LUMINA AFLĂRII LUI HRISTOS

Vorbirea şi rugăciunea fratelui Traian Dorz la adunarea de Revelion de la Ogeşti – 1984

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Revelion 1984Cel dintâi cuvânt… pe care ar trebui să-l spunem mereu, nu numai acum, în astfel de momente şi în astfel de prilejuri, când harul lui Dumnezeu a făcut să ne vedem unii cu alţii în număr aşa de minunat şi când putem trece dintr-un an în altul într-un fel aşa de frumos… cel dintâi cuvânt – şi cel din urmă – care ar trebui să-l putem spune e un cuvânt de mulţumire şi de laudă către Dumnezeu pentru că am ajuns să ne bucurăm în astfel de vremuri de pace, de binecuvântare şi de bucurii de felul acesta, pe care Dumnezeu ni le dă acum când suntem astfel împreună adunaţi, să putem face trecerea aceasta minunată din viaţa noastră dintr-un an în altul.
Cel dintâi cuvânt şi cel din urmă ar trebui să fie numai mulţumire. Pentru că, într-adevăr, în viaţa noastră şi ca oameni, în viaţa noastră şi ca familii, în viaţa noastră şi ca popor, Dumnezeu a făcut o minune atât de mare! Şi e bine ca, ori de câte ori noi ne adunăm doi sau trei împreună şi gustăm din darul acesta nespus de mare al lui Dumnezeu: cunoaşterea Lui, Cuvântul Său, părtăşia frăţească, bucuria mântuirii, să-I mulţumim neîncetat lui Dumnezeu pentru că am ajuns să avem o astfel de lumină pe calea vieţii noastre. Şi, îndrumaţi de această lumină, să simţim totdeauna că ştim bine pe ce drum mergem şi ştim bine unde vom ajunge. Pentru că drumul acesta este luminat şi luminos şi călăuzirea o avem de la Dumnezeu, Care l-a întocmit şi Care faţă de noi a avut un har atât de mare. | Continuare »

Tăierea împrejur cea după trup a Domnului: Acatistul și Canonul de rugăciune (1 ianuarie)

1 Taiera imprejurCondacul la Praznicul Tăierii împrejur cea după Trup a Domnului (1 ianuarie) (Glasul 3): Fecioara astăzi…
Domnul tuturor rabdă tăiere împrejur şi taie ca un Bun greşelile celor muritori. Dă lumii, astăzi, mântuire, iar ierarhul Ziditorului, purtătorul de lumină şi Dumnezeiescul preot al lui Hristos, Sfântul Vasile, se bucură întru cei de sus.

Tropar la Praznicul Tăierii împrejur cea după Trup a Domnului (Glasul 1)
Cel Ce şezi pe Scaunul cel în chipul focului, întru cele de sus, împreună cu Părintele Cel fără de început şi cu Dumnezeiescul Duh, ai binevoit a Te naşte pe pământ din Fecioară, Maica Ta, care nu ştie de bărbat, Mântuitorule Iisuse. Pentru aceasta ai şi fost tăiat împrejur a opta zi ca un Om. Slavă Sfatului Tău Celui Preabun; Slavă rânduielii Tale; Slavă smereniei Tale, Unule Iubitorule de oameni.

Implinindu-se opt zile de la Naştere, Domnul nostru Iisus Hristos a binevoit a primi tăierea împrejur, pe de o parte ca să împlinească legea, cum spune în Evanghelie: N-am venit să stric legea, ci s-o împlinesc, pentru că El se supunea legii, ca pe cei vinovaţi şi robiţi de dânsa să-i facă liberi, precum zice apostolul: A trimis Dumnezeu pe Fiul Său, Care S-a născut sub lege, ca pe cei de sub lege să-i răscumpere; iar pe de alta ca să se arate că a luat trup adevărat şi să astupe gurile eretice, care ziceau că Hristos n-ar fi luat trup omenesc, ci cu nălucire S-ar fi născut.
Drept aceea, S-a tăiat împrejur, ca să fie arătat omenirii; pentru că de nu S-ar fi îmbrăcat cu trupul nostru, apoi cum ar fi fost cu putinţă să se taie împrejur nălucirea, iar nu trupul, fiindcă grăieşte Sfântul Efrem Sirul: „Dacă n-a fost trup, pe cine a tăiat Iosif împrejur? Cel ce a fost cu trup adevărat S-a şi tăiat împrejur ca un om, şi cu sângele Său S-a roşit Pruncul, ca un fiu omenesc şi, durându-L, plângea, precum se cădea firii omeneşti”. | Continuare »

