Text: Lidia Hamza; melodia: Iosif Gheorghiță; cântă: Aurora Pală
| Continuare »
Traian Dorz, Istoria unei jertfe, vol. II
În dimineaţa morţii, fraţii Opriş şi Popovici, îl spălară. Apoi îl îmbrăcarăm cu toţii în alb, iar pe deasupra îi puserăm vechea sa reverendă preoţească pe care o purtase de la nunta lui în toată viaţa sa de preot şi în toate ocaziile frumoase… Haina aceasta era doar semnul slujbei la care el ţinuse atât de mult. Şi pe care o cinstise atât de vrednic.
Aşa l-am aşezat în sicriu. Iar pe piept i-am pus Biblia lui, de care fusese nedespărţit. Sicriul l-am aşezat în sala redacţiei.
Apoi am trimis după preotul Emilian Cioran, protopopul Sibiului, care trebuia să vină să-i facă primele slujbe…
Protopopul Cioran a venit, a dat pânza la o parte şi, văzându-l îmbrăcat în reverenda preoţească, a spus:
– De ce i-aţi îmbrăcat reverenda? N-am voie să-i fac nici o slujbă până nu i-o dezbrăcaţi. El a fost caterisit şi nu mai poate purta haina de preot.
– Nici mort, părinte? – ziserăm noi îngroziţi.
– Nici! Aşa e porunca!
– Dar bine, e haina lui. Ce să mai facem noi cu ea? El s-a dus acum – să meargă şi ea cu dânsul. De ce să vă mai formalizaţi? Nu-i poate fi iertat nici acum? Nu i se poate îngădui nici atât?
– În zadar insistaţi! Eu nu pot să trec peste porunca pe care am primit-o! Nici clopotul nu se poate trage pentru el până când nu i se va dezbrăca haina aceasta.
– Vom încerca să obţinem îngăduinţa Mitropoliei.
– Încercaţi!
Şi protopopul Cioran ieşi, lăsându-ne muţi, privindu-ne uimiţi unii pe alţii. Eram palizi cu toţii.
– De necrezut! Ce înspăimântător de neînduplecată poate fi răzbunarea acestei categorii de oameni. Toţi vrăjmaşii te lasă în pace după ce te-au ucis. Dar aceştia nu. Te urmăresc şi se răzbună şi când eşti în sicriu.
O, dragul, sfântul, chinuitul şi fericitul nostru Părinte! | Continuare »
Părintelui Iosif
Ce dor ne e, ce dor nespus,
Părinte drag, de tine!
Mai rogă-te, acolo sus
S-ajungem toți cu bine.
O floare,-o lacrimă și-un cânt
Ți-aducem cu iubire
Să-ți ardă pururi la mormânt
A noasră mulțumire.
Căci fără scrisul tău curat
Și plin de-nflăcărare,
Câți dintre noi am fi aflat
La cer răscumpărare?
Căci tu ne-ai strâns sub steag slăvit
Și ne-ai pornit la luptă,
Și rod cât spicul însutit
Dă jertfa-ți ne-ntreruptă.
Că și acum, deși ești dus
În cer de vreme multă,
Tot izvorăști lumină cui
Dorește și te-ascultă.
Și noi dorim să-ți fim mereu
Urmași spre veșnicie,
Cum spusu-ne-ai că Dumnezeu
Dorește-ai Lui să fie.
Lăsând urmașilor ce vin
În urma noastră mâine
Aceeași cale de rubin
Și-aceeași dulce pâine.
Un lanț de aur și de jar
Pe puntea dintre ere
Ne lege până-n sfânt hotar
La Marea Înviere.
Din norul cel de martori sfinți
Când vei ieși nainte
O Oaste sfântă să prezinți
Ca rod al tău, părinte!
Lidia Hamza
TESTAMENTUL DOMNULUI ŞI AL PĂRINTELUI IOSIF – Traian Dorz
Din pricină că n-au primit darul lui Dumnezeu – Traian Dorz
S-A STINS UN OM CARE TOTUŞI TRĂIEŞTE!
În faţa judecăţii de la Bucureşti – Pr. Iosif Trifa
ZIUA ŞI ADEVĂRUL ISTORIC DIN 12-16 FEBRUARIE 1938 – Traian Dorz
MORMÂNTUL ŞI RECUNOŞTINŢA – Traian Dorz
SFÎRŞITUL JERTFEI ŞI SEMNUL SFINŢENIEI – Moise Velescu
Mileniul trei şi nevoia de profeţi – Lidia Hamza
Tabăra misionarilor – Moise Velescu
VORBIREA FRATELUI I. MARINI – SIBIU
TREI MARI ADEVĂRURI – Traian Dorz
VOM RĂMÂNE CREDINCIOŞI PÂNĂ LA MOARTE – Pr. Vladimir
Necrologul Părintelui Iosif Trifa –
Lângă cea mai mare jertfă a Oastei Domnului, Sibiu – februarie 1938
RESPECTUL ŞI DRAGOSTEA PE CARE LE DATORĂM SFINŢILOR LUI DUMNEZEU – fr. Ioan Capătă
FLORILE IUBIRII ŞI RECUNOŞTINŢEI – Pr. Vladimir Popovici
Cum putem noi cinsti pe înaintaşii noştri? – Traian Dorz
Gânduri pe marginea unui document mai vechi – Moise Velescu
CUVÂNTUL FRATELUI TRAIAN DORZ DE LA ADUNAREA DE COMEMORARE A PĂRINTELUI IOSIF TRIFA DIN 14 FEBRUARIE 1988, DE LA SIBIU
Despre Părintele Iosif Trifa – Ioan Marini
PENTRU CLIPA ACEEA… – Traian Dorz
SFÎRŞITUL JERTFEI ŞI SEMNUL SFINŢENIEI – Moise Velescu
Poezii şi cântări:
Profetul vremurilor noastre – Traian Dorz
Un cânt, o lacrimă şi-o floare – Lidia Hamza
Noi nu te vom uita, părinte – Traian Dorz
PENTRU SCUMPUL NOSTRU PĂRINTE IOSIF TRIFA – I. Tudusciuc
Sfinţilor înaintaşi – Lidia Hamza
Voi nu-mi sunteţi în urmă… – Traian Dorz
Ce nalt e focul – Lidia Hamza
PLÂNG COPIII TĂI, PĂRINTE – Traian Dorz
Rugă către Părintele Iosif – Lidia Hamza
SĂ NU-I UITAŢI! – Traian Dorz
Vitejilor stegari – Lidia Hamza
O, iartă-mi, Te rog, Doamne, atâtea rugăciuni
prin care-Ţi cer doar pâine şi pază, şi minuni,
căci am făcut adesea din Tine robul meu,
nu eu s-ascult de Tine, ci Tu de ce spun eu!
