EVANGHELIA DIN ZIUA DE PAŞTI

Invierea_DomnuluiPărintele Iosif  Trifa

Această evanghelie cuprinde în sine întreaga istorie a mântuirii neamului omenesc. De aceea începe cu vorbele: „La început era Cuvântul“, adică prin Cuvânt a făcut Dumnezeu lumea, dar cel dintâi om, Adam, şi, cu el, omenirea toată a căzut din starea cea dintâi (nemuritoare şi fără de păcat) într-o stare de păcat, de moarte şi osândă. Pentru această omenire căzută în osândă şi moarte, S-a făcut trup Cuvântul lui Dumnezeu şi S-a pogorât la noi, S-a răstignit şi a murit pentru noi şi păcatele noastre şi, prin această Jertfă, ne-a iertat şi ne-a înviat prin învierea Sa şi pe noi la o nouă viaţă şi ne-a scos din osânda şi împărăţia morţii şi a întunericului.
Dar, pentru ca să dobândim această înviere şi mân­tuire, trebuie să-L primim cu adevărat pe Hristos.

Cititorule, începutul şi sfârşitul mântuirii tale sunt vorbele: „Şi celor câţi L-au primit pe El (adică pe Iisus) le-a dat lor putere să se facă fii ai lui Dumnezeu“. Şi „câţi L‑au primit pe Dânsul“ asta înseamnă să-L primeşti şi tu pe Hristos ca pe un Mântuitor al tău, Care S‑a născut, S-a răstignit, a murit şi a înviat pentru tine şi mântuirea ta sufletească. Această primire a lui Hristos îţi dă şi ţie dar şi putere să învii şi tu cu El, să ieşi şi tu din starea ta cea păcătoasă şi să te faci fiul lui Dumnezeu.

Dar să luăm aminte! Evanghelia zice: „Şi celor câţi L-au primit pe Dânsul le-a dat lor putere să se facă fii ai lui Dumnezeu“. Asta înseamnă că nu toţi L-au primit pe Iisus şi darul Lui. Aşa era pe vremea când umbla Iisus pe pământ şi aşa e şi acum. „Lumină“, ne spune Evanghelia că este Iisus, „Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume“. Însă osânda aceasta este că „Lumina a venit în lume, dar oamenii iubiră mai mult întunericul decât Lumina“ (Ioan 3, 19). Viaţă, ne spune Evanghelia că este Iisus: „Eu sunt înviera şi viaţa! Cine crede în Mine viu va fi, chiar dacă va fi murit“, a zis Iisus (Ioan 11, 25), dar nu toţi oamenii primesc această viaţă. Păcătoşii care nu vor să se îndrepte sunt nişte morţi care trăiesc numai cu trupul, dar cu sufletul au murit de mult. Ne spune Evanghelia că vor lua dar toţi cei care Îl primesc pe Iisus, însă mulţi n‑au primit niciodată acest dar, pentru că nu L-au primit cu adevărat pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel Care S-a jertfit pentru noi. | Continuare »

MIELUŢUL CINEI DE TAINĂ

Mieluselul-de-Pasti-14Traian Dorz, CIREŞUL ÎNFLORIT

Era în Joia Mare, dimineaţa. În Ierusalim, sărbătorile Paştelui se apropiau de sfârşit. Urmau cele două zile mai mari. A doua zi era Vineri, ziua pregătirii, ziua dinaintea Sabatului, apoi venea Sabatul cel mare, care încheia cele şapte zile Pascale.
În toate casele fiilor lui Israel se pregătea jertfirea mieluţului pascal, în amintirea serii dinaintea eliberării strămoşilor lor din Egipt, când Domnul Dumnezeu poruncise ca fiecare familie israelită să taie un miel pentru masa de pregătire a ieşirii lor din robie, iar cu sângele mielului să ungă uşorii porţii, spre a fi un semn pentru îngerul nimicitor care va trece în noaptea aceea şi va ucide pe toţi întâii născuţi din casele asupritorilor poporului lui Dumnezeu.
Astfel, îngerul morţii intra în toate casele care nu aveau semnul sângelui pe uşorii porţii. Dar cei care aveau acest semn au fost salvaţi.
Deci toate casele şi familiile evreieşti se pregăteau, şi în acest an, cu mieluţul obişnuit, după tradiţie, pentru Cina de Paşti… În toate părţile vedeai oameni ducându-se şi venind, căutând să-şi facă rost fiecare de un miel pe care să-l taie, după cum fusese cândva porunca Domnului şi după cum se păstra cu sfinţenie şi acum obiceiul acesta străbun. Piaţa Ierusalimului era plină de mieluţi legaţi de picioare şi trântiţi pe jos, pregătiţi să fie luaţi şi duşi la junghiere.
Peste tot se vedeau oameni cu câte un miel, ducându-se sau venind dinspre piaţă. Unii se opreau să vadă sau să pipăie mielul celuilalt, cumpărat ori dus spre vânzare. Se întrebau de preţul mielului, împingându-l ori smucindu-l când într-o parte, când în alta. Îşi dădeau cu părerea, apoi plecau ori se târguiau să cumpere ori să vândă.
În dimineaţa aceea, Domnul Iisus îl trimisese şi pe Iuda să cumpere şi pentru ei un mieluţ, ca să-l taie pentru Cina de Taină pe care aveau să o ia împreună cu toţi ai Săi în seara acestei zile. Iuda ţinea punga şi se pricepea foarte bine la vânzări şi cumpărări, fiindcă de câtăva vreme numai de asta se ocupa. | Continuare »

