Despre nepăsarea în treburile credinţei

Despre nepăsarea în treburile credinţei

Predica la Duminica I după Rusalii

Fraţilor, Cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu de el înaintea Tatălui Meu care este în ceruri (Matei 10, 33).

Cu acelaşi sunet plăcut şi plin de iubire, glasul Mântuitorului ne cheamă la Dânsul. El ne-a chemat spre fericirea vieţii şi neîncetat Biserica Sa ne strigă spre sarcina uşoară a învăţăturii Mântuitorului.
Dar ce deosebire între un timp şi altul! Sf. Apostol Petru, numai printr-o cuvântare, a adus cândva câteva mii de oamenii în staulul Domnului. De atunci timpurile tot au curs, s-au schimbat şi azi am ajuns la aceia că mulţi trăiesc fără să mai gândească că e un Dumnezeu pe lume şi sunt surzi la învăţăturile Evangheliei. Greutăţile de tot felul ale traiului zilnic nevoiesc pe omul muncitor să caute tot spre pământ pentru îndestularea trebuinţelor lui. El pierde deprinderea de a se mai uita spre cer şi, de la o vreme, se trezeşte că parcă nici nu mai înţelege graiul cerului.
Drept aceia vedeţi, fraţilor, că trebuinţele lumeşti înăbuşă pe cele cereşti. Dar starea aceasta nu e bună, pentru că viaţa trupului, fără viaţa sufletului, e viaţă de vită. Oamenii, trăind adunaţi pe o întindere de pământ, îşi duc zilele cu atât mai uşor, cu cât viaţa sufletească e mai întărită într-înşii. Asta îi face mai buni, mai îngăduitori, mai binevoitori. Îi face să rabde mai cu uşurinţă greutăţile şi nevoile traiului.
Viaţa trupească, fără aceea sufletească, înduşmăneşte mai mult pe oameni. Aţi văzut cum câinele, când mănâncă, sare la tovarăşul său. De ce? Fiindcă la dânsul nu-i viaţă sufletească.
Tot ca şi câinele, fraţilor, ajunge şi omul care trăieşte numai cu trupul. El nu vede decât nevoia lui şi îndată ce altul se apropie, îl urăşte. Cu cât se stinge viaţa sufletească, cu atât omul îşi pierde din omenia lui şi se apropie mai mult de dobitoacele fără cuvânt. | Continuare »

EVANGHELIA DUMINICII 1 DUPĂ RUSALII (a Tuturor Sfinţilor)

Despre cum trebuie să-L mărturisim şi să-L iubim pe Hristos

Părintele Iosif Trifa

În duminica aceasta, Biserica a pus prăznuirea tuturor Sfinţilor, de aceea se citeşte o evanghelie ce spune despre viaţa cea trăită în retragere, în sfinţenie şi jertfire pentru Domnul. Dar să nu credem că această evanghelie ar fi numai a Sfinţilor şi grăieşte numai lor. Ea este şi a noastră. Fiecare creştin trebuie să trăiască o viaţă de sfinţenie; prin sfinţenia vieţii sale să se sfinţească Numele Tatălui Ceresc. „Fiţi şi voi sfinţi întru toată viaţa – scrie Apostolul Petru creştinilor – căci scris este: «Fiţi sfinţi, că Eu Sfânt sunt»“ (I Petru 1, 16). Apostolul Pavel, în epistolele sale, de multe ori îi agrăieşte pe creştini „sfinţi“ (Filip. 4, 22).
Cum se câştigă această sfinţenie? Ne-o spune evanghelia: întâi, mărturisindu-L pe Hristos, iar apoi iubindu-L mai presus de orice iubire şi de orice lucru pământesc.
Zis-a Domnul: „Tot cel ce Mă va mărturisi pe Mine înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu pe dânsul înaintea Tatălui Meu. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu de dânsul înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri“.
Grea era această mărturisire pe vremea celor dintâi creştini. Mărturisirea Domnului Hristos era persecutată de evrei şi de păgâni. Mărturisirea Domnului, de multe ori, însemna
să alegi între moarte şi viaţă. Dar nici o persecuţie n-a putut slăbi mărturisirea primilor creştini. Nici sabia, nici prigoana, nici moartea, nici ameninţarea nu i-a putut despărţi de dragostea şi mărturisirea Domnului Hristos.
Persecuţiile împotriva celor care cred în Domnul Iisus Hristos au încetat de mult, dar mărturisirea lui Hristos a rămas şi trebuie să o facem şi noi. Prin sfinţenia vieţii noastre, prin vorbele noastre şi prin faptele noastre trebuie să-L mărturisim şi noi pe Domnul.
Prin vorbele tale, prin dragostea ta, prin răbdarea ta, prin faptele tale şi prin pilda vieţii tale şi tu eşti – şi trebuie să fii – un mărturisitor al lui Hristos. Iar, pe de altă parte, prin fărădelegile şi faptele cele rele şi tu eşti un hulitor şi tăgăduitor de Dumnezeu. Şi tu eşti un mărturisitor sau un hulitor al lui Hristos, aşa după cum faptele tale sunt bune sau rele. Fiecare creştin adevărat trebuie să fie un mărturisitor al Domnului şi o mărturie despre puterea Evangheliei.
La început, creştinismul era prigonit de evreii şi de păgânii care umblau să-i despartă pe creştini de mărturisirea lui Hristos. Mărturisirea lui Hristos însemna bătaie şi moarte. | Continuare »

FERICIŢI ŞI SFINŢI CEI CARE

Traian DORZ

Fericiţi şi sfinţi cei care
văd întâia înviere,
peste ei a doua moarte
nu mai are vreo putere!