În loc să vreau eu, Doamne, să fie voia Ta
Îţi cer şi-Ţi cer întruna să faci Tu voia mea,
Îţi cer s-alungi necazul, să nu-mi trimiţi ce vreai,
ci să-mi slujeşti în toate, să-mi dai, să-mi dai, să-mi dai…,
gândindu-mă că dacă Îţi cânt şi Te slăvesc
am drept să-Ţi cer întruna să faci tot ce doresc!…
O, iartă-mi felu-acesta nebun de-a mă ruga
şi-nvaţă-mă ca altfel să stau în faţa Ta,
nu tot cerându-Ţi Ţie să fii Tu robul meu,
ci Tu cerându-mi mie, iar robul să fiu eu!
Să înţeleg că felul cel bun de-a mă ruga
e să doresc ca-n toate să fie voia Ta!
Traian Dorz, Cântări de drum
Predica la Duminica Vameşului şi Fariseului
Fraţilor,
Pilda pe care Mântuitorul Hristos ne-o pune înainte în Sf. Evanghelie de azi, este pentru toţi uşoară de înţeles. Ea este îndreptată spre oamenii aceia, care se făleau prea mult cu ei înşişi şi dispreţuiau pe alţii. Deci spre sufletele îngâmfate Domnul nostru Iisus Hristos se îndreptează azi în Evanghelia Sa, spre oamenii care, la părerea prea mare de ei înşişi, alătură dispreţul către alţii. Într-adevăr, cine este mândru, n-ar fi decât pe jumătate, dacă n-ar călca în picioare pe semenul său. Lui i se pare că preţul său e aşa de mare, încât alţii nu preţuiesc nimic pe lângă dânsul. Omul mândru niciodată nu este şi nici nu poate fi plăcut, fiindcă, în toate vorbele şi faptele lui, vrea să-ţi dea a înţelege că el e mai presus de tine. Pe cât de frumos este să fii mai mult decât te arăţi, tot atât de urât e să te arăţi mai mult decât eşti. Ceea ce e bine privit în lume şi plăcut înaintea lui Dumnezeu e ca faptele să te arate cine eşti şi ce treaptă meriţi, nu tu să trâmbiţezi că eşti într-un fel sau altul. Ceea ce e vrednic de osândă e că omul mândru pune pe seama sa merite pe care nu le are, cum face fariseul de care aţi auzit în Evanghelia de azi.
Alături însă cu mândria acestuia, găsim rugându-se pe un biet vameş. Acesta cu umilinţă şi căinţă cerea iertare lui Dumnezeu pentru tot ce făcuse. Lui nu-i trecea prin cap, ca fariseului, că, ocărând pe altul, are să-şi scoată la iveală meritele lui. Apoi tocmai pe acest vameş Mântuitorul ni-l dă ca pildă de umilinţă şi lipsă de mândrie, şi numai despre dânsul spune că s-a întors îndreptat la casa sa, adică împăcat cu Dumnezeu.
Să stăruim mai mult asupra păcatului acesta al mândriei, ca să vedem cât e de osândit de Dumnezeu şi urât de oameni, iar, pe de altă parte, să ne încălzim sufletul la frumuseţea umilinţei, care ne îndepărtează de înfumurare şi face ca alţii mai degrabă să ne mărturisească meritele, dacă avem vreunul. | Continuare »
Depărtează-mă, Iisuse,
de-a făţărniciei cale,
ca să mă avânt spre cerul
adevărurilor Tale.
Depărtează de la mine
duhul necredincioşiei,
ca să-mi pot păstra în suflet
frumuseţea curăţiei.
Depărtează-mi boldul urii
şi-umilinţa prefăcută,
ca să ardă-n mine dulce
para dragostei tăcută.
Depărtează-mi din altarul
inimii răscumpărate
focul jertfei prefăcute
şi al faptei necurate.
Depărtează-mă de duhul
veacului cel fărdelege,
ca să poată harul veşnic
mai de Tine să mă lege.
Mulţumesc că Tu vei face
tot ce-i bine pentru mine,
ca-nchinarea-mi, totdeauna,
să Ţi-o dau cum se cuvine.
