„Veniţi, că, iată, gata sunt toate“… (Pilda celor poftiţi la cină)
Cina din pilda Evangheliei este Împărăţia lui Dumnezeu, adică mântuirea noastră cea sufletească prin Jertfa Fiului Său, iar „cei chemaţi“ care n-au vrut să meargă la cină sunt creştinii cei cuprinşi de vârtejul treburilor, ispitelor, patimilor şi păcatelor lumii acesteia. Evanghelia aceasta, cu adevărat, este parcă Evanghelia vremurilor şi a oamenilor de azi, pentru că niciodată n-au fost nepăsarea şi negrija de Împărăţia lui Dumnezeu, de cele sufleteşti, aşa de mari ca azi. Care să fie pricina acestui lucru? Unii zic că „au uitat oamenii datoriile ce le au faţă de cele sufleteşti“. Eu zic că-i alta. Iisus a zis odată: „Asemenea este Împărăţia lui Dumnezeu cu o comoară ascunsă într-o ţarină, şi cine o află îşi vinde tot ce are, ca să cumpere ţarina“ (Matei 13, 44). Cei mai mulţi creştini însă n-au aflat comoara sufletească, darul, puterea şi bucuria ce le dau căutarea şi aflarea Împărăţiei lui Dumnezeu şi de aceea nu-şi bat capul cu cele sufleteşti. „Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul“, zice Psalmistul, dar puţini au gustat şi au aflat bunătatea sufletească ce este în „Cina Domnului“. Cine a aflat o dată darul, puterea şi bucuria ce o dă „Cina Domnului“ (Sf. Cuminecătură), Jertfa Mântuitorului, aceluia nu-i mai trebuie nici o predică despre „datoriile“ ce le are faţă de suflet. „Toate le socotesc gunoaie, ca să-L dobândesc pe Hristos“, zicea Apostolul Pavel (Filipeni 3, 8). Acesta este credeul celui care a aflat comoara Împărăţiei lui Dumnezeu.
Cititorule! Nu cumva să crezi că Evanghelia te-ar mustra, pentru că îţi ai ţarina ta şi boii tăi şi lucrurile tale. Grija sufletului o laşi în urma tuturor afacerilor şi intereselor tale. Pentru asta te mustră Evanghelia. | Continuare »
Un Împărat face nuntă Fiului Său Preaiubit,
ca poporul să-Şi întoarcă de pe drumul rătăcit.
Face nuntă, căci sosit-a ceasul când va cununa
pe Fiul Său cu Mireasa ce din lume-o va nălţa.
La această nuntă-i cheamă pe toţi astăzi Bibliá,
să se pregătească-n grabă căci nuntá se va ţinea;
Să-şi ’mulţească untdelemnul faptei bune, tot mereu,
cu lumină să-L aştepte pe Fiul lui Dumnezeu.
Să vegheze-n rugăciune toată vremea pe pământ,
să nu-i afle-n somnul morţii ziua Nunţii Celui Sfânt.
Şi să-şi schimbe haina vieţii, alta nouă a-mbrăca,
ca-n odaia cea de nuntă să poată cu El intra.
Ajută-ne, Doamne Sfinte, ca, în Ziua de Apoi,
la a Fiului Tău nuntă să putem intra şi noi!
Să ne veselim de-a pururi, Doamne-n veci la masa Ta
cu toţi cei ce-n bucurie slavă Ţie-Ţi vor cânta!
(Să cântăm Domnului, nr. 876)
![[Respingători ai chemării lui Dumnezeu]](http://comorinemuritoare.ro/bLOGOS/wp-content/uploads/2012/12/Pilda-celor-poftiti-la-cina-2.jpg)
Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Vălani – 4 iulie 1976
În Sfânta Evanghelie sunt multe locuri în care se vorbeşte despre nunţi. În Matei, capitolul 22, Mântuitorul spune pilda cu cei chemaţi la nuntă. Acolo, un tată vrednic a pregătit o nuntă mare fiului său. Şi a făcut un cort mare, mare şi i a chemat pe toţi cei care erau invitaţi, să vină la petrecerea aceasta. „Veniţi, a zis el; toate sunt gata!”
