Să nu-mi simt datorie recunoştinţa mea,
ci-un dulce har, când totul m-ajută s-o arat,
tot ce-am mai sfânt în mine eu ştiu că-i numai ea
şi aurul ei veşnic e tot ce-am mai curat.

Recunoştinţa-mi spune cel mai frumos cuvânt,
ea-mi cântă cel mai dulce, ea-mi dă cel mai cu drag,
ea-mi ţese conştiinţei cel mai curat veşmânt,
ea-mi flutură pe casă cel mai puternic steag.

Recunoştinţa-mi pune pe orice cruce flori
şi orice rugăciune mi-o presară cu mir,
ea, toate-a mele zile, la face sărbători
şi nopţile, lumină, şi lacrima, Ofir…

Recunoştinţă, – vino la orice pas al meu
şi-ajută-mă în totul să-ţi fiu un drag părtaş,
căci dacă tu-mi vei pune cuvânt la Dumnezeu
eu voi intra în frunte la masa Lui, nuntaş!

Traian Dorz, Cântarea veşniciei

SĂ ŞTII MULŢUMI

Să ştii mulţumi lui Dumnezeu. Să nu uiţi niciodată că actul de mulţumire este unul din scopul rugăciunii. Rugăciunea este înălţarea sufletului spre Dumnezeu, pentru a-L adora, a-I mulţimi… Câţi Îi mulţumesc lui Dumnezeu? Şi eu, poate aşa de zelos când e vorba de a primi, nu uit oare prea des să mulţumesc? Şi dacă o fac, nu cumva o fac numai aşa în treacăt, în grabă, harnic în a cere altceva, nemaigândindu-mă la binefacerea primită? (…)
Să dau recunoştinţei mele mai multă vlagă.
Să opresc cugetul meu de a fugi pe alte meleaguri atunci când stau cu Domnul de vorbă.
Un bun creştin trebuie să-şi facă din rugăciune nu numai cerere, ci şi mulţumire pentru binefacerile dinainte.
Să ştiu mulţumi de-aproapelui care mi-a făcut bine. Să-i mulţumesc cel puţin aceluia, dacă n-am, ca sfinţii, virtutea de a mulţumi celor care mi-au făcut nedreptate.
Cât de puţini sunt cei care mulţumesc fraţilor lor… Recunoştinţa este o virtute centrifugă. Ea presupune că omul încetează cel puţin o clipă de a se preocupa de sine, pentru a cugeta la de-aproapele, la prevenirile şi la bunătatea acestuia. Omul este aşa de îngust la suflet, încât primirea unei binefaceri îi este uneori un motiv de a-l uita pe binefăcătorul său. Crud faliment al inimii omeneşti!
Să ne dăm silinţa să învăţăm a mulţumi.

Ioan MARINI, «Viaţa Creştină» nr. 3 / 15 ian. 1939, p. 1

Doamne, dă-mi recunoştinţa
s-o dea inima cât poate,
nu cum fură-atunci leproşii
ce-i salvaşi Tu de la moarte.

Fă de fiecare dată
când Tu, Doamne-mi faci vreun bine,
dragostea-mi şi mulţumirea
să se-arate pentru Tine.

Asta-nseamnă demnitate,
vrednicie şi valoare:
când spre-oricine-ţi face-un bine
inima-i mulţumitoare.

Doamne, ce puţini sunt astăzi
cei ce-asemenea se poartă,
unul doar din zece vine
şi recunoştinţă-arată.

Şi doar ei au mântuire,
cei ce au recunoştinţă;
când ea ne-a adus la Domnul,
dovedim c-avem credinţă.

Viorel Bar

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
Meditatii la Apostolul zilei

Când Se va arăta Hristos, Viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă (Coloseni 3, 4). 

TDorz1Cel mai dulce, dar şi cel mai greu de crezut adevăr din toate cele scrise în Scripturi este adevărul venirii în Slavă a Domnului şi Mântuitorului nostru, Iisus Hristos.
Deşi oamenii mărturisesc acest lucru în fiecare zi când zic: „…şi iarăşi va veni cu mărire să judece viii şi morţii“, totuşi atât de puţini oameni mai cred astăzi cu adevărat în venirea Lui pe norii cerului, împreună cu sfinţii şi îngerii Săi.
Cea mai bună dovadă a faptului că oamenii nu cred în venirea Domnului Iisus este viaţa lor. Sunt faptele lor şi purtările lor. Căci dacă ar crede în venirea Lui apropiată, altfel – cu totul altfel – ar trebui să trăiască, să umble şi să lucreze cei ce zic că cred în Hristos.

