b'LOGOS — Comori Nemuritoare

De-ai lua pe umăr crucea, după Domnul de-ai porni,
fericire, fericire nici nu ştii câtă-ai găsi! (bis)

În a’ vieţii clipe grele, când din greu ai suspina,
mângâiere, mângâiere nici nu ştii câtă-ai afla! (bis)

De-ai zăcea zdrobit în chinuri, te-ar scula şi sprijini,
alinare, alinare ne-ncetat ţi-ar dărui. (bis)

Iar de-ai fi stăpân pe lume şi pe aurul din ea,
bucuria, bucuria ce-ţi dă crucea n-ai avea. (bis)

Vino, ia-ţi pe umăr crucea şi-L urmează pe Iisus,
veşnicia, veşnicia îţi va fi lumină Sus. (bis)

Să cântăm Domnului, nr. 40

A doua vorbire a fratelui Ioan Opriş de la nunta de la Goioasa – 25 septembrie 1976

[…] Fraţilor dragi, permiteţi-mi să vă citesc şi câteva cuvinte din Epistola Sfântului Apostol Pavel către Filipeni. Mă voi opri numai asupra unui verset sau două. Zice aşa la capitolul 3, începând cu versetul 13: „Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă. Dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte…”. Fratele meu, tu te arunci spre ce este înainte? Da, numai aşa poţi să te arunci spre ce este înainte: uitând cele din urmă. „…Alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu în Hristos Iisus?”. Şi mai sus puţin, ne-a spus: „Pe toate le socotesc gunoaie, ca să-L câştig pe El, ţinta”. „Gândul acesta, dar, să ne însufleţească pe toţi…” Ce gând? Să ne aruncăm în luptă!
„Şi, dacă în vreo privinţă sunteţi de altă părere, Dumnezeu vă va lumina şi în această privinţă. Dar în lucrurile în care am ajuns de aceeaşi părere, să umblăm la fel. Urmaţi-mă pe mine, fraţilor, şi uitaţi-vă bine la cei ce se poartă după pilda pe care o aveţi în noi. Căci v-am spus de multe ori şi vă mai spun şi acum plângând: sunt mulţi care se poartă ca vrăjmaşi ai crucii lui Hristos. Sfârşitul lor va fi pierzarea. Dumnezeul lor este pântecele şi slava lor este în ruşinea lor, şi se gândesc la lucrurile de pe pământ. Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Iisus Hristos. El va schimba trupul stării noastre smerite şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile.”
[Mă opresc] asupra versetelor 18 şi 19: „Căci v-am spus de multe ori şi vă mai spun şi acum plângând: sunt mulţi care se poartă ca vrăjmaşi ai crucii lui Hristos”. Abia de câteva zile am avut Înălţarea Sfintei Cruci, praznicul Sfintei Cruci. Şi despre Cruce s-a vorbit mereu şi se vorbeşte mereu. Şi acum, cuvintele acestea ne spun acelaşi lucru: „…sunt mulţi care se poartă ca vrăjmaşi ai crucii lui Hristos”. N-aţi vrea şi frăţiile voastre, şi eu, şi toţi… şi surorile, şi toţi să ştim care sunt vrăjmaşii Crucii? | Continuare »