Porunca tăierii împrejur nu venea din Lege, ci din făgăduinţă

Porunca tăierii împrejur nu venea din Lege, ci din făgăduinţă

Titus Niculcea

…Acum să citim câteva cuvinte de la Ieşire 32, 31-32: „Moise s-a întors la Domnul şi a zis: «Ah, poporul acesta a făcut un păcat foarte mare! Şi-au făcut un dumnezeu de aur. Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci şterge-mă din cartea Ta, pe care ai scris-o!». Domnul a zis lui Moise: «Pe cel ce a păcătuit împotriva Mea, pe acela îl voi şterge din cartea Mea. Du-te dar şi du poporul unde ţi-am spus. Iată, îngerul Meu va merge înaintea ta, dar în ziua răzbunării Mele îi voi pedepsi pentru păcatul lor!»”.
Acesta e un subiect foarte important, la care m-am gândit să mă refer în seara aceasta, căci şi noi facem aceiaşi paşi ca poporul Israel.
Scrierea în Cartea Vieţii, în cazul poporului Israel, se făcea prin tăierea împrejur. Porunca tăierii împrejur nu venea din Lege, ci din făgăduinţă, prin Avraam; şi cei tăiaţi împrejur erau înregistraţi în Cartea lui Dumnezeu. Mai târziu erau şi în evidenţa templului, pe pământ, dar în primul rând erau scrişi în cartea lui Dumnezeu, în ceruri. Moise ştia foarte bine lucrul acesta. Şi, în schimbul iertării poporului care păcătuise, a cerut să-l şteargă Dumnezeu pe el din Cartea Vieţii. Se simţea vinovat faţă de Dumnezeu împreună cu poporul.
Domnul vine şi-l întăreşte, spunându-i: „Pe acela care a păcătuit împotriva Mea îl voi şterge din cartea Mea”. Acesta este un adevăr dumnezeiesc care astăzi corespunde identic cu starea noastră, a creştinilor. Şi noi, prin Taina Botezului, am primit acelaşi drept, ca cei din vechea Lege: când preotul ne-a înregistrat în matricola botezaţilor, ca membri ai Bisericii creştine, ai Bisericii Ortodoxe, tot atunci şi numele nostru, prin Botez, a fost scris în Cartea Vieţii. Asta s-o ştim cu toţii! Căci există o concepţie străină… în special ereticii folosesc cuvântul acesta: „Dacă ai să fii chemat, ai să vii la noi”. Ei ştiu ceva despre o chemare şi au în vedere faptul că botezul este începutul şi pricina acestei chemări, numai nenorocirea e că ei nu recunosc botezul copiilor, ci doar botezul făcut la maturitate. Aici este orbirea lor sufletească. Satana i-a derutat de la dreapta credinţă, ca să-şi piardă mântuirea. | Continuare »

Cuvânt la Tăierea împrejur a Domnului

Sf. Ioan Gură de Aur

din “Predici la duminici si sarbatori”

„Şi a coborât cu ei şi a venit în Nazaret şi le era supus (Luca 2, 51).

Despre creşterea copiilor

Când Apostolul vorbeşte despre însuşirile cele bune ale unei văduve, aminteşte, mai înainte de toate, că ea trebuie să fi crescut copii (I Timotei 5, 9-10).

Însă cuvântul „creştere” el nu-l ia într-un înţeles obştesc, de jos, precum mulţi înţeleg aceasta, că adică văduva nu trebuie să fi lăsat copiii săi să moară de foame. Chiar singură, puterea firii unei mame nu ar fi îngăduit aceasta, şi de aceea nu este trebuinţă de vreo lege ca văduva să nu lase copiii săi flămânzi. Apostolul vorbeşte aici despre creşterea întru cucernicie şi dreptate. Iar mamele care nu îşi cresc aşa copiii lor sunt mai rele decât cele ce îşi omoară copiii.
Aceasta trebuie să se zică nu numai femeilor, ci şi bărbaţilor.

