Traian Dorz, din HRISTOS –PUTEREA APOSTOLIEI
TDorz1Propovăduirea Evangheliei printre oameni are totdeauna acest unic şi dublu scop: să-i facă să creadă în Hristos şi să-i facă să se întoarcă la El.
Întoarcerea la Hristos iarăşi cuprinde două părţi: rămânerea şi rodirea în El.
Numai credinţa nu-i de-ajuns. A crede Cuvântul Domnului este numai începutul mântuirii sufleteşti… Continuarea ei este întoarcerea la Hristos, apoi numai sfârşitul ei este răsplătirea cerească.
Numai semănatul frumos încă nu înseamnă nimic. Dacă totul nu se continuă prin îngrijire şi nu ajunge la cules, semănatul este în zadar.
Plantarea unui altoi, desigur, este mare lucru, fiindcă orice altoi plantat este începutul unui rod, nădejdea unei bucurii, promisiunea unui cules.
Dar dacă acest altoi nu este îngrijit cu stăruinţă, ocrotit cu dragoste, apoi adăpat şi hrănit la vreme, ce folos? Lăstarii vechi îl vor năpădi, vânturile sau animalele îl vor rupe, seceta îl va usca.

Când Mâna Domnului este cu propovăduitorii Domnului, atunci mulţimea sufletelor care aude cuvântul lor nu numai că ar crede vestirea lor, dar se va şi întoarce la Dumnezeu. Sufletele se întorc până la Dumnezeu şi nu numai până la masa vorbitorului. Sau nu numai până la seara legământului, sau nu numai până la ieşirea din adunare, ci se întorc la El până la moarte.
Când Duhul Sfânt aduce sufletele, ele aşa vin. Şi aşa rămân. Şi aşa sfârşesc. | Continuare »

Traian Dorz, HRISTOS –PUTEREA APOSTOLIEI
Meditaţii la Apostolul din Duminica a IV-a după Paşti (a Slăbănogului)

TDorz1Surorile noastre, femeile, au avut de la Dumnezeu un rost atât de însemnat în toată lucrarea Lui mântuitoare.
În Vechiul Testament, strălucesc numele atât de frumoase şi slujbele atât de sfinte ale unor suflete de femei prin care Dumnezeu a făcut lucrări atât de mari în slujba mântuirii lumii.
Despre minunatele soţii, ale lui Avraam, Isaac şi Iacov, despre mamele profeţilor, Moise, Samuel, Samson şi alţii – ce frumos scriu Sfintele Scripturi!
Dar, în afară de acestea, cât de multe trebuie să fi fost sfintele femei care şi-au crescut copiii în frica şi dragostea lui Dumnezeu, care şi-au petrecut cu rugăciuni soţii plecaţi la munca şi lupta lui Dumnezeu, care şi-au închinat Domnului toată viaţa lor în singurătate, în jertfe, în binefaceri.
Ce să mai zicem apoi de Noul Testament, pe cerul căruia străluceşte cu o frumuseţe fără seamăn Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos, Vasul cel ales şi sfânt prin care ne-a fost trimis nouă Mântuitorul nostru şi Lumina lumii?
Ce minunate apar apoi, în jurul ei, celelalte sfinte femei, care, fiecare şi toate, au rămas pe totdeauna în cinstirea Bisericii lui Hristos cu o strălucire aparte a ei, până azi şi până în veci.
Elisabeta – mama Sfântului Ioan Botezătorul. Ana – fiica lui Fanuel. Marta şi Maria, Samariteanca, Magdalena, Fivi, Eunice, Lois – şi altele, şi altele, de atunci şi până astăzi, câte şi mai câte, cu această uceniţă Tabita – au împodobit Biserica lui Hristos, au şters lacrimile şi sudorile Lui, au legat răni, au mângâiat dureri, au sărutat şi au şters lacrimi, au încurajat luptători, au ascuns primejduiţi, au hrănit flămânzi, au îmbrăcat goi, au ospătat îngeri… | Continuare »

