LUMINA BETLEEMULUI

Fragment din vorbirea fratelui TRAIAN DORZ la adunarea de Anul Nou de la Ogeşti – 1982

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. […]
Un cuvânt din Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu la care am vrea ca împreună să gândim, să medităm mai adânc astăzi, este locul din Sfânta Evanghelie cu Naşterea Mântuitorului, în care se spune că atunci când nişte păstori pe câmpia Betleemului stăteau de strajă şi vegheau împrejurul turmei lor, o lumină mare a strălucit în jurul lor şi un înger al lui Dumnezeu le-a adus vestea cea bună.
Despre această lumină de care avem cu toţii nevoie, fiecare, în viaţa noastră am dori din toată inima să adâncim Cuvântul lui Dumnezeu în seara aceasta, între noi. E o seară cu totul deosebită! În seara asta nimeni nu doarme. În toată ţara, în lumea întreagă sunt oameni adunaţi, mai mulţi sau mai puţini, fiecare în jurul gândului şi dorinţei pe care au avut-o şi pe care o iubesc în inima lor, ca noaptea aceasta şi miezul acestei nopţi cu trecerea dintr-un an în altul să-i găsească petrecând în jurul [cui] şi în felul în care inima lor a dorit şi doreşte.
Noi îi mulţumim lui Dumnezeu pentru faptul că ne găsim aici şi acum, în jurul Cuvântului lui Dumnezeu, în jurul Lui Însuşi. Să credem din toată inima că făgăduinţa Lui este adevărată şi că „oriunde doi sau trei sunt adunaţi în Numele Lui, e şi El acolo” în mijlocul lor. | Continuare »

O SCRISOARE DE CRĂCIUN

a fratelui Traian Dorz, trimisă unor fraţi care l-au colindat

Slăvit să fie Domnul!
Preaiubiţii mei fraţi şi surori!
Bucuria cerească din Noaptea Naşterii Mântuitorului nostru preaiubit, mă rog Domnului şi Dumnezeului nostru să v-o dăruiască şi să v-o păstreze pe totdeauna în inimile şi în familiile fiecăruia şi ale tuturor!
Vă scriu cu ochii scăldaţi în lacrimi şi cu inima încă plină de marea şi sfânta bucurie neaşteptată pe care mi-aţi făcut-o prin osteneala dragostei arătate în seara de Ajun. Bucuria a fost atât de mare pentru că era atât de neaşteptată pentru mine. De aceea vă mulţumesc nespus de mult, în Numele dulcelui nostru Mântuitor Iisus Hristos, Care singurul a putut aduce, la prima Sărbătoare a Naşterii Lui şi la fiecare sărbătoare a Naşterii Sale de atunci şi până astăzi, pacea şi înfrăţirea adevărată şi dulce şi în noi, şi între noi.
Aceasta a fost şi o confirmare a adevărului pe care l-am scris şi l-am mărturisit toată viaţa, pentru care am muncit, am luptat şi am suferit, după cum am zis cândva:
Zburaţi, cântări,
în depărtări,
spre-a lumii-ntregi popoare,
înflăcăraţi
pe mii de fraţi
spre-o unică lucrare! | Continuare »

VINE DOMNUL COPILAŞ

Traian Dorz 

– program de Crăciun pentru copii – (aici în format PDF)

 

Slăvit să fie Domnul!

Mai înainte de a începe programul, toţi copiii care vor lua parte în coruri (îngeraşii, păstorii, magii, copiii), într-un cor unic, cu ramuri verzi în mâini, vor începe frumos cântarea de mai jos. În timpul cântării, copiii vor legăna frumos ramurile verzi într-o parte şi în alta.

VENIŢI, COPII DIN LUME!

