[Cine poate să ierte păcatele, decât numai unul singur, Dumnezeu?]

O parte dintr-o vorbire a fratelui Traian Dorz, consemnată în Strângeţi firimiturile, vol. IV

Vindecarea-slabanogului-din-Capernaum-12Fariseii, spune Cuvântul lui Dumnezeu că stăteau şi ei acolo la masă când Mântuitorul i-a zis slăbănogului: „Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă”. Şi au început să cârtească între ei: „Cum poate omul acesta să hulească? Cine poate să ierte păcatele, decât numai unul singur, Dumnezeu?”. Stăteau şi ei acolo.
Când erau nişte oameni curioşi care n-auziseră şi nu cunoscuseră Cuvântul lui Dumnezeu, [fariseii], în faţa Domnului, au început să cârtească, să învinovăţească, să judece, să dispreţuiască Cuvântul lui Dumnezeu. Când s-au dus înapoi, ei nu mai erau nevinovaţi; ei erau vinovaţi de neascultarea şi de împotrivirea [faţă de] Cuvântul lui Dumnezeu.
Când am venit la Domnul Iisus, noi eram păcătoşi, e adevărat. Dar nişte păcătoşi care aveam dezvinovăţire înaintea lui Dumnezeu. Nu-L cunoscusem pe Dumnezeu. Păcătuisem în spatele lui Dumnezeu. Păcătuisem în afara lui Dumnezeu; în umbra lui Dumnezeu; în necunoaşterea lui Dumnezeu. Dar după ce am venit la Domnul, am auzit Cuvântul Său cel Sfânt şi poate că ne-am predat şi ne am hotărât pentru El, şi am trăit ani de zile în ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu, dar după aceea ne-am întors de la Dumnezeu, atunci n-am mai păcătuit în spatele lui Dumnezeu, în necunoaşterea lui Dumnezeu. Am păcătuit în faţa lui Dumnezeu, în cunoaşterea lui Dumnezeu. Şi nu ne-am mai întors nevinovaţi, nici dezvinovăţiţi de păcatele noastre, ci învinovăţiţi de Cuvântul lui Dumnezeu. Pentru că Domnul Iisus a zis: „Dacă aţi fi orbi, n-aţi avea păcat. Dar acum ziceţi: «Vedem!», de aceea păcatul vostru rămâne”. Cine păcătuieşte fără să-L fi cunoscut pe Dumnezeu are dezvinovăţire, pentru că este scris: „Dumnezeu nu ţine seama de vremile de neştiinţă”. Dar cine păcătuieşte după ce s-a întors la Dumnezeu nu mai are nici o dezvinovăţire.
De aceea cine vine în adunare şi-i însoţit de acei doi îngeri, el aude Cuvântul lui Dumnezeu şi este scris. Când se întoarce de la auzirea Cuvântului lui Dumnezeu, cei doi îngeri îl însoţesc. Şi, dacă omul ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi l împlineşte (mergând de la auzirea lui), şi se întoarce hotărât să asculte Cuvântul lui Dumnezeu, îngerul din dreapta spune: „Binecuvântat să fii tu, cel care asculţi Cuvântul lui Dumnezeu!”. Şi îngerul din stânga spune: „Amin”. | Continuare »

Capernaum

Lidia Hamza

Vindecarea-slabanogului-din-Capernaum-10E-atâta neputinţă în trupu-mi slăbănog
Că uneori, Iisuse, mi-e greu şi să mă rog,
Sunt stări de apăsare, de teamă sau de dor
Când strigă-n mine toate: mai bine-ar fi să mor!

O, pentru slăbănogul de Tine vindecat
Au fost atâţia care cu drag au alergat.
Dar, de slăbănogirea-mi, nu-i pasă nimănui,
Nu-i nimeni să m-ajute pe-acoperiş să sui.

Capernaumul n-are şi pentru mine fraţi
Sau patul să mi-l ducă – prieteni încercaţi,
Sau rana să mi-o lege – vreun trecător străin,
Păcatul meu să-şi afle iertarea pe deplin.

O, ce-ai să faci cu mine, Iisuse preaiubit,
Când am rămas doar singur pe drumul şerpuit,
Când n-am stegar în faţă, nici frate-n dreapta mea,
Nici prieteni ca să-mi ducă a vinii targă grea?

Când n-am, în suferinţă, pe nimenea rămas,
Spre Tine să mă-ndrepte în al ispitei ceas,
Să simtă-adânc fiorul sihastrului meu dor
Şi geamătul durerii sub piatra tuturor…

Şi când, ajuns în faţa mormântului meu, pier…
Ridică-mă Tu singur din patul meu mizer.
Apleacă-Te Tu singur spre mine, dacă vrei,
Slăbia mea să-şi umble spre-Acasă patul ei.