ÎN ZIUA ASTA PLINĂ

În Ziua asta plină
de slava Învierii
Îţi cântă cu lumină
tot cerul Primăverii
şi-s toate osanale
de slavă şi iubire
şi Învierii Tale,
Iisus, i-aduc mărire.

Hristos a Înviat – Hristos a Înviat,
răsună-n lung şi-n lat – şi totu-i minunat,
Hristos a Înviat – Hristos a Înviat,
Adevărat – adevărat – Hristos a Înviat!

Slăvim şi noi, cu lacrimi,
Divina Suferinţă,
care-a plătit prin Patimi
a Vieţii Biruinţă
– că noi prin lacrimi numa’
ne limpezim vederea,
ca să-Ţi privim acuma,
Iisuse – Învierea! | Continuare »

IISUS TREBUIA SĂ ÎNVIE

Traian Dorz, Hristos – Mântuitorul  nostru

„Căci tot nu pricepeau că, după Scriptură, Iisus trebuia să învie din morţi.“ (Ioan 20, 9)

Iisus Hristos trebuia să învie din morţi. Nu se putea să nu învie. Toate Scripturile spuseseră că Iisus nu va putea fi ţinut de moarte. Toţi profeţii aşa arătaseră. Toate făgăduinţele Lui aşa adeveriseră. Tot Adevărul pe care îl propovăduise El aşa cerea.

După cum Iisus trebuia să pătimească pentru ispăşirea păcatelor noastre (Isaia 53, 5) şi trebuia să moară pentru răscumpărarea vieţilor noastre (I Tim. 2, 6; Tit 2, 14), şi trebuia să fie îngropat, pentru ca şi noi să fim socotiţi îngropaţi împreună cu El prin botezul acestei morţi (Rom. 6, 4; Col. 2, 11), tot aşa, ba încă cu atât mai mult, Iisus trebuia să şi învie, pentru că abia învierea lui Hristos putea da valoare veşnică lucrării Sale, Patimilor Sale, Morţii şi Îngropării Sale.
Trebuia să învie pentru ca, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu Care L-a înviat din morţi, să înviem şi noi împreună cu El la o viaţă nouă (Col. 2, 12).
Astfel prin botez noi am fost îngropaţi, iar prin credinţă am înviat în Hristos (Rom. 6, 4-11). Întâi îngroparea botezului, apoi învierea credinţei.
Toate Scripturile, toate minunile, toate făgăduinţele Domnului pe care ucenicii ar fi trebuit să nu le uite, ci să şi le amintească puternic în clipele acelea, le-ar fi umplut inimile de mângâiere, de nădejde şi de credinţă. Dar ei, în marea lor amărăciune, le-au uitat. Şi deşi puteau vedea limpede urmele învierii, ei nici acum tot nu o puteau pricepe.

Unde va fi fost în acest timp Preacurata şi Îndurerata Maică a Domnului?…
Trecuseră acum peste treizeci şi patru de ani de când Gavril, arhanghelul slăvit, îi adusese fericita Bună-Vestire. El îi spusese atunci că Sfântul Care Se va naşte din ea va fi chemat Fiul Celui Prea-Înalt. Că va împărăţi peste tot Israelul în veci. Şi că împărăţia Lui nu va avea sfârşit.
Iar mărturia îngerului minunat se adeverise întocmai, în toate privinţele atunci, apoi, la aceasta se mai adăugaseră mărturiile păstorilor, ale magilor şi ale bătrânului Simeon… Pe toate acestea, Sfânta Maică le păstrase în sufletul ei şi se gândea mereu la ele (Lc. 2, 19).
Văzuse apoi cum, în toţi anii următori, încredinţările ei şi profeţiile altora se adeveriseră prin toate cuvintele şi lucrările dumnezeieşti ale Fiului său. Şi credinţa în inima ei s-a statornicit de neclintit în Fiul şi Dumnezeul ei. | Continuare »

E ZIUA BUCURIEI

E ZIUA BUCURIEI

inviereE Ziua Bucuriei, cu sufletul nălţat,
cântaţi, cântaţi, cântaţi-I, Hristos a înviat!

Hristos a înviat – Adevărat,
cântăm, cântăm, cântăm – Hristos a înviat!

E Ziua Biruinţei, toţi cei care-aţi luptat
cântaţi, cântaţi, cântaţi-I, Hristos a înviat!

