Despre datoriile celor mari de a îngriji de cei mici

Despre datoriile celor mari de a îngriji de cei mici

Predica la Duminica II din Postul Mare

Eu sunt păstorul cel bun.
Păstorul cel bun sufletul îşi pune pentru oi (Ioan 10, 11).

I
Fraţilor, în această Duminică, a doua a Postului Mare, se citesc două Evanghelii; una a Duminicii, zi în care noi totdeauna sărbătorim învierea Domnului, şi alta a Sfântului Grigorie Palama, pe care il sărbătorim şi-l cinstim astăzi, adică la două săptămâni după ce s-a început Postul Mare.
Fiecare din aceste Evanghelii are frumuseţea sa şi e plină de cugetări adânci. În cea a Duminicii, ni se vorbeşte despre vindecarea săvârşită de Domnul Hristos asupra unui om cu mâinile şi picioarele slăbănogite, de nu se mai putea mişca; în cea de a doua, ni se cetesc cuvinte spuse de Mântuitorul şi cuprinse în Evanghelia după loan. Ele cuprind învăţături adânci, bune de luat în seamă şi de îndeplinit de toţi cei ce au în mâna lor călăuzirea altora.
A vorbi despre înţelesul bogat care se află în amândouă bucăţile pomenite, nu ne va fi cu putinţă. După cum piatra scumpă numită diamant aruncă fără încetare raze luminoase, aşa şi un singur rând din Sf. Evanghelie ajunge pentru a scoate dintr-însul învăţătură ca dintr-o fântână nesecată. De aceea noi ne oprim la una singură din bucăţile citite şi vom căuta să sorbim dintr-însa rouă plăcută pe care Domnul Hristos a turnat-o în ea.
Să îndreptăm mintea noastră la bucata pomenită din Sfânta Evanghelie dela Ioan şi să scoatem învăţătura cea de bună călăuzire pentru noi.
II.
Fraţilor, Domnul Hristos a avut multă dragoste de unele cuvinte pe care le-a întrebuinţat des în învăţătura Sa. Când a vorbit de cei care trebuiau să urmeze glasului Său, i-a numit oi. Precum ştiţi, oaia este un dobitoc blând, fără răutate şi care primeşte lovitura fără a lovi. Aşa-i voia Domnului Hristos: de a avea pe ai săi blânzi şi buni. De aceia îi numeşte oi. | Continuare »

PĂSTOR

Pastorul cel bunTraian Dorz, Cântările roadelor

A fi păstor adevărat înseamnă a avea iubire,
iar nu dorinţă de câştig,
nu-asprime, ci simţire,
nu a mâna din urma lor pe oi,
ci-a le atrage,
a cerceta durerea lor nainte să te roage…

A păstori, nu-a apăsa,
a-i păstori cu hrană
cu bunătate cântărind şi-ndemnuri, şi dojană,
a-i păstori frumos pe toţi
de orice vârstă-a vieţii,
crescându-i cu trăirea ta, a faptei şi-a poveţii.

A-i creşte,-nseamnă-a te jertfi în munca necurmată,
în rugăciuni, în plâns, în post
şi-n pildă-adevărată.
Hristos te roagă,
ca atunci pe Petru,
mai în urmă:
– De Mă iubeşti cu-adevărat,
să-Mi paşti întreaga turmă!

Deci numai dacă-L poţi iubi pe El
şi turma-I toată
aşa te fă păstor,
altfel mai bine niciodată!

Şi nu uita că păstoreşti nu turma ta-n viaţă,
ci turma Lui, de care dai răspuns în Sfânta-I Faţă.
Deci dacă nu te porţi aşa,
lua-Şi-va turma ţie
ca altuia mai bun s-o dea…

– Fii treaz la datorie!

Celui plătit… nu-i pasă

Traian Dorz, Hristos – Păstorul nostru

„Cel plătit fuge, pentru că este plătit, și nu-i pasă de oi“ (Ioan 10, 13).

Pastorul-cel-Bun2Cu ce durere citesc și scriu aceste rânduri, toți acei care au iubit cu putere Biserica Domnului și Lucrarea Lui!
Aceia care, pentru grija sufletelor, au suferit, s-au jertfit, au vegheat, au alergat, au plâns ani de zile,
cheltuindu-și puterea și viața, sănătatea și liniștea și libertatea, pentru mântuirea, unitatea, mulțumirea și fericirea oilor Domnului!
Cu ce durere văd și aud despre acei cărora nu le mai pasă de oi… când văd că oile Domnului, aceste suflete scumpe, dar neștiutoare, încap pe mâini netrebnice, cărora nu le pasă de ele,
la păstori cărora nu le pasă că oile se împrăștie,
că lupii, îmbrăcați în piei de oi, le fură (Matei 7, 15-20; Fapte. Ap. 20, 29-31),
că hoți le dezbină și le nefericesc.

Ce poate fi mai dureros decât să vezi cum, după ce alții le-au adunat cu atâtea jertfe și lacrimi, turma oilor Domnului este jefuită, cum atâtea biserici atât de pline și de luminoase cândva, ajung pustii și goale.
Ce poate fi mai dureros ca aceasta?
Dar ce-i pasă celui plătit de prețul cel scump de sânge, de sudoare și de lacrimi cu care au fost câștigate toate a cestea? El n-a dat nimic pentru ele, dar primește un câștig că le vinde!
El n-are nimic din inima lui pentru ele, dar are tot interesul să fie rătăcite. Pentru că cei care au interesul ca turma aceasta să se risipească, știu cum să-i plătească cu ceea ce caută el.

Celui plătit nu-i pasă de oi; el chiar deschide ușa staulului, pentru ca hoțul să poată intra cu bună primire, și chiar el acopere ochii bietelor oi, spre a nu-l putea vedea și ocoli pe lup, ca să poată fi ușor amăgite și rupte de către cumpărătorii „păstorului“ lor. | Continuare »

Blândul Păstor

Traian Dorz, Cântările dintâi

Odată L-am văzut trecând
cu turma pe Păstorul Blând,
mergea cu dânsa la izvor,
Blândul Păstor, Blândul Păstor.