Şi a trimis pretutindeni chemători minunaţi, crainici, să-i cheme pe toţi, pe toţi. În primul rând, a trimis la cei mai apropiaţi. Dar au fost trei categorii de oameni care au refuzat chemarea la nuntă.
I – Unul a spus: „Mi-am cumpărat o pereche de boi şi trebuie să-i încerc. Iartă-mă, nu pot veni…”
II – Altul a spus: „Mi-am sădit o vie, iartă-mă, nu pot veni…”
III – Altul a spus: „Mi-am luat nevastă. Iartă-mă, te rog, nu pot să vin”.
Aceştia trei… aceste trei feluri de respingători ai chemării lui Dumnezeu erau trei categorii de oameni care, din trei motive, au refuzat să vină la nunta Mirelui Sfânt.
Era vorba despre unul care cumpăra…
Era vorba despre unul care îşi sădise o vie…
Era vorba despre altul, care se căsătorise…
Iată deci trei categorii de oameni şi trei motive: comerţul, producţia, distracţia.
Sau: boii, via, nevasta.
Aceste trei motive, aceste trei piedici l-au oprit pe om să asculte chemarea lui Dumnezeu. | Continuare »
Traian DORZ, LA GOLGOTA
Cina Domnului e gata!
Şi-a trimis Stăpânul iară
pe toţi solii Lui s-adune de prin lume,
de prin ţară,
mii de suflete chemate pentru masa Lui bogată
toţi câţi vor să se hrănească
fără bani şi fără plată!
S-au împrăştiat prin lume cu solia Lui argaţii,
ca să cheme-ntâi la cină toţi avuţii şi bogaţii!
…Însă cum s-au dus veniră,
căci din cei chemaţi la cină
robii grijilor şi-ai tinei
n-au fost doritori să vină.
Şi-a trimis Stăpânul iarăşi
peste tot din nou argaţii
ca să-adune-acum la cină flămânziţii
şi-nsetaţii! | Continuare »
Traian Dorz – Hristos – Puterea Aostoliei
Meditaţii la Apostolul din Duminica a 28-a după Rusalii
El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui (Coloseni 1, 13).
Ce grozavă era puterea întunericului de sub care ne-a izbăvit şi ne-a dezrobit Hristos, Domnul nostru! Cu ce tiranice lanţuri ne legase ea inima noastră de poftele rele, mintea noastră de închipuirile şi ideile blestemate, picioarele noastre de căile pierzătoare, mâinile noastre de faptele nelegiuite şi toată fiinţa noastră de temeliile iadului, spre a nu le mai putea dezrobi niciodată.
Atunci, când eram în această nenorocită stare, nu vedeam pierzarea în care eram, fiindcă şi ochii noştri erau legaţi şi inima legată ca să nu vedem şi să nu dorim izbăvirea.
Cei mai mulţi dintre noi eram ca dinarul pierdut pe undeva prin gunoaie şi prin întuneric, ca să nu putem nici să strigăm spre a fi0 auziţi.
Ci numai Scumpul nostru Mântuitor Singur a făcut totul pentru noi. El ne-a iubit, El a aprins lumina, El a măturat, El a căutat cu băgare de seamă peste tot, până ce ne-a găsit (cf. Lc 15, 8-10).
O, ce bucurie a fost atunci în mijlocul îngerilor din cer şi a fraţilor de pe pământ, pentru aflarea noastră!