Cum să-ţi închipui că ar crede în Venirea Domnului şi în sfârşitul acestor lucruri lumeşti acei oameni care în vorbă spun asta, dar în fapte îi vezi alergând şi ei aproape numai după cele pe care cu cuvântul le dispreţuiesc, dar cu inima sunt plini de lăcomie după ele?
Cum să mai crezi că aşteaptă venirea Domnului un credincios care îşi umple casa de covoare luxoase, de mobile scumpe, de costume elegante, de prietenii lumeşti, cu televizor, cu bijuterii, cu podoabe de tot felul?
Pivniţa şi cămara lui şi le umple cu băuturi îmbătătoare. Iar timpul şi-l umple cu tot felul de preocupări care de care mai străine de gândul şi simţământul Venirii Domnului? O, dacă ar crede, n-ar fi aşa! | Continuare »

BINEFACEREA ŞI NERECUNOŞTINŢA – Traian Dorz

BINEFACEREA ŞI RECUNOŞTINŢA – Traian Dorz

Tămăduirea celor zece leproşi – I. Tâlcuitor

TĂMĂDUIREA CELOR ZECE LEPROŞI –  Pr. Iosif Trifa

Între mărinimia fără margini a Domnului şi micimea noastră de suflet – Sf. Nicolae Velimirovici

Pedeapsa cu lepra – Pr. Arsenie Boca

Vindecarea celor zece leproşi – Părintele Constantin Galeriu

Câte unul, nu toţi! – Pr. Vasile Avasilcăi

MULŢUMIREA CĂTRE DUMNEZEU – Traian Dorz

Duminica vindecării celor zece leproşi – Mitropolitul Augustin de Florina

Duminica vindecării celor 10 leproşi – Sf. Ignatie Briancianinov

A douăzeci si noua duminică după Cincizecime – Sfântul Teofan Zăvorâtul

Mulţumesc, Iisus – Vlad Gheorghiu

[Să nu uităm mulţumirea pentru ascultarea lor!] – Traian Dorz

Omul cel vechi – Traian Dorz, meditații la Apostolul zilei

 

Alte poezii:

Ai necazuri?…ÎNDURAREDACĂ MAI TRĂIEŞTE…DOMNULUI, ÎNTOTDEAUNA TE ÎNSPĂIMÂNŢI DE BOALĂ?FIECARE BOALĂSĂ NU MĂ ROGTe rugăm, primeşte, DoamneVOI, CEI CE-AŢI FOST;

 

CEVA ÎN LEGĂTURĂ CU EVANGHELIA DE DUMINICĂ

„Şi propovăduia Iisus zicând: «Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia lui Dumnezeu” (Mt 4, 14).

Ioan Botezătorul a fost Înaintemergătorul şi Înaintevestitorul Mântuitorului şi al mântuirii neamului omenesc. El şi-a început predica cu vestirea Împărăţiei lui Dumnezeu. Şi-a început predica cu vestirea că se apropie Împărăţia lui Dumnezeu. „Şi a început Ioan a propovădui, zicând: «Pocăiţi-vă, căci Împărăţia lui Dumnezeu este aproape” (Mt 3, 1-2).
Despre Domnul Iisus Hristos, Evanghelia de duminică ne spune aşijderea, că şi El Şi-a început propovăduirea cu vestirea Împărăţiei lui Dumnezeu. „De-atunci încolo, Iisus a început să propovăduiască şi să zică: «Pocăiţi-vă, căci împărăţia cerurilor este aproape” (Mt 4, 17).
„Pocăiţi-vă, căci se apropie împărăţia lui Dumnezeu!” …Cu această strigare a început vestirea Evangheliei în lume. Oamenilor de pe atunci li se vestea vestea cea bună că se apropie mântuirea neamului omenesc. Că se apropie Împărăţia lui Dumnezeu şi pe pământ, după ce 4000 de ani stăpânise împărăţia celui care îl înşelase pe Adam în grădina Edenului. Oamenilor li se cerea să se pregătească sufleteşte pentru această împărăţie. Să se pocăiască, adică să se lepede de păcate şi fărădelegi, ca să poată deveni cetăţeni ai noii Împărăţii.
Şi de atunci a răsunat mereu în lume strigarea lui Ioan şi strigarea Domnului Isus: „Pocăiţi-vă, căci se apropie împărăţia lui Dumnezeu”.
De aproape 2000 de ani răsună în lume strigarea: „Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu”.
Dar oare ascultat-a omul şi omenirea această strigare? | Continuare »

Sfântul IOAN GURĂ DE AUR, din «Predici la duminici si sărbători»

Mantuitorul-cu-12-apostoli„ Este mai mic decât toate seminţele, iar dacă creşte, este mai mare decât toate buruienele” (Matei 13, 32)

