Cu Însuşi Sângele Său – Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul zilei

Evanghelia despre slujirea şi patimile Fiului lui Dumnezeu – Sfântul Nicolae Velimirovici

SĂ UMBLĂM NUMAI DUPĂ HRISTOS – Traian Dorz

Îmbinarea postului cu milostenia şi rugăciunea – Sfântul Ignatie Briancianinov

La Duminica a cincea din Postul Mare – Sfântul Teofan Zăvorâtul

Când ţi-am venit – Traian Dorz

Predică la Duminica a 5-a din Post –  IPS  Bartolomeu Anania

Maria la picioarele Domnului – Părintele Iosif TRIFA

„Şi mortul a ieşit cu mâinile şi picioarele legate cu fâşii de pânză şi cu faţa înfăşurată cu un ştergar. Iisus le-a zis: «Dezle-gaţi-l şi lăsaţi-l să meargă!»“ (Ioan 11, 44)

sambata-lui-lazarCe privelişte înspăimântătoare este de a vedea un mort ieşind din groapă, după patru zile, mirosind puternic a cadavru – şi totuşi având pe faţa sa nu chipul morţii, îngheţat şi înfiorător, ci chipul vieţii, cald, voios şi plin de o lumină prietenoasă!
Tot ce fusese înainte mască de cadavru respingător – era acum înlăturat, într-o clipă
şi iată-l ieşind din mormânt nu un om mort, ci viu; acelaşi, dar viu şi nou!

Iată, aşa este şi taina naşterii din nou!
Dintr-un cadavru respingător, cum fusese înainte de a se preda lui Hristos, beţivul, hrăpăreţul, desfrânatul, omul lu-mesc se transformă total, ridicându-se dintr-o dată şi ieşind din mormântul păcatelor, la chemarea lui Hristos, un om nou; acelaşi om – şi totuşi altul.
Atât de cunoscut este lucrul acesta – şi totuşi, când se petrece aievea în viaţa vreunuia dintre noi, el este totdea-una nou şi minunat! Cu aceeaşi putere şi lumină mereu proaspătă, cum a fost când prima dată şi cu primul om s-a petrecut,
căci, într-adevăr, cu fiecare dintre noi s-a petrecut sau se va petrece mereu în acelaşi minunat alt fel.

Mortul a ieşit afară, dar n-a mai ieşit cu chipul cu care intrase. Ci cu o înfăţişare nouă!
Iată adevărul ce ni s-a tot spus: că, adică, şi la învierea morţilor din Ziua de Apoi tot aşa va fi.
Atunci, trupul nostru, cel semănat în putrezire, va învia în neputrezire.
A fost semănat în ocară, dar va învia în slavă,
a fost semănat în neputinţă, dar va învia în putere
şi a fost semănat trup firesc, dar va învia trup duhovnicesc… Căci, dacă este un trup firesc, este şi un trup duhovnicesc.

De aceea este scris: Omul dintâi, Adam (omul firesc), a fost făcut un suflet viu. Al doilea Adam (Omul-Hristos), a fost făcut un Duh dătător de viaţă… | Continuare »

„După ce a zis aceste vorbe, a strigat cu glas tare: «Lazăre, vino afară!»“ (Ioan 11. 43)

Inviere-LazarPentru Domnul, Care ne-a creat, Care ne-a dat viaţă din Viaţa Lui, sânge din Sângele Lui, trup din Trupul Lui (Efes. 5, 30)…,
pentru El, Care ne-a legănat şi ne-a încălzit la Sânul Lui, crescându-ne ca într-un loc tainic, încă de pe când fiinţa noastră nici nu avea un chip (Ps. 139, 16)…,
pentru Domnul, Făcătorul şi Binefăcătorul nostru, noi suntem mai cunoscuţi şi mai iubiţi decât pentru cea mai dulce mamă (Isaia 49, 15).
El spune aşa de duios, prin profetul Său, că ne-a pus un nume şi că pentru El acest nume este preaiubit şi neuitat…
«Din dragoste pentru robul Meu… şi pentru alesul Meu te-am chemat pe nume; ţi-am vorbit cu bunăvoinţă, înainte ca tu să Mă cunoşti» (Isaia 45, 4).
«Acum, aşa vorbeşte Domnul Care te-a făcut… şi Cel Ce te-a întocmit: … Nu te teme de nimic, căci Eu te izbă-vesc. Te chem pe nume, eşti al Meu…“ (Isaia 43, 1).
Câtă duioşie şi dragoste este conţinută în aceste dulci şi părinteşti dezmierdări şi făgăduinţe!
Ele arată că, de la început, noi avem un loc ales şi veşnic,
un nume plăcut şi personal,
o chemare şi o solie deosebită, fiecare dintre noi, îna-intea Domnului. Şi din partea Lui. Şi pentru împărăţia Lui.

