Ascultă când Hristos te cheamă

Traian Dorz, Cântări de Sus

Predica-de-pe-munte-6Ascultă când Hristos te cheamă,
chiar dacă-ţi pare-acuma greu,
de-asculţi, curând îţi vei da seamă
cum se va uşura mereu.

Când simţi că inima-ţi slăbeşte
şi paşii-ţi tremură urcând,
priveşte la Hristos, priveşte
şi roagă-te cu foc, crezând.

Cu cât te sui lăsând în urmă
păcatul, – mai uşor te sui,
simţind că tot mai slab te scurmă
ispita şi chemarea lui.

O, vino când Hristos te cheamă
pe urma Lui încrezător,
simţi-vei mai puţină teamă,
cu orice pas, sui mai uşor.

Curând ajungi apoi şi starea
de har înalt şi fericit
să vezi c-ai isprăvit cărarea
şi răul a rămas zdrobit.

Ce plin de fericire-odată
în Cer cânta-I-vei necurmat,
că-n sfântă calea Lui curată
şi tu-ai pornit când te-a chemat!

Alte materiale la duminica a XX-a după Rusalii

Creştinul nu este fără mângâiere la moartea celor de aproape ai săi – Sfântul IOAN GURĂ DE AUR

PĂCATUL ESTE MOARTE – Traian Dorz, din Numele Biruitorului

Învierea fiului văduvei din Nain – Sf.Luca al Crimeei

CEVA DESPRE CEI TREI MORŢI PE CARE I-A ÎNVIAT IISUS MÂNTUITORUL – Pr. Iosif Trifa

Hristos poate realiza imposibilul – Traian Dorz, din Lumina iubitului fiu

IISUS HRISTOS, IZVORUL VIEŢII ADEVĂRATE ŞI VEŞNICE – Sfântul Nicolae Velimirovici

De ce să te tulburi – Lidia Hamza

CEI MORŢI VOR AUZI – Traian Dorz

 N-am întrebat pe nici un om – Traian Dorz, meditaţii la Apostolul zilei

Purtarea… de altădată – Traian Dorz, meditaţii la Apostolul zilei

Evanghelia propovăduită de noi – Traian Dorz, meditaţii la Apostolul zilei

Râvna pentru datini… Traian Dorz, meditaţii la Apostolul zilei

Poezii: O, MOARTE!…; PENTRU MAMA CREDINCIOASĂ;  Durerea iar m-a cercetat; NU PLÂNGEŢI PE CEL VIU!; ÎN CLIPA MORŢII VEDE OMUL; MARE PLÂNS ŞI TÂNGUIRE; Ce zi a fost aceea!; O, NU EXISTĂ MOARTE;

ALEGEREA HARULUI CERESC

ALEGEREA HARULUI CERESC

Traian Dorz, Eterna Iubire,  pg. 201-203

11. Porunca este legea care nu iartă
şi este autoritate care nu se discută,
şi este dreptar care nu se schimbă.
Porunca iubirii este sfântă şi eternă, fiindcă este singura poruncă a Singurului Dumnezeu.
Toate celelalte porunci de până la aceasta au fost şi sunt cuprinse şi anulate de aceasta.
Fiindcă au fost şi sunt depăşite de ea
în mărime, în dreptate, în frumuseţe, în toate.

12. Cum nu se mai văd micile şănţuleţe de apă când se revarsă o mare de ape acoperind totul, ci sunt cuprinse şi întrecute toate nespus mai mult,
tot aşa sunt întrecute toate poruncile tuturor celor care au fost înainte de Iisus, în această unică şi dumnezeiască poruncă, adâncă şi largă:
Iubiţi-vă!

13. Cum nu se mai văd stelele când apare soarele, oricât de multe şi de frumoase au fost noaptea,
ci toate sunt cuprinse şi întrecute de lumina lui strălucitoare,
tot aşa, fără să dispară, dar fără să se mai vadă, sunt cuprinse toate poruncile de mai înainte de această sfântă poruncă a iubirii,
în plinătatea ei strălucitoare şi fierbinte. | Continuare »

NU-ŢI URÎ DUŞMANII

Predica-de-pe-munte-10Traian DORZ

Nu-ţi urî duşmanii nici în gând măcar,
nu-ntrista iubirea cu nimic amar,
numai Bunătatea arma ta s-o faci
şi Blândeţea punte când răspunzi sau taci!

Uşa niciodată n-o-ncuia-n zăvor,
orişicând să intre bietul călător,
câinii blânzi să-ţi fie, prietenoşi oricând,
orişicui îţi vine dragoste-arătând.

