Traian Dorz, HRISTOS — DUMNEZEUL NOSTRU (Meditaţii, rugăciuni şi cântări la Sfânta Evanghelie după Ioan  – Capitolul 1)

„«De unde mă cunoşti?» – I-a zis Natanael. Drept răspuns, Iisus i-a zis: «Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin.»“

Cu câtă bucurie întâmpină Domnul pe omul nefăţarnic!
Cu câtă bucurie întâmpină Domnul Iisus pe Natanael când vine cu Filip la Dânsul!
Se vede cât de mult îl aşteptase Domnul şi cât îl dorea să vină la El.Filip-si-Natanael-cu-Iisus
Toate bănuielile şi neîncrederea din inima lui Natanael se risipesc pe totdeauna numai la un cuvânt pe care i-l spusese Domnul: „Te-am văzut mai înainte… sub smochin!“
Ce uluitoare descoperire pentru Natanael! Nimeni în afară de Dumnezeu nu a putut şti ce făcuse el sub smochin…
Trebuie să fi fost ceva atât de tainic şi de hotărâtor ceea ce se petrecuse acolo, încât el n-a mai avut nevoie de nici o altă dovadă pentru a se convinge de Dumnezeirea Mântuito-rului, Care nu le putea şti pe acelea dacă nu era Dumnezeu.

Poate el sub smochin făcuse un lucru bun, poate făcuse un lucru rău.
Poate se rugase mai stăruitor ca oricând lui Dumnezeu, ca să-i arate dacă acest Iisus, despre Care aude atâtea lucruri uimitoare, este sau nu este ceea ce se vorbeşte despre El. Dacă este El Mesia cel aşteptat sau nu.
Sub acest smochin, într-un tainic colţ al grădinii sale, Nata-nel se va fi rugat mai fierbinte şi mai stăruitor ca oricând pentru limpezirea acestui lucru atât de însemnat pentru mân-tuirea lui şi a neamului său.
Iar Dumnezeu, Care ascultă totdeauna rugăciunile sincere ale acelor care Îi cer cunoaşterea Adevărului numai pentru a-L urma, a întocmit toate lucrurile în aşa fel, încât Natanael să ajungă la Dânsul pe drumul cel mai scurt. Căci nici o întâm-plare în viaţă nu este întâmplătoare.

Nu este întâmplător nici faptul că această carte a ajuns acum în mâinile tale, iubite cititor, şi aceste cuvinte au ajuns la urechile tale.
Că un prieten ţi-a dat-o sau un străin ţi-a vândut-o sau un frate ţi-a spus. –
Principalul este că ai ajuns să o citeşti. Acesta este scopul: să te întâlneşti astfel cu Hristos, acum şi aici. | Continuare »

Atunci când Te-am aflat pe Tine

TRAIAN DORZ, din Cântarea, ca meditaţie pg. 72-74

… Ce strigăt de bucurie este izbucnirea acelora care vin cu faţa strălucitoare spre Hristos, zicându-le tuturor oamenilor: „Noi L-am aflat pe Mesia, Care se cheamă Hristos”, după cum scrie în Evanghelia după Ioan 1, 45, când Filip i-a zis lui Natanael: „Noi am aflat pe Acela despre care au scris proorocii şi Moise, pe Iisus”.
La această veste minunată adusă de acela care-L aflase pe Iisus, Natanael s-a ridicat şi el şi s-a dus să-L afle şi să-L asculte şi el pe Domnul. Şi cât de minunat l a primit Iisus pe Natanael venind spre Dânsul, când i a spus: „Iată un iudeu în care nu este vicleşug”!
Binecuvântat este şi binecuvântat va fi în veci sufletul în care nu este vicleşug când vine la Dumnezeu! Un suflet în care nu este vicleşug, acela va fi totdeauna iubit şi plăcut Lui Dumnezeu, fiindcă el este sincer totdeauna şi nu-şi ascunde niciodată starea, şi nu-şi preface niciodată vorbele, şi nu-şi făţărniceşte niciodată umblarea lui. El va fi totdeauna smerit, va primi cu bucurie orice îndemn bun şi va urma îndată orice chemare mântuitoare. Iar după ce acest suflet smerit şi fără vicleşug L-a aflat pe Hristos, toată curăţia inimii lui se va revărsa în mărturisiri înflăcărate, în rugăciuni fierbinţi şi-n cântări fericite despre bucuria aflării Mântuitorului său; despre dragostea cu care va veni către toţi semenii săi.

