„Veniţi, că, iată, gata sunt toate“… (Pilda celor poftiţi la cină)

chemati-la-cina_16_01Cina din pilda Evangheliei este Împărăţia lui Dumnezeu, adică mântuirea noastră cea sufletească prin Jertfa Fiului Său, iar „cei chemaţi“ care n-au vrut să meargă la cină sunt creştinii cei cuprinşi de vârtejul treburilor, ispitelor, patimilor şi păcatelor lumii acesteia. Evanghelia aceasta, cu adevărat, este parcă Evanghelia vremurilor şi a oamenilor de azi, pentru că niciodată n-au fost nepăsarea şi negrija de Împărăţia lui Dumnezeu, de cele sufleteşti, aşa de mari ca azi. Care să fie pricina acestui lucru? Unii zic că „au uitat oamenii datoriile ce le au faţă de cele sufleteşti“. Eu zic că-i alta. Iisus a zis odată: „Asemenea este Împărăţia lui Dumnezeu cu o comoară ascunsă într-o ţarină, şi cine o află îşi vinde tot ce are, ca să cumpere ţarina“ (Matei 13, 44). Cei mai mulţi creştini însă n-au aflat comoara sufletească, darul, puterea şi bucuria ce le dau căutarea şi aflarea Împărăţiei lui Dumnezeu şi de aceea nu-şi bat capul cu cele sufleteşti. „Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul“, zice Psalmistul, dar puţini au gustat şi au aflat bunătatea sufletească ce este în „Cina Domnului“. Cine a aflat o dată darul, puterea şi bucuria ce o dă „Cina Domnului“ (Sf. Cuminecătură), Jertfa Mântuitorului, aceluia nu-i mai trebuie nici o predică despre „datoriile“ ce le are faţă de suflet. „Toate le socotesc gunoaie, ca să-L dobândesc pe Hristos“, zicea Apostolul Pavel (Filipeni 3, 8). Acesta este credeul celui care a aflat comoara Împărăţiei lui Dumnezeu.
Cititorule! Nu cumva să crezi că Evanghelia te-ar mustra, pentru că îţi ai ţarina ta şi boii tăi şi lucrurile tale. Grija sufletului o laşi în urma tuturor afacerilor şi intereselor tale. Pentru asta te mustră Evanghelia. | Continuare »

[Respingători ai chemării lui Dumnezeu]

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Vălani – 4 iulie 1976

În Sfânta Evanghelie sunt multe locuri în care se vorbeşte despre nunţi. În Matei, capitolul 22, Mântuitorul spune pilda cu cei chemaţi la nuntă. Acolo, un tată vrednic a pregătit o nuntă mare fiului său. Şi a făcut un cort mare, mare şi i a chemat pe toţi cei care erau invitaţi, să vină la petrecerea aceasta. „Veniţi, a zis el; toate sunt gata!”
Şi a trimis pretutindeni chemători minunaţi, crainici, să-i cheme pe toţi, pe toţi. În primul rând, a trimis la cei mai apropiaţi. Dar au fost trei categorii de oameni care au refuzat chemarea la nuntă.
I – Unul a spus: „Mi-am cumpărat o pereche de boi şi trebuie să-i încerc. Iartă-mă, nu pot veni…”
II – Altul a spus: „Mi-am sădit o vie, iartă-mă, nu pot veni…”
III – Altul a spus: „Mi-am luat nevastă. Iartă-mă, te rog, nu pot să vin”.
Aceştia trei… aceste trei feluri de respingători ai chemării lui Dumnezeu erau trei categorii de oameni care, din trei motive, au refuzat să vină la nunta Mirelui Sfânt.
Era vorba despre unul care cumpăra…
Era vorba despre unul care îşi sădise o vie…
Era vorba despre altul, care se căsătorise…
Iată deci trei categorii de oameni şi trei motive: comerţul, producţia, distracţia.
Sau: boii, via, nevasta.
Aceste trei motive, aceste trei piedici l-au oprit pe om să asculte chemarea lui Dumnezeu. | Continuare »

Traian DorzHristos – Puterea Aostoliei
Meditaţii la Apostolul din Duminica a 28-a după Rusalii

El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui (Coloseni 1, 13).

TDorz1Ce grozavă era puterea întunericului de sub care ne-a izbăvit şi ne-a dezrobit Hristos, Domnul nostru! Cu ce tiranice lanţuri ne legase ea inima noastră de poftele rele, mintea noastră de închipuirile şi ideile blestemate, picioarele noastre de căile pierzătoare, mâinile noastre de faptele nelegiuite şi toată fiinţa noastră de temeliile iadului, spre a nu le mai putea dezrobi niciodată.
Atunci, când eram în această nenorocită stare, nu vedeam pierzarea în care eram, fiindcă şi ochii noştri erau legaţi şi inima legată ca să nu vedem şi să nu dorim izbăvirea.
Cei mai mulţi dintre noi eram ca dinarul pierdut pe undeva prin gunoaie şi prin întuneric, ca să nu putem nici să strigăm spre a fi0 auziţi.
Ci numai Scumpul nostru Mântuitor Singur a făcut totul pentru noi. El ne-a iubit, El a aprins lumina, El a măturat, El a căutat cu băgare de seamă peste tot, până ce ne-a găsit (cf. Lc 15, 8-10).
O, ce bucurie a fost atunci în mijlocul îngerilor din cer şi a fraţilor de pe pământ, pentru aflarea noastră!