duminica-slabanogului-vitezda-1Pe noi ne apără –  Traian Dorz

Cuvânt la Duminica Slăbănogului – Sf. Ioan Gură de Aur

LÂNGĂ POARTA OILOR – Traian Dorz

O, bucuraţi-vă! – Traian Dorz

Duminica Slabanogului de la Vitezda – Sfântul Teofan Zavorâtul

…Şi la cei din Lida – Traian Dorz

IISUS I-A ZIS: VREI? – Traian Dorz

EXAMENUL LUI IOV – Părintele Iosif Trifa

IUDEII ZICEAU: NU-ŢI ESTE ÎNGĂDUIT –  Traian Dorz

NOROC CU CREDINTA! – Arhimandritul Scriban

Ce dulce-i pacea Ta – Traian Dorz

„Voieşti să te faci sănătos?” – Mitropolitul Augustin de Florina

CA O MARE FURTUNOASĂ… –  Traian Dorz

DE TINE SIMT NEVOIE – Traian Dorz

Evanghelia despre minunea de la scăldătoarea Vitezda – Sf. Nicolae VELIMIROVICI

 

Cântări potrivite cu Evanghelia duminicii a IV-a după Paşti

105. Sfâşiat de chinuri grele; 539. Pe patul suferinţei gem; 623. Erai căzut, căzut; 935. Dacă s-a făcut minunea

 

DEGETUL LUI TOMA – Traian Dorz

Evanghelia despre îndoiala şi credinţa Sfântului Apostol Toma – Sfântul Nicolae VELIMIROVICI

PENTRU CREDINŢA TA-N HRISTOS – Traian Dorz

DE LA PAŞTELE CEL MARE LA „PAŞTELE CEL MIC” – Părintele Constantin Galeriu

SUFLETE FĂRĂ CREDINŢĂ!… – Traian Dorz

„ADU DEGETUL TĂU…” – fr. Visarion Ţuţu

Despre creştinism – Predică în Duminica Tomei – Sfântul Ignatie Briancianinov

La Apostolul din Duminica a II-a după Paşti – Traian Dorz

Ce măreaţă este Evanghelia din ziua de Paşti: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul”… (citiţi-o în Ev. Ioan cap. 1). Şi ce adânc şi măreţ este înţelesul acestei Evanghelii! În Evanghelia din ziua de Paşti este pusă a doua facere a lumii prin întruparea şi Jertfa lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu, sau „Cuvântul”, cum I se zice în Evanghelie. Evanghelia din ziua de Paşti stă, alături cu facerea lumii de la capitolul 1 din Biblie: „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul”… (Fac 1).

invierea-domnului-17_01
La facerea lumii, Dumnezeu a statornicit hotar nu numai între lumina zilei şi întunericul nopţii, între ape si uscat, ci şi între lumina şi întunericul cel sufletesc, între ascultarea şi neascultarea de Dumnezeu. Însă Adam şi Era au rupt acest hotar prin păcatul neascultării. Lumina s-a amestecat iarăşi cu întunericul şi întunericul păcatelor a cuprins lumina. Domnul Iisus a venit în lume ca „lumina lumii”, ca „lumina vieţii”; a venit să lumineze din nou pe cei ce „şedeau în umbră şi întuneric” (Lc 1, 79). Iisus Mântuitorul este un al doilea Făcător al lumii sufleteşti. Prin Golgota, a despărţit din nou lumina de întuneric. El este „lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume”. Din mormântul Mântuitorului, din Jertfa si învierea Domnului, a ieşit o lumină prin care „toate de lumina s-au umplut, şi cerul, şi pământul”, cum zice cântarea bisericească. | Continuare »

„Iar dacă Duhul Celui ce a înviat pe Iisus din morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Iisus din morţi va face vii şi trupurile voastre cele muritoare, prin Duhul Său care locuieşte în voi“ (Rom. 8, 11).

 

anastasisHristos, după ce a înviat din morţi, nu mai moare, căci moartea nu‑L mai stăpâneşte (Rom. 6, 9-11), ci păşeşte într-o existenţă eternă şi ca om. Persoana umană e chemată tot astfel, să nu mai moară în plan spiritual, ci să-şi trăiască nemurirea, aşa cum ar fi făcut-o Adam, dacă ar fi rămas în unire cu Creatorul său.

