Traian Dorz
Câte-am făcut Eu ţie, poporule străine!…
Din ceruri coborât-am, din milă pentru tine,
poporule ateu,
şi M-am făcut lumină la cei fără vedere,
toiag de sprijin celor ce nu aveau putere
şi mângâiere celor ce-s fără mângâiere,
poporul Meu.
Am dăruit viaţă la cei morţi în păcate,
la cei loviţi de soartă le-am împărţit dreptate
când sufereau din greu,
am potolit durerea în inima străină,
am alinat amarul la cel care suspină,
la muţi am dat vorbire, la orbi am dat lumină,
poporul Meu…
Cu ce-Mi plăteşti tu însă tot ce-am făcut Eu ţie,
popor robit de patimi, de hule şi beţie,
străin de Dumnezeu?
Mă răstignesc cu ură cei vindecaţi de Mine,
Îmi împletesc pe frunte cununi de mărăcine,
Îmi daţi venin când setea aştept să Mi se-aline,
poporul Meu.
De douăzeci de veacuri la Golgota pe Cruce,
Eu sânger şi acuma cum sângeram atunce
şi singur stau mereu,
văzând cum piere turma aceea pentru care
am suferit pe lume durerile amare,
cum împietrirea voastră vă duce la pierzare,
poporul Meu.
Popor fără lumină, poporule străine,
străin de Jertfa-Mi Sfântă şi despărţit de Mine,
pe calea celui rău,
Tu-mi zici că Eu sunt astăzi în cerul fericirii,
când stau mereu acolo pe Crucea pătimirii,
îndurerată Jertfă uitată a iubirii,
poporul Meu.
De ce-Mi ziceţi voi oare că sunt în Cer, când, iată,
Eu tot aşa gem încă pe Crucea-nsângerată,
purtând păcatul greu,
purtând mai grea povara păcatelor nespuse
şi neascultarea voastră şi ura care nu se
mai satură de sânge şi relele aduse,
poporul Meu…
La Mine ce puţină iubire astăzi suie,
răspuns la harul Crucii ce picură din cuie
de mii de ani mereu,
căci pentru-atâţia oameni ce mor pe veci în rele,
zadarnice sunt Jertfa şi lacrimile Mele,
veţi suferi o mai mare-osândă pentru ele,
poporul Meu…
O, vino azi la Mine, poporul Meu sărmane,
cu-a’ tale multe lipsuri,
cu-a’ tale multe rane
ce sângeră din greu,
doresc să-ţi iau povara, doresc să-ţi dau lumină,
doresc s-ai părtăşie cu Slava Mea divină
– şi nu-i o altă jertfă să spele-a voastră vină,
poporul Meu…