Evanghelia despre slujirea şi patimile Fiului lui Dumnezeu – Sfântul Nicolae Velimirovici
Îmbinarea postului cu milostenia şi rugăciunea – Sfântul Ignatie Briancianinov
La Duminica a cincea din Postul Mare – Sfântul Teofan Zăvorâtul
Predică la Duminica a 5-a din Post – IPS Bartolomeu Anania
Maria la picioarele Domnului – Părintele Iosif TRIFA
Pr. Iosif TRIFA, «Lumina Satelor» nr. 13 / 6 apr. 1924, p. 3
Acum luni avem praznicul Buneivestiri, adică Vestea cea bună ce i-a adus-o îngerul Gavriil Preacuratei Fecioare Maria când i-a zis: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de dar, Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei… că, iată, Duhul Sfânt se va coborî peste tine şi vei naşte Fiu şi vei chema numele lui Iisus”. (Citiţi pe larg la Evanghelistul Luca, cap. 1).
O, de ce dar mare s-a învrednicit Preacurata Fecioară Maria! Nimeni din muritorii pământului nu s-a învrednicit de un dar aşa mare şi sfânt. Fecioara Maria petrecea o viaţă sfântă de rugăciune şi peste această viaţă S-a pogorât darul Sf. Duh şi vestea cea bună a naşterii Mântuitorului. Cu credinţă şi cu smerenie a răspuns Sfânta Fecioară la vestea ce i-a adus-o îngerul Gavriil; şi peste această credinţă şi smerenie s-a pogorât darul Sfântului Duh. De la început şi până la sfârşit, viaţa Preacuratei a fost o viaţă de rugăciune, de curăţenie, de smerenie, de iubire, de lacrimi, de suferinţe… şi până la sfârşitul veacurilor, neamurile pământului vor ferici pe Sfânta Fecioară, cântând cu vorbele ei:
„Măreşte, suflete al meu, pe Domnul şi s-a bucurat Duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu. Că a căutat spre smerenia roabei sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. Că mi-a făcut mie mărire cel Puternic şi Sfânt Numele Lui” (Lc 1, 17-49).
Dar, pe lângă fericirea şi cinstea ce i se cuvine Fecioarei Maria, să luăm şi pildă de învăţătură. Vestea cea bună a unui Mântuitor ţi se aduce şi ţie, iubite cititorule. Domnul vrea să se pogoare, să intre şi în sufletul tău, în viaţa ta, în casa ta… | Continuare »
Taină-a fost FECIOARA-MAMĂ
în tot Vechiul Legământ,
toţi proorocii ce-au vestit-o
n-au ştiut misteru-i sfânt.
Ei căutau mereu să afle
ce-Adevăr divin ascund
cele ce spun ei prin Duhul
şi-a lor taină n-o pătrund.
Binecuvântăm
Taina ce-o aflăm
şi cinstim divin
al Minunii Crin,
şi cântăm frumos
Maicii lui Hristos.
Dar în Noaptea Strălucită
când ni S-a născut Iisus,
Taina S-a făcut MINUNE
cât un cer în soare pus.
Azi eternă preamărire
noi Treimii Sfinte-I dăm
pentru tine, Maică Sfântă,
şi-n Hristos noi te-adorăm.
Traian Dorz, la 25 martie 1985
din volumul Minune şi Taină, Imne, colinde, cântece şi plângeri cu MAICA DOMNULUI
Din marea şi eterna Clipă a minunii Bunei Vestiri – când sfântul înger Gavril, trimis de Domnul Dumnezeu, i-a adus Preafericitei Fecioare Maria vestea cea unic de mare şi fericită că ea a fost aleasă pentru cea mai mare Taină şi Minune prin care a început lucrarea de mântuire a omenirii – această fiinţă a căpătat o slavă eternă atât în faţa cerului, cât şi a pământului.
