Mă sui din tristele adâncuri
spre zâmbetul iubirii Tale
ca-nspre-o minune care-mi iese
întâmpinându-mă în cale.

Dar cum să pot, Iisuse, oare
vreodată-n taina ei pătrunde
când întunericul luminii
mi-o înfăşoară şi-o ascunde!

Când toate simţurile mele
în pipăirea mâinii puse,
ca orbii, bâjbâind Te caută
să pot să Te-nţeleg, Iisuse.

Cărările vieţii toate
mi le-am făcut de-acuma una
cu ea să pot s-alerg spre Tine
mai însetat ca-ntotdeauna.

Din toate fragedele feţe
ce mi le-ai vrut cât mai divine
mi-am refăcut, Iisuse, chipul
cu care-ai vrut să vin spre Tine. | Continuare »

Vindecarea-doi-orbi-si-un-mut-CapernaumVorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la adunarea de la Vălani – 2 august 1981

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
…La Cuvântul Evangheliei despre care s-a amintit mereu în toată seara aceasta aici am vrea să ne mai gândim, încă la câteva lucruri:
I. că orbii au fost vindecaţi când au crezut;
II. că orbii s-au întors înapoi nu cum s-au dus… ci văzând;
III. că orbii erau doi, nu numai unul;
IV. că Iisus le-a spus, după ce i-a vindecat, să nu spună nimănui.

Asupra acestor lucruri am vrea, dacă ne mai permite inima şi mintea noastră mai poate înregistra ceva, [să medităm], să ne mai gândim la ele.
Despre orbie s-a vorbit mereu şi mereu, şi mereu… Ea-i cea mai dureroasă boală dintre toate celelalte. S-a vorbit apoi şi despre orbirea cealaltă, a sufletului, că ea-i şi mai periculoasă decât orbirea corpului. S-a vorbit despre aceste lucruri mereu.
Acum am vrea să mai amintim numai că:
I. Iisus i-a vindecat pentru că ei au avut credinţă.
– Credeţi voi?
– Credem, Doamne!
– Fie după credinţa voastră!
Şi ei s-au vindecat, dovadă că ei au crezut.
Când Domnul Iisus, Care are toată puterea în cer şi pe pământ, le-a spus aşa, ei s-au vindecat.
Odată Domnul Iisus a fost în Nazaret, în satul în care El a fost crescut. Se spune că acolo El n-a putut să facă nici o minune, din pricina necredinţei lor, pentru că pentru ei El nu era Dumnezeu. El era „feciorul lui Iosif”, „feciorul tâmplarului” şi de aceea, fiindcă ei nu au crezut, Dumnezeu nu a putut face nici o minune între ei. | Continuare »

Vindecarea-celor-doi-orbiO, Tu mi-ai dat vederea şi Tu mi-o ţii cât vrei,
dar Te-aş vedea pe Tine chiar dac-ai să mi-o iei.
Tu mi-ai zidit auzul – dar chiar şi fără el
Te-aş auzi grăindu-mi în şi mai dulce fel.

Şi Tu mi-ai dat cuvântul – dar chiar de-o să mi-l iai
aflare-aş să Te laud un mai puternic grai.
Tu-mi dărui libertatea – dar chiar şi fără ea
aflare-aş loc şi vreme să-Ţi dau slujirea mea.

Tu mi-ai adus cântarea şi-al rugăciunii-avânt –
dar chiar şi fără ele aflare-aş zborul sfânt.
Căci dragostea găseşte o mie de cărări
s-atingă-mbrăţişarea doritei ascultări,

gustând adânc odihna ajunsă-n Dumnezeu
şi-un har mai nalt cu-atâta cu cât a-nvins mai greu.
Căci dragostea găseşte o mie de cărări
s-atingă-mbrăţişarea doritei ascultări.

Traian Dorz – Cântări de drum

Vorbirea fratelui Ioane (Săucani) la adunarea de la Vălani – 2 august 1981

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Vindecarea-orbului-18„Când a plecat de-acolo, s-au luat după Iisus doi orbi care strigau şi ziceau: «Ai milă de noi, Fiul lui David!» După ce a intrat în casă, orbi au venit la El. Şi Iisus le-a zis: «Credeţi că pot face lucrul acesta?» «Da, Doamne!» Atunci S-a atins de ochii lor şi le-a zis: «Facă-se după credinţa voastră»” (Mt 9, 27-29).