O, ce minunată este bucuria aflării lui Hristos! Nici o altă bucurie de pe lume nu mai poate fi asemănată cu această bucurie. Dintr-o astfel de bucurie a izbucnit şi cântarea Atunci când Te-am aflat, Iisuse, în care se spune astfel bucuria acestei aflări a lui Iisus. Se spune în cântarea aceasta: | Continuare »

Cinstirea Sfintelor icoane

SĂ MERGEM DUPĂ HRISTOS – I. Tâlcuitor

Predică în Duminica Ortodoxiei – Sfântul Ioan Maximovici

VINO ŞI VEZI!… – Traian Dorz

Păcatul hulei împotriva lui Dumnezeu alcătuieşte miezul tuturor ereziilor – Sfântul Ignatie Briancianinov

IISUS A GĂSIT PE… Traian Dorz

Duminica ortodoxiei – un moment de fericită şi dreaptă mărturisire – Vlad Gheorghiu

[Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi proorocii] – Sfântul Nicolae Velimirovici

AICI, ÎN PUSTIUL ACESTA  – Traian Dorz

Oastea Domnului este aflarea şi vestirea lui Iisus cel Răstignit – Pr. Iosif Trifa

TU TE VEI CHEMA PETRU… – Traian Dorz

Despre icoane – Sf. Ioan Damaschin

Ocara lui Hristos – Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul zielei

Alţii au suferit… – Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul zielei

Suferă împreună – Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul zielei

Pr. Iosif TrifaCeva despre postul cel adevărat

izgonirea din raiÎn evanghelia de azi, ne învaţă Mântuitorul cum trebuie să postim. În legătură cu această evanghelie, vom spune şi noi unele învăţături despre post.
Despre mântuirea sufletului se vorbeşte mult şi îna multe feluri. De altfel, taina mântuirii este simplă. Greşeala lui Adam a lăsat în noi otrava păcatului; a lăsat pe „omul cel vechi“, firea cea veche. Domnul Iisus a venit să nimicească această otravă; a venit să omoare în noi pe „omul cel vechi“, firea cea veche, ca să trăim în „omul cel nou“, în „omul cel duhovnicesc“ (cf. I Cor. 2, 14). Prin Jertfa Crucii Sale, Domnul Iisus ne-a dat puterea „să murim faţă de păcat“ (Rom. 6, 2).
Dar lucrul acesta nu merge aşa uşor. A muri faţă de păcat este o culme a mântuirii ce se poate ajunge numai după o viaţă întreagă de luptă şi biruinţă. Să ne însemnăm bine un lucru: firea noastră cea veche nu poate fi omorâtă cu totul. Ea poate fi slăbită, poate fi făcută nevătămătoare, dar nu poate fi omorâtă cu totul. „Adam cel vechi“ n-a murit cu totul în noi. Orice am face, orice am isprăvi, îl simţim că trăieşte în noi.
Viaţa noastră este o războire neîncetată între „Adam cel vechi“ şi „Adam cel nou“; între firea cea veche şi firea cea nouă. În această luptă, Domnul Iisus a venit şi ne-a adus ajutor de biruinţă.
Eu îmi închipui firea cea veche în asemănarea imaginilor ce arată inima omului. Patimile cele rele sunt nişte urme din grădina Edenului; sunt nişte dobitoace ale diavolului. Aceste dobitoace au lipsă de „păşune“, de „mâncare“, altcum tânjesc şi amorţesc. | Continuare »

Suflet căit…

Suflet căit şi-ndurerat
ce plângi neliniştit,
te temi că n-ai să fii iertat,
că n-ai să fii primit?
…Vei fi, vei fi, vei fi primit,
căci prin Iisus poţi fi primit!
Eşti prea adânc de păcătos
şi-n rele întinat,
tu crezi că eşti prea ticălos,
că nu poţi fi iertat?
…Vei fi, vei fi, vei fi iertat,
căci prin Iisus poţi fi iertat!