E Ziua Liberării, toţi cei care-aţi scăpat
cântaţi, cântaţi, cântaţi-I, Hristos a înviat!

E Ziua Învierii, toţi cei ce-aţi aşteptat
cântaţi, cântaţi, cântaţi-I, Hristos a înviat…

Traian Dorz, Cântări nemuritoare

ZIUA ÎNVIERII

Traian Dorz

Ziua Învierii, izbucniţi voios:
Slavă, slavă, slavă Domnului Hristos!
Slavă Celui Care iadul l-a supus!
Slavă, slavă, slavă Domnului Iisus!

A-nviat, a-nviat, cu adevărat,
să-I cântăm, să-I cântăm ne-ncetat:
Hristos a înviat!

Ziua Bucuriei, inimile Sus!
Slavă, slavă, slavă Domnului Iisus!
Slavă Celui Care din păcat ne-a scos!
Slavă, slavă, slavă Domnului Hristos!

Ziua Înnoirii, înălţaţi voios
slavă, slavă, slavă Domnului Hristos!
Slavă Celui Care iar în Rai ne-a dus!
Slavă, slavă, slavă Domnului Iisus!

DOUĂ CETE

DOUĂ CETE

O vorbire a fratelui Popa Petru de la o adunare din Săptămâna Luminată

„…Dar fiecare cu ceata lui” (I Cor 15, 22).

S-a vorbit mereu la aceste sărbători că Hristos a înviat. Şi s-a răspuns mereu: „Adevărat că a înviat”. Aceste cuvinte adevărate se spun de multă vreme. Pentru creştinii din zilele noastre a devenit un obicei să spună aşa. [Şi zic] fără să-şi dea seama ce. Spun pentru că aşa-i obiceiul. Venind astăzi pe tot drumul de unde am venit, am auzit mereu oameni spunând: „Hristos a înviat!”, iar alţii răspunzând mereu: „Adevă¬rat că a înviat!”.
Fraţii mei, [despre] săptămâna aceasta se spune că-i Săptămâna cea Luminată; iar săptămânii care a trecut i se spune Săptămâna Patimilor. E săptămâna în care a pătimit Dumnezeu. E săptămâna cea mai dureroasă pe care a putut s-o facă omenirea Fiului lui Dumnezeu, Care a venit să le aducă lor cea mai mare binecuvântare şi cel mai mare har. A fost o vreme când, în Săptămâna Patimilor, Dumnezeu a fost dat în mâinile oamenilor; şi mâinile oamenilor au făcut cea mai groaznică crimă ce s-a putut face. Lumea întreagă şi toţi oamenii sunt în mâinile lui Dumnezeu şi El le-a făcut numai bine. Şi, dacă a fost un ceas şi o săptămână grea, când Dumnezeu S-a lăsat în mâinile oamenilor, iată ce au putut ei să facă cu El.
Săptămânile acestea sunt deosebite una de cealaltă: Săptămâna Patimilor şi Săptămâna cea Luminată. Una-i săptămâna durerii şi alta-i săptămâna bucuriei. Una-i săptămâna morţii şi cealaltă-i săptămână a vieţii. Oamenii au fost împărţiţi în două cete şi în Săptămâna Patimilor, şi în Săptămâna cea Luminată. În Săptămâna Patimilor, vrăjmaşii lui Dumnezeu căutau pe toate căile, în toate felurile, să-L osândească cum ştiau ei: | Continuare »

HRISTOS A ÎNVIAT

Invierea1Hristos a înviat din morţi
– ce bucurie sfântă,
Îl preamăresc îngerii toţi
şi lumea-ntreagă-I cântă.

Veniţi, popoare, şi-I cântaţi,
toţi cei din patru vânturi,
mărire Lui şi slavă-I daţi
prin lacrimi şi prin cânturi.

Veniţi, luaţi lumină toţi,
căci vremea e aproape,
când lumina-va Slava Lui
peste pământ şi ape.

Veniţi, cei ce vă credeţi buni,
primiţi această veste,
căci fără fapte, însăşi ea,
credinţa, moartă este.

Veniţi cei ce vă credeţi răi,
suprema oră bate,
vă curăţă Sângele Lui
de orişice păcate.

Veniţi voi, cei bogaţi, veniţi,
în Cer strângeţi avere,
căci Domnul va veni-n curând
pe nori cu-a Sa putere.

Veniţi voi, cei flămânzi şi goi,
veniţi pe calea nouă,
să moşteniţi averea cea
din veci gătită vouă.

Veniţi voi, cei pribegi, străini,
ce nu cunoaşteţi casă,
vă cheamă Mirele, grăbiţi,
să staţi cu El la masă.

Traian Dorz, Cântări uitate

Hristos a înviat!… Căzut-au peceţile

3-invierea_domnuluiHristos a înviat!… Căzut-au pecețile
de pe mormânt,
puterea iadului şi-a morţii,
prin moartea Lui, pe veci le-a-nfrânt.