Veniţi, copii din lume,
cu ramuri de măslin,
slăviţi al Păcii Nume
şi Soarele-i Divin,
vestiţi din ţară-n ţară,
cântaţi din neam în neam,
în cinstea Lui răsară
al Păcii verde ram. (bis) | Continuare »

RĂSĂRIT-A LUMII LUMINA CUNOŞTINŢEI

RĂSĂRIT-A LUMII LUMINA CUNOŞTINŢEI

Era noapte când S-a pogorât Fiul lui Dumnezeu pe pământ. Era noapte nu numai în peşteră, ci şi în suflete. O noapte de necunoştinţă şi păcate stăruia în lume.
Iisus Mântuitorul a venit în noaptea aceasta cu o lumină mare. „Pentru milostivirea Dumnezeului nostru, ne-a cercetat Soarele care răsare din înălţime… ne-a cercetat răsăritul cel de sus, ca să lumineze pe cei ce şedeau în umbra morţii şi întunericului” (Lc 1, 78).
De 19 veacuri a răsărit acest „Soare” de sus… de 19 veacuri a răsărit „lumina lumii” (In 8, 12) şi totuşi lumea de azi dibuie în întuneric şi pieire.
De ce? Pentru că omenirea şi oamenii n-au primit lumina cea de sus. „Lumina a venit în lume, dar osânda aceasta este, că oamenii iubiră – şi iubesc – mai mult întunericul” (In 3, 19). Oamenii urăsc lumina, pentru faptele lor cele rele (In 3, 20).
Iisus a adus în lume „lumina cunoştinţei”; a adus „cunoştinţa mântuirii” (Lc 1, 77). Proorocii au profeţit că, după ce Se va naşte „Fiul”, „pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului” (Is 11, 5-10).
Din lumea de azi lipseşte însă această cunoştinţă. Ceea ce lipseşte lumii de azi | Continuare »

A Ta Naştere, Iisuse

Traian DORZ

A Ta Naştere, Iisuse,
fă-ne-o Praznic Luminat,
adă peste lumea-ntreagă
tot ce îngerii-au cântat;
tot pământul fă s-ajungă
plin de al păcii sfânt fior,
calda ei bună voire
las-o-n suflet tuturor.

Astăzi S-a Născut Hristos,
Mesia, Chip Luminos,
lăudaţi, şi cântaţi,
şi vă bucuraţi…

Doamne, între-ai Tăi fă pace,
fă s-ajungem să-i vedem
una, toţi cântând ca-n jurul
Ieslei de la Betleem;
izbăviţi de tot ce-i zbucium
şi-ntristare dintre fraţi,
să-nălţăm cu toţi spre Tine
inima despovăraţi.

Adă, Doamne, Ziua-n care
lumea-ntreagă un singur cor,
într-un singur Mare Praznic
Fericit al tuturor,
să-nălţăm toţi către Tine,
într-un cuget, şi-ntr-un gând,
şi-ntr-un glas cu cei din ceruri,
Imnul Naşterii, cântând…

Jos pe paie-n stăuraș

1 nasterea DomnuluiJos pe paie-n stăuraș,
S-a născut un Copilaș
Cu aură de-mpărat,
Dar cu spini încununat.

Ca s-adoarmă-ncetișor
Pe paie de fân, ușor
Maica sfântă-L legăna
Și duios colind cânta:

Dulce copilașul meu,
Lerui ler, de gerul greu,
Și de foame, și de vânt,
Eu Te apăr pe pământ.

Dar de dușmanii cei răi,
De scuipări și de bătăi,
Și de crucea Ta cea grea
Nu Te scapă nimenea…

C-ai venit, lacrimă-n ger,
Un copil plăpând, stingher…
Dar pe cruce răstignit
Lumea-ntreagă-ai mântuit.