Hristos zice că ceea ce se întâmplă cu grăuntele de muştar, se întâmplă şi cu propovăduirea Evangheliei. Ucenicii Lui erau cei mai slabi dintre toţi, cei mai mici dintre toţi, dar, totuşi, lucrând în ei o putere mare, Evanghelia s-a propovăduit în toată lumea.
La pilda grăuntelui de muştar, Domnul adaugă încă şi pe cea a aluatului, pe care l-a luat femeia şi l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce a dospit. Adică, precum aluatul dospeşte o cantitate mare de făină, aşa Apostolii, zice El, vor întoarce toată lumea.
Şi vezi înţelepciunea Lui! El alege pilde de la fire spre a arăta că, precum acelea se fac, adică creşterea grăuntelui de muştar şi dospirea întregii frământături, tot aşa va fi şi cu propovăduirea Evangheliei la toată lumea. Nici unul dintre Apostoli nu putea să-I stea împotrivă şi să-I zică: „Ce vom putea noi, doisprezece, aruncându-ne într-o aşa mare mulţime?”. Hristos le spune că tocmai prin aceea puterea lor va străluci mai mult, că ei, amestecându-se cu o mulţime aşa de mare, nu se vor nimici. Precum aluatul dospeşte frământătura atunci când se apropie de făină, şi nu numai că se apropie, ci se şi amestecă cu ea, aşa şi voi, atunci veţi birui pe vrăjmaşii voştri, când vă veţi amesteca şi vă veţi topi cu dânşii [adică: îi veţi ierta şi îi veţi iubi].
Şi precum aluatul, deşi se ascunde în făină, nu piere acolo, ci în curând face totul asemenea lui, în acelaşi chip va fi şi cu propovăduirea Evangheliei. „Aşadar nu vă temeţi – voieşte să zică Hristos -, căci Eu, deşi v-am spus mai înainte că veţi trece prin multe necazuri, totuşi veţi birui şi veţi străluci”. | Continuare »

Iisus Mântuitorul e alungat cu pietre din patria Lui

Evanghelia de duminică, de după Botez, e puţin cunoscută şi ar trebui să o cunoască tot omul, căci cuprinde o adâncă învăţătură sufletească.
Evanghelia aceasta ne spune numai pe scurt că a ieşit Iisus din Nazaret, patria Lui, dar nu spune de ce şi cum a ieşit. Aceste amănunte le aflăm dintr-o altă Evanghelie, de la Luca; (citiţi această Evanghelie la Luca, în cap. 4, vers. 16-32). În această Evanghelie se spune pe larg cum a început Iisus să înveţe şi în ţara Lui şi „toţi Îl mărturiseau pe El şi se mirau de cuvintele darului care ieşeau din gura Lui“, dar când a început a-i mustra pentru păcate „s-au umplut toţi de mânie şi, sculându-se, L-au scos pe El afară din cetate“.
Să luăm aminte că această Evanghelie se petrece şi azi printre noi şi sub ochii noştri. Noi ne mirăm de nazarinenii cei nebuni care L-au scos pe Iisus din cetatea lor şi L-au alungat cu pietre, dar tot aşa facem şi noi când, cu păcatele şi fărădelegile noastre, Îl alungăm pe Iisus dintre noi şi din hotarele vieţii noastre. Iisus Mântuitorul rămâne şi locuieşte numai acolo unde este iubire, pace şi viaţă curată între oameni şi prin casele lor. Când noi stăruim în păcate şi fărădelegi, Îl alungăm pe Mântuitorul din cetatea vieţii noastre. În multe locuri şi în multe feluri şi chipuri se poate vedea şi azi Evanghelia de mai sus. Eu am văzut-o şi ieri în piaţa Sibiului. Era marţi, zi de târg, şi un om beat striga şi înjura de cele sfinte, de te luau fiorii. Mi s-a părut atunci că înaintea acestui om mergea Mântuitorul şi el Îl alunga cu pietre, aşa cum se vede în imaginea de mai sus. | Continuare »

Referitor la Taina Botezului…

Titus Niculcea, un mărturisitor al dreptei credinţe şi luptător împotriva rătăcirii, pg. 315-318