Pe-o oaie ce căzuse jos
a ridicat-o El duios
şi-a dus-o-n braţe iubitor,
Blândul Păstor, Blândul Păstor.

Pe alta, care la pământ
zăcea cu picioruşul frânt,
El o lega mângâietor,
Blândul Păstor, Blândul Păstor.

El le-a iubit cu dor nespus
şi viaţa pentru oi Şi-a pus
şi pentru mântuirea lor,
Blândul Păstor, Blândul Păstor…

Dar mai târziu L-am întâlnit,
cu spini era împodobit,
într-o mulţime de popor,
Blândul Păstor, Blândul Păstor.

Când L-am văzut, L-am întrebat
cine sunt cei ce L-au scuipat.
A suspinat sfâşietor,
Blândul Păstor, Blândul Păstor.

Şi mi-a răspuns îndurerat:
– Acei ce M-au încununat
sunt oile ce le-am fost lor
Blândul Păstor, Blândul Păstor.

Iar cei ce Mă batjocoresc
şi cei ce Crucea-Mi pregătesc
sunt cei la care iubitor
le-am fost Păstor, le-am fost Păstor.

Tăcu… şi ochii Lui senini
de lacrimi limpezi erau plini,
plângea de mila oilor,
Blândul Păstor, Blândul Păstor.

Şi-atuncea „oile“-au venit,
pe Cruce sus L-au răstignit.
El Se ruga spre mila lor,
Blândul Păstor, Blândul Păstor.

Despre bolile sufleteşti

Părintele Iosif Trifa, tâlcuire la Evanghelia duminicii a II-a din Postul Mare

prietenii iubitori ai slabanoguluiUn adânc înţeles este în această evanghelie. Domnul Iisus a iertat mai întâi păcatele slăbănogului şi apoi l-a tămăduit. Asta înseamnă că boala lui cea adevărată era înăuntru, în sufletul lui. El trebuia mai întâi scăpat şi tămăduit de boala aceasta sufletească şi apoi de cea trupească. Tămăduirea omului trebuie să plece dinăuntru în afară. Sufletul trebuie mai întâi tămăduit, ca, prin tămăduirea lui, să se vindece şi trupul. Boala cea adevărată este cea dinăuntru, cea sufletească. Cealaltă, din afară, e numai trecătoare şi nu-l poate pierde pe om.

Sănătatea şi boala îşi capătă înţelesul şi preţul lor cel adevărat numai în lumina Evangheliei. Sănătatea cea adevărată e sănătatea sufletului. Poţi fi tare şi mare cât un munte; această sănătate nu-ţi este de nici un folos, câtă vreme înăuntru, în suflet, eşti putred şi bolnav; câtă vreme patimile şi năravurile cele rele sunt cuibărite în tine.
Şi, iarăşi, boala cea adevărată este boala sufletului. De multe ori boala cea trupească ajută sănătatea şi tămăduirea sufletului. Boala cea adevărată e boala cea sufletească. | Continuare »

Slăbănog mă simt…

de Traian Dorz, din vol. Cântări Uitate

Slăbănog mă simt, Stăpâne,
şi străin, de toţi uitat,
am ajuns de azi pe mâine,
ca un câine
alungat.

Hule multe, fără nume,
împrejurul meu ascult,
dar par toate dintr-o lume
– val în spume –
dus de mult.

Cu nădejdile apuse,
alungat de toţi am fost,
numai Crucea Ta, Iisuse,
îmi mai fuse
adăpost.

Arsul meu obraz pe care
lacrimi curg şi azi fierbinţi
îl loviră mâini barbare
şi amare
suferinţi.

Numai Tu cu mângâiere
în suspinul meu mai vii,
să-mi aduci la greu putere
şi-n durere,
bucurii.

O, Iisuse, din înaltul
cerului, să vii, Te rog,
când din chin şi-aşteaptă saltul
iarăşi altul
slăbănog.

În Cuvântul lui Dumnezeu este şi Puterea lui Dumnezeu

Vindecarea-slabanogului-din-Capernaum-7În Cuvântul lui Dumnezeu este şi Puterea lui Dumnezeu. După cum în curentul electric este forţa sa. Ceea ce Cuvântul zice prin înţelepciunea Lui, aceea Cuvântul şi face, prin puterea Sa. După cum lumina este energie, înfăptuire.

La început, când Cuvântul Dumnezeiesc a spus: „Să fie lumină!”, chiar cuvântul rostit a făcut-o (Fac 1, 3). Când acelaşi Cuvânt a spus orbului: „Capătă-ţi vederea!”, chiar atunci cuvântul spus i-a şi dat-o (Mc 10, 52).
Iar când El a spus slăbănogului: „Scoală-te!”, cuvântul însuşi l-a întărit şi l-a sculat (Lc 5, 24-25). Şi tot aşa, cu toţi acei pe care i-a mântuit Dumnezeu. Deci tot aşa va fi şi cu tine. Dar crede!

Nimic n-ar trebui să ne mai poată nelinişti vreodată când noi avem atât de mari şi multe dovezi de putere a Domnului nostru Iisus. Nimic n-ar trebui să ne mai poată face să ne temem când noi cunoaştem atâtea cazuri când grija Domnul pentru noi a făcut minuni. Nimic să nu ne facă să ne îngrijorăm sau să descurajăm când noi avem un Tată Ceresc atât de Bogat, un Mântuitor atât de Bun şi un Mângâietor atât de Dulce.