Lampa-ţi fie-aprinsă cum ai aştepta
cineva să-ţi vină drag de undeva,
masa-mbelşugată, patul primitor,
totul să se vadă cald şi iubitor…

Când aşa-ţi vei face dragostei părtaşi
vor pleca prieteni câţi îţi vin vrăjmaşi
şi-n a ta căsuţă, mai mult, an cu an,
vei avea doar prieteni, fără vreun duşman!

Cea mai înaltă iubire

Cea mai înaltă iubire este iubirea vrăjmaşului tău şi cel mai mare suflet este acela care a crescut până la nivelul iubirii pentru vrăjmaşi. Aceasta este singura unitate de măsură a înălţimii duhovniceşti şi, dacă vrem să ne cunoaştem cât am crescut în Domnul, să ne măsurăm cu aceasta.
Împăcarea adevărată nu-l ocoleşte pe celălalt, ci îi iese înainte cu bucurie şi seninătate. Împăcarea fericită nu ocoleşte, ci întâmpină.
Nu cuvinte despre iubire, nu cântări despre ea, nu scrisori de iubire – ci fapte de iubire adevărată; pe acestea ni le cere Dumnezeu, pe acestea ni le cere adevărata dragoste.
Cine prea vorbeşte, acela nu face, iar cine face, acela nu prea vorbeşte. Dar numai la Izvorul Crucii aflăm această putere. (Traian Dorz, din Mărgăritarul ascuns)
Predica-de-pe-munte-7

Iubire, dă-ne harul

Iubire, dă-ne harul
ce încă nu-l ştim noi:
în stare ca vrăjmaşul
să-l scoată din noroi,
să-l spele, să-l sărute,
să-l pună-n loc de sus;
Iubire dă-ne harul
din Duhul lui Iisus!

Lumină, dă-ne harul
ce încă noi nu-l ştim:
spre orice suferinţe
cereşte să privim,
să fericim calvarul
chiar cel mai dureros;
Iubire, dă-ne harul
din Crucea lui Hristos!

Putere, dă-ne harul
ce noi nu-L ştim acum:
nebănuita Slavă
din cel mai aspru drum,
eternul imn al jertfei
sublimului apus;
Iubire, dă-ne harul
din slava lui Iisus.

Traian Dorz, Cântări nemuritoare

DAVID ÎL LASĂ PE ŞIMEI ÎN JUDECATA DOMNULUI

DAVID ÎL LASĂ PE ŞIMEI ÎN JUDECATA DOMNULUI

Preot Iosif TRIFA, Citiri şi tâlcuiri din Biblie

Imaginea de mai sus arată o întâmplare din viaţa lui David, împăratul şi proorocul. Auzind că s-a răsculat împotriva sa Absalom, fiul său, David şi oamenii lui au plecat să fugă din Ierusalim. „Şi suia David dealul măslinilor plângând, cu capul acoperit şi cu picioarele goale şi toţi cei ce erau cu el suiau plângând.” Atunci a ieşit în calea lor un om cu numele Şimei, din neamul lui Saul, şi a început a blestema şi a arunca cu pietre după David şi „după toţi slujitorii lui David, în vreme ce tot poporul şi toţi vitejii stăteau la dreapta şi la stânga împăratului”. Şi striga Şimei: „Du-te, du-te, om al sângelui, că, iată, Domnul face să cadă pedeapsa asupra ta”… Atunci un slujitor al împăratului, punând mâna pe sabie, a zis: „Pentru ce blestemă acest câine mort pe împăratul meu? Lasă-mă, te rog, să merg să-i tai capul”. Însă David l-a oprit, zicând: „Lăsaţi-l să blesteme, poate că Domnul vrea aşa. Copilul meu Absalom umblă să-mi ia viaţa. Lăsaţi-l şi pe acesta să blesteme… poate că Domnul Se va uita la necazul meu şi îmi va face bine în locul blestemelor de azi”… (Citiţi pe larg la II Sam. 16, 5-14.)
O, ce minune mare se vede în chipul şi întâmplarea de mai sus! Un om blestemă, batjocoreşte şi aruncă cu pietre după un împărat înconjurat de ostaşii lui şi împăratul sufere batjocura şi pietrele lui. Un singur semn, o singură vorbă ar fi trebuit şi gura hulitorului ar fi amuţit pentru totdeauna. Însă David n-a voit acest lucru. Nu l-a voit pentru că David avea Duhul Domnului. David avea duhul iubirii şi al iertării din Evanghelia Noului Testament. David avea duhul Evangheliei Mântuitorului – iubirea şi iertarea, răbdarea – şi a trăit acest duh. Întâmplarea de mai sus este o grăitoare dovadă despre acest lucru. | Continuare »

O, iubire…

O, iubire, cântec dulce ce răsună peste veci,
toate-toate trec pe lume, doar tu singură nu treci!
Tu rămâi mereu, iubire, pacea-n suflete s-o sameni
şi de cea mai scumpă Jertfă
să le spui mereu la oameni.
Al tău cântec plin de slavă de atâta timp răzbate
prin pustiul larg al lumii de căderi şi de păcate
şi-adierea ta cea dulce,
pretutindenea sub stele,
duce-n chinuri mângâierea,
duce-alin în clipe grele.