… sectarii aduc ca un aşa-zis argument împotriva botezării copiilor faptul că şi Domnul Iisus S-a botezat matur, la vârsta de 30 de ani. Şi ei zic că aşa trebuie să se facă Botezul.
Ce trebuie să ştim în privinţa aceasta: în primul rând, trebuie să ştim că în Israel majoratul era la vârsta de 30 de ani. Deci nimeni nu se putea afirma sau lua o slujbă sau deveni învăţător până la această vârstă. Şi Domnul Iisus a respectat această lege. Tocmai El o dăduse, trebuia să o respecte.
Înaintea Mântuitorului Iisus era trimis Ioan Botezătorul, tot de către Dumnezeu, pentru a chema poporul Israel la pocăinţă. El practica un fel de botez, dar care era al pocăinţei. Dumnezeu l-a inspirat pe Ioan Botezătorul cum să procedeze cu acest fel de botez. Veneau iudeii şi se botezau de către Ioan Botezătorul. Formula de botez nu se cunoaşte, dar noi trebuie să înţelegem două lucruri importante în legătură cu aceasta: în primul rând, Ioan Botezătorul nu putea folosi Numele Sfintei Treimi. Se bănuieşte că a folosit numai Numele Tatălui. Numele Fiului nu-l putea folosi, fiindcă încă nu era proslăvit; iar Numele Duhului Sfânt nu-L putea folosi pentru că încă nu era venit. Deci, botezul lui Ioan era un botez pregătitor pentru creştinism. | Continuare »

AM VĂZUT DUHUL…

„Ioan a făcut următoarea mărturisire: «Am văzut Duhul pogorându-Se din cer ca un porum-bel şi oprindu-Se peste El.»“ (Ioan 1, 32)

Fiecare trimis al Domnului are un duh al său şi fiecare lucrare are un duh al său.
Datoria noastră este să cercetăm duhurile dacă sunt de la Dumnezeu sau nu. Căci sunt atâtea duhuri care vin în numele Său, dar nu sunt ale Lui (1 Ioan 4, 1-3).
Iar noi trebuie să primim şi să urmăm numai pe Duhul Sfânt
şi să ne ferim cu groază şi grijă de primirea şi urmarea duhurilor înşelătoare şi drăceşti.

Sfântul Pavel mustră pe galateni, numindu-i nechibzuiţi, tocmai pentru că primiseră cu uşurinţă duhuri străine şi, necer-cetându-le, ascultaseră de îndrumarea acestora, care erau gata să-i piardă şi să-i nenorocească pe totdeauna. Cum, desigur, au şi nenorocit pe unii din ei (Gal. 3, 1).
Pe corinteni, de asemenea, îi ceartă cu asprime şi cu amă-rărăciune, pentru că primeau cu îngăduinţă şi cu uşurătate vinovată duhuri străine şi învăţături deosebite (2 Cor. 11, 4).
Vai, din cauza acestora rătăcesc şi astăzi de la adevăr atât de mulţi,
căci aceleaşi duhuri, sub înfăţişare totdeauna înşelătoare, umblă amăgind şi azi pe toţi cei care n-au toată grija să nu le primească şi să nu le urmeze (Ier. 14, 14; Mat. 24, 24-26). | Continuare »

CEI CE-AU MĂRTURISIT

Cei ce-au mărturisit pe Mielul
şi-au fost junghiaţi ca nişte miei,
fiind mutaţi la Domnu-n slavă
cu El în ceruri sunt şi ei.

Fie-n veci fericit
cel ce moare mântuit,
fie-n veci cu Hristos
cel ce moare credincios!

Cei ce-au umblat pe calea strâmtă
prin chinuri şi cu jugul greu
au moştenit făgăduinţa
şi sunt acum cu Dumnezeu.

Cei ce-au trecut până la moarte
prin orice ape şi-orice foc,
dar nu s-au despărţit de Domnul
– acuma-s în acelaşi loc.

Cei ce s-au despărţit de lume
unindu-şi viaţa cu Iisus
au şi ajuns moştenitorii
Ierusalimului de Sus.

Cei ce-au răbdat smeriţi ocară
şi suferinţi pentru Hristos
sunt fericiţi în Sfânta Ţară
cu Domnul lor Cel Credincios. (Traian DORZ)

O ÎNTREBARE

O ÎNTREBARE

rintele Vasile Ouatu, ostașul jertfirii de sine, pg. 335-340

„În mijlocul vostru stă Acela pe care voi nu-L cunoaşteţi” (In 1, 27)

