Pr. Iosif TRIFA, «Lumina Satelor» nr. 50 / 11 dec. 1927, p. 3
Zis-a Domnul pilda aceasta: „Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pe mulţi. Şi a trimis pe sluga sa în ceasul cinei să zică celor chemaţi: «Veniţi, că iată, gata sunt toate». Şi au început toţi dimpreună a se lepăda. Cel dintâi a zis: «Ţarină am cumpărat şi am nevoie să ies şi să o văd, rogu-te să mă ierţi». Şi altul a zis: «Perechi de boi am cumpărat cinci şi merg să-i ispitesc, rogu-te să mă ierţi». Şi altul a zis: «Muiere mi-am luat şi pentru aceasta nu pot veni». Şi întorcându-se sluga aceea, a spus domnului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis slugii sale: «Ieşi curând la răspântiile şi uliţele cetăţii şi sărăcii, şi betegii, şi orbii adu-i aici. Că zic vouă: nici unul din bărbaţii aceia ce erau chemaţi nu va gusta cina mea. Că mulţi sunt chemaţi, iar puţini aleşi»”. (Lc 14, 16-20)
Cina din pilda evangheliei este împărăţia lui Dumnezeu; este mântuirea noastră cea sufletească prin Jertfa cea mare şi sfântă a Fiului Său. Cei chemaţi la această „cină” au fost, în primul rând, evreii. Pentru ei pregătise Dumnezeu acest ospăţ al mântuirii. Dar ei au refuzat chemarea Domnului; Evanghelia mântuirii a trecut asupra „neamurilor”, asupra popoarelor păgâne.
Dar, afară de acest înţeles, evanghelia de duminică mai are şi un alt înţeles, care ne priveşte pe noi, pe mine şi pe tine, dragă cititorule. Evanghelia de duminică este o invitare ce ne cheamă şi pe noi la „cina cea mare”. Domnul ne cheamă la cina mântuirii sufleteşti. Domnul ne cheamă cu o invitare scrisă: cu Evanghelia, cu cuvintele Lui ce ni le-a lăsat scrise în Noul Testament, în Sf. Scriptură. Nimeni nu va putea spune că n-a fost invitat şi n-a ştiut de invitare.
Domnul ne cheamă la cina mântuirii sufleteşti, dar, la chemările Domnului, oamenii de azi răspund tot aşa ca şi chemaţii din pilda Evangheliei. Mulţimea cea mare a creştinilor n-ascultă chemarea Domnului; n-au oamenii vreme pentru cele sufleteşti. Sunt cuprinşi de vârtejul daraverilor, afacerilor, averilor şi ispitelor. Pilda evangheliei îi împarte în 3 clase pe cei care au refuzat invitarea la cină.
În clasa primă a fost cel care „trebuia” să-şi vadă ţarina. În clasa asta sunt şi azi cei cuprinşi şi înecaţi de grijile avuţiilor. Averea şi strângerea ei nu este, în sine, un păcat Este chiar o datorie pentru fiecare tată de familie. Dar e un păcat averea când facem din ea un idol pentru care singur trăim şi muncim. Lăcomia averilor strică gustul de cele sufleteşti… ne fură toată vremea, toate gândurile şi toate preocupările noastre. Lăcomia avuţiilor îi fac pe unii oameni zgârciţi. Sunt atâţia oameni care au avere să poată trăi şi 100 de ani, dar lăcomia nu-i lasă să scape la cele sufleteşti. Strâng avere de dragul averii, de dragul unui idol de suflet pierzător. Însemn aici că şi puţinul celui sărac poate fi un astfel de idol…
În clasa a doua a fost cel care se scuza că şi-a cumpărat perechi de boi şi merge să-i ispitească. Asta-i clasa afacerilor şi negustoriilor. Asta-i clasa vremurilor şi oamenilor de azi. Nici negustoria nu-i un păcat. Este şi ea o ocupaţie ce începe la un loc cu mântuirea sufletului. Numai că – dacă nu băgăm de seamă – această ocupaţie se poate face o mare, o foarte mare ispită pentru suflet. Afacerile şi negustoriile îl atrag pe om – dacă nu bagă de seamă – într-un vârtej din care nu mai poate scăpa la cele sufleteşti. Aţi văzut pe oamenii de afaceri cât sunt de cufundaţi în afacerile lor. Toată vremea şi toată viaţa lor curge în partea aceasta. Pentru cele sufleteşti n-au răgaz nici măcar un minut. Mai în primăvară am scris la foaie despre un negustor ce ne-a ameninţat că ne pârăşte pentru că îi trimisesem, din greşeală, o Biblie rambursată cu 120 de lei. Ne scria că l-am conturbat în negustoria lui cu… Biblia, cu Cuvântul lui Dumnezeu. Ah, ce ispită grea sunt afacerile şi negustoriile pentru mântuirea sufletului!