Lidia Hamza

UN DAR DE CRĂCIUN

UN DAR DE CRĂCIUN

Cel mai mare şi mai minunat dar de Crăciun, care ne-a fost dat o dată pentru totdeauna nouă, tuturor oamenilor, de către Dumnezeu Tatăl, a fost Fiul Său cel preaiubit, după cum a fost profeţit de demult în vechile Scripturi şi cum scrie evanghelistul Vechiului Testament, Isaia, în capitolul 9, versetul 6: „Un Fiu ni S-a dat”. Praznicul luminat al Naşterii Domnului Hristos să ne aducă aminte de-acest minunat dar profeţit nouă cu veacuri şi veacuri înainte. Şi, în timp ce toate stranele şi toate corurile din ceruri şi de pe pământ cântă: „Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei”… noi toţi să îngenunchem cutremuraţi în faţa cutremurătoarei taine şi a nebănuitului de mare dar din ieslea Betleemului, cu inimile pătrunse de însemnătatea aceasta cutremurătoare. Să auzim glasul Proorocului Isaia care, din negura strălucitoare şi-ndepărtată a celor [aproape] trei mii de ani de-atunci, strigă şi astăzi cu aceeaşi putere, acelaşi adevăr minunat: „Un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat. Domnia va fi pe umărul Lui. Îl vor numi Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al Păcii” (Isaia 9, 6). Harul harurilor veşnice care i-a luminat profetului ceresc ochii şi sufletul i-a arătat cu mai mult de şase sute de ani înainte ieslea Betleemului şi taina cutremurătoare a întrupării lui Dumnezeu. Privind minunea şi pătruns până în străfunduri de marele ei înţeles, Profetul Isaia a strigat: „Un Copil ni S-a născut!”. | Continuare »

CEVA DESPRE POSTUL CEL ADEVĂRAT

BalaamÎn Biblie este o întâmplare cu tâlc şi învăţătură despre cum trebuie să fie postul cel adevărat.
Când Balaam mergea supărat pe drum, asina s-a întors spre el şi l-a întrebat: „De ce mă baţi?”. „Balaam s-a aprins de mânie şi a bătut măgăriţa cu un băţ. Domnul a deschis gura măgăriţei şi ea a zis lui Balaam: «Ce ţi-am făcut eu ţie de m-ai bătut de trei ori?»” (Num 22, 27-28).292
Adică întrebarea asinului mergea cam aşa: „Stăpâne, eşti supărat?… De ce mă baţi pe mine?… Ce am eu cu supărarea ta?… De ce mă baţi pe mine pentru supărarea ta?”.
Întrebarea aceasta era la locul ei, căci el, asinul, nu era vinovat. El îşi făcea datoria de animal ascultător. Vinovat era Balaam, care mergea pe un drum contra voinţei lui Dumnezeu.
Cam aşa merge, de multe ori, şi cu postul nostru. Împuţi¬năm „asinului” (corpului) nostru mâncarea, îi mai dăm şi câte un băţ, să fie ascultător şi smerit. Şi e bine aşa, că îl ţinem în frâu cu postul. Cum zice şi Apostolul Pavel: „Mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în frâu” (I Cor 9, 27).
Numai cât, de cele mai multe ori, ne batem „asinul” (corpul) în zadar. Îl batem în zadar, câtă vreme şi noi, ca Balaam, mergem pe un drum care nu este după voia lui Dumnezeu, câtă vreme răsuflă din noi şi pe vremea postului: ura, minciuna, piz¬ma, răutatea, sudalma etc. Ne canonim corpul, dar nu şi inima. | Continuare »

COLINDE 1996 – Corala TIMOTHEOS

Nasterea-Domnului_73

PILDA CU CEI CHEMAŢI LA CINĂ

Preot Iosif Trifa, Din pildele Mântuitorului

Cina din pilda Evangheliei este Împărăţia lui Dumnezeu; este mântuirea noastră cea sufletească prin Jertfa cea mare şi sfântă a Fiului Său. Cei chemaţi la această cină au fost în primul rând evreii. Pentru ei pregătise Dumnezeu acest ospăţ al mântuirii. Dar ei au refuzat chemarea Domnului; Evanghelia mântuirii a trecut asupra „neamurilor“, asupra popoarelor păgâne.
Dar, afară de acest înţeles, pilda cu cei chemaţi mai are şi un alt înţeles, care ne priveşte pe noi, pe mine şi pe tine, dragă cititorule. Pilda cu cei chemaţi este o invitaţie ce ne cheamă şi pe noi la „cina cea mare“. Domnul ne cheamă la cina mântuirii sufleteşti. Domnul ne cheamă cu o invitaţie scrisă: cu Evanghelia, cu cuvintele lui ce ni le-a lăsat scrise în Noul Testament, în Sfânta Scriptură. Nimeni nu va putea spune că n-a fost invitat şi că n-a ştiut de această invitaţie.