Să cântăm Domnului, nr. 914
Preotul Vasile I. Ouatu, ostaş, parohul bisericii «Sf. Treime – Ghencea» din Bucureşti
«Oastea Domnului» nr. 10 / 5 martie 1933, p. 3
Toată Scriptura mărturiseşte că Mântuitorul a avut mult de suferit din partea fariseilor, care Îl urmăreau pas cu pas, dar cu un singur scop. Ei nu doreau învăţătura sănătoasă. Nu căutau alinare şi mântuire. Nu voiau o convingere sinceră, care să-i ducă la mântuire, ci, socotindu-se extraordinari, cu inima plină de viclenie şi răutate, căutau să se scape de Iisus, Care-i chema la mântuire prin „omul cel nou”. Activitatea şi toată lucrarea Mântuitorului era suspectată zi de zi de acest soi de oameni. Ori de câte ori Domnul Iisus a făcut vreo minune sau a învăţat ceva, ei găseau cuvânt de cârtire şi ocară. Niciodată n-au găsit ceva bun în lucrarea Domnului. Veşnic îi găsim nemulţumiţi de Domnul, pe Care L-au învinuit că „le strică legea”. Sărmanii oameni! Inima li s-a împietrit întru atâta, că n-au găsit în Iisus Domnul decât un stricător al legii! Că Iisus a învăţat ca nimeni altul, că a făcut semne şi minuni ce i-au pus chiar şi pe ei în uimire (In 11, 47-48), că a tămăduit bolnavii, că a vindecat orbii şi a înviat morţii, toate acestea pentru farisei au rămas de nici o importanţă şi de aceea în Iisus n-au găsit decât un om vrednic de moarte, un om de care trebuia cu orice preţ să se scape, spre a-şi dormi şi mai departe somnul morţii spirituale. Mereu îi găsim în faţa lui Iisus cu gândul viclean de a-L ispiti, ca astfel, prinzându-L cu ceva, să-L poată acuza şi dispreţui în faţa poporului. Şi atunci, dacă în faţa Domnului şi Mântuitorului nostru, aceşti oameni au rămas până la capăt „orbi”, „surzi” şi „împietriţi la inimă”, noi, ostaşii Domnului, nu ne mai putem mira că fariseii de azi ne urmăresc cu gând viclean. Nu ne mai putem mira că n-au văzut şi nu văd ce a făcut şi ce face Domnul prin Oastea Sa. | Continuare »
Ideea şi vrednicia smereniei – Sf. Ioan Gură de Aur
Despre mândrie şi slavă deşartă – Sf. Ioan Gură de Aur
Inima noastră să fie zidită prin smerenie…, Sf. Ignatie Briancianinov
Din faţa şi din Casa Domnului – Traian Dorz
Despre smerenie, Cuviosul Sofronie Saharov
TÂLHARII CUCERNICIEI – Arhim. Scriban
Cuvânt în Duminica Vameşului şi Fariseului – Sf. Luca al Crimeei
Despre cum să ne rugăm – Pr. Gheorghe Calciu
[Doi oameni s-au suit în templu să se roage], Sfântul Ignatie Briancianinov
Fiindcă oricine se înalţă pe sine, Sfântul Nicolae Velimirovici
CUNOSCUT! – Traian Dorz
Omilie la parabola evanghelică a vameşului şi a fariseului – Sf. Grigorie Palama
Vameşul şi fariseul … sau smerenia şi trufia – Pr Arsenie Boca
Ştii ce prigoniri am răbdat, Traian Dorz, Meditaţii la Apodtolul zilei
Ai urmărit îndeaproape învăţătura – Traian Dorz, Meditaţii la Apodtolul zilei
Să trăiască cu evlavie – Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul zilei
Tu să rămâi la ce ai învăţat – Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul zilei
TU DIN PRUNCIE CUNOŞTI (La Apostolul zilei) – Popa Petru (Săucani)
Poezii:
LEPĂDĂRI, Traian DORZ
SĂ NU TE-NDOIEŞTI, Traian DORZ
DOAMNE, NU SUNT VREDNIC – Traian Dorz
O, iartă-mi, te rog, Doamne, Traian DORZ
CÂND SE VA STRIGA ODATĂ, Traian DORZ
Când Tu îmi dai sărutul iertării, LidiaHamza
DE CE NU EȘTI CINSTIT? – Traian Dorz
Te-am minţit! – Traian Dorz
CE PĂRERI DE RĂU SIMT, DOAMNE – Traian Dorz
Cântări potrivite cu evanghelia duminicii:
367. Ia jugul lui Hristos; 531. Doamne, azi noi Te rugăm; 532. O, iartă-mi, Te rog, Doamne; 548. O Doamne, iată că păcatul; 889.Te-am lăudat; 914. Depărtează-mă, Iisuse
ZIDIRE ŞI DĂRÂMARE – Traian Dorz
FEMEIA HANANEANCĂ, Părintele Nicolae Steinhardt
O, MAMĂ – CE FACI, MAMĂ? – Traian Dorz
Hristos şi Hananeanca, Ieromonah Savatie Bastovoi
Meditaţii la Apostolul din Duminica a 17-a după Rusalii – Traian Dorz
Femeia canaaneeancă – Pr. Constantin Galeriu
TOATĂ VIAŢA MEA, IISUSE – Traian Dorz
PREDICĂ LA DUMINICA A 17-A DUPĂ RUSALII – Mitropolitul Augustin de Florina
ACOLO UNDE E CREDINŢĂ – Traian Dorz
O, femeie, mare este credinţa ta
FII PUTERNICĂ ŞI MARE – Traian Dorz
[„Mare este credinţa ta! Fie ţie precum voieşti!”] -Sf. Ioan Gură de Aur
Cântări potrivite cu evanghelia duminicii:
6. Fii binecuvântat, Iisuse; 104. Străină-a fost viaţa mea; 105. Sfâşiat de chinuri grele; 133. Tu mi-ai fost şi-mi eşti scăpare; 155. Unde să mă duc?: 189. Tu poţi; 202. Când ochii storşi de lacrimi; 252. Departe-ntotdeauna; 539. Pe patul suferinţei gem; 540. Gem inimi sub adâncă apăsare; 545. Doamne Dumnezeul meu; 966. Eu sunt zdrobit de tot
Pr. Iosif TRIFA, «Oastea Domnului» nr. 6 / 2 febr. 1930, p. 6-7; «Glasul Dreptăţii» nr. 6 / 6 febr. 1938, p. 4
Acum duminică avem la rând evanghelia cu femeia cananeancă ce venise la Iisus şi Îl ruga să-i tămăduiască fiica cuprinsă de duhul cel necurat. Iisus respinge – de trei ori – rugarea ei, spunând că e trimis numai către oile cele pierdute ale casei lui Israel; pentru o femeie păgână nu se cade a se lua pâinea fiilor şi a se arunca câinilor. Dar femeia s-a rugat din nou, zicând: „Adevărat, Doamne, că şi câinii mănâncă din sfărâmaturile ce cad din masa domnilor”. Atunci Iisus i-a zis: „O, muiere, mare este credinţa ta, fie ţie cum voieşti!” (citiţi pe larg această evanghelie la Luca 15, 21-20).