Puterea întunericului rămâne şi mai departe o necontenită ameninţare pentru noi, chiar şi după ce ne-am eliberat din ea. Până ce ne vom elibera şi de firea aceasta pământească, asupra căreia a stăpânit ea. | Continuare »

Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu

În calendarul sfinţeniei creştine, la 7 decembrie este pomenită Sfânta Muceniţă Filofteia, ale cărei moaşte se găsesc de şapte veacuri la Curtea de Argeş. După anumite ştiri privitoare la viaţa ei, aflăm că s-a născut pe la începutul veacului al XIII-lea în oraşul Târnovo, care pe atunci era capitala „imperiului româno-bulgar”, întemeiat şi condus o vreme de fraţii Petru şi Asan, români de neam. I s-a dat din botez numele „Filofteia”, care în greceşte înseamnă „iubitoarea de Dumnezeu”, lucru pe care îl va dovedi cu fapta în cursul scurtei sale vieţi pământeşti. Se spune că şi mama viitoarei sfinte era româncă de neam, din sudul Dunării şi o femeie foarte evlavioasă. De la ea a deprins prunca Filofteia dragostea de Dumnezeu şi de aproapele, faptele de milostenie, rugăciunile şi postul şi alte virtuţi care trebuie să împodobească sufletul unui adevărat creştin. Fiind copilă încă, Dumnezeu a chemat la Sine pe vrednica sa mamă, rămânând astfel orfană. Cu încredere în Dumnezeu, a rămas în casa părintească, respectând toate cele ce învăţase de la mama ei, trăind mai mult pentru Hristos şi pentru cei aflaţi în suferinţă.

Dar după o vreme tatăl ei s-a recăsătorit, luându-şi o femeie cu o viaţă cu totul diferită de cea a primei sale soţii. Era firesc atunci ca această femeie să n-o iubească pe Filofteia, obişnuită cu rugăciunea, cu postul şi cu mila faţă de aproapele. Drept aceea, s-a pornit cu multă ură împotriva acesteia, mai ales când se ducea la biserică sau când se ruga şi făcea fapte de milostenie, în acelaşi timp, căuta să întărâte şi pe tatăl blândei copile împotriva ei. Dar toate vorbele de ocară, bătăile şi muncile la care o punea tatăl şi mai ales mama ei vitregă, n-au putut s-o abată de la virtuţile care îi împodobeau sufletul, mai ales de la faptele milosteniei, în inima ei se întipăriseră cuvintele Mântuitorului: „Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5, 7), dar mai ales cuvintele pe care le va spune El la dreapta judecată: | Continuare »

ASTĂZI

Traian DORZ

Astăzi nu mai sunt pe lume fapte mari
ca altădată,
fiindcă nu mai sunt pe lume
suflete de oameni mari,
nici puternice credinţe,
nici simţiri adânc curate…
Creştinismul este încă,
– dar creştini aproape nu-s
şi Credinţa mai există – însă credincioşi,
puţini.

Cele trei nălţimi curate:
Dragostea adevărată,
Bunătatea şi-ndurarea sunt din ce în ce mai rare,
au ajuns necunoscute printre oamenii de astăzi…
Oamenii, lipsiţi de-acestea, profanează tot ce-ating,
ard tot ce privesc
şi uscă tot ce calcă pasul lor.

Oamenii de azi cu ură se apasă unii pe-alţii,
se nenorocesc, făcându-şi unii altora dureri
până când cu neputinţă va fi viaţa pe pământ.
Alungaţi dincoace-n-colo,
ca talazurile mării,
vor dori să moară, însă moartea va fugi de ei. | Continuare »

Omul cel născut de Sus
are ochi cum alţii nu-s
şi-are-un fel ce-n lume nu-i,
căci din Cer e felul lui.
Naşterea din Duhul Sfânt
nu-i ceva de pe pământ,
e ceva din Dumnezeu,
de aceea-i scump şi greu…

Dă-ne, Scump Iisus,
naşterea de Sus,
căci numai prin ea
cerul vom avea…

Scumpă-i, căci e dar ceresc
şi nu-s mulţi cei ce-o primesc,
ci numai acei ce pot
părăsi păcatul tot
şi numai acei ce vin
cu căinţă şi suspin
la Hristos, cu legământ,
şi şi-l ţin pân’ la mormânt…

Grea e – căci se cere preţ
jertfa înfrânatei vieţi,
şi-osteneli, şi suferinţi
cum au dus părinţii sfinţi,
post, şi plâns, şi rugăciuni
cum au dus cei sfinţi şi buni
– dar nimic nu-i scump şi greu
când iubeşti pe Dumnezeu… (Traian DORZ)