Bătut a fost, scuipat în faţă,
de cei mai răi batjocorit
şi-ntre tâlhari a fost, pe cruce,
de cei mai vinovaţi hulit.

Închis a fost apoi cu-o piatră
şi cu-o pecete, de Sobor,
– dar a-nviat, căci Viu e Veşnic
şi veşnic e biruitor.

Aşa-i pe veci şi Adevărul
ce El ni l-a descoperit,
cu mii de lespezi şi de gratii
nu poate-n veci fi-năbuşit!
Ci-atunci, când toţi răstignitorii
îl cred zdrobit de mâna lor,
el sfarmă temniţi,
rupe lanţuri
şi iese-afară-nvingător!

Traian Dorz, Cântările dintâi

Imn Învierii

Vlad Gheorghiu

Invierea1Curând, ca o corolă, o dulce adiere
Se va desface-n zarea aprinsei aurori
Şi-o tainică mireasmă, în imn de înviere,
Din nimbul răstignirii, va naşte sărbători.

Iar clopotul de denii va-mbălsăma pământul
Trezind genunea iarăşi cu-nfiorat mister,
Ca-n clipa când fusese descoperit mormântul
Şi giulgiul gol şi singur uitat într-un ungher.

Şi-un strigăt ca de slavă din piept o să-mi izvoară:
– A înviat Iubirea! A înviat Hristos!
Ce fel de cânt e-acesta ce inima-nfioară?
Că nici nu-l pot cuprinde de dulce şi frumos!

– E cântecul Iubirii, e imnul Învierii,
E-acordul cel mai gingaş ce Ţi-l închin, Iisus!
Şi-l voi cânta-n neştire spre clipa revederii,
Ca-n jarul lui să-mi mistui tot dorul meu nespus.

Şi-o lacrimă deoparte opri-voi cu iubire,
În ea să-mi moi arcuşul uscat de-atât suspin,
Ca-n cealaltă-nviere, duioasa lui şoptire
Să mă aducă-n totul al Tău, al Tău deplin.

Îndrăzniţi, căci Eu am biruit lumea!

Pr. Iosif Trifa – Fricoşii

Sus pe dealul Golgotei, Iisus Mântuitorul câştigase o biruinţă definitivă asupra diavolului, asupra lumii, asupra păcatului. Crucea Golgotei dăduse lumii pe Marele Biruitor… Pe cel mai mare Biruitor din câţi a cunoscut vreodată acest pământ trecător.
Şi totuşi lumea a crezut că Îl poate birui pe acest Biruitor. Lumea a crezut că Îl poate ţine închis într-un mormânt păzit de suliţe şi străji.

Dar El a biruit. A prăvălit piatra, a deschis mormântul şi Biruinţa Lui a strălucit în toată puterea ei. El a biruit definitiv şi a asigurat biruinţă tuturor celor care păşesc pe urmele Lui, trăiesc în numele Lui şi luptă în numele Lui. Lumea poate câştiga multe „biruinţe”. Lumea poate răstigni adevărul Evangheliei, îl poate îngropa, îl poate străjui – dar acest adevăr învie cu putere şi va învia totdeauna, pentru că biruinţa lui i-a asigurat-o Cel care a biruit lumea. „Îndrăzniţi, căci Eu am biruit lumea” (In 16, 33).
Iisus Biruitorul ne asigură biruinţa Lui. Ne asigură o biruinţă pe care nimeni n-o poate lua de la noi.

Lumea poate opri vremelnic Biruinţa pe care ne-a lăsat-o Domnul. O poate închide vremelnic… o poate străjui vremelnic – dar ea totdeauna va birui, pentru că El veşnic e biruitor.
Iisus e Domnul Biruinţei. El veşnic asigură biruinţă tuturor copiilor Lui. | Continuare »

E NOAPTEA ÎNVIERII!

Hristos-a-inviat-2Traian DORZ

E Noaptea Învierii!…
o, pân’ aici afund
chemările de clopot, căutându-mă, pătrund,
pe glasul lor de-afară vin gândurile, stol,
umplându-mi dintr-o dată întreg mormântul gol!

O Paştile din anii copilăriei, când
era atâta soare pe faţă şi pe gând,
când primul clopot, noaptea, trezindu-ne, venea,
lumina dintr-o dată pe toate strălucea!

O, cămăşuţa nouă… şi oul înroşit,
bisericuţa albă pe dealul înflorit,
lumina Învierii, fiorul neuitat
din clipa sărutării: Hristos a Înviat!…

– De amintirea sfântă a tuturor luat
aş vrea să spun spre-un suflet: Hristos a înviat! –
dar sunt atât de singur
şi gândurile, roi,
pe-acelaşi glas de clopot le retrimit napoi!