Învierea comportă cel puţin trei aspecte: un aspect obiectiv – Învierea istorică a Domnului, un aspect subiectiv – participarea persoanei umane la actul Învierii Domnului sau trăirea lui Hristos cel Înviat în făptura umană şi un aspect eshatologic – referitor la Parusie, când toţi oamenii vor învia şi Hristos va lua chip în mod deplin în cei ce au trăit încă de pe pământ această înviere. Dacă în Adam toţi au murit, în Hristos toţi oamenii vor învia (cf. I Cor. 15, 22).

Trupul lui Hristos cel Înviat, îndumnezeit la maximum pentru noi (cf. Ioan 17, 19), va fi de acum şi până la sfârşitul lumii izvorul unei neîntrerupte energii care ni se comunică şi nouă celor ce ne unim în mod real cu Hristos în Tainele Bisericii, iar în mod special în Taina Sfintei Euharistii, în care ni se oferă la modul cel mai concret acelaşi Trup şi Sânge de acum două mii de ani, în care omul îşi regăseşte chipul său autentic.

La limita extremă a chenozei Mântuitorului, moartea însăşi e transfigurată. Sfântul Duh nu-L părăseşte pe Hristos în moarte, ci din moartea Lui face poartă nemuririi. Duhul e prezent în trupul Domnului şi-l face biruitor asupra morţii. Actul încetării lucrărilor umane, pentru ca umanul să se umple cu totul de lucrările dumnezeieşti, e moarte după modul natural şi e viaţă după modul divin. Crucea e puterea care topeşte ordinea cea veche de existenţă şi, în acelaşi timp, toarnă ordinea cea nouă. „Slava Crucii“ e o expresie ortodoxă prin excelenţă, care semnifică legătura interioară dintre moartea şi învierea lui Hristos.[1]

Noul mod de existenţă în care intră Domnul prin înviere nu e o fază ulterioară a vieţii Sale istorice, fază ce ar decurge din temeiul unei cauzalităţi naturale. Învierea se datorează unei intervenţii a Duhului, prin bunăvoinţa Tatălui: „Iar dacă Duhul Celui ce a înviat pe Iisus din morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Iisus din morţi va face vii şi trupurile voastre cele muritoare, prin Duhul Său care locuieşte în voi“ (Rom. 8, 11).

Deci dintru început se poate vorbi despre o Cincizecime a Învierii. Dacă chenoza este chiar şi în ansamblul ei un act cincizecimic, învierea este prin excelenţă Cincizecime. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos – Împăratul nostru (meditații la Evanghelia după Ioan, cap. 12)

Iisus-Hristos-4„Acum sufletul Meu este tulburat. Şi ce voi zice?… Tată, izbăveşte-Mă din ceasul acesta?… Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta!“

Dumnezeu, Făcătorul şi Binefăcătorul tuturor celor văzute şi nevăzute, le-a făcut, în atotputernicia Sa, pe toate acestea
şi le-a rânduit pe toate şi pe fiecare
pentru un anumit scop al Său precis şi minunat.

Nici o vietate şi nici o întâmplare nu este întâmplătoare pe pământ.
Până şi o râmă îşi are scopul ei, de a aerisi şi frăgezi pământul prin găurile pe care le face prin el.
Până şi cea mai mică şi îndepărtată stea de pe cer îşi are scopul ei: să lumineze, să lumineze cuiva şi să bucure pe cineva.

Cândva n-am ştiut ce rost poate avea o mică râmă…
Acum nu ştim ce rost poate avea o mică stea,
dar după cum am aflat rostul uneia, îl vom afla şi pe al celeilalte.
Ori de câte ori descoperim rostul unei creaturi a lui Dumnezeu, ne uimim de Înţelepciunea care le-a creat, de puterea care le îndrumă, de dragostea care le îngrijeşte
şi ne vine să ne prosternăm până la pământ, copleşiţi de frumuseţea, puterea şi iubirea acestei Înţelepciuni.
Şi cu cât ochii noştri se deschid mai înţelepţi spre toate cele ce ne înconjoară,
cu atât desăvârşita ordine şi rânduială aşezată de Dumnezeu în toate ni se face mai cunoscută
şi ni se face tot mai largă, mai adâncă şi mai înaltă înţelegerea desăvârşitei legături din înlănţuirea tuturor lucrurilor şi împrejurărilor între ele.