Iată, acum Domnul Iisus stă în faţa mormântului şi îl strigă pe nume pe Lazăr, chemându-l să iasă şi să vină la El, cu glasul dulce cu care îi va fi grăit de-atâtea ori în casa neuitată a Betaniei lor!…
Iar mortul, auzind, ascultă şi vine, aşa de firesc cum ve-nise totdeauna când îl chemase Iisus.
Aceasta este taina minunii prin care am înviat şi noi, când glasul Lui dulce ne-a strigat pe nume, când, cu Glasul Lui puternic şi cu Voinţa Lui dumnezeiască, Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a chemat pe fiecare din moartea păcatului nostru, spre o viaţă nouă şi a pus în ace-laşi timp în inima noastră puterea şi duhul dătător de viaţă. | Continuare »

Pe drumul către Betania şi Ierusalim

Părintele Alexander Schmemann

A şasea şi cea din urmă săptămână a Postului este numită „Săptămâna Stâlpărilor”. În timpul celor şase zile care premerg Sâmbetei lui Lazăr şi Duminicii Stâlpărilor (Floriilor – n.tr.), slujbele Bisericii ne îndeamnă să fim urmăritorii lui Hristos, după cum întâi El însuşi ne vesteşte moartea prietenului Său iar apoi începe călătoria Să către Betania şi Ierusalim. Tema şi tonul săptămânii sunt date Duminică seara, la Vecernie: „Începând cu dragoste a şasea săptămână a cinstitului post, să aducem credincioşilor cântare înaintea prăznuirii stâlpilor Domnului Celui ce vine în slavă cu puterea dumnezeirii în Ierusalim, ca să omoare moartea.”

Centrul atenţiei este Lazăr, boala sa, moartea sa, mâhnirea rudeniilor sale şi răspunsul lui Hristos la toate acestea. Astfel, Lunea auzim: „Astăzi, umblând Hristos pe lângă Iordan, I S-a arătat boala lui Lazăr…” Marţea: „Ieri şi astăzi a fost boala lui Lazăr…” Miercurea: „Astăzi Lazăr murind se îngroapă şi-l jelesc surorile…” Joi: „Două zile are astăzi Lazăr cel mort. În cele din urmă, Vinerea: „în ziua de mâine Domnul vine să ridice pe fratele cel mort (al Martei şi al Mariei).” | Continuare »

„Preoţii cei mai de seamă au hotărât să-l omoare şi pe Lazăr.“ (Ioan 12, 10)

Soarta credinciosului lui Hristos pe pământ este aceeaşi cu a Mântuitorului său şi cu a sfintei Sale Evanghelii. Unde Iisus este iubit şi respectat, acolo slujitorul Lui este şi el privit cu bunăvoinţă.
Unde Numele lui Dumnezeu este batjocorit, unde Hristos este tăgăduit şi prigonit, acolo şi adevăratul Lui slujitor nu poate avea o altă soartă decât batjocura şi prigoana, la fel ca şi Dumnezeul şi Domnul său.

Vai de acei slujitori care se bucură de cinste acolo şi atunci când Stăpânul lor este dispreţuit.
Şi vai de acele lucrări numite „evanghelice“ care se bucură de libertate acolo unde – şi atunci când – Numele şi Evanghelia lui Hristos sunt lepădate.

Atunci când Iisus este căutat şi urmărit spre a fi ucis, prietenii Lui cei mai apropiaţi, oamenii din pricina cărora El este şi mai mult cinstit, vor fi şi ei neapărat scrişi şi proscrişi pe aceeaşi listă „neagră“ cu Hristos, Domnul lor, şi vor fi ţinta aceloraşi batjocuri şi planuri ucigaşe ale vrăjmaşilor Lui ca şi El.

Ferice atunci de Lazăr care suferă împreună cu Iisus.
Ferice de Moise care alege mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului (Evr 11, 25).Ferice de Pavel şi Timotei care rabdă împreună cu Hristos, ca să şi împărăţească împreună cu El (II Tim 2, 12).
Ferice de Iacov care rabdă ispita, căci după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit‑o Dumnezeu celor ce-L iubesc (Iac 1, 12). | Continuare »

Pregătirea pentru ziua învierii Domnului prin spovedanie

Predica la Duminica IV din Postul Mare

Acest fel (de duhuri) cu nimic nu se poate scoate decât numai prin rugăciune şi po ştire. (Marcu 9, 29)

Fraţilor, la liturghia acestei Duminici, a patra a Postului Mare, sunt rânduite sa se citească două Evanghelii: a Duminicii şi a Sfântului Ioan Scărarul, de care facem pomenire azi.
Cea dintâi Evanghelie, deşi citită în Postul Mare, ne povesteşte lucruri din altă vreme, tocmai din apropierea Schimbării la faţă a Domnului. Atunci, pogorându-se din Muntele Taborului, unde se petrecuse minunea Schimbării la faţă, a venit în mijlocul ucenicilor săi. Şi a găsit „gloată multă împrejurul lor şi cărturari schimbând cuvinte împreună cu dânşii“ (Marcu 9, 24). Şi iată, a ieşit din mulţime un om, aducându-i pe fiul său, care era surd şi mut şi făcea spume la gură şi se topea de scuturarea boalei.
Tatăl copilului ceruse vindecare pentru fiul său. Îl adusese mai întâi la ucenicii Domnului, ei nu-l putuseră tămădui, şi acum îl aducea la însuşi Domnul Hristos.
Mântuitorul a adus mângâiere inimii chinuite a tatălui şi i-a vindecat copilul. Atunci ucenicii l-au întrebat: Pentru ce noi n-am putut să-l vindecăm? Iar Domnul Hristos le-a răspuns, cu cuvintele auzite azi în Sf. Evanghelie: Acest fel (de duhuri sau de răutate lăuntrică) nu se poate scoate afară decât numai prin rugăciune şi post.
Acestea sunt cuvintele dela care trebuie să plecăm astăzi, pentru a mai învăţa ceva din Sf. Evanghelie.
I.
Fraţilor, se scoborâse cerul pe pământ, când Mântuitorul s-a schimbat la faţă. A fost o sărbătoare la care au luat parte şi vechii prooroci Moise şi Ilie, în mijlocul unei străluciri care a uimit şi a ameţit pe trei din apostolii luaţi de Domnul acolo, spre a fi martori la acea minune. | Continuare »

