b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Traian Dorz, Semănați Cuvântul Sfânt 

Semănaţi Cuvântul Sfânt
şi pe ploaie, şi pe vânt,
şi pe nor, şi pe senin,
semănaţi cu sacul plin;
semănaţi din zori de zi
până noaptea va sosi,
şi când vine-al nopţii ceas
să n-aveţi nimic rămas.

Dacă păsări mai răpesc,
dacă spini mai ’năbuşesc,
dacă pietrele mai ard
şi mai pier pe sub vreun gard,
– semănaţi întruna, spun,
că va cade şi-n loc bun,
şi Stăpânului Iubit
va da rodul însutit.

Semănaţi şi semănaţi,
dragi surori
şi vrednici fraţi;
tot ce semănaţi plângând
o să seceraţi cântând,
tot ce aruncaţi cu plâns
va da cel mai dulce strâns;
– cine seamănă cu har
nu va osteni-n zadar!

Traian DORZ

Argilă-am fost!…
şi rod din mine puţin am dat şi prea târziu
atunci când trebuia,-n recolte,
bogat cernoziom să fiu,
Argilă-am fost!…
şi prea devreme dogoarea aspru m-a făcut
atunci când trebuia-n răbdare
să fiu cernoziom tăcut.

N-am fost argilă-atunci când, umil,
în mine trebuia să ţin
statornic neschimbată forma
dintâi a chipului divin.
N-am fost argilă când durerea
sub grele lovituri m-a pus
să nu mă sfărm ajuns sub ele,
ci să mă-ndoi şi mai supus. | Continuare »

Traian DORZ

Tot ce-ai semănat plângând
încolţi-va luminând,
tot ce-n lacrimi ai udat
răsări-va minunat
şi va creşte rod plăcut,
precum te-ai rugat şi-ai vrut;
– ce-i cu lacrimă udat
e-n veci binecuvântat.

Tot ce-ai răsădit uşor
va fi pleavă fără spor,
tot ce nu-i udat cu plâns
se usucă-n câmp nestrâns
şi se pierde-n sus şi-n jos,
fără urmă şi folos;
– tot ce nu-i cu jertfă dat
nu-i nici binecuvântat.

Tot ce e muncit cu-amar
creşte grâu şi vin, şi har,
tot ce e păstrat cu greu
va rodi lui Dumnezeu
şi va fi cules în cânt,
pentru preţul cel mai sfânt;
– ce-i cu Domnul adunat
e-n veci binecuvântat.

Lidia Hamza

Când singură rămâi pe creanga vieții,
Tu frunza mea, iubirea mea de semeni,
Să nu te temi că vor veni nămeții,
Ce-a fost frumos în anii tinereții
Cu nicio toamnă nu va fi asemeni.

Nici vremea rece, tristă și ploioasă
Nu-i doar atât ce toamna duce-n pleoape,
Ci-i rodul strâns din munca cea voioasă
Și-i blidul cald ce-l pui la frați pe masă,
Cei de departe să ți-i simți aproape.

E primăvara plină de viață
Și ramura iubirii numai muguri,
Dar poate fi doar dulce dimineață
Ce nu știi de nu-ți pune-apoi în față
Furtuni, și ploi, și lacrime, și ruguri.

Dar vântul toamnei, cât ar fi de rece,
Nu bate până-i rodul în hambare.
De-a lungul verii, dragostea-și petrece
Atâtea brațe dragi pe unde trece
Și coace-n sânul ei numai cântare.

Iubirea mea de semeni, nu te teme!
A ta e pârga luptelor purtate,
A ta e toamna numai crizanteme
Ce nu se tem nicicum de reaua vreme,
Căci strălucesc pe frunți încununate.

Iubesc pe-ai mei cu-ntregu-mi suflet, mai mult ca viaţa mea-i iubesc;
pentru iubirea lor, Iisuse, suspin, mă rog şi mă jertfesc.

Iubesc fiinţele ce-n lume cu-a mea fiinţă s-au unit,
purtându-le o neschimbată iubire până la sfârşit.

Iubesc prietenii ce paşii uniţi şi-i duc cu paşii mei
cu-o dragoste oricând în stare să facă totul pentru ei.

Iubesc pe fraţii mei cereşte, cum numai sufletu-mi iubesc;
de ei mă leagă pe vecie un legământ dumnezeiesc.

Iubesc, ca pe ai mei, vrăjmaşii, rugându-Ţi mântuirea lor
şi simt c-aş face pentru dânşii mai mult de cât aş fi dator,

– Dar în iubirile acestea, în toate-i un hotar ceresc,
o margine la care toate se sting, se şterg şi se sfârşesc,

Numa-n iubirea Ta, Iisuse, n-am nici hotar şi nici sfârşit,
pe Tine Te iubesc atâta pe cât eşti Tu: Nemărginit.