Fericită este starea
fericitei învieri,
fericită arătarea
fericitei revederi,
Tu, Iisus, Scump Iisus,
Drag Iisus, Bun Iisus,
vei fi Starea, Sărbătoarea
şi Cântarea, şi-Arătarea
fericitei învieri!…

Fericiţi biruitorii
morţii şi ai putrezirii,
ei vor moşteni-n Cetatea
Împăratului Iubirii.

Fericiţi cei care-i spală
Sângele Răscumpărării,
ei avea-vor drept la slava
Sărbătorii-Ncoronării.

Fericiţi cei ce-o să vadă
Faţa Lui dumnezeiască,
slava Numelui Său Veşnic
pe-a lor frunţi o să lucească.

LA DUMINICA TUTUROR SFINŢILOR: SĂ URMAM PILDA VIEŢII LOR

LA DUMINICA TUTUROR SFINŢILOR: SĂ URMAM PILDA VIEŢII LOR

Duminică avem prăznuirea tuturor sfinţilor şi de aceea se citeşte evanghelia despre cei ce şi-au lăsat toate şi au urmat lui Hristos. Această prăznuire a sfinţilor este pusă cu învăţătură pentru noi. Să luăm şi noi pildă de viaţă din vieţile lor: „Fiţi şi voi sfinţi întru toată viaţa, căci scris este: «Fiţi sfinţi, că Eu sfânt sunt»” (I Ptr 1, 14-16). Asta înseamnă că şi noi putem şi trebuie să mergem pe urmele vieţii sfinţilor. Sfinţii nu s-au născut sfinţi, ci s-au făcut; şi viaţa lor este pusă înaintea noastră ca şi noi să facem asemenea lor. Şi oare sfinţii cum s-au făcut aleşii şi iubiţii Tatălui ceresc? S-au făcut aşa că mai întâi s-au hotărât să se facă. După această hotărâre, au părăsit lumea (adică păcatele şi plăcerile) şi s-au retras în rugăciune şi, prin rugăciune, au primit darul lui Dumnezeu şi acest dar i-a întărit ca să nu-i mai poată nimeni despărţi de Hristos: nici diavolul cu ispitele lui, nici oamenii (păgânii) cu prigonirile lor. Aşa trebuie să faci şi tu, cititorule. Mai întâi şi întâi trebuie să te hotărăşti pentru o viaţă nouă, apoi îndată să te retragi din lume, adică din păcate, şi, îngenunchind în faţa Mântuitorului, să zici: „Doamne şi Stăpânul vieţii mele, de acum înainte vreau să intru în slujba Ta, vreau să pun în slujba Ta toate puterile mele sufleteşti şi trupeşti: mintea, inima, gândurile, mâinile, picioarele, gura, ochii, banii, averea… Întăreşte Tu, Doamne, hotărârea mea, cu darul şi ajutorul Tău”… Aşa făcând, darul lui Dumnezeu te va întări, ca să-l poţi birui pe diavolul şi să poţi suferi orice pentru Hristos, pentru Evanghelie şi pentru sufletul tău. | Continuare »

Doresc deplina biruinţă

Traian DORZ

Doresc deplina biruinţă
asupra vieţii de păcat,
ca-n clipa cercetării Tale,
în voia Ta să fiu aflat.

Doresc cununa curăţiei
pe suflet pururea s-o port,
până când glasul Tău sfărma-va
al ţărnei mele şubred cort.

Doresc la capătul sfinţirii
pe drumul vieţii greu şi lung,
schimbat în Chipul Slavei Tale,
Iisuse, fericit s-ajung.

Doresc c-un dor cum nu e altul
mai sus de cerul străveziu,
în veci să-Ţi pot privi mărirea,
Iisuse, când va fi să viu.

Doresc…
dar pentru toate-acestea,
eu nu am nici un dar ascuns
decât o inimă smerită,
Iisuse, oare-o fi de-ajuns?