Asupra ei s-a coborât atunci tot Harul Dumnezeirii, căci arătarea prezenţei Sfintei Treimi S-a făcut pentru prima oară în istoria omenirii nu la Botezul Mântuitorului în Iordan, ci s-a făcut pentru Sfânta Fecioară Maria la Buna Vestire, când cerescul trimis îi spune: „Puterea Tatălui te va umbri, Duhul Sfânt Se va coborî peste tine şi Fiul Se va naşte prin fiinţa ta“.
Deci iată – Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh (Luca 1, 35).
Deci iată toată frumuseţea şi strălucirea Prezenţei şi a Lucrării Sfintei Treimi.
Deci iată începutul şi felul minunat al marii noastre mântuiri.
Ce nebănuit de mare Taină şi Minune este aceasta!
Uimit de mesajul pe care îl aducea – mesaj neînţeles nici chiar de el însuşi – strălucitul arhanghel Gavril se închină profund mişcat înaintea Sfintei Fecioare, zicându‑i: „Plecăciune ţie, căreia ţi s-a făcut mare har!“
Ce mult spun aceste cuvinte mari! Şi ce adânc grăitoare este închinarea puternicului mesager ceresc care, stând cel mai aproape de Faţa Domnului Dumnezeu, este trimis să împlinească cea mai aleasă dintre poruncile înţelepciunii şi voii Lui, după cum scrie Sfânta Scriptură la Daniel 9, 21-23; Luca 1, 19; Evrei 1, 14 etc. | Continuare »
Credinţa noastră nu este zadarnică (I) – Sf. Luca al Crimeei
MAICĂ PREACURATĂ – Traian Dorz
Plecăciune ţie, Maică şi Fecioară – Traian Dorz
Cincizecimea Buneivestiri – Lidia Hamza
BINECUVÂNTATĂ MAICA – Traian Dorz
O, MAICA JERTFEI SALVATOARE – Traian Dorz
CÂNTAREA MARIEI (I) – Traian Dorz
PREASFÂNTĂ NĂSCĂTOARE – Traian Dorz
DACĂ ÎNGERUL CEL TARE – Traian Dorz
PLECĂCIUNE ŢIE – Traian Dorz
Divină-i curăţia – Traian Dorz
Evanghelia Arhanghelului Gavriil – Sf. Nicolae Velimirovici
[Ea în care Cuvântul S-a făcut trup] – Sf. Ioan de Kronstadt
Părintele Iosif Trifa – Ceva despre rugăciunea cea adevărată
Să luăm aminte! „Duhul cel mut“ care-l chinuia pe tânărul din evanghelie se află şi astăzi printre noi. Patimile cele rele şi păcatele sunt tot atâtea duhuri rele care tulbură şi chinuiesc pe oamenii cuprinşi de ele. Mântuitorul ne spune că aceste „duhuri mute“ nu se pot alunga cu nimic altceva decât cu post şi rugăciune. Despre post am vorbit mai înainte. Acum vom vorbi ceva despre rugăciune.
Multe am avea de spus despre darul rugăciunii. Cu ajutor de la Domnul de Sus vom scrie cândva o carte întreagă despre rugăciune. Acum vom spune pe scurt: ce dar mare ne este nouă rugăciunea!… Ce lipsă mare avem noi de acest dar… şi ce binecuvântări revarsă asupra noastră rugăciunea cea adevărată!
Mare dar este nouă rugăciunea. Prin rugăciune noi vorbim cu Dumnezeu. Rugăciunea este o vorbire a omului cu Dumnezeu. „Eu, care sunt pământ şi cenuşă – zice Avraam – am început să grăiesc cu Dumnezeu“ (Fac. 18, 27).