Mulţi părinţi îşi dau toată truda ce se poate gândi pentru ca să agonisească fiului lor un cal bun, o casă frumoasă, o moşie preţioasă, dar pentru ca el să dobândească un suflet nobil şi un simţământ cucernic, nu se îngrijesc cât de puţin. Şi tocmai aceasta duce toată lumea în neorânduială, că noi nu creştem copiii noştri după cuviinţă şi ne îngrijim numai pentru averea lor, şi nu pentru sufletele lor.

Aceasta este cu adevărat cea mai mare nebunie. Căci fie averea cât de mare şi cât de însemnată, dacă acela care are să o moştenească nu este îmbunătăţit şi drept, ea trebuie a se socoti ca şi pierdută; ba încă unui astfel de om, averea îi este chiar spre pierzare şi îl duce încă mai sigur şi mai adânc în iad. Dimpotrivă, dacă sufletul este nobil şi îmbunătăţit, el, şi sărac fiind, va fi fericit. | Continuare »

Să facem o intrare creştinească în anul cel nou

Să facem o intrare creştinească în anul cel nou

Traian DORZ, din «ISTORIA UNEI  JERTFE»

În primul număr din anul II, se publicară aceste lucruri pe larg, în pagina întâi a foii «Lumina Satelor».
Ecoul acestei înflăcărate chemări trecu şi prin toate celelalte pagini şi numere ale foii, reluat de fiecare subiect al ştirilor şi predicilor ce le cuprindea gazeta. Îndemnul acesta sfânt, nou şi limpede striga puternic cititorilor, de peste tot cuprinsul scrierilor omului trimis de Dumnezeu, înştiinţând şi trezind conştiinţele tuturor:

Necazurile de azi se vor ţine de noi şi vor trece cu noi dintr-un an în altul, până când vom lua hotărârea cea bună să scoatem aceste păcate din traiul şi din inima noastră şi să-L ascultăm pe Mântuitorul Hristos – suna de peste tot, trâmbiţa gazetei.
Hotărăşte-te şi tu, cititorule, şi stăruieşte şi de alţii, pentru că altcum în zadar aşteptăm şi suspinăm după vremuri mai bune şi mai uşoare!…

Astfel, gazeta avea acum o ţintă. Înălţase un steag, în jurul căruia erau chemaţi toţi cei care se trezeau şi se eliberau din robia diavolului.
Scriitorul ei stătea acum ca o flacără cu tot sufletul lui aprins şi dornic sub călăuzirea Voii lui Dumnezeu. Şi cu toată alipirea predat sub Crucea lui Hristos Domnul, dornic să-şi împlinească toată datoria inspirată de Duhul Sfânt în noaptea hotărâtoare.
Ştia că toată taina biruinţei stă în puterea şi harul revărsării Duhului Sfânt. Că, fără această revărsare, câmpia sufletească a ţării va rămâne mereu pustie, iar albia educaţiei noastre religioase, mereu uscată. | Continuare »

ACUM DIN NOU…

Traian DORZ

Acum din nou, cu Domnul trec pragul casei voastre
şi vin la voi cu Anul-Ce-Vine împreună,
sunt sol trimis cu Anul-Cel-Nou, din slăvi albastre,
ca şi-n căsuţa voastră să spun de Vestea Bună…

Şi inimile voastre s-audă Vestea Nouă,
ce, poate, pân’ acuma voi nu aţi auzit,
Iisus Mântuitorul adusu-v-a şi vouă
putinţa mântuirii, pe lemn când S-a Jertfit.

Să ştiţi – orice păcate, oricât de mari şi grele
cu care-al vostru suflet, trăind, v-aţi încărcat,
El le-a luat asupră-Şi şi S-a suit cu ele
pe Golgota, – şi-acolo cu Sânge le-a spălat…

Că din osânda morţii, din veşnica pieire,
prin chinuri şi prin moarte, iertarea v-a adus,
că prin credinţa-n Domnul, venind la mântuire
şi-urmându-L cu-ascultare, – veţi fi cu Tatăl Sus.