MIJLOACELE SFINŢIRII

„Fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră“ este o poruncă şi nu numai un sfat, pentru toţi credincioşii lui Dumnezeu. Dar mai ales pentru împreună-lucrătorii Lui (I Petru 1, 15).
Căci mai ales ei trebuie să trăiască înaintea Lui în sfinţenie şi în neprihănire toate zilele vieţii lor (Luca 1, 75).
Îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după Chipul lui Dumnezeu, de o sfinţenie şi o neprihănire pe care o dă adevărul (Efeseni 4, 24).
Şi, după cum Hristos S-a sfinţit El Însuşi pentru ucenicii Săi (Ioan 17, 19), tot aşa şi ei trebuie să se sfinţească pentru ucenicii lor.
Fiindcă numai aşa aceştia vor putea fi sfinţiţi în ade-văr.

Aici trebuie să repetăm ceea ce am mai spus:
Împreună-lucrătorul lui Dumnezeu trebuie să stea totdeauna pe o treaptă mai înaltă decât lucrarea pe care o face.
Luaţi pildă de la zidar: el totdeauna trebuie să fie mai înalt decât zidăria lui.
Numai aşa va vedea bine ceea ce face.
Numai aşa va putea zidi drept şi frumos.
Numai aşa va putea înălţa lucrarea încredinţată lui. Căci ce lucrare ar putea face un zidar, dintr-o stare mai prejos decât lucrarea sa? | Continuare »

STEAGUL BIRUINŢEI TALE

Steagul Biruinţei Tale,
Dumnezeule Slăvit,
prin ce lupte, câte veacuri
şi-n ce fel a strălucit!

De când l-a nălţat Golgota
peste şarpele înfrânt,
ce puteri şi ce potrivnici
a zdrobit înaintând!

Ce mâini sfinte-l înălţară
şi-l purtară până az’
tot mai nalt şi tot mai sigur,
mai frumos şi mai viteaz!

L-au stropit cu sânge sfinţii
şi martirii fericiţi,
arşi pe rug sau traşi pe roată,
dar în veci nebiruiţi!

L-au scăldat în lacrimi ochii
sfintelor fecioare, mii,
– toţi cei ce-au murit privindu-L
pentru veci de veci sunt vii.

– El e Steagul Oastei noastre,
după El suim luptând,
cu El vom intra-n Cântarea
Biruinţei în curând!

Traian Dorz, Cântarea biruinței

Sfinţii din mijlocul nostru

Sfinţii din mijlocul nostru

Într-o sală a unei facultăţi din oraşul „C“ există o placă de marmură, în amintirea unui profesor mort acum câteva zeci de ani.
Pe această placă scrie: „Aici a muncit 30 de ani profesorul R, fără să se ştie că faţa lui strălucea…“
În tot timpul celor treizeci de ani cât profesorul trăise şi umblase muncind acolo, poate nimeni nu i-a văzut strălucirea feţei sale.
Aceasta s-a văzut numai când el nu mai era.
O, ce oameni minunaţi au trăit printre noi! Dar ce târziu vedem aceasta!

Cu câte feţe nu se petrece şi astăzi mereu acelaşi lucru! Câtă vreme trăiesc şi învaţă, oamenii le văd feţele negre sau chinuite, sau îndurerate,
ori se străduiesc să le facă să fie aşa.
Numai pentru puţini oameni strălucirea lor răzbate prin vălul care le înfăşoară sufletul luminos şi aprins.
Dar ochii care văd aceasta sunt foarte puţini, iar aceştia ori sunt slabi, ori sunt muţi.

Slujitorii lui Dumnezeu care strălucesc cu adevărat în Hristos, în măsura în care îşi dau seama de acest lucru, îşi acopăr ei înşişi faţa… De teamă să nu primească pentru ei ceva din ceea ce I se cuvine numai Domnului lor (Exod 34, 35; Fapte 14, 14-15; Apoc 19, 10).
Iar ceilalţi văd strălucirea lor sfântă numai când nu le mai pot vedea faţa aceasta pământească.
Fiindcă oamenii nu învaţă nimic din istorie, nici nu caută să ia exemple din trecut.

Proorocii sunt oamenii mari ai lui Dumnezeu mai de preţ decât toată generaţia în care au trăit sau trăiesc.
Şi uneori mai de preţ poate chiar decât întreg poporul din care s-au născut şi în care sunt.
Iată că despre nenumărate generaţii de oameni – şi chiar de popoare – nu se mai pomeneşte nimic; dar de oamenii mari ai lui Dumnezeu, despre trimişii Domnului care au strălucit în întunericul vremii lor ca nişte luceferi luminoşi se va vorbi cât va fi grai omenesc pe pământ.
Dar totdeauna se va vorbi cu ruşine şi cu revoltă despre contemporanii lor, care, în loc să-i urmeze cu admiraţie, i-au prigonit şi i-au ocolit cu dispreţ. | Continuare »

ÎN TEMPLUL CREDINŢEI

Traian DORZ

În Templul Credinţei străbune
Hristos ne-a dorit luminoşi,
Cuvântul curat să-I răsune
spre fii şi mai buni credincioşi.

În Templul Credinţei primite
e jertfa şi-avutul lăsat,
viaţa şi pilda sfinţite
spre noi de la cei ce-au plecat.