1. Zadarnice au fost toate prigoanele împotriva Bisericii şi a Bibliei,
toate rugurile şi toate torturile,
toate interzicerile şi urmăririle,Iisus-cu-sabia
toate combaterile şi diversiunile organizate împotriva învăţăturii şi a Numelui lui Iisus Hristos.
După fiecare val al acestora, puterea înnoitoare şi vie a lui Dumnezeu a făcut ca Adevărul şi Credinţa Lui să iasă mai puternice şi mai curate din ele.
El Însuşi, Care locuieşte în Ceruri, are grijă de aceasta.
Şi El va veghea totdeauna cu grijă asupra Bisericii şi a Bibliei Sale
şi asupra tuturor vrăjmaşilor acestora.

2. Dumnezeu vede bine tot ce se organizează în contra Lui şi a alor Lui.
Ştie bine de toate consfătuirile vrăjmaşe şi de toate hotărârile puse la cale în aceste consfătuiri.
El îngăduie ca multe din aceste hotărâri să ajungă la o parte din realizare,
– dar numai atâta cât este în folosul duhovnicesc şi veşnic al credincioşilor Săi sau al Lucrării Sale,
ca să se împlinească tot ce a fost spus mai dinainte de preştiinţa lui Dumnezeu.

3. Niciodată Dumnezeu nu va îngădui ca vrăjmaşul să-şi realizeze nimic mai mult din planurile lui, peste marginea rânduită de El.
Îndată ce vrăjmaşul a ajuns această limită, Dumnezeu, cu uşurinţă, va spulbera tot ce s-a uneltit împotriva Lui.
Iar rezultatul va fi tocmai contrariul celor plănuite de cel rău,
căci una din pedepsele date diavolului este tocmai aceea de a vedea renăscând tot mai frumos ceea ce el credea că a nimicit.
Şi înălţându-se mereu şi mai puternic ceea ce el luptase să dărâme. | Continuare »

Traian DORZ

Doresc să-Ţi fiu, Iisuse, ostaş adevărat
cu toată armătura cerească îmbrăcat!

Mijlocul cu-Adevărul doresc să-l am încins,
de nici o rătăcire să nu mai pot fi-nvins.

Cu platoşa Dreptăţii s-am pieptul apărat
să nu-mi pătrundă-n suflet nimica necurat.

Cu râvna Veştii Bune picioarele să-ncalţ,
s-alerg în slujba sfântă un steag mai sfânt să-nalţ.

Iar peste toate, scutul credinţei să-l încing,
săgeţile-arzătoare a răului să sting.

Sub coiful Mântuirii să-mi fie capul meu,
ca mintea sănătoasă s-o pot avea mereu.

Ca sabia cea tare a Duhului Preasfânt
în gura mea să fie al Domnului Cuvânt.

– Aşa fiind, Iisuse, ne-nvins de-orice vrăjmaş,
Ţi-aş fi cu vrednicie adevărat ostaş!

(Pe aceeaşi temă: Armele unui ostaş din Oastea Domnului)

BOALĂ ŞI VINDECARE

1. O, ce privelişte tristă este un suflet care, în loc să stea drept şi să meargă frumos, stă gârbov şi merge încovoiat sub povara unui păcat ascuns sau a mai multora, – în timp ce Domnul şi fraţii se tot luptă să l îndrepte. Şi numai el nu şi dă seama de marea nenorocire în care se află.

2. Ce jalnică este starea când şi mai multe suflete ale aceleaşi familii au ajuns astfel – şi orice nădejde de vindecare pare pierdută pentru ei! Dar după ani de încercări şi după ce toţi au pierdut nădejdea de a i mai îndrepta, – totuşi o singură scăpare încă mai poate fi: minunea lucrării lui Hristos. Deci să nu i părăsim de tot niciodată pe cei ajunşi astfel. Ci să strigăm către Domnul cu atât mai mult cu cât starea lor e mai grea. Boala învechită însă se vindecă cu atât mai greu, cu cât însuşi bolnavul doreşte tot mai puţin vindecarea sa.

3. Toate dorinţele şi gândurile noastre bune nu se pot înfăptui niciodată fără Jertfa cea Scumpă a Mântuitorului nostru Preaiubit. Dar nici fără partea de suferinţă care ni se cere şi nouă înşine, împreună cu suferinţa lui Hristos, pentru realizarea scopului mântuitor la care lucrăm (Col 1, 24). | Continuare »