E Anul Nou, e vremea şi clipa cea mai bună
să ascultaţi chemarea ce vi se face-acum;
primiţi cu drag pe Domnul şi mergeţi împreună
cu El pe totdeauna pe-al mântuirii drum.

Primiţi cu drag pe Domnul în inimă şi-n casă,
să-ncepeţi de-azi cu Domnul un drum ceresc şi voi,
cu El, va fi viaţa aici cea mai frumoasă
şi cea mai fericită în Veacul de Apoi…

DOAMNE, IAR TRĂIM FIORII

Traian DORZ, din «Cântarea, ca meditaţie»

Vom reda mai departe o seamă de noi cântări de Crăciun, fără a ne mai opri pe larg asupra fiecăreia dintre acestea, ci îndemnându-vă pe fiecare dintre cei care le citiţi să luaţi de-acum bine seama la conţinutul lor fiecare. Şi, în lumina adevărurilor pe care vi le-am împărtăşit mai înainte, să meditaţi singuri la toată frumuseţea şi lumina cerească din ele, pentru ca, simţindu le tot mai înalt şi mai deplin în toată fiinţa noastră, să ne facem vrednici de făgăduinţele lor dumnezeieşti fiecare în parte şi toţi împreună. Amin.

Doamne, iar trăim fiorii
Sfintei Tale Naşteri jos,
tainic prevedem păstorii
cum Îţi cântă imn frumos.

Copil Sfânt, Copil de raze,
ne-adunăn, ne-adunăm
lângă ieslea Ta cea sfântă
şi-Ţi cântăm, şi-Ţi cântăm.

Ni se umple-ntregul suflet
de cutremur şi de drag
când iar Te privim în iesle,
Copil mic, plăpând, pribeag.

Iar îi auzim pe îngeri
cum răsună vestea lor,
în tăcerea nopţii negre,
că Te naşti Mântuitor. | Continuare »

Astăzi când cobori

Nasterea-Domnului_20_10Traian DORZ

Astăzi când cobori, Iisuse, iară-n lumea păcătoasă,
ca să baţi la orice poartă şi s-aştepţi la orice casă,
Baţi şi la palat cu cântec, baţi şi la bordei cu jale,
baţi la toţi şi-aştepţi să facă loc şi poposirii Tale!

Duci cu Tine bucurie pentru inimă şi casă,
să dai tuturor acelor ce Te-ascultă şi Te lasă!
Dar ’năuntru-i veselie, cântece şi vorbe multe
şi la Tine n-are vreme nimeni azi să mai asculte.

Nu e parcă nici o casă, nici o inimă creştină
să Te-aştepte, ca odată, cu cântări şi cu lumină!
Prea eşti parcă altfel astăzi şi în glasul Tău răsună
prea tot dragoste şi milă şi îndemn la faptă bună!

Şi nu-i place lumii, astăzi, la de-acestea să asculte,
în aşa de multe locuri Te întâmpină insulte.
Căci e „cultă“ lumea astăzi, de-al Tău Nume i-e ruşine.
…Cum vor bate ei odată şi se vor ruga de Tine!

Moment aniversar

1 Traian DorzSe împlinesc în Noaptea de Crăciun 106 ani de la nașterea poetului Oastei Domnului, fratele Traian Dorz.
Cu duioșie și cu mult dor ne reamintim, an de an, minunatele clipe petrecute alături în diferite împrejurări, miile de versuri și de îndemnuri sfinte pentru mântuirea noastră și a neamului românesc.

Și în Noaptea aceasta păstrăm un moment de reculegere, de rugăciune, de colindă, de aducere aminte… Oastea Domnului nu mai este aceeași fără el, dar Domnul Oștirii, născut în aceeași noapte, este Același. Către El, Pruncul Sfânt, ne ridicăm nădejdea noastră de biruință.

Slăvit să fie Domnul, frate preaiubit! Îți cântăm colindă neuitată, ca în Nopțile Sărbătorilor literare, pe când împlineai 72 de ani:

Când şaptezeci şi două
(Fratelui Traian Dorz, 1986, la împlinirea a 72 de ani)

Când şaptezeci şi două
Crăciunuri calde vin,
şi dulcea lună nouă
lumină cer senin,
Iisuse drag, aprinde
la geamul lui stingher
a’ Naşterii colinde
din stropi de lerui ler.