Meditaţii la Apostolul din Duminica VI după Rusalii

TDorz1

Alte materiale la vindecarea Slăbănogului din Capernaum

Vindecarea-slabanogului-din-Capernaum-9

AJUTORAREA LUCRARII DOMNULUI – Traian Dorz

De acum să nu mai greşeşti, ca să nu-ţi fie ţie ceva mai rău! -Sfântul Ioan Gură de Aur

Învăţătura lui Hristos şi învăţăturile omeneşti,
Sfântul Luca al Crimeei – Cuvânt în cea de-a doua Duminică din Postul Mare

LUCRUL CU TARGA, Lupu Gavril

Tâlcuirea Evangheliei duminicii a VI-a după Rusalii – Sfântul Teofan Zăvorâtul

Duhuri slujitoare – Traian Dorz, Meditaţii la Apostol

Avem felurite daruri – Traian Dorz, Meditaţii la Apostol

LA DUMINICA BOLNAVILOR – Pr. Iosif Trifa

În Cuvântul lui Dumnezeu este şi Puterea lui Dumnezeu – Traian Dorz

Despre vindecarea slăbănogului – Sfântul Nicolae Velimirovici

Despre bolile sufleteşti – Pr. Iosif Trifa

Cine este chemat… cine învaţă… – Traian Dorz, meditrații la Apostolul duminicii a VI-a după Rusalii

Poezii și cântări  potrivite la Duminica slăbănogului din Capernaum

110. Da, vreau să cred!; 121. Nu-i pe lume înviere; 128. Să crezi adânc!; 202.Când ochii storşi de lacrimi; 287. Voi, purtători; 205. Voi, care trăiţi iubirea; 574. De n-ai credinţă-n Dumnezeu; 719. Cum să pot uita eu, Doamne?; 838. Noi avem pe pământ; 896. Să aveţi credinţă; Ce dulce-i pacea Ta, VENI-VA CLIPA CÂND… ;

 

„STAUL”, „PORTAR” ŞI „HOŢ”

Vorbirea fratelui Popa Petru (Saucani) la nunta de la Ciula – mai 1981

„Adevărat, adevărat vă spun, că cine nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe altă parte, este un hoţ şi un tâlhar. Dar cine intra pe uşă este păstorul oilor. Portarul îi deschide şi oile aud glasul lui; el îşi cheamă oile pe nume şi le scoate afară din staul” (În 10, 1-3).
„Ştiu bine ca după plecarea mea se vor vârî între voi lupi răpitori care nu vor cruţa turma; şi se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase…” (Fapte 20, 29-30).
„În ţinutul acela erau nişte păstori care stăteau afară în câmp şi făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor” (Lc 2, 8).

Slăvit să fie Domnul!

Aceste cuvinte ne sunt atât de bine cunoscute tuturora dintre noi! Eram copil în clasa a V-a când am fost într-o piesă cu Ghiţă Brebenel. Atunci Îl aflasem pe Domnul. Şi s-a citit în această piesă aceste cuvinte din Păstorul cel Bun.
De-atunci a trecut o vreme lungă, dar cuvintele acestea mi-au rămas neuitate. Şi cred că şi frăţiile voastre cunoaşteţi tot atât de bine despre Pastor, despre oi şi despre uşă. Atât de drag ne-a fost acest Păstor, încât am vrut să spunem şi noi ca şi David cel tânăr, altădată: „Domnul este Păstorul meu şi nu voi duce nici o lipsă!” Atunci nu mai duci nici o lipsă, frate, când Domnul este Păstorul tău. Atunci poţi răbda, atunci poţi iubi, atunci poţi tăcea, atunci poţi să-i ierţi pe toţi, când Domnul este Păstorul tău.
Ne-am bucurat că Domnul Iisus este Uşa. Că Domnul Iisus este Păstorul.
Şi că El ne duce la „păşuni verzi şi la ape de odihnă” şi „ne înviorează sufletele”, că El ne „povăţuieşte pe cărări drepte”, din pricina Numelui Său.
Dar mai departe, versetul vorbeşte şi despre „staul” şi despre „portar”. | Continuare »