Femeia din evanghelia de duminică este pusă înaintea noastră cu învăţătură despre cum trebuie să fie credinţa noastră.
Cananeanca era o femeie păgână ce trăia într-o ţară păgână. Cine a adus-o pe această femeie păgână la picioarele lui Iisus? A adus-o necazul şi credinţa ei. În casa ei, femeia avea un necaz mare, o fiică chinuită de diavolul, iar în sufletul ei avea credinţa tare că numai singur Iisus o poate ajuta. Aşa trebuie să fie, iubite cititorule, şi credinţa noastră. Şi noi trebuie să avem o credinţă vie şi lucrătoare, care să ne aducă în faţa Mântuitorului cu toate necazurile şi bolile noastre sufleteşti. O credinţă ce te lasă să stai liniştit în bolile cele sufleteşti este o credinţă moartă.
Femeia cananeancă nu putea sta acasă, să-şi vadă fetiţa chinuită de diavolul. Şi tu, cititorule, stai liniştit în păcatele tale? Vezi pe diavolul cum îţi chinuieşte sufletul şi nu te mişti? Nu pleci să-L afli pe Mântuitorul? | Continuare »
I. Tâlcuitor, «Lumina Satelor» nr. 5 / 11 febr. 1923, p. 4
Acum joi avem Praznicul Întâmpinării Domnului. Evanghelia acestui praznic ne spune că, la patruzeci de zile după Naşterea din Vifleem, Maria cu Iosif au luat pe Iisus, Copilul Sfânt, şi L-au dus la biserică, cu jertfă de curăţire, „ca să facă după obiceiul Legii pentru El”. În biserică aştepta bătrânul Simeon, „om drept şi temător de Dumnezeu, căruia îi era făgăduit de la Duhul Sfânt să nu vadă moartea până nu va vedea pe Mesia”. Şi, văzând Simeon pe Iisus cel făgăduit, „L-a luat în braţele sale şi a binecuvântat pe Dumnezeu, zicând: «Acum slobozeşte, Stăpâne, pe robul Tău în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta»” (Lc 2, 22-31).
Evanghelia Praznicului de joi este cu multă învăţătură pentru noi. Bătrânul Simeon a trăit o viaţă întreagă frământat de un singur dor şi o singură dorinţă: să-L poată vedea şi afla pe Iisus Hristos. Şi rostul vieţii noastre trebuie să fie tot acesta: să-L aflăm pe Mântuitorul Hristos. Două însuşiri bune l-au ajutat şi l-au învrednicit pe Simeon să vadă pe Mântuitorul. Întâia dată, dorul, dorinţa lui cea caldă şi fierbinte; şi a doua oară, purtările lui cele bune. Acestea ne trebuie şi nouă ca să L putem afla pe Mântuitorul.
Ca bătrânul Simeon, şi tu trebuie să-L chemi şi să L aştepţi cu dor pe Mântuitorul Hristos să se apropie de tine, să intre în viaţa ta, în casa ta, în frământările tale, în lipsurile sufletului tău şi vieţii tale. | Continuare »
Lidia Hamza
Acum mă slobozeşte, Stăpânul meu ceresc,
De toată tina lumii şi-a firii pătimire
Căci, în întâmpinare, ca să mă-mpărtăşesc,
Îţi ies acum nainte, cu-ntreaga mea iubire.
Şi Te întâmpin, iată, cu sufletul desprins
De neputinţi, de temeri, de-nfrângeri, de-amorţire…
Şi-a aripei bătaie se-avântă-n necuprins
Să guste-mbrăţişarea din dulcea-mpărtăşire.
C-am vrut cu-ai mei alături pe culmi de biruinţi?
Sau singur cărăruia să-mi urc spre-a slavei zare?
S-au stins în voia-Ţi sfântă şi-n lacrime fierbinţi
Aceste doruri duse… Acum e sărbătoare!