Al treilea invitat din evanghelie spunea că s-a însurat şi nu poate veni. Asta închipuie grijile familiale care şi ele copleşesc uneori grija de suflet. Mulţi îşi închipuie că greutăţile şi datoriile familiale sunt o piedecă pentru cele sufleteşti. Greşită părere. Un tată şi o mamă pot sluji Domnului mai mult decât alţii, aducându-i la Domnul şi pe copiii lor, pe slugii lor şi priveghind să fie căsuţa lor totdeauna plină de rugăciune şi purtări curate.
„Însuratul” din pilda Evangheliei închipuie şi desfătările, poftele cele lumeşti, care sunt şi ele o mare – o foarte mare – piedică pentru împărăţia lui Dumnezeu. Cine a apucat cu poftele şi dezmierdările cele lumeşti asurzeşte cu totul pentru chemările Domnului. Nu mai are nici un auz şi nici o plăcere pentru chemările mântuirii sufleteşti.
Acestea sunt cele 3 clase de invitaţi pe care îi mustră pilda Evangheliei. Îi mustră nu pentru că îşi aveau averile şi afacerile lor, ci pentru că afacerile lor erau mai de preţ decât chemarea la cina Domnului.
Să luăm aminte. Evanghelia nu ne mustră pentru că ne-am avea boii, averile şi afacerile noastre, ci ne mustră pentru că grija de suflet stă în urma tuturor afacerilor şi alergărilor noastre. În mijlocul vieţii noastre trebuie să stea „cina Domnului”, împărăţia lui Dumnezeu, grija mântuirii sufleteşti. Grija de suflet trebuie să dospească şi să copleşească toate frământările şi alergările noastre. Însă viaţa oamenilor de azi e dospită cu totul de cele lumeşti. Ah, ce nebunie este a trăi o astfel de viaţă! Cei mai mulţi oameni trăiesc în această nebunie pentru că n-au gustat din „cina Domnului”, n-au aflat cât de dulce şi liniştită este o viaţă trăită cu Domnul.
„Veniţi, că iată, gata sunt toate”… Aşa chema sluga Domnului din Evanghelie. O, ce înţeles adânc este în aceste vorbe! Aşa ne cheamă şi pe noi Domnul. „Veniţi, că toate sunt gata…” – ne zice şi nouă Tatăl ceresc. Totul am făcut pentru viaţa şi mântuirea voastră… Veniţi, că e gata Jertfa Fiului Meu… Veniţi, că v-am iertat prin Jertfa Fiului Meu”… „Veniţi, că totul e gata – ne zice şi Iisus Mântuitorul. Veniţi, căci iată, am suit Golgota… Veniţi, că iată, cuiele au trecut prin mâinile şi picioarele Mele… Veniţi, că suliţa a străpuns coasta Mea… Totul e gata, toate am suferit pentru voi şi mântuirea voastră… Veniţi şi luaţi în dar viaţă şi mântuire”…
În clipele când Şi-a dat duhul pe Crucea Golgotei, Mântuitorul a strigat cu glas înalt: „Săvârşita-s-a!”. Prin acest cuvânt, Mântuitorul spunea că Şi-a împlinit chemarea ce a avut-o în lume. Cuvântul „Săvârşitu-s-a» a fost un strigăt de biruinţă. Mântuitorul biruise toate ispitele şi durerile. Diavolul era biruit. Jertfa era gata.
Dar, vai, acest strigăt, pentru mulţi, va fi un strigăt de pieire în ziua Judecăţii. O, scumpul meu Mântuitor! Tu ne-ai lăsat gata Jertfa mântuirii. „Cina” Ta este gata… masa e întinsă… toate uşile sunt deschise… din toate părţile se-aude chemarea: „Veniţi, că toate sunt gata… Veniţi, că toate cuiele au săpat mâinile şi picioarele Mele… Veniţi, că suliţa a împuns coasta Mea… Veniţi, că iată, gata sunt toate”. Însă, vai, cei mai mulţi nu vor să intre şi să guste din cina mântuirii. Cei mai mulţi îşi sfârşesc viaţa cu pieire sufletească; trăiesc o viaţă cheltuită în zadar.
„Veniţi, că iată, gata sunt toate.” Auzi tu, dragă cititorule, şi asculţi tu această chemare dulce de mântuire? Grăbeşte, dragă frate, grăbeşte să intri la cina mântuirii. La masa marelui ospăţ mai este un loc şi pentru tine. Uşa e încă deschisă. Intră şi tu, dragă suflete, intră numaidecât, intră azi, căci mâine poate fi prea târziu. Se va închide uşa şi tu vei rămâne afară, în pieire veşnică.