b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Ce-aduci în loc de lacrimi când Dumnezeu te scapă
din boală, din ispită, din flăcări ori din apă,
când El îţi scapă soţul ori fiii, ori părinţii;
– când n-ai cuvânt de lacrimi, ce-aduci Recunoştinţii?

Primejdioasă este uitarea totdeauna,
ea lampa ta o stinge chiar când mai grea-i furtuna,
ea sufletul ţi-adoarme la cea mai grea răscruce
şi, dintre mii de bunuri, pe cel mai scump ţi-l duce.

Nefericită este uitarea la oricine,
căci ea-l înstrăinează de cel ce-i face bine,
ea mintea i-o orbeşte în noaptea cea mai groasă
şi inima i-o-ngheaţă, şi sufletul i-apasă.

Să nu uiţi niciodată vreun bine făcut ţie,
aducerea aminte ca soarele să-ţi fie,
recunoştinţa-ţi ardă ca flacăra curată;
pe cel ce-ţi face bine să nu-l uiţi niciodată.

Oricând ţi-ascultă-o rugă, îndată ţine minte,
spre Dumnezeu grăbeşte c-o lacrimă fierbinte
şi-oricând îţi face-un bine, spre semenul tău vină,
s-arăţi recunoştinţa frumoasă şi deplină.

Traian Dorz, Cântările eterne

Sf. Nicolae Velimirovici – Predici
Evanghelia despre Ioan Înaintemergătorul (Marcu 1:1-8)

Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, precum este scris în proorocie: „Iată, Eu trimit îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea Ta.” Glasul celui ce strigă în pustie: „Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui.” Ioan boteza în pustie, propovăduia botezul pocăinţei întru iertarea păcatelor. Şi ieşeau la el tot ţinutul Iudeii şi toţi cei din Ierusalim şi se botezau de către el, în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele. Şi Ioan era îmbrăcat în haina de păr de cămilă, avea cingătoare de piele în jurul mijlocului şi mânca lăcuste şi miere sălbatică. Şi propovăduia, zicând: „Vine în urma mea Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă să-i dezleg cureaua încălţămintelor. Eu v-am botezat pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Duh Sfânt.”
Nu există nici o înţelepciune adevărată fără iubire, nici iubire adevărată fără înţelepciune. Înţelepciunea fără iubire este înţelepciunea şarpelui, iubitoare de sine şi otrăvitoare; iubirea fără înţelepciune este o ploaie torenţială atunci când pământul uscat cauta o picătură de apă a unei ploi uşoare.
Cât de nemărginită este înţelepciunea lui Dumnezeu! Nimic nu se poate asemăna cu aceasta decât dragostea lui Dumnezeu. Cât de mari sunt înţelepciunea şi dragostea lui Dumnezeu, dezvăluite în firea zidită! Dar tocmai acesta este un duh al înţelepciunii şi al iubirii, pe care Dumnezeu l-a dezvăluit prin Domnul nostru Iisus Hristos, în lucrarea mântuirii omului. Cât de mari sunt înţelepciunea şi dragostea lui Dumnezeu, dezvăluite în Prima Zidire! Dar aceasta era înţelepciunea facerii cuiva care nu există, dragostea dăruită cuiva care nu avea dragoste. Totuşi, înţelepciunea dezvăluită în Noua Zidire este înţelepciunea tămăduirii bolnavilor de moarte şi iubirea în Noua Zidire este iubirea jertfei de sine.
Încă o dată, şi încă de două ori, şi încă de mai multe ori, citeşte Evanghelia Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi potoleşte-ţi setea cu înţelepciunea şi iubirea de nespus a lui Dumnezeu. Şi vei simţi de două ori pe atât – şi de mai multe ori – sănătatea sufletului şi puterea sufletului şi bucuria vieţii.
Domnul vine în lume ca să vindece lumea, să o reînnoiască şi să o învie din morţi. Cum vine El? El vine ca un Ocârmuitor, a Cărui armata merge înainte şi după El. Mulţimea cerească se îngrămădeşte în jurul Lui, înainte şi în urmă. Te-ai putea aştepta să vezi un fiu de împărat în mătase şi în purpura – dar vezi acest Prunc, născut în peştera unui pastor şi înfăşat într-o iesle de vite! | Continuare »

„Este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea vine judecata.” (Evrei 9, 27)

