Azi, când anul vechi…

Traian DORZ

Azi, când anul vechi, Iisuse, de la noi se duce iară
şi când Anul Nou aşteaptă
mâine-n prag să ne răsară,
ca de-atâtea ori, şi-acuma, în genunchi, cu umilire,
noi Ţi-aducem printre lacrimi
rugăciuni de mulţumire.

…Mulţumire, că şi-n anul ce se duce, Tu, Iisuse,
ne-ai adus îmbelşugare bucuriilor nespuse
şi ne-ai ocrotit viaţa cu puterea Mâinii Tale,
să putem urca spinoasa, dar slăvita Crucii cale.
Mulţumire, că pe umeri ne-ai pus dulcea Ta durere
să putem simţi duioasa Mâinii Tale mângâiere,
c-ai făcut mereu să trecem văi de moarte şi tristeţe
să putem privi pe urmă Slava Sfintei Tale Feţe…

Mulţumiri şi pentru-acele lacrimi grele şi amare
care ne-au făcut mai dulce
şi mai scumpă-a Ta cărare,
mulţumiri şi pentru umbra de necaz
şi de urgia
care ne-a făcut pe urmă mai gustată bucuria
şi că ne-ai lăsat pe-o clipă
în a lumii joasă pleavă
numai ca să poţi pe urmă
să ne-nalţi pe culmi de slavă. | Continuare »

CUTREMURĂTORUL ÎNCEPUT

Pr-Iosif-TRIFAIată noaptea Anului Nou 1923.

Această noapte de hotar între ani este, de obicei, pentru toţi oamenii, prilejul unui cutremurător bilanţ. Prilejul în care ne vedem cu toţii nu numai grăbita trecere a vieţii pământeşti, ci şi felul în care am folosit această parte din viaţa scurtă, pe care o încheiem la sfârşitul fiecărui an şi o deschidem la începutul altuia.
Într-o astfel de ultimă noapte a anului trecut – şi de primă a noului an – cine oare îşi mai face atât de necruţător bilanţul luptei sale trecute şi planul luptei sale viitoare, ca omul de conştiinţă aşezat de Dumnezeu într-acest loc de aşa mare răspundere – cum era el, Iosif? Şi ca preot la un amvon – în slujba lui Dumnezeu, şi ca redactor de gazetă, la o tribună – în slujba poporului!
Era târziu şi el era singur. În noaptea asta, când nimeni nu doarme, mulţi fac voia diavolului, dar puţini fac voia lui Dumnezeu.
La masa de lucru din locuinţa sa de la orfelinat, unde locuia acum, Părintele Iosif stătea în faţa foilor albe, cufundat în gânduri şi privind departe. Şi nu ştia cum să înceapă.
Iată, gândea el, au trecut treizeci şi patru de ani din viaţa mea. Şi cu ce mă pot eu înfăţişa, cu adevărat, acum în faţa lui Dumnezeu, Stăpânul şi Judecătorul meu? Ce am făcut eu, cu adevărat, pentru Dumnezeul meu Căruia I-am juruit legământul cutremurător al preoţiei, făgăduindu-I slujire şi roadă? Ce am făcut eu, cu adevărat, pentru poporul meu căruia îi juruisem tot devotamentul meu în conştiinţa mea?
Cu un amar simţământ de durere şi de ruşine, vedea stările în care se zbăteau ţara şi poporul. Şi, la fel, neputinţa lui în faţa acestor stări.
Din tot elanul cu care se luptaseră fiii acestei ţări, de secole înainte, pentru împlinirea marelui nostru ideal naţional, acum parcă nu mai rămăsese nimic.
Toată frumoasa muncă pentru trezirea şi formarea conştiinţei curate a datoriei, a unităţii, a cinstei, a demnităţii şi a moralei acum parcă încetase de peste tot. | Continuare »

CÂT VA TRĂI LUMINA

Traian DORZ, CÂNTĂRI DE DRUM

Cât va trăi Lumina, pe vecii nesfârşiţi,
împărtăşi-I-vor soarta şi fiii Ei iubiţi!