Însemnatatea postului în privinta duhurilor cazute

Sfântul Ignatie Briancianinov

„Acest neam, le-a zis Domnul Apostolilor Săi despre duhurile răutăţii, cu nimic nu poate ieşi, fără numai cu rugăciune şi cu post“. (Marcu 9, 29)

Iată o nouă trăsătură a postului! Postul este primit de Dumnezeu când merge înaintea lui o mare virtute – milostivirea; postului îi este pregătită plată în cer când e străin de făţărnicie şi slavă deşartă; postul lucrează când este îmbinată cu el o altă mare virtute – rugăciunea. Şi cum lucrează? Nu doar că potoleşte patimile din trupul omenesc – intră în luptă cu duhurile răutăţii, le biruie. De ce postul, care este în sine o nevoinţă trupească, poate lucra – sau împreună-lucra cu rugăciunea – în lupta împotriva duhurilor?

Pricina lucrării postului asupra duhurilor răutăţii stă în puternica lui lucrare asupra propriului nostru duh. Trupul, potolit de post, dă duhului omenesc libertate, putere, trezvie, curăţie, subţirime. Numai într-o astfel de stare poate duhul nostru să se împotrivească nevăzuţilor săi vrăjmaşi. Iar eu, când mă supărau aceia, adică dracii, spune de Dumnezeu insuflatul David, m-am îmbrăcat cu sac şi am smerit cu post sufletul meu, şi rugăciunea mea în sânul meu se va întoarce (Ps. 34, 12). Postul aduce minţii trezvie, iar rugăciunea este arma minţii, cu care aceasta alungă pe potrivnicii nevăzuţi. Postul smereşte sufletul, slobozindu-l de împietrire şi îngâmfare, care apar din îmbuibare, iar rugăciunea postitorului se face deosebit de puternică, este rostită nu superficial, este rostită din adâncul sufletului, din adâncul inimii, îndreaptă, înalţă postitorul spre Dumnezeu.

Întunecatele duhuri ale răutăţii au săvârşit două nelegiuiri grele: prima a fost pricina lepădării lor din ceata sfinţilor îngeri; a doua a fost pricina lepădării lor fără putinţă de întoarcere. În cer ei s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu; căpetenia lor, oarbă din pricina părerii de sine, a vrut să se facă deopotrivă cu Dumnezeu. | Continuare »

CREDINŢA MUTĂ ŞI MUNŢII

Acum duminică avem evanghelia de la Matei capitolul 17, versetele 14-21. Ne arată această evanghelie cum Mântuitorul a vindecat un îndrăcit pe care apostolii nu-l putuseră vindeca. Părinţii lui îl duseseră la apostoli, dar apostolii nu l-au putut vindeca. Iisus îi mustră blând pentru puţina lor credinţă, spunându-le că „acest neam de demoni nu iese decât cu post şi cu rugăciune”.
Această evanghelie vine la rând şi în duminica a 4-a din Postul mare. Se află tâlcuită pe larg în cartea I-a cu Tâlcuirea Evangheliilor, unde am vorbit pe larg despre darul rugăciunii. Acum vom spune ceva despre credinţă.
Evanghelia de duminică se aseamănă cu cea din duminica trecută. În evanghelia din duminica trecută, îi văzurăm pe apostoli în încercarea furtunii. Domnul încercase credinţa lor în furtună.
Şi acum îi vedem iarăşi într-o încercare de credinţă. Îndrăcitul venise la apostoli ca o încercare a credinţei lor. Îndrăcitul – ca şi furtuna – era un fel de „examen” pentru credinţa apostolilor.
Iar apostolii n-au putut presta acest „examen”. Credinţa lor era încă prea slabă pentru a tămădui bolnavi şi a face minuni.
Dacă cercetăm în Noul Testament credinţa apostolilor, apoi o vedem împărţită în două părţi. Înainte de răstignirea Domnului şi pogorârea Duhului Sfânt, îi vedem pe apostoli clătinându-se în credinţă. | Continuare »