Pilda-celor-poftiti-la-cina_18_05
Domnul ne cheamă la cina mântuirii sufleteşti, dar, la chemările Domnului, oamenii de azi răspund tot aşa ca şi chemaţii din pilda Evangheliei. Mulţimea cea mare a creştinilor n-ascultă chemarea Domnului; n-au oamenii vreme pentru cele sufleteşti. Sunt cuprinşi de vârtejul daraverilor, afacerilor, averilor şi ispitelor. Pilda Evangheliei îi împarte în trei clase pe cei care au refuzat invitaţia la cină. | Continuare »

CEI CHEMAŢI DE DOMNUL

Cei chemaţi de Domnul la Ospăţu-I Sfânt
ascultaţi din suflet orişice Cuvânt.
Pentru fiecare este, la Hristos,
o lumină dulce şi-un îndemn frumos.

Auziţi, auziţi şi-mpliniţi, şi-mpliniţi
azi îndemnul sfânt
şi frumos, şi frumos, cu Hristos, cu Hristos
puneţi legământ.

Nu-i pe lumea asta lucru mai de preţ
decât câştigarea veşnicei vieţi,
nu-i mai dulce cale ca a lui Iisus,
ea-ţi dă fericirea Cerului de Sus.

| Continuare »

M-au gârbovit

femeia garbovaM-au gârbovit de tot a mele patimi
Și parcă-n ziua sfântă de „sabat“
Mai greu se simte jugul apăsat
Și mai amare-n ochi s-a mele lacrimi.

Un duh de neputință greu mă ține
Și ochii nicidecum spre cer nu pot
Să mi-i ridic și-apoi să mă socot
Spre îndreptare cu-ale lui lumine.

Și fruntea mea de-atâta gârbovire
Doar spre pământ se trage și se vrea,
Căci nici nu vede-n zări aprinsa stea
Care-ar putea s-aducă izbăvire.

Doar dacă Tu mă vezi și, din mulțime,
Spre Tine, cu glas dulce-ai să mă chemi
Și-aceeași caldă mână peste vremi
Ți-ai pune peste-amara-mi gârbovime…

O, doar așa nădejdea mai răsare
În sufletu-mi de patime legat
Și doar așa: cu spatele-ndreptat,
Eu pot să intru-n sfânta-Ți sărbătătoare.

Și doar atins cu dulcea Fărmitură
Din Trup și Sânge curs în sfânt Potir
Pot, dezlegat, de-aici, sub Patrafir
S-ajung la cer prin Cuminecătură.

Lidia Hamza

SĂ LĂSĂM AICI

Rastig-55Traian Dorz

Să lăsăm aici, la Crucea
unde stăm îngenuncheaţi
toată grija grea sub care
suferim încovoiaţi
şi să ne ’nălţăm privirea
spre Iisus cel Răstignit,
El şi grija, şi păcatul
ni le-a dus desăvârşit.

El şi-ngrijorarea toată,
şi păcatul orişicui,
din ’napoi şi din ’nainte,
le-a luat asupra Lui.
Cum ne-a izbăvit din vină,
şi de-ngrijorare-ar vrea,
dacă noi cu-ncredinţare
le-aruncăm asupra Sa.

…Doamne, când noi nu ştim asta
ori când vezi că nu putem,
ia-ne Tu îngrijorarea
ce pe suflet, grea, avem.
Să simţim despovărarea
şi să-Ţi mulţumim apoi,
căci din toate, totdeauna,
numai Tu ne scapi pe noi.


TOŢI CEI NĂSCUŢI

Toţi cei născuţi în lume, din carne şi păcat,
sunt rânduiţi la patimi şi moarte, şi durere,
– aceasta e pedeapsa Cuvântului călcat,
şi orice neascultare sfârşitu-acesta-l cere!