O rază fiecare din focul Ei fiind
luci-vor prin unire, lumina-I întregind,
în lupta Ei cu bezna vor sângera aşa
iubiţi la fel cu Dânsa, loviţi la fel cu Ea.
În slujba mântuirii trudind stăruitor
li se va cere partea la jertfa Ei şi lor.
În preţul ispăşirii căderilor din har
alături de Lumină plăti-vor cu amar.
În calea-nsângerată spre Cerul cucerit
alături de Lumină urca-vor drum trudit,
Iar în triumful Slavei asupra celui rău
Hristos o să Şi-i facă părtaşi la Tronul Său,
Căci n-au căutat mărirea lumească, ci, smerit,
au suferit ocara cu Domnul lor iubit,
nu şi-au iubit viaţa, ci pân’ la moarte-au stat
alături de lumina Soliei ce-au purtat.

Alături de Lumină vor străluci aşa,
uniţi şi-n răsplătire ca-n suferinţi cu Ea!

ALERGI TU DUPĂ IISUS?

ALERGI TU DUPĂ IISUS?

Preotul Vasile I. Ouatu, Bucureşti

Iată întrebarea ce ţi-o pun astăzi, în Praznicul Naşterii Domnului, ca, cercetându-te bine, să-ţi dai un răspuns. Nu te-am întrebat şi nu te întreb dacă alergi după cine ştie cine, ci dacă alergi după Iisus, căci în vremea de azi lumea aleargă după toate, numai după Iisus nu. Tu, dragă frate, după cine alergi?
Evanghelia ne arată că cea mai scumpă şi cea mai preţioasă alergare este după Iisus. Oricine însă, hotărându-se cu adevărat să alerge după Iisus, va avea multe de suferit. Vestirea lui Iisus stârneşte împotrivire. Chiar de la început, lumea L-a urât şi L-a prigonit pe Iisus. Lumii nu-i place de Iisus. Pentru aceea zic că oricine va porni cu toată inima după Iisus va trece prin multe şi felurite necazuri. Tu, dragă frăţioare, gândeşte-te bine, după cine alergi? Cum stai tu în faţa lui Iisus?
Astăzi, când prăznuim Naşterea Lui, magii ne sunt o vie mărturie de alergare după Iisus. Ei au părăsit totul şi au alergat după Iisus. Şi tu, dragă frăţioare, de vrei să-L urmezi pe Iisus, trebuie să te dezbraci de tot ce este lumesc în tine şi să alergi după Iisus.
Pe măsură ce vei alerga mai mult şi vei creşte în alipirea ta de Iisus, îţi vei atrage ura şi împotrivirea lumii, care se va năpusti asupra ta ca o fiară sălbatică. Tu însă trebuie să îndrăzneşti, căci iată, magii au îndrăznit şi numai prin îndrăzneală, au putut ajunge lângă Iisus.
Atraşi de dorul să trăiască lângă Iisus şi cu Iisus, ei au înfruntat totul cu bărbăţie. Nu s-au înspăimântat de nimeni, nici chiar de Irod, care, la vestirea lui Iisus, s-a turburat dimpreună cu toţi locuitorii Ierusalimului (Mt 2, 3).
Şi astăzi este la fel. | Continuare »

Vine iarăși Noaptea Sfântă

Vine iarăși Noaptea Sfântă când Se naște Prunc de sus
Și-s troiene peste inimi și la porți zăvorul pus.
Și nu-i nimeni să deschidă ușa la-nghețat grăjduț,
Să Se nască jos pe paie Sfântul cerului Fiuț.

Doamne, vino dar la mine, că-Ți deschid inima mea,
Însă eu n-am nici păițe, nici hăinuțe calde-a-Ți da.
Și mi-i singur, și mi-i rece legănelul așteptând,
Și nu-i nicio stea să vină stinsa-mi lampă aprinzând.

Dar mi-e inima văpaie, dor din dor de sus suspin
Să-ncălzesc o ieslișoară ca în ea să mă închin,
Când veni-vei iar în lume în grăjduț sărăcăcios,
Ție, Prunc de zarea-albastră, Domnul meu Iisus Hristos.

Să mă-nchin lângă Măicuța care-Ți cântă legănat
Cu toți îngerii-mpreună imnul cel mai minunat.
Și când vor veni păstorii cu colind de fluieraș,
Să Te recunoască-n ieslea-mi stând pe moale lăstăraș.