PENTRU SUFLET – Pr. Iosif Trifa

Eram copil – Traian Dorz

Vindecarea lunaticului – Pr. Constantin Galeriu

CREDINŢA MUTĂ ŞI MUNŢII – Pr. Iosif Trifa

CELE PATRU STĂRI ALE MÂNTUIRII SUFLETEŞTI – I. Tâlcuitor

CEVA DESPRE PUTEREA RUGĂCIUNII – Pr. Iosif Trifa

Vindecarea lunaticului – Sfântul Ioan Gură de Aur

SOIURI DE OAMENI – Arhim. Scriban

Evanghelia despre slăbiciunea necredinţei şi puterea credinţei – Sfântul Nicolae Velimirovici

Însemnatatea postului în privinta duhurilor cazute – Sf. Ignatie Briancianinov

A aşteptat cu răbdare – Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

O ANCORĂ A SUFLETULUI – Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

Ce înseamnă a-ți lua crucea şi a urma Domnului

Predica la Duminica III din Postul Mare

Cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. (Marcu 8, 34)

Fraţilor, suntem cam la jumătatea Postului. Domnul vine acum să ne vorbească prin Evanghelia sa, despre trebuinţa de a lua asupra noastră crucea sa şi a-L urma, de voim să ne mântuim sufletul. Şi e bine că se întâmplă aşa, căci postul e vreme de gândire adâncă la trebuinţele noastre sufleteşti şi împlinirea lor. Se înşală cu amar cei ce cred că de asta avem post, ca să nu mâncăm carne. Nu, fraţilor, oprirea dela unele mâncări e numai faţa de deasupra; ei trebuie să-i răspundă, înăuntrul nostru, îndeletnicirea cu gânduri înalte despre împărăţia lui Dumnezeu, mântuirea sufletului şi purtările cele plăcute Domnului în viaţa de toate zilele. La cine lipseşte asta şi rămâne numai faţa de deasupra, cu nemâncarea de came, nu e post, ci mai mult o înşelare a noastră înşine, căci doară împărăţia lui Dumnezeu nu e mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie întru Duhul Sfânt (Romani 14, 17). Împărăţia lui Dumnezeu este vieţuire după poruncile Domnului şi, dacă cineva nu le îndeplineşte, poate să roadă el toate rădăcinile şi scaieţii pământului, căci post tot nu este.
Sfinţii Părinţi au postit, fraţilor, dar, postind trupeşte, au postit şi duhovniceşte. Cine face altfel, face, nu post, ci mai mult e viclenie nemintoasă şi vrednică de râs. Căci Dumnezeu nu te va judeca după ce ai mestecat în gură, ci după ce ţi s-a sălăşluit în inimă şi ce ai lucrat cu mânile tale. Postul nu trebuie să fie temelia, ci urmarea gândurilor temătoare de Dumnezeu ale unui om care, în aceste zile, când ne apropiem de Patimile Domnului, îşi zdrobeşte inima şi-şi curăţă cugetul pentru a se apropia cu vrednicie de Sfintele Sărbători. Şi se înţelege, fraţilor, cine îşi frământă cugetul său cu asemenea gânduri sfinte nu poate benchetui, ci trebuie să păzească cumpătare în viaţa sa, cumpătare şi în mâncare şi în băutură.
De aceia am spus fraţilor, că bine este că tocmai în această vreme de post Biserica ne pune înainte Evanghelia Mântuitorului în care ni se vorbeşte de chipul cum trebuie să-i urmăm Lui şi de mântuirea sufletului nostru, căci tocmai în această vreme noi trebuie să ştim cum să postim duhovniceşte şi să urmăm Domnului. | Continuare »

[Toţi cei care, în viaţă, crucea ca jugul aţi purtat]

Ioan Opriș, fragment din vorbirea de la nunta de la Vălani – 4 iulie 1976

Fraţilor dragi şi surorilor scumpe! Gura Domnului ne grăieşte prin gura proorocului Solomon la 8, 17: „Eu iubesc pe cei ce Mă iubesc şi pe cei ce Mă caută cu tot dinadinsul. Mă las să fiu găsit de ei”.
Pe cine iubeşte Domnul Iisus? Pe cei ce-L iubesc pe El şi Se lasă găsit de cei ce-L caută cu tot dinadinsul.

În Matei 11, 28 zice: „Veniţi la Mine voi, toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu, că este bun, şi sarcina Mea, că este uşoară. Şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima. Şi veţi avea odihnă pentru sufletele voastre”.
E un cuvânt din două sau trei versete, care se aude foarte mult prin adunările noastre. Dar aceste versete trebuie bine ascultate, bine judecate, bine pătrunse, bine pronunţate, bine rumegate… Ele trebuie neapărat înţelese. După ce-l cheamă pe fiecare la Sine, după aceea le spune imediat tuturor: „Luaţi jugul Meu, că este bun, şi sarcina Mea, că este uşoară!…”
Şi tu, frate şi soră care eşti bolnavă sau care ai un bolnav în casă, mereu te plângi, mereu te tânguieşti şi spui aşa: „Crucea mea e grea, crucea mea e foarte grea, crucea mea e mai grea decât toate crucile…” Totuşi Domnul Iisus nu aşa a spus, ci a spus: „Jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară”.