Învaţă să cunoşti puterea lui Dumnezeu care le face pe toate. Şi învaţă să te bizuieşti pe ea. Învaţă cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta. În toate căile vieţii tale să te bizuieşti pe puterea lui Dumnezeu. Ca să mergi cu o deplină pace a inimii tale pe orice drum pe care te cheamă sau te trimite El. | Continuare »

Ce dulce-i pacea Ta

Ce dulce-i pacea Ta, Iisuse,
ce-o dai la cei ce Te-au primit,
cu câtă mângâiere umpli
truditul suflet chinuit!

Ce-aleasă-i sfânta bucurie
ce-o dai Tu celui întristat,
cu câtă liniştire umpli
truditul suflet zbuciumat!

Ce fericire faci să vină
în duhul cel nefericit
şi ce nădejde-i dai când strigă
pierdutul deznădăjduit!

Cum schimbi vieţi din temelie,
cum ’nalţi pe cei umili şi mici,
cum pe dispreţuiţii lumii
deasupra lumii Tu-i ridici!

Cum dai curaj în locul fricii,
cum pui tărie-n slăbănogi,
cum dai cuvânt la gura mută
şi umblet paşilor ologi! | Continuare »

Dar Tu rămâi Acelaşi

Traian Dorz, din Hristos – Puterea Apostoliei
Duminica a II-a din Postul Mare

Ele vor pieri, dar Tu rămâi, şi toate ca o haină se vor învechi (Evrei 1, 11)

TDorz1O, cât de puternic şi de odihnitor simţământ de siguranţă şi de bucurie poate da unui suflet credincios încrederea neclintită în adevărul acestor trei cuvinte: Tu rămâi Acelaşi. Şi cât de fericiţi pot fi puţinii care le cred cu adevărat!
În apostolul de astăzi, acest adevăr ne este amintit nouă în legătură cu facerea şi desfacerea celor ce se văd ori nu se văd. Cu ivirea şi pieirea lumilor apărute şi dispărute. Cu crearea şi recrearea cerului şi a pământului vechi şi noi. Adică în curgerea şi mişcarea nesfârşită a tuturor lucrurilor şi vremurilor, care prin ele însele sunt făcute anume spre a fi într-un continuu şi veşnic circuit. Într-o continuă şi veşnică înnoire şi învechire, apoi iarăşi înnoire, naştere şi moarte, apoi iarăşi naştere. Înflorire şi uscare, apoi iarăşi înflorire.
Ci numai El, Cel dinainte de toate şi de după ele, numai El Singurul rămâne totdeauna Acelaşi, Neînceput şi Nesfârşit. Fără îmbătrânire, fără uzură, fără moarte. Ca o stâncă neclintită în valurile mereu călătoare. Ca un munte nemişcat în vânturile mereu trecând. Ca un soare nebiruit în norii mereu risipindu-se.
Se spune aşa în Cartea Începutului: Astfel a fost o seară, apoi iarăşi o dimineaţă, ziua întâi, ori ziua a doua, ori ziua a treia… Nu cu seara care este un sfârşit se încheie, ci cu dimineaţa care este un început. Căci dimineaţa, din nou, trecând printr-o altă seară, pregăteşte un alt început.
Cât de asemănătoare sunt acestea şi totuşi fiecare este alta şi altfel!
Numai Făcătorul lor, binecuvântat fie El, este Acelaşi şi rămâne Acelaşi. Cum a fost Ieri aşa este şi Astăzi. Şi aşa va fi în Veci. Fiindcă este scris: În El nu este schimbare, nici umbră de mutare (Iac 1, 17). | Continuare »

Alte materiale la Duminica slăbănogului

AJUTORAREA LUCRĂRII DOMNULUI – Traian Dorz

LA DUMINICA BOLNAVILOR – Pr. Iosif Trifa

Învăţătura lui Hristos şi învăţăturile omeneşti – Sfântul Luca al Crimeei

În Cuvântul lui Dumnezeu este şi Puterea lui Dumnezeu – Traian Dorz

Despre vindecarea slăbănogului – Sfântul Nicolae Velimirovici

PĂSTORUL STRĂBUN – Traian Dorz

Despre bolile sufleteşti – Pr. Iosif Trifa

[Cine poate să ierte păcatele, decât numai unul singur, Dumnezeu?] – Traian Dorz

TĂMĂDUIREA SLĂBĂNOGULUI DIN CAPERNAUM – Pr. Iosif Trifa

PĂSTORUL BUN – Traian Dorz

 De acum să nu mai greşeşti, ca să nu-ţi fie ţie ceva mai rău! – Sf. Ioan Gură de Aur

EVANGHELIA DE DUMINICĂ SE PETRECE ŞI AZI –  Pr. Iosif Trifa

La început, Tu, Doamne… – Traian Dorz, Meditații la Apostolul zilei

Duhuri slujitoare – Traian Dorz, Meditații la Apostolul zilei

Poezii: Eu n-am fost suflet curajos; Capernaum;

Cântări  potrivite: 110. Da, vreau să cred!; 121. Nu-i pe lume înviere; 128. Să crezi adânc!; 202.Când ochii storşi de lacrimi; 287. Voi, purtători; 205. Voi, care trăiţi iubirea; 574. De n-ai credinţă-n Dumnezeu; 719. Cum să pot uita eu, Doamne?; 838. Noi avem pe pământ; 896. Să aveţi credinţă

