Sfârşit în suferinţi şi-n munci,
cu lacrimile-n gene,
eram când m-ai găsit atunci,
căzut, Samaritene!
M-ai ridicat milos din drum,
pe-asin m-ai pus la Tine,
iar eu, plângând, Ţi-am spus:
„De-acum, fă orice vrei cu mine!“
Uitat de toţi şi chinuit,
am plâns apoi departe,
Tu însă iarăşi ai venit
şi m-ai scăpat din moarte.
M-ai prins de mână şi mi-ai spus
să Te urmez pe Tine,
eu Te-am urmat mereu supus:
„Fă orice vrei cu mine!“
Târziu, într-un spital, uitat,
zăceam în chinuri grele
şi numai Tu m-ai cercetat
în chinurile mele.
La Sânul Tău iubit m-ai strâns,
durerea să se-aline;
înviorat, Iisuse-am plâns:
„Fă orice vrei cu mine!“
Ajuns-am vremuri bune-apoi
şi prins-am lumea dragă,
iar inima spre rele căi
cerca să mă atragă.
Dar Tu-ntâlnindu-mă, mi-ai spus
că asta nu e bine;
am înţeles şi m-am supus:
„Fă Tu ce vrei cu mine!“
Când, într-o toamnă, m-ai chemat
din satul fără nume,
Cuvântul Tău am ascultat
Şi-atunci m-am dus prin lume.
M-ai prins de mână, eu, supus,
plecat-am după Tine
şi-ngenuncheat smerit, am spus:
„Fă orice vrei cu mine!“
M-ai pus să luminez! Şi-arzând,
cu lacrimile-n gene,
vreau să mă mistui luminând
aici, Samaritene!
Să-Ţi fiu un slujitor supus,
s-ascult mereu de Tine,
să fiu al Tău pe veci, Iisus,
să faci ce vrei cu mine!
Traian DORZ