Dragul meu frate, cunoşti tu oare pe Domnul Iisus?
Iată o întrebare asupra căreia tu trebuie să te opreşti o clipă, să te gândeşti cu toată seriozitatea şi să-ţi dai un răspuns hotărât. O, de L-ai cunoaşte cu adevărat… câtă fericire se va revărsa asupra sufletului tău zbuciumat şi frământat!… Ştiu – şi parcă te aud spunându-mi: „Desigur că-L cunosc, că doar sunt creştin!”. O, de-ar fi aşa!… Dar ia gândeşte-te bine, ce fel de cunoaştere ai tu? Nu cumva ea este numai o umbră de noapte întunecoasă?
Deschizând Cartea lui Dumnezeu, vedem că nu toţi oamenii L-au cunoscut cu adevărat. Cei mai mulţi au avut o cunoaştere cu totul greşită despre Domnul. Chiar din primele clipe ale venirii Sale pe pământ, oamenii s-au împărţit. Irod împăratul vedea în Iisus pe Acela care-i va lua împărăţia, din care cauză s-a turburat şi apoi s-a umplut de mânie, dându-se la uciderea pruncilor. (Mt 2, 16-18).
Nicodim, un fruntaş al iudeilor, vedea în Domnul Iisus un învăţător de la Dumnezeu (In 3, 2; Mt 19, 16).
Femeia Samarineancă, un iudeu oarecare sau, cel mult, un proroc (In 4, 8).
Unii dintre oameni vedeau în Domnul Iisus pe unul din proroci: Ilie sau Ioan Botezătorul (Mt 16, 14) sau chiar pe un altul (In 6, 14). Alţii vedeau pe unul din feciorii lui David (Mt 22, 42), pe fiul tâmplarului Iosif (Mt 14, 15), iar alţii, în frunte cu fariseii, vedeau în Domnul un vrăjmaş al Legii (In 5, 16), un om păcătos (In 9, 25) şi chiar un samarinean care are drac (In 8, 48), din care cauză L-au prigonit şi asuprit, iar în cele din urmă, suferinţele Lui au culminat cu răstignirea de pe cruce. | Continuare »

CEL CE BOTEAZĂ CU DUHUL SFÂNT…, – Traian Dorz

LA BOTEZUL DOMNULUI, – Sfântul Teofan Zăvorâtu

[Ori eşti pentru Hristos, ori eşti pentru Satana] – Traian Dorz

DESPRE BOTEZ ŞI NAŞTEREA DIN NOU – Viorel Bar

ÎN ŞCOALA DUHULUI SFÂNT: DUHUL DOMNULUI ÎN PRAZNICUL BOTEZULUI – Pr. Iosif Trifa

FOST-A OM TRIMIS DE DUMNEZEU…, – Traian Dorz

Predică la Botezul Domnului – Sf. Nicolae Velimirovici

SF. IOAN BOTEZĂTORUL ŞI „IONII” DE AZI – Preot Iosif TRIFA

O sfeştanie românească la râul Iordanului, – Preot Iosif TRIFA

ÎN LUME-AICI -Traian Dorz

„Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia cerurilor”, – Ioan Marini

Dacă nu iubeşte cineva pe Domnul Iisus – Traian Dorz

Despre Sfântul Ioan Botezătorul şi despre Botezul Domnului, – Pr. Iosif Trifa

AM VĂZUT DUHUL… – Traian Dorz

 Înţelegerea lucrurilor duhovniceşti – Traian Dorz

PRAZNICUL SPĂLĂRII ÎNTINĂCIUNILOR ŞI AL ÎNVĂLIRII ÎN HARUL DE SUS – Pr. Iosif Trifa

Tu cine eşti? – Traian Dorz

Predică la Botezul Domnului – Sf. Ioan Maximovici

„ŞI VĂZÂND IOAN PE IISUS, A ZIS: «IATĂ MIELUL LUI DUMNEZEU, CEL CE RIDICĂ PĂCATUL LUMII»” – – Pr. Iosif Trifa

Predică la Botezul Domnului – Pr. Constantin Galeriu

În mijlocul vostru stă Unul… – Traian Dorz

Mărturisitori cere Domnul – Traian Dorz

Aţi vrut să vă veseliţi – Traian Dorz

Restabilirea, înnoirea şi sfinţirea cosmosului prin Botezul Domnului – www.ortodoxiatinerilor.ro

botezul_domnului_17_05Părintele Iosif Trifa,
Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an

Despre Sfântul Ioan Botezătorul şi despre Botezul Domnului

Începerea Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Precum s-a scris în prooroci: „Iată, Eu trimit pe îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va găti calea Ta înaintea Ta.
Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi Calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui”.
Era Ioan botezând în pustie şi propovăduind Botezul Pocăinţei, întru iertarea păcatelor. Şi mergeau la dânsul tot ţinutul Iudeii şi toţi cei din Ierusalim şi se botezau de către el în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele. Şi era Ioan îmbrăcat în piei de cămilă şi cu brâu de curea împrejurul mijlocului său şi mânca acride şi miere sălbatică.
Şi propovăduia, zicând: Vine după mine Cel mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălţămintelor Lui. Eu v-am botezat pe voi cu apă, iar Acela vă va boteza pe voi cu Duhul Sfânt. (Marcu 1, 1-8)