Deci dacă sarcina ta o duci alături de Domnul Iisus, ea este bună şi uşoară de dus, şi binecuvântată. Dar pentru că tu-ţi duci crucea ta singur, de aceea gemi şi te văicăreşti. Cum făceam azi undeva o asemănare: | Continuare »

Traian DORZ

O, slăvită cruce aspră, simbol şi mijloc divin
al durerii şi-al izbânzii date jertfă mântuirii,
numai tu mă faci şi astăzi să-nţeleg prin ce preţ vin
liniştile conştiinţei şi luminile sfinţirii.

Tu-mi dai harul de-a-nţelege că al biruinţei nimb
nu-l ating decât prin jertfa cea mai naltă cu putinţă,
că suprema izbăvire pot s-o am doar dând în schimb
tot ce poate fi mai unic şi mai scump pentru-o fiinţă.

Că nu pot avea lumina cea de-a pururi pe deplin
decât când înving puternic toate nopţile din mine
şi când orişice nelinişti, care uneori mai vin,
nu-mi mai tulbură adâncul limpezimilor senine.

Dar, ca să rămân acolo nalt şi liniştit mereu,
ţine-mi totdeauna tare hotărârea despărţirii,
numai dezlegat de toate sunt unit cu Dumnezeu;
înfrângându-mi nimicirea, sunt deasupra nimicirii.

Ia-ti crucea ta

 

Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne a lăsat cuvintele: „Tot cel ce vrea să vină după Mine trebuie să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa în fiecare zi şi să vină după Mine” (Lc 9, 23).
Cărticica de faţă cuprinde câteva învăţături despre cum trebuie să ne purtăm această cruce. Aceste învăţături sunt date în formă de convorbire între Domnul Iisus Hristos şi omul purtător de cruce. În felul acesta, ele pătrund mai bine la inimă.
Cărticica de faţă aduce o mare mângâiere şi întărire sufletească tuturor celor care sunt pe drumul cel greu al crucii şi celor care voiesc să apuce pe acest drum de mântuire.
Domnul să binecuvânteze cu folos de mântuire sufletească pe toţi cei ce o vor citi şi răspândi.

Sibiu, la Rusaliile anului 1935, Preot Iosif Trifa

Traian DORZ

Manastire-Banceni-invierea-de-pe-cruce-webSpre Dumnezeu arată Crucea,
oricine va privi-o-n sus
pe Dumnezeu Îl va cunoaşte
sub chipul Fiului Iisus;
în Jertfa Fiului zdrobit,
vedem cât Tatăl ne-a iubit.

Spre Dumnezeu ne duce Crucea,
oricine-o va purta supus
la Dumnezeu o să ajungă,
aşa cum a ajuns Iisus;
prin Jertfa Fiului primit
ajungi la Tatăl cel Slăvit.

Spre Dumnezeu înalţă Crucea,
oricine-L va sluji prin ea
cu Dumnezeu va fi-n mărire
şi Faţa Lui o va vedea;
prin Jertfa Fiului-nnoit,
ajungi la Tatăl răsplătit. | Continuare »

Traian Dorz, Cântarea ca meditaţie

Oricine L-a aflat pe Domnul şi vrea să-L urmeze cu adevărat pe El trebuie neapărat să se facă una cu El în suferinţele Sale şi în lucrarea Sa, purtând sarcina şi crucea Lui pe urmele Sale, aşa cum a spus El: „Luaţi jugul Meu şi sarcina Mea, căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară”. „Dacă răbdăm împreună cu El, vom şi împărăţi împreună cu El”, a spus El. Dar dacă ne lepădăm de El, şi El Se va lepăda de noi. Şi semnele adevăratei apostolii pentru Hristos sunt cele pe care le-a purtat El şi pe care le-au purtat pe urmele Lui toţi sfinţii, martirii şi mucenicii Săi, care sunt lauda Bisericii şi podoaba cerului în veci şi-n veci.

Să luăm şi noi bine seama la aceste condiţii cu care este neapărat împreunată slujirea şi slava lui Hristos, căci fără jugul Său purtat cu credincioşie alături de El aici, în lumea aceasta unde El munceşte şi lucrează, fără sarcina Lui purtată cu ascultare şi cu smerenie acum, în viaţa aceasta, când El mărturiseşte, şi fără crucea purtată cu credincioşie şi dragoste statornică lângă El şi după El acum, când El suferă, nimeni, niciodată n-a intrat şi nici nu va intra niciodată în Împărăţia Lui.

Despre cei care umblă numai după foloasele pământeşti în slujba lui Hristos, Sfântul Său Cuvânt spune: „Niciodată nu v-am cunoscut”. Şi niciodată nici nu‑i va recunoaşte. | Continuare »

Crucea-002Iisuse, o Iisuse, atâta Te-am rugat
Cu fiecare rană din câte lupte-am dat
Aproape, mai aproape de Tine să mă ţii…
Dar, cât de greu e-aceasta, o Doamne, doar Tu ştii.

La fiece-ncercare simţeam că n-am putut
Să rabd aşa ca Tine, deşi aşa am vrut.
Şi-n lupte-apoi mai iute, mai curajos intram
Mai lângă Tine, Doamne, pe cruce mă doream.