În Templul Credinţei curate
frumos şi cinstit să trăim,
cât inima simte şi bate
mai cald şi mai nalt să iubim.

În Templul Credinţei divine
mereu Adevărul trăind,
în căi şi-n credinţe străine
nicicând nu cădem, priveghind.

În Templul Credinţei păstrate
din moşi şi strămoşi luminos,
Stăpân ascultat întru toate
luptăm să rămână Hristos!

PENTRU CLIPA ACEEA…

1. Preaiubitul tainelor mele, Tu m-ai învăţat să ascult graiul lucrurilor şi să înţeleg adâncul tăcerilor înţelepte.
2. Cu Tine am deprins plăcerea cea mare a singurătăţii pustiului şi dorul după rugăciunile pe munţi, noaptea.
3. De la Tine ştiu ce minunaţi mi-au fost înaintaşii necunoscuţi şi ce mişcătoare pot fi semnificaţiile uitate ale locurilor prin care umblu ca un străin.
4. De la Tine am învăţat să preţuiesc nu numai oamenii sfinţi care lucrează pentru Tine, ci şi lucrurile sfinte cu care ei fac slujba Ta.
5. Să iubesc şi să privesc aceste lucruri întocmai ca pe nişte făpturi cu simţire şi cu viaţă, cu durere sau cu bucurie, pentru lucrarea pe care o fac şi ele, ca şi noi, pentru Tine.
6. Înaintaşii mei necunoscuţi s-au dus de mult.
7. În nici o carte şi în nici o gură nu mi-au mai rămas povestirile marilor lor înfăptuiri.
8. Nu mai ştiu despre unii decât abia numele lor. Dar despre marea lor mulţime, nici măcar atât.
9. Dar şi numele acelora pe care li-l mai ştiu, abia răzbate până la mine prin lumina trecutului acoperit de măreţie.
10. Numele acestea au acoperit vieţi atât de mari, pline de o credinţă care a luptat în chip atât de viteaz pentru slava Ta şi viitorul meu!
11. Pline de o nădejde atât de tare, care a muncit şi a înfăptuit atât de mult!
12. Pline de o dragoste atât de înaltă, care s-a dăruit atât de frumos, până la sublima jertfă, spre a pregăti venirea Ta până la mine.
13. Şirul marilor mei înaintaşi necunoscuţi este scara de aur cu un capăt nevăzut sus, în lumina trecutului, şi cu altul adânc, în lumina viitorului de har. | Continuare »

O, Duhule Preasfinte

Traian Dorz, Cântări îndepărtate

O, Duhule Preasfinte, Ceresc Mângâietor,
revarsă vieţii noastre Tu harul sfinţitor.

Preschimbă viaţa noastră în Chipul lui Iisus
şi fă-ne să ne-ncredem în tot ce El a spus.

Sfinţeşte râvna noastră pe drumul Tău cel sfânt
să creştem în iubirea curatului Cuvânt.

Sfinţeşte simţământul ce-n inimă-l purtăm,
să poţi din partea noastră primi oricând ce-Ţi dăm.

Sfinţeşte rugăciunea şi jertfa de cântări,
dă roade înmiite iubitei adunări.

RESPECTUL ŞI DRAGOSTEA PE CARE LE DATORĂM SFINŢILOR LUI DUMNEZEU care prin viaţa lor ne–au fost o pildă vrednică de urmat

RESPECTUL ŞI DRAGOSTEA PE CARE LE DATORĂM SFINŢILOR LUI DUMNEZEU care prin viaţa lor ne–au fost o pildă vrednică de urmat

Ioan CAPĂTĂ, Biserica – Trupul lui Hristos

Pe lângă „privirea la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre adică la Iisus“ (Evrei 12, 2), suntem îndemnaţi prin cuvântul lui Dumnezeu să ne „aducem aminte de mai marii noştri care ne-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; să ne uităm cu băgare de seama la sfârşitul felului lor de vieţuire şi să le urmăm credinţa“ (Evrei 13, 7).
Sfinţilor lui Dumnezeu ca unii care sânt fraţii noştri mai mari în Domnul şi care ne-au fost o pildă prin viaţa şi moartea lor, le datorăm dragoste şi respect datori fiind să călcăm pe urmele lor, întrucât şi ei au călcat pe urmele lui Hristos (I Cor. 11, 1).

„Ce-aţi învăţat, ce-aţi primit şi auzit de-la mine şi ce-aţi văzut în mine faceţi. Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi“ – spune Sf. Apostol Pavel în Filipeni 4, 9.
„Urmaţi-mă pe mine fraţilor – şi uitaţi-vă bine la cei ce se poartă după pildă pe care o aveţi în noi“.