Despre îndrăciţi

Despre îndrăciţi

Predică la Duminica V După Rusalii

I
Una din marile binefaceri, pe care Domnul Hristos le-a adus oamenilor, a fost aceia de a vindeca pe bolnavii lor. Pe vremea aceia, nu erau orânduieli medicale ca acum; nu se pomenea de spitale. Din pricina aceasta, oamenii sufereau cu mult mai mult ca acum. Mila de oameni însă, sădită de Mântuitorul, a făcut ca ea să ducă la înfiinţarea de aşezăminte pentru căutarea bolnavilor.
Pe când Domnul Hristos se afla în apropierea unei ape mari, pe care Sfânta Evanghelie o numeşte Marea Galileei, iată înaintea lui un soi de bolnavi care nu se văd totdeauna. Erau aşa numiţii îndrăciţi. Aceştia se tăvăleau pe jos, spumegau şi se zvârcoleau într-un chip care umplea de groază pe cei ce erau de faţă.
Domnul Hristos însă niciodată nu s-a neliniştit. A biruit puterea boalei care se afla într-înşii, a alungat duhul de răutate care stăpânea şi chinuia pe cei izbiţi de asemenea boală. Apoi îi întorcea iarăşi în mijlocul semenilor lor, sănătoşi şi în stare de a se apuca de lucrul cel cinstit, de la care boala îi îndepărtase.
Pe ziua de azi, Sf. Evanghelie ne vorbeşte de doi îndrăciţi cu o înfăţişare cumplită, din ţinutul zis al Gherghesenilor. De răul lor, nu mai putea trece nimeni pe calea aceia. Acum, de oarece povestirea despre îndrăciţii din ţinutul acela, care afla lângă Marea Galileei, ne învaţă multe şi pe noi, să ne oprim la ea şi să culegem învăţăturile pe care le putem scoate dintr-însa.
II
Fraţilor, venirea Domnului Hristos în lume a însemnat înmulţirea binefacerilor şi scăderea suferinţelor. El abia a venit pe lume, pentru a se apuca de lucrul mântuirii omului, şi îndată diavolul i-a stat împotrivă. A căutat să-l abată de la drumul pe care şi-l trasase, adică acela de a învăţa şi a îndrepta pe oameni.
Ştim că Mântuitorul, mai înainte de a se apuca să vestească lumii cuvântul Evangheliei, a stat în pustie şi a fost ispitit de diavolul. În toate chipurile acesta s-a silit să abată gândurile Domnului în altă parte şi şă-L biruie prin puterea frumuseţelor şi bogăţiilor pământului. Dar Mântuitorul a rămas neclintit pe temelia Sa dumnezeiească şi a alungat pe diavolul ispititor. | Continuare »

Vindecarea celor doi demonizaţi din ţinutul Gadarei

Părintele Iosif Trifa, din Tâlcuirea evangheliilor duminicilor de peste an

Evanghelia cu cei îndrăciţi se repetă, cu mici deosebiri, de patru ori în duminicile de peste an. La fiecare vom da un alt tâlc. Acum vom spune că patimile cele rele sunt nişte lanţuri diavoleşti pe care numai Iisus Mântuitorul le poate frânge.
Vom spune că Evanghelia cu îndrăciţii se petrece şi azi. Sunt şi azi destui „îndrăciţi“. Oamenii cred – foarte greşit – că cei îndrăciţi ar fi cei care suferă de boala cea grea, numită epilepsie; fals! Dar această boală de multe ori n-are de-a face nimic cu diavolul. E o boală numai trupească.
„Îndrăciţii“ cei adevăraţi sunt toţi cei cuprinşi şi stăpâniţi de patimi rele şi urâte. Patimile cele rele sunt tot atâtea lanţuri diavoleşti. Ce îndrăcit înfricoşat este, spre pildă, beţivul! „Beţivul – zice Sf. Ioan Gură de Aur – are de suferit aceleaşi patimi ca şi cel îndrăcit. El, de asemenea, se clatină în toate părţile, tot aşa cade la pământ, tot aşa zgâieşte ochii şi spumegă la gură. Cine trăieşte în beţie a căzut sub tirania lui satan“.
Din calea beţivilor trebuie să fugi mai rău ca din calea îndrăciţilor. Tot aşa sunt şi celelalte patimi rele. Lanţuri tot atât de grele poartă şi ceilalţi pătimaşi: desfrânaţii, zgârciţii, zavistuitorii etc. Uitaţi-vă, de pildă, la cel desfrânat, cum îl târăşte satan, nopţile, după el… Uitaţi-vă la cel zgârcit cum l-a legat satan şi i-a tras până şi mâncarea de la gură.
Evanghelia cu îndrăciţii o putem vedea în toate părţile. În toate părţile zornăie lanţurile diavolului. Diavolul, de meserie, este fierar. El face mereu lanţuri de patimi cu care îi leagă pe oameni. Şi, lucru ciudat: fierul din care satan face lanţurile îl dau oamenii. De bunăvoia sa se bagă omul în aceste lanţuri fioroase. | Continuare »

Meditaţii la Apostolul din Duminica V după Rusalii

TDorz1

Suflet chinuit

Suflet chinuit de patimi, ce plângi fără mângâiere,
vrei să te ridici din boală, vrei să scapi, şi n-ai putere?
Suflet trist, legat în lanţul greu al multelor păcate,
nu mai plânge, este-un Doctor ce te vindecă de toate!
Suflet apăsat de patimi jos în pulberea ţărânii,
vrei să scapi?
Priveşte Crucea de pe vârful Căpăţânii!
Jertfa lui Iisus te spală şi te scoală din cădere,
numai cere-I îndurarea şi iertarea Lui o cere!