S-a vorbit în seara aceasta despre aceste lucruri petrecute în Evanghelia care se va citi mâine în toate bisericile noastre.
Ce lucruri minunate sau petrecut atunci când Domnul Iisus era aici în lumea aceasta, când Domnul Iisus umbla din cetate în cetate, ca să cheme oamenii la mântuire, să le facă numai bine!
Pentru fiecare suflet zdrobit, pentru fiecare suflet amărât, pentru fiecare suflete căzut, El a venit în lumea aceasta să-i ridice, să-i aducă la starea fericită a ascultării de voia lui Dumnezeu. Să-i scoată din stările acelea nenorocite în care eram fiecare dintre noi.
Evanghelia vorbeşte de doi orbi… Iubiţilor, oare numai doi orbi or fi fost atunci în lumea aceasta, în vremea Domnului Iisus? Au fost mai mulţi… Şi astăzi sunt atâţia orbi, în vremurile noastre… Nu orbi cu ochii aceştia trupeşti, ci orbi cu ochii duhovniceşti.
Aceşti doi orbi, spune Evanghelia că s-au luat după Iisus şi strigau după El… Iar după ce au venit la El, Domnul Iisus i-a întrebat:
– Credeţi voi că pot să fac Eu asta?
– Da, Doamne!
Ei au crezut… O, ce puternică credinţă au avut aceşti doi orbi!
Orbii de astăzi nu mai au credinţă… | Continuare »

vindecarea-a-doi-orbi-CernicaLidia Hamza

Doamne, vezi-mi ochii mei
Dacă-au dragoste în ei,
Dacă drept cărarea ţin
Şi-n lumină, şi-n suspin.

Doamne, caută-n ochii mei
Şi măsoară cu temei,
Cât sunt ei de-nlăcrimaţi
Când privesc cu drag spre fraţi.

Doamne, simte-mi ochii mei.
Sunt ei blânzi sau sunt mişei?
E din naştere păcat?
Sau mi-a fost pe veci iertat?

Doamne-ntoarce ochii mei
Din lumina lor să-Ţi iei
Câtă slavă pot s-adun,
Câtă rugă pot să spun.

Căci din ochii mei, Iisus,
Vezi de-i sincer tot ce-am spus
Dar, nainte, dacă vrei,
Pune-Ţi Mâna peste ei.

Ca să văd apoi curat
Chipul Tău adevărat
Şi să cred în Tine-n veci
Prin oricâte-ai să mă treci…

„Deci i-au zis: «Cum ţi s-au deschis ochii?»“ (Ioan 9 ,10)

Cel întors la Dumnezeu va fi totdeauna un semn de întrebare pentru ceilalţi oameni.
Toţi îl ştiau înainte beţiv, hoţ, mincinos, desfrânat, lacom, rău… şi dintr-o dată îl văd schimbat. Dintr-o dată ceilalţi oameni îl văd că nu mai bea, nu mai fură, nu mai minte, că nu mai umblă după desfrânări, că nu mai înşală, nu se mai ceartă, că nu mai vorbeşte de rău, ci se sileşte a fi blând, bun, făcător de bine şi cuviincios cu toţi, împlinitor cu fapta a învăţăturii şi a credinţei lui Hristos. Cu un cuvânt, îl văd că este alt om.
Cei din jurul lui murmură atunci miraţi şi întreabă: Cum se poate? Văd şi ei că s-a petrecut cu vecinul, cu prietenul lor, o minune, dar nu înţeleg cum s-a petrecut asta cu el. De aceea, îndată este şi întrebat: Cum ţi s-au deschis ochii? Cum te-ai vindecat? Cum se poate întâmpla aşa ceva?
O, ce prilej minunat pentru sufletul vindecat de Hristos este atunci să-L mărturisească el tuturora pe Iisus Hristos, Binefăcătorul şi Vindecătorul său!
Dacă i-a fost vindecată cuiva boala, dacă i-au fost împlinite cuiva dorinţele, dacă i s-au iertat cuiva păcatele sale, dacă a fost cineva mântuit – totul se datorează numai Acelui Căruia I se zice Iisus, căci numai din El, prin El şi pentru El sunt toate aceste minuni! | Continuare »

Ochiul e luminătorul trupului cu-adevărat,
fericit e trupul care are ochiul lui curat,
căci, când ochiul cel din frunte e curat şi sănătos,
plin de viaţă şi lumină e tot trupul lui Hristos.

Dar când ochiul ce conduce este rău şi vinovat,
ce s-aştepţi la celelalte, ce mai poate fi curat?
Dacă el, cel pus în frunte, vede strâmb şi merge rău,
cum să meargă cei din urmă, cum să fie trupul său?