Scopul pentru care Se întrupase din Idee Cuvântul
şi pentru care din Cuvânt s-au întrupat toate câte sunt | Continuare »

IISUS A GĂSIT UN ASIN – Traian Dorz

CUVÂNT LA DUMINICA FLORIILOR – Sfântul Ioan Gură de Aur

SĂ-L OMOARE ŞI PE LAZĂR – Traian Dorz

Evanghelia despre împărţirea turmei înaintea păstorului – Sfântul Nicolae Velimirovici

BETANIA, SATUL MARIEI ŞI AL MARTEI … – Traian Dorz

Te slăvim, Preamărit Dumnezeu – Traian Dorz

Prima predică în Duminica Floriilor – Sfântul Ignatie Briancianinov

Pacea lui Dumnezeu – Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul zilei

DAŢI PIATRA LA O PARTE! –  Traian Dorz

Pe drumul către Betania şi Ierusalim – Traian Dorz

MORŢII ŞI LACRIMILE – Traian Dorz

Blândeţea voastră – Traian Dorz, Meditații la Apostolul zilei

Pacea lui Dumnezeu – Traian Dorz, Meditații la Apostolul zilei

Poezii:

Te slăvim, Preamărit Dumnezeu

DAC-AŞ FI CREZUT! – Traian Dorz

IISUSE, NOI COPIII…

O răscumpărare veşnică – Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul zilei

Evanghelia despre slujirea şi patimile Fiului lui Dumnezeu – Sfântul Nicolae Velimirovici

SĂ UMBLĂM NUMAI DUPĂ HRISTOS – Traian Dorz

Îmbinarea postului cu milostenia şi rugăciunea – Sfântul Ignatie Briancianinov

Cu Însuşi Sângele Său – Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul zilei

La Duminica a cincea din Postul Mare – Sfântul Teofan Zăvorâtul

Când ţi-am venit – Traian Dorz

Predică la Duminica a 5-a din Post –  IPS  Bartolomeu Anania

 

Părintele Constantin Galeriu

Iisus-vindeca-copilul-lunatic-3Evocăm momentul în care Petru mărturisise „Tu eşti Hristosul“, iar Mântuitorul, coborând de acolo pe malul Iordanului, îi vestise pe ucenici că: „Iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor păcătoşi, care-L vor prinde, batjocori, judeca, osândi, omorî, dar a treia zi va învia“. Când au auzit ucenicii aceasta, s-au cutremurat; s-au cutremurat ei, care părăsiseră tot şi mergeau după Iisus, cu gândul că El avea să fie Mesia în chip pământesc; un împărat care să scuture jugul împărăţiei romane şi să instaureze regatul iudaic de odinioară.
Atunci, tot Petru spune: „Doamne, să nu se întâmple una ca asta!“. Cu alte cuvinte: ce sunt gândurile astea? Noi ştim de Mesia în felul nostru, iar Tu ne vorbeşti de Cruce şi moarte? Şi Mântuitorul îi răspunde lui Simon Petru: „Mergi înapoia Mea, satano!“. Aşadar: tu eşti vrăjmaş acestei rânduieli dumnezeieşti; tu nu o înţelegi, ba, mai mult, te opui.
Şi atunci, în această situaţie, a luat pe cei trei apostoli şi i-a urcat pe muntele Taborului. Vrei să înţelegi Crucea şi Învierea? Iată, avem o pregustare a lor. Nu ne închipuim noi ce taină este aceasta. Cât aş vrea s-o trăim fiecare dintre noi!… | Continuare »

PENTRU SUFLET – Pr. Iosif Trifa

Eram copil – Traian Dorz

Vindecarea lunaticului – Pr. Constantin Galeriu

CREDINŢA MUTĂ ŞI MUNŢII – Pr. Iosif Trifa

CELE PATRU STĂRI ALE MÂNTUIRII SUFLETEŞTI – I. Tâlcuitor

Din cuvintele tale te vei osândi – Sfântul Luca al Crimeei

A aşteptat cu răbdare – Traian Dorz, meditaţii la apostolul zilei

CEVA DESPRE PUTEREA RUGĂCIUNII – Pr. Iosif Trifa

Vindecarea lunaticului – Sfântul Ioan Gură de Aur

SOIURI DE OAMENI – Arhim. Scriban

Evanghelia despre slăbiciunea necredinţei şi puterea credinţei – Sfântul Nicolae Velimirovici