Traian Dorz, din vol.  Cântarea Cântărilor Mele

Noi am aflat comoara ascunsă-n locul sfânt
când am primit chemarea, ca Levi de la vamă,
şi-am biruit în lupta dintre avânt şi teamă
când ne-am atins de Coasta Divinului Cuvânt.

Noi ne-am întors la ţărmuri cu luntrea grea de peşti
când mreaja, la Cuvântul Lui Sfânt, am aruncat-o
şi pacea conştiinţei deplină ne-am aflat-o
când ne-am predat deplinei trăiri dumnezeieşti.

Azi, noaptea ne-nfioară de-al Mirelui Sfânt dor
şi soarele ne spune de Faţa-I Strălucită,
şi şoaptele iubirii – de Nunta Fericită
la care-o să ne cânte al cerurilor cor.

O, veşnică Mireasă, etern Ierusalim,
cu Mielul al tău Templu, cu Mirele-al tău Soare,
suntem tot mai aproape de scumpa ta Intrare,
– trimite-un vânt prielnic, mai grabnic să sosim!

Traian Dorz –

Traian DORZ

Spre Dumnezeu ne duce Crucea,
oricine-o va purta supus
la Dumnezeu o să ajungă,
aşa cum a ajuns Iisus;
prin Jertfa Fiului primit
ajungi la Tatăl cel Slăvit.

Spre Dumnezeu înalţă Crucea,
oricine-L va sluji prin ea
cu Dumnezeu va fi-n mărire
şi Faţa Lui o va vedea;
prin Jertfa Fiului-nnoit,
ajungi la Tatăl răsplătit.

Spre Dumnezeu sfinţeşte Crucea
oricine taina i-a pătruns
în Dumnezeu se-nvredniceşte
de harul cel din veci ascuns;
unit cu Fiul preaslăvit,
eşti Tatălui pe veci iubit.

Traian DORZ

O, slăvită cruce aspră, simbol şi mijloc divin
al durerii şi-al izbânzii date jertfă mântuirii,
numai tu mă faci şi astăzi să-nţeleg prin ce preţ vin
liniştile conştiinţei şi luminile sfinţirii.

Tu-mi dai harul de-a-nţelege că al biruinţei nimb
nu-l ating decât prin jertfa cea mai naltă cu putinţă,
că suprema izbăvire pot s-o am doar dând în schimb
tot ce poate fi mai unic şi mai scump pentru-o fiinţă.

Că nu pot avea lumina cea de-a pururi pe deplin
decât când înving puternic toate nopţile din mine
şi când orişice nelinişti, care uneori mai vin,
nu-mi mai tulbură adâncul limpezimilor senine.

Dar, ca să rămân acolo nalt şi liniştit mereu,
ţine-mi totdeauna tare hotărârea despărţirii,
numai dezlegat de toate sunt unit cu Dumnezeu;
înfrângându-mi nimicirea, sunt deasupra nimicirii.

Lidia Hamza

Că nu-i uşoară crucea o ştie orişicine,
dar că-i atât de dulce spre Golgota de-o duci,
o ştie doar acela ce s-a jertfit pe sine
şi suferind îmbracă puterea Sfintei Cruci.

Nu calea crucii-n sine ţi-aduce biruinţa,
ci cât îţi laşi din tine pe cruce răstignit
şi nu te nalţă rugul ce-ţi mistuie fiinţa,
ci cum te dărui jertfă pe-altarul pregătit.

Nu doar prin fapta bună îţi capeţi mântuirea,
ci, înnoit când fi-vei, trăi-vei în Hristos
şi-a Lui lumină-n tine îţi va sfinţi iubirea,
iar fapta bună fi-ţi-va doar rodul luminos.

Şi nu vorbirea dulce te-mbracă în blândeţe,
căci vorba bună n-o poţi deprinde pe de rost.
Ci numai ea, iubirea, deplin a dat bineţe,
lăsându-şi vorba dulce ca semn pe unde-a fost.

Deci nu rămâne numai la ce văd alţii-n tine,
ci caută dinlăuntru să-ncepi sfinţirea ta.
Când calea crucii fi-va să ţi-o sfârşeşti cu bine,
sfinţirea ta în roade Hristos ţi-o va căuta.

Traian DORZ

Har şi lumină-ncunună mereu
faţa-ndreptată spre Cruce,
viaţa ascunsă-n Hristos-Dumnezeu
slavă şi pace aduce.

Sus să te-ndrepţi, spre lumină, voios,
faţa având-o spre Cruce,
suie, că-ntruna ţi-e Cerul mai jos
mâna-ţi cununa s-apuce!

Noaptea aproape-a trecut, dragul meu,
faţa mai sus către Cruce;
lanţul când arde şi doare mai greu
ceresc ca lumina străluce.

Sus să rămâi, în lumină, oricând,
faţa lucind de la Cruce,
punte de raze pe spaţii, curând,
Crucea la Cer te va duce!