Doamne, dă-Ţi lumina sfântă ochilor pe care-i pui
să-i îndrume drept pe alţii în Hristos şi-n trupul Lui,
curăţeşte-i de-orice vină, fă-i să vadă sănătos,
ca să-ndrume-n curăţie Trupul Sfânt al lui Hristos.

Iar când vreun păcat ajunge să-i întunece-n vreun fel,
dă-le lacrimi să se spele până vor scăpa de el.
Când nici lacrima nu-i spală, du-i în noaptea de dureri,
să se cureţe acolo, pentru-a fi cum Tu le ceri.

Când nici plânsul, nici cuptorul nu-l pot face sănătos,
scoate ochiul rău şi-aruncă-l din Lucrarea lui Hristos.
Că, decât a fi tot trupul în Gheenă aruncat,
e mai bine să se piardă numai ochiul necurat.

Traian Dorz, Cântarea viitoare

CREDINŢA ŞI RUGĂCIUNEA

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea de Botez de la Pechea  – 9 august 1986

Multe ar fi de spus… Am vrut să amintim la început Evanghelia zilei de astăzi (pentru că se poate zice acum că-i duminică). Avem la rând Evanghelia din Matei capitolul 9, începând cu versetul 27, până la versetul 35. Este vorba despre vindecarea a doi orbi. Am vrea s-o citim, pentru că vreau să rămână un gând de-aici în amintirea noastră. Că de multe ori mergem la sfânta biserică, ascultăm Sfânta Evanghelie, dar prea puţin ne rămâne nouă din adevărurile puse de Dumnezeu în versetele acestei Evanghelii – şi care ar trebui să ne fie nouă ca nişte stâlpi de foc şi să ne călăuzească în viaţă. Pentru că avem nevoie de tot ce ni se spune acolo, că de-aceea ni se spune: că noi avem nevoie să reţinem aceste lucruri.
Vom citi deci din Sfânta Evanghelie după Matei Evanghelia de mâine de la biserică. Şi vrem să stăruim asupra unui singur adevăr (că sunt ele sute de adevăruri aici!) care se leagă apoi cu alte trei probleme la care trebuie să medităm în chip deosebit în zilele acestea.
„Când a plecat de acolo Iisus, s-au luat după El doi orbi care strigau şi ziceau: «Ai milă de noi, Fiul lui David!». După ce a intrat în casă, orbii au venit la El şi Iisus le-a zis: «Credeţi voi că Eu pot face lucrul acesta?». «Da, Doamne, au răspuns ei, credem!». Atunci S-a atins de ochii lor şi-a zis: «Facă-vi-se după credinţa voastră». Şi li s-au deschis ochii chiar în clipa aceea. Iisus le-a poruncit cu tot dinadinsul şi le-a zis: «Vedeţi, să nu ştie nimeni». Dar ei, cum au ieşit, au răspândit vestea despre El în tot ţinutul acela. Pe când plecau orbii aceştia, iată că au adus la Iisus un mut îndrăcit”.
De-un lucru foarte însemnat am dori să [ţinem seama]: în primul rând, Dumnezeu a vindecat doi oameni care erau într-o stare imposibil de vindecat prin alte mijloace, decât prin puterea lui Dumnezeu. Şi această vindecare a fost răspunsul la rugăciune şi la credinţă. Două daruri mari le-a dat Dumnezeu acestor oameni: credinţa şi rugăciunea. Ei s-au dus la Hristos prin credinţă; şi au obţinut vindecarea prin rugăciune. | Continuare »

O, apără-ţi ochii de-a morţii săgeţi,
o, apără-ţi ochii cu orişice preţ,
fereşte-i de-otrava privirii şerpeşti,
o, ochii ai grijă mereu să-ţi fereşti.

Ispita îţi caută întâi ochii tăi,
prin ei să-ţi trimită în suflet văpăi,
prin ei să te-atragă spre patimi fireşti,
o, ochii ai grijă mereu să-ţi fereşti.

Cât ochii ţi-s limpezi, ţi-e sufletul sfânt
– să mergi totdeauna cu ochii-n pământ.
Îţi pierzi curăţia când alţi ochi priveşti,
o, ochii ai grijă mereu să-ţi fereşti.

…Doar ochii iubirii de mamă şi soţ
priveşte-i întruna, sărută-i cât poţi.
Aceştia sunt ochii ce-n veci să-i iubeşti,
de ei să ai grijă să nu ţi-i fereşti.