În Sfânta Fărmitură cu Tine mă-ntregesc
Şi tot ce-a fost ori vifor, ori dor de fraţi dispare
Şi-ntru întâmpinare, o, Mire drag, sosesc,
Cu candela mea plină de-a dragostei cântare.
Şi-atât de larg mi-e zborul spre-al zărilor zenit,
Şi-atât de liber dorul s-a rupt de tot ce-l ţine,
c-aştept cu-nfrigurare în ceasul cel sortit
să fiu în prag de ceruri întâmpinat de Tine…
Traian Dorz
Acum slobozi în pace pe robul Tău, Stăpâne,
spre-odihna cea de astăzi şi slava cea de Mâine,
c-ajunge ura nopţii şi-a vânturilor ace,
şi arşiţa vegherii – slobozi-mă în pace!
Tu ştii că n-am cui plânge şi nu mai am cui spune,
aici zadarnic graiul ar fi să-mi mai răsune,
s-au obosit de mine destui – şi nu le pasă,
de-ajuns e-acum, Stăpâne, – slobozi-mă acasă!
Ajungă a vegherii singurătate lungă
şi-a bătrâneţii trudă, – Stăpâne Sfânt, ajungă,
cenuşa jertfei arse pe-altar întreagă-mi zace,
dezleagă-mă, Stăpâne, şi mă slobozi în pace!
Spre alţi profeţi şi-ndreaptă acum cei de-astăzi faţa,
Stăpâne, fă-le parte de-aceia cu povaţa,
pe mine, iată, lumea tot mai oprit mă ţine,
ajungă-acum, Stăpâne, – slobozi-mă la Tine.
Ai mei s-au dus cu toţii în ţărnă şi-n lumină
şi ce-ar mai fi, Stăpâne, aici să mă mai ţină?
De dulcea Ta Lucrare la nimeni nu-i mai place,
de alţi Hristoşi vrea lumea, – slobozi-mă în pace…
Din vol. Cântarea veşniciei
Traian Dorz, Crucea mântuitoare
Ce minunat este sufletul unui om sau al unui popor care, condus de mintea sănătoasă, înţelege vremea marilor cercetări Dumnezeieşti şi iese în întâmpinarea Domnului! Ieşind cu bucurie în întâmpinarea lui Hristos – adică înţelegând drept şi primind bine îndrumarea mântuitoare – se face întâlnirea cea mai fericită a sufletului cu Dumnezeu. Şi a lui Dumnezeu cu sufletul.
Domnul Hristos vine totdeauna cu cele mai fericite rezolvări ale tuturor problemelor tale. Domnul Hristos vine totdeauna cu lumina, cu libertatea, cu pacea şi binecuvântarea tuturor îndestulărilor tale, atât pentru mintea ta, cât şi pentru inima ta. Ieşi în întâmpinarea Lui totdeauna când vine spre tine.
Atunci, pentru fericirea ta însuţi, să nu‑L laşi pe Hristos să aştepte sau să ceară – vreme prea multă. Şi cu atât mai mult, nu‑L lăsa să plece de la tine, ci ieşi totdeauna în întâmpinarea Lui şi deschide‑I chiar înainte de a bate El la uşa ta. Ce fericit vei fi şi tu, şi El atunci!
Dă‑I Domnului Iisus totdeauna mai înainte de a‑ţi cere El orice vezi tu că are El nevoie de la tine, ascultă‑L înainte de a-ţi porunci şi urmează-L înainte de a pleca. Abia atunci va fi cu adevărat fericită viaţa ta.
O minte sănătoasă şi o inimă curată, iată ce este cu adevărat fericit pentru oricine. Iar acestea numai Tu, Doamne Iisuse, le poţi înnoi şi face prin Învăţătura Ta care este Adevărul şi prin puterea Ta care este dragostea. | Continuare »
Fragment dintr-o scrisoare a fratelui Traian Dorz, trimisă unor fraţi care l-au colindat de Crăciun
…În Sărbătoarea Naşterii Domnului Iisus se vorbeşte mult despre îngeri, despre păstori şi despre magi, pentru ca să vedem şi să dorim frumoasa curăţie a îngerilor, frumoasa credinţă a păstorilor şi frumoasa osteneală a magilor. Toate aceste virtuţi sfinte ne spun nouă şi ne învaţă pe noi să le dorim şi să ne rugăm să le avem întocmai ca ei. Pentru că numai aşa vom fi şi noi vrednici să-L aflăm pe Domnul Iisus şi să ne împărtăşim de mântuirea Lui.
Dar se vorbeşte prea puţin despre nădejdea şi aşteptarea bătrânilor Simeon şi Ana, care au fost şi ei lângă Domnul Iisus şi s-au bucurat şi ei de El îndată după naşterea Lui. Despre aceşti oameni binecuvântaţi se spune foarte puţin în Cuvântul Sfânt, la Evanghelia după Luca, capitolul 2. Dar o veche tradiţie spune că bătrânul Simeon şi credincioasa Ana duceau o viaţă sfântă, în aşteptarea Domnului. Viaţa acestor oameni ne învaţă că oricine Îl aşteaptă pe Iisus trebuie neapărat să ducă o viaţă sfântă. Duhul Sfânt îi promisese lui Simeon că nu va muri până ce-L va cunoaşte pe Hristos. O, ce făgăduinţă fericită este asta! Şi slăvit să fie Domnul că şi de noi S-a îndurat El, Duhul Sfânt, să nu murim până ce L-am cunoscut pe Iisus.