Sfântul Luca al Crimeei, Predici, Editura Sophia

dregatorul-bogatAţi ascultat astăzi pericopa evanghelică despre tânărul bogat, care n-a dorit să îşi împartă averea pentru a moşteni Împărăţia cerurilor. Atunci Domnul a spus că este mai greu pentru un bogat să intre în Împărăţia cerurilor decât o cămilă prin urechile acului. Parcă nu mai este oportun să vorbim despre avere, fiindcă în ţara noastră nu mai sunt bogaţi, ci toţi sunt egali. Totuşi cred că, ascultând cuvântul meu, veţi vedea că întotdeauna şi în toate timpurile este momentul să vorbim despre bogăţie. Înainte să vă tâlcuiesc cuvintele lui Hristos adresate tânărului bogat, fiţi atenţi la ceea ce a scris Sfântul Apostol Iacov despre cei bogaţi: “Ascultaţi acum voi bogaţilor: plângeţi şi vă tânguiţi de necazurile ce vor să vină asupra voastră. Bogăţia voastră a putrezit şi hainele voastre le-au mâncat moliile. Aurul vostru şi argintul au ruginit, şi rugina lor va fi mărturie împotriva voastră, şi trupurile voastre ca focul le va mânca: aţi strâns comori în vremea din urmă. Iată, plata pe care voi aţi oprit-o, lucrătorilor ce v-au secerat ţarinile strigă, şi strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului Savaot. V-aţi desfătat pe pământ şi v-aţi dezmierdat; v-aţi îmbuibat inimile în ziua înjunghierii. L-aţi osândit pe cel drept şi L-aţi omorât; El nu va ţine piept“. (Iacov 5, 1-6) | Continuare »

Traian DORZ

Ce rost mai ai tu-n lume oare,
nedând nimic din tot ce-adui,
ţi-e plin adâncul de izvoare,
dar n-alini setea nimănui;
în nesătulele-ţi hambare
tot strângi nesăţios şi pui,
dar din zgârcita lor strânsoare
n-astâmperi foamea nimănui.

Ce rost puteai avea sub soare
şi-n ce frumseţi puteai s-apui,
dar mergi în veşnica-nchisoare,
tu n-ai fost frate nimănui.

În largi dulapuri, sub zăvoare,
grămadă avuţia-ţi pui,
dar, rob al ei ca-ntr-o-nchisoare,
tu nu-mbraci frigul nimănui;
ştii calea cea mântuitoare,
ştii adevărul cum să-l spui,
vezi câtă lume-n beznă moare,
dar n-arăţi calea nimănui…

Vezi câţi se frâng sub cruci amare,
căutând odihna unde nu-i,
tu, cu priviri nepăsătoare,
n-ajuţi poverii nimănui;
de-a semenilor tăi sudoare,
în tine nici o milă nu-i,
vei geme şi tu-n stări amare,
dar n-o să-i pese nimănui.

STĂPÂN CARE OMOARĂ, STĂPÂN CARE ’NVIOARĂ

„Plata păcatului este moartea” (Rom 6, 23).

De atâtea ori se adevereşte sub ochii noştri cum, într-adevăr, plata păcatului este moartea! Putem privi cum omul de azi a căzut tot mai jos în robia trupului. Pe de o parte i se cântă omului că el nu mai este ca cel de altădată, că nu mai este o lege pentru cei de sus, o lege pentru cei de jos; că acum toţi suntem slobozi, că nu mai avem robi pe lume, că toţi suntem una înaintea legii, că omul de jos se poate judeca cu omul bogat, că ne sunt deschise toate drepturile şi le putem dobândi dacă muncim şi ne pregătim; totuşi un lucru se poate băga de seamă: că omul de azi este mai rob decât cel de altădată.
Poate fi el mai învăţat, poate avea mai multe unelte la îndemâna lui, se poate îndestula cu câte nici nu visau părinţii noştri, totuşi noi îl vedem pe omul de azi mult mai rob decât pe omul de altădată. El a căzut în prada poftelor trupului în aşa măsură, încât se găseşte într-o adevărată robie.
Ce-mi este de folos că atâtea lucruri sunt la îndemâna mea, că eu pot gusta atâtea bunuri, că atâtea frumuseţi stau deschise înaintea ochilor mei, dacă eu uşor cad în prada lor şi apoi nu mă mai pot descurca de ele! | Continuare »

Părintele Iosif Trifa, Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an
EVANGHELIA DUMINICII A 24-A DUPĂ RUSALII