Traian Dorz, Cântări noi

TDorz1

LUMINA ŞI VEDEREA –  Traian Dorz

IISUS VINDECĂ DOI ORBI – Pr. Iosif Trifa

Vindecarea a doi orbi şi un mut în Capernaum – Parintele Constantin Galeriu

„ŞI VINDECA TOATĂ BOALA ŞI NEPUTINŢA ÎN POPOR” – Pr. Iosif Trifa

Cuvânt la Duminica a VII-a după Rusalii – Sfântul Ioan Gură de Aur

Să văd, Doamne, să văd! – Lidia Hamza

Dreapta şi reaua întrebuinţare a limbii –  Sfântul Ioan Gură de Aur

CUVINTELE ACESTEA… –   Traian Dorz

Despre părerea de sine şi smerita cugetare – Sfântul Ignatie Briancianinov

MĂRTURISIREA ADEVĂRULUI – Traian Dorz

Predică la duminica a VII-a după Rusalii – Sfântul Nicolae Velimirovici

A şaptea duminică după Cincizecime – Sfântul Teofan Zăvorâtul

Suntem datori să răbdăm – Traian Dorz, meditaţii la Apostolul zilei

Pentru învăţătura noastră – Traian Dorz, meditaţii la Apostolul zilei

Poezii: MAI ORB CA CEL FĂRĂ VEDEREVoi, cei orbiO, NU PRIVELIŞTEA!Noi L-am aflatÎNCREDE-TE-N LUMINĂ!CEI CU VEDEREA SĂNĂTOASĂ;

Această floare duhovnicească de mare preţ şi mireasă a lui Hristos, pe care a odraslit-o pământul binecuvântat al Moldovei, s-a născut pe la jumătatea secolului al XVII-lea, în satul Vânători-Neamţ, din părinţi binecredincioşi şi iubitori de Dumnezeu. Tatăl ei, Ştefan Joldea Armaşul, avea dregătorie ostăşească, aşa cum şi numele îl arată, fiind paznic al Cetaţii Neamţului şi „armaş”, adică făcător de arme pentru cei ce apărau vestita Cetate a Moldovei. Iar mama sa, al carei nume nu ne este cunoscut, se îngrijea de casa şi de buna creştere, în frică de Dumnezeu, a celor două fiice, Teodora si Maghiţa (Maghioliţa).
Fiica mai tânără s-a mutat curând la Dumnezeu, iar fericita Teodora, ajungând la vârsta rânduită a fost căsătorită de către părinţi, împotriva voinţei ei, cu un tânăr evlavios din Ismail. Dar, neavand ei copii, iar sufletul Teodorei fiind rănit de dragostea pentru mirele ei Iisus Hristos încă din copilărie, ardea de dorinţa unei vieţi cu totul curate, închinate numai lui Dumnezeu. La aceasta o îndemna şi duhovnicul ei, precum şi firea ei singuratică, râvna pentru rugăciunea de taină şi amintirea marilor sihaştri ce se nevoiau în acea vreme prin pădurile şi munţii din ţinutul Neamţ – vechii ei sfătuitori.

Continuare aici

PENTRU SUFLET

Evanghelia de la Matei 17, 14-21

Sus pe muntele Taborului, în faţa celor trei ucenici, se petrecea marea sărbătoare a puterii dumnezeieşti prin schimbarea la faţă a Domnului. Jos în vale, la poala muntelui, rămăsese mulţime de norod, între ei şi cei nouă apostoli care n-au fost luaţi de Domnul în munte. Se făcuse mare pricire. Mizeria şi necazul oamenilor era mare şi lipsea putinţa de ajutorare. Un om adusese la apostoli pe fiul său lunatic, cuprins de duh necurat, să-l vindece. Şi nu puteau. Căpeteniile jidovilor căutau să răsfrângă neputinţa ucenicilor asupra Învăţătorului lor, ca să-L umilească înaintea poporului. Şi se făcuse tulburare mare.
Atunci se văzu coborând Iisus din munte. Norodul aleargă în calea celui ce făcuse atâta bine. Domnul întreabă de pricina zavistiei. Atunci tatăl copilului se desprinde din mulţime, se apropie de Iisus şi îi spune: «L-am adus la învăţăceii Tăi şi n-au putut să-l tămăduiască» – şi întorcându-se Domnul spre ei, le impută cu mâhnire: «O, neam necredincios şi îndărătnic… până când voi răbda pe voi»… Apostolii n-au putut săvârşi tămăduirea, n-au avut destulă putere, pentru că n-aveau destulă credinţă şi încredere în sine.
Aşa ne găsim adeseori şi noi în faţă cu puterile întunericului. Deşi ucenici ai lui Hristos prin botez, nu putem sta împotrivă, nu putem birui răul din lume, el ne umileşte, ne face să suferim, să gustăm din amarul ce ni-l toarnă în paharul vieţii – pentru puţinătatea credinţei noastre. | Continuare »

Schimbarea_la_fata_SalisteTraian DORZ

Bucuria nu-i deplină
decât lângă Dumnezeu,
numai harul Lui lumină
cerul inimii mereu.