Steaua magilor s-aprindă și la mine în grăjduț
Candela credinței mele ca pe cel mai cald pătuț
Unde să te culci Iisuse, liniștit și-ncrezător
Că nici un Irod nu știe unde ești, în ce pridvor…

Poate Noaptea asta-n care, să Te naști, din nou cobori,
Va deschide alte inimi și va naște alți fiori.
Vino, dar, cu drag, Iisuse, chiar de suntem reci și goi,
Vino și ne încălzește, ca să Te-ncălzim și noi…

Lidia Hamza

PRUNCUL IISUS,

Fiul Preaiubit al lui Dumnezeu-Tatăl,

Soarele şi Mântuitorul

cu Care încep toate sărbătorile noastre,

Cel ce Se naşte în ieslea Betleemului,

prin zvonul fericitului colind,

să renască fiorii deplinei bucurii

şi pacea înfrăţirii în sufletele tuturor vizitatorilor

www.comorinemuritoare.ro,

şi să vă fie nedespărţit însoţitor

pe drumul mântuirii!

CRĂCIUNUL STRĂMOŞILOR NOŞTRI

CRĂCIUNUL STRĂMOŞILOR NOŞTRI

Crăciunul strămoşilor noştri era mai plin de bucurii sufleteşti decât al nostru de azi. Steaua Naşterii strălucea cu mai multă bucurie decât azi. Întrebaţi pe bătrânii noştri ce Crăciunuri erau în vremile de demult.
Nu erau atunci oamenii aşa de învăţaţi; trăiau o viaţă simplă, dar curată. N-aveau strămoşii noştri atâta ştiinţă, dar în schimb aveau credinţă.
Nu erau pe atunci casele aşa de mari şi făloase… şi nu erau lumi¬nate cu electrică, dar în schimb ardea în ele lumina cea vie a credinţei şi focul cel sfânt al iubirii, al rugăciunii şi purtărilor curate.
Nu ţineau oamenii – şi femeile – aşa de mult la haine luxoase, la ghete cu tocuri înalte şi haine de mătase, dar în schimb ţineau posturile şi poruncile Domnului. Acestea au fost vremile cele fericite de credinţă şi dragoste din care au ieşit colindele noastre cele vechi şi frumoase. Atunci oamenii se iubeau şi vremuri mai bune şi mai uşoare erau. Azi însă oamenii se urăsc… A murit credinţa, s-a răcit dragostea… de aceea trăim vremuri atât de grele şi cumplite.
Noi se pare că am ajuns vremile despre care Ap. Pavel scria: „Şi să ştiţi că în zilele cele de apoi vor veni vremi cumplite. Că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de argint, măreţi, trufaşi, nemulţumitori, necuraţi fără de dragoste, neînfrânaţi, obraznici, îngâmfaţi, iubitori de desfătări mai mult decât iubitorii de Dumnezeu” (II Tim 3, 1-5). | Continuare »

LUMINA BETLEEMULUI

Fragment din vorbirea fratelui TRAIAN DORZ la adunarea de Anul Nou de la Ogeşti – 1982

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. […]
Un cuvânt din Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu la care am vrea ca împreună să gândim, să medităm mai adânc astăzi, este locul din Sfânta Evanghelie cu Naşterea Mântuitorului, în care se spune că atunci când nişte păstori pe câmpia Betleemului stăteau de strajă şi vegheau împrejurul turmei lor, o lumină mare a strălucit în jurul lor şi un înger al lui Dumnezeu le-a adus vestea cea bună.
Despre această lumină de care avem cu toţii nevoie, fiecare, în viaţa noastră am dori din toată inima să adâncim Cuvântul lui Dumnezeu în seara aceasta, între noi. E o seară cu totul deosebită! În seara asta nimeni nu doarme. În toată ţara, în lumea întreagă sunt oameni adunaţi, mai mulţi sau mai puţini, fiecare în jurul gândului şi dorinţei pe care au avut-o şi pe care o iubesc în inima lor, ca noaptea aceasta şi miezul acestei nopţi cu trecerea dintr-un an în altul să-i găsească petrecând în jurul [cui] şi în felul în care inima lor a dorit şi doreşte.
Noi îi mulţumim lui Dumnezeu pentru faptul că ne găsim aici şi acum, în jurul Cuvântului lui Dumnezeu, în jurul Lui Însuşi. Să credem din toată inima că făgăduinţa Lui este adevărată şi că „oriunde doi sau trei sunt adunaţi în Numele Lui, e şi El acolo” în mijlocul lor. | Continuare »