Dar despre bătrânul Simeon, care a aşteptat mereu pe Iisus ducând o viaţă sfântă, spune tradiţia că el avea aproape o sută de ani când a primit făgăduinţa cunoaşterii lui Hristos. După aceea se spune că a mai trăit aproape o altă sută de ani până ce L-a văzut. În toţi aceşti mulţi ani, se spune că el se ducea zilnic la templu şi aştepta cu dor să apară Hristos. De fiecare dată când veneau mamele cu copiii pentru a fi închinaţi Domnului, Simeon se repezea să vadă dacă nu cumva este acela Copilul, dacă nu cumva vede peste acest copil semnul Domnului, semnul dumnezeiesc şi tainic după care el Îl va recunoaşte pe Iisus. | Continuare »
Acatistul Întâmpinării Domnului
LA ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI – I. Tâlcuitor
Întâmpinarea Domnului – Sinaxar
LA PRAZNICUL ÎNTÂMPINĂRII DOMNULUI – Nicolae Steindhardt
Sfântul şi Dreptul Simeon (Luca 2, 22-38) – Patericale
„Unde este Dumnezeu?”- „Acolo unde este lăsat să intre” – Nicolae Steindhardt
SOLIA BĂTRÂNULUI SIMEON: „ACUM POT MURI ÎN PACE…” – Pr. Iosif Trifa
„ACUM SLOBOZEŞTE, STĂPÂNE, PE ROBUL TĂU ÎN PACE, CĂ VĂZURĂ OCHII MEI MÂNTUIREA TA”… – Pr. Iosif Trifa
Ce mare este în ceruri slava Sfântului şi Dreptului Simeon – Sf. Nicolae Velimirovici
Poezii: CÂND TE-AU DUS;
Vorbeşte fratele Traian Dorz
Oastea este dragoste şi lacrimi. Aşa am învăţat şi aşa vrem să rămânem
…Sunt 15 ani de când l-am întâlnit prima dată la Sibiu. Aveam atunci abia 17 ani.
Doi ani mai târziu, planul lui Dumnezeu ne-a înfrăţit pe totdeauna la aceeaşi masă de scris şi de lacrimi, lângă patul şi inima marelui nostru Neemia. Lângă jertfa care era în fiecare zi o luminoasă pildă pentru noi. Câte n-am trăit noi împreună cu păr. Trifa… cine le-ar putea scrie oare pe toate?
A urmat apoi sfârşitul din 12 februarie 1938. Când Părintele Iosif a plecat dintre noi, atâtea mâini haine s-au repezit să rupă Oastea. Şi câţi nu s-au bucurat atunci că s-a sfârşit cu noi!
Nouă ani am fost alungaţi pe toate drumurile acestei ţări, din cetate în cetate, de la Sibiu, la Oradea, apoi la Arad, apoi la Cluj, la Bucureşti, la Beiuş… Ne uitam amândoi de atâtea ori în jurul nostru şi adesea nu auzeam decât urlete de glasuri vrăjmaşe… Mulţi s-au bucurat atunci că s-a sfârşit cu noi…
Dar Dumnezeul nostru, El Însuşi ne-a apărat. Şi, peste ruinele sfâşierilor şi luptelor noastre, El a făcut ca Oastea Lui să primească o nouă şi mare revărsare de har. Iar astăzi ea merge din biruinţă în biruinţă, ajungând pe înălţimi pe care nici nu le bănuia altădată.
Şi va mai merge încă, pentru că este Lucrarea lui Dumnezeu. Azi suntem iar la o mare răspântie şi mulţi încep să creadă ceea ce se credea acum 9 ani despre Lucrarea aceasta. Gândind la acest lucru, Cuvântul lui Dumnezeu pe care l-am citit în dimineaţa aceasta, de la Isaia 54, 8-17, scris parcă anume pentru Lucrarea Oastei, mi-a umplut sufletul de pace. | Continuare »
Între Lege şi Har. Mântuirea în Hristos
„NU VĂ ATINGEŢI DE CE ESTE NECURAT ŞI VĂ VOI PRIMI” (II Cor 6, 17)
„ŞI A MÂNCAT IACOB ŞI S-A SĂTURAT, ŞI A UITAT PE DOMNUL” (V Moise 32, 15)
O chemare la care trebuie să răspunzi
CUTREMURAŢI-VĂ ŞI NU PĂCĂTUIŢI
AZI S-A FĂCUT MÂNTUIRE CASEI ACESTEIA
O întrebare, o chemare, o hotărâre
Poruncă nouă dau vouă: să vă iubiţi unii pe alţii cum Eu v-am iubit pe voi
„Toate sunt cu putinţă celui ce crede” (Mc 9, 23)
„IUBIŢI PE VRĂJMAŞII VOŞTRI” (Mt 5, 44)
Prin cunoaşterea lui Hristos, o nouă făptură
A FI CREŞTIN E A-I URMA LUI IISUS
TINERI! MĂRTURISIŢI PE FAŢA CREDINŢA VOASTRĂ
LUPTA CREŞTINULUI ÎMPOTRIVA LUI SATAN
Posteşti? Arată-mi prin fapte!
VENIŢI LA MINE (Mt 11, 28) – DUCEŢI-VĂ DE LA MINE (Mt 25, 41)
UN TÂNĂR A FOST ŞI FIUL CEL PIERDUT
[MINUNEA DIN PEŞTERA… SUFLETULUI]
O întrebare, o chemare, o hotărâre
Era alt februarie… al treilea neuitat februarie al nostru.
Primul fusese al părintelui Ouatu, în 1937;
al doilea, al părintelui Iosif, în 1938,
al treilea, acesta, acum, în 1947, al fratelui Marini.