Tocmai în vederea aceasta, spre a ne opri din când în când şi a privi în chip mai deosebit şi stăruitor, cu adâncă înviorare la pilda cutremurătoare a vieţii lor, Biserica o rânduit zilele de amintire, sărbătorile diferiţilor sfinţi , sărbători care, din nefericire, nu mai sunt înţelese potrivit cu sfântul lor rost de către cei mai mulţi din creştinii noştri, cari tocmai în aceste zile sub pretextul sărbătoririi zilei lor onomastice se dedau la tot felul de lucruri neîngăduite, ca: chefuri, jocuri, beţii, prin care necinstesc în felul cel mai necreşţinesc aceste zile.
Sufletelor cu adevărat evlavioase din Biserica noastră le revine datoria frăţească de dragoste de a fi pentru cei nepăsători în privinţa aceasta, o pildă care să mustre făţărnicia şi nepăsarea lor. | Continuare »

Meditaţii la Apostolul din Duminica I după Rusalii

TDorz1

CÂND OCHII STORŞI DE LACRIMI

Când ochii storşi de lacrimi privesc în gol, departe,
şi nu mai vezi pe nimeni din câţi îţi trec prin faţă,
o, cine-ţi umple-n suflet un gol lăsat de moarte
şi cine-ţi dă privirii o rază de viaţă?

Credinţa, doar credinţa,
ea-i singura putere
ce mântuie fiinţa,
prin cruce, spre-nviere.

Când frânt ţi-aduni tristeţea ca cioburile sparte
din viaţa răvăşită de-a urii vijelie,
o, cine-ţi mai întoarce nădejdile din moarte
şi cine-ţi dă vieţii o nouă temelie?

Când lupta ţi-e pierdută şi zările-s deşarte,
iar gheara disperării viaţa ţi-o zugrumă,
o, cine-ţi mai aduce o mântuire-n moarte
şi cine înspre-o altă iubire te îndrumă?

Credinţa, doar Credinţa… ea singură împarte
viaţa, despicând-o în două pe vecie:
o parte, prin nădejde, nălţând-o peste moarte,
iar pe cealaltă dând-o iubirii pe vecie.

Traian Dorz, Cântări de sus

Alte materiale la duminica I după Rusalii – a tuturor sfinţilor

PENTRU CLIPA ACEEA -Traian Dorz, din Prietenul tinereţii mele

Acatistul Tuturor Sfinţilor

DINCOACE ŞI DINCOLO – Traian Dorz

HRISTOS VREA SUFLETE – Traian DORZ

Lauda la toti sfintii din toata lumea care au suferit mucenicia – Sfântul Ioan Gură de Aur, din Cuvântări la Praznice Împărăteşti

Evanghelia urmării lui Hristos – Sfântul Nicolae Velimirovici – Predici

Să vă răsplătească Domnul – Traian DORZ

O înviere mai bună – Meditații la Apostolul din duminica întâi după Rusalii

Despre cinstirea sfinţilor şi a moaştelor lor – Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica

La cuvintele Apostolului: „Şi nu numai atât, ci ne lăudăm, şi în suferinţe” – Sfântul Ioan Gură de Aur

Poezii: Doresc deplina biruinţă; În Templul credinţei străbune; Omul cel născut de sus; Până n-ai ajuns…; STEAGUL BIRUINŢEI TALE…; Păziţi credinţa;

PILDA SFINŢILOR APOSTOLI PETRU ŞI PAVEL

PILDA SFINŢILOR APOSTOLI PETRU ŞI PAVEL

Vorbirea fratelui Popa Petru (Batiz) la nunta de la Ceişoara – sâmbătă, 29 iunie 1974

„Cât despre mine, fraţilor, când am venit la voi, n-am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înţelepciune strălucită. Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Iisus Hristos şi pe El răstignit. Eu însumi când am venit în mijlocul vostru am fost slab, fricos şi plin de cutremur. Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere, pentru ca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu” (I Cor 2, 1-5).

Fraţilor şi surorilor, astăzi ne găsim într-o sfântă sărbătoare, în care sărbătorim moartea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Îngăduiţi-mi câteva cuvinte să amintesc din viaţa acestor doi luceferi care pe cerul lui Dumnezeu au strălucit cu atâta putere, pentru că Duhul lui Dumnezeu i-a alimentat pe ei în tot ceea ce au vorbit şi în tot ceea ce au făcut. Am citit textul acesta din Epistola Sfântului Apostol Pavel către Corinteni, pentru ca să ne dăm seama de la început, de la capătul locului, de felul cum s-a prezentat Sfântul Apostol Pavel, mare cărturar şi cu multă înţelepciune, un om care avea, în ce priveşte Legea Vechiului Testament, o cunoştinţă bogată. Şi aminteşte el în cuvântul său: „Eram plin de râvnă pentru datinile strămoşeşti, mai înaintat decât mulţi de-o vârstă cu mine din neamul meu. Dar Dumnezeu, Care m-a pus deoparte din pântecele mamei mele…”.
Dumnezeu a găsit de cuviinţă să schimbe felul de vieţuire al Sfântul Pavel de pe drumul deşert şi să întoarcă inima lui spre Mântuitorul nostru, Care I S-a arătat pe drumul Damascului mustrându-l: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?”.
Amintiţi-vă, fraţilor, cum şi-a amintit Sfântul Pavel în atâtea rânduri: „Eu nu sunt vrednic să port numele de apostol, căci am prigonit prea mult Biserica lui Dumnezeu”. Iar când Sfântul Ştefan a fost ucis cu pietre pentru cauza lui Dumnezeu, Saul era şi el printre aceia care s-au învoit la moartea lui Ştefan şi a păzit hainele celor care aruncau cu pietre în alesul lui Dumnezeu, Ştefan. | Continuare »