Puterea întunericului rămâne şi mai departe o necontenită ameninţare pentru noi, chiar şi după ce ne-am eliberat din ea. Până ce ne vom elibera şi de firea aceasta pământească, asupra căreia a stăpânit ea. | Continuare »
PILDA CU CEI CHEMAŢI LA CINĂ – Printele Iosif Trifa
Cum vom răspunde chemarii la nunta Fiului de Împărat? – Sfântul Ioan Gura de Aur
Pilda celor poftiți la cină – Părintele Constantin Galeriu
VENIŢI, SUFLETE CHEMATE – Traian Dorz
„VENIŢI, CĂ IATĂ, GATA SUNT TOATE!” – Pr. Iosif Trifa
La fapta bună nu se caută rangul, starea şi neamul – Sfântul Ioan Gura de Aur
CEI CHEMAŢI DE DOMNUL – Traian Dorz
Mulţi chemaţi, puţini aleşi – Sfântul Teofan Zăvorâtul
Cuvânt despre cele două ospeţe – Sfântul Ioan Maximovici
Chipul Dumnezeului nevăzut – Traian Dorz, meditaţii la apostolul zilei
El este Capul – Traian Dorz, meditaţii la apostolul zilei
Moştenirea sfinţilor – Traian Dorz, meditaţii la apostolul zilei
EU TE PĂSTREZ, IISUSE – Traian DORZ
Cântări potrivite cu evanghelia duminicii:
86. Veniţi, creştini, la rugăciune; 204. Aşa grăieşte Domnul slavei; 206. Să ne grăbim, prieteni; 260. Tată Sfânt, mulţumiri; 505. Toată slava pentru Tatăl; 506. Mărire Tatălui ceresc; 507. Cer şi mare, şi pământ; 597. Tu ai făcut, spre sete, apa; 633. Veniţi, veniţi, voi, cei trudiţi; 634. Împărtăşanie; 634. Vai, cu buze necurate; 718. Îţi mulţumim, Tată Sfânt; 876. Un împărat face nuntă
Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu
În calendarul sfinţeniei creştine, la 7 decembrie este pomenită Sfânta Muceniţă Filofteia, ale cărei moaşte se găsesc de şapte veacuri la Curtea de Argeş. După anumite ştiri privitoare la viaţa ei, aflăm că s-a născut pe la începutul veacului al XIII-lea în oraşul Târnovo, care pe atunci era capitala „imperiului româno-bulgar”, întemeiat şi condus o vreme de fraţii Petru şi Asan, români de neam. I s-a dat din botez numele „Filofteia”, care în greceşte înseamnă „iubitoarea de Dumnezeu”, lucru pe care îl va dovedi cu fapta în cursul scurtei sale vieţi pământeşti. Se spune că şi mama viitoarei sfinte era româncă de neam, din sudul Dunării şi o femeie foarte evlavioasă. De la ea a deprins prunca Filofteia dragostea de Dumnezeu şi de aproapele, faptele de milostenie, rugăciunile şi postul şi alte virtuţi care trebuie să împodobească sufletul unui adevărat creştin. Fiind copilă încă, Dumnezeu a chemat la Sine pe vrednica sa mamă, rămânând astfel orfană. Cu încredere în Dumnezeu, a rămas în casa părintească, respectând toate cele ce învăţase de la mama ei, trăind mai mult pentru Hristos şi pentru cei aflaţi în suferinţă.
Dar după o vreme tatăl ei s-a recăsătorit, luându-şi o femeie cu o viaţă cu totul diferită de cea a primei sale soţii. Era firesc atunci ca această femeie să n-o iubească pe Filofteia, obişnuită cu rugăciunea, cu postul şi cu mila faţă de aproapele. Drept aceea, s-a pornit cu multă ură împotriva acesteia, mai ales când se ducea la biserică sau când se ruga şi făcea fapte de milostenie, în acelaşi timp, căuta să întărâte şi pe tatăl blândei copile împotriva ei. Dar toate vorbele de ocară, bătăile şi muncile la care o punea tatăl şi mai ales mama ei vitregă, n-au putut s-o abată de la virtuţile care îi împodobeau sufletul, mai ales de la faptele milosteniei, în inima ei se întipăriseră cuvintele Mântuitorului: „Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5, 7), dar mai ales cuvintele pe care le va spune El la dreapta judecată: | Continuare »
Traian DORZ
Astăzi nu mai sunt pe lume fapte mari
ca altădată,
fiindcă nu mai sunt pe lume
suflete de oameni mari,
nici puternice credinţe,
nici simţiri adânc curate…
Creştinismul este încă,
– dar creştini aproape nu-s
şi Credinţa mai există – însă credincioşi,
puţini.