Vino, căci cu milă multă Domnul, Doctorul cel Mare,
peste-adânca ta durere lasă-adânca-I alinare.
Căci din câţi la El venit-au, îndurarea Lui s-o ceară,
pe nici unul,
niciodată,
nu l-a izgonit afară! (Traian DORZ)

Alte materiale la duminica a V-a după Rusalii

Vindecarea celor doi demonizaţi din ţinutul Gadarei – Pr. Iosif Trifa

ACOLO UNDE-I DOMN PĂCATUL – Traian Dorz

Evanghelia mântuirii oamenilor şi pieirii porcilor – Sfântul Nicolae Velimirovici

NE POATE SILI SATANA SĂ PĂCĂTUIM? – I. Tâlcuitor

LIBERTATE – Traian Dorz

VINDECAREA UNUI ÎNDRĂCIT – Pr. Iosif Trifa

De câte ori – Traian Dorz

Râvnă fără pricepere – Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul din Duminica a 5-a după Rusalii

Pentru că n-au cunoscut – Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul din Duminica a 5-a după Rusalii

Hristos este sfârşitul Legii – Traian Dorz, Meditaţii la Duminica a 5-a după Rusalii

Să nu zici în inima ta: Cine?… – Traian Dorz, Meditaţii la Duminica a 5-a după Rusalii

Datoriile părinţilor către copii

Datoriile părinţilor către copii

Predică la Duminica IV după Rusalii

Voi, părinţilor, nu întărâtaţi pe copiii voştri spre mânie, ci creşteţi-i în învăţătura şi îndreptarea Domnului (Efeseni 6, 4).

I
Fraţilor, când legea Domnului nostru Iisus Hristos a pus femeia pe o treaptă de cinste, pe care n-o mai avusese până atunci, a făcut o faptă de cea mai mare dreptate. Dar odată ce a dăruit-o cu cinste, odată ce legătura dintre bărbat şi femeie a sfinţit-o, trebuia să meargă mai departe.
Când unirea bărbatului cu femeia este deplină? – Fără îndoială că atunci când e încununată de copii. Apoi, fraţilor, dacă legea noastră creştinească a ridicat din ruşine femeia, sfinţind legătura ei cu bărbatul, tot aşa a chezăşuit şi pentru copil o stare de cinste, ca unul ce are să ajungă om deplin. Învăţătura creştină cere ca omul să fie înfrumuseţat cu toate podoabele sufletului.
Dar înţelegeţi bine că nu poate să ajungă aşa când va fi om mare, dacă din copilărie nu-l vom învăţa şi nu-i vom sădi în suflet gândurile bune şi de folos. Dar asupra cui cade această datorie decât asupra părinţilor? Ei au însărcinare de la Dumnezeu pentru buna creştere a fiilor. Aceasta ne-o spune şi Sf. Apostol Pavel: Creşteţi-i în învăţătura şi îndreptarea Domnului. Din nefericire, deseori părinţii lasă pe fiii lor să ajungă nedrepţi, înşelători, şi pe urmă încep să se mire zicând, că de unde oare au înhăţat atâtea răutăţi? Aceasta este însă vorbă uşoară, pentru că datoria lor era să apuce înainte, să nu deschidă copiii ochii spre cele rele, sau, când îi vor deschide, ei să fie dinainte îndrumaţi spre cele bune.
Dar cât de puţini sunt acei care socotesc aceasta ca o datorie! Cei mai mulţi nu se îngrijesc decât să aibă copii, – încolo… ce-o da Dumnezeu! Dar lucrul acesta nu e deloc înţelept, fiindcă aici nu e vorba să ai copii mulţi, ci acei câţi îi ai, să-ţi fie buni. Ce folos vei avea de la mulţi şi răi? N-ai să doreşti mai degrabă să fie puţini şi buni? Se înţelege că mai mare merit este să ai mulţi şi buni, dar lucrul înţelept este să-i ai întâi buni şi apoi mulţi.
Ceia ce Biserica noastră ne învaţă despre creşterea copiilor e de aşa mare însemnătate, încât trebuie să ne adâncim tot mai mult într-însa, mai cu seamă că sunt mulţi care nu prea o bagă în seamă. | Continuare »