Când şaptezeci şi două
de dalbe flori se-aprind
în părul lui de neauă
şi-n ochii strălucind,
Iisuse dulce, blândă
ajutorare fii
la mâna tremurândă
din anii lui târzii.

Pe buzele-i cu şoapte
de imn şi rugăciuni,
colindele din noapte
sunt raze şi minuni.
Şi vin, Iisuse dulce,
de i le strânge-acum,
la pieptul Tău să-şi culce
sfârşitul lui de drum.

Lidia Hamza

Demult…

Traian-Dorz_laCruce2Demult, din frageda pruncie,
dureri adânci m-au încercat…
Prea multe-au fost numai urgie
şi prea puţine, bucurie,
prea rar de tot eu am cântat,
– din frageda copilărie,
prea multe lacrimi am vărsat!

Prea mult amar,
prea lacrimi grele
şi prea nemângâiat le-am plâns,
în adâncimea vieţii mele
o mare s-a-nchegat din ele
acolo toate când s-au strâns,
– şi-n marea lacrimilor mele,
atâtea bucurii s-au stâns.

Dar în adâncul lor odată,
când am privit, într-un apus,
– de străluciri înconjurată,
dumnezeiască,
neuitată,
cum sori de strălucire nu-s,
şi blândă,
şi iubire toată
– văzut-am faţa Ta, Iisus! | Continuare »

CÂNTĂ, MAICĂ

Traian DORZ, din  MINUNE ŞI TAINĂ

Nasterea-Domnului_15_09Cântă, Maică,-n ceasul sfânt
lui Iisus cel Dulce
ce-a venit pe-acest pământ
pentru-un veşnic legământ,
spre-a muri pe Cruce.

Cântă-I lui Iisus
psalm din Cer adus,
alinând
cu graiul blând
chinul Lui nespus.

Cântă-I, Maică, lăcrimând,
căci cu drag s-alină
umbra Chipului plăpând
răstignirea prevăzând
când prin somn suspină.

Cântă-I, Maică,-nduioşat
lui Iisus cel Dulce
Care Tatăl ni L-a dat
Domn şi Mire, şi-Mpărat,
Raiul a ne-aduce.

Cântă-I, Maică, lui Iisus
cântecul iubirii,
că-n curând, pe Cruce pus
de Iubire, va fi-adus
Preţul Mântuirii.

Şi iar Te naşti

Nasterea-Domnului_20_05Şi iar Te naşti din nou, Iisuse,
şi iarăşi vii, ca alte dăţi,
în lumea urii neapuse,
cărarea păcii s-o arăţi.

Spre-a’ Tale zări de pace pline,
pe-ai urii fii îi vei chema,
dar, vai, îndemnul spre mai bine
aşa de greu îl vor urma…

Din Slava dragostei nespuse,
cobori în lumea Ta să-i iei,
cu drag îi chemi spre ea, Iisuse,
dar ei se sfâşie-ntre ei.

O Doamne, lumea-i astăzi plină
de patimi şi de farisei
şi totuşi mila Ta divină
mai vine şi mai stă-ntre ei.

Mai vii, chiar dacă Sfântu-Ţi Nume
din nou un an Îl vor huli…
…Ce dragoste Te-aduce-n lume,
cu ce putere-o poţi iubi! | Continuare »

Iată Peştera Sfântă în care S-a născut Mântuitorul

Preot Iosif TRIFA, Pe urmele Mântuitorului – Însemnãri din cãlãtoria la Ierusalim

Coborând cele şaisprezece trepte (care se văd în fotografia de pe pagina alăturată, sus, la stânga), iată‑ne ajunşi în peştera unde S-a născut Mântuitorul lumii. Înainte de a spune ce am simţit în locul Naşterii, pentru orientarea cititorilor, voi face mai întâi o scurtă descriere despre cum se prezintă azi acest loc sfânt. Peştera Sfântă păstrează şi azi forma ce-a avut-o odinioară. Are o formă lungăreaţă (în direcţia răsărit-apus); deasupra, boltă de stâncă în formă de cer plin cu stele. E lungă de doisprezece metri, lată de opt şi înaltă de trei metri, având cu totul o suprafaţă de patruzeci de metri pătraţi. Pereţii sunt îmbrăcaţi în marmură.