Bucuria nu-i curată
decât când e în Hristos,
numai ea-i despovărată
de lumesc şi păcătos.

Bucuria nu-i senină
decât când e-n Duhul Sfânt,
atunci flacăra-i divină
umple sufletul de-avânt.

Bucuria nu-i întreagă
decât lângă cei iubiţi,
numai strângerea lor dragă
ne lumină fericiţi.

Bucuria nu-i frumoasă
decât la culesul plin,
când din munca dureroasă
îţi strângi roadele senin.

Bucuria nu-i cerească
decât Sus, pe-acel Tabor
unde lupta nelumească
ţi-o sfârşeşti biruitor.

Traian Dorz, Hristos – Pâinea noastră zilnică

schimbarea-la-fataO sfântă însemnare spune că atunci când Moise a primit pe muntele Sinai primele table ale legii scrise de degetul lui Dumnezeu, acele table erau dintr-o piatră unică în felul ei. Era un fel de piatră străvezie, cu scris nu numai pe dinafară, ci şi pe dinăuntru. Şi scrisul cel de pe dinăuntru semăna cu o carte cu şapte peceţi, având multe semne necunoscute, iar peste ele era Chipul unui Miel înjunghiat…
Şi Moise I-a zis Domnului:
– Doamne, dar ce înseamnă aceste scrisuri necunoscute de pe dinăuntrul acestei cărţi cu şapte peceţi şi cine este Mielul Acela semănând cu mielul pascal pe care noi l-am înjunghiat în Noaptea Eliberării şi al cărui sânge ne-a salvat? Scrisul de pe dinafară îl cunosc. Cel de pe dinăuntru nu.
Şi Domnul i-a răspuns lui Moise şi i-a zis:
– Moise, Moise, fiecare neam de oameni îşi are proorocul său bun şi proorocii lui răi. Şi neamul devine aşa cum sunt cei de care ascultă.
Adevărul este nesfârşit şi veşnic,
dar fiecare prooroc primeşte din adevăr numai atât cât este nevoie pentru timpul său şi pentru poporul său. Tu cunoşti din Adevărul pe care ţi-l dau Eu azi numai atât cât trebuie să spui tu. Mai departe vor fi alţii.
Şi Moise I-a zis Domnului:
– Doamne, dar ce prooroci ca mine mai poţi avea Tu? Şi cine va fi cel care le va cunoaşte toate?
Iar Domnul a grăit lui Moise şi i-a zis:
– Dumnezeu poate avea o mie de profeţi, dar nu are decât un Fiu. Fie¬care prooroc va cunoaşte în parte – ci numai Fiul ştie totul. Acela este Mielul Înjunghiat de peste Cartea cu şapte peceţi şi strălucirea pe care o vezi peste El este unică.
Şi Moise L-a rugat pe Domnul, zicând:
– Doamne, dar oare n-ai să mi-L arăţi Tu şi mie pe Acela Care este cu atât de mult mai mare ca mine, spre a mă bucura şi eu de cunoaşterea Lui?
Iar Domnul l-a liniştit pe profetul Său, zicând:
– Moise, Moise, mergi liniştit la datoria ta şi la odihna ta. Când va veni vremea să Se arate Fiul Meu preaiubit, Eu te voi trezi din somnul tău, ca să vezi Faţa Lui.
Astfel, pe muntele Taborului, la Schimbarea la Faţă, Dumnezeu Şi-a împlinit faţă de Moise, robul Său, făgăduinţa de pe muntele Sinai.

Slavă veşnică Ţie, Dumnezeul nostru, ale Cărui făgăduinţe se împlinesc cu credincioşie. Ajută-ne ca şi noi să le credem, pentru ca să le moştenim şi noi.
Amin.

6-schimbarea-la-fataAm fost un ceas pe munte, trăind aceste stări
ce sunt numai cu Domnul şi-n veşnicele-I zări,
când îngerii-n tăcere îngenunchează jos
şi Moise şi Ilie spun taine cu Hristos.