N-ai fapte bune câte-ai vrea
şi nici credinţă n-ai,
să poţi fi mântuit prin ea
şi plângi pierdutul Rai?
…Poţi fi, poţi fi, poţi fi în Rai,
căci prin Iisus tu poţi fi-n Rai!
De crezi în El, poţi fi iertat
şi poţi fi mântuit,
de tot păcatul tău spălat
prin Sângele-I Slăvit.
…Vei fi, vei fi, vei fi sfinţit,
căci prin Iisus poţi fi sfinţit!

Traian DORZ, Cântări de Pace

Izgonirea-lui-Adam-din-Rai-3Sfântul Nicolae Velimirovici

Prima regulă a soldatului care se află pe câmpul de luptă, este să nu se predea duşmanului. Comandantul dă comanda dinainte, ca fiecare soldat să se ferească de capcana inamicului, pentru a nu fi înşelat şi prins. Soldatul cel singuratic, flămând, înfrigurat şi dezbrăcat, va fi mai ispitit să se predea duşmanului. Potrivnicul înşelător se va folosi de strâmtorările sale prin toate căile cu putinţă. Vrăjmaşul poate fi flămând, dar va arunca soldatului o bucată de pâine, pentru a-i arăta acestuia îndestularea sa. Vrăjmaşul poate fi înfrigurat, zdrenţuit şi dezbrăcat, dar va arunca soldatului o hăinuţă, ca şi cum el ar fi îndestulat şi bine îmbrăcat. El va trimite soldatului ziceri, în care se laudă că este în întregime sigur de biruinţa sa, şi îl va minţi pe sărmanul soldat, ca şi cum ar avea regimente de prieteni de-ai soldatului la stânga şi la dreapta lui, care s-au predat, ori generalul aceluia fusese ucis în chip dovedit, ori împăratul aceluia ceruse încheierea armistiţiului! El va făgădui soldatului întoarcerea grabnică la vatră şi o slujbă bună şi bani şi tot ceea ce omul poate doar să viseze, atunci când se află în mare strâmtorare. Generalul arată toate aceste curse şi capcane ale vrăjmaşului, încă dinainte, şi atenţionează soldaţii să nu aibă încredere în ei cu nici un preţ, ci să se păzească pe ei, să nu se predea, ci să-şi păstreze steagul cu credinţă, chiar cu preţul vieţii.

Pentru soldaţii lui Hristos este o regulă de însemnătate întreagă, ca să nu se dea pe ei vrăjmaşului, în lupta cu duhul cel rău, al acestei lumi. Şi Hristos, ca Împărat şi Căpetenie a noastră în această luptă, ne arată aceasta şi ne atenţionează despre aceasta. „Iată, v-am spus de mai înainte.” (Matei 24:25; cf. Ioan 14:29), spune El ucenicilor Săi. Primejdia este mare şi vrăjmaşul oamenilor este mai cumplit şi mai înşelător decât oricare alt vrăjmaş pe care vi-l puteţi închipui. Domnul a grăit despre aceasta şi în alt loc: „iată satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu.” (Luca 22:31). Satan cercetează oamenii fără încetare, chiar din ziua în care l-a înşelat pe omul cel dintâi – din ziua în care a pus stăpânire pe libertatea oamenilor, şi i-a îndepărtat de Dumnezeu, punându-i în slujba lui. El îl atrage la sine pe soldatul lui Hristos, prin oricare înşelare cu putinţă, ademenindu-l cu făgăduieli mincinoase şi arătându-i o bogăţie care nu există. Nimeni nu este mai flămând decât el, dar el le arată pâine celor flămânzi, chemându-i să se predea. Nimeni nu este mai dezbrăcat decât el, dar el îi atrage pe oameni spre culorile îmbrăcăminţii sale mincinoase şi închipuite. | Continuare »

„Şi l-a scos Domnul Dumnezeu pe Adam din raiul desfătării”… (Fac 3, 23)