Nici un cântec nu-i vreodată să răsune-aşa de dulce
ca cereasca armonie ce e-n Jertfa de pe Cruce,
căci cuprinde tot adâncul fericirii noastre-ntrege.
A-nţelege, ce sublim e
şi ce trist a nu-nţelege…
Tu rămâi în veac, iubire, ca s-arăţi la fiii humii
ce preţ mare pentru dânşii a plătit Stăpânul lumii,
să le-arăţi ce suferinţă şi ce moarte-ngrozitoare
a putut Hristos să-ndure
pentru-a lor răscumpărare. | Continuare »

SMERENIA ÎN RELAŢIILE CU SEMENII – UN MIJLOC DE A AJUNGE LA DRAGOSTEA DE APROAPELE

Sfântul IGNATIE BRIANCIANINOV, Fărâmiturile ospăţului

Dragostea faţă de aproapele este precedată şi însoţită de smerenie. Ura faţă de semenul nostru este precedată de critică, de denigrare, de bârfă şi de dispreţ, cu alte cuvinte, de mândria noastră.
Sfinţii călugări îşi aduc aminte mereu de cuvintele Domnului Hristos: “Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25, 40). Ei nu se apucă să cerceteze dacă semenul lor este vrednic sau nu de stima lor; ei nu acordă nici o atenţie nenumăratelor greşeli ale acestora. Dar ei erau foarte atenţi să nu piardă din vedere că semenul nostru este chipul lui Dumnezeu, şi că Hristos însuşi este atent la ceea ce-i facem, îngerul căzut din mândrie detestă o asemenea atitudine; el face tot ce poate pentru a-l înşela fără a fi băgat în seamă. Atitudinea smerită este străină înţelepciunii trupeşti şi simţuale a naturii umane căzute, şi trebuie să avem o atenţie deosebită pentru a o păstra în memorie. Este nevoie de un efort interior susţinut şi de o colaborare cu harul divin pentru a o avea constant prezentă în minte când este vorba de relaţiile cu fraţii noştri. Dar până ce, prin mila lui Dumnezeu, ne însuşim în mod real o asemenea atitudine, ea suscită cea mai curată dragoste de oameni, aceeaşi pentru toţi fără deosebire. O asemenea dragoste are o singură cauză: Hristos, cinstit şi iubit în tot omul.

Această atitudine devine izvorul unei dulci căinţe, a unei ardente rugăciuni făcută fără osebire şi cu mare reculegere. Avva Dorotei avea obiceiul să-i spună ucenicului său, avva Dositei, de câte ori acesta se lăsa cuprins de mândrie: “Dositei, tu eşti mânios. Nu-ţi este ruşine să te mânii şi să-l superi pe fratele tău? Nu ştii tu că el este Hristos, şi că tu-l superi pe Hristos?”
Marele Sfânt, care a fost Apolos, le zicea adesea ucenicilor săi referitor la primirea fraţilor străini care veneau la el, că trebuie să-i cinsteşti cu o metanie până la pământ, pentru că nu te prosterni în faţa lor, ci în faţa lui Dumnezeu. “Ai văzut pe fratele tău? L-ai văzut pe Domnul Dumnezeul tău? spunea el. Lucrul acesta l-am primit de la Avraam (cf Facere 18). Şi că trebuie să-i primim pe fraţi şi să fim ospitalieri cu ei, am învăţat de la Lot care-i silea pe îngeri să petreacă noaptea în casa sa” (Facere 18). | Continuare »

De Sus

Traian Dorz, Cântări îndepărtate

De Sus, din dragostea Golgotei,
Iisus, Dumnezeiescul Miel,
ne cheamă ne-ncetat, ne cheamă,
în Sus la El, în Sus spre El.

Din orice neam ai face parte,
din orice loc te-ai fi suit,
dac-ai putut ajunge-Acolo,
– apleacă-te, eşti mântuit!

Când toţi ne vom lăsa cu Domnul
spre culmea dragostei urcaţi,
atuncea doar vom recunoaşte
şi vom simţi că suntem fraţi!

Căci, de-L avem pe El nădejde
şi dac-avem Golgota Ţel,
ne vom iubi… şi prin iubire
vom deveni la fel cu El.