CUVÂNT LA PRAZNICUL BUNEIVESTIRI

CUVÂNT LA PRAZNICUL BUNEIVESTIRI

Pr. Iosif TRIFA, «Lumina Satelor» nr. 13 / 6 apr. 1924, p. 3

Acum luni avem praznicul Buneivestiri, adică Vestea cea bună ce i-a adus-o îngerul Gavriil Preacuratei Fecioare Maria când i-a zis: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de dar, Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei… că, iată, Duhul Sfânt se va coborî peste tine şi vei naşte Fiu şi vei chema numele lui Iisus”. (Citiţi pe larg la Evanghelistul Luca, cap. 1).
O, de ce dar mare s-a învrednicit Preacurata Fecioară Maria! Nimeni din muritorii pământului nu s-a învrednicit de un dar aşa mare şi sfânt. Fecioara Maria petrecea o viaţă sfântă de rugăciune şi peste această viaţă S-a pogorât darul Sf. Duh şi vestea cea bună a naşterii Mântuitorului. Cu credinţă şi cu smerenie a răspuns Sfânta Fecioară la vestea ce i-a adus-o îngerul Gavriil; şi peste această credinţă şi smerenie s-a pogorât darul Sfântului Duh. De la început şi până la sfârşit, viaţa Preacuratei a fost o viaţă de rugăciune, de curăţenie, de smerenie, de iubire, de lacrimi, de suferinţe… şi până la sfârşitul veacurilor, neamurile pământului vor ferici pe Sfânta Fecioară, cântând cu vorbele ei:
„Măreşte, suflete al meu, pe Domnul şi s-a bucurat Duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu. Că a căutat spre smerenia roabei sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. Că mi-a făcut mie mărire cel Puternic şi Sfânt Numele Lui” (Lc 1, 17-49).
Dar, pe lângă fericirea şi cinstea ce i se cuvine Fecioarei Maria, să luăm şi pildă de învăţătură. Vestea cea bună a unui Mântuitor ţi se aduce şi ţie, iubite cititorule. Domnul vrea să se pogoare, să intre şi în sufletul tău, în viaţa ta, în casa ta… | Continuare »

Taină-a fost Fecioara-Mamă

bunavestireTaină-a fost FECIOARA-MAMĂ
în tot Vechiul Legământ,
toţi proorocii ce-au vestit-o
n-au ştiut misteru-i sfânt.
Ei căutau mereu să afle
ce-Adevăr divin ascund
cele ce spun ei prin Duhul
şi-a lor taină n-o pătrund.

Binecuvântăm
Taina ce-o aflăm
şi cinstim divin
al Minunii Crin,
şi cântăm frumos
Maicii lui Hristos.

Dar în Noaptea Strălucită
când ni S-a născut Iisus,
Taina S-a făcut MINUNE
cât un cer în soare pus.
Azi eternă preamărire
noi Treimii Sfinte-I dăm
pentru tine, Maică Sfântă,
şi-n Hristos noi te-adorăm.

PREAFERICITA FECIOARĂ MARIA, Maica Domnului nostru IISUS HRISTOS

Traian Dorz, la 25 martie 1985
din volumul Minune şi Taină, Imne, colinde, cântece şi plângeri cu MAICA DOMNULUI

Din marea şi eterna Clipă a minunii Bunei Vestiri – când sfântul înger Gavril, trimis de Domnul Dumnezeu, i-a adus Preafericitei Fecioare Maria vestea cea unic de mare şi fericită că ea a fost aleasă pentru cea mai mare Taină şi Minune prin care a început lucrarea de mântuire a omenirii – această fiinţă a căpătat o slavă eternă atât în faţa cerului, cât şi a pământului.

Asupra ei s-a coborât atunci tot Harul Dumnezeirii, căci arătarea prezenţei Sfintei Treimi S-a făcut pentru prima oară în istoria omenirii nu la Botezul Mântuitorului în Iordan, ci s-a făcut pentru Sfânta Fecioară Maria la Buna Vestire, când cerescul trimis îi spune: „Puterea Tatălui te va umbri, Duhul Sfânt Se va coborî peste tine şi Fiul Se va naşte prin fiinţa ta“.

Deci iată – Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh (Luca 1, 35).
Deci iată toată frumuseţea şi strălucirea Prezenţei şi a Lucrării Sfintei Treimi.
Deci iată începutul şi felul minunat al marii noastre mântuiri.

Ce nebănuit de mare Taină şi Minune este aceasta!
Uimit de mesajul pe care îl aducea – mesaj neînţeles nici chiar de el însuşi – strălucitul arhanghel Gavril se închină profund mişcat înaintea Sfintei Fecioare, zicân­du‑i: „Plecăciune ţie, căreia ţi s-a făcut mare har!“

Ce mult spun aceste cuvinte mari! Şi ce adânc gră­itoare este închinarea puternicului mesager ceresc care, stând cel mai aproape de Faţa Domnului Dumnezeu, este trimis să împlinească cea mai aleasă dintre poruncile înţelepciunii şi voii Lui, după cum scrie Sfânta Scriptură la Daniel 9, 21-23; Luca 1, 19; Evrei 1, 14 etc. | Continuare »

Alte materiale la Sărbătoarea Buneivestiri

Credinţa noastră nu este zadarnică (I) – Sf. Luca al Crimeei

MAICĂ PREACURATĂ – Traian Dorz

Plecăciune ţie, Maică şi Fecioară – Traian Dorz

Cincizecimea Buneivestiri – Lidia Hamza

BINECUVÂNTATĂ MAICA – Traian Dorz

O, MAICA JERTFEI SALVATOARE – Traian Dorz

CÂNTAREA MARIEI (I) – Traian Dorz

PREASFÂNTĂ NĂSCĂTOARE – Traian Dorz

DACĂ ÎNGERUL CEL TARE – Traian Dorz

PLECĂCIUNE ŢIE – Traian Dorz

Divină-i curăţia – Traian Dorz

Evanghelia Arhanghelului Gavriil – Sf. Nicolae Velimirovici

[Ea în care Cuvântul S-a făcut trup] – Sf. Ioan de Kronstadt

Oastea Domnului este aflarea şi vestirea lui Iisus Cel Răstignit

Rastignire-222Părintele Iosif Trifa, «Ce este Oastea Domnului»

Un ostaş care L-a aflat cu adevărat pe Iisus Cel Răstignit, acela se face şi el un vestitor al Lui.
Fiecare ostaş să fie, să se facă, un vestitor al lui Iisus Cel Răstignit!
Fiecare ostaş să spună şi altora despre marea minune ce s-a petrecut cu el la picioarele Crucii! Fiecare ostaş, care L-a aflat cu adevărat pe Hristos, să se facă un nebun pentru Hristos! Fiecare ostaş, care a gustat din „ospăţul Mielu-lui“, să-i cheme şi pe alţii la acest ospăţ!

Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul Oastei este Iisus Cel Răstignit. N-am făcut absolut nimic cu Oastea până nu am pironit în inima şi viaţa fiecărui ostaş pe Iisus Cel Răstignit. Nu vom avea decât ostaşi de nume şi dezertori, până când nu l-am atras pe fiecare ostaş statornic lângă Crucea lui Iisus Cel Răstignit… Până nu l-am legat statornic de Crucea Golgotei cu toate legăturile sufletului său şi cu toate legăturile dragostei cereşti.
Oastea Domnului este aflarea lui Iisus Cel Răstignit. Căci cine L-a aflat pe Iisus Cel Răstignit are totul: are dragoste, are răbdare, are smerenie, are bunătate, are bucurie – are viaţă. Dar cine nu L-a aflat cu adevărat, n-are nimic, oricât de mult i s-ar părea lui că are.
Oastea Domnului este aflarea lui Iisus Cel Răstignit. Oastea Domnului a ieşit din aflarea lui Iisus Cel Răstignit.
Când a suflat întâia dată Vântul Cel Ceresc peste Oastea Domnului, Oastea aceasta a fost o ceată de copilaşi strânşi lângă Crucea lui Iisus Cel Răstignit. O seamă de suflete pe care Domnul le-a scos din lume şi le-a strâns la picioarele Crucii Lui. Oastea Domnului cea dintâi a fost „dragostea cea dintâi“, a fost Oastea copiilor lui Dumnezeu, care se întreceau în dragoste, în smerenie, în rugăciune, în jertfă. Şi aceasta trebuie să rămână până la sfârşit Oastea Domnului!
Mă uit tot mereu, duhovniceşte, peste fronturile Oastei. Şi parcă nu-L văd destul pe Iisus Cel Răstignit. Parcă-l văd pe Satana cum pândeşte şi cum îşi bate mereu capul cum să-L scoată pe Iisus Cel Răstignit din Oaste. Căci ştie el, Necuratul, că o Oaste fără Iisus Cel Răstignit nu mai este nici o primejdie pentru împărăţia iadului. Diavolul doarme liniştit, doarme buştean lângă o mişcare religioasă din care lipseşte Iisus Cel Răstignit. | Continuare »

Despre cinstirea Sfintelor Icoane

Despre cinstirea Sfintelor Icoane

Predica la Duminica I a Postului Mare (Duminica Ortodoxiei).

Fraţilor, în această Duminică, cea dintâi a Postului Mare, Biserica ne pune înainte una din luptele aprige purtate de dânsa cu duşmanii săi. Astăzi serbăm biruinţa împotriva acelora ce aruncau icoanele din sânul ei.
Cum să nu sărbătorească ea această biruinţă, când cu atât amar a câştigat-o! Cum să nu puie sub ochii fiilor săi trecutul care dovedeşte cât de mult ea s-a îngrijit să-i îndrumeze cu mijloace sănătoase pe calea dreptăţii!
Ceia ce s-a câştigat cu luptă, cu sudoare, cu sânge, nu trebuie să piară din amintirea noastră. Un lucru cu atât îţi este mai scump, cu cât l-ai căpătat cu mai multe osteneli. Aşa şi aci, să preţuim mai mult ceea ce învăţătoarea noastră, Biserica, cu mult zbucium a adus până la noi. Să nu ne arătăm nepăsători pentru ceea ce ea a ţinut de sfântă datorie să nu lipsească pe fiii săi. Toţi care nu ţin în seamă cât s-au ostenit părinţii cu dânşii, nu sunt fii buni. Tot aşa creştinii care nu se uită la lucrurile pentru care mama lor, Biserica, s-a ostenit, nu simt buni creştini.
Icoanele au fost odorul pentru care mult timp s-a luptat Biserica noastră. Aspră a fost şi mult timp a ţinut lupta, pentru că se găsiseră firi rele şi oameni fără Dumnezeu care nu primeau icoanele, le aruncau, le ardeau, ascultând mai mult de obiceiurile păgâneşti decât de cele ale Bisericii. A voit Dumnezeu însă ca, la urma urmei, biruinţa să fie a ei. Ea ridică sus steagul biruinţei şi aşează această zi, cea întâi Duminică din Postul Mare, ca amintire în nesfârşirea timpurilor. Ea a vrut să fie o zi care să amintească creştinului lupta purtată de dânsa pentru cinstirea icoanelor. Apoi tocmai despre această cinstire pe care-o datorăm sfintelor icoane, să vorbim şi noi azi.
I
Fraţilor, când un om iubeşte pe cineva, nu se naşte oare într-însul o dorinţă vie de a-i avea chipul zugrăvit pe ceva? Cu câtă plăcere primeşti şi ţii chipul prietenului cu care ţi-ai petrecut cei mai frumoşi ani ai copilăriei! Cu câtă duioşie păstrezi chipurile fratelui iubit şi depărtat, ale surorii scumpe, ale rudelor de inimă! Nu numai atâta, păstrăm cu cinste şi chiar cu mulţămire chipul fruntaşilor neamului nostru, al celor ce şi-au vărsat sângele pentru ţară, al capului ţării, ale domnilor care au fost părinţi pentru neamul nostru. | Continuare »

EVANGHELIA DUMINICII I DIN POSTUL MARE (a Ortodoxiei)

Pr. Iosif Trifa, Tâlcuirea evangheliilor duminicilor de peste an

filip si natanaelDespre cum trebuie să-L aflăm şi să-L vestim pe Domnul

Doi oameni vedem în această Evanghelie: pe Filip şi pe Natanael. Evanghelia ni-i arată cum stau faţă de Mântuitorul. În lumina aceasta, vom cerceta faptele şi vorbele lor. În lumina aceasta, trebuie să ne cercetăm şi pe noi înşine. Întreg rostul nostru de creştini stă într-o singură întrebare categorică, precisă: cum stai tu faţă de Iisus Mântuitorul?