O ANIVERSARE: 19 VEACURI DE LA CONVERTIREA AP. PAVEL

O ANIVERSARE: 19 VEACURI DE LA CONVERTIREA AP. PAVEL

«Isus Biruitorul 27 / 28 iunie 1936, p. 1
Prin toate adunările Oastei să prăznuim şi noi această aniversare

Anul acesta se împlinesc 19 veacuri de la convertirea marelui Apostol Pavel. Această aniversare a fost prăznuită cu mari serbări prin Apusul Europei. În Italia, la Milano, s-a rânduit şi o „săptămână paulină”, în care s-a scris şi s-a vorbit despre viaţa şi lupta marelui apostol.
Se împlinesc 19 veacuri de când Saul s-a întâlnit cu Domnul Iisus pe drumul Damascului – şi din această întâlnire a ieşit Pavel, marele vestitor şi apărător al lui Iisus cel Răstignit.
Nimeni dintre muritorii pământului nu L-a înţeles atât de adânc pe Iisus cel Răstignit şi nimeni nu L-a predicat cu atâta putere ca Ap. Pavel. Şi nimeni nu L-a apărat cu atâta îndârjire ca el.
Până la sfârşitul veacurilor, Ap. Pavel va sta de strajă pentru Iisus cel Răstignit. Până la sfârşitul veacurilor va striga [la] „fraţii” şi „surorile” lui să nu se mai întoarcă la acele „începuturi sărăcăcioase”, după ce L-au aflat pe Iisus cel Răstignit… să nu se mai întoarcă la „literă”, după ce au aflat „duhul”. Până la sfârşit va striga Ap. Pavel după „litera legii”, arătându-L mereu pe Iisus cel Răstignit tuturor neamurilor şi tuturor sufletelor pierdute.
Să prăznuim şi noi, ostaşii Domnului, această aniversare. Căci, cum spuneam şi anul trecut – şi cum scriem şi la pag. 7 – de la Apostolul Pavel avem duhul în care s-a făcut Oastea: dragostea, nebunia, lupta şi jertfa pentru cauza lui Iisus cel Răstignit. El ne-a pornit prin sate şi oraşe să-L vestim pe Domnul. El este sfântul şi apostolul Oastei şi al ostaşilor care cutreieră azi satele şi oraşele cu vestirea lui Iisus cel Răstignit. Oastea Domnului nu este altceva, decât întoarcerea noastră la traiul simplu şi plin de dragoste al „fraţilor” şi „surorilor” din Epistolele Ap. Pavel. Fiecare ostaş trebuie să fie unul din fraţii şi surorile Ap. Pavel. Şi fiecare adunare a Oastei să fie câte un mic „Efes”, „Corint”, „Roma” etc. | Continuare »

SFÂNTUL OASTEI: APOSTOLUL PAVEL

SFÂNTUL OASTEI: APOSTOLUL PAVEL

Un vechi obicei este că aproape toate breslele de oameni îşi au câte un sfânt păzitor. Un sfânt patron şi protector. Spre pildă, corăbierii, încă din vechime, îl au pe Sf. Cristofor etc.
Noi, la Oastea Domnului, Îl avem pe Iisus Biruitorul. El este Păzitorul, Patronul şi Conducătorul nostru. Iar dacă totuşi, pe lângă Domnul şi Mântuitorul nostru, e vorba să avem şi noi un sfânt al Oastei, apoi acela, eu zic să fie Sfântul şi marele Apostol Pavel.
Acum patru ani, în primul congres al Oastei, eu am făcut o rânduială la Oaste: praznicul Duhului Sfânt să fie praznicul cel mare al Oastei. Şi iată, acum mai fac o rânduială: Sfântul Apostol Pavel să fie sfântul Oastei, apostolul Oastei. Sfântul şi apostolul Oastei este Apostolul Pavel, pentru că în şcoala lui am învăţat noi, ostaşii Domnului, ostăşia şi nebunia pentru Hristos.
În şcoala Apostolului Pavel am învăţat şi eu ceea ce i-am învăţat pe ostaşii Domnului. El mi L-a arătat ca nimeni altul pe Iisus cel Răstignit. Şi m-a trimis şi pe mine pe la „romanii”, „corintenii”, „filipenii”, „tesalonicenii” din ţara aceasta, să le vestesc cu tărie pe Iisus cel Răstignit. De la el am învăţat „să mă cheltuiesc şi pe mine însumi” pentru vestirea Evangheliei şi mântuirea altora (II Cor 12, 15).
De la Apostolul Pavel avem duhul Oastei, duhul în care s-a făcut Oastea: dragostea, nebunia, jertfa pentru cauza lui Iisus cel Răstignit. El ne-a strigat mereu că nu vrea să ştie nimic altceva între noi, decât pe Iisus cel Răstignit (I Cor 2, 2). | Continuare »