Iubiţi-vă! – un gând şi-un suflet,
aprinşi de-o dragoste să fim,
ca să trăim de-aici frumseţea
Cerescului Ierusalim!

Şi fericiţi privind răsplata
şi Ţinta noastră,
pe Iisus,
uniţi mergând,
s-ajungem una
în Ţara Dragostei de Sus.

IUBIREA – AURUL CERESC

Traian Dorz, Poruncile iubirii

1. Iubirea este singurul lucru cu care putem cum-păra darurile şi binecuvântările cereşti
şi cu care ne putem plăti marea noastră datorie faţă de Dumnezeu.
Nici o altă monedă nu are un preţ mai mare înaintea lui Dumnezeu ca aurul ceresc al iubirii.

2. Suflete al meu, iubeşte-L pe Dumnezeu, Făcă-torul tău şi Părintele tău, Care te-a zămislit din iubire,
şi te-a încălzit cu iubire,
şi te-a întrupat din iubire.
Şi te-a ocrotit, şi te-a crescut din iubire.
El te-a luminat şi te-a răscumpărat cu aurul cel ceresc şi veşnic al iubirii.
El te-a dăruit, te-a înconjurat şi te-a fericit numai prin iubire…

3. Dumnezeu ne-a făcut tot binele numai prin iubi-re.
Prin iubirea Lui,
prin iubirea pământească,
prin iubirea de soţ, şi de copii, şi de fraţi, şi de prieteni, şi de binefăcători.
Dumnezeul Iubirii ne face nouă tot binele prin iubirea soarelui, a naturii şi a semenilor…
Prin iubirea luminii şi a adevărului,
a bucuriei şi a tinereţii,
a înţelepciunii şi a cântării… | Continuare »

Poruncile Iubirii

Traian Dorz, Poruncile iubirii

Poruncile Iubirii sfinte sunt pentru noi eterne legi
ce trebuie de noi ştiute, iubite şi păzite-ntregi,
că-n ele este adevărul – la început atât de-ascuns –
dar care dragostea ni-l face apoi tot mai frumos pătruns;
ferice, fiul meu, de tine, a’ lui porunci când le iubeşti
şi care cu întregul suflet le cercetezi şi le-mplineşti.

Porunci ale Iubirii-s toate Cuvintele lui Dumnezeu,
pe care orice suflet este dator a le-mplini mereu;
în ele, orice suflet sincer îşi află hrană şi-ajutor
să-şi ducă zilele vieţii pe sfântul drum mântuitor;
ferice, fiul meu, de tine când le iubeşti şi când le ţii
şi-n ele tu-ţi găseşti izvorul întregii tale bucurii.

Porunca Dragostei e-ndemnul să te opreşti din drumul rău
şi să primeşti o fire nouă în taina sufletului tău,
prin naşterea din nou să intri în starea de copil ceresc | Continuare »

„IUBIŢI PE VRĂJMAŞII VOŞTRI” (Mt 5, 44)

„IUBIŢI PE VRĂJMAŞII VOŞTRI” (Mt 5, 44)

Ioan MARINI

Aţi auzit că s-a zis: „Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău. Dar Eu vă spun: iubiţi pe vrăjmaşi voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru din ceruri” (Mt 5, 43-44).
Aşadar, pentru a fi un copil al Tatălui ceresc, trebuie să-i iubeşti pe vrăjmaşii tăi. Greu le vine multora când aud această Evanghelie. „Una ca asta n-o pot împlini”, spune unul. „Asta-i prea de tot. Cine poate să împlinească această poruncă”, spune un altul.
Dar să nu uităm că Domnul nu ne-a dat nici o poruncă pe care să n-o putem împlini.
El n-a pus asupra noastră sarcini pe care să nu le putem duce. Iubirea vrăjmaşilor este o poruncă uşor de împlinit atunci când Îl iubeşti pe Dumnezeu.
A iubi înseamnă a trăi în Dumnezeu, Care este iubirea. Dumnezeu i-a iubit pe păcătoşi, dând pe Fiul Său pentru mântuirea lor. Iisus, la rândul Său, a iubit. În cea mai mare durere a Sa, când ura şi vrăjmăşia oamenilor i-au bătut cuie în mâini şi în picioare, S-a rugat: Tată! Iartă-le lor, că nu ştiu ce fac” (Lc 23, 24). Ura e oarbă, ea nu ştie ce face; a răspunde la ură cu ură înseamnă că şi tu eşti în întuneric, nici tu nu şti ce faci!
E greu să-i iubeşti pe vrăjmaşii tăi, e cu neputinţă pentru omul firesc, dar slavă Domnului că acest lucru se poate îndeplini de orice om care a gustat din darul iertării şi iubirii de pe crucea Golgotei.
Când eşti plin de iubirea Mântuitorului, nu mai încape ură în inima ta. | Continuare »