Despre Filip ne spune Evanghelia că Îl aflase pe Mântuitorul. De bună seamă, Îl căutase mai întâi. Îl căutase în cercetarea Scripturilor, în profeţiile lui Moise şi ale proorocilor. Mântuitorul şi mântuirea se descoperă numai celor ce-L caută.
Filip Îl aflase cu adevărat pe Domnul. Dovada? Îl vestea şi altora. Simţea o lipsă, un îndemn sufletesc, o râvnă să vestească mântuirea şi altora.
Bucuria aflării Domnului îl duce pe Filip la Natanael cu vestea de bucurie: Am aflat pe Mesia! Am aflat pe Cel făgăduit de Moise şi Prooroci…
Dovada aflării Domnului este şi azi tot aceasta: vestirea Domnului şi râvna pentru Domnul. Un suflet care L-a aflat cu adevărat pe Domnul capătă îndată un fel de nevoie sufletească de a-L vesti şi altora.

Mulţi – chiar şi dintre cei învăţaţi – nu se pot împăca de fel cu Oastea Domnului, vestitoare a Domnului, cu ostaşi care vestesc şi ei – după puterile lor sufleteşti – pe Mântuitorul şi mântuirea. Ar pofti de la noi să fim ca orbul cel din Evanghelie, care nu ştia nici măcar cine l-a vindecat, nicidecum să-L vestească şi altora. Dar dovada puterii Oastei Domnului este – şi trebuie să fie – tocmai râvna pentru Domnul şi vestirea Lui. Dacă n-am avea această râvnă, ar fi un semn vădit că n-am aflat cu adevărat pe Domnul. Aflarea Mântuitorului face şi azi „Filipi“, care strigă pe toate drumurile: „Am aflat pe Domnul!“. | Continuare »

CÂND TE-AM AFLAT PE TINE

CÂND TE-AM AFLAT PE TINE

Traian Dorz

Când Te-am aflat pe Tine, Doamne,
al primăverii vis era,
dar ca-ntr-un mijloc greu de iarnă
atât belşug de flori ningea!

Când Te-am aflat pe Tine, Doamne,
nici nu simţeam că merg pe jos,
părea că zbor prin întuneric
aşa era de luminos!

Când Te-am aflat pe Tine, Doamne,
tot sufletul mi-era vrăjit,
plângeam ca-n cea mai grea durere
atât eram de fericit.

Când Te-am aflat pe Tine, Doamne,
eram atât de vinovat,
dar ca pe cel mai fără vină
aşa cu drag m-ai sărutat. | Continuare »

TE-AM VĂZUT MAI ÎNAINTE

Traian Dorz, HRISTOS — DUMNEZEUL NOSTRU (Meditaţii, rugăciuni şi cântări la Sfânta Evanghelie după Ioan  – Capitolul 1)

„«De unde mă cunoşti?» – I-a zis Natanael. Drept răspuns, Iisus i-a zis: «Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin.»“

Cu câtă bucurie întâmpină Domnul pe omul nefăţarnic!
Cu câtă bucurie întâmpină Domnul Iisus pe Natanael când vine cu Filip la Dânsul!
Se vede cât de mult îl aşteptase Domnul şi cât îl dorea să vină la El.Filip-si-Natanael-cu-Iisus
Toate bănuielile şi neîncrederea din inima lui Natanael se risipesc pe totdeauna numai la un cuvânt pe care i-l spusese Domnul: „Te-am văzut mai înainte… sub smochin!“
Ce uluitoare descoperire pentru Natanael! Nimeni în afară de Dumnezeu nu a putut şti ce făcuse el sub smochin…
Trebuie să fi fost ceva atât de tainic şi de hotărâtor ceea ce se petrecuse acolo, încât el n-a mai avut nevoie de nici o altă dovadă pentru a se convinge de Dumnezeirea Mântuitorului, Care nu le putea şti pe acelea dacă nu era Dumnezeu.

Poate el sub smochin făcuse un lucru bun, poate făcuse un lucru rău.
Poate se rugase mai stăruitor ca oricând lui Dumnezeu, ca să-i arate dacă acest Iisus, despre Care aude atâtea lucruri uimitoare, este sau nu este ceea ce se vorbeşte despre El. Dacă este El Mesia cel aşteptat sau nu.
Sub acest smochin, într-un tainic colţ al grădinii sale, Natanel se va fi rugat mai fierbinte şi mai stăruitor ca oricând pentru limpezirea acestui lucru atât de însemnat pentru mântuirea lui şi a neamului său.
Iar Dumnezeu, Care ascultă totdeauna rugăciunile sincere ale acelor care Îi cer cunoaşterea Adevărului numai pentru a-L urma, a întocmit toate lucrurile în aşa fel, încât Natanael să ajungă la Dânsul pe drumul cel mai scurt. Căci nici o întâmplare în viaţă nu este întâmplătoare.

Nu este întâmplător nici faptul că această carte a ajuns acum în mâinile tale, iubite cititor, şi aceste cuvinte au ajuns la urechile tale.
Că un prieten ţi-a dat-o sau un străin ţi-a vândut-o sau un frate ţi-a spus. –
Principalul este că ai ajuns să o citeşti. Acesta este scopul: să te întâlneşti astfel cu Hristos, acum şi aici. | Continuare »

Eu nu ştiu cum…

Eu nu ştiu cum Te-ai îndurat
de m-ai ales şi m-ai chemat,
căci eu nimic n-am făptuit
să fiu iertat şi miluit!