Meditaţii la Apostolul din Duminica IV după Rusalii

TDorz1

VĂDUVA DIN SAREPTA SIDONULUI

VĂDUVA DIN SAREPTA SIDONULUI

Acum sâmbătă avem praznicul Sf. Proroc Ilie. Viaţa şi lucrarea Sf. Proroc se află în Biblie la cartea I Regi, capitolele 17, 18 şi 19. Multe minuni şi învăţături sunt în viaţa acestui proroc. Acolo e şi văduva din Sarepta Sidonului. Domnul îl trimise pe Ilie să-l hrănească această văduvă care n-avea decât „un pumn de făină într-o oală şi puţin untdelemn într-un ulcior”. Dar, prin minune, Domnul a sporit mereu făina şi untdelemnul, aşa că „multă vreme a avut ce să mănânce ea şi familia ei, şi Ilie” (I Regi 17, 9-16). Şi acolo este şi minunea cu corbul ce l-a hrănit pe Ilie lângă pârâul Cherit (I Regi 17, 6).
Domnul Dumnezeu Se îngrijeşte şi azi în chip minunat de copiii Lui. Văduva din Sarepta Sidonului trăieşte şi azi.
Şi trăieşte şi corbul care l-a hrănit pe Ilie. El zboară şi azi cu ajutor pe tot locul pe unde un copil al lui Dumnezeu strigă şi cere ajutor.
Lumea de azi e plină de mizerii, de şomeri, de oameni flămânzi, pentru că au dispărut copiii lui Dumnezeu. Căci copiii lui Dumnezeu „nu duc lipsă de nimic”. Azi nu se mai umple ulciorul văduvei din Sarepta şi nu mai zboară corbul lui Ilie, pentru că flămânzii de azi nu mai sunt copiii lui Dumnezeu, n-au nimic cu Tatăl cel ceresc.
Pentru un copil al lui Dumnezeu, ulciorul se umple şi azi şi corbul zboară şi azi. Mi-aduc aminte. În toamna anului 1932, luptam cu mari greutăţi financiare. Un cambiu de 20 [de] mii lei ne bătea la uşă şi n-aveam nici un leu. Mare strâmtorare. Nu ne rămâne altceva, decât să ne rugăm – zice fratele Marini. Să facă Domnul ceva. Şi ne-am rugat. Iar dimineaţa fratele Marini vine de la Librărie cu vestea că a sosit „corbul”. Venise de la Vidra omul care cumpărase pământul şi adusese restul de bani – chiar 20 [de] mii de lei – înainte de termen cu două luni. Spunea omul că „aşa i s-a nimerit, să plătească acum”.
În orice strâmtorare ar ajunge un copil al lui Dumnezeu, el primeşte ajutor şi scăpare la timp.
Fiecare din noi avem ulciorul văduvei din Sarepta Sidonului. Câtă vreme suntem copiii lui Dumnezeu, El ne pune zilnic în el „untdelemnul” de care avem lipsă. | Continuare »

UN TATĂ AMĂRÂT

Traian Dorz, Hristos – Izvorul nostru

„Slujbaşul acesta a aflat că Iisus venise din Iudeea în Galileea, s-a dus la El şi L-a rugat să vină şi să tămăduiască pe fiul lui, care era pe moarte.“ (Ioan 4, 47)

Durerea înfrânge întotdeauna mândria din om.
Bunătatea Tatălui Ceresc nu trimite şi nu îngăduie cu bucurie în viaţa oamenilor necazurile şi durerea. Însă pentru mântuirea sufletului său, omul trebuie uneori să fie cercetat de durere şi de întristare.
Iată un slujbaş împărătesc…
Ce dispreţuitor trebuie să se fi purtat un om ca el mai înainte, faţă de toţi ceilalţi oameni.
Dar îndată ce fiul lui iubit cade la pat, amărăciunea îi înfrânge trufia. Şi el aleargă la rugăciune către Domnul Iisus să i-l vindece. Poate niciodată omul acesta nu se rugase lui Dumnezeu şi poate că nici nu s-ar mai fi rugat niciodată dacă n-ar fi venit boala aceasta în familia lui…
O, câte căi are înţelepciunea lui Dumnezeu pentru a aduce pe acela de care are El milă, pe drumul cel bun, pe calea cunoaşterii Sale!

Când este sănătos şi îi merge bine, omul totdeauna este „îmbrăcat“. Este „cineva“. E totdeauna o „autoritate“. Când ajunge însă în durere şi în primejdie, atunci e gol, e dezbrăcat de trufie, atunci rămâne numai om! Când omul e „autoritate“, atunci n-are nici inimă, nici iubire, nici bunătate, atunci nu e om.