LA PRAZNICUL SF. APOSTOLI PETRU ŞI PAVEL

LA PRAZNICUL SF. APOSTOLI PETRU ŞI PAVEL

Ap. Pavel a profeţit vremile şi oamenii de azi

Acum duminică avem praznicul Sf. Apostoli Petru şi Pavel. Cu acest prilej, repet ceea ce am spus de atâtea ori.
Citiţi pe Apostolul Pavel, căci nimeni dintre muritorii pământului n-a înţeles atât de adânc pe Mântuitorul şi n-a predicat cu atâta putere pe „Hristos cel Răstignit” ca el şi nici o carte din lume nu atrage pe om cu atâta putere la picioarele Crucii ca Epistolele lui.
Dar Ap. Pavel a fost nu numai un mare vestitor al Evangheliei, ci şi un profet. A profeţit din cuvânt în cuvânt vremile şi oamenii de azi.
În A Doua Epistolă către Timotei, Apostolul Pavel scrie următoarele: „Şi aceasta să ştii, că în zilele cele de apoi vor veni vremi cumplite. Că vor fi oamenii iubitori de sine, iubitori de argint, măreţi, trufaşi, hulitori, de părinţi neascultători, nemulţumitori, necuraţi, fără de dragoste, neprimitori de pace, clevetitori, neînfrânaţi, nedumesnici, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu, având chipul bunei credinţe, iar puterea ei tăgăduind; şi de aceştia te fereşte”… (II Tim 3, 1-5).
„Oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii şi se vor amăgi şi pe ei înşişi” (II Tim 3, 13). | Continuare »

Bucură-te, sfinte apostole al neamurilor

Minune mare s-a văzut la sfârşitul vieţii tale celei dumnezeieşti, o, fericite Pavele: căci, tăiat fiind capul tău, de trei ori la înălţime de la pământ a săltat, cu săltările ca şi cu nişte cântări lăudând Treimea aşa: Aliluia!


Reprezentare a tăierii capului Sfântului Apostol Pavel din biserica ridicată pe locul martiriului său din Roma.

Petru s-a întristat

Traian Dorz, din «Hristos – slava noastră»

„A treia oară, i-a zis Iisus: «Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?» Petru s-a întristat că-i zisese a treia oară: «Mă iubeşti?» Şi I-a răspuns: «Doamne, Tu toate le ştii; ştii că Te iubesc». Iisus i-a zis: «Paşte oile Mele!».“ (Ioan 21, 17)

S-a mai spus că, în lucrarea Domnului, sufletele sunt mereu în cele trei stări: începători, crescuţi şi înaintaţi. Ucenici, lucrători şi meşteri. Copii, maturi şi bătrâni.
Un adevărat îndrumător duhovnicesc trebuie să fi trecut prin fiecare din aceste trei stări, să le cunoască şi să le înţeleagă aşa cum un păstor adevărat îşi cunoaşte turma sa, cu vârsta şi puterea fiecărei oi în parte. El cunoaşte nu numai folosul pe care îl capătă de la fiecare miel sau oaie, ci mai ales datoria pe care o are el faţă de fiecare, după trebuinţele sale. De aceea lucrarea de păstorire va trebui neapărat să cuprindă preocupări deosebite pentru fiecare categorie de suflete.
Dând hrană pentru oi, nu trebuie uitate niciodată oiţele ori mieluşeii. Lucrând pentru fraţi, nu trebuie să uităm surorile ori copiii. Ocupându-ne de cei înaintaţi, nu trebuie să-i uităm pe cei mijlocii ori pe cei începători. Vorbind pentru ascultătorii cunoscători, să nu-i uităm niciodată pe ascultătorii cei mai puţin pregătiţi sau, mai ales, pe cei neştiutori.

| Continuare »

Rugăciunea Sfinţilor Apostoli

06-30-soborul_sf_apostoliStăpâne, Doamne-Atotputernic,
Tu, Ce-ai făcut cu-al Tău Cuvânt
şi ceruri, şi pământ, şi mare,
şi toate câte-n ele sînt,
Tu-ai spus prin Duhul Sfânt, prin gura
lui David, robul Tău iubit:
– De ce se-agită-a’ lumii neamuri
şi cugetă nelegiuit?