Această Evanghelie este plină de învăţătură pentru noi. Ca şi Iair din Evanghelie, şi noi avem o fiică iubită, una-născută: viaţa noastră sufletească, sufletul nostru. De multe ori se îmbolnăveşte şi această fiică a noastră, ba de multe ori chiar şi moare. Păcatul este acela care îmbolnăveşte sufletul şi provoacă moarte sufletească. De această boală şi moarte ne putem şi noi scăpa sufletul, aşa cum şi-a scăpat Iair fata: prin căutarea şi aflarea lui Iisus Mântuitorul. Pe Iair l-a plecat după Hristos credinţa lui cea tare în puterea şi ajutorul Mântuitorului.
Cu această credinţă să-L căutăm şi noi pe Iisus Mântuitorul. Asta înseamnă, iubite cititorule, să crezi şi să te încrezi într-un Iisus, Mântuitor al tău, Care a murit pentru tine, pentru păcatele tale, pentru iertarea ta şi învierea ta din păcate. Ca şi Iair, să alergi cu bolile tale sufleteşti la acest Mântuitor, să cazi înaintea Lui şi să-L rogi, zicând: „Doamne Iisuse, intră în casa mea, căci fiica mea cea scumpă, sufletul meu, s-a îmbolnăvit… este gata de moarte“.
O, ce lucruri minunate face şi azi Iisus în sufletul omului care crede şi se încrede în puterea Lui (în Jertfa Lui cea sfântă) şi cere şi primeşte această putere. Minunea din Evanghelie şi astăzi se întâmplă. Şi astăzi învie la o viaţă nouă acei care Îl caută pe Iisus şi se apropie de El cu credinţa şi cu lacrimile lui Iair. Ca şi fiica lui Iair din chipul de mai sus, aşa învie şi astăzi toţi acei păcătoşi care-L primesc pe Cel ce a zis: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine viu va fi, chiar dacă va fi murit“ (Ioan 11, 25).
Cititorule! Ia seama că şi tu eşti un Iair care ai un bolnav: sufletul tău! De când tot plânge şi se vaită acest bolnav… şi tu stai liniştit şi nepăsător!? De când tot strigă după tine acest bolnav să-L chemi pe Doctorul vieţii, pe Iisus, şi tu n-asculţi rugarea sufletului tău!?
Cititorule! Ia seama că tu ai un mort în casa vieţii tale. Sufletul tău a murit în păcate. Şi tu nu te îngrozeşti? Şi tu nu plângi? Şi tu nu pleci să-L afli pe Iisus? | Continuare »

Cereţi şi vi se va da, numai cereţi până
Domnul va deschide-a Lui fericită Mână.

Şi căutaţi, căci veţi găsi, – dar căutaţi întruna,
până veţi găsi, – aşa afli totdeauna.

Bateţi şi va fi deschis, – dar să bateţi tare
şi-atât până vor fi trase-orice zăvoare.

…Oricui cere i se dă, dacă cere până
Domnul Îşi deschide-a Lui fericită Mână.

Cine caută va găsi – dacă-ntruna cată,
până află ce-a dorit – asta-i e răsplată.

Oricui bate, se deschid uşile-ncuiate,
dacă până se deschid nu-ncetează-a bate.

…Cereţi şi voi chiar şi când Domnul Se ascunde,
dar rugaţi-vă crezând până va răspunde. | Continuare »

Cop-Istorie-3for-webÎn 4 noiembrie m-am pomenit acasă cu o telegramă: „Vino imediat la Bucureşti“…
Nu era semnată de nimeni.
Am înţeles că era de la Interne.
La Bucureşti eram aşteptat chiar la coborârea din tren.
Am fost luat şi dus direct la Minister…
Aici, pe coridoare, pe scări, iar pe alte coridoare şi alte scări, până am ajuns şi am intrat.
Nu mai văzusem niciodată un astfel de birou, îmbrăcat numai în covoare stacojii. Pe jos, pe mobilier, pe lângă ferestre…
La masă, un bărbat voinic şi puternic, într-o cămaşă gri, lucitoare. Mi s-a părut cunoscut de undeva.
– Dezbracă-ţi paltonul şi stai! mi-a zis aspru.
M-am supus! Aici trebuie să execuţi tot ce ţi se spune.
Am pus paltonul nu în cuier, ci lângă mine, pe spatele unui divan.
– Te-am chemat să-ţi pun în vedere pentru ultima dată să nu mai cereţi, să nu mai speraţi şi să nu mai umblaţi după nici o legalizare!
Sunteţi nişte reacţionari, nişte elemente recalcitrante! Toţi aveţi o atitudine duşmănoasă faţă de ordinea socială!
Vi s-a pus în vedere să nu vă mai adunaţi – aţi continuat!
Vi s-a pus în vedere să nu mai faceţi propagandă în rândurile tineretului – voi faceţi congres cu tineretul pe ţară!
Vi s-a pus în vedere să nu vă mai deplasaţi dintr-o parte în alta – voi puneţi toată ţara pe drumuri. Nu lăsaţi tineretul la şcoală, nu lăsaţi oamenii la serviciu… umblaţi numai să tulburaţi şi să agitaţi lumea! | Continuare »

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
Meditații la Apostolul din duminica a 23-a după Rusalii

Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Iisus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele (Efeseni 2, 10).

Dacă temelia este bună, bună trebuie să fie şi zidirea aşezată pe ea. Şi dacă temelia este neclătinată şi tare, tot aşa trebuie să fie şi ceea ce este zidit deasupra.
Oricine a pus o temelie şi a zidit ceva deasupra acestei temelii a făcut aceasta cu un scop şi pentru o destinaţie sigură şi precisă. Marele Meşter şi Ziditor care ne-a pus temelia, Hristos, şi Care lucrează la Clădirea Bisericii Sale, alegând pietrele cele mai scumpe şi mai frumoase, ne-a chemat şi ne-a aşezat în această Lucrare pentru gândul cel minunat pe care L-a avut cu noi de a ne folosi spre Slava Sa şi spre rodirea şi propăşirea binelui pe pământ.