…La zece zile după mama sa, în aceeaşi zi şi în aceeaşi cameră de spital, trecură la Domnul, în cel mai liniştit fel, unul lângă altul şi unul după altul, fratele Marini şi tatăl său…
Au fost duşi şi aşezaţi amândoi în două sicrie, unul lângă celălalt, în casa familială din Săsciori.
Aici s-au petrecut seara întâi şi a doua de priveghere.
Pentru slujba înmormântării însă, sicriele au fost mutate în locul mai larg al Casei Culturale, de lângă biserică.
Ce zguduitor ne-am adus aminte că, în urmă cu exact un an, aici, în Casa asta, chiar de pe locul unde este aşezat acum sicriul său, fratele Marini le vorbise atunci sătenilor săi şi nouă tuturor, cu o înflăcărare de neuitat profet, adevărurile cutremurătoare ale lui Dumnezeu.
Acum, iată, privim cu toţii la nemişcata lui pace şi la măreţia veşnică din care ne grăieşte el mai mult şi mai puternic decât cu orice cuvânt.
Era 2 februarie – sărbătoarea Întâmpinării Domnului. Ce semnificaţie zguduitoare! Fratele nostru pleca fericit în întâmpinarea Domnului său, în sărbătoarea Întâmpinării Sale…
În dimineaţa aceea de 2 februarie, lângă sicriul lui am scris „Martor credincios“ – cum scrisesem înainte cu nouă ani, în 12 februarie, lângă sicriul părintelui, „Pasăre măiastră“. | Continuare »
din «Dreptarul învăţăturii sănătoase»
Sfinţii creştinismului sunt vitejii ostaşi biruitori ai Domnului şi Mântuitorului Hristos. Pildele lor sunt pentru noi, ostaşii Domnului, un mare îndemn şi un mare ajutor în luptele şi biruinţele noastre pentru Hristos. Iar rugăciunile lor sunt un sfânt sprijin pentru sufletele noastre.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigore, ca şi ceilalţi mari sfinţi ai Bisericii şi viteji biruitori ai lui Hristos, vor fi pentru noi întotdeauna, prin cuvântul şi prin pilda vieţii şi credinţei lor, un mare ajutor în lupta mântuirii noastre.
Prin învăţătura sfinţilor înţelegem mai bine învăţătura lui Hristos, Mântuitorul nostru.
Şi prin pilda vieţii lor de biruinţă ne întărim şi noi în luptele Domnului.Sfinţii sunt vrednici de toată dragostea şi cinstirea noastră şi pentru faptul că rugăciunile lor sunt de un mare ajutor pentru noi, cum erau ele şi pentru Sfântul Apostol Pavel (cf. Efes. 6, 19).
Înaintaşii credinţei noastre au spus lucruri minunate despre mijlocirea în rugăciune a sfinţilor pentru noi. Fericitul Augustin spune că mucenicii sunt mijlocitorii noştri, dar nu mijlocitori nemijlociţi, ci ei fac rugăciunile lor prin mijlocirea Mântuitorului Iisus Hristos cu Care sunt strâns uniţi, cum sunt unite cele mai desăvârşite mădulare în corpul lor cu capul lor. Căci, într‑adevăr, Iisus Hristos este Capul şi El este Singurul Mijlocitor în felul Său, căci şade la Dreapta Tatălui… De asemenea, Asterie al Amasiei, în „Cuvânt de laudă la sfinţii Mucenici“, spune că sfinţii au multă putere chiar şi după moartea lor din lumea aceasta, făcând bine oamenilor, precum a fost şi cu proorocul Elisei care şi după plecarea din viaţă a avut harul nemuritor şi nedespărţit al lui Dumnezeu, har care sălăşluia lângă trupul său neînsufleţit (cf. IV Regi 13, 21).
Noi avem o datorie sfântă să dăm o evlavioasă cinstire tuturor marilor oameni de care S-a folosit atât de frumos Dumnezeu. Ei sunt de o veşnică cinste înaintea Domnului şi trebuie să fie aşa şi pentru noi. (Pr. Iosif Trifa)
De aceea, oricine intră în Oastea Domnului trebuie:
Să se socotească şi mai îndatorat decât toţi ceilalţi oameni faţă de cei care ne-au făcut bine nouă şi altora; se cuvine să-i cinstească foarte mult pe toţi sfinţii şi aleşii lui Dumnezeu. Pe toţi înaintaşii credinţei noastre atât din Vechiul, cât şi din Noul Testament. Fiindcă ei au fost vasele sfinte şi alese de care S-a slujit Domnul nostru Iisus Hristos la mărturisirea Adevărului şi la vestirea mântuirii noastre. | Continuare »
Pe acesti trei luminători mai mari ai dumnezeirii cei întreit strălucitoare, pe cei ce luminează lumea cu razele dumnezeieştilor învăţături, pe râurile înţelepciunii cele cu miere curgătoare care adapă toată făptura cu apele cunoştinţei de Dumnezeu, pe Marele Vasile şi de Dumnezeu cuvântătorul Grigorie, împreună cu slăvitul Ioan, cel cu limba şi cu cuvintele de aur, toţi cei iubitori de cuvintele lor, adunându-ne cu cântări să-i cinstim; că aceştia Treimii pururea se roagă pentru noi. (Tropar)
Traian DORZ, din CÂNTAREA VEŞNICIEI
Doamne, de-ar fi fost vreun altul
mai căzut şi mai ateu,
poate că pe-acela, Doamne,
l-ai fi-ales în locul meu
– Doamne, însă n-a fost nimeni
mai pierdut şi mai uitat
decât mine – şi de-aceea
m-ai ales şi m-ai chemat,
Tu, Iisuse, Scump Iisuse,
m-ai ales şi m-ai chemat!