O SCRISOARE DE CRĂCIUN

a fratelui Traian Dorz, trimisă unor fraţi care l-au colindat

Slăvit să fie Domnul!
Preaiubiţii mei fraţi şi surori!
Bucuria cerească din Noaptea Naşterii Mântuitorului nostru preaiubit, mă rog Domnului şi Dumnezeului nostru să v-o dăruiască şi să v-o păstreze pe totdeauna în inimile şi în familiile fiecăruia şi ale tuturor!
Vă scriu cu ochii scăldaţi în lacrimi şi cu inima încă plină de marea şi sfânta bucurie neaşteptată pe care mi-aţi făcut-o prin osteneala dragostei arătate în seara de Ajun. Bucuria a fost atât de mare pentru că era atât de neaşteptată pentru mine. De aceea vă mulţumesc nespus de mult, în Numele dulcelui nostru Mântuitor Iisus Hristos, Care singurul a putut aduce, la prima Sărbătoare a Naşterii Lui şi la fiecare sărbătoare a Naşterii Sale de atunci şi până astăzi, pacea şi înfrăţirea adevărată şi dulce şi în noi, şi între noi.
Aceasta a fost şi o confirmare a adevărului pe care l-am scris şi l-am mărturisit toată viaţa, pentru care am muncit, am luptat şi am suferit, după cum am zis cândva:
Zburaţi, cântări,
în depărtări,
spre-a lumii-ntregi popoare,
înflăcăraţi
pe mii de fraţi
spre-o unică lucrare! | Continuare »

RĂSĂRIT-A LUMII LUMINA CUNOŞTINŢEI

RĂSĂRIT-A LUMII LUMINA CUNOŞTINŢEI

Era noapte când S-a pogorât Fiul lui Dumnezeu pe pământ. Era noapte nu numai în peşteră, ci şi în suflete. O noapte de necunoştinţă şi păcate stăruia în lume.
Iisus Mântuitorul a venit în noaptea aceasta cu o lumină mare. „Pentru milostivirea Dumnezeului nostru, ne-a cercetat Soarele care răsare din înălţime… ne-a cercetat răsăritul cel de sus, ca să lumineze pe cei ce şedeau în umbra morţii şi întunericului” (Lc 1, 78).
De 19 veacuri a răsărit acest „Soare” de sus… de 19 veacuri a răsărit „lumina lumii” (In 8, 12) şi totuşi lumea de azi dibuie în întuneric şi pieire.
De ce? Pentru că omenirea şi oamenii n-au primit lumina cea de sus. „Lumina a venit în lume, dar osânda aceasta este, că oamenii iubiră – şi iubesc – mai mult întunericul” (In 3, 19). Oamenii urăsc lumina, pentru faptele lor cele rele (In 3, 20).
Iisus a adus în lume „lumina cunoştinţei”; a adus „cunoştinţa mântuirii” (Lc 1, 77). Proorocii au profeţit că, după ce Se va naşte „Fiul”, „pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului” (Is 11, 5-10).
Din lumea de azi lipseşte însă această cunoştinţă. Ceea ce lipseşte lumii de azi | Continuare »

A Ta Naştere, Iisuse

Traian DORZ

A Ta Naştere, Iisuse,
fă-ne-o Praznic Luminat,
adă peste lumea-ntreagă
tot ce îngerii-au cântat;
tot pământul fă s-ajungă
plin de al păcii sfânt fior,
calda ei bună voire
las-o-n suflet tuturor.

Astăzi S-a Născut Hristos,
Mesia, Chip Luminos,
lăudaţi, şi cântaţi,
şi vă bucuraţi…

Doamne, între-ai Tăi fă pace,
fă s-ajungem să-i vedem
una, toţi cântând ca-n jurul
Ieslei de la Betleem;
izbăviţi de tot ce-i zbucium
şi-ntristare dintre fraţi,
să-nălţăm cu toţi spre Tine
inima despovăraţi.

Adă, Doamne, Ziua-n care
lumea-ntreagă un singur cor,
într-un singur Mare Praznic
Fericit al tuturor,
să-nălţăm toţi către Tine,
într-un cuget, şi-ntr-un gând,
şi-ntr-un glas cu cei din ceruri,
Imnul Naşterii, cântând…

Jos pe paie-n stăuraș

1 nasterea DomnuluiJos pe paie-n stăuraș,
S-a născut un Copilaș
Cu aură de-mpărat,
Dar cu spini încununat.