Acestea – gândeşte el – nu se potrivesc la „titlu“!
Şi adesea n-are nici creier, nici minte, ca să judece ce face, căci se închipuie supraom!
Când însă ajunge om, atunci le are pe toate acestea. Când durerea îl face să se simtă om şi el, atunci nu mai consideră o înjosire rugăciunea şi lacrimile. | Continuare »

Alte materiale la Duminica a IV-a după Rusalii

A CREZUT ŞI A PORNIT – Traian Dorz

Vindecarea slugii sutaşului – Sfântul Ioan Gură de Aur

 Puterea rugaciunii pentru aproapele – Pr. Dumitru Stăniloae

O, RUGĂCIUNILE MELE… – Traian Dorz

Să ceară milă pentru un rob al său… – Traian Dorz

Vindecarea slugii sutaşului  – Sf. Nicolae Velimirovici

Robi ai neprihănirii – Meditatii la Apostolul zilei

Să ajungeţi la sfinţirea voastră – Meditatii la Apostolul zilei

 

Corbul lui Ilie

Preot IOSIF TRIFA, din 600 ISTORIOARE RELIGIOASE

Într-o casă de oameni săraci şi lipsiţi, un copilaş auzi pe bunică-sa citind în Istoria biblică despre corbul ce aducea de mâncare lui Ilie proorocul.
– Bunică dragă, – zise copilul – să deschidem şi noi uşa, să ne aducă şi nouă ceva corbul!
Bunica încerca să-l dezmintă pe copil, dar copilul nu şi nu, ci să se deschidă uşa.
Bunica îi făcu pe voie şi deschise uşa, cu toate că era iarnă şi frig. Tocmai atunci trecea pe acolo părintele locului. Se miră văzând uşa deschisă şi întrebă asupra acestui fapt. Bunica îi spuse cum stă lucrul.
– Vedeţi cum lucrează credinţa în Dumnezeu? – zise preotul. Eu tocmai acum mergeam să împart din lada bisericii nişte ajutoare celor săraci şi lipsiţi. Voi începe dar de aici. Uite, „corbul“ v-a adus şi vouă două sute de lei.
Copilul a crezut şi Dumnezeu a răspuns la credinţa lui. Credinţa face şi azi minuni. Dumnezeu răspunde şi azi – răspunde negreşit – la credinţa noastră.
Dacă am avea credinţă tare şi vie, ne-ar sosi şi nouă câte un „corb“, în toate lipsurile şi necazurile trupeşti şi sufleteşti.

Rugăciunea proorocului Ilie

Traian DORZ

(I Împăraţi 18, 36-37)

O, Dumnezeule-alor noştri,
Avraam, Isaac şi Israel,
fă pe poporul Tău să ştie
că Tu eşti Dumnezeu în el.

Fă, Doamne, astăzi să se vadă
că eu Ţi-s slujitor plăcut,
că după-a Ta poruncă sfântă
aceste lucruri le-am făcut.

Ascultă-mi astăzi rugăciunea,
să vadă-ntregul Tău popor
că Tu eşti, Doamne, Dumnezeul
ce L-au cinstit părinţii lor.

Să recunoască toţi că Tu eşti
Adevăratul Dumnezeu…
Şi astfel, Doamne, către bine
să le-ndrepţi inima mereu.

Cu proorocul Ilie sub ienupăr şi cu toţi care au suferit în lupta pentru adevăr şi mântuire

Preot Iosif TRIFA, «Isus Biruitorul» nr. 4-5-6, din 3 martie 1935, pag. 9

Sărmanul Ilie! Se războise cu păgânătatea vremii sale. Coborâse foc şi apă din cer. Şi acum, Izabela umbla să-i ia viaţa. Se jurase că-i va lua viaţa. Şi iată-l pe Ilie fugar în pustie. Stă mâhnit şi îndurerat sub un ienupăr. I se părea prea crudă lovitura. «Şi dorea să moară.» (I Împ. 19, 4)
Şi l-a întrebat Cuvântul lui Dumnezeu: «Ce faci tu aici, Ilie? Şi el a răspuns: Am fost plin de râvnă pentru Domnul Dumnezeul oştirilor, căci copiii lui Israel au părăsit legământul Tău…» (I Împ. 19, 9-10). Şi acum, o Doamne, iată ce am ajuns. Destul! Acum Doamne ia-mi sufletul (I Împ. 19, 4)!
În lupta pentru Cuvântul lui Dumnezeu, Ilie ajunsese la un punct de mare mâhnire. De descurajare. Dar Domnul îndată l-a mângâiat, l-a întărit, l-a scăpat şi l-a redat iarăşi misiunii sale.