…Am fost zidiţi în Hristos pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu, mai dinainte, ca noi să umblăm în ele.
Şi cum nici o piatră sau cărămidă nu poate folosi la nimic înainte de a fi zidită într-o clădire, tot aşa nici noi n-am putut face nici o faptă bună înainte de a deveni o lucrare a Domnului în Hristos Iisus.
Dar, după ce am fost zidiţi în El, noi trebuie să fim folositori Stăpânului nostru la orice plan şi trebuinţă a Lui. Să poată să ne folosească în orice scop pe care Îl are El de împlinit în lumea asta pentru Numele Său şi Împărăţia Sa.

Dumnezeu a atâtea fapte bune în care să umblăm noi, atât fiecare în parte, cât şi toţi împreună. A pregătit o biserică şi o adunare la care să mergem, iar acolo, nişte datorii pe care să le împlinim ascultători.
A pregătit săraci pe care să-i ajutăm, bolnavi pe la care să mergem, străini pe care să-i primim… | Continuare »

Traian Dorz, Hristos – puterea apostoliei
Meditații la Apostolul din duminica a 22 după Rusalii

„De acum încolo, nimeni să nu mă mai necăjească pentru că port semnele Domnului Iisus pe trupul meu” (Galateni 6, 17).

Sfântul Apostol spune mai departe atât de dureros şi mişcător, ca o rugăminte, ca o înştiinţare, ca un avertisment: De acum încolo, nimeni să nu mă mai necăjească pentru că port semnele Domnului Iisus pe trupul meu!
Unii au spus că aceste „semne“ ale Domnului Iisus erau: blândeţea, răbdarea, iubirea şi celelalte virtuţi alese, într-o atât de mare măsură încât ele îi dădeau o atât de mare putere, că scotea draci, tămăduia orice boală şi învia chiar morţi, cum a fost cu Eutih (Fapte 20, 7, 12).
Alţii au spus că „semnele“ Domnului pe trupul său erau urmele de răni, de lovituri, de arsuri şi împunsături pe care le-a primit în timpul îndelungatelor sale închisori şi suferinţe pentru Domnul.
Dar au fost unii care au spus şi mai mult: că aceste răni erau aievea semnele pe care le purtase Mântuitorul ca urme ale cuielor Sale în mâini şi în picioare, a suliţei în coastă şi a spinilor pe frunte. Ca o pecete de Sus şi ca o mărturie dumnezeiască, aceste semne apăruseră pe trupul lui Pavel, spre sfârşitul vieţii şi apostoliei lui pentru scumpul său Mântuitor.
Astfel de semne se spune că au mai apărut, tot aşa, în chip miraculos, în decursul veacurilor, şi pe trupurile altor sfinţi şi martiri care trăiseră şi mărturisiseră puternic pe Domnul.

Oricare ar fi adevărul cu privire la aceste semne, fie de un fel, fie de altul, fie de toate cele trei feluri la un loc, trupurile aleşilor lui Dumnezeu, care au avut parte de o chemare deosebită şi de o suferinţă îndelungată şi grea pentru Domnul, trebuie să se bucure de un respect sfânt din partea noastră, totdeauna. | Continuare »

Traian Dorz,  Semănați Cuvântul Sfânt (Caietul 28)
Capitolul 27

T-Dorz-0701. Prima chemare rânduită de Mântuitorul nostru Iisus Hristos primilor ucenici ai Săi a fost ca ei să fie pescari de oameni (Mt 4, 19).
Ce chemare şi misiune cerească este să fii un astfel de pescar!

2. Toate apele amare şi tulburi ale lumii mişună de peşti-oameni care înoată nebuni dintr-o parte în alta, otrăvindu-şi viaţa şi zădărnicindu-şi scopul ceresc pentru care au fost creaţi şi aduşi la viaţa asta.

3. Pentru atragerea şi prinderea acestora în mrejele mântuirii a rânduit Mântuitorul pe cei dintâi chemaţi şi aleşi ai Săi, învăţându-i şi poruncindu-le ca să afle totdeauna mijloacele şi vremile cele mai potrivite pentru pescuit.

4. Spune Biblia că Mântuitorul Iisus i-a văzut pe Andrei şi Petru cum aruncau mrejele (Mt 4, 18-19) – şi atunci i-a chemat.
Hristos Se uită cum ne facem noi de cu pricepere şi cu hărnicie propria noastră muncă. Şi numai după aceea ne crede sau nu vrednici să ne cheme în câmpul muncii Lui.

5. Pe ceilalţi doi pescari – Ioan şi Iacov – i-a văzut cum ascultau de tatăl lor şi cum îngrijeau de uneltele lor de lucru (Mt 4, 21) – şi după asta a ştiut că vor fi şi în Evanghelie iubitori şi conştiincioşi.

6. Pe Moise, se spune că după felul cum avea milă de oile şi de mieluşeii stăpânului său când era păstor l-a ales Dumnezeu să fie păstorul poporului Său.