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Torceşti – 29 iulie 1984

Mântuitorul a spus: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, aceluia îi spun ce trebuie să facă. Cel dintâi lucru este să se lepede de sine, să-şi ia crucea lui în fiecare zi şi să Mă urmeze. Şi unde voi fi Eu, acolo va fi şi ucenicul Meu”.
Deci, cel dintâi lucru pe care îl cere Domnul este lepădarea de sine, adică naşterea din nou. Omul cel vechi trebuie să se prăbuşească la picioarele Domnului. Omul cel orb în păcate, cel surd în neascultare, cel îngheţat şi mort în felul deşert de fărădelege în care se trăieşte obişnuit în păcatul lumesc, acela trebuie să moară şi să se nască un om nou, care v-a fi vrednic pentru Împărăţia lui Dumnezeu.
Aceste lucruri sunt aşa de cunoscute! Sfânta noastră Biserică, printre Tainele sale, are Taina Pocăinţei. Taina Pocăinţei asta este: naşterea din nou, lepădarea de sine, întoarcerea la Dumnezeu şi începutul unei vieţi noi.
Noi Îi mulţumim lui Dumnezeu că acest cuvânt se spune răspicat acum. Şi dovada că au fost suflete care au ascultat de acest cuvânt şi au trecut prin această minunată transformare este şi faptul că noi suntem aici adunaţi acum în număr aşa de frumos, mărturisind acest lucru şi prin dragostea faţă de Dumnezeu, şi prin adorarea faţă de Mântuitorul nostru, şi prin ardoarea cu care sufletele noastre ascultă Cuvântul lui Dumnezeu. Prin lacrimile care ne umezesc ochii noi dovedim că această minune s-a făcut în viaţa noastră şi că am trecut prin această minune a naşterii din nou, care ne-a deschis ochii să vedem o altă realitate: lumea cea nouă şi minunată a Împărăţiei lui Dumnezeu, care îl transformă pe om şi îl face un om nou, un om vrednic, un om destoinic, un om harnic, un om cinstit, un om respectuos, un om demn, un om superior, un om vrednic de cinste, de respect, de demnitate în faţa tuturor, care prin viaţa lui dovedeşte că este cu adevărat nou şi cu adevărat superior. Asta o face Hristos în viaţa noastră în clipa când ne întoarcem la El. Şi numai cine a ajuns în felul acesta dovedeşte că a trecut prin naşterea din nou, adică prin acea lepădare de sine care înseamnă moartea păcatului şi învierea credinţei.
Domnul Dumnezeul nostru să ne binecuvânteze pe noi toţi cu împlinirea acestui lucru, pentru că aceasta este, pentru noi, cel dintâi pas şi garanţia că într-a¬devăr facem parte din Biserica cea Vie a lui Hristos, care, în clipa venirii Lui, v-a fi luată cu El ca o mireasă cu mirele ei. | Continuare »

Hotărât! Cineva ar putea zice că noi prea abuzăm cu predica de­spre Iisus cel Răstignit. Ar putea zice cineva: „Ce-mi tot cântă ostaşii ăştia despre Iisus cel Răstignit, căci doar crucea Domnului Hristos o am şi eu pe casă, o am în casă şi o fac în toate rugăciunile mele… Aşa îmi vorbesc oamenii ăştia despre Iisus Hristos de parcă eu aş fi din Africa…”.

Şi – trebuie să o recunoaştem – omul are completă dreptate. Cre­dinţa în Domnul Iisus Hristos a rămas pe tot locul. Semnele ei se văd pe tot locul. Dar – durere – numai semnele. Urmele şi roadele ei, prea puţin. În toate părţile, mai mult semnele din afară: cruci, rugi, închinări, dar miezul, sâmburele s-a cam pierdut.

Cruce pe casă – sudalmă în casă. Cruce în drum – păcate pe drum. „Doamne, Doamne” din gură – păcate în bătătură.

Crucea e semnul nostru cel mai scump; este semnul credinţei noa­stre în Jertfa scumpului nostru Mân­tuitor. Numai că acest semn trebuie să fie plin de putere, de viaţă, de biruinţă. Crucea înseamnă credinţă şi biruinţă şi cu ea trebuie să trăim biruinţa pe care ne-a asigurat-o Mântuitorul (In 16, 33). Altcum rămânem în judecata acelui străin care, cercetând viaţa noastră reli­gioasă, şi-a însemnat, la sfârşit, cu­vintele: „Viaţa religioasă a românilor este plină de cruci şi… de păcate”.

Dacă e ceva ce ne trebuie nouă românilor, e tocmai aceasta: adân­cirea credinţei noastre în Domnul Iisus Hristos şi Jertfa Lui cea sfântă. Ne trebuie adâncirea acelui „Nume” de la Faptele Apostolilor 4, 12: „Căci nu este sub cer un alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi”.