Glasul lui Iisus se aude din prag:
Pace vouă!
Toma nu era de faţă. Ceilalţi când îl întâlnesc cu grabă îi spun care de care: a înviat Domnul, l-am văzut cu ochii noştri, a stat de vorbă cu noi, a mâncat în faţa noastră, i-am auzit dulcele glas.
Toma nu-şi poate da seama, aude o poveste, ori visează sau poate fi fapt ce spun Apostolii. El era tulburat până în măduva oaselor de batjocura îndurată de Iisus pe Calvar; văzând cum vrăjmaşii lui au stors şi ultima picătură de sânge din sfânta Sa inimă care a iubit chiar şi pe vrăjmaşi. Era îngrozit la gândul că Iisus nici după moarte n-a fost lăsat în pace de duşmani, ci au prăvălit o piatră grea peste mormânt, au ferecat-o, au pus străji şi paznici la mormât, ca nici o pasăre să nu se apropie de mormânt să-i plângă de jale.
La vestea aceasta mare, Toma, în ochi cu două mărgele de lacrimi: privind în zare, cu gândul la Crucea de pe Golgota şi la mormânt, zice cu glas rar şi moale.
De nu voiu vedea în mâini ranele cuielor…Mai mult: de nu voiu pune degetul meu în ranele cuielor şi de nu voiu pune mâna mea în coasta lui străpunsă, nu voiu crede.
Ochii adeseori te înşală. Mulţi au avut vedenii. Te poţi asigura numai pipăind ca orbul, care e sigur numai pe ce pune mâna. | Continuare »
Să crezi adânc în Dumnezeu Cel Veşnic
şi lui Hristos adânc să I te-apleci,
că nu-s mai mulţi mântuitori pe lume,
ci-i numai El – acum şi-n veci de veci!
Să crezi adânc, din inimă, Cuvântul
şi să-L asculţi prin orice-ar fi să treci,
că-n lume nu-s mai multe adevăruri,
ci-i numai El – acum şi-n veci de veci.
Să crezi adânc Iubirii Răstignite,
păcatul tău în lacrimi să-l îneci,
că-n lume nu-s răscumpărări mai multe,
ci-i una doar – acum şi-n veci de veci.
Să crezi adânc acestor adevăruri
şi-n ele stând viaţa să-ţi petreci,
că-n lume nu-i decât o mântuire,
o ai sau nu – acum şi-n veci de veci.
Să crezi adânc! – Credinţa să-ţi învie
spre-un veşnic rod a tale-ntinderi seci,
c-o viaţă doar şi-un suflet ai pe lume,
le scapi sau nu, – acum şi-n veci de veci!
TRaian Dorz, Cântări de drum
Părintele Vasile Ouatu, ostașul jertfirii de sine – pg. 341
„În mijlocul vostru stă Acela pe care voi nu-L cunoaşteţi” (In 1, 27)
Astăzi când nimic nu mai este sigur, [nici chiar] viaţa (deoarece nu ştii ce surprize poate aduce ziua de mâine), astăzi când atât între indivizi, cât şi între naţiuni ura şi vrăjmăşia este într-o necontenită creştere, astăzi când lumea toată pare că stă pe un imens vulcan în clocot, ce stă gata a şi deschide gura în orice minut, spre a înghiţi totul, un fior de groază mă cuprinde şi din nou îndrept spre tine, iubite frate, o sfântă întrebare: care este reazemul şi mângâierea ta? Vezi bine că toţi şi toate se pot prăbuşi într-o clipă. Şi atunci, care este scăparea ta? În cine-ţi pui nădejdea? Chiar şi cei mai scumpi ai tăi, pe care tu îi iubeşti mult acum, chiar însăşi viaţa ta, şi ea te poate părăsi într-o clipă când poate nici nu bănuieşti. Şi atunci la cine te vei duce? În cine vei nădăjdui? Unde-ţi vei afla odihnă sufletului tău? Într-un singur loc: la Iisus Mântuitorul… Dar Îl cunoşti tu pe acest Iisus? Trăieşti tu zi de zi sub călăuzirea Lui? Ai cunoscut tu pacea Lui sfântă? (In 14, 27; 20, 20). Ai cunoscut tu pe Iisus cel bun şi blând, a Cărui frunte, cu spini încununată, a fost străpunsă, spre a-ţi împărtăşi ţie viaţa şi fericirea veşnică? Ai cunoscut cum sfânta Lui coastă pentru tine a fost străpunsă? Ai cunoscut tu că pentru tine Iisus a dat totul, chiar însăşi viaţa Sa? O, de-ai cunoaşte tu toate acestea! Ai cunoscut tu în Iisus pe singurul tău mântuitor? L-ai luat tu de stăpân şi călăuzitor al vieţii tale? O, de-ai fi făcut aceasta cu adevărat… atunci ai fi în totul un suflet fericit, căci la Iisus şi numai în Iisus e toată fericirea ta!…
„Veniţi-vă în fire – zice Scriptura –, căci sunt între voi unii care nu-L cunosc pe Dumnezeu” (I Cor 15, 34). Da, mă îngrozesc, iubite frate, gândindu-mă că poate chiar tu, cel ce citeşti aceste rânduri, eşti unul din aceia care încă nu-L cunosc pe Domnul Iisus! | Continuare »
Să aveţi credinţă…
Să aveţi credinţă şi s-aveţi răbdare,
suflete iubite care suferiţi,
astăzi plângeţi singuri lacrime amare,
mâine împreună veţi cânta slăviţi.