Scrisoare despre jertfă

Traian Dorz, Cântări îndepărtate

Să vă binecuvânteze, dragii mei, în veci iubirea,
facă Domnul să vă fie ea de-a pururi moştenirea,
să vă fie hrana voastră, să vă fie băutura,
să vă fie totdeauna şi răcoarea, şi căldura,
să vă fie perna nopţii de odihnă minunată
şi ogorul muncii voastre, şi sămânţa semănată,
şi recolta ostenelii, şi răsplata ei deplină,
să vă fie pururi umbră şi de-a pururea lumină,
să vă binecuvânteze şi Amurgul, şi-Aurora,
Domnul să vi-o dăruiască fericită tuturora!…

…Mulţumesc de orice dată când vă amintiţi de mine
şi de toate celelalte fapte de iubire pline,
căci în fiecare faptă văd, de fiecare dată,
duioşie şi frumseţe de iubire-adevărată,
părtăşia fericită a aceleiaşi credinţe,
gata la aceleaşi jertfe, pentru-aceleaşi năzuinţe…
Şi-nţelegerea înaltă care numai duhul poate
s-o descopere-n adâncul unor cugete curate,
pentru rostul, pentru preţul jertfei pururi necesare
în lucrarea mântuirii sufletelor din pierzare.

N-a fost niciodată altfel! Pe Golgota-nsângerată,
Dragostea, sub cea mai ’naltă formă, Jertfa,
e-arătată!
Căci n-a fost o mai înaltă formă-n care să arate
adâncimea şi ’nălţimea stării ei nemăsurate,
iar noi n-am fi-aflat,
ca-n ăst fel,
unde-am fost şi-n ce pierzare,
de-am fost scoşi prin dăruirea unui Preţ atât de Mare. | Continuare »

EVANGHELIA DUMINICII A 19-A DUPĂ RUSALII

Părintele Iosif Trifa (Predica de pe munte; iubirea vrăjmaşilor)

„Ce voiţi să vă facă vouă oamenii faceţi şi voi lor aşijderea“

Predica-de-pe-munte-Crimeea 1Ce pace, ce rai ar fi pe pământ când tot omul ar ţine această poruncă scurtă: „Ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi şi voi lor aşijderea“ sau, cu alte vorbe: „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face“. Dar oamenii nu ţin această poruncă, pentru că cei mai mulţi oameni poftesc să li se facă tot binele ce li se poate face, dar, în schimb, ei fac altora tot răul ce-l pot face. Ăsta-i un semn că inima oamenilor este bolnavă. Este un beteşug în inima oamenilor care pofteşte mereu tot binele de la alţi oameni, dar, în schimb, doreşte tot răul altora. Porunca Evangheliei nu se poate împlini până când omul nu-şi tămăduieşte inima bolnavă; şi această tămăduire n-o poate face un alt doctor decât Iisus Hristos şi primirea Lui. Inima celui care L-a primit cu adevărat pe Iisus, ca stăpân şi poruncitor în casa sufletului său, îi iubeşte pe toţi oamenii şi le face bine tuturor, prietenilor şi duşmanilor deopotrivă, pentru că Iisus „este iubire“ şi iubirea de oameni este semnul că cineva face parte din turma lui Hristos.
„Iubiţi pe vrăjmaşii voştri…“ – zice mai departe evanghelia. | Continuare »

DOAMNE, FĂ SĂ-MI STRĂLUCEASCĂ

Traian Dorz, Cântările din urmă

Doamne, fă să-mi strălucească
dragostea luminii Tale,
în iubirea mea frăţească
arătată pe-orice cale.

Dragostea neprefăcută
totdeauna să-mi lumine
toată viaţa petrecută
între fraţii mei cu Tine.

Dragostea nemicşorată
către semeni să mă poarte,
pe-orice vreme, de-orice dată,
şi aproape, şi departe.

Dragostea nedespărţită
să-mi dea râvnă şi răbdare
pentru jertfa fericită,
pân’ la ultima-ncercare.

Dragostea înflăcărată
să-mi dea sfânta stăruinţă
să-Ţi port Vestea Minunată
pân’ la Marea Biruinţă.

Dragostea desăvârşită
să-mi înalţe roada bună
pân’ la slava nesfârşită,
pân’ la sfânta Ta cunună.