Fraţii mei, în viaţa celor credincioşi, în viaţa celor cu râvnă mare pentru Domnul, sunt uneori şi clipe de descordare, clipe de apăsare şi descurajare sufletească. Biblia ni le arată şi pe acestea. Precum este, spre pildă, aceasta cu Ilie proorocul.
A fost aceasta o clipă grea, pe care am trecut-o şi eu, fratele vostru de la Sibiu. Când «lămuririle» căutau să îmi ia viaţa, ajunsesem şi eu sub ienupărul lui Ilie. Aveam şi eu clipe de adâncă mâhnire şi deprimare sufletească.
Îmi ziceam şi eu cu Ilie: am fost plin de râvnă pentru Domnul Dumnezeul Oastei… am fost plin de râvnă pentru deşteptarea evanghelică a poporului meu, care încă nu cunoaşte cu adevărat legământul Golgotei… şi uite, pe urmă, ce mi se întâmplă… o, mai bine să fi murit astă-vară!…
Dar Cuvântul lui Dumnezeu m-a mângâiat îndată, arătându-mi că aşa trebuie să se întâmple… că aşa s-a întâmplat cu toţi cei care s-au jertfit în lupta pentru Cuvântul lui Dumnezeu.
Fraţii mei, de multe ori şi noi, ucenicii cei mici şi mărunţi ai marilor aleşi din Biblie, ajungem să gustăm din paharul pe care ei l-au băut până la fund. Ajungem şi noi sub ienupărul lui Ilie, din pustie. Luptând şi azi, şi mâine şi băgând de seamă că, în loc de «pace», lupta tot mai grea şi mai mare se face, de multe ori creştinul luptător are clipe de îndoială, de întrebare: La ce atâta necaz?… Nu era mai bine să fi stat eu pe linişte ca toţi oamenii?… Să am linişte în casă şi linişte în sat?… Am fost plin de râvnă pentru lucrul Domnului – şi iată ce păţesc… Iată ce plată mi se alătură… | Continuare »

Datoriile către suflet

Datoriile către suflet

Predică la Duminica III după Rusalii

Fraţilor, nu vă îngrijiţi de viaţa voastră, ce veţi mânca şi ce veţi bea, nici de trupul vostru, cm ce vă veţi îmbrăca…, ci căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate celelalte se vor adăoga vouă (Matei 6, 25, 33).

Când Mântuitorul nostru Iisus Hristos începu să răspândească printre oameni sfintele Sale învăţături, căuta mai întâi să-i lumineze despre datoriile ce au către sufletul lor. Cum ar fi putut fi altfel, când nimic nu este mai preţios în om, decât sufletul! Un lucru însă este de mirat: că oamenii foarte puţin se îngrijesc de sufletul lor, ca şi cum ar fi ceva care să merite mai multă îngrijire.
Omul este plecat mai mult spre gustările trupului. E mare însă acest pericol, căci omul care se lasă în voia poftelor trupului, ajunge de la un timp că nu mai este stăpân pe sine. Poftele îl iau în stăpânire, iar el rămâne ca un fel de momâie care e târâtă în toate părţile după gustul lor.
Nu se văd zilnic oameni care spun: aş vrea să mă las de cutare obicei şi nu pot? Altul zice: tare-aş vrea să mă mântui de cutare patimă, dar nu e chip.
Ce înseamnă asta? – Că azi a lăsat să crească pofta trupului, mâne i s-a supus, ea a tot crescut, dintr-o buruiană mică, în copac mare, pe care nu-l mai poţi zmulge din rădăcină. Dacă însă omul, aşa cum se lasă în voia pornirilor trupeşti, ar asculta şi glasul sufletului său, ce fiinţă preţuită ar fi! În loc de urâciunea trupului, ar fi stăpânit de frumuseţea sufletului.
N-ar fi nimic cu unele pofte ale trupului care nu aduc omului nici un rău. Sunt însă patimi periculoase, care şi sufletul şi trupul îl duc la pierzare. Pe acestea trebuie să le stingem, şi cum ai să le stingi, dacă n-ai să întăreşti tocmai pe acel care are puterea să le stingă, adică sufletul?
Dacă este aşa, să vorbim despre îngrijirea ce suntem datori să dăm sufletului şi despre orbirea care-l lasă în părăsire.
Fraţilor, când un copil se naşte, aţi văzut cum aproape tot timpul şi-l petrece în somn şi mâncare. Nu se vede într-însul decât numai viaţa trupească. Anii trec unii după alţii şi încet de tot se vede o schimbare într-însul. Doarme mai puţin, gândirea începe să se trezească într-însul, treptat-treptat prinde limbă, ajunge tot mai vioi, până ce te trezeşti într-o zi că nu mai seamănă de loc cu cel de la început. | Continuare »