Atunci a venit Iisus din Galileea la Iordan către Ioan, ca să fie botezat de către el. Ioan Îl oprea pe El, zicând: Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine? Şi, răspunzând Iisus, a zis către el: „Lasă acum, că aşa este de cuviinţă nouă ca să plinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat pe El. Şi botezându-Se Iisus îndată a ieşit din apă; şi, iată, s-au deschis Lui cerurile şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se, ca un porumb, şi venind peste Dânsul; Şi, iată, glas din ceruri, zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit! (Matei 3, 13-17) | Continuare »

POCĂIŢI-VĂ, CĂCI ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR ESTE APROAPE

Semnele şi urgiile vremilor noastre sunt predica Sf. Ioan Botezătorul

Pr. Iosif TRIFA, «Isus Biruitorul» nr. 1 / 3 ian. 1937, p. 7

Sf. Ioan Botezătorul a păşit în lume cu o predică cutremurătoare. „El zicea: «Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape»… Şi purta Ioan o haină de păr de cămilă şi la mijloc era încins cu un brâu de curea. El se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică. Locuitorii din Ierusalim şi din toată Iudeea veneau la el… dar când a văzut pe mulţi din Farisei şi Saduchei, le-a zis: «Pui de năpârci, faceţi roduri vrednice de pocăinţă… căci, iată, securea stă înfiptă la rădăcina pomilor»” (Mt 3, 1-12).
Predica lui Ioan cutremura sufletele.
Predica lui înfricoşa sufletele şi le făcea să caute mântuirea.
„Şi noroadele, spăimântate, îl întrebau pe Ioan: «Ce trebuie să facem?»” (Lc 3, 19).
„Şi au venit şi nişte vameşi şi i-au zis lui: «Ce trebuie să facem?»” (Lc 3, 12). „Şi îl întrebau şi ostaşii: «Ce trebuie să facem?»” (Lc 3, 14).
Aceste întrebări ale mântuirii erau şi ele o dovadă că predica lui Ioan răscolise sufletele. Trezise în suflete căutarea mântuirii şi aflarea ei. Predica lui Ioan trezise în lume şi în suflete aşteptarea că se va petrece ceva deosebit… aşteptarea că s-apropie împărăţia lui Dumnezeu… că vine Împăratul acestei împărăţii… că vine Domnul Iisus.
Sf. Ioan Botezătorul a pregătit calea şi venirea Domnului într-un chip minunat, răscolind şi trezind sufletele. | Continuare »

ÎN MIJLOCUL VOSTRU STĂ UNUL…

„Drept răspuns, Ioan le-a zis: «Eu botez cu apă, dar în mijlocul vostru stă Unul pe care voi nu-L cunoaşteţi.»“

În mijlocul lumii istorice, în mijlocul lumii geografice, în mijlocul lumii religioase, în mijlocul omenirii şi universului – stă Hristos prin opera Sa, prin Persoana Sa, prin Biserica Sa, prin toată Prezenţa Sa copleşitoare şi de neînlăturat, pentru ca, în egală măsură, să poată fi cunoscut, văzut, slujit sau descoperit de către toţi cu uşurinţă!

O, oameni de pretutindeni şi de totdeauna, – în mijlocul vostru, Coloană veşnică, stă Unul, şi voi nu-L cunoaşteţi!…
În mijlocul Ştiinţei şi Filosofiei stă El, soluţia unică şi criteriul unic, fără de care nu se poate rezolva nimic real şi convingător.
În mijlocul Astronomiei, în mijlocul Cosmosului şi microcosmosului, stă El, Creatorul şi Orânduitorul tuturor şi al fiecăruia,
Punctul Unic Nemişcat, Osia întregului Sistem, Nemişcatul Nordului infinit, în jurul căruia toate se mişcă cu o ascultare perfectă, din clipa când El S-a exteriorizat, creând Legile şi Tainele cărora numai singur El nu le este supus (Filip. 3, 21; 1 Cor. 15, 28).

În mijlocul Matematicii stă El, Cel 1, Întregul, de la care pornesc, adăugându-se, toate celelalte cifre – sau din care ies. Şi în plus-infinit şi în minus-infinit.
Căci, în mare, El este 1, multiplicat cu El Însuşi, până când se ajunge la numărul pentru care nu mai este denumire, cum nu mai este nici sfârşit. | Continuare »

Predică la Sărbătoarea Sfântului Serafim de Sarov

Sfântul Ioan Maximovici

Anevoioasă este calea către Împărăţia Cerurilor, căci păcatul a pus stăpânire pe firea omului şi a stricat-o. Fiecare dintre noi are păcatele lui proprii, personale. Dar există şi păcate colective, pentru care este vinovat întregul popor.