Ce oare să-Ţi fi arătat,
că n-am avut decât păcat?
Cum, oare, Tu la un tâlhar
i-ai dăruit atâta har?
Cum oare-atât Te-ai aplecat
şi din adânc m-ai ridicat?

…O Doamne, ştiu: Tu m-ai primit
şi mai ales căci m-ai iubit!
Pe tot întinsul viitor
doresc să-Ţi fiu ascultător,
recunoştinţă arătând
iubirii Tale orişicând.
Căci, Doamne, tot ce Tu mi-ai dat
e numai har nemeritat!
Traian Dorz, Cântări îndepărtate

„VENIŢI DUPĂ MINE” (Mt 4, 19)

„VENIŢI DUPĂ MINE” (Mt 4, 19)

Părintele Vasile OUATU

Iată glasul lui Iisus, iată dorinţa şi chemarea ce ne-o îndreaptă şi astăzi: „Veniţi după Mine”, [ne] zice El astăzi nouă, celor ce-I purtăm Numele.
Da, chemarea lui Iisus astăzi este nespus de duioasă.
El caută şi-i cheamă pe cei ce pe nedrept îşi zic ai Lui.
Cu adevărat, iubitul meu cititor, cei mai mulţi dintre noi nu mai suntem ai Domnului!… E multă vreme de când Iisus ne cheamă cu glasul Lui duios şi blând!… Dar cine-L mai aude? Şi cine-L mai urmează? Vrei o dovadă?
O, sunt multe!… Iată câteva! În zilele de duminică şi în zilele de sărbători, când tot creştinul trebuie să fie înaintea Domnului, cine umblă pe străzi de la un capăt şi până la altul? Nu creştinii? Nu creştinele? Cine umplu bodegile, cârciumile, teatrele, cinematografele, sălile de dans etc., etc.? Nu creştinii?… Nu creştinele? Cine umblă în zile de slujbă la târguri, la pieţe, la negustorii, după afaceri? Nu creştinii? Cine se răsfaţă în toate păcatele acestui veac de întuneric? Nu creştinii? Nu creştinele? Cine sunt roabele modei? Nu creştinele? Cine vin sluţite, cu unghiile ascuţite şi înroşite ca la sălbatici, cu sprâncenele smulse şi aşa mai departe, chiar şi în sfintele biserici? Nu creştinele? Cine fug de Cuvântul lui Dumnezeu? Cine ocolesc adunările copiilor lui Dumnezeu? Nu creştinii şi creştinele care au lăsat sfinţenia vieţii şi starea de om nou pe seama adventiştilor? În care casă de creştin se laudă şi se preamăreşte Dumnezeu? În care casă de creştin se priveghează zi de zi şi se aşteaptă venirea Domnului Iisus? Unde sunt creştinii care Îi slujesc Domnului prin toate ale lor? Nu se mai văd!… De aceea, Domnul şi azi ne cheamă cu glasul Lui duios şi sfânt: „Veniţi după Mine”. Ce zici tu, iubite cititor, asculţi chemarea lui Iisus? Eşti tu gata să-L urmezi fără şovăire?
La cea dintâi chemare, apostolii au părăsit totul de îndată: casă, avere, soţie, copii, şi au mers după Iisus. Dar tu, iubite cititor, eşti gata să mergi după Domnul? Ce bun este Domnul!… | Continuare »

SĂ NE ŢINEM DE CREDINŢA

Traian DORZ

Să ne ţinem de credinţa cea lăsată din părinţi,
peste ea să ardem toată râvna inimii fierbinţi,
în vestirea ei să punem dulcele iubirii har,
şi-al ei foc să-l ţinem veşnic alb pe-al inimii altar.

De Biserica în care ne-am născut şi ne-am trezit,
sufletul să ne rămână pentru veci nedespărţit,
dragostea de ea s-o creştem, frumuseţea-i s-o cinstim,
credincioşi să-i fim şi vrednici cât pe lume-o să trăim.

Crucea Domnului ne fie Semnul Jertfei Lui mereu,
Steag ’nălţat frumos în cinstea Numelui lui Dumnezeu
şi îndemn, şi scut în lupta ascultării de Hristos,
numai astfel ni-e şi drumul, şi sfârşitul luminos.

Asta-i Dreapta-nvăţătură după care, ascultând,
ne urmăm părinţii noştri, prin urmaşi continuând;
astfel noi legăm Trecutul de Prezent şi Viitor
şi intrăm în Veşnicie într-un lanţ nemuritor…

Iar la Marea Răsplătire vom putea să stăm voioşi,
cu o sfântă vrednicie, între fii – şi-ntre strămoşi;
şi de Domnul, şi de-ai noştri vom fi binecuvântaţi
că ne-am împlinit chemarea de creştini adevăraţi.

Despre soarta ereticilor

Sf. Luca al Crimeei, Cuvânt la Duminica Ortodoxiei – 25 martie 1945

În cea dintâi Duminică a Marelui Post, care se numeşte Duminica Triumfului Ortodoxiei, Sfânta Biserică prăznuieşte întărirea şi întemeinicirea credinţei ortodoxe, biruinţa asupra numeroşilor eretici osândiţi de cele şapte Sinoade Ecumenice.
Ştiţi că încă din vremurile apostolice au apărut o mulţime de dascăli mincinoşi, al căror număr a tot crescut o dată cu scurgerea veacurilor. S-au ridicat eretici care au strâmbat sfânta credinţă ortodoxă, învăţând mincinos despre Dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos – şi mulţi au urmat păgânătăţii lor, mulţi au pierit cu moarte veşnică.