Dar toţi cei care-ascultă Solia lui Iisus
sunt izbăviţi de-osânda şi moartea viitoare,
prin Jertfa Lui pe Cruce, El pentru toţi S-a pus
Zălog Răscumpărării şi Uşă Salvatoare.

Priviţi spre El, voi robii şi prada lui satan,
voi cei mânaţi spre flăcări ca o orbită turmă;
din veşnica osândă, de veşnicul duşman,
Hristos, doar El, vă este Salvarea cea din urmă!

Priviţi spre El acuma cât încă n-aţi intrat
pe uşa după care în veci nu-i vreo scăpare,
căci dacă-n viaţa asta aţi plâns pentru păcat
cânta-veţi mântuirii în Viaţa Viitoare!

Traian Dorz, Cântarea biruinței

Credința-ncununată

Credința-ncununată e doar credința care
ne-ngenunchează-n lacrimi cu-o unică predare
și ne rănește-n Domnul cu-un legământ fierbinte
de lupta pân’ la moarte, privind mereu nainte.

Credința-ntemeiată pe-nvățătura dreaptă
își dă mereu silința să se-mplinească-n faptă
și-apoi în cunoștință, și-apoi în înfrânare,
suind din treaptă-n treaptă, spre cea mai naltă stare.

Credința bună luptă răbdarea să și-o crească,
evlavia unindu-și cu dragostea frățească,
și-apoi cu ea iubirea de oameni și-o-mpreună;
– o astfel de credință ajunge la cunună.

Credința mântuiește numai atunci când are
aceste roade scumpe și fapte sfințitoare;
credința fără fapte e moartă și uscată
și n-o să-ajungă viața cerească niciodată.

Nu v-amăgiți că mergeți în Sfânta-Mpărăție
când n-aveți o credință puternică și vie;
credința ce primește cununa mântuirii
e numai cea-nsoțită de roadele sfințirii.

O, fiul meu cel unic, du-ți lupta vieții tale
eroic, pân’ la ținta Victoriei Finale,
viteaz înfruntă-ți moartea ca soarele furtuna,
la capătul credinței Hristos îți dă cununa.

Traian Dorz, Credința încununată

Dreptul la sfințire

Viața pare că dintr-o dată nu mai e viață, că nu mai are farmec, că nu mai e ce a fost.
Parcă nici dimineața nu mai e cum era. Mai mult negură, mai mult nor… Seninul parcă s-a dus. Și de pe zări și de pe inimi…
Oamenii merg pe străzi cu capul în pământ și cu mască pe față, că nici nu se mai recunosc unii pe alții. Doar jumătăți de fețe, doar jumătăți de rosturi, doar jumătăți de visuri, doar jumătăți… Da, ni s-au acoperit gurile, să nu putem comenta! Bine că nu ne-au pus ochelari negri pe ochi și că ne-a rămas liberă vederea, discernerea cea bună a lucrurilor. Să ne folosim din plin de acest amănunt. Să discernem!
E un context dificil de viață. Frica a pus stăpânire pe oameni: ba să fugim în munți, ba să stăm cum o fi că în curând totul se va schimba, să ne facem provizii că în curând nu va mai fi nimic… Vine criza, nu vom avea unde să muncim, nu vom avea medicamente, nu vom avea alimente… Mai putem duce copii la școală? Cu ce ne vom încălzi că se vor scoate lemnele de foc din consum? Ce vom mânca? Ce vom bea? Cu ce ne vom îmbrăca? Întrebări de pe buzele tuturor… Negură pe fețele tuturor… În fața acestora, să discernem lucrurile!
Evanghelia despre grijile vieții exact la astfel de griji se referă. Sau poate credem că grijile din pandemie sunt diferite și deci pot fi acceptate și avem voie să le purtăm. Dar ele sunt sau nu sunt griji. Mântuitorul spune simplu: „Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă. Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei“ (Matei 6, 31-34). Parcă tocmai pentru acum a fost scrisă această Evanghelie.
Ne ține pe noi lipsa hranei? Păsările cerului ne vor osândi! Ne ține lipsa îmbrăcămintei? Crinii câmpului ne vor judeca!
Da, în aceste vremuri se întrevede o schimbare și tot omul dorește revenirea la normal.
Să ne întoarcem dar, să revenim la normal. Adică la viața curată, la fapta cea bună, la dragostea de oameni și de Dumnezeu, la rugăciune, la milostenie, la curăția inimii, la blândețe… Și toate celelalte vor veni pe deasupra. Ziua însăși le are pe ale sale: și pe cele bune și pe cele rele. „Ziua de mâine se va îngriji de ale sale“. Ajunge! | Continuare »