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
„În timpul verii se vor cânta cântece de Paşti” – s-a spus odinioară în Sarov. Au trecut 70 de ani de la moartea aceluia care a rostit aceste cuvinte. Pe 19 iulie 1903, întreaga Rusie s-a adunat într-un singur glas în cântări de laudă, proslăvind pe Dumnezeu şi pe bine plăcutul Său.
Într-adevăr, întreaga Rusie jubila atunci ca de Sfintele Paşti, ba chiar mai mult. Apoi au venit vremuri groaznice pentru Rusia, dar amintirea Cuviosului Serafim nu s-a stins şi nici nu s-a împuţinat.
La fel vin la el ruşii şi îl proslăvesc atât pe pământul sfâşiat al patriei, cât şi în toate colţurile lumii pe unde s-au împrăştiat. Şi alte popoare încep să cunoască viaţa Cuviosului Serafim; viaţa lui este tradusă în diferite limbi, stârnind nu numai însufleţire, ci şi dorinţa multora de a aplica în propria lor viaţă învăţăturile pe care le aflăm din biografia Cuviosului Serafim.
Astfel, în pofida tuturor schimbărilor produse în lume, amintirea Cuviosului Serafim nu numai că nu slăbeşte, ci rămâne ca o făclie luminând din ce în ce mai puternic omenirii. | Continuare »

S-a născut în Cezareea Capadociei, din părinţi binecredincioşi şi înstăriţi, Vasilie şi Emilia. Tatăl său era un luminat dascăl în cetate.
Iubitor de învăţătură şi înzestrat pentru carte, Sfântul Vasile şi-a îmbogăţit mintea cercetând, rând pe rând, şcolile din Cezareea, apoi din Constantinopol, mergând până la Atena, la cea mai înaltă şcoală din timpul său, unde a întâlnit pe Sfântul Grigorie Teologul, cu care a legat o strânsă şi sfântă prietenie. A studiat logica, matematica, gramatica, ştiinţele naturii, retorica, filosofia şi medicina.
La Atena, împreună cu Sfântul Grigorie, a întemeiat prima grupare de studenţi creştini. Această grupare a fost combătută puternic de păgâni.
A intrat în monahism, apoi a fost hirotonit preot.
A fost ales Arhiepiscop al Cezareii în anul 370, în vremuri grele pentru Biserică, atunci când ereticii lui Arie şi Macedonie izbutiseră să aibă de partea lor pe însuşi împăratul Valens. Sfântul Vasile a dus o luptă aprigă, cu scrisul şi cuvântul, pentru apărarea dogmei Sfintei Treimi. De aceea şi-a atras mânia împăratului şi a suferit multe prigoniri din parea lui. Lucrarea sa teologică şi spirituală a fost continuată de fratele său mai mic, sfântul Grigorie de Nyssa.
Sfântul Vasile cel Mare a orânduit viaţa monahală şi a întemeiat pe lângă Biserică azile şi spitale, în ajutorul celor săraci şi neputincioşi, îndemnând pe cei înstăriţi să folosească averile lor, ajutând pe cei lipsiţi.

Găsiţi aici mai multe despre Sfântul Vasile cel Mare

candela_4Lidia Hamza

Am ajuns acest hotar
Doamne lângă Tine
Ce-a fost dulce sau amar
Ce-a fost ger sau ce-a fost jar
Nimic nu mă ține.

Ce-a fost drag, am plâns în dor,
Strâns ca-ntre suspine,
Ce-a fost greu s-a dus ușor
Ca un cântec, ca un nor,
Doamne, lângă Tine.

Strâns e-n toamnă rodul meu
În hambar de taină
Orișicât mi-a fost de greu
Doamne, Tu mi-l faci trofeu
Cu cerească haină.

Mi-a rămas un pisc să-l trec
Cu aripi de zare.
Dă-mi putere să mă-ntrec,
Veșnicia să-mi petrec
Numa-n sărbătoare.

Dă-mi tărie, larg de zări
Să zbor pân’ la Tine
Tot ce-am plâns în sfinte stări
Să-mi deschidă în cântări
Porțile divine.

Și de mi-a rămas din drum
Pe aripe tină,
Iureșul de zbor – în scrum
Ardă tot ce-i lut acum
Și mă ia-n lumină.