Şi-acum vin iar în valea unde-am lăsat un ceas
povara şi purtarea mulţimii fără glas,
ca iarăşi să-mi iau crucea şi, cu privirea-n jos,
să-mi urc spre ispăşire calvarul cu Hristos.

Ce liniştit întâmpini sfârşitul răstignit
când mergi spre el cu nimbul Taborului suit!
Ce ’naltă-i cununia cu rugul luminos
când crucea-ţi este-o slavă alături de Hristos!


Schimbarea_la_fata_Saliste7. Înainte de cădere, omul nu era carnivor.

Tu îl aşezaseşi în grădina Edenului ca să o lucreze şi să o păzească.

8. Atunci omul se hrănea cu soare şi cu rouă, ca florile câmpului,

9. se înveşmânta cu lumina ca şi cu o haină, precum cerul Tău şi al lui,

10. se desfăta cu miresme şi culori, ca dimineaţa,
şi se îmbăia în cântări şi în dragoste, ca seninul.

11. Chipul lui era din lumină şi frumuseţea lui, din neprihănire.
De aceea umbla cu Dumnezeu pururea, ca printr-o răcoare, ca printr-o dimineaţă, ca printr-o tinereţe eternă.

12. Şi niciodată nu s-a văzut gol, pentru că lumina era veşmântul lui; un veşmânt de care nu se dezbrăca niciodată.

13. Fiindcă acest veşmânt nu are nevoie să fie spălat, pentru că el nu se poate întina,
nici nu se poate învechi,
nici nu se poate rupe, niciodată.
Ci numai se poate pierde.

14. Înainte de ispitire, cei doi erau unul şi una.
Cele două părţi ale omului erau ca şi cum n-ar fi fost despărţite.
Erau tot ca şi înainte de primul lor somn.
15. Ci ispita i-a despărţit.
Păcatul i-a dezbrăcat de veşmântul luminii.

16. Iar ei s-au pomenit atunci şi goi, şi vrăjmaşi.

17. Căderea i-a făcut doritori şi datornici cărnii
– precum şi pe mine!

18. O Dumnezeul meu cel minunat, unde m-am prăbuşit eu din primul meu Eden, cu amândouă părţile mele?

19. Ce minunat era când nu cunoscusem decât florile şi roua,
când nu-mi văzusem încă goliciunea,
ci numai lumina. | Continuare »

Fiecare să se mulţumească cu lucrul lui şi să se silească într-însul

Predică la Duminica VI după Cinzecime

După cum într-un singur trup avem multe mădulare şi n-au toate mădularele aceiaşi lucrare, într-acelaş chip şi cei mulţi un trup suntem în Hristos, iar flecare unul altuia mădulare (Romani 12, 4-5).

I
Fraţilor, cuvintele acestea sunt ale Sf. Apostol Pavel, scrise de el în Epistola sa către Romani. El a fost cel mai aprig răspânditor al credinţei creştine după înălţarea Domnului la ceruri şi, în dorul lui înfocat de a vedea pe toţi închinându-se lui Iisus Hristos, nu s-a liniştit o clipă de a împrăştia învăţătura creştină până în ţinuturile cele mai depărtate.
Pe când se afla în toiul unui lucru fără odihnă, scrise el şi Epistola către Romani, din care am luat aceste cuvinte. El voia să se ducă la ei pentru a vesti şi acolo numele Domnului răstignit şi, neputând face aceasta, din pricina altor treburi grabnice care-l chemau în altă parte, se mulţămi să le scrie. Gândul lui era să întărească pe aceşti creştini, care acum începeau a se înmulţi în toate ţinuturile, şi să pună viaţa lor în rânduială. Voia să vadă tovărăşii sfinte, care să ţină pe oameni legaţi unii de alţii şi să nu se piardă din lipsă de îngrijire şi legătură. De aceia pe drept Sf. Apostol Pavel este privit ca cel ce a pus toate în rânduială la începutul întemeierii Bisericii şi a statornicit o îndrumare trainică pentru toată viaţa creştinătăţii.
Pentru cei de atunci, cuvintele Apostolului erau lucruri noi; pentru noi, cei de azi, care ne-am născut creştini şi trăim în Biserică, cuvintele lui ar trebui să fie lucruri demult ştiute şi înţelese. Cu toate acestea nu e aşa, fiindcă mulţi dintre noi trăiesc departe de Biserică şi se lipsesc de bogăţia de învăţături care au fost adunate într-însa de Apostol şi de Sfinţii Părinţi pentru buna călăuzire a oamenilor în viaţă. De aceia slujitorii Bisericii şi bunii creştini care mai sunt în ziua de azi, au datoria să tot pomenească lumii de vechile învăţături şi s-o înştiinţeze că nicăieri nu găseşte altele mai bune şi mai înviorătoare de inimi. | Continuare »