Însemnatatea postului în privinta duhurilor cazute – Sf. Ignatie Briancianinov

O puternică îmbărbătare – Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

A aşteptat cu răbdare – Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

O ANCORĂ A SUFLETULUI – Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

 Suflet chinuit – Traian Dorz

Traian Dorzdin HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI, Meditaţii la Apostolul din Duminica a III-a din Postul Mare

TDorz1Cinstea de a fi un slujitor, un profet sau un preot al lui Dumnezeu, fiind o cinste deosebită de toate celelalte, nimeni nu şi-o poate lua singur… sau n-ar trebui să şi-o ia. De la chemarea şi până la alegerea cuiva pentru aceasta este totuşi un drum mai lung, ori mai scurt. Este totuşi un timp mai apropiat, ori mai îndepărtat în care nu numai el, cel chemat, dar şi cei care îl aleg trebuie să fie cu toată grija asupra alegerii sale.
Căci dacă nu totdeauna cel chemat îşi dă seama că are şi însuşirile necesare slujbei către care merge, cei care îl cheamă ori îl împing spre această slujbă trebuie neapărat să fie cu grijă la el, dacă le are sau nu le are. Fiindcă cine îşi pune cu grabă mâinile peste un nevrednic, învestindu-l cu o slujbă sfântă în Casa lui Dumnezeu, pe când se vede bine că el nu corespunde pentru slujba aceasta deloc, acela va băga în Casa lui Dumnezeu pe un tâlhar. Şi de toată prada şi dezastrul pe care acesta le va săvârşi acolo va răspunde solidar cu el.
O, cât de vinovat va fi în veci Alexandru Căldărarul, ori Imeneu şi Filet, ori Diotref şi toţi dezbinătorii lucrării lui Hristos din cele dintâi zile şi până în cele din urmă! Dar oare acei care i-au băgat pe aceştia în Lucrarea lui Dumnezeu vor fi ei scoşi total nevinovaţi de faptele acestor lucrători ai lui satan, pe care tocmai ei i-au ajutat cândva să intre în ea?
Nu ştim cum va privi Marele şi Dreptul Judecător în Ziua Marii Sale Judecăţi Drepte, această delicată şi dureroasă parte întunecată şi îndurerată a multora dintre noi. Va găsi el oare îndeajuns de îndreptăţită apărarea noastră că am avut prea puţină prevedere din cauza prea marii iubiri? Că am avut o prea mare încredere în partea cea bună din om şi prea puţină teamă de partea cea rea din el? Că îndemnul milei de a-l ajuta pe un neputincios să ajungă şi el la un rost înalt a fost mai puternic decât teama că încălzim un şarpe şi învestim pe un blestemat? Binele părea sigur, răul nici nu părea a fi. | Continuare »

Traian Dorz, la 25 martie 1985
din volumul
Minune şi Taină, Imne, colinde, cântece şi plângeri cu MAICA DOMNULUI

Din marea şi eterna Clipă a minunii Bunei Vestiri – când sfântul înger Gavril, trimis de Domnul Dumnezeu, i-a adus Preafericitei Fecioare Maria vestea cea unic de mare şi fericită că ea a fost aleasă pentru cea mai mare Taină şi Minune prin care a început lucrarea de mântuire a omenirii – această fiinţă a căpătat o slavă eternă atât în faţa cerului, cât şi a pământului.

Asupra ei s-a coborât atunci tot Harul Dumnezeirii, căci arătarea prezenţei Sfintei Treimi S-a făcut pentru prima oară în istoria omenirii nu la Botezul Mântuitorului în Iordan, ci s-a făcut pentru Sfânta Fecioară Maria la Buna Vestire, când cerescul trimis îi spune: „Puterea Tatălui te va umbri, Duhul Sfânt Se va coborî peste tine şi Fiul Se va naşte prin fiinţa ta“.