„Este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea vine judecata.” (Evrei 9, 27)

Stăm iarăşi în pragul noului an. Păşim iarăşi peste hotarul unui an vechi şi intrăm într-unul nou. Vremea curge mereu, iar cu dânsa ne ducem şi noi.
Viaţa noastră s-a asemănat cu multe cele: cu apa ce curge, cu iarba ce se usucă, cu ceasul, cu timpul… Dar, dintre toate asemănările, cea mai potrivită este parcă asemănarea cu călătoria. Viaţa noastră este o călătorie. Călătorim cu toţii pe drumul cel mare al vieţii. Tineri, bătrâni, săraci, bogaţi, cărturari, plugari călătorim cu toţii fără răgaz şi fără popas. Trecem cu toţii dintr-un an într-altul. Ne uităm înapoia noastră şi vedem hotarul anilor pe care i-am trecut. Ne gândim la greutăţile pe care le am biruit. Ne uităm şi înaintea noastră, dar înainte nu vedem nimic. Nu ştim pe ce păşim.
Călătoria vieţii îşi are o lege deosebită a ei. Când poate nici nu ne gândim, se iveşte în drumul nostru o piedică, o oprire, o poticnire. Nu este mare această piedică. Este o mică groapă, largă de un metru şi adâncă de doi. Dar, orice am face, orice am isprăvi, peste piedica asta nu putem trece. N-o putem nici înconjura, nu putem nici sări peste ea. Am trecut peste multe greutăţi, dar peste asta nu putem trece.
Ea strică toate planurile şi toate socotelile noastre. Săraci, bogaţi, tineri, bătrâni, împăraţi, cerşetori… cu toţii cădem şi ne răsturnăm în ea. Ea ne doboară fără cruţare, în virtutea poruncii: „plata păcatului este moartea“ (Rom. 6, 23). Toţi am păcătuit, toţi trebuie să murim. Mormântul ne primeşte cu aceste cuvinte ale Domnului: „Din pământ eşti, în pământ te vei întoarce“. | Continuare »

An nou…

Cu fila cea din calendar ce le-a-ncheiat şiragul,
s-a dus un an şi altul iar ne trece astăzi pragul.

O, dacă vrei al tău amar să-l schimbi în bucurie,
pe-al vieţii tale calendar azi pe IISUS tu-L scrie.

Şi pune-ţi gând să-ntrebi mereu de El în rugăciune:
– Ce-ai face Tu în locul meu? Şi fă ce crezi c-ar spune.

Când blândul Său Cuvânt ţi-ar sta în suflet şi pe limbă,
vedea-vei tu cum viaţa ta preafericit se schimbă.

De-L vei primi sfătuitor, prieten de-L vei cere,
în greu El fi-Ţi-va ajutor, în chinuri, mângâiere.

Ce fericiţi ţi-ar fi aşa şi zilele şi anii,
n-ai vrea să-L schimbi, de-ar fi să-ţi dea tot aurul, toţi banii… (Traian Dorz)

Ioan Marini

Fiţi gata, zice Domnul… Eşti tu gata, suflete? Pocăieşte-te şi întoarce-te la Dumnezeu. Hotărăşte-te pentru Mântuitorul. Ieşi din tabără (familia lumii) şi intră în Familia Domnului, ca să te pregăteşti şi să fii gata oricând pentru El.

Orice om ştie că nu veşniceşte aici, în această lume ci, aşa cum au plecat toţi, orice om va trebui să plece. Necazul cel mare este, însă, că prea puţin ne gând la aceasta. Îngrămădiţi în trebuiri, afaceri, plăceri, deşertăciuni şi păcate, nu ne mai gândim la marea taină ce stăruie zi de zi şi ceas de ceas în calea vieţii noastre ca un mare semn de întrebare: Unde? Când?
Iar acest neliniştitor semn stă tocmai în locul pe care oamenii nu-l iubesc deloc: în poarta cimitirului. Dar stă acolo spre binele nostru, fiindcă numai când vom dezlega taina legată de el putem să fim liniştiţi şi fericiţi. A-ţi întoarce gândul şi privirea de la ceea ce nu vom putea ocoli, de la moartea cu care mai curând sau mai târziu va trebui să ne întâlnim este o mare neghiobie. Vrei nu vrei, trebuie să mori, ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce. Şi la sfârşit trebuie să dai faţă cu Judecătorul, pentru a da seama de toată viaţa şi faptele tale.
Se spune că struţul, când e urmărit şi vede că nu mai are nici o scăpare, îşi înfige capul în nisip şi stă liniştit. Tocmai când el se crede în siguranţă, îl paşte, sărmanul, moartea. Aşa şi noi: stând nepăsători faţă de lucrurile mântuirii sufleteşti, înseamnă să trăim în nebunia liniştită că suntem în siguranţă când, de fapt, ne găsim în primejdia cea mai mare. | Continuare »