de copil ceresc
al Harului pe care Domnul îl dă la cei care-L primesc;
ferice, fiul meu, de tine dac-ai avut în viaţa ta
această naştere cerească şi mergi frumos, rodind în ea.

Poruncile Iubirii, toate, sunt adevăruri şi lumini,
sunt trepte spre desăvârşire, plăcute paşilor divini,
din ce în ce mai spre lumina cunoaşterii lui Dumnezeu,
în care se desfată veşnic cei care le-au urcat mai greu;
ferice, fiul meu, de tine dac-ai pornit pe-acest suiş,
tu vei aduce rod de fapte sub al cuvintelor frunziş.

Poruncă a Iubirii este păstrarea-nvăţăturii vii,
în care te-au crescut părinţii – şi-ntocmai ca şi ei s-o ţii,
să nu te-abaţi din ea o cirtă, să nu laşi ne-mplinit un iot,
că-n orice slovă-i adevărul – şi sfânt e adevărul tot!
Ferice, fiul meu, de tine şi de urmaşul tău în veci,
aşa cum ţi le-am dat eu ţie, dacă şi tu spre el le treci.

Poruncă a Iubirii Sfinte e dragostea de fraţi mereu,
aceasta-i tot atât de sfântă ca dragostea de Dumnezeu;
toţi cei care-L iubesc pe Domnul datori sunt şi-a-i iubi pe fraţi
şi să-i asculte, căci doar astfel vor fi ei binecuvântaţi;
ferice, fiul meu, de tine când al iubirii sfânt Cuvânt
ţi-e o poruncă luminoasă ţinută până la mormânt.

Traian Dorz, Poruncile iubirii

Sinodul din Creta (2016) nu a fost un simplu sinod tâlhăresc, ca cele care au fost condamnate pentru legiferarea unor erezii și neorânduieli canonice, ci a fost un pseudosinod nelegitim care, pe lângă hotărârile eretice legiferate, a deschis calea instaurării domniei Antihristului prin religia universală care se configurează în aceste vremuri.

Mai mult decât atât, prin acceptarea hotărârilor eretice de către aproape toate Bisericile Locale, lucrarea Harului a slăbit în întreaga lume, iar puterea răului se manifestă înfricoșător, în formele văzute și trăite de noi. Vrăjmașul mântuirii a avut nevoie de această cucerire pentru ca Harul lui Dumnezeu să nu oprească ofensiva pornită asupra Bisericii și asupra întregii lumi. Nu pentru că puterea Harului nu mai este aceeași, ci pentru că omul a iubit mai mult întunericul decât lumina!

De aceea, lupta în Biserică trebuie să fie pusă în strânsă legătură cu adevărul de credință, iar soluțiile se cer a fi luate nu după măsuri și gânduri omenești, ci după voia cea Sfântă a lui Dumnezeu. Să nu credem că problemele actuale pot fi rezolvate fără a ține cont de trădarea de credință care s-a făcut în Kolymbari – Creta. Retragerea semnăturilor de pe documentele eretice cretane este prioritară în aceste vremuri de apostazie. Să nu credem că este suficient să punem „cezarului“ umărul în ușa bisericii pentru a nu impune restricțiile aberante la vreme de p(l)andemie! Ușa Bisericii se ține deschisă lucrării Harului prin credință și pocăință înțelegătoare.

Altfel, nu ne vom trezi doar cu măștile pe care, oricum, le-am scos din inimile noastre și cu care ne acoperim chipurile desfigurate ale trădării, ci vor veni peste noi și alte urgii, cu mult mai grele și de nedorit.

Preot Claudiu Buză