Toate acestea au fost prezise de către sfinţii apostoli. Iată ce spune Sfântul Apostol Petru în cea de-a doua Epistolă sobornicească a sa: Dar au fost în popor şi proroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi, tăgăduind chiar pe Stăpânul Ce i-a răscumpărat, îşi vor aduce sieşi grabnică pieire; şi mulţi se vor lua după învăţăturile lor rătăcite, şi din pricina lor calea adevărului va fi hulită (2 Pt. 2, 1-2). Şi sfântul apostol Pavel îi prevenea pe creştinii din Efes: Ştiu că după plecarea mea vor intra între voi lupi îngrozitori, care nu vor cruţa turma, şi dintre voi înşivă se vor ridica bărbaţi grăind învăţături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei (Fapte 20, 29-30).

Încă de atunci, din vremurile apostolice, au început despărţirile de Biserica lui Hristos – iar Domnul nostru Iisus Hristos a spus cu gura Sa că Biserica trebuie să fie una: Şi va fi o turmă şi un păstor (v. In. 10, 14-16). Şi în rugăciunea Sa arhierească El a strigat către Tatăl Său: Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine, şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una (In. 17, 10-21).

Domnul a învăţat că Biserica trebuie să fie una, El fiindu-i Cap şi Păstor – iar toţi dascălii mincinoşi şi ereticii cu putinţă au năzuit întotdeauna, ca nişte lupi răpitori, să se deosebească de Hristos şi să răpească o parte a turmei lui, însetând de stăpânire şi de cinstirea din partea lumii. Ei sfâşie Biserica lui Hristos. În anul 1054, din pricina pretenţiilor papilor romani la stăpânire absolută în Biserică, pe care voiau s-o cârmuiască singuri, Biserica Apuseană, catolică adică, s-a despărţit de Biserica Răsăritului, ai cărei fii suntem noi. Sfinţii apostoli nu au practicat niciodată stăpânirea absolută a unui singur om în Biserică: Biserica era cârmuită soborniceşte şi nimeni nu-şi dădea numele de locţiitor al lui Hristos pe pământ. Ortodocşii au făcut totul pentru a preîntâmpina ruptura, dar Domnul a îngăduit-o. | Continuare »

Cine va primi-n Lucrare

RastignireA– după Galateni 1, 8-9 –

Cine va primi-n Lucrare prea grăbit pe toţi câţi vin,
ori ne va deschide uşa largă pentru duh străin,
ori va mai răbda pe-acela care tulbură pe fraţi,
ori pe-acei care dezbină, ori pe-acei necumpătaţi,
ori va coperi pe-acela vinovat şi necinstit,
ori va mai băga-n Lucrare ajutor nelegiuit,
ori va ocroti pe-acela purtător de gând străin,
ori va-mparte-nvăţătură care duce la dezbin,
ori va încălzi la sânu-i sufletul linguşitor,
ori, primind străine duhuri, se va face sluga lor,
ori va fi cu neascultarea mai milos ca Dumnezeu,
ori nu va goni pe-acela care tulbură mereu,
ori nu va-nvăţa nimica după tot ce-am îndurat,
săvârşind cu ştirea răul,

– Fie anatemizat!

Traian DORZ, din vol CÂNTĂRI LUPTĂTOARE pg. 126

Ocara lui Hristos

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii aţintiţi spre răsplătire. (Evrei 11, 26)

Ceea ce vă spun acum nu este o taină şi totuşi este una dintre cele mai adânci şi mai minunate taine ale lui Dumnezeu. Această taină, cu putinţă a fi văzută, cunoscută şi ştiută de toţi, este marea putere transformatoare a Jertfei lui Iisus Hristos, Domnul şi Mântuitorul nostru. Această taină este asemenea tainei naşterii din nou, dar este mai mare decât ea, fiindcă taina naşterii din nou tot prin taina puterii transformatoare a Jertfei lui Hristos se poate face. Este mai mare şi decât taina învierii morţilor, pentru că şi aceasta tot prin taina puterii transformatoare a Jertfei lui Hristos se va putea împlini. Este mai mare decât toate celelalte taine care se petrec în viaţa creştinului, în viaţa Bisericii şi în viaţa omenirii, căci şi acestea toate numai şi numai prin lucrarea tainei puterii transformatoare a Jertfei lui Hristos se pot împlini.

Una din aceste taine minunate, care din durere face bucurie, din slăbiciune face biruinţă şi din ruşine face slavă, este taina transformării minunate a ocării lui Hristos într-o bogăţie mai mare decât toate comorile lumii. După cum a fost pentru Moise, după cum a fost pentru Sfântul Apostol Pavel când zicea: În adevăr în toată curtea împăratului şi pretutindeni aiurea, se ştie că sunt pus în lanţuri din pricina lui Hristos… şi nimeni nu-mi va răpi această pricină de laudă (Fil 1, 13; II Cor 11, 10). Şi tot aşa a fost şi pentru părintele nostru în Hristos, care, când a fost dispreţuit, a zis: Mi s-au luat numele şi haina de preot… Aceasta este o ocară a lui Hristos pentru mine, dar slăvit să fie Domnul că mie aceste lucruri mi se întâmplă nu pentru că aş fi săvârşit vreun lucru nevrednic sau păcătos, ci numai şi numai pentru că am mărturisit şi am căutat să-L mărturisesc pe Iisus cel Răstignit cu toată puterea sufletului meu Bisericii mele, ţării mele şi neamului meu. Singură aceasta este vina pentru care sufăr eu acum ocara lui Hristos, dar încă o dată slăvit să fie Domnul pentru această ocară. Mă închin până la pământ înaintea Domnului meu Iisus Hristos Care mă învredniceşte astfel şi pe mine de o parte din ocara Lui. El să mă ajute să o port până la sfârşit, ca să mă pot bucura apoi şi de împărăţirea cu El, după cum este scris: Dacă răbdăm împreună cu El (şi pentru El), vom şi împărăţi împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El şi El Se leapădă de noi (II Tim 2, 12). | Continuare »