7. Dacă vrem şi noi să fim nişte pescari adevăraţi şi nişte păstori vrednici în slujba cea vrednică a lui Dumnezeu – atunci să avem grijă ca, încă înainte de a urma chemarea Lui de a fi lucrători buni în slujba Sa, să ne dăm toate silinţele să fim nişte lucrători vrednici în slujba pământească pe care o avem.

8. Înainte de a ne privi Stăpânul ceresc, ne privesc superiorii pământeşti, vecinii, prietenii şi chiar duşmanii noştri – şi ei ne judecă şi sufleteşte după cum ne facem de cinstiţi, de harnici şi de pricepuţi munca noastră cea trupească.

9. Pescarii pricepuţi şi harnici nu dorm noaptea – ci pescuiesc… În vremile de noapte sufletească, este cea mai mare nevoie de pescuit… Atunci peştii sunt zăpăciţi, dezorientaţi şi flămânziţi… Atunci sufletele oamenilor pot fi cel mai uşor atrase în mrejele Domnului. | Continuare »

După rugăciunile începătoare:

Condac 1:
Apărătorule al nostru din nevoi, pentru lucrarea de multe minuni laude de mulțumiri aducem ție, noi, nevrednicii; și ca cel ce ești minunat și preamilostiv, izbăvește-ne pe noi din toate nevoile ca să cântăm ție: bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!
Icos 1:
Îngerii cei din ceruri s-au mirat de tine, Părinte Dimitrie, îngerul cel pământesc, văzându-te cum în trup fiind ai biruit pe demonul cel fără de trup și de minunile tale spăimântându-se au stat cântându-ți unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce ești om ceresc;
Bucură-te, cel ce ai fost înger pământesc;
Bucură-te, că nu te-ai amăgit de lăcomia strămoșească;
Bucură-te, că ai viețuit mai presus de fire și de om;
Bucură-te, că prin smerenie cele înalte ai dobândit;
Bucură-te, că pe vrăjmaș, lesne l-ai biruit;
Bucură-te, că, la fel cu Abel, jertfe prin rugăciuni ai înălțat;
Bucură-te, cel ce trupul tău rob duhului l-ai făcut;
Bucură-te, cel ce te-ai făcut comoară duhovnicească;
Bucură-te, cel ce te-ai suit la înălțimea cea cerească;
Bucură-te, săditorule de vie duhovnicească;
Bucură-te, cel ce câștigi tuturor pocăință ca să se mântuiască;
Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie! | Continuare »

Traian Dorz,  Semănați Cuvântul Sfânt (Caietul 28)
Capitolul 26

T-Dorz-0701. Cuvântul Sfânt spune că, atunci când eşti dus în faţa celor mai mari din pricina Evangheliei, să nu te gândeşti mai dinainte ce vei răspunde pentru apărarea ta, fiindcă Duhul Sfânt îţi va inspira ce să spui chiar în ceasul acela (Lc 12, 11-12).

2. Dacă ai harul să fii dus astfel pentru Domnul şi cauza Lui în faţa mai-marilor lumii, trebuie totuşi să fii foarte conştient nu numai de însemnătatea momentului acestuia – care poate fi unic pentru tine – ci şi de datoria ta faţă de cei înaintea cărora eşti dus.

3. Vorbeşte totdeauna la inspiraţia Duhului, pe un ton cuviincios, atent şi frumos, dar hotărât şi curajos, clar şi scurt, fiindcă dreptatea cauzei pentru care vorbeşti este sfântă şi momentul poate fi unic.

4. Poate că niciodată pe acest pământ n-ai să-i mai întâlneşti pe aceşti oameni, ci îi vei mai întâlni numai în faţa Judecăţii lui Hristos. De aceea vezi acum ca atunci să poţi sta liniştit atât în faţa Lui, cât şi în faţa lor cu toată datoria ta împlinită cutremurător atât faţă de El, cât şi faţă de ei.

5. De aceea, de fiecare dată să mergi în faţa oricui cu tot sufletul plin de pace şi siguranţa Duhului Sfânt pentru cauza Căruia eşti dus acolo.

6. Ai puternică încredere în ajutorul prezenţei lui Hristos Domnul tău, al Cărui Nume îl porţi tu şi Oastea Lui în care eşti şi tu. Fii demn de acest Nume şi fii hotărât să te găsească Domnul vrednic de El mai ales acum.

7. Tot timpul cât vei sta în faţa lor fii încredinţat de un puternic sprijin ceresc şi de simţământul sigur al unei mari biruinţe pe care o vei avea.

8. În felul acesta vei sfârşi toate bătăliile ochilor şi ale discuţiilor cu satisfacţia smerită şi recunoscătoare a unei victorii sigure şi totale. Cel ce este cu tine va fi net mai puternic decât cel ce este cu ei.

9. Un astfel de moment unic a fost în 15 iulie 1986, când, fiind în Hunedoara, mi s-a cerut personal, prin telefon, direct din partea Congresului Statelor Unite, o declaraţie document pentru acordarea sau respingerea Clauzei Naţiunii celei mai favorizate pentru România. Ne era cerută special această declaraţie nouă, ca unora care se ştia cât fusesem de prigoniţi pentru credinţa noastră.