Stăm iarăşi în pragul noului an. Păşim iarăşi peste hotarul unui an vechi şi intrăm într-unul nou. Vremea curge mereu, iar cu dânsa ne ducem şi noi.
Viaţa noastră s-a asemănat cu multe cele: cu apa ce curge, cu iarba ce se usucă, cu ceasul, cu timpul… Dar, dintre toate asemănările, cea mai potrivită este parcă asemănarea cu călătoria. Viaţa noastră este o călătorie. Călătorim cu toţii pe drumul cel mare al vieţii. Tineri, bătrâni, săraci, bogaţi, cărturari, plugari călătorim cu toţii fără răgaz şi fără popas. Trecem cu toţii dintr-un an într-altul. Ne uităm înapoia noastră şi vedem hotarul anilor pe care i-am trecut. Ne gândim la greutăţile pe care le am biruit. Ne uităm şi înaintea noastră, dar înainte nu vedem nimic. Nu ştim pe ce păşim.
Călătoria vieţii îşi are o lege deosebită a ei. Când poate nici nu ne gândim, se iveşte în drumul nostru o piedică, o oprire, o poticnire. Nu este mare această piedică. Este o mică groapă, largă de un metru şi adâncă de doi. Dar, orice am face, orice am isprăvi, peste piedica asta nu putem trece. N-o putem nici înconjura, nu putem nici sări peste ea. Am trecut peste multe greutăţi, dar peste asta nu putem trece.
Ea strică toate planurile şi toate socotelile noastre. Săraci, bogaţi, tineri, bătrâni, împăraţi, cerşetori… cu toţii cădem şi ne răsturnăm în ea. Ea ne doboară fără cruţare, în virtutea poruncii: „plata păcatului este moartea“ (Rom. 6, 23). Toţi am păcătuit, toţi trebuie să murim. Mormântul ne primeşte cu aceste cuvinte ale Domnului: „Din pământ eşti, în pământ te vei întoarce“. | Continuare »

Preot Iosif Trifa

E frumoasă această urare. Dar cercetată în lumina Evangheliei, ea este o vorbă goală.
Căci ce înţeleg oamenii prin această urare? Îşi poftesc sănătate, bogăţie, bunăstare, mergere bună în toate. Fireşte, sunt bune şi acestea. Sunt şi acestea daruri de la Dumnezeu.
Dar din aceste urări lipseşte partea sufletului. În ele se află numai “Marta”, dar lipseşte “Maria”. Căci a fi fericit nu înseamnă numai a fi sănătos. Nici numai a fi bogat şi a-ţi merge bine. De multe ori, sufleteşte poţi fi fericit numai cu aceste daruri. Cu o sănătate perfectă uiţi foarte uşor pe Dumnezeu, iar averea poate deveni foarte repede un idol.
Când toate îţi merg bine, de regulă un singur lucru îţi merge rău: grija de suflet. “Şi a mâncat Iacov şi s-a săturat şi a uitat pe Domnul” – Deut. 32-15. De aceea în Evanghelie găsim fericirea legată de altceva.
“Fericiţi sunt cei ce plâng… fericiţi sunt cei prigoniţi, fericiţi sunt cei curaţi la inimă… cei milostivi”, etc. Fericirea cea adevărată e cea care are legătură cu sufletul, cu cerul, cu Dumnezeu, indiferent că ne merge bine – ori rău. De multe ori un “an rău”, cu încercări, izbelişti şi necazuri poate fi o mare binecuvântare pentru viaţa noastră cea sufletească.
“Veselitu-ne-am pentru anii în care am văzut rele”, zicea psalmistul (Ps. 89-17). Fericirea cea adevărată e cea care pleacă din inima omului şi se sfârşeşte cu cerul de sus.
Fericirea cea adevărată leagă cerul cu pământul şi pe om cu Dumnezeu. Fericirea cea adevărată e când ai în suflet pacea Domnului, câştigată prin Sângele Fiului Său. Ferice de cel cu fărădelegea iertată, zicea psalmistul (Ps. 32-1). La această fericire să ne gândim în pragul Anului Nou. An nou fericit, pe limba Evangheliei înseamnă an nou cu viaţă nouă… an nou trăit cu Domnul şi Evanghelia Lui.
Un credincios i-a urat odată unui vecin necredincios, în ziua de Anul Nou: Dumnezeu să-ţi ajute, vecine dragă, să-L poţi căuta şi afla în anul acesta pe Domnul Isus Hristos. O urare pe care noi o dorim tuturor celor ce nu L-au aflat cu adevărat şi nu-L cunosc cu adevărat pe Isus, Mântuitorul sufletelor noastre.

[Soldaţii împăratului Irod veneau din casă în casă să taie fără milă copiii sub doi ani] – Fr. Ioan Opriș

PRIBEGIA COPILULUI – Pr. Arsenie Boca

PREŢUL RĂSCUMPĂRĂRII NOASTRE – Traian Dorz

Dumnezeu este ajutătorul nostru întru nevoi – Sf. Ioan Gura de Aur

[Hristos va vorbi mereu] – Traian Dorz

Cruce şi stea – Vlad Gheorghiu

CÂT VA TRĂI LUMINA – Traian Dorz

Sfinţii paisprezece mii de prunci ucişi de Irod în Betleem – Proloage

Traian DORZ, din Meditaţii la Apostolul din Duminica a 27-a după Rusalii (Tămăduirea femeii gârbove)

Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău (Efeseni, 6, 16).