Cele trei nălţimi curate:
Dragostea adevărată,
Bunătatea şi-ndurarea sunt din ce în ce mai rare,
au ajuns necunoscute printre oamenii de astăzi…
Oamenii, lipsiţi de-acestea, profanează tot ce-ating,
ard tot ce privesc
şi uscă tot ce calcă pasul lor.
Oamenii de azi cu ură se apasă unii pe-alţii,
se nenorocesc, făcându-şi unii altora dureri
până când cu neputinţă va fi viaţa pe pământ.
Alungaţi dincoace-n-colo,
ca talazurile mării,
vor dori să moară, însă moartea va fugi de ei. | Continuare »
Traian Dorz,
fragment din «Crucea mântuitoare»
… Omenirea a avut mulţi binefăcători, în toate timpurile, care i-au căutat fericirea prin tot ce au crezut ei că pot ajuta şi uşura viaţa acesteia, a semenilor lor pe pământ. Dar cei mai mari binefăcători ai omenirii au fost, în toate timpurile şi în toate locurile, acei care le-au arătat oamenilor pe Hristos.
Acei care nu numai cu cuvântul lor puternic, luminos şi fierbinte, dar mai ales cu viaţa lor curată, binefăcătoare şi smerită L-au arătat strălucit şi vrednic pe Hristos, Viu şi Adevărat, în faţa semenilor lor, în aşa fel, ca şi aceştia să-L iubească şi dorească pe Hristos.
„Am vrea să-L vedem pe Iisus, am vrea să-L auzim pe Hristos…”
Ascultă această strigare dureroasă şi adâncă a tuturor celor ce-i întâlneşti. Poartă-te în aşa fel cu toţi, vorbeşte în aşa fel cu fiecare, ai grijă să umbli totdeauna în aşa fel, încât ascultătorii tăi să spună în urma ta nu ce frumos ai vorbit tu, ci cât de minunat este Iisus! | Continuare »
Omul cel născut de Sus
are ochi cum alţii nu-s
şi-are-un fel ce-n lume nu-i,
căci din Cer e felul lui.
Naşterea din Duhul Sfânt
nu-i ceva de pe pământ,
e ceva din Dumnezeu,
de aceea-i scump şi greu…
Dă-ne, Scump Iisus,
naşterea de Sus,
căci numai prin ea
cerul vom avea…
Scumpă-i, căci e dar ceresc
şi nu-s mulţi cei ce-o primesc,
ci numai acei ce pot
părăsi păcatul tot
şi numai acei ce vin
cu căinţă şi suspin
la Hristos, cu legământ,
şi şi-l ţin pân’ la mormânt…
Grea e – căci se cere preţ
jertfa înfrânatei vieţi,
şi-osteneli, şi suferinţi
cum au dus părinţii sfinţi,
post, şi plâns, şi rugăciuni
cum au dus cei sfinţi şi buni
– dar nimic nu-i scump şi greu
când iubeşti pe Dumnezeu… (Traian DORZ)
OCHII SFÂNTULUI NICOLAE – Traian Dorz
Viaţa Sfântul Ierarh Nicolae
Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae
Despre Sfântul Ierarh Nicolae
Din minunile Sfântului Ierarh Nicolae
Răzbunare fără pereche – Traian Dorz
ZIUA NUMELUI – Pr. Iosif Trifa
1. Zadarnice au fost toate prigoanele împotriva Bisericii şi a Bibliei,
toate rugurile şi toate torturile,
toate interzicerile şi urmăririle,
toate combaterile şi diversiunile organizate împotriva învăţăturii şi a Numelui lui Iisus Hristos.
După fiecare val al acestora, puterea înnoitoare şi vie a lui Dumnezeu a făcut ca Adevărul şi Credinţa Lui să iasă mai puternice şi mai curate din ele.
El Însuşi, Care locuieşte în Ceruri, are grijă de aceasta.
Şi El va veghea totdeauna cu grijă asupra Bisericii şi a Bibliei Sale
şi asupra tuturor vrăjmaşilor acestora.
2. Dumnezeu vede bine tot ce se organizează în contra Lui şi a alor Lui.
Ştie bine de toate consfătuirile vrăjmaşe şi de toate hotărârile puse la cale în aceste consfătuiri.