Doamne, de-ar fi-un preţ mai mare
să ne mântui din păcat,
bunătatea-Ţi iubitoare
pe acela l-ar fi dat,
– Doamne, de-ar fi fost altunde,
pentru noi, mai dulce rai,
cu minuni şi mai profunde,
Tu acolo ne-aşezai,
Drag Iisuse, Scump Iisuse,
Tu acolo ne-aşezai! | Continuare »
Părintele Iosif Trifa, Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an
Ce minunată şi plină de învăţătură este Evanghelia lui Zaheu din Ierihon! Acest Zaheu este pus înaintea noastră cu o minunată învăţătură despre cum trebuie să plece fiecare om pe calea mântuirii sufleteşti. Să cercetăm dar cu de-amănuntul, să aflăm cum s-a mântuit acest Zaheu.
Înainte de toate, să vedem ce l-a plecat de acasă pe vameşul Zaheu. Vameşii erau oameni vestit de bogaţi. Zaheu era mai-marele vameşilor, iar vameşii erau păcătoşi vestiţi care îşi făceau averi cu fel de fel de camete, nedreptăţi, înşelăciuni şi furturi din averea statului. Zaheu era, aşadar, mai-marele păcătoşilor – şi mult va fi trebuit să fi furat şi înşelat până a ajuns la acest rang. Dar ce-i păsa lui de acest lucru? El era bogat, putred de bogat, şi nu ducea lipsă de nimic. Însă totuşi lui Zaheu îi lipsea ceva. Îi lipsea ceva ce nu-i puteau da banii. Îi lipsea ceva în sufletul lui. Sufletul lui Zaheu simţea o greutate, simţea o nelinişte, o nemulţumire. Din adâncul sufletului său auzea tot mai lămurit mustrarea: Vai de tine, Zahee, şi de banii tăi făcuţi cu strâmbătate şi vicleşug! Lasă această cale! Această greutate şi tulburare, ce le simţea în sufletul său, l-au făcut într-o zi să-şi lase vama şi câştigul şi să plece ca să vadă pe Iisus, pe un Om ce predica despre cele sufleteşti. Pe Zaheu l-a dus de acasă nu numai vestea ce se dusese despre Iisus, ci l-a dus mai ales greutatea ce o simţea în sufletul său; l-au dus dorul şi dorinţa ce se treziseră în el după o înnoire a vieţii. Zaheu simţea că-i lipseşte ceva, şi acest ceva îl suia pe el – om bogat – într-un dud din marginea drumului.
Şi, iată, pe drum Se apropie Mântuitorul. Se apropie ca o lumină mare ce atrage după Sine un norod întreg. Zaheu Îl vede apropiindu-Se; şi, din ce Se apropie, Zaheu se simte acolo sus în dud tot mai mic şi tot mai neliniştit. În lumina Mântuitorului, Zaheu îşi vedea deodată tot trecutul său plin de întunericul păcatelor. În lumina Mântuitorului, Zaheu simte cum deodată piere tot preţul averii sale şi al banilor săi. În faţa Mântuitorului, Zaheu se simte atât de sărac, atât de gol, atât de negru şi de păcătos, îşi simte zădărnicia vieţii lui atât de mult, încât îi vine să strige de acolo de sus: „Vai de mine şi de viaţa mea!“ | Continuare »
Ioan Marini, «Viaţa Creştină» nr. 4 / 22 ian. 1939, p. 1
Duminica aceasta avem la rând Evanghelia cu Zacheu, vameşul care s-a mântuit primindu-L pe Domnul în casa sa (citiţi pe larg această Evanghelie la Luca 19, 1-10).
Este aceasta una dintre cele mai frumoase şi mai duioase pagini din Evanghelie; unul dintre cele mai minunate imnuri scrise în cartea mântuirii şi care mai răsună şi azi în cer şi pe pământ ori de câte ori un Zacheu Îl primeşte pe Domnul.
Să cercetăm puţin istoria vieţii şi a mântuirii lui Zacheu.
Cine era el? Evanghelia ne descrie istoria lui în cinci cuvinte care ne spun totul; era mai-marele vameşilor şi era bogat.
Vameşii erau păcătoşii timpului, cunoscuţi de toţi ca nişte oameni încărcaţi de avuţia nedreptăţii şi lăcomiei şi din cauza aceasta, căzuţi în dispreţul tuturor. Zacheu, fiind mai-marele vameşilor, era, desigur, şi mai-marele păcătoşilor. „Şi era bogat”; bogat în aur şi avuţii şi bogat în păcate, care erau mult mai numeroase decât banii lui.
Cine ar mai putea crede că acest om avea să fie într-o zi altul? Cine ar putea crede că într-o zi Zacheu avea să se schimbe, să urască avuţia păcatului şi să devină un om nou, un sfânt? Nimeni! Omeneşte vorbind, acest lucru nici nu se poate. Lumea zice despre viaţa ăstor fel de oameni că nu se mai poate repara. „Ce este strâmb nu se poate îndrepta şi ce lipseşte nu poate fi trecut la număr” (Ecles 1, 15). Dar ceea ce nu se poate face de oameni se poate de Dumnezeu. Ceea ce este cu neputinţă la oameni este cu putinţă la Dumnezeu. | Continuare »