Să aveţi nădejde, să aveţi credinţă,
să aveţi iubire, să aveţi răbdare,
nu uitaţi preadulcea Lui făgăduinţă:
chinul de-azi e-arvuna slavei viitoare!
Paşii noştri calcă drumuri tot mai grele,
mai pustii şi aspre locuri întâlnim,
dar nădejdea sfântă ne-ntăreşte-n ele
să avem puterea să le biruim.
O, răbdaţi durerea cu nădejde dulce,
neuitând Cuvântul Domnului Iisus,
căci, precum în lume am purtat o cruce,
vom purta-mpreună o cunună Sus!
Suflete zdrobite, inimi sfâşiate,
ridicaţi spre ceruri gândul obosit,
nu uitaţi că mâine toate-or fi uitate –
mâine toate-acestea vor avea sfârşit!
Nu uitaţi că mâine-n cântec veţi culege
ceea ce în lacrimi azi aţi semănat
şi abia atuncea veţi putea-nţelege
cât de mare-i harul care vi s-a dat.
Suferiţi necazul, biruiţi ispita,
mai aprinsă rugă înălţaţi în Sus
şi, cântând prin chinuri, să priviţi slăvita
răsplătire care ne-o va da Iisus.
Traian Dorz, Cântări îndepărtate
Predică la Duminica Tomii
Pentru că m-ai văzut Tomo, ai crezut; fericiţi sunt cei ce n-au văzut şi au crezut (Ioan 20, 29).
Fraţilor, după strălucita şi înălţătoarea sărbătoare a Paştelui, iată-ne adunaţi în sfânta casă a Domnului; iată-ne din nou dinaintea altarului sfinţit, unde neîncetat se săvârşeşte jertfa trupului şi sângelui Domnului, sub chipul pâinii şi a vinului. Acelaşi şir de duminici şi sărbători încep a curge de la Paștele trecut şi până la cel viitor. Dar fiecare duminică şi sărbătoare are însemnătatea ei. Una nu seamănă cu alta. La fiecare învăţăm ceva deosebit. Toate însă se aseamănă într-aceea că ne dau învăţături mântuitoare pentru suflet, măcar că într-un chip deosebit.
Iată o învăţătură de cea mai mare însemnătate în duminica de azi, pe care Biserica o numeşte a Tomei, în amintirea apostolului Toma, care n-a crezut că Mântuitorul a înviat, până nu l-a văzut şi pipăit. Evanghelia ce-aţi auzit-o ne spune că Mântuitorul i-a spus: Numai fiindcă M-ai văzut, Tomo, ai crezut. Pentru aceia fericiţi toţi cei ce n-au văzut şi au crezut.
Cu adevărat, fericiţi sunt aceştia. Dar nu e de ajuns, fraţilor, numai să vă spun acestea. Trebuie să vi le şi dovedesc, trebuie să vă aduc la încredinţarea că într-adevăr aşa este şi nu altfel. Pentru aceasta cer să-mi daţi ascultare, să luaţi aminte la cele ce vă voi spune, cer chiar să aveţi dorinţa de a vă lumina.
I
Fraţilor, fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut, ne spune Mântuitorul. El laudă, credinţa şi mustră necredinţa lui Toma. Aceasta s-o facem şi noi. Să arătăm greutăţile pe care le aduce necredinţa şi fericirea care este împreunată cu credinţa.