El îngăduie ca multe din aceste hotărâri să ajungă la o parte din realizare,
– dar numai atâta cât este în folosul duhovnicesc şi veşnic al credincioşilor Săi sau al Lucrării Sale,
ca să se împlinească tot ce a fost spus mai dinainte de preştiinţa lui Dumnezeu.
3. Niciodată Dumnezeu nu va îngădui ca vrăjmaşul să-şi realizeze nimic mai mult din planurile lui, peste marginea rânduită de El.
Îndată ce vrăjmaşul a ajuns această limită, Dumnezeu, cu uşurinţă, va spulbera tot ce s-a uneltit împotriva Lui.
Iar rezultatul va fi tocmai contrariul celor plănuite de cel rău,
căci una din pedepsele date diavolului este tocmai aceea de a vedea renăscând tot mai frumos ceea ce el credea că a nimicit.
Şi înălţându-se mereu şi mai puternic ceea ce el luptase să dărâme. | Continuare »
Traian DORZ
Doresc să-Ţi fiu, Iisuse, ostaş adevărat
cu toată armătura cerească îmbrăcat!
Mijlocul cu-Adevărul doresc să-l am încins,
de nici o rătăcire să nu mai pot fi-nvins.
Cu platoşa Dreptăţii s-am pieptul apărat
să nu-mi pătrundă-n suflet nimica necurat.
Cu râvna Veştii Bune picioarele să-ncalţ,
s-alerg în slujba sfântă un steag mai sfânt să-nalţ.
Iar peste toate, scutul credinţei să-l încing,
săgeţile-arzătoare a răului să sting.
Sub coiful Mântuirii să-mi fie capul meu,
ca mintea sănătoasă s-o pot avea mereu.
Ca sabia cea tare a Duhului Preasfânt
în gura mea să fie al Domnului Cuvânt.
– Aşa fiind, Iisuse, ne-nvins de-orice vrăjmaş,
Ţi-aş fi cu vrednicie adevărat ostaş!
(Pe aceeaşi temă: Armele unui ostaş din Oastea Domnului)
Traian DORZ
Când ochii mei privesc spre Tine
şi-i vezi cum zi de zi se stâng,
între nădejde şi-ntristare,
Tu ştii, Iisus Iubit, cât plâng.
Când, chinuit de neputinţă,
amare buzele îmi strâng
să-mi năbuş geamătul durerii,
Iisus Iubit, Tu ştii cât plâng.
Când, stors de-a sufletului vlagă,
eu inima-n suspin mi-o frâng,
când nu mai pot purta povara,
Iubit Iisus, Tu ştii cât plâng.
O, fie-Ţi milă, fie-Ţi milă,
căci lungile-aşteptări mă-nfrâng,
priveşte-mi viaţa-nlănţuită,
Tu ştii, Iubit Iisus, cât plâng.
Adu-mi odată dezlegarea
de orice lanţuri ce mă strâng,
o, după-o clipă de odihnă,
Iisuse, până când să plâng?
În vremea aceea învăţa Iisus într-una din sinagogi sâmbăta. Şi iată, o femeie era acolo ce avea duhul neputinţei de optsprezece ani. De această femeie S-a apropiat Iisus şi punându-Şi mâinile pe dânsa, îndată s-a tămăduit şi mărea pe Dumnezeu. Dar pizmătăreţii farisei cârteau, zicând: „Nu se cade a lucra sâmbăta”. La aceasta, Iisus a răspuns cu mustrarea: „Făţarnicilor, au nu-şi dezleagă fiecare dintre voi boul de la iesle sâmbăta şi-l duce la apă? Dar această femeie pe care a legat-o satana de optsprezece ani au nu se cădea a se dezlega de legătura ei sâmbăta?”. Şi aceste zicând, se ruşinau toţi cei ce stăteau împotriva Lui. (Lc 13, 10-17)
Precum vedeţi în evanghelia de duminică, Iisus le-a dat fariseilor o mustrare şi o învăţătură cum să prăznuiască ziua Domnului. Dar să luăm aminte. Evanghelia de duminică ne mustră şi pe noi şi ne învaţă şi pe noi cum să ţinem cu adevărat şi bine praznicele Domnului.