Când mergi la un domn mai mare din lumea aceasta, trebuie să-l cauţi pe la toate uşile, cu pălăria în mână; şi întrebarea e: te ascultă ori ba? Pe la uşile miniştrilor din Bucureşti am văzut mulţime de oameni şi puţini aveau norocul să fie primiţi şi ascultaţi. Într o audienţă mai înaltă, la rege, nu poate pătrunde orice muritor. De când eram la ţară, îmi aduc aminte de un om ce spunea şi se lăuda pe toate drumurile că el a vorbit cu regele. Şi, iată, prin rugăciune, noi putem vorbi oricând şi oriunde cu Regele regilor şi cu Domnul domnilor. Ce dar mare!
Ce lipsă mare avem noi de acest dar! Rugăciunea este răsuflarea sufletului, este graiul vieţii noastre celei sufleteşti. Un creştin adevărat nu poate trăi fără această răsuflare. Cel care nu se roagă este un fel de mort cu sufletul… este un fel de mut cu sufletul. Dumnezeu n-are copii muţi. Un adevărat copil al lui Dumnezeu vorbeşte neîncetat prin rugăciune cu Tatăl Ceresc. | Continuare »
Arhim. Scriban
În vechile noastre poveşti se află zugrăvite chipuri ciudate de oameni-neoameni, făpturi care parcă ar fi fost ca noi după înfăţişare, dar cu apucături sălbatice şi cu puteri neînchipuite. Poveştile le-au zis căpcăuni, adică nişte dihănii care sunt mai mult altceva decât oameni, jigănii cumplite, fioroase şi primejdioase.
Închipuiri, ar zice cineva. Mintea omului a născocit de la ea şi a plăsmuit povestiri cu făpturi care n-au fost.
Cu toate acestea, când noi stăm şi privim nu chipul, ci faptele omului de azi, de atâtea ori eşti ispitit să zici: „Acesta e neom!”. În adevăr, sunt între noi fiinţe cu chip omenesc, [dar] cu apucături atât de sălbatice şi de cumplite, atât de abătute din croiala firească a omului, încât cu dreptul ar fi să spui: „Şi este acesta om, fiindcă seamănă a om? Numai chipul lui e de om, iar încolo…”.
Atunci nu ar fi cu dreptul să le zicem acestora căpcăuni?
Ba cu tot dreptul. Când vezi la ei fapte şi pofte care nu pot fi ale omului obişnuit, când vezi cum colcăie în ei ca un cazan de patimi, când vezi cum spumegă să facă una mai rea decât alta, când îi vezi că n-au astâmpăr de a săvârşi răutatea – că aceasta este cea mai mare dulceaţă a lor –, atunci ce să spui? Aceştia sunt căpcăuni, fiinţe din alt aluat, care doar chipul de om îl au.
Doamne, multe dihănii de acestea mai sunt! Doamne, cât s-a înmulţit lifta lor! Doamne, câte veşti ne vin despre oameni care trăiesc ca turbaţii, care şi au poftele cele mai turbate!
Citeşti că şi în alte vremuri au fost astfel de chipuri, că lumea niciodată n-a fost lipsită de ticăloşi, de fiarele cu chip de om; dar nu s-a mai pomenit să răsară aşa de mulţi dintr-odată ca acum, să împânzească zările cu mulţimea lor. De câte ori deschizi o foaie cu veştile zilei, dai mai întâi de ei. | Continuare »
PENTRU SUFLET – Pr. Iosif Trifa
Eram copil – Traian Dorz
Vindecarea lunaticului – Pr. Constantin Galeriu
CREDINŢA MUTĂ ŞI MUNŢII – Pr. Iosif Trifa
CELE PATRU STĂRI ALE MÂNTUIRII SUFLETEŞTI – I. Tâlcuitor
CEVA DESPRE PUTEREA RUGĂCIUNII – Pr. Iosif Trifa
Vindecarea lunaticului – Sfântul Ioan Gură de Aur
SOIURI DE OAMENI – Arhim. Scriban
Evanghelia despre slăbiciunea necredinţei şi puterea credinţei – Sfântul Nicolae Velimirovici