(Vindecarea slăbănogului din Capernaum) Ceva despre boli şi încercări

Pr. Iosif Trifa, Tâlcuirea evangheliilor duminicilor de peste an

Această evanghelie vine la rând – cu mici deosebiri – de trei ori peste an. La fiecare evanghelie, am dat un tâlc separat. Se potriveşte aici şi tâlcuirea pe care am dat o la evanghelia cu bolnavul de la lacul Vitezda. În tâlcul acela am vorbit pe larg despre bolile noastre cele sufleteşti şi despre doctorul sufletelor noastre.
La evanghelia aceasta, vom vorbi acum despre bolile cele trupeşti, despre scopul şi rosturile ce le au în viaţa noastră bolile şi încercările.
Vom spune îndată, la început, că bolile cele trupeşti sunt totdeauna în legătură cu viaţa noastră cea sufletească… sunt întotdeauna în legătură cu cerul, cu Dumnezeu. Orice boală, orice încercare îşi are un rost al ei, iar acest rost este în mâinile Domnului. Văzute prin lumina aceasta, bolile cele trupeşti s-ar putea împărţi în trei clase: ele ne vin ca o pedeapsă pentru păcate; ele ne vin să ne trezească din păcat şi ca un ajutor să putem ieşi din păcat; ele vin să ne apere de păcat şi să ne întărească sufletul. Le vom cerceta pe rând. | Continuare »

capernaumVeni-va clipa când, de chinul
ce astăzi îl înduri cu greu,
c-o veşnică recunoştinţă
vei mulţumi lui Dumnezeu.

Atunci o singură durere
vei mai avea spre Cel Slăvit,
că nu I-ai înţeles Iubirea,
ci prea gemând ai suferit.

Când ochii, astăzi plini de lacrimi,
ai să-i deschizi spre-un veşnic har,
vedea-vei negrăit de dulce
ce vezi azi negrăit de-amar.

Când inima, acum zdrobită
de-atâtea ori şi-atât de jos,
se va renaşte fericită
din strălucirea lui Hristos,

Când mâinile, prea mult acuma
bătute şi muncite-amar,
vor străluci, primind cununa
în Cerul veşnicului har, | Continuare »

O parte dintr-o vorbire a fratelui Traian Dorz, consemnată în Strângeţi firimiturile, vol. IV

Vindecarea-slabanogului-din-Capernaum-12Fariseii, spune Cuvântul lui Dumnezeu că stăteau şi ei acolo la masă când Mântuitorul i-a zis slăbănogului: „Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă”. Şi au început să cârtească între ei: „Cum poate omul acesta să hulească? Cine poate să ierte păcatele, decât numai unul singur, Dumnezeu?”. Stăteau şi ei acolo.
Când erau nişte oameni curioşi care n-auziseră şi nu cunoscuseră Cuvântul lui Dumnezeu, [fariseii], în faţa Domnului, au început să cârtească, să învinovăţească, să judece, să dispreţuiască Cuvântul lui Dumnezeu. Când s-au dus înapoi, ei nu mai erau nevinovaţi; ei erau vinovaţi de neascultarea şi de împotrivirea [faţă de] Cuvântul lui Dumnezeu.
Când am venit la Domnul Iisus, noi eram păcătoşi, e adevărat. Dar nişte păcătoşi care aveam dezvinovăţire înaintea lui Dumnezeu. Nu-L cunoscusem pe Dumnezeu. Păcătuisem în spatele lui Dumnezeu. Păcătuisem în afara lui Dumnezeu; în umbra lui Dumnezeu; în necunoaşterea lui Dumnezeu. Dar după ce am venit la Domnul, am auzit Cuvântul Său cel Sfânt şi poate că ne-am predat şi ne am hotărât pentru El, şi am trăit ani de zile în ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu, dar după aceea ne-am întors de la Dumnezeu, atunci n-am mai păcătuit în spatele lui Dumnezeu, în necunoaşterea lui Dumnezeu. Am păcătuit în faţa lui Dumnezeu, în cunoaşterea lui Dumnezeu. Şi nu ne-am mai întors nevinovaţi, nici dezvinovăţiţi de păcatele noastre, ci învinovăţiţi de Cuvântul lui Dumnezeu. Pentru că Domnul Iisus a zis: „Dacă aţi fi orbi, n-aţi avea păcat. Dar acum ziceţi: «Vedem!», de aceea păcatul vostru rămâne”. Cine păcătuieşte fără să-L fi cunoscut pe Dumnezeu are dezvinovăţire, pentru că este scris: „Dumnezeu nu ţine seama de vremile de neştiinţă”. Dar cine păcătuieşte după ce s-a întors la Dumnezeu nu mai are nici o dezvinovăţire.
De aceea cine vine în adunare şi-i însoţit de acei doi îngeri, el aude Cuvântul lui Dumnezeu şi este scris. Când se întoarce de la auzirea Cuvântului lui Dumnezeu, cei doi îngeri îl însoţesc. Şi, dacă omul ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi l împlineşte (mergând de la auzirea lui), şi se întoarce hotărât să asculte Cuvântul lui Dumnezeu, îngerul din dreapta spune: „Binecuvântat să fii tu, cel care asculţi Cuvântul lui Dumnezeu!”. Şi îngerul din stânga spune: „Amin”. | Continuare »