Ca să mă simţi, Iisuse, al Tău pân’ la sfârşit
Pe-acelaşi drum spre Tine, prin cruce rânduit,
Ca să-nţelegi din dorul cu care Te iubesc
Că mai spre Tine ochii şi paşii mi-i zoresc.

Dar de oricare dată când crucea mi-o-ntindeai
Eu tot cădeam sub dânsa şi Tu mă ridicai…
Şi-atât de dulce, Doamne, era sărutul Tău
Că nici o sângerare nu-mi mai făcea vreun rău.

Acum atâtea rane din lupte, Domnul meu,
Mă fac tot mai cu teamă să-ţi cer urcuşul greu.
Şi mai atent în luptă, mai veghetor umblând
Să pot sa rabd, Iisuse, să pot să rabd oricând.

Mai înţelept, în vremea-ncercărilor să pot
Să-mi întăresc umblarea urcând calvarul tot
Chiar dacă-mbrăţişarea-mpăcării mi-e de jar,
O, nu mai vreau, Iisuse, să uit răbdarea iar.

Căci eu tot lângă Tine imi vreau iubirea mea
Chiar de tot cad şi sufăr zdrobit de crucea grea.
Doar biruie Tu-n mine vârtejul beznei când
Eu n-am puteri să birui ispta grea, răbdând.

Căci, iată, se zăreşte al Nunţii răsărit
Şi eu mai mult sub cruce-s decât pe ea jertit.
Dar nu mă las de Tine şi nici de Crucea Ta
Căci Tu-mi eşti şi-alergarea, şi biruinţa mea.

Lidia Hamza

CUNOŞTI TU GRAIUL JERTFEI LUI IISUS?…

Pr. V. I. Ouatu, «Ostaşul Domnului» nr. 14 / 1 nov. 1934, pp. 2-4

Dragul meu cititor, ai înţeles tu graiul jertfei lui Iisus? Auzi cum El necontenit te cheamă să stai o clipă să priveşti la jertfa ce-ţi îmbie iertare, pocăinţă şi iubire? O, de-ai înţelege preţul jertfei lui Iisus!
Din ea apare strălucind iubirea sfântă a Domnului Iisus. Ah, ce fericit vei fi în clipa în care vei pricepe această minunată iubire!… Numai ea te face să uiţi totul şi să te apleci cu grabă sub crucea binecuvântată. Ea-ţi străpunge inima ca o săgeată ascuţită, şi-ţi scaldă ochii în lacrimile unei pocăinţe curate. Stăpânit de-a Lui iubire, începi să simţi cum inima ţi se moaie şi-n ea încolţeşte un nou răsad, ce te călăuzeşte înspre veşnicie. E rodul vieţii celei noi, ascunse în Iisus. Îngenuncheat sub a Lui Cruce, în inimă-ţi vor picura divinele-I cuvinte, care într-o clipă te schimbă şi înnoiesc. Numai smerit îngenuncheat la sânul blând al Domnului Iisus îţi vei putea descoperi păcatul care a ros de multă vreme fiinţa ta plăpândă. Numai aşa vei înţelege de ce Iisus pe cruce ni Se dă ca să ne aducă nouă tuturor o veşnică şi sigură răscumpărare. Da, Iisus ni Se dă nouă prin jertfa de pe cruce. De aceea mare şi minunat este acest grai al jertfei lui Iisus! Dar cine-l mai pricepe?!… Şi dragostea nu are margini.
În dorul Lui fierbinte de-a rămâne cu noi pentru totdeauna şi a ne lumina, sfinţi şi călăuzi pe-ale vieţii căi, Iisus îşi strânge ucenicii şi lor le încredinţează un dar nepreţuit: e însăşi Trupul şi Sângele Său, pecetluirea de totdeauna a dragostei Sale pentru noi. Ah, ce dar minunat!… Cine va putea să-l înţeleagă?!… | Continuare »

cruceDe-ai lua pe umăr crucea, după Domnul de-ai porni,
fericire, fericire nici nu ştii câtă-ai găsi! (bis)

În a’ vieţii clipe grele, când din greu ai suspina,
mângâiere, mângâiere nici nu ştii câtă-ai afla! (bis)

De-ai zăcea zdrobit în chinuri, te-ar scula şi sprijini,
alinare, alinare ne-ncetat ţi-ar dărui. (bis)

Iar de-ai fi stăpân pe lume şi pe aurul din ea,
bucuria, bucuria ce-ţi dă crucea n-ai avea. (bis)

Vino, ia-ţi pe umăr crucea şi-L urmează pe Iisus,
veşnicia, veşnicia îţi va fi lumină Sus. (bis)