Meditaţii la Apostolul din Duminica a 19-a după Rusalii

Traian Dorz – Din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

TDorz1Adevăratul om al lui Dumnezeu, omul care prin naşterea din nou a devenit fiu al Tatălui şi apoi împreună-lucrător cu El în câmpul Evangheliei şi în scopul mântuirii, trebuie să aibă o conştiinţă atât de trează şi o umblare atât de atentă în toate lucrurile, încât şi cea mai mică umbră de abatere de la curăţia ascultării de Duhul Sfânt să-l îngrijoreze şi să-l doară.
Oricare lucrător în apostolatul lui Hristos are, desigur, în Cuvântul lui Dumnezeu, pe care el îl propovăduieşte, nu numai o lumină călăuzitoare, ci şi un foc curăţitor. Nu numai o apă în care se oglindeşte spre a-şi vedea totdeauna faţa sufletului său, ci şi o apă în care să se spele de tot ce îi arată apa aceasta în care s-a oglindit. Are nu numai un dreptar care să-i arate cum să lucreze bine, ci şi dreptarul care îi arată cum a lucrat rău. Aşa că din cuvântul gurii sale el este şi îndreptăţit când îşi face cinstit slujba şi datoria sa, dar este şi judecat când nu şi-o face după cum se cuvine.
Însă pe lângă Cuvântul scris al lui Dumnezeu, care este mijlocul din afară al cercetării noastre de noi înşine, noi mai avem de la Domnul nostru Iisus Hristos pe Duhul Sfânt, Care ne-a fost trimis de la Tatăl şi în Numele său şi Care să rămână în noi, Care să ne călăuzească în tot adevărul, să ne descopere şi să ne înveţe toate lucrurile şi care să ne aducă aminte de tot ce ne-a spus El (In 14, 16-26; 16, 7-14). | Continuare »

Alte materiale la duminica a XIX-a după Rusalii

Dregătorul împăratului Areta – Traian DORZ

A nouăsprezecea duminică după Cincizecime – Sfântul Teofan Zăvorâtul

Semnul văzut al iubirii Tale pentru noi  – Sf. Ioan de Kronstadt

Cuvânt la Duminica a XIX-a după Pogorârea Sfântului Duh – Sfântul IOAN GURĂ DE AUR

Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! – Sf. Nicolae Velimirovici

Despre şi împotriva laudei de sine – Sfântul IOAN GURĂ DE AUR

Tu eşti legat de aproapele tău – Preot Iosif TRIFA

MAI FĂRĂ SEAMĂN CA ORICE – Traian DORZ

Credinţa şi dovezile – Paul Evdokimov

Port semnele lui Hristos – Traian Dorz

CE NE ÎMPIEDICĂ SĂ IUBIM? – Sf. Ier. Luca al Crimeei

Care este porunca cea mai mare? – Pr. Iosif Trifa

Care este cea mai mare poruncă din Lege? – Sfântul Nicolae Velimirovici

Iubirea aproapelui – Vlad Gheorghiu

 

Poezii:

 SFINŢENIE; O, CREŞTE-MI IUBIREA; Iubesc pe-ai mei; CÂT DE CURATĂ ÎNFLOREŞTE;

Pomenirea Acoperământului Preasfintei noastre de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria

Sursa: Sinaxar 1 Octombrie

Trebuie să ştim că acest praznic a început a se prăznui pentru o pricină ca aceasta: în zilele împăratului Leon cel Înţelept în Constantinopol, spre o duminică, făcându-se priveghere de toată noaptea în sfânta biserică Vlaherna a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, în întâia zi a lunii octombrie, şi mulţimea poporului stând înainte, ca la patru ceasuri de noapte fiind, Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos şi-a ridicat ochii în sus împreună cu ucenicul său, Fericitul Epifanie, şi au văzut pe Împărăteasa cerului, pe ocrotitoarea a toată lumea, pe Preasfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh şi rugându-se, strălucind cu lumină şi acoperind pe popor cu cinstitul său omofor, înconjurată de oşti cereşti şi de mulţime de sfinţi, care stăteau în haine albe cu cucernicie împrejurul ei; din care doi erau mai aleşi, Sfântul Ioan înaintemergătorul şi Evanghelistul Ioan. Iar cele cu umilinţă graiuri ale rugăciunii ei către iubitul său Fiu şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, acestea s-au auzit: „Împărate ceresc, primeşte pe tot omul cel ce Te slăveşte pe Tine, şi cheamă în tot locul preasfânt numele Tău; şi unde se face pomenirea numelui meu, acel loc îl sfinţeşte, şi preamăreşte pe cei ce Te preamăresc pe Tine, şi pe cei ce cu dragoste mă cinstesc pe mine Maica Ta. Primeşte-le toate rugăciunile şi făgăduinţele şi-i izbăveşte din toate nevoile şi răutăţile”. ştiind şi noi pe solitoarea şi pe acoperitoarea noastră, să năzuim către dânsa cu umilinţă strigând: „Acoperă-ne pe noi cu acoperământul tău, Preasfânta Fecioară, în ziua răutăţilor noastre; acoperă-ne în toate zilele noastre, iar mai ales în ziua cea rea când sufletul de trup se va despărţi, de faţă să ne stai întru ajutor, şi să ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din văzduh, cele de sub cer, şi în ziua înfricoşătoarei judecăţi, să ne acoperi pe noi întru ascunsul Acoperământului tău”.