Deci iată – Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh (Luca 1, 35).
Deci iată toată frumuseţea şi strălucirea Prezenţei şi a Lucrării Sfintei Treimi.
Deci iată începutul şi felul minunat al marii noastre mântuiri.

Ce nebănuit de mare Taină şi Minune este aceasta!
Uimit de mesajul pe care îl aducea – mesaj neînţeles nici chiar de el însuşi – strălucitul arhanghel Gavril se închină profund mişcat înaintea Sfintei Fecioare, zicân­du‑i: „Plecăciune ţie, căreia ţi s-a făcut mare har!“

Ce mult spun aceste cuvinte mari! Şi ce adânc gră­itoare este închinarea puternicului mesager ceresc care, stând cel mai aproape de Faţa Domnului Dumnezeu, este trimis să împlinească cea mai aleasă dintre poruncile înţelepciunii şi voii Lui, după cum scrie Sfânta Scriptură la Daniel 9, 21-23; Luca 1, 19; Evrei 1, 14 etc. | Continuare »

Cinstirea Sfintelor icoane

SĂ MERGEM DUPĂ HRISTOS – I. Tâlcuitor

Predică în Duminica Ortodoxiei – Sfântul Ioan Maximovici

VINO ŞI VEZI!… – Traian Dorz

Păcatul hulei împotriva lui Dumnezeu alcătuieşte miezul tuturor ereziilor – Sfântul Ignatie Briancianinov

IISUS A GĂSIT PE… Traian Dorz

Duminica ortodoxiei – un moment de fericită şi dreaptă mărturisire – Vlad Gheorghiu

[Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi proorocii] – Sfântul Nicolae Velimirovici

AICI, ÎN PUSTIUL ACESTA  – Traian Dorz

Oastea Domnului este aflarea şi vestirea lui Iisus cel Răstignit – Pr. Iosif Trifa

TU TE VEI CHEMA PETRU… – Traian Dorz

Despre icoane – Sf. Ioan Damaschin

Ocara lui Hristos – Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul zielei

Alţii au suferit… – Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul zielei

Suferă împreună – Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul zielei

Iată Ceasul Judecăţii, ceasul cel cumplit şi greu,
auzi glasul de arhanghel, trâmbiţa lui Dumnezeu,
vezi mormintele deschise,
iad şi foc, şi mări, – pe rând,
dau afară pe toţi morţii îngroziţi şi tremurând.

Iată Tronul alb de flăcări,
– iată Cel ce stă pe el,
Împăratul – fost pe Cruce,
Leul – fost odată Miel,
Răstignitul – iată-L Rege,
– iată-al Spadei Lui tăiş,
– o, voi stârpituri trufaşe, – unde veţi găsi-ascunziş?
Cad palatele-n cutremur,
tronurile cad în scrum,
unde sunt lăudăroşii, unde-s cei viteji acum?
Unde-i toată-mpotrivirea diavolului
şi-a-alor săi?
– Toată ura uriaşă e ca paiu-n vâlvătăi!…

…Iar când se va duce fumul de pe tot cuprinsul nou,
nu va mai fi tot Trecutul nici măcar un stins ecou,
va fi numai Veşnicia cu alt Cer şi alt Pământ,
unde va domni de-a pururi numai ce-i curat şi sfânt!

Traian Dorz, Cântări Noi

Judecata-de-apoi-8Viorel Bar

Doamne, când la Judecată
lumea toată ai să-aduni,
despărţind pe totdeauna
pe cei răi de cei ce-s buni,
ai să faci precum păstorii,
oi, de capre când despart:
depărta-vei pe vecie
Tu pe-ai Tăi de-ai celuilalt.

Doamne, cei ce-n rele umblă,
cum vor plânge de amar
când veni-va Judecata
cu al iadului coşmar,
dar pe cei ce Te căutară
peste tot când sufereai
însetat, flămând, prin temniţi,
ai să-i iei cu Tine-n Rai.

Doamne, pentru judecată,
fă-mă vrednic de pe-acum
şi-al meu suflet s-aibă parte
de Viaţă, nu de scrum.
Să pot cerceta cu milă
pe sărmani când sunt la greu,
ca la marea Judecată,
între oi să fiu şi eu.