Să cântăm Domnului, nr. 40

A FI CREŞTIN E A-I URMA LUI IISUS

Ioan Marini

Ceva despre rostul Oastei Domnului

A fi creştin adevărat nu e destul să fii botezat în numele lui Hristos, ci mai trebuie neapărat să-I şi urmezi lui Hristos, pe căile învăţăturii Lui, spre a te apropia şi a trăi cu El, după voia Lui şi nu după voia şi plăcerile tale. Domnul Iisus ne spune răspicat: „Eu sunt Viţa şi voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic” (In 15, 5).
Şi mai zice Domnul: „Cine iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Cine nu-şi ia crucea lui şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine” (Mt 10, 37-38).
Deci e clar că creştinul care nu rămâne strâns legat de Hristos, care nu rămâne în Hristos cum rămâne mlădiţa lipită de trunchiul copacului, acela nu aduce roade. Nu numai că nu aduce roade, dar se usucă. Creştinul care nu-şi ia crucea şi nu urmează cu viaţa lui calea lui Hristos, calea Evangheliei, acela nu e vrednic de Hristos, pe acela Hristos îl va arunca de la Sine în ziua judecăţii, zicându-i: „Du-te de la Mine, că nu te cunosc” (Lc 13, 27).
Acesta e adevărul pe care creştinii noştri de azi aproape nici nu-l cunosc sau, dacă-l cunosc, nu ţin seamă de el. Vai, iubite cititorule, ce lucru grozav vedem în lumea creştină de acum, dacă o privim în lumina Evangheliei! Vai, cât de mulţi sunt creştinii care nici habar n-au să-I urmeze lui Hristos, să se apropie de El şi să facă voia Lui! Dacă-i întrebi, toţi îţi spun că sunt creştini, iar dacă te uiţi la viaţa lor, la faptele lor, vezi că ei sunt departe de Hristos ca nişte mlădiţe rupte din tulpina vieţii şi plutesc uscate, veştede, purtate de vânturile păcatelor. | Continuare »

Traian Dorz

În fruntea luptei noastre e steagul lui Iisus,
mâini tot mai neînvinse îl nalţă tot mai sus,
vieţi tot mai viteze îl poartă mai cu drag,
– o, Crucea Ta, Iisuse, frumosul nostru Steag!

El arde-n lupta noastră ca focul cel mai viu,
să ne lumine drumul prin orişice pustiu,
să ne umbrească dulce al arşiţei meleag,
– o, Crucea Ta, Iisuse, slăvitul nostru Steag!

Cu el în fruntea noastră, înaintăm mereu
spre Patria în care ne-aşteaptă Dumnezeu,
cu el vom trece-odată al cerurilor prag;
o, Crucea Ta, Iisuse, eternul nostru Steag!

Traian DorzHristos – Puterea Apostoliei
Meditaţii la Apostolul din Duminica a III-a a Postului Mare (a Sfintei Cruci)

„Căci orice arhiereu, fiind luat dintre oameni, este pus pentru oameni, spre cele către Dumnezeu, ca să aducă daruri şi jertfe pentru păcate.“ (Evrei 5, 1)

TDorz1Aici este locul să ne amintim iarăşi de un alt minunat şi tainic adevăr din Cuvântul cel Sfânt al Domnului, şi anume, adevărul despre rostul cel sfânt şi divin al celor două daruri rânduite de Dumnezeu în Biserica Sa cea vie şi sfântă, adică, darul profeţiei şi darul preoţiei.
Încă din Vechiul Testament, de la începutul lucrării de elibe-rare a poporului Israel, Domnul Dumnezeu a instituit aceste două mari daruri. Întâi a făcut darul profeţiei şi l-a dat lui Moise. Apoi a făcut darul preoţiei şi l-a dat lui Aaron.
Pe tot de-a lungul drumului sfânt pe care Dumnezeu îl rân-duise poporului Său de la eliberarea din Egipt şi până la ajunge-rea în Canaan, aceste două duhuri, al profeţiei şi al preoţiei, a trebuit să împlinească fiecare slujba lui de cea mai mare însem-nătate între Dumnezeu şi popor; între popor şi Dumnezeu.
Profetul era slujitorul lui Dumnezeu în faţa poporului. Preo-tul era slujitorul poporului în faţa lui Dumnezeu.
Profetul trebuia să înfăţişeze cererile lui Dumnezeu către po-por, iar preotul, cererile poporului către Dumnezeu. | Continuare »

Purtarea-Crucii

CALEA CRUCII

ACEASTA ESTE CRUCEA… – Pr. Iosif Trifa

Despre purtarea crucii – Sfântul Ierarh Ignatie Briancianinov

La picioarele Crucii se poate afla taina mântuirii sufleteşti – Pr. Iosif Trifa

Evanghelia despre cruce şi mântuirea sufletului – Sfântul Nicolae VELIMIROVICI

„NU ESTE VREDNIC DE MINE” (Mt 10, 38)

SEMNUL CRUCII – Ieromonah ARSENIE BOCA

Cântarea rugăciunii – Lidia Hamza

„DACĂ VREA CINEVA SĂ VINĂ DUPĂ MINE, SĂ SE LEPEDE DE SINE, SĂ-ŞI IA CRUCEA SA ŞI SĂ VINĂ DUPĂ MINE”

Unde să căutăm mângâiere de necazuri? – Sfântul Luca al Crimeei

Ia-ți crucea ta – Preot Iosif Trifa

O CRUCE MARE SUNT ŞI VREMURILE NOASTRE – «Lumina Satelor»

