b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Fiul lui Dumnezeu nu află nici azi case sufleteşti unde să Se nască

Pr. Iosif TRIFA, «Glasul Dreptăţii» nr. 11 / 25 dec. 1937, p. 5
Evanghelia Naşterii ne spune că Iosif şi Maria, „săvârşind călătoria”, n-au aflat în Vifleem „gazdă” unde să Se nască Fiul lui Dumnezeu (Lc 2, 7). Mântuitorul lumii n-a aflat nici o casă şi nu L-a primit nici o „gazdă”. Pentru El nu era loc. Abia pe urmă, atare om sărac L-a poftit în grajdul dobitoacelor sale.
„Văd că sunteţi osteniţi şi sălaş nu aflaţi – va fi grăit omul acela – poftim, intraţi în grajdul meu.”
„Într-un grajd?” – se va fi întrebat Iosif. Dar ce era să facă?
Au intrat înăuntru şi pe urmă grajdul s-a umplut de lumină mare.
Ah, ce lucru grozav s-a petrecut în noaptea Naşterii! Fiul lui Dumnezeu a trebuit să Se nască în ieslea unui grajd. Dar, vai, acest lucru grozav se petrece şi azi. Pentru Fiul lui Dumnezeu nici oamenii de azi n-au loc. Pentru Evanghelie, nici creştinii de azi n-au loc. Au loc pentru toate cele; au loc pentru tot felul de plăceri şi desfătări lumeşti, dar când e vorba să-L primească cu adevărat pe Iisus în casa sufletului lor nu mai au loc.
Iisus, Copilul cel Sfânt, umblă şi azi de la casă la casă, de la gazdă la gazdă, întrebând după sălaş. El caută şi azi case sufleteşti în care să Se nască şi să renască la o viaţă nouă pe cei din ele. El umblă şi azi de la casă la casă, zicând: „Iată, stau la uşă şi bat” (Apoc 3, 20). | Continuare »

Pr. Iosif TRIFA, «Lumina Satelor» nr. 50 / 11 dec. 1927, p. 3

Zis-a Domnul pilda aceasta: „Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pe mulţi. Şi a trimis pe sluga sa în ceasul cinei să zică celor chemaţi: «Veniţi, că iată, gata sunt toate». Şi au început toţi dimpreună a se lepăda. Cel dintâi a zis: «Ţarină am cumpărat şi am nevoie să ies şi să o văd, rogu-te să mă ierţi». Şi altul a zis: «Perechi de boi am cumpărat cinci şi merg să-i ispitesc, rogu-te să mă ierţi». Şi altul a zis: «Muiere mi-am luat şi pentru aceasta nu pot veni». Şi întorcându-se sluga aceea, a spus domnului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis slugii sale: «Ieşi curând la răspântiile şi uliţele cetăţii şi sărăcii, şi betegii, şi orbii adu-i aici. Că zic vouă: nici unul din bărbaţii aceia ce erau chemaţi nu va gusta cina mea. Că mulţi sunt chemaţi, iar puţini aleşi»”. (Lc 14, 16-20)
Cina din pilda evangheliei este împărăţia lui Dumnezeu; este mântuirea noastră cea sufletească prin Jertfa cea mare şi sfântă a Fiului Său. Cei chemaţi la această „cină” au fost, în primul rând, evreii. Pentru ei pregătise Dumnezeu acest ospăţ al mântuirii. Dar ei au refuzat chemarea Domnului; Evanghelia mântuirii a trecut asupra „neamurilor”, asupra popoarelor păgâne.
Dar, afară de acest înţeles, evanghelia de duminică mai are şi un alt înţeles, care ne priveşte pe noi, pe mine şi pe tine, dragă cititorule. Evanghelia de duminică este o invitare ce ne cheamă şi pe noi la „cina cea mare”. Domnul ne cheamă la cina mântuirii sufleteşti. | Continuare »

În vremea aceea învăţa Iisus într-una din sinagogi sâmbăta. Şi iată, o femeie era acolo ce avea duhul neputinţei de optsprezece ani. De această femeie S-a apropiat Iisus şi punându-Şi mâinile pe dânsa, îndată s-a tămăduit şi mărea pe Dumnezeu. Dar pizmătăreţii farisei cârteau, zicând: „Nu se cade a lucra sâmbăta”. La aceasta, Iisus a răspuns cu mustrarea: „Făţarnicilor, au nu-şi dezleagă fiecare dintre voi boul de la iesle sâmbăta şi-l duce la apă? Dar această femeie pe care a legat-o satana de optsprezece ani au nu se cădea a se dezlega de legătura ei sâmbăta?”. Şi aceste zicând, se ruşinau toţi cei ce stăteau împotriva Lui. (Lc 13, 10-17)

Precum vedeţi în evanghelia de duminică, Iisus le-a dat fariseilor o mustrare şi o învăţătură cum să prăznuiască ziua Domnului. Dar să luăm aminte. Evanghelia de duminică ne mustră şi pe noi şi ne învaţă şi pe noi cum să ţinem cu adevărat şi bine praznicele Domnului.
Pe multe din poruncile şi învăţăturile Domnului Dumnezeu le-a stricat vremea şi diavolul, dar parcă pe nici una n-a stricat-o aşa de mult ca pe porunca a patra: „Adu-ţi aminte de ziua Domnului şi o cinsteşte pe ea”. De la început, Lucifer, diavolul cel mare, a zis slugilor sale: „Veniţi să stingem toate praznicele lui Dumnezeu de pe pământ!” (Ps 73, 9). Şi de atunci diavolul lucrează neîncetat să strice praznicele Domnului. Hotărât, iubiţilor cititori, duminicile şi sărbătorile, aşa cum se ţin astăzi, stau mai mult de jumătate în slujba dracilor decât în slujba măririi lui Dumnezeu. | Continuare »

Ioan  Marini, «Viaţa Creştină» nr. 39 / 24 sept. 1939, p. 5

Început de toamnă. Pe cerul azuriu, în fapt de seară ca şi în zori de dimineaţă, trec în stoluri negre cârduri de corbi. Croncănitul lor neplăcut indispune pe mulţi oameni, care cred că acest „cântec” ar fi aducător de nenorocire.
Aceasta este o credinţă superstiţioasă. Corbii nu ştiu nici viitorul, ca să anunţe nenorociri, şi nu sunt nici în măsură de a se amesteca în viaţa oamenilor ce umblă pe pământ.
Ei îşi fac „slujba” pe limba lor. Cântă şi se „înţeleg” laolaltă aşa cum li-e graiul şi nimic mai mult.
Sunt însă altfel de „corbi”, care nu zboară pe aripile vântului, ci umblă pe aici pe jos, pe pământ, şi se numesc oameni. Ca „pene” (haine), ei pot să difere: unii le au negre, alţii pestriţe, vărgate sau albe. Sufletul însă îl au la fel: negru, plin de răpire şi păcat.
Despre ei se vorbeşte în capitolul 23, versetele 27şi 28 ale Evangheliei de la Matei: „Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi sunteţi ca mormintele văruite, care pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morţilor şi de orice fel de necurăţenie. Tot aşa şi voi, pe dinafară vă arătaţi neprihăniţi oamenilor, dar pe dinăuntru sunteţi plini de făţărnicie şi fărădelege”. | Continuare »