DACĂ NU MOARE, RĂMÂNE SINGUR

„Adevărat, adevărat vă spun că dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă.“ (Ioan 12, 24)

Domnul Iisus a spus: Adevărat, adevărat vă spun că dacă grăuntele de grâu ajuns în pământ nu moare, rămâne singur, dar dacă moare, aduce multă roadă.
Arătând prin acestea mai întâi că, dacă El nu ar fi primit să moară pentru mântuirea noastră, ar fi rămas pe totdeauna în Slavă, dar pe totdeauna fără noi acolo. Ar fi rămas fără Cruce, dar şi fără Biserică. Ar fi rămas fără pătimire, dar şi fără urmaşi.

Ci numai dacă Domnul nostru Preaiubit Şi-a dat via­ţa ca preţ de răscumpărare pentru noi toţi, apoi a văzut o sămânţă de urmaşi… şi Lucrarea lui Dumnezeu apoi a văzut-o propăşind în mâinile Lui şi în urma Lui (Isaia 53, 10). Numai pentru că a murit ne-a dobândit pe noi; dacă n-ar fi primit să moară El, am fi rămas morţi noi. Numai dacă Scumpul nostru Mântuitor a plătit pre­ţul eliberării noastre ne-a câştigat ai Lui pe totdeauna, ajungând astfel Căpetenia şi Desăvârşirea noastră (Evr 12, 2). Altfel noi am fi rămas pe veci ai vrăjmaşului.

Astfel El este Împăratul Slăvit al unui norod răscumpărat ca să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune (Tit 2, 14) – fiindcă Şi-a dat viaţa Lui pentru acest norod.
El este acum Mirele iubit al unei Biserici ca o fecioară curată, slăvită, fără pată, fără zbârcitură, ci sfântă şi neprihănită (Ef 5, 25-27), fiindcă a primit să moară pentru ea.

O, dacă Hristos n-ar fi murit, mântuirea noastră ar fi fost cu neputinţă vreodată, pentru că preţul răscumpărării noastre era atât de scump, încât nici unii dintre noi – şi nimeni decât El nu l-ar fi putut plăti niciodată (Ps 49, 7-8).
Dacă Hristos Domnul nostru n-ar fi fost îngropat, nici noi n-am fi fost îngropaţi în botezul Lui cu învierea spre credinţa Sa (Col 2, 12). | Continuare »

Crucea hotar

Crucea de pe Dealul Căpăţânii este dovada măreţei iubiri a lui Hristos. Este uşa deschisă larg omului de către Dumnezeu. Omul, din Eden, a căzut prizonier de război în mâinile diavolului şi numai ea, Crucea de pe Golgota, poate fi preţul răscumpărării Lui.
Aici, în faţa revărsării şuvoiului de iubire, cu faţa scăldată în lumina Răstignitului de pe Cruce, simţămintele nu încap în cuvinte. Înţelegem, întrezărirn doar, dorinţa arzătoara a lui Hristos de a găsi iubire în inima noastră. Înţelegem de asemenea menirea noastră pe acest pământ: pătrunşi adânc de tainicul înţeles al Răstignirii, să facem cunoscut tuturora iubirea cea fără măsură a lui Hristos. Iubirea care S-a dat pe Sine însăşi, nădăjduind că, astfel, făptura mâinilor Sale Îi va răspunde tot aşa. Iubirea care S-a aşezat pe Sine însăşi dea curmezişul în calea păcatului. Iubirea care S-a împărţit pe Sine în cele patru părţi ale pământului, răstignindu-Se şi unindu-ne astfel, prin braţele Crucii, pe noi cu noi şi, prin capătul de sus, pe care a stat rezemat capul sfânt, pe noi cu Dumnezeu Tatăl. Iar prin capătul îngropat în pământ, unindu-ne pe noi cu înaintaşii noştri, până la Adam. | Continuare »

Cele şapte cuvinte ce le-a rostit Iisus pe Cruce

Cele şapte cuvinte ce le-a rostit Iisus pe Cruce

Preot IOSIF TRIFA, Pe urmele Mântuitorului

În acest răstimp, Mântuitorul a rostit şapte cuvinte de pe Cruce. Sunt aceste cuvinte un ultim şi minunat testament pe care Mântuitorul l-a lăsat lumii şi oamenilor. Cu ajutor de la Domnul vom tâlcui cândva pe larg aceste cuvinte. Acum vom spune numai pe scurt înţelesul lor.

„Tată, iartă-le lor, căci nu ştiu ce fac” (Luca 23, 34)

Acesta a fost cel dintâi cuvânt pe care l-a rostit Mântuitorul de pe Cruce. N-a fost acest cuvânt numai o predică şi o măreaţă pildă despre iubirea şi iertarea vrăjmaşilor, ci în acest cuvânt e pusă şi marea Jertfă a Sângelui, ce cuprinde pe toţi păcătoşii de la începutul lumii, până la sfârşitul ei. De câte ori păcătuim, Mântuitorul sângerează din nou şi Îşi ridică din nou mâinile străpunse spre cer, rugându-Se şi zicând: „Tată, iartă-le lor!” Din clipa în care Mântuitorul a sângerat, El S-a făcut Marele Mijlocitor între noi şi Dumnezeu (I Timotei 2, 5) şi ne-a dat darul să ne „putem curăţi de orice păcat prin Sângele Lui” (I Ioan 1, 7). Vai însă de cei care nu primesc acest dar mare şi sfânt, ci îl resping şi îl batjocoresc mereu (prin fărădelegile şi nepăsarea lor), ca odinioară iudeii.