Pe deasupra tuturor, luaţi scutul credinţei…
Putem avea învăţătura cea mai adevărată şi frăţietatea cea mai iubitoare, dar dacă noi înşine pe deasupra acestora nu avem credinţa tare şi de nepătruns, prin care să ne apărăm şi să ni le păstrăm acestea întregi, fără credinţa biruitoare nu ne pot folosi prea mult nici dreapta învăţătură, nici dulcea frăţietate şi nici ostenitoarea râvnă pentru Evanghelie.
Credinţa este scutul apărător al tuturor acestora şi de aceea, câtă vreme credinţa noastră este tare şi neclintită, noi putem ţine piept tuturor uneltirilor şi atacurilor diavolului.

Credinţa se reazemă pe adevăr şi pe dragoste, după cum scutul se reazemă pe cingătoare şi pe platoşă. Ele se ajută şi se apără împreună şi nu pot merge împreună una fără de cealaltă.
Credinţa apără învăţătura şi tot ea apără şi dragostea.
O credinţă puternică şi adevărată este numai aceea care apără cu hotărâre şi tărie, în orice vreme, învăţătura de la început şi dragostea dintâi.
După cum scutul puternic nu lasă să pătrundă nici o săgeată vrăjmaşă ca să strice cingătoarea şi platoşa, tot aşa, o credinţă tare şi adevărată nu permite nici unei învăţături străine să-i strice învăţătura. Şi nici unei încredinţări străine, să-i despartă dragostea dintâi.

Propovăduieşte Cuvântul potrivit cu învăţătura, spune Sfântul Pavel lui Tit (Tit 1, 9).
Şi înfruntă pe potrivnici.
Împotriviţi-vă diavolului, tari în credinţă, spune Sfântul Iacov (Iac 4, 7), şi el va fugi de la voi. | Continuare »

OCHII SFÂNTULUI NICOLAE – Traian Dorz

Viaţa Sfântul Ierarh Nicolae

Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae

Despre Sfântul Ierarh Nicolae

Din minunile Sfântului Ierarh Nicolae

Răzbunare fără pereche – Traian Dorz

ZIUA NUMELUI – Pr. Iosif Trifa

Gaura morţii – Pr. Iosif TRIFA

CĂLĂTORUL

Despre două feluri de beţii: a vinului şi a viciului – SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR

Înfricoşat tablou al inegalităţii dintre oameni! – Sfântul Nicolae Velimirovici

“A sluji lui Hristos înseamnă suferinţă” – Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa

[Vrei să ştii cum va fi moartea ta? Cum a fost viaţa ta!] – Traian Dorz

Cu cântări duhovniceşti – Traian Dorz, meditaţii la Apostolul zilei

PRIMIREA ŞI DAREA – Traian Dorz, Păşunile dulci

CE ESTE DEŞERTĂCIUNEA DEŞERTĂCIUNILOR – Traian Dorz, din LEAGĂNUL DE AUR

STĂPÂN CARE OMOARĂ, STĂPÂN CARE ’NVIOARĂ – Arhim. Scriban

Poezii: 

Cel drept n-ajunge-n lumea aceasta om bogat; ZBOR GRĂBIT E VIAŢA ASTA; CE ROST MAI AI?; OPREŞTE-TE O CLIPĂ; Din tot ce-aduni;  Ce-i foloseşte unui om?; VA VENI-N CURÂND ŞI ZIUA; O, ce deşertăciune-s toate!; SUFLET FRĂMÂNTAT.

CE TARI PĂREAU; O, BUNURI TRECĂTOARE!;

Cântări potrivite cu Evanghelia duminicii:

45.O necurmată pregătire; 46.Vino, suflet călător;  52. La miezul nopţii; 59. Toate-ai să le pierzi; 60. Anii trec ca norii; 62. Aproape ca o seară; 85. La ce-mi foloseşte, oare?; 154. Să nu iubesc nimic, Iisus; 179. La ce folos?; 184. Vegheaţi mereu; 198. De-aş ajunge cea mia mare; 500. Azi eşti aici, mâine unde-i fi?; 561. Hai, creştine, te deşteaptă; 565. Când, azi, în faţa ta; 568. Tu nu-ţi dai încă seama; 569. Te va osândi pe tine; 571. Sărmani alergători spre moarte; 573. Ce e viaţa asta-n lume?; 576. Va trebui să mori curând; 579. Tot ce-ai avut pe lume; 587. Dintre câte-averi; 590. Veniţi, fraţilor, cu toţii; 594. Suflete sărmane; 602. De ce-ţi iei inima?; 943. Lume, lume-nşelătoare; 1007. Aş vrea să am un mers curat; 1045. Să Te privesc din plin