Ca s-adoarmă-ncetișor
Pe paie de fân, ușor
Maica sfântă-L legăna
Și duios colind cânta:

Dulce copilașul meu,
Lerui ler, de gerul greu,
Și de foame, și de vânt,
Eu Te apăr pe pământ.

Dar de dușmanii cei răi,
De scuipări și de bătăi,
Și de crucea Ta cea grea
Nu Te scapă nimenea…

C-ai venit, lacrimă-n ger,
Un copil plăpând, stingher…
Dar pe cruce răstignit
Lumea-ntreagă-ai mântuit.

Lidia Hamza

UN DAR DE CRĂCIUN

UN DAR DE CRĂCIUN

Cel mai mare şi mai minunat dar de Crăciun, care ne-a fost dat o dată pentru totdeauna nouă, tuturor oamenilor, de către Dumnezeu Tatăl, a fost Fiul Său cel preaiubit, după cum a fost profeţit de demult în vechile Scripturi şi cum scrie evanghelistul Vechiului Testament, Isaia, în capitolul 9, versetul 6: „Un Fiu ni S-a dat”. Praznicul luminat al Naşterii Domnului Hristos să ne aducă aminte de-acest minunat dar profeţit nouă cu veacuri şi veacuri înainte. Şi, în timp ce toate stranele şi toate corurile din ceruri şi de pe pământ cântă: „Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei”… noi toţi să îngenunchem cutremuraţi în faţa cutremurătoarei taine şi a nebănuitului de mare dar din ieslea Betleemului, cu inimile pătrunse de însemnătatea aceasta cutremurătoare. Să auzim glasul Proorocului Isaia care, din negura strălucitoare şi-ndepărtată a celor [aproape] trei mii de ani de-atunci, strigă şi astăzi cu aceeaşi putere, acelaşi adevăr minunat: „Un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat. Domnia va fi pe umărul Lui. Îl vor numi Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al Păcii” (Isaia 9, 6). Harul harurilor veşnice care i-a luminat profetului ceresc ochii şi sufletul i-a arătat cu mai mult de şase sute de ani înainte ieslea Betleemului şi taina cutremurătoare a întrupării lui Dumnezeu. Privind minunea şi pătruns până în străfunduri de marele ei înţeles, Profetul Isaia a strigat: „Un Copil ni S-a născut!”. | Continuare »

CEVA DESPRE POSTUL CEL ADEVĂRAT

BalaamÎn Biblie este o întâmplare cu tâlc şi învăţătură despre cum trebuie să fie postul cel adevărat.
Când Balaam mergea supărat pe drum, asina s-a întors spre el şi l-a întrebat: „De ce mă baţi?”. „Balaam s-a aprins de mânie şi a bătut măgăriţa cu un băţ. Domnul a deschis gura măgăriţei şi ea a zis lui Balaam: «Ce ţi-am făcut eu ţie de m-ai bătut de trei ori?»” (Num 22, 27-28).292
Adică întrebarea asinului mergea cam aşa: „Stăpâne, eşti supărat?… De ce mă baţi pe mine?… Ce am eu cu supărarea ta?… De ce mă baţi pe mine pentru supărarea ta?”.
Întrebarea aceasta era la locul ei, căci el, asinul, nu era vinovat. El îşi făcea datoria de animal ascultător. Vinovat era Balaam, care mergea pe un drum contra voinţei lui Dumnezeu.
Cam aşa merge, de multe ori, şi cu postul nostru. Împuţi¬năm „asinului” (corpului) nostru mâncarea, îi mai dăm şi câte un băţ, să fie ascultător şi smerit. Şi e bine aşa, că îl ţinem în frâu cu postul. Cum zice şi Apostolul Pavel: „Mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în frâu” (I Cor 9, 27).
Numai cât, de cele mai multe ori, ne batem „asinul” (corpul) în zadar. Îl batem în zadar, câtă vreme şi noi, ca Balaam, mergem pe un drum care nu este după voia lui Dumnezeu, câtă vreme răsuflă din noi şi pe vremea postului: ura, minciuna, piz¬ma, răutatea, sudalma etc. Ne canonim corpul, dar nu şi inima. | Continuare »

COLINDE 1996 – Corala TIMOTHEOS

Nasterea-Domnului_73

M-au gârbovit

femeia garbovaM-au gârbovit de tot a mele patimi
Și parcă-n ziua sfântă de „sabat“
Mai greu se simte jugul apăsat
Și mai amare-n ochi s-a mele lacrimi.