„Femeie, iată pe Fiul tău”… (Ioan 19, 26)

Acesta a fost al doilea cuvânt ce l-a rostit Iisus de pe Cruce. Învăţăceii Domnului fugiseră, văzând grozava primejdie a răstignirii. Însă Maica Sfântă şi încă două femei credincioase, Maria lui Cleopa şi Maria Magdalena, rămăseseră la picioarele Crucii, plângând cu hohot chinurile Domnului. Cu ele era şi Ioan, învăţăcelul cel iubit al Domnului, singurul dintre Apostoli care L-a însoţit pe Domnul până la moarte. Mântuitorul, uitându-Se jos, I se făcu milă de Maica Sfântă. | Continuare »

IISUSE BLÂND, ÎN FAŢA TA (Să cântăm Domnului, nr. 461)

IH_Crucea_2Iisuse Blând, în faţa Ta
Smerit mi-aplec inima mea;
Tu sui acum un greu calvar
Şi vei răbda un chin amar.

Vei suferi, Iisus iubit,
Lăsat de-ai Tăi şi chinuit,
Cununi de spini vei suferi
Şi vei tăcea când Te-or lovi.

Te vor lovi, Te vor scuipa
Tu vei iubi şi vei tăcea;
Pe cruce-apoi Te-or răstigni
Tu vei ierta şi vei iubi.

Vei suferi şi vei ierta
Păcatul meu, plătind aşa,
Păcatul meu şi-al lumii-ntregi
Prin moartea Ta să ni-l dezlegi…

În locul nostru vei răbda,
Să poţi pe toţi a ne scăpa…
…Iisuse Bun, Îţi mulţumesc!
O, cum să-Ţi spun cât Te iubesc?

Pe veci, Iubit Mântuitor,
Doresc să-Ţi fiu ascultător;
Şi să m-ajuţi Te voi ruga
Să fac mereu doar voia Ta!

CÂT DE MARE-A FOST IUBIREA

Rasignire_19Traian DORZ

Cât de mare-a fost iubirea
Tatălui Ceresc spre noi,
că Şi-a dat pe Fiul dulce
ca să moară-ntins pe Cruce,
să ne scape din nevoi,
să ne scoată din noroi,
să ne poată iarăşi duce
şi pe noi,
şi pe voi,
în Viaţa de Apoi.

Mulţumim Tatălui,
mulţumim numai Lui,
că viaţa ne-a adus
prin Iisus,
prin Iisus,
prin Iisus…

Cât de mare-a fost iubirea
Domnului Iisus spre noi,
c-a dat cerul Lui cel dulce
şi-a murit întins pe Cruce,
să ne scape din nevoi,
să ne scoată din noroi
şi pe voi,
şi pe noi,
la Viaţa de Apoi…

CUTEAZĂ ŞI PRIVEŞTE!

Rastignire_77Cutează şi priveşte de unde stai zdrobit
spre Golgota, la Preţul Iertării, Răstignit!
– în starea ta pierdută e singurul Mijloc,
e singura salvare din moarte şi din foc!

Cutează şi ascultă Cuvântul lui Hristos
şi-ntoarce-te din drumul pierdut şi mincinos,
zdrobit de pocăinţă sub Crucea Lui să cazi
– e singura salvare din starea ta de azi!

Cutează şi te smulge din mreaja ce te-a prins,
păcatul te târăşte spre iadul cel nestins,
cu grabă şi cu groază ascultă-L pe Hristos
– e singura salvare spre locul luminos!

Cutează şi te luptă să nu fii iar legat,
fereşte-te de locul în care-ai lunecat,
ucide pofta care te-ndeamnă iar plăcut
– e singura salvare de unde stai căzut!

Cutează şi zdrobeşte-l pe şarpele mişel
căci altfel te zdrobeşte, pe veşnicie, el,
lipeşte-te puternic şi strâns lângă Hristos
– e singura salvare din moartea cea de jos!

Cutează şi priveşte tu, care vrei să mori,
prăpastia şi focul spre care te cobori!
Iar dacă te-ngrozeşte abisul fioros,
cât poate fi salvare, aleargă la Hristos! (Traian DORZ)

CE ESTE ADEVĂRUL?