Locul unde S-a născut Mântuitorul e în forma unui semicerc şi e îmbrăcat într-o lespede de marmură fină. Pe această lespede străluceşte o stea mare de argint, pe marginea căreia e scris în latineşte: „Aici S-a născut Iisus Hristos din Fecioara Maria“ (în imaginea de mai jos acest loc sfânt se vede la stânga, unde străluceşte Steaua Naşterii. Este prezentat în detaliu pe pagina următoare). Deasupra acestui loc sfânt ard neîncetat 16 candele de aur şi de argint, iar de sus, din plafon, alte şi alte candele coboară să lumineze locul unde S‑a născut Mântuitorul lumii. Deasupra acestui loc sfânt există o masă de altar unde slujesc ortodocşii (grecii) şi armenii. O icoană mare e atârnată deasupra sfântului altar, înfăţişând Naşterea Domnului, magii cu steaua şi uciderea pruncilor. Smirnă şi tămâie ard neîncetat, şi slujbele ţin aproape întruna.
În pereţii peşterii mai sunt încă două altare. Într‑un loc e altarul unde Maica Domnului a înfăşat Pruncul Sfânt în scutece. Se vede în acest loc chipul Sfintei Iesle acoperită acum cu scutece de mătase scumpă. | Continuare »

În păiuț de fân uscat

Nasterea-Domnului_15_04În păiuț de fân uscat
Domnul fruntea Și-a-nțepat
Zice Maica-ncet plângând:
– Spini să n-ai în drum umblând!

Când pe lume singurel
Te-ai născut înfășețel,
Maica-n lacrimi cuvânta:
– Nu te vândă nimenea!

Când plângeai în fânișor
Maica zise-n plâns ușor:
– Lumea cât ar fi de rea,
Nicio rană să nu-ți dea!

Când se strâng Irozii-n prag
Să-i omoare Pruncul drag,
Zice Maica-n plâns duios:
– Nu Te teme, Fiu frumos!

Îngerii te-or însoți
Păstorașii Te-or vesti
Magii daruri Îți vor da
Și copii Te-or colinda…

…Dar în drumul crucii Lui
Ars în focul biciului
Omenirea de-a iertat,
Toate-acestea le-a-ndurat.

Lidia Hamza

Vine, vine, Domnul Sfânt

Nasterea-Domnului_20_07Lidia Hamza

Vine, vine, Domnul Sfânt
Copilaș pe-acest pământ,
Știe oare cineva
Ce hăinuțe va-mbrăca?

Hai s-aducem scutecuț,
Pentru Pruncul cel micuț.

Vine, vine Domn iubit
Între vite încălzit,
Este oare cineva
Să-I deschidă inima?

Hai pe oameni să-i iubim,
Ieslișoara să-ncălzim.

Vine, vine Domn ceresc
Îngerii Îl preamăresc, | Continuare »

SE APROPIE CRĂCIUNUL…

SE APROPIE CRĂCIUNUL…

Pr. Iosif Trifa

Să ne aducem aminte şi de cei săraci şi necăjiţi

O istorie veche ne spune că de la Răsărit a mai plecat un crai (în afară de cei trei) să-L afle pe Hristos. Artaban îl chema pe acest al patrulea crai şi a plecat şi el, cu aur mult, să-L afle pe pruncul Iisus. Dar în calea lui a întâlnit oameni flămânzi, necăjiţi, săraci, bolnavi şi, făcându-i-se milă de ei, le-a tot dat din aur, până când, apropiindu-se de Vifleem, s-a trezit că nu mai are nimic. Şi s-a întristat foarte Artaban, dar în somn i S-a arătat Iisus şi i-a zis: „Nu te întrista, Artabane, căci amin zic ţie: tu M-ai aflat cu adevărat pe Mine”…
Se apropie Crăciunul. Vrei săi afli şi tu, cititorule, pe Pruncul Iisus şi să I te închini Lui? Vrei să prăznuieşti cu adevărat Naşterea Domnului? Intră atunci cu ajutor în casa celui sărac, necăjit, bolnav, căci El a zis: „Orice veţi face unuia dintre aceşti mai mici, Mie Mi-aţi făcut” (Mt 25, 40). | Continuare »

N-am să uit

N-am să uit, Iisuse Doamne, niciodată
din ce greu, prin ce minune m-ai scăpat,
n-am să uit iubirea Ta nemăsurată,
bunătatea Ta şi grija-Ţi minunată,
c-am fost mort, şi dintre morţi m-ai înviat!