De ce să te tulburi

Lidia Hamza

De ce să te tulburi prăpădul că vine
Când Domnul iubirii pe palme te ţine?
Căci nu e furtună să nu-I ştie glasul
Și nu sunt abisuri să nu-I ţină pasul.

Atunci când vârtejul loveşte să rupă
Slăbita nădejde, întinde-te după
Seninul ce-ntins e de-asupra furtunii
Și calcă pe nori către zarea minunii.

De ce să te sperii când moartea te cheamă,
Că-n spate-i lumină şi pace, nu teamă,
Iar îngerii slavei cu slavă te-mbracă,
Pe porţile slavei uşor să te treacă.

Şi-atunci, ca să nu simţi a morţii aripă,
Să laşi pentru iad strălucirea de-o clipă,
Cu mâinile-ntinse spre veşnica zare
Să calci pe deasupra a ceea ce moare.

De ce ţi-e tot teamă că vine sfârşitul?
Și lumea, ca ziua, îşi are-asfinţitul,
Odihna urmându-i şi dulcea nuntire,
Și Domnul, ce-aşteaptă cu-atâta iubire.

Şi ca să nu suferi în ceasul sfârşirii,
Te-ntreabă de astăzi ce laşi ispăşirii
Și caută suişuri de lume desprinse,
Că-n capăt, Stăpânu-i cu mâinile-ntinse.

Întoarce cât se poate

Întoarce cât se poate

Întoarce cât se poate, de ce voieşti să pieri
îndepărtat de Domnul în veşnice dureri?
Întoarce cât se poate, că dacă tot amâi
se poate pe vecie în moarte să rămâi!

N-ai şi tu oare-n ceruri fiinţe dragi ce-au dus
o inimă curată pe calea lui Iisus;
n-ai vrea să fii Acolo cu-acei ce te-au iubit?
De nu te-ntorci la Domnul, pe veci v-aţi despărţit!

Şi n-ai tu oare-n lume fiinţe dragi ce-acum
urmează cu credinţă pe-al Domnului sfânt drum?
…Curând ei se vor duce şi-n veci n-ai să-i mai vezi
de nu te-ntorci la Domnul, ca ei şi tu să crezi.

O,’ntoarce cât se poate, cât este încă zi,
cât uşa nu-i închisă şi cât mai eşti aci!
Căci Uşa de se-nchide şi Harul s-ar lua,
chiar dac-ai mai întoarce, tu n-ai să poţi intra!

Traian DORZ

Cel drept n-ajunge-n lumea aceasta om bogat

Traian Dorz

Cel drept n-ajunge-n lumea aceasta om bogat,
nici numele lui nu e pe uliţi lăudat
– el nici nu vrea alt nume şi nici un alt folos,
şi nici alt mers în lume decât al lui Hristos.

Cel blând nu are-n lumea aceasta de păcat
alt drum decât acela ce Domnul l-a călcat,
ci numai după moarte şi numai Sus, nu jos,
e slava celui vrednic – ca slava lui Hristos.

Cel sfânt nu are-n lumea cea fără Dumnezeu
alt drept sau altă plată decât Hristosul său,
nici lui nu-i mai dă lumea ce pe nedrept i-a scos,
cum nu I-a dat a Sale napoi nici lui Hristos.

Cuvântul fericeşte pe cei ce-au suferit,
ei străluci-vor veşnic la Domnul lor iubit…
– atunci de ce te tulburi, scump suflet credincios,
sărută-ţi şi tu crucea şi du-ţi-o ca Hristos!