S-au răsculat stăpânitorii,
uniţi sunt cei mari pe pământ
în contra Domnului Cel veşnic
şi-n contra Unsului Său Sfânt…
O, iată-n adevăr, că-n contra
Preasfântului Tău Rob Iisus,
pe Care Tu L-ai uns, o Doamne,
şi Tu ni L-ai trimis de Sus

s-au însoţit iudei şi neamuri,
Pilat şi cu Irod cel rău,
să facă tot ce hotărâse
mai dinainte Sfatul Tău…
Şi-acuma Tu priveşte, Doamne,
la toată-ameninţarea lor
şi dă la robii Tăi putere
şi dă-le, Doamne, ajutor…
Ca să vestească pretutindeni,
la toţi Cuvântul Tău Slăvit
şi să vorbească cu-ndrăzneală,
aşa precum le-ai poruncit.
Întinde-Ţi Mâna Ta, fă semne,
minuni şi vindecări de Sus
prin Robul Tău Cel Sfânt, o Doamne,
prin Sfântul Nume-al lui Iisus.

Traian Dorz, Cântările Bibliei

Vorbirea Apostolului Pavel în areopagul Atenei

Mozaic-sf-Pavel-predicand

Pe vremea când apostolii predicau Evanghelia Mântuitorului, Grecia, cu capitala ei Atena, era capitala culturală a lumii întregi. Cultura vremilor de atunci era aşa de înaintată, încât ea a rămas până în ziua de azi temelia ştiinţei şi filosofiei. Dar era aceasta o cultură fără Dumnezeu, o cultură ce nu ţinea seamă de dorinţele şi lipsurile sufletului şi de aceea oamenii de pe atunci, cu toată cultura, nu erau fericiţi. Lumea era plină de frământări sufleteşti şi filozofii căutau un reazem sufletesc. Prin ajutorul minţii lor, filozofii ajunseseră a înţelege că este şi trebuie să fie un altfel de Dumnezeu de cum erau idolii lor ciopliţi din piatră şi metal. În căutarea acestui Dumnezeu şi în cinstea lui, atenienii ridicaseră şi o biserică pe care scria „Necunoscutului Dumnezeu“. În această Atenă „plină de idoli“ ajunge Apostolul Pavel şi începe a-L predica pe Iisus Hristos prin sinagogi şi pe stradă. La început filozofii râdeau de el dar mai târziu îşi ziseră: „Hai să vedem ce vrea acest limbut“. Şi l-au invitat pe Pavel să vorbească în areopag, adică în locul unde învăţaţii țineau adunări şi vorbeau poporului. În fața învățaților şi a poporului, Pavel, stând în picioare astfel a grăit:

„Bărbaţi atenieni, întru toate vă văd pe voi ca şi cum ați fi mai cucernici. Pentru că, trecând şi privind închinăciunile voastre, am aflat şi un jertfelnic întru care era scris: «Necunoscutului Dumnezeu». Pe Care, necunoscându-L voi Îl cinstiți, pe Acesta eu Îl vestesc vouă. Dumnezeu a făcut lumea şi toate cele ce sunt într-însa. Acesta fiind Domnul cerului şi al pământului… El dă tuturor viață şi suflare şi toate. Şi a făcut dintr-un sânge tot neamul omenesc să locuiască peste toată fața pământului, așezând vremile cele mai înainte rânduite şi hotarele locuinţei lor; ca să-L caute oamenii pe Domnul, că doară L-ar simți pe El şi L-ar afla, măcar că nu este departe de fiecare dintre noi. Căci întru Dânsul viem şi ne mişcăm şi suntem, precum şi oarecare dintre poeții voştri au zis: că neamul lui Dumnezeu suntem…“ | Continuare »

DE-AŞ PUTEA SĂ-NTORC!…

Sf_Ap_Petru_2De-aş putea să-ntorc pe calea Timpului, spre Început,
– cum cobori din treaptă-n treaptă aş păşi din an în an,
fără să mă uit o clipă la nimic din ce-am trecut
m-aş opri-ntr-un veac de aur,
lâng-un ţărm galileian.

Cum Te-aş aştepta acolo, răbdător şi fericit,
când aş şti că, dimineaţă, ai să treci şi-ai să mă iei!…
– ceilalţi s-ar uita la mine cu un ochi nedumerit,
dar pe urmă cu ce zâmbet m-ar primi să merg cu ei!

Cum m-aş avânta, ca Petru, peste valuri netemut,
cum Ţi-aş sta, răpit, pe umăr, ca Ioan, să Te ascult,
cum, ca şi Zacheu, îndată Ţi-aş da-ntregul meu avut
– ca să poţi vedea, Iisuse, cât Te-am înţeles de mult!

Ţi-aş spăla, ca păcătoasa, praful drumului trudit
de pe Sfintele-Ţi picioare, cu al lacrimii izvor
şi mi-aş sparge, ca Maria, vasul cel nepreţuit
să-Ţi torn numai Ţie mirul cel plăcut mirositor.

Aş căuta să-Ţi dau ce încă nimeni altul nu Ţi-a dat
şi-aş găsi să-Ţi spun cuvinte care nimeni nu Ţi-a spus
– ca să-mi poţi cunoaşte-n totul sufletul îndatorat
şi adânc recunoştinţa câtă-aş vrea să-Ţi dau, Iisus!

Traian Dorz, Cântarea anilor