E vremea postului din nou şi Paştile-s aproape,
Iisuse, sufletu-mi uscat se-apleacă să se-adape
din al Cuvântului Izvor, din harul Crucii Tale,
să-şi poată Golgota sui mai întărit pe cale.

Ajută-mi, Doamne, să postesc cu-ntreaga mea fiinţă,
cu duh ascuns şi înfrânat, şi plin de umilinţă,
nimic făţarnic neavând, ca nu cumva odată
să mă găsească vinovat Divina Judecată.

Ajută-mă să pot ierta cu inima deplină
pe orişicine-ar fi făcut în contra mea vreo vină;
aşa cum eu mă rog să-mi ierţi întregile-mi păcate,
ajută-mă să iert şi eu la orice semen toate.

Ajută-mi, binele ce-l fac cât mai ascuns să-mi fie,
nici o-ntristare să n-aduc, ci numai bucurie;
fă-mi darnic sufletul deplin, căci şi acum, şi Mâne
Tu nu-mi socoţi după cât dau, ci după cât rămâne.

Ajută-mi să nu strâng comori ce furul le răpeşte,
ci aurul cel nevăzut ce-n ceruri străluceşte.
– Aşa să-mi fie postul meu, ca-n Ziua Învierii
să fiu iertat şi-nvrednicit de Slava Înfierii.

Traian Dorz – Cântarea viitoare

Traian Dorz, Cântarea viitoare

Ce-i foloseşte unui om să aibă lumea-ntreagă,
când sufletul în iad pe veci şi-l duce şi şi-l leagă?
Tot mai spre lume lăcomind cu patimă nebună,
pe neaşteptate-l duce-n iad a focului furtună…

Ce-i foloseşte-atunci c-a fost tiran, şi hoţ, şi rege,
Când toţi de-a valma ard în iad, satana nu-i alege?
La ce folos au înşelat şi-au chinuit o lume,
când astea conştiinţa lor în veci au s-o sugrume?

Ce-i foloseşte chiar şi azi desfrâul şi-mbuibarea,
când îl pândeşte pe cel rău din orice loc pierzarea,
când strigă banul său furat şi stors prin nedreptate
şi conştiinţa-i arde-n el, mustrându-l pentru toate?

Ce-i foloseşte-orice belşug şi slavă-n lumea asta,
când simte atârnând de-un fir asupra lui năpasta,
şi dincolo de vorba lui trufaşă şi-ngâmfată
o groază-ascunsă-i spune grav: Există judecată!?

Ce-ţi foloseşte, dragul meu, tot ce-ai acum şi ţie
când fără veste poţi s-ajungi chiar azi în veşnicie?
Şi ce-ai să dai atunci în schimb, când sufletu-ţi vor cere?
…N-o să mai ai decât un drum: la veşnica durere…

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
Meditaţii la Apostolul din Duminica a 16-a după Rusalii

„Deci fiindcă avem astfel de făgăduinţe, preaiubiţilor, să ne curăţăm de orice întinăciune a cărnii şi a duhului şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frica de Dumnezeu…“ (II cor. 7, 1).

TDorz1Deci, fiindcă avem astfel de făgăduinţe, preaiubiţilor, să ne curăţăm de orice întinăciune a cărnii şi a duhului şi să ne ducem sfinţirea, până la capăt, în frica de Dumnezeu…
Iată, într-adevăr, ceea ce este mai însemnat decât toate… dar şi mai greu, la fel, decât toate.
Nu-i greu a lua o hotărâre bună, să te laşi de păcate, să te predai Domnului, să pui legământ cu El că vei începe şi că vei duce o viaţă nouă până la moarte… Nu-i greu acest lucru, fiindcă foarte mulţi au fost acei care au luat astfel de hotărâri şi au pus astfel de legăminte… O, câte mii şi mii am văzut şi am auzit numai noi astfel de hotărâri.
Dar e greu să ţii până la moarte hotărârile şi legămintele astea, după ce le-ai luat. O, cât de mulţi au fost cei care, ca sămânţa căzută în pământ stâncos, repede au încolţit, dar tot aşa de repede, la prima încercare şi ispită, s-au şi uscat (Matei 13, 20-21). Sau spinii îngrijorărilor i-au înecat. Sau răpitoarele lui Satan i-au furat îndată…
În alţii, bunele hotărâri, luate în adunare sau în biserică, la auzirea Cuvântului, n-au ţinut nici până acasă.
Încă pe drum, un prieten, o ispită, un gând de la cel rău, ca o pasăre răpitoare, s-au şi repezit şi i-au luat din suflet gândul cel bun, sămânţa cea sfântă, legământul cel curat pus cu Dumnezeu… Ca şi sămânţa cea căzută în drum. Un picior murdar o îngroapă în noroi. O copită o zdrobeşte… Un bolovan o îneacă.