N-am să uit cum, când durerea era mare,
şi-am strigat să nu mă laşi, că nu mai pot,
n-am să uit cum mi-ai răspuns, cu ce-ndurare,
cum în noaptea cea mai neagră de-ntristare
mi-ai umplut de strălucire cerul tot…

N-am să uit cum ai răspuns Tu rugăciunii,
când credeam că sunt mai singur şi uitat,
când cei dragi nu mai ştiau că sunt, nici unii,
când tânjeam de dorul soarelui şi-al lunii,
n-am să uit, Iisuse Doamne, niciodat’…

Cât aş vrea să-Ţi pot aduce-o mulţumire
mai curată decât roua de pe crin | Continuare »

Vine iarăși…

Nasterea-Domnului_20_06Vine iarăși Noaptea-n care
Te-ai născut, Copile Sfânt,
Și-i atâta sărbătoare
Și în cer, și pe pământ.
Fă și-n inima mea soare
Cu iubire să Te cânt.

Vin pe raze de lumină
Îngerași cântând frumos,
Magi și păstorași se-nchină
Colindând-Te duios.
Fă din dragostea-mi puțină
Un grăjduț mai călduros.

Maica-n brațe-ncet Te strânge
Când, în suflet neștiut,
Un fior i se răsfrânge
La un gând necunoscut.
Doamne, fă prin Trup și Sânge
Sufletu-mi din nou născut.

Să Te pot primi la mine
Când și azi vii tot străin,
Să-mbrac ieslea-mi în sulfine,
Flori de măr și flori de crin.
Ca să-Ți fie cald și bine
În grăjduț de cântec plin.

Lidia Hamza

Moştenirea sfinţilor

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI, Meditaţii la Apostolul din Duminica a 28-a după Rusalii

„Mulţumind Tatălui, Care v-a învrednicit să aveţi parte de moştenirea sfinţilor, în lumină“.

TDorz1O, ce minune nebănuită este moştenirea sfinţilor în lumină şi ce imposibil este de explicat acum ce înseamnă asta!
Pe cât de cu neputinţă este să înţeleagă un puişor de rândunică, neieşit încă din cojiţa ouşorului său, ce înseamnă soarele şi cerul de afară, ce înseamnă viaţa care îl aşteaptă în curând pe el, când se va elibera din închisoarea în care este strâns acum, tot pe atât de cu neputinţă de priceput este şi pentru noi acum ce înseamnă moştenirea pregătită de Dumnezeu celor ce-L iubesc şi-L urmează pe Iisus.
Cum îi este de cu neputinţă puişorului din ou să ştie cum va fi călătoria lui peste ţări şi mări spre lumea însorită şi caldă, când aici va veni iarna, tot aşa ne este şi nouă de greu acum să ştim despre negrăita frumuseţe a slavei viitoare.
Noi suntem acum încă în trupul acesta pământesc, în firea aceasta pământească, în lumea aceasta îngustă şi în robia aceasta a neputinţelor noastre… Ne lipsesc ochii nemărginiţi cu care să străbatem prin orizontul aceasta îngust în care suntem închişi.
Ne lipsesc aripile cu care să străbatem zările nemărginite, din cele care acum ne strâng din toate părţile ca nişte ziduri de oţel, prin care nu putem trece. Şi de care ne izbim ca un fluturaş de o fereastră pe care n-o poate sparge, ca să iasă la libertatea de dincolo de ea… | Continuare »

Să rămâneţi în picioare

Traian DORZ, din Meditaţii la Apostolul din Duminica a 27-a după Rusalii (Tămăduirea femeii gârbove)

De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea, şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul (Efeseni 6, 13).