Traian Dorz, din «Hristos – Răscumpărătorul nostru»

Pilat I-a zis: „Ce este Adevărul?“ După ce a spus aceste vorbe, a ieşit iarăşi afară, la iudei, şi le-a zis: „Eu nu găsesc nici o vină în El“. (Ioan 18, 38)

Ce întrebare cutremurătoare şi înaltă I-a pus Pilat acum Domnului Iisus!
O, câţi oameni mai puseseră, înaintea lui Pilat, această uriaşă întrebare tuturor înţelepţilor lumii! Şi cât de mult aşteptaseră toţi aceştia răspunsul desăvârşit, competent şi sigur, mii de ani, fără a dobândi încredinţarea că l-au primit pe cel convingător. Ce simple sunt cele trei cuvinte ale acestei întrebări, dar ce dureroase sunt ele când rămân fără încredinţarea unui răspuns liniştitor!

Pilat era un roman. Limba lui maternă era latina. Poate că această întrebare: „Ce este adevărul?“ Pilat o va fi rostit în limba lui, în care şi-o va fi pus el şi lui însuşi de atâtea ori.
Care om nu-şi pune măcar o dată în viaţă, cu toată răscolirea fiinţei sale, această întrebare? Ce este Adevărul? Şi Cine este Adevărul?

Dar, în limba latină, întrebarea „Ce este Adevărul?“, citită invers, era chiar răspunsul ei. Citite invers, ca şi cum ar fi răspunsul lui Iisus, cuvintele întrebării, în limba latină, înseamnă: „Adevărul este bărbatul din faţa ta“.
Nu-l va fi izbit oare pe Pilat nimic deosebit în clipa aceea?
Nu-i va fi sclipit nimic în întrebarea lui, pusă de data aceasta unui Om neobişnuit?
Nu-l va fi cutremurat privirea Celui din faţa sa? Ca să‑şi înţeleagă răspunsul din propria sa întrebare?
Ce dureros şi ce amar! Se vede că nu.

Mai opreşte-te puţin, suflete dragă, şi tu aici! Priveşte-ţi şi tu acum, cutremurător, starea ta! Şi tu ai acum, poate, unicul şi ultimul prilej de a avea pe Împăratul Iisus în faţa ta. Şi tu, poate, ţi-ai pus de multe ori în viaţă – dar niciodată mai arzător ca acum – întrebarea aceasta neliniştitoare şi vitală: Ce este Adevărul? Cine este El?

Şi ţie, Prezenţa uriaşă a lui Iisus din faţa ta îţi dă acum acel înfricoşat şi dumnezeiesc răspuns, ca lui Pilat, atunci.
Măreţ prin simplitatea şi demnitatea lui, monumental prin frumuseţea şi măreţia lui, etern prin valoarea şi sensul lui: Adevărul sunt Eu, Cel din faţa ta. | Continuare »

ÎMPĂRĂŢIA MEA NU ESTE DE AICI…

„Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta“, a răspuns Iisus. „Dacă ar fi Împărăţia Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile iudeilor; dar acum împărăţia Mea nu este de aici“.

Una dintre cele mai nedrepte şi mai răuvoitoare învinuiri ce s-a adus împotriva lui Iisus a fost învinuirea politică.
Spre a avea toată siguranţa că Hristos va fi osândit, învinuitorii Săi au căutat să-L încadreze ca pe un infractor politic.
Ca pe un vrăjmaş al orânduirii de Stat.
Ca pe unul care se ridică împotriva ordinii sociale şi politice.
Ca şi cum Hristos ar avea scopuri lumeşti, ambiţii politice, dorinţe de dominaţie şi de slavă pământească.
Nimic nu era mai neadevărat şi mai criminal decât această acuză şi decât această încadrare.
De nimic nu este mai departe caracterul lui Hristos decât de aceasta.
Împotriva nici unui păcat şi a nici unei nebunii nu s-a ridicat toată Evanghelia lui Hristos cu mai multă hotărâre, ca împotriva mândriei şi a setei de a domina lumea; acestea sunt trăsăturile oricărui împărat lumesc, ale oricărui împărat tiran.
Învinuitorii lui Iisus, pentru a fi siguri de uciderea Lui, Îl înfăţişează pe El înaintea oricărui împărat lumesc ca şi cum ar fi un rival al acestuia.
Ca şi cum scopul lui Hristos ar fi să-i ia locul acestui împărat. | Continuare »

Paharul dat de Tatăl

Traian Dorz, Hristos – Răscumpărătorul nostru (Ioan – Capitolul 18, vers. 11)
Iisus a zis lui Petru: „Bagă-ţi sabia în teacă. Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau?“

Ghetsimani_Paharul-suferinteiÎntr-una din profeţiile vestite cu multe sute de ani înainte despre Domnul Hristos, proorocul Domnului spusese: „Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: «Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii»“ (Isaia 9, 6).
Duhul lui Hristos era atunci în profetul sfânt, când vestea mai dinainte patimile lui Hristos şi slava de care aveau să fie urmate (I Petru 1, 11).
Duhul lui Hristos era Acela Care îl inspirase pe profet să spună: El suferinţele noastre le va purta şi durerile noastre le va lua asupra Lui…
Va fi străpuns pentru păcatele noastre, chinuit pentru fărădelegile noastre.
Pedeapsa care ne dă nouă pacea a căzut asupra Lui şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi… (Isaia 53, 4-5).
Pentru aceasta ni Se născuse acest Copil Minunat…