Capernaum

Lidia Hamza

Vindecarea-slabanogului-din-Capernaum-10E-atâta neputinţă în trupu-mi slăbănog
Că uneori, Iisuse, mi-e greu şi să mă rog,
Sunt stări de apăsare, de teamă sau de dor
Când strigă-n mine toate: mai bine-ar fi să mor!

O, pentru slăbănogul de Tine vindecat
Au fost atâţia care cu drag au alergat.
Dar, de slăbănogirea-mi, nu-i pasă nimănui,
Nu-i nimeni să m-ajute pe-acoperiş să sui.

Capernaumul n-are şi pentru mine fraţi
Sau patul să mi-l ducă – prieteni încercaţi,
Sau rana să mi-o lege – vreun trecător străin,
Păcatul meu să-şi afle iertarea pe deplin.

O, ce-ai să faci cu mine, Iisuse preaiubit,
Când am rămas doar singur pe drumul şerpuit,
Când n-am stegar în faţă, nici frate-n dreapta mea,
Nici prieteni ca să-mi ducă a vinii targă grea?

Când n-am, în suferinţă, pe nimenea rămas,
Spre Tine să mă-ndrepte în al ispitei ceas,
Să simtă-adânc fiorul sihastrului meu dor
Şi geamătul durerii sub piatra tuturor…

Şi când, ajuns în faţa mormântului meu, pier…
Ridică-mă Tu singur din patul meu mizer.
Apleacă-Te Tu singur spre mine, dacă vrei,
Slăbia mea să-şi umble spre-Acasă patul ei.

TDorz1

Vindecarea-slabanogului-din-Capernaum-9

AJUTORAREA LUCRARII DOMNULUI – Traian Dorz

De acum să nu mai greşeşti, ca să nu-ţi fie ţie ceva mai rău! -Sfântul Ioan Gură de Aur

Învăţătura lui Hristos şi învăţăturile omeneşti,
Sfântul Luca al Crimeei – Cuvânt în cea de-a doua Duminică din Postul Mare

LUCRUL CU TARGA, Lupu Gavril

Tâlcuirea Evangheliei duminicii a VI-a după Rusalii – Sfântul Teofan Zăvorâtul

Duhuri slujitoare – Traian Dorz, Meditaţii la Apostol

Avem felurite daruri – Traian Dorz, Meditaţii la Apostol

LA DUMINICA BOLNAVILOR – Pr. Iosif Trifa

În Cuvântul lui Dumnezeu este şi Puterea lui Dumnezeu – Traian Dorz

Despre vindecarea slăbănogului – Sfântul Nicolae Velimirovici

Despre bolile sufleteşti – Pr. Iosif Trifa

Cine este chemat… cine învaţă… – Traian Dorz, meditrații la Apostolul duminicii a VI-a după Rusalii

Poezii și cântări  potrivite la Duminica slăbănogului din Capernaum

110. Da, vreau să cred!; 121. Nu-i pe lume înviere128. Să crezi adânc!202.Când ochii storşi de lacrimi287. Voi, purtători205. Voi, care trăiţi iubirea574. De n-ai credinţă-n Dumnezeu719. Cum să pot uita eu, Doamne?838. Noi avem pe pământ896. Să aveţi credinţăCe dulce-i pacea TaVENI-VA CLIPA CÂND… ;