Iată cu ce plâns şi durere iese Adam şi Eva din raiul desfătării. Dumnezeu îi aşezase în raiul tuturor bucuriilor şi plăcerilor sufleteşti. Ei trăiau acolo cu adevărat „după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”, fără să cunoască păcatul sau moartea, sau boala, sau orice alte lipsuri şi scăderi sufleteşti sau trupeşti. Şi cine a stricat această minunată stare sufletească a lui Adam şi Eva? Ispita şi păcatul. Adam şi Eva n-au ascultat porunca ce le-a dat-o Dumnezeu şi iată ce a făcut cu ei păcatul neascultării. I-a scos din raiul cel frumos; le-a slăbit sufletul şi trupul şi le-a umplut viaţa cu boli, cu necazuri, cu lipsuri, cu dureri trupeşti şi sufleteşti. Păcatul lui Adam şi Eva a fost atât de mare, încât a trecut şi asupra urmaşilor lor, precum zice Apostolul Pavel: „Printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea” (Rom 5, 12). Acesta e păcatul strămoşesc care a trecut cu moarte şi cu mari scăderi trupeşti şi sufleteşti în toţi urmaşii lui Adam.
Dar alături cu păcatul şi moartea, în urmaşii lui Adam a trecut şi ceva bun. Adam şi Eva au ieşit din rai cu lacrimile părerii de rău pentru păcatul ce l-au făcut şi pentru starea fericită pe care au pierdut-o. Aceste lacrimi, precum şi amintirea şi dorinţa cea vie după fericirea pierdută, au rămas şi în urmaşii lui Adam. Şi a mai rămas încă ceva bun. Când i-a scos din rai, Dumnezeu i-a mângâiat pe Adam şi Eva cu făgăduinţa unui Mântuitor „Care va zdrobi capul şarpelui”. | Continuare »

Sfântul Luca al Crimeei – Cuvinte în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai

Cât de bine numesc sfintele cântări postul „maică a înfrânării”! Căci, pe de o parte, nimic nu îl împinge pe om atât de mult la încălcarea întregii înţelepciuni ca îmbuibarea şi beţia, adică încălcarea postului, iar pe de alta păzirea postului ne duce la cea mai înaltă formă a întregii înţelepciuni, care e curăţia inimii.
Ştiu cât de grea este postirea în vremurile noastre, ştiu că nu totdeauna puteţi găsi mâncare de post. Ce să vă spun? Important e nu numai ce vă intră în gură, ci în primul rând dispoziţia duhovnicească, atitudinea faţă de post: căci dacă nu aveţi mâncare de post şi sunteţi nevoiţi să mâncaţi ce puteţi găsi, Dumnezeu n-o să vă osândească pentru asta; dar dacă veţi dispreţui postul, dacă nu veţi avea intenţia şi dorinţa de a posti, veţi fi osândiţi de Dumnezeu, fiindcă El preţuieşte nu numai faptele noastre bune, ci şi intenţiile noastre bune. El priveşte inima noastră, şi dacă vede că suntem amărâţi fiindcă nu putem posti, ne socoate această amărăciune întru adevărat post.
De ce suntem datori să nutrim mare evlavie faţă de post? În primul rând, fiindcă postul a fost rânduit de însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, iar ceea ce a rânduit El e sfânt şi cuvintele Lui trebuie păzite din toată inima. | Continuare »