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Torcești, Galați

predica_de_pe-munte(…) Am mulţumit lui Dumnezeu în noaptea prin care am trecut că – deşi au fost foarte multe şi foarte iubitoare invitaţii: „Veniţi la noi, să odihniţi două sau trei ceasuri, să luaţi o bucăţică de pâine, că a trecut atâta timp de când ascultaţi Cuvântul lui Dumnezeu şi poate veţi fi flă-mânzi sau obosiţi”, au fost totuşi unii care au spus: „Somnul şi mâncarea le vom afla totdeau-na. De la ele am venit şi la ele ne ducem. Dar bucurie ca asta, un moment fericit în care să putem asculta şi să ne putem împărtăşi din Cuvântul cel veşnic al lui Dumnezeu cu fraţii noştri nu totdeauna avem”.
De aceea ne-am bucurat din toată inima de astfel de suflete care, mai presus de toate, au preţuit hrana cea veşnică prin care omul trăieşte chiar şi trupeşte; căci Mântuitorul a zis: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”. Noi am făcut această experienţă. A trebuit să mergem în slujba lui Dumnezeu sau să răbdăm în chinurile lui Dumnezeu fără mâncare. Şi am constatat cât de adevărată este făgăduinţa lui Dumnezeu. Ne-am dus flămânzi şi ne-am întors sătui, fără să fi mâncat nimic. Ne-am dus obosiţi şi ne-am întors odihniţi, fără să fi dormit. Ne-am dus bolnavi şi ne-am întors sănătoşi, fără să fi întrebuinţat nici un medicament. Pentru că adevărat este cuvântul acesta: puterea lui Dumne-zeu satură nu numai sufletele noastre, ci şi trupurile noastre. Mântuitorul a spus odată într-o Evanghelie – şi v-aduceţi aminte, că este scris: „De ce vă îngrijoraţi atât de mult, puţin cre-dincioşilor? Uitaţi-vă la păsările cerului şi la crinii câmpului: nici nu torc, nici nu ţes; nici nu strâng în grânarele lor şi totuşi, vă spun: Tatăl vostru Cel Ceresc îngrijeşte de ele”. | Continuare »

FERICIŢI VOI, CRINI…

Fericiţi voi, crini din vale
care nu vă-ngrijoraţi;
– în ce sfinte haine albe
sunteţi voi înveşmântaţi!

– Doamne, fă şi noi asemeni
curăţia s-o căutăm,
cu veşmântul mântuirii
sufletul să ne-mbrăcăm!

Fericiţi voi, corbii care
nu vă-ngrijoraţi întruna
numai să tot strângeţi hrană;
– Tatăl v-o dă totdeauna!

– Doamne, fă şi noi asemeni,
să căutăm întâi ce-i bine
şi-apoi ştim că celelalte
ne sunt date de la Tine. | Continuare »

EVANGHELIA DUMINICII A 3-A DUPĂ RUSALII (Despre grijile vieţii)

Părintele Iosif Trifa, Tâlcuirea Evangheliilor de peste an

Predica-de-pe-munte-Crimeea 1
„Căutaţi la păsările cerului şi la crinii câmpului“

Una dintre cele mai frumoase evanghelii este aceasta. Vom tâlcui, pe scurt, învăţăturile din ea.
Luminătorul trupului este ochiul.
Zis-a Domnul: „Luminătorul trupului este ochiul. Deci de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat, iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat“ (Matei 6, 22).
Ce dar mare ne sunt nouă ochii şi vederea! Fără lumina şi vederea ochilor, viaţa noastră cea pământească n-ar avea nici un preţ – ar fi o osândă. Întocmai aşa e şi viaţa cea sufletească fără ochii sufleteşti şi fără vedere sufletească: o viaţă de osândă, o viaţă trăită în zadar. Şi, vai, e plină lumea de astfel de nefericiţi!
Lumina vieţii este lumina lui Hristos. Această lumină îţi arată rosturile acestei vieţi. Cei care n au această lumină „ochi au, dar nu văd“ (Ps. 134, 16). „Răului îi zic bine şi binelui rău, întunericul îl numesc lumină şi lumina, întuneric“ (Isaia 5, 20). | Continuare »

N-AM PRIVIT LA CRINII

N-AM PRIVIT LA CRINII

Traian Dorz

N-am privit la crinii câmpului de vară
ce nu-şi torc, Iisuse, nici nu-şi ţes veşminte,
ca văzând fiinţa cum le-o-mbraci Tu iară
să-nţeleg dojana şi să iau aminte!

N-am privit la corbii care n-au grânare
unde cu-ngrijire să-şi adune hrana,
ca văzând, Iisuse, cum le dai mâncare
şi luând aminte, să-nţeleg dojana…

N-am privit, Iisuse, ca să iau aminte
şi-azi sub grea dojană inima-mi tânjeşte…
– poate fi mâncare, pot avea veşminte,
vieţii mele, Doamne, altceva-i lipseşte!

Meditaţii la Apostolul din Duminica III după Rusalii

TDorz1