Un duh de neputință greu mă ține
Și ochii nicidecum spre cer nu pot
Să mi-i ridic și-apoi să mă socot
Spre îndreptare cu-ale lui lumine.

Și fruntea mea de-atâta gârbovire
Doar spre pământ se trage și se vrea,
Căci nici nu vede-n zări aprinsa stea
Care-ar putea s-aducă izbăvire.

Doar dacă Tu mă vezi și, din mulțime,
Spre Tine, cu glas dulce-ai să mă chemi
Și-aceeași caldă mână peste vremi
Ți-ai pune peste-amara-mi gârbovime…

O, doar așa nădejdea mai răsare
În sufletu-mi de patime legat
Și doar așa: cu spatele-ndreptat,
Eu pot să intru-n sfânta-Ți sărbătătoare.

Și doar atins cu dulcea Fărmitură
Din Trup și Sânge curs în sfânt Potir
Pot, dezlegat, de-aici, sub Patrafir
S-ajung la cer prin Cuminecătură.

Lidia Hamza

SĂ LĂSĂM AICI

Rastig-55Traian Dorz

Să lăsăm aici, la Crucea
unde stăm îngenuncheaţi
toată grija grea sub care
suferim încovoiaţi
şi să ne ’nălţăm privirea
spre Iisus cel Răstignit,
El şi grija, şi păcatul
ni le-a dus desăvârşit.

El şi-ngrijorarea toată,
şi păcatul orişicui,
din ’napoi şi din ’nainte,
le-a luat asupra Lui.
Cum ne-a izbăvit din vină,
şi de-ngrijorare-ar vrea,
dacă noi cu-ncredinţare
le-aruncăm asupra Sa.

…Doamne, când noi nu ştim asta
ori când vezi că nu putem,
ia-ne Tu îngrijorarea
ce pe suflet, grea, avem.
Să simţim despovărarea
şi să-Ţi mulţumim apoi,
căci din toate, totdeauna,
numai Tu ne scapi pe noi.


TOŢI CEI NĂSCUŢI

Toţi cei născuţi în lume, din carne şi păcat,
sunt rânduiţi la patimi şi moarte, şi durere,
– aceasta e pedeapsa Cuvântului călcat,
şi orice neascultare sfârşitu-acesta-l cere!

Dar toţi cei care-ascultă Solia lui Iisus
sunt izbăviţi de-osânda şi moartea viitoare,
prin Jertfa Lui pe Cruce, El pentru toţi S-a pus
Zălog Răscumpărării şi Uşă Salvatoare.

Priviţi spre El, voi robii şi prada lui satan,
voi cei mânaţi spre flăcări ca o orbită turmă;
din veşnica osândă, de veşnicul duşman,
Hristos, doar El, vă este Salvarea cea din urmă!

Priviţi spre El acuma cât încă n-aţi intrat
pe uşa după care în veci nu-i vreo scăpare,
căci dacă-n viaţa asta aţi plâns pentru păcat
cânta-veţi mântuirii în Viaţa Viitoare!

Traian Dorz, Cântarea biruinței

Credința-ncununată

Credința-ncununată e doar credința care
ne-ngenunchează-n lacrimi cu-o unică predare
și ne rănește-n Domnul cu-un legământ fierbinte
de lupta pân’ la moarte, privind mereu nainte.

Credința-ntemeiată pe-nvățătura dreaptă
își dă mereu silința să se-mplinească-n faptă
și-apoi în cunoștință, și-apoi în înfrânare,
suind din treaptă-n treaptă, spre cea mai naltă stare.

Credința bună luptă răbdarea să și-o crească,
evlavia unindu-și cu dragostea frățească,
și-apoi cu ea iubirea de oameni și-o-mpreună;
– o astfel de credință ajunge la cunună.

Credința mântuiește numai atunci când are
aceste roade scumpe și fapte sfințitoare;
credința fără fapte e moartă și uscată
și n-o să-ajungă viața cerească niciodată.

Nu v-amăgiți că mergeți în Sfânta-Mpărăție
când n-aveți o credință puternică și vie;
credința ce primește cununa mântuirii
e numai cea-nsoțită de roadele sfințirii.

O, fiul meu cel unic, du-ți lupta vieții tale
eroic, pân’ la ținta Victoriei Finale,
viteaz înfruntă-ți moartea ca soarele furtuna,
la capătul credinței Hristos îți dă cununa.

Traian Dorz, Credința încununată