Păruta suferinţă – Lidia Hamza

DESPRE SFÂNTA CRUCE – Traian Dorz

Despre rânduiala cea după Dumnezeu (a vieţii) şi despre nevoinţa cea adevărată –
Sfântul Grigorie, episcopul Nyssei

Ceva despre crucea suferinţelor – Părintele Iosif Trifa

CĂ NU-I UŞOARĂ CRUCEA – Lidia Hamza

Omilie la cinstita şi de viaţă făcătoare Cruce – Sf. Grigorie Palama

CINE ÎŞI IUBEŞTE VIAŢA – Traian Dorz

TINERI! MĂRTURISIŢI PE FAŢA CREDINŢA VOASTRĂ – Ioan Marini

Milă de slăbiciunile noastre – Traian Dorz, meditații la Apostolul zilei

Nimeni nu-şi ia singur… – Traian Dorz, meditații la Apostolul zilei

Poezii: Traian DORZ: Crucea-i Semnul Mântuirii /CRUCE VECHE… / SPRE DUMNEZEU ARATĂ CRUCEA / SĂ-MI IAU CRUCEA / DUMNEZEU NE CERE / O, SLĂVITĂ CRUCE ASPRĂ / Apleacă-mă, Iisuse / IA JUGUL LUI HRISTOS / CÂND N-AM PUTERI / DOAMNE, SĂ NU POT VREODATĂ / Întoarcere

Cântări potrivite cu evanghelia duminicii:

14. O Doamne, ai milă; 33. Când n-am puteri; 29. Apleacă-mă, Iisuse; 40. De-ai lua pe umăr crucea; 99. Sub Crucea Ta îngenuncheat; 100. Ce dulce-i viaţa cu Iisus; 208. Pe cărarea mântuirii; 215. Iubire, haidem împreună; 267. Ia jugul lui Hristos; 284. O, dragi fraţi şi surori; 329. În fruntea luptei noastre; 330. Sub Crucea Ta ne-am întâlnit; 331. Iisus ne-mbie crucea; 332. Cruce sfântă, părăsită; 333. Cu Iisus de-a pururi; 418. Tineri dragi; 555. Jos, sub Crucea Ta, Iisuse; 609. Din tina negrului păcat; 624. Crucea-mi este calea; 625. De-aş umbla prin soare; 628. În căi rele; 648. Scumpă e comoara; 654. Grea-i calea crucii; 674. Eu eram copil, Iisuse; 677. După Domnul Vieţii; 893. Crucea-i semnul Jertfei; 948. Iubeşte-ţi crucea ta; 995. Pacea Crucii Tale

«Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi.»

O, cât de bun este Domnul Iisus, Dulcele nostru Mântui-tor, într-adevăr!…
Cât de bun este Dumnezeu faţă de lumea întreagă, care prin El a fost făcută şi prin El se ţine!
Prin El se revarsă zilnic peste ea, din bunătatea Lui, izvoarele nesfârşite ale îndurărilor lui Dumnezeu.
Prin El are omenirea lumina, şi cea văzută, şi cea nevă-zută, prin El are viaţa, şi cea de Sus, şi cea de jos, prin El are mişcarea, tuturora şi pretutindeni, prin El are cunoaşterea şi, prin El, pâinea şi apa, şi aerul… şi toate-toate sunt şi vin din El, prin El şi pentru El!

Şi cu toate că lumea batjocoreşte zilnic Numele Său cel Sfânt şi varsă spre Faţa cea Sfântă a lui Dumnezeu valuri de spurcăciuni şi nelegiuiri, Mâna Lui, totuşi, nu Se retrage de la noi şi bunătatea Lui totuşi nu încetează să Se îndure… O, cât de bun este El!

Cât de bun este Domnul cu Biserica Sa, în care s-au strecurat atâtea lucruri potrivnice voii Sale, atâţia prefăcuţi, lacomi, răufăcători şi stricaţi, în care s-au aşezat atâţia nelegiuiţi afacerişti şi atâţia slu-jitori netrebnici, în care se petrec atâtea slăbiciuni, erezii şi păcate…
– şi totuşi harul Său se mai revarsă neîncetat prin ea şi peste ea, iar Prezenţa Lui este deplină în ea! | Continuare »

Traian Dorz, Cântări de sus

Pastorul-ce-bun-22Un credincios nu poate minte,
dacă rămâne credincios;
sau, dacă poate, el se rupe,
pentru minciună, de Hristos.

Un tată ce-şi iubeşte fiii
nu-i poate despărţi de Cer;
sau, dacă poate, nu e tată,
ci-i un călău şi-un temnicer.

O mamă nu-şi ucide fiul
nici dac-ar fi să moară ea;
sau, dacă-l poate, nu e mamă,
ci este fiara cea mai rea.

Un bun păstor nu-şi lasă turma
la lupi, privind nepăsător;
sau, dac-o lasă, e-un netrebnic
şi-un ucigaş, dar nu-i păstor.

Un frate-n veci nu-şi lasă fraţii
cu care l-a unit Hristos;
ori, dacă-i lasă, n-a fost frate,
ci-un vânzător şi-un mincinos.

Acel ce piere doar el singur
va fi de-o vină pedepsit;
un frate şi-un păstor, şi-o mamă
au însă vina înmiit.