10. Am dat atunci una dintre cele mai frumoase şi puternice declaraţii favorabile, cum poate nu mai fuseseră date ţării noastre niciodată în acest scop, susţinută cu cele mai mişcătoare argumente.
Şi Domnul a făcut ca, în ultima clipă, să se întoarcă totul în chip fericit pentru noi. | Continuare »

Pomenirea Sfântului slăvitului Marelui Mucenic Dimitrie

Sursa: Sinaxar 26 Octombrie

– izvorâtorul de mir şi făcătorul de minuni – din Tesalonic

Acesta a fost pe vremea împaratilor Diocletian si Maximian (284-305), tragându-se din Tesalonic, fiind din început evlavios si învatator al credintei celei în Hristos. Deci mergând Maximian la Tesalonic a fost prins sfântul si pus în temnita, pentru ca era vestit în dreapta credinta. Si laudându-se împaratul cu un om al lui ce-l chema Lie si îndemnând pe oamenii cetatii sa iasa sa se lupte cu el, caci întrecea acesta pe toti cei de vârsta lui la marimea trupului si la putere. Un oarecare tânar crestin anume Nestor, mergând la Sfântul Dimitrie unde se afla în temnita, îi zise: „Robule al lui Dumnezeu, vreau sa ma lupt cu Lie; roaga-te pentru mine”. Iar sfântul însemnându-l la frunte cu semnul crucii, îi zise: „Si pe Lie vei birui si pentru Hristos vei marturisi”. Deci luând Nestor îndrazneala din cuvintele acestea, merse de se lupta cu Lie si-i puse semetia lui jos, omorându-l. De care lucru împaratul rusinându-se, s-a mâhnit si s-a mâniat.
Si fiindca s-a aflat ca Sfântul Dimitrie a îndemnat la aceasta pe Nestor, a trimis ostasi si le-a poruncit sa-l strapunga cu sulitele pe sfântul în temnita. Pentru ca a fost pricina înjunghierii lui Lie si facându-se aceasta, îndata marele Dimitrie si-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, facând dupa moartea sa multe minuni si uimitoare tamaduiri. Apoi din porunca împaratului s-a taiat si capul Sfântului Nestor. | Continuare »

Traian Dorz,  Semănați Cuvântul Sfânt (Caietul 28)
Capitolul 25

T-Dorz-0701. Prezentul nostru este atât de strâns legat de viitorul nostru ca şi cursul unei ape de izvorul ei.

2. O acţiune bună poate fi zădărnicită chiar de la început, atât de vrăjmaşii dinăuntrul ei, cât şi de cei din afară…
Dar dacă o acţiune bună a fost pornită din inspiraţia şi voia lui Dumnezeu, ea nu va putea fi nimicită de tot niciodată.

3. Vrăjmaşii din afara unei lucrări bune ori nevrednicii dinăuntrul ei pot zădărnici pentru ei şi pot întârzia pentru alţii lucrarea ei mântuitoare. Dar nu o vor putea nimici de tot niciodată.

4. Prezentul nostru ne poate binecuvânta ori ne poate blestema viitorul nostru. Dar nu poate întârzia ori nimici gândul lui Dumnezeu cu viitorul Lucrării Sale.

5. Dacă Dumnezeu a început undeva o lucrare bună, desigur că viitorul ei este jumătate în mâinile noastre, iar jumătate în mâinile lui Dumnezeu.
Dacă noi lucrăm potrivit voii lui Dumnezeu, jumătatea Lui binecuvântează şi jumătatea noastră.

6. Dar dacă noi nu mai lucrăm după planul şi voia lui Hristos, jumătatea noastră împiedică şi jumătatea Lui.

7. Şi această stare rea de lucruri poate să dureze chiar generaţii întregi, întârziind pentru mulţi ani viitorul frumos care era rânduit să vină chiar şi peste cei care acum trebuie să-l mai aştepte cine ştie cât.

8. Dumnezeu îi făgăduise lui Avraam şi seminţiei sale o Ţară Fericită pe care le-o rânduise – dar ajungerea lor în ea depindea de partea lor. Depindea de ascultarea şi trăirea lor în voia Lui.

9. Dumnezeu putea să-i ducă atunci imediat în ea, cu Iosif, – căci viitorul acesta era atunci atât de apropiat de ei…
Dar au ajuns numai după patru sute de ani, cu Moise…

10. Cei patru sute de ani n-au anulat promisiunea lui Dumnezeu, – dar au amânat-o, fiindcă partea lor împiedica partea lui Dumnezeu.

11. Patru sute de ani, acest popor îşi pierduse şi numele. Toţi îi numeau nişte robi. Îşi pierduseră şi idealul, şi identitatea… deveniseră o gloată fără speranţă şi fără viitor. Pentru că nici unii dintre mai-marii lor nu mai aveau nici cunoştinţa Dumnezeului lor, nici conştiinţa neamului. | Continuare »