E tristă viaţa omului care trăieşte pe lume fără credinţă. Viaţa noastră, dacă are unele plăceri, are însă şi greutăţile ei. Omului îi trebuie un adăpost, unde să alerge în zilele când nevoia îl copleşeşte. Acest adăpost este credinţa. Ea întăreşte pe om şi-l ajută să lupte cu putere în valurile vieţii. Care din voi, în zilele de mare cumpănă, nu şi-a ridicat ochii spre cer zicând: ,,Doamne, ajută!“ Câţi în timpuri de suferinţă nu şi-au găsit alinarea şi uşurarea în credinţa care le înălţa gândurile la Dumnezeu? Fericiţi cei ce au crezut!
Ce fac însă cei ce nu cred, cei a căror credinţă este slăbită? | Continuare »
Traian Dorz
Pentru credinţa ta-n Hristos, vei fi salvat din moarte,
dar pentru necredinţa ta, de Cer te vei desparte.
O, nu mai fi necredincios,
ci crede grabnic şi voios
şi te va mântui Hristos…
Pentru credinţa lor, cei buni vedea-vor Ţara Vie,
dar pentru necredinţa lor, cei răi pier pe vecie.
Pentru credinţa lor, cei drepţi vor moşteni-n lumină,
dar pentru necredinţa lor, pier cei nedrepţi în vină.
Pentru credinţa ta-n Iisus, iertat poţi fi de toate,
dar pentru necredinţă-n veci poţi rămânea-n păcate.
Pentru credinţa ta de azi, poţi fi cu Domnul mâne,
dar pentru necredinţa ta, poţi cu satan rămâne.
Pentru credinţa ta-n Hristos, ai slava cea mai mare,
dar pentru necredinţa ta, gheena-ngrozitoare.
DESPRE ÎNDOIALĂ ŞI NECREDINŢĂ – Pr. Iosif Trifa
Predica Mitropolitului Longhin în Duminica Tomei (09.05.2021)
IPS Longhin, cuvânt la duminica a II-a după Paști (a Sf. Ap. Toma) – Bănceni 26/04/20
FRAŢII ŞI STRĂINII – Traian Dorz
Evanghelia despre îndoiala şi credinţa Sfântului Apostol Toma – Sfântul Nicolae VELIMIROVICI
Cele cinci simţuri ale credinţei – Isus Biruitorul, nr. 7, din 14 febr. 1937
DE LA PAŞTELE CEL MARE LA „PAŞTELE CEL MIC” – Părintele Constantin Galeriu
SEMNUL CUIELOR – Traian Dorz
„ADU DEGETUL TĂU…” – Visarion Ţuţu
TREI CAUZE ALE DESPĂRŢIRII – Traian Dorz
Despre creştinism – Predică în Duminica Tomei – Sfântul Ignatie Briancianinov
[Hristos – acela cu rănile, acela cu crucea, acela cu sângele!] – Popa Petru
La Apostolul din Duminica a II-a după Paşti – Traian Dorz
Un înger al Domnului – Traian Dorz, Meditații la Apostolul zilei
Prin credinţă eşti mai fericit ca Toma care a pus mâna…
Poezii: SUFLETE FĂRĂ CREDINŢĂ!…; O, SEMNUL CUIELOR; LUMINĂ-I CHIPUL TĂU; Credința; ÎN LUNGA NOAPTE;
Troparul Sărbătorii « Izvorul Tămăduirii »
Din izvorul Tău cel nesecat, Ceea ce eşti de Dumnezeu dăruită, îmi dăruieşti mie, izvorând pururea curgerile Harului Tău mai presus de cuvânt, căci ca Ceea ce L-ai născut mai presus de cuvânt pe Cuvântul, Te rog să mă rourezi cu darul Tău, ca să grăiesc Ţie: Bucură-Te Apă Izbăvitoare!
Condac 1
Pe Tine, fântână pururea curgătoare şi de viaţă dătătoare, pe Tine, Izvorule Dumnezeiesc ce izvorăşti apele darului, cu un glas Te lăudăm că izvorăşti tămăduiri în toate zilele. Cu dragoste şi cu credinţă să scoatem apă şi să ne rugăm să ne rourezi cu darul Tău, ca plini de mulţumire să strigăm: Bucură-Te Fecioară Născătoare de Dumnezeu, că eşti Izvor de Viaţă dătător!
Icos 1
Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Care fără de prihană L-ai născut pe Fiul Lui Dumnezeu, deschide-ne gura să Te slăvim, strigând către Tine:
Bucură-Te, că din Tine izvorăsc facerile de bine!