ACATISTUL Sfântului Acoperământ al Născătoarei lui Dumnezeu

acoperamantul-Maicii-DomnuluiÎn numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție!
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție!
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru Numele Tău.
Doamne miluiește, Doamne miluiește, Doamne miluiește.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se Numele Tău, vie Împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer și pe pământ. Pâinea noastră cea spre ființă, dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.
Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinților Părinților noștri și ale tuturor Sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.
Apoi se zic Condacele si Icoasele:

Condacul 1: Impărătesei celei alese mai înainte de veci, împărătesei celei mai înalte decât toată făptura cerului şi a pământului, care a venit oarecând la rugăciune la biserica din Vlaherne şi se ruga pentru cei din întuneric, acesteia, şi noi, cu credinţă şi cu umilinţă îi serbăm Acoperământul ei cel luminos. Iar tu, ca ceea ce ai putere nebiruită, izbăveşte-ne pe noi din toate nevoile, ca să grăim ţie: Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!
Icosul 1: Mulţimea arhanghelilor şi a îngerilor, cu Inaintemergătorul, cu Teologul şi cu soborul tuturor sfinţilor, împreună cu tine, împărăteasa lor, stând în biserica din Vlaherne şi ascultând rugăciunile tale pentru toată lumea, cu bucurie cântăm ţie:
Bucură-te, bunăvoinţa Tatălui celui mai înainte de veci;
Bucură-te, încăpere preacurată a lui Dumnezeu, a Fiului celui fără de ani;
Bucură-te, locuinţă umbrită de puterea Duhului Sfânt;
Bucură-te, mirare neîncetată a cetelor îngereşti;
Bucură-te, spaima cea grozavă a puterilor celor întunecate ale iadului;
Bucură-te, ceea ce eşti întâmpinată în văzduh de heruvimii cei cu ochii mulţi;
Bucură-te, cea ale cărei laude le cântă serafimii cei cu câte şase aripi;
Bucură-te, preabunule Acoperământ, căruia cu credinţă ne închinăm noi, neamul creştinesc;
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ! | Continuare »

„De acum veţi vâna oameni“…

Părintele Iosif Trifa, Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an
EVANGHELIA DUMINICII A 18-A DUPĂ RUSALII, (Pescuirea minunată)

Plină de adânci învăţături sufleteşti este această Evanghelie. Vom căuta să arătăm câteva.
„Ieşi de la mine, că om păcătos sunt, Doamne!“ – a zis Simon Petru, căzând cu spaimă la picioarele Domnului. Să luăm aminte, că un adânc înţeles sufletesc este în această cădere. Taina mântuirii noastre sufleteşti stă tocmai în această recunoaştere a stării noastre păcătoase care să ne aplece la picioarele Domnului, la Crucea Lui.

Cea dintâi condiţie a mântuirii sufleteşti e să-ţi simţi ticăloşia sufletească în care trăieşti. Nu e pierdut cel păcătos, ci acel care nu simte păcatul. Simţirea păcatului, simţirea stării noastre păcătoase trebuie să ne aplece şi pe noi la picioarele Domnului Iisus, la Crucea Sa, cu vorbele: „Om păcătos sunt, Doamne“. Adică „ne cunoaştem şi noi, Doamne, că suntem păcătoşi, nevrednici de ajutor, vrednici de osândă, de pedeapsă, de pieire, dar totuşi cădem în faţa Ta şi cerem mila Ta“. | Continuare »

…Urmaşii unor părinţi credincioşi

NEAGOE-BASARAB-SI-FAMILIAFragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Petrileni –
duminică, 9 septembrie 1984

Să nu uităm niciodată un adevăr: mănăstirile noastre nu sunt pentru noi numai obiective turistice ca pentru străini. Străinul poate să vină şi să se uite cu ochi de cercetător la „albastrul de Voroneţ”, poate să se uite la frumuseţea mănăstirii Putna sau la arhitectura deosebită a mănăstirii de la Curtea de Argeş; dar noi privim la aceste lucruri, la aceste zidiri sfinte, cu inima tremurând de iubire, cu ochii plini de lacrimi, pentru că ele ne vorbesc despre credinţa părinţilor noştri şi, mai departe, despre izbăvirile minunate pe care Dumnezeu le-a dat acestui popor pentru că a avut părinţi credincioşi, îndrumători credincioşi, copii credincioşi, urmaşi credincioşi.