În alţii, bunul gând luat ţine ceva mai mult… Poate ţine chiar ani de zile. Poate trece chiar prin furtuni grele. Poate rezista chiar la tăvăluguri chinuitoare…
Însă dacă nu ţine până la sfârşit, se poate pierde. Şi pierderea aceasta este cu atât mai dureroasă cu cât timpul suferit este mai lung. Cu cât durerile biruite sunt mai multe. Cu cât nădejdile pentru el erau mai frumoase. Şi cu cât rodul zădărnicit părea că va fi mai bun şi mai mult.

Oricât de frumos a fost începutul cuiva,
oricât de greu a fost drumul mântuirii urcat după Iisus până la o vreme şi la un loc, | Continuare »

„Dacă“ este o condiţie. „Dacă“ este o poartă.
Dacă primeşti, ai. Dacă vei păstra, vei avea.
Dacă nu primeşti, nu ai. Dacă nu păstrezi, în zadar ai primit. Ba eşti încă mai nenorocit în ziua trebuinţei, fiindcă ştii că ai primit şi că ai putut să ai, dar n-ai păstrat.
Mulţi au primit un nume bun prin naşterea din părinţi vrednici.
Dar – dacă ei înşişi nu şi-au mai păstrat acest bun nume, necontinuând trăirea unei aşa vieţi vrednice cum au avut părinţii lor – în zadar. Ei au murit în ruşine şi pierzare, fiindcă virtutea nu se moşteneşte.
Numele bun al părinţilor ne însoţeşte atâta vreme, până când începe să ne fie cunoscut propriul nostru nume. Când suntem destul de mari, devenim destul de cunoscuţi .
După aceea, numele nostru capătă valoarea trăirii noastre, a cinstei noastre, a faptelor şi a vieţii noastre.
Şi vom rămâne apoi şi în amintirea lui Dumnezeu, şi în aceea a oamenilor cu această valoare.
Mulţi au primit o avere bună prin moştenirea de la înaintaşii lor harnici şi cumpătaţi.
Dar, dacă ei n-au ştiut să păstreze prin muncă şi prin cumpătare această avuţie, ci prin lene şi risipă şi-au pierdut-o, în zadar a fost moştenirea lor.
Cât de mare şi de frumoasă să le fi fost această moştenire, fiii netrebnici şi risipitori au pierdut-o curând şi au rămas în zdrenţe şi în mizerie.
Pentru că n-au ştiut să păstreze darul dragostei părinteşti, neascultarea i a pedepsit, iar lenea i-a ruinat.
Ferice de fiul înţelept şi chibzuit care, o dată învrednicit de Dumnezeu cu nişte avuţii frumoase, trupeşti sau sufleteşti, ştie prin muncă şi prin chibzuinţă să păstreze şi să crească aceste avuţii!

Preabunule Doamne şi Dumnezeul nostru!
Îţi mulţumim din inimă de bunii noştri părinţi trupeşti şi sufleteşti şi de frumoasele moşteniri pe care ni le-au lăsat, ca noi prin ele să aducem mult rod sfânt şi un veşnic folos, spre slava Ta.
Te rugăm, ajută-ne, Doamne, să ne purtăm într-un chip vrednic de părinţii noştri trupeşti şi sufleteşti, iar frumoasele noastre avuţii pe care le am primit de la Tine şi de la ei să le ştim folosi spre viaţa veşnică, precum au ştiut folosi talanţii lor şi cel care a primit cinci şi a mai adus cinci,
şi cel care a primit doi şi a mai adus doi.
Amin.

Traian Dorz, Hristos – Pâinea noastră zilnică