Bucură-Te, că dai sănătate şi întărire sufletelor şi trupurilor!
Bucură-Te, Izvor Sfânt din care curge bunătatea şi tămăduirea!
Bucură-Te, ocean care reverşi minuni peste toată lumea!
Bucură-Te, că prin revărsarea darului covârşeşti curgerile Nilului!
Bucură-Te, apă care ai primit lucrarea Iordanului!
Bucură-Te Fecioară Născătoare de Dumnezeu, că eşti Izvor de Viaţă dătător!
Condac 2
Atoateziditorul lucruri preaslăvite a săvârşit întru Tine, Preacurată. De Sus a picurat în pântecele Tău, Mireasă Dumnezeiască, şi Te-a arătat Izvor de tămăduiri, Care-i vindeci pe cei ce cântă: Aliluia! Aliluia! Aliluia!
Icos 2
Dumnezeiesc Izvor al Raiului, Fecioară şi Maică Cerească Te numim după vrednicie, căci curgerea şi darul izvorului Tău au străbătut Pământul, care se acoperă pururea cu minuni din apa ce se dă spre băutură tuturor celor care cer. Noi, creştinii, cu bucurie şi cu credinţă alergăm la izvorul Tău strigând:
Bucură-Te, Izvor curgător de tămăduiri şi de bogate vindecări pentru cei bolnavi!
Bucură-Te, că pe orbi i-ai luminat, pe şchiopi i-ai îndreptat, pe slăbănogi i-ai întărit! | Continuare »
Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la adunarea de la Săucani – 1981
„Îndrăzniţi, Eu am biruit” (In 16, 33).
Viaţa noastră pe pământ este o luptă neîntreruptă; avem de luptat cu un vrăjmaş neînduplecat. Bătrânul şarpe în Eden a început lupta cu cei doi oameni, făpturile minunate ale lui Dumnezeu, pe care le făcuse mai presus de toate făpturile şi care purtau chipul şi asemănarea Lui. De aceea şarpele, ca să strice planul şi bucuria lui Dumnezeu, a şi început îndată lupta cu aceste făpturi minunate, ca să-L întristeze pe Dumnezeu şi să-l nefericească pe bietul om. Şi primul atac l-a făcut cu Eva, făptura mai slabă; punând întâi îndoiala: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat?”. Şi după aceea minciuna: „Nu veţi muri!”. Şi pe urmă mândria: „Veţi fi ca Dumnezeu!”. Şi în felul acesta, biata făptură a fost biruită de şarpe. Iadul râde, cerul se înfioară! O, sărmană Evă, de ce nu l-ai întrebat pe soţul tău când şoapta străină ţi-a dat bineţe? O, unde erai tu? De ce erai singură în primejdia acestei lupte cu şarpele ispititor? Eva – singură.
O, fraţii mei tineri! Dumnezeu v-a dat o soţie care să fie cu voi, să vă însoţească întotdeauna. Nu le lăsaţi singure niciodată, căci şarpele pândeşte momentul să afle soţia singură şi să încaiere lupta cu ea, s-o biruie. Şi câte Eve n‑au căzut de-atunci în laţul întins de şarpe în momentul când au fost singure…
O, Adame, oare tu ce făceai când soţia ta stătea de vorbă cu şarpele? Dumnezeu ţi-a dat-o să fie lângă inima ta, dar atunci nu era aşa. Ea trebuia să fie cu tine la rugăciune, cu tine la meditaţie, cu tine la muncă, cu tine la veghere, cu tine la bucurie, cu tine la durere.
Să n-o laşi singură, căci singură e slabă, e biruită şi cade, cum a şi fost. Şi după aceea, ce uşor i-a fost şarpelui să-l biruie şi pe Adam! Acum o avea pe Eva de partea lui. Avea unealta cea mai aproape de inima lui Adam. Acum nici nu mai trebuia să lupte cu el, că Eva, după ce a fost biruită şi pusă în slujba lui, a făcut ea slujba pentru căderea soţului ei. Când ea i-a dat mărul, el nu a mai stat pe gând, ci l-a luat îndată. Ce să mai întrebe el pe Dumnezeu?
Şi aşa au fost biruiţi cei dintâi oameni. Iadul se bucură. Edenul se înfioară. Cerul plânge. Peste faţa fericită a raiului se coboară zbuciumul durerii de doliu că şi-a pierdut copilul iubit în lupta cu şarpele care l-a biruit. | Continuare »
Corala Timotheos
 |