Noi suntem urmaşii unor părinţi credincioşi. S-a mai spus aceasta şi-i scris în toată istoria Bisericii noastre şi a poporului nostru. Marii noştri înaintaşi, părinţii istoriei noastre, acei care-au fost începătorii şi continuatorii minunaţi ai vieţii noastre şi făuritorii minunaţi ai patriei noastre şi a istoriei noastre, toţi au fost credincioşi. Am mai spus şi cu alte ocazii: noi, dacă vrem să fim cu adevărat nişte urmaşi statornici şi nişte copii vrednici ai înaintaşilor noştri, n-avem nevoie numaidecât să citim şi să învăţăm credinţa din istoria poporului evreu sau din scrierile proorocilor sau ale apostolilor, pentru că cronicarii noştri, înaintaşii noştri, domnitorii poporului nostru toţi au fost credincioşi. Şi, din cuvintele lui Neagoe Basarab către fiul său, noi învăţăm atâta credinţă cât din Evangheliile Sfinţilor Matei, Marcu, Luca şi Ioan. Scrierile cronicarilor noştri care au povestit istoria minunată a poporului nostru şi care au scris pe paginile acestea nemuritoare minunile prin care ne-a salvat Dumnezeu de-a lungul secolelor, prin toate încercările prin care a trebuit să treacă acest popor, sunt tot aşa de minunate ca şi scrierile Sfinţilor Apostoli din Epistolele lor. Mărturiile mănăstirilor, ale tuturor locurilor minunate ridicate de credinţa înaintaşilor noştri acolo unde Dumnezeu le-a arătat minunatele Lui izbăviri ne predică astăzi nouă ca şi zidurile Ierusalimului despre izbăvirile minunate pe care Dumnezeu le-a adus poporului Său.
Ştefan cel Mare a tăcut. Neagoe Basarab a tăcut. Mircea cel Bătrân a tăcut. Dar Tismana, dar Cozia, dar Putna au rămas mărturii nemuritoare despre minunile pe care le-a făcut Dumnezeu pentru salvarea poporului nostru, a părinţilor noştri, fiindcă au crezut în El şi şi-au pus toată nădejdea în Dumnezeul nostru şi El i-a izbăvit şi nu i-a înşelat niciodată. Iar ei, o dată ce au primit minunile izbăvirii Lui şi au fost salvaţi prin lucrarea acestor minuni, n-au uitat datoria de recunoştinţă pe care trebuia să o arate lui Dumnezeu de fiecare dată. | Continuare »

ŞI N-AU PRINS NIMIC ÎN NOAPTEA ACEEA

„Simon Petru le-a zis: «Mă duc să prind peşte». «Mergem şi noi cu tine», i-au zis ei. Au ieşit şi au intrat într-o corabie; şi n-au prins nimic în noaptea aceea.“ (Ioan 21, 3)

Oricât de grea ar fi durerea cuiva, ea totuşi se uşurează când omul nu este singur. Oricât de apăsătoare ar fi durerea cuiva, ea totuşi se uşurează când omul porneşte la muncă.
Munca şi prietenia ne sunt totdeauna de un folos fericit. Dar în necazurile cele grele ale vieţii, în stările cele mai apăsătoare pentru fiinţele noastre, însoţirea celor dragi şi alergarea după pâinea vieţii ne sunt de cel mai mare ajutor.
Acelea sunt de fapt stările când nici n-am mai putea fără fraţii noştri şi fără munca noastră. Căci dacă sunt într-adevăr împrejurări în care simţim adânc nevoia de singurătate şi de odihnă, tot aşa, sunt împrejurări şi mai multe în care nu putem fără părtăşie şi fără muncă.

Singurătatea şi odihna ne dau mijlocul şi starea meditaţiei şi a contemplării, a rugăciunii şi a interiorizării, spre a ne putea adânci şi înălţa sufletul. Spre a putea primi şi înţelege tainele şi adevărurile deosebite. Spre a ajunge la o stare tot mai înaltă, mai serioasă, mai temeinică în Hristos. De acestea avem nevoie şi pentru noi, dar mai ales pentru alţii.
Dar numai părtăşia şi munca ne dau căldura şi ajutorul curajului şi încrederii, speranţei şi năzuinţei, spre a ne birui mâhnirea, spre a ne reface sufletul, spre a răzbi mai departe, spre atingerea a tot ce am descoperit prin adevăr şi prin rugăciune în singurătate şi în odihnă. | Continuare »