TDorz1În această cumplită încleştare cu diavolul, nu există şi nu poate exista nici un fel de armistiţiu. Nici o perioadă de pace. Nici un mijloc de înţelegere. Nici o clipă de răgaz.
Totdeauna trebuie să stai treaz. Totdeauna să fii gata. Totdeauna să ataci sau să te aperi.
Cea mai mică neatenţie, cea mai scurtă pauză pe care ţi-ai îngăduit-o, cea mai uşoară neveghere îţi pot fi mortale. Pe neaşteptate, o săgeată otrăvită, pe care un vrăjmaş ascuns ţi-o trimite, te poate ucide pe totdeauna.

Rămânerea noastră în picioare depinde de starea noastră în genunchi.
Biruinţa noastră în luptele cu satan şi cu puterile lui depinde numai de luptele noastre în rugăciune.
Iar puterea noastră de împotrivire contra păcatului depinde numai de puterea alipirii noastre de Crucea şi Jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Veşnic vor fi osândiţi să se târască înaintea diavolului toţi cei care n-au vrut să îngenuncheze înaintea lui Hristos.
Veşnic vor fi osândiţi să se prăbuşească prin întuneric toţi acei care n-au luptat să se înalţe în lumină.
Şi veşnic vor fi osândiţi să îmbrăţişeze şi să sărute spatele şi urâţenia diavolului toţi acei ce n-au vrut să se alipească şi să sărute faţa şi frumuseţea lui Hristos.
Pentru că dacă nu sunt cuvinte şi închipuire pe lume spre a arăta fericirea care îi aşteaptă pe acei ce s-au unit cu Dumnezeu şi L-au slujit pe Hristos, tot aşa nu pot fi cuvinte şi închipuire care să arate în ce fel şi cât vor ţine chinurile şi osânda celor care s-au alipit de diavolul şi l-au slujit pe Anticrist.

Un cântec lumesc spune aşa: „De-ar fi al meu pământul i-aş da o nouă înfăţişare… În locul furtunilor, aş face să fie senin; în locul ploilor reci, aş da raze calde; în locul vremurilor aspre, aş face să fie timpuri senine… în locul gropilor, aş face drumuri netede. În locul iernilor geroase, aş face primăveri dulci… În locul pietrelor, aş creşte iarbă; în locul spinilor, flori şi în locul urii, dragoste…“.
Dar cântăreţii aceştia uită de inima lor, de viaţa lor, de „pământul“ lor. Ei ar dori să se schimbe pământul lui Dumnezeu, pământul care nu-i al lor şi pe care nu-l pot schimba. Pe când pământul care este al lor, pământul inimii lor pe care îl pot schimba, pe care trebuie să şi-l schimbe întocmai cum spune cântecul lor, pe acela nu vor şi nu doresc să-l schimbe. | Continuare »

IUBESC PE-AI MEI

IUBESC PE-AI MEI

Iubesc pe-ai mei cu-ntregu-mi suflet, mai mult ca viaţa mea-i iubesc;
pentru iubirea lor, Iisuse, suspin, mă rog şi mă jertfesc.

Iubesc fiinţele ce-n lume cu-a mea fiinţă s-au unit,
purtându-le o neschimbată iubire până la sfârşit.

Iubesc prietenii ce paşii uniţi şi-i duc cu paşii mei
cu-o dragoste oricând în stare să facă totul pentru ei.

Iubesc pe fraţii mei cereşte, cum numai sufletu-mi iubesc;
de ei mă leagă pe vecie un legământ dumnezeiesc.

Iubesc, ca pe ai mei, vrăjmaşii, rugându-Ţi mântuirea lor
şi simt c-aş face pentru dânşii mai mult de cât aş fi dator,

– Dar în iubirile acestea, în toate-i un hotar ceresc,
o margine la care toate se sting, se şterg şi se sfârşesc,

Numa-n iubirea Ta, Iisuse, n-am nici hotar şi nici sfârşit,
pe Tine Te iubesc atâta pe cât eşti Tu: Nemărginit.

Traian Dorz, din vol.  Cântarea Cântărilor Mele