Pe multe din poruncile şi învăţăturile Domnului Dumnezeu le-a stricat vremea şi diavolul, dar parcă pe nici una n-a stricat-o aşa de mult ca pe porunca a patra: „Adu-ţi aminte de ziua Domnului şi o cinsteşte pe ea”. De la început, Lucifer, diavolul cel mare, a zis slugilor sale: „Veniţi să stingem toate praznicele lui Dumnezeu de pe pământ!” (Ps 73, 9). Şi de atunci diavolul lucrează neîncetat să strice praznicele Domnului. Hotărât, iubiţilor cititori, duminicile şi sărbătorile, aşa cum se ţin astăzi, stau mai mult de jumătate în slujba dracilor decât în slujba măririi lui Dumnezeu. | Continuare »
1. O, ce privelişte tristă este un suflet care, în loc să stea drept şi să meargă frumos, stă gârbov şi merge încovoiat sub povara unui păcat ascuns sau a mai multora, – în timp ce Domnul şi fraţii se tot luptă să l îndrepte. Şi numai el nu şi dă seama de marea nenorocire în care se află.
2. Ce jalnică este starea când şi mai multe suflete ale aceleaşi familii au ajuns astfel – şi orice nădejde de vindecare pare pierdută pentru ei! Dar după ani de încercări şi după ce toţi au pierdut nădejdea de a i mai îndrepta, – totuşi o singură scăpare încă mai poate fi: minunea lucrării lui Hristos. Deci să nu i părăsim de tot niciodată pe cei ajunşi astfel. Ci să strigăm către Domnul cu atât mai mult cu cât starea lor e mai grea. Boala învechită însă se vindecă cu atât mai greu, cu cât însuşi bolnavul doreşte tot mai puţin vindecarea sa.
3. Toate dorinţele şi gândurile noastre bune nu se pot înfăptui niciodată fără Jertfa cea Scumpă a Mântuitorului nostru Preaiubit. Dar nici fără partea de suferinţă care ni se cere şi nouă înşine, împreună cu suferinţa lui Hristos, pentru realizarea scopului mântuitor la care lucrăm (Col 1, 24). | Continuare »
Sursa: Sinaxar 30 Noiembrie
Acesta era din oraşul Betsaida, fecior al unui oarecare Iona evreul, fratele lui Petru, cel dintâi dintre ucenicii lui Hristos. Acesta a fost mai întâi ucenic al lui Ioan înaintemergătorul şi Botezătorul. Apoi dacă a auzit pe dascălul său arătând cu degetul şi zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu cel ce ridică păcatul lumii”, lăsându-l pe el a urmat după Hristos. Şi zicând lui Petru: „Aflat-am pe Iisus cel din Nazaret”, l-a atras spre dragostea lui Hristos. Se află şi altele multe în Sfânta Scriptură despre dânsul. Acestuia, după ce a urmat lui Hristos, când a fost după înălţarea Lui de au luat sorţi apostolul, şi au mers care într-o ţară, care într-alta, atunci acestui întâi-chemat i-a căzut soarta şi a luat Bitinia şi Marea Neagră şi părţile Propontidei şi Calcedonul, Bizanţul, Tracia, Macedonia şi părţile cele ce ajung până la fluviul Dunărea, Tesalia, Grecia şi părţile Ahaiei, asemenea şi Aminsos, Trapezunta, Iraclia şi Amastris. Însă acestea le-a umblat nu aşa degrabă, cum le trecem cu cuvântul, ci în fiecare ţară răbdând multe împotrivă şi multe lucruri cu nevoi, le-a biruit pe toate cu îndemnul şi cu ajutorul lui Hristos. Dintre care cetăţi aducând una la mijloc, voi lăsa pe celelalte celor ce le ştiu. Căci mergând acesta la Sinope şi propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, a suferit multe necazuri şi torturi de la cei ce locuiau acolo, pentru că acei sălbatici oameni l-au trântit jos şi, apucându-l de mâini şi de picioare, l-au tras grăpiş, şi cu dinţii l-au scuturat, şi l-au bătut cu lemne şi cu pietre, şi l-au lepădat departe de cetate, dar el iarăşi s-a arătat cu totul întreg şi sănătos de răni, cu harul Învăţătorului şi Mântuitorului său. | Continuare »
(Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz
la botezul de la Buciumi – 28 noiembrie 1981)
Mâine e duminica aceea când se citeşte în toate bisericile noastre Evanghelia cu „tânărul bogat” care a venit la Domnul. Scrie despre el şi Sfântul Evanghelist Matei, şi Marcu, şi Luca. Fiecare aminteşte una dintre părţile interesante ale vieţii acestui tânăr. Am dori să amintim aceste lucruri nu numai pentru că mâine e duminică şi se citeşte în bisericile noastre această evanghelie, ci pentru că în ea sunt cuprinse nişte lucruri de foarte, foarte mare însemnătate pentru fiecare dintre noi…
Am vrea să citim împreună această Evanghelie şi după aceea să gândim adânc asupra înţelesului acestor adevăruri pe care Mântuitorul ni le-a înfăţişat şi la care e bine dacă fiecare dintre noi luăm bine seama, pentru că într-una dintre aceste şapte probleme cuprinse în această Evanghelie ne găsim fiecare dintre noi. Să ne cântărim fiecare în lumina şi în Cuvântul voii lui Dumnezeu şi să ne cercetăm noi înşine în care dintre aceste stări suntem.
Să ţinem minte nişte lucruri foarte însemnate pentru fiecare, pentru că noi trebuie să ştim: „Nici unul dintre cuvintele lui Dumnezeu nu e lipsit de putere”, nici de înţeles, nici de adevăr.
Sunt şapte probleme mari:
1. o mare problemă – problema mântuirii;
2. o mare grabă;
3. o mare întrebare;
4. un mare răspuns;
5. o mare condiţie;
6. o mare întristare;
7. un mare faliment.
1. Prima problemă este problema mântuirii. Mântuitorul era atunci în cetatea aceea. Şi el, tânărul bogat, foarte, foarte ocupat cu atâtea treburi de peste zi, deşi a auzit că Mântuitorul este acolo şi propovăduieşte Evanghelia de mult timp, a alergat la Mântuitorul în ultimul moment. | Continuare »
Sfântul Luca al Crimeei, Predici, Editura Sophia
Aţi ascultat astăzi pericopa evanghelică despre tânărul bogat, care n-a dorit să îşi împartă averea pentru a moşteni Împărăţia cerurilor. Atunci Domnul a spus că este mai greu pentru un bogat să intre în Împărăţia cerurilor decât o cămilă prin urechile acului. Parcă nu mai este oportun să vorbim despre avere, fiindcă în ţara noastră nu mai sunt bogaţi, ci toţi sunt egali. Totuşi cred că, ascultând cuvântul meu, veţi vedea că întotdeauna şi în toate timpurile este momentul să vorbim despre bogăţie. Înainte să vă tâlcuiesc cuvintele lui Hristos adresate tânărului bogat, fiţi atenţi la ceea ce a scris Sfântul Apostol Iacov despre cei bogaţi: “Ascultaţi acum voi bogaţilor: plângeţi şi vă tânguiţi de necazurile ce vor să vină asupra voastră. Bogăţia voastră a putrezit şi hainele voastre le-au mâncat moliile. Aurul vostru şi argintul au ruginit, şi rugina lor va fi mărturie împotriva voastră, şi trupurile voastre ca focul le va mânca: aţi strâns comori în vremea din urmă. Iată, plata pe care voi aţi oprit-o, lucrătorilor ce v-au secerat ţarinile strigă, şi strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului Savaot. V-aţi desfătat pe pământ şi v-aţi dezmierdat; v-aţi îmbuibat inimile în ziua înjunghierii. L-aţi osândit pe cel drept şi L-aţi omorât; El nu va ţine piept“. (Iacov 5, 1-6) | Continuare »