Însemnatatea postului în privinta duhurilor cazute – Sf. Ignatie Briancianinov
A aşteptat cu răbdare – Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
O ANCORĂ A SUFLETULUI – Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
Preot Iosif TRIFA, din Adânciri în Evanghelia Mântuitorului
Din toate părţile primesc întrebări despre tainele mântuirii sufleteşti. Taina cea mare a mântuirii sufleteşti se poate afla numai la picioarele Crucii. Înţelesul şi taina mântuirii sufleteşti nu stă în aceea că îţi pui în gând să ieşi mai întâi din răutăţi ca să te faci un creştin bun, ci taina cea mare a mântuirii sufleteşti stă tocmai în aceea ca păcatele şi răutăţile să te doboare la picioarele Crucii… Să cazi la picioarele Crucii doborât de greutatea păcatelor… Să cazi plângând la picioarele Crucii, aşa cum eşti, plin de răutăţi. Carul mântuirii tale sufleteşti atunci începe a porni la drum, când simţi că te înăbuşă răutăţile şi cauţi o scăpare, când simţi o pieire şi cauţi o mântuire, când te simţi într-o prăpastie şi cauţi o ieşire, când te simţi în întuneric şi doreşti o lumină, când simţi că te-a schilodit păcatul, când simţi că te-a orbit patima, când simţi că nu mai poţi sta şi umbla pe picioarele tale şi strigi cu lacrimi din adâncul sufletului: „Iisuse Mântuitorule, mântuieşte-mă şi mă tămăduieşte!” Să cauţi mai întâi să te faci bun şi apoi să pleci la Domnul ar însemna să înjugi boii înapoia carului.
Începutul mântuirii tale se face atunci când păcatele tale te pleacă şi te apleacă la picioarele Crucii. Dumnezeu Însuşi te atrage în diferite chipuri la picioarele Crucii. „Şi pe toţi vă voi trage la Mine”, zicea Mântuitorul către apostoli (In 12, 32). Când în tine se trezeşte o dorinţă de a ieşi din ticăloşie, când în tine se trezeşte un suspin sufletesc, când din ochii tăi iese pe furiş câte o lacrimă de durere pentru ticăloşia ta, când atare necaz soseşte şi poposeşte la tine, atunci să ştii, dragă cititorule, că Duhul lui Dumnezeu lucrează în tine şi vrea să te aducă la picioarele Crucii. Însă când Duhul lui Dumnezeu începe a lucra în om, atunci începe şi satana a lucra cu toate meşteşugurile lui, pentru că se vede în primejdia de a-şi pierde un credincios. Vocea diavolului e aceea care şopteşte unora: „Eşti prea păcătos, omule, ca să ai iertare… că doară n-ai omorât pe nimeni să te faci «pocăit»”…
N-asculta, dragă cititorule, n-asculta de şoaptele şi amăgirile diavolului, ci lasă-L pe Duhul lui Dumnezeu să te atragă tot mai mult la picioarele Crucii. Lasă-te, dragă suflete, lasă-te atras cu totul la picioarele Crucii, căci numai acolo ţi se arată taina cea mare a vieţii şi a mântuirii sufleteşti. | Continuare »
Traian DORZ
Spre Dumnezeu ne duce Crucea,
oricine-o va purta supus
la Dumnezeu o să ajungă,
aşa cum a ajuns Iisus;
prin Jertfa Fiului primit
ajungi la Tatăl cel Slăvit.
Spre Dumnezeu înalţă Crucea,
oricine-L va sluji prin ea
cu Dumnezeu va fi-n mărire
şi Faţa Lui o va vedea;
prin Jertfa Fiului-nnoit,
ajungi la Tatăl răsplătit.
Spre Dumnezeu sfinţeşte Crucea
oricine taina i-a pătruns
în Dumnezeu se-nvredniceşte
de harul cel din veci ascuns;
unit cu Fiul preaslăvit,
eşti Tatălui pe veci iubit.
Site Creștin Ortodox cu specific al Oastei Domnului