Ca Fiu al Omului, Domnul Iisus a trebuit să Se nască în chip omenesc.
Să aibă o mamă şi un trup asemenea ca şi orice om, să crească apoi cu greu, ani după ani, în condiţii grele şi primejdioase, dezvoltându-Se în toate însuşirile trupului Său sfânt, într-o casă omenească, între greutăţi omeneşti, supus unor legi omeneşti.
Toate cele din afară nu erau deosebite de ale celorlalţi oameni care Îl înconjurau. Ci numai felul Lui lăuntric, străbătut de toată minunata curăţie şi sfinţenie prin care dumnezeirea Lui lăuntrică le desăvârşea pe toate, acesta nu era ca al celorlalţi.
El era Cel Minunat, de aceea trebuia să aibă o Maică Minunată, o Maică Sfântă cum nu mai fusese alta.
Trebuia să aibă o naştere minunată, cum nu mai fusese alta, o copilărie minunată, o vorbire minunată, o umblare minunată, o viaţă minunată, o moarte minunată, o înviere minunată, o biruinţă, o înălţare, o slavă şi o împărăţie, toate minunate. Cum nimeni altcineva n-a mai avut şi nu va mai avea. | Continuare »

EI AU CĂZUT JOS, LA PĂMÂNT (Ioan cap. 18, vers. 6)

În lecrura autorului Traian DORZ

Când le-a zis Iisus: „Eu sunt“, ei s-au dat înapoi şi au căzut jos, la pământGhetsimani_13.

Cred că aceasta este surprinderea puternică pe care o au toţi cei nelegiuiţi când urmăresc pe un nevinovat care apare dintr-o dată senin în faţa lor. Am văzut mulţi vânători înarmaţi, urmărind cu trufie un vânat. Dar când acesta a apărut pe neaşteptate lângă ei, s-au zăpăcit de tot şi n-au mai ştiut ce fac.
Unii au scăpat arma din mâini, alţii au luat-o la fugă, alţii au tras aiurea: neaşteptata întâlnire i-a făcut să se piardă de tot, chiar în faţa unui vânat mai slab. Dar în faţa celui mai puternic?

În acela care merge să facă răul contra unui om bun, în cel care se ştie vinovat de o nelegiuire împotriva unui om nevinovat, în cel care se duce să făptuiască o fărădelege împotriva unui om drept, este un complex, o mulţime de slăbiciuni.
El este înarmat, dar tremură la fiecare zgomot. Este puternic, dar se sperie de orice atitudine hotărâtă. Este mare, dar priveşte cu îngrijorare la orice nimic. Asta este starea vinovatului.
Închipuirea celor vinovaţi este totdeauna înfierbântată şi îi face să vadă lângă orice muşuroi un lup şi lângă orice tufiş un leu. Este groaza lui Dumnezeu, care îi face să se teamă şi să tremure.

Din cele auzite despre Iisus, gloata aceasta gălăgioasă şi înarmată cu săbii, cu ciomege, cu funii, cu făclii, cu arme şi cu cine ştie mai ce, îşi va fi închipuit că va avea de-a face cu un vrăjmaş puternic, în stare a-i nimici pe toţi dintr-o dată şi necruţător, cum ştiau ei despre puterea Lui. | Continuare »

Sunt fericit, Iisuse…

Traian DORZ, Cântări Nemuritoare, vol 8

ghetsimaniSunt fericit, Iisuse, ca-n Seara Rugăciunii,
când pleacă Vânzătorul şi-Ţi mai rămân cei dragi,
– ce bine-i între-aceia ce n-au trădat nici unii,
cu ei primeşti putere spre tot ce-aştepţi să tragi.

Mai sunt puţine ceasuri – şi Crucea o să-nceapă,
tot iadul se frământă spre lupta-n clipa ei,
oştirile vrăjmaşe vin multe, ca o apă,
şi Mielul merge Singur cu unsprezece miei.

…O, ceasurile sfinte trăite între-aceia
ce Ţi-au rămas alături în tot frumosul drum,
Ţi s-a-mpletit viaţa cu-a lor – din Galileia
şi dragostea lor dulce Ţi-e-alăturea şi-acum.

Curata lor iubire statornică şi sfântă
Ţi-e ca o oază dulce într-un pustiu amar
şi ca o-mbrăţişare când duhul se frământă,
– cu tot ce-Ţi iei de-acolo poţi merge spre Calvar.

Slăvit să fii Tu, Tatăl, ce-ai grijă totdeauna,
când dragostea-şi aşteaptă calvarul pregătit,
să-şi capete puterea de-a birui furtuna,
plecând spre ea cu sânul udat de-un plâns iubit.

Nainte de sărutul vânzării vinovate,
Te-a fericit sărutul iubirii pus pe Sân
şi gândul sfânt că-n schimbul unui tâlhar de frate
ai unsprezece îngeri ce-alăturea-Ţi rămân.