judecata infricosataPr. Iosif Trifa, Tâlcuirea Evangheliilor de peste an

Un om m-a întrebat odată despre credinţa mea în viaţa cea viitoare. I-am răspuns că eu cred în viaţa cea de veci şi în Judecata cea de Apoi nu numai pentru că spune Credeul acest lucru, ci pentru că am citit cu băgare de seamă Sfânta Scriptură şi am aflat că trei părţi din câte sunt scrise în ea s-au împlinit cuvânt de cuvânt. Toate profeţiile despre Mântuitorul şi toate cele ce scrie Biblia despre timpurile trecute şi despre timpurile noastre s-au împlinit şi se împlinesc slovă cu slovă. Iar, dacă s-au împlinit cele două părţi, de bună seamă, se va împlini şi partea din urmă, partea a treia, cu învăţătura despre viaţa de veci şi Judecata de Apoi. Vai, cum nu citesc oamenii Biblia, Cartea lui Dumnezeu, unde se vede lămurit cum curge viaţa omenirii şi viaţa omului! În Biblie se vede lămurit întreg trecutul şi viitorul omenirii şi al omului. Biblia spune lămurit care este rostul vieţii omului şi care este viitorul lui. Scriptura spune apriat că „după moarte vine judecata“ (Evrei 9, 27). Scriptura spune apriat că Domnul Iisus va veni pe neaşteptate, pe norii cerului, să judece lumea. În capul Cărţii scris este: „Iată, vin (…) ca să dau fiecăruia după faptele sale“ (Apoc. 22, 12). Dacă oamenii ar citi cu luare-aminte Biblia, ar afla că „Ziua Aceea“ e aproape, se apropie. Toate semnele arată că venirea Domnului e aproape. Dar „despre Ziua Aceea sau Ceasul Acela nimeni nu ştie: nici îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatăl“ (Marcu 13, 32). De altfel, pentru noi, nici nu are vreo însemnătate mai mare întrebarea: când va veni Fiul Omului? Pentru noi are însemnătate întrebarea: cum ne va afla Ziua aceea? Vai, ce mişcare mare va fi în Ziua când Se va arăta Fiul Omului pe norii cerului! Toţi care se vor afla atunci pe pământ şi toţi care vor fi în mormânt se vor umple de spaimă şi fior. Trâmbiţa Judecăţii îi va chema pe toţi înaintea Domnului. Dar fiorul celor treziţi va fi de două feluri:
1. Ceata celor credincioşi – ceata celor mai puţini care au trăit o viaţă cu Domnul şi Evanghelia Lui – se va umple de fiorul bucuriei. Credincioşii vor striga, bucurându-se: Vine Domnul!… Vine scumpul nostru Mântuitor!… A sosit Cel pentru Care am trăit în lume!… | Continuare »

V-adeveresc, prieteni, că este o răsplată,
iar ceasul ei e-aproape şi pentru fiecare,
că orice gând şi urmă, odată şi odată,
nu poate să nu aibă un plâns ori o cântare.

V-adeveresc, prieteni, că nu-s uitaţi nici unii,
că fără amânare şi fără nedreptate
se va plăti-ascultării, se va plăti minciunii
întocmai când e clipa şi-ntocmai după toate.

V-adeveresc, prieteni, că-ntocmai este scrisa
ce le-ntăreşte-acestea c-o neclintită lege,
că Însuşi Dumnezeul cel Viu şi Sfânt promis-a
răsplată dreaptă căii ce-oricare şi-o alege.

V-adeveresc, prieteni, că lângă fiecare
e cumpăna cea dreaptă, atentă şi-ncruntată,
că nu-i nici întuneric, nici groapă, nici uitare
în care să se-ascundă ceva de Judecată.

V-adeveresc, prieteni, că Singura Salvare
de spaima Judecăţii Eternă şi Grăbită
e numai Jertfa Crucii în veci Ispăşitoare
şi lacrima ce-O face crezută şi primită.

Traian Dorz, Cântările din urmă

[De ce trebuie încă o dată să mai fie o Judecată?]

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea de botez din Ogeşti – decembrie 1980

De multe ori m-am gândit: De ce trebuie să mai fie judecata la sfârşitul veacurilor încă o dată, dacă fiecare om, când moare, merge sigur la locul pe care şi l-a pregătit în viaţa lui? Cum se spune în pilda cu săracul Lazăr şi bogatul nemilostiv. Se spune acolo, Mântuitorul a spus cu gura Lui sfântă: „A murit bogatul şi a ajuns în locuinţa morţilor, în chinuri. A murit săracul şi a fost dus de îngeri în rai, în sânul lui Avraam”.
Deci îndată după moarte, omul se duce hotărât acolo unde îşi merită locul, după felul de viaţă pe care l-a trăit. Totuşi în Sfânta Evanghelie Mântuitorul spune – şi noi rostim în Crezul pe care îl rostim în fiecare duminică sau de fiecare dată când îl rostim: „…şi iarăşi va veni cu mărire, să judece viii şi morţii, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit”. Şi în Evanghelie spune aşa de limpede: „Va veni Fiul Omului pe norii cerului, cu sfinţii Săi îngeri, şi toate noroadele pământului vor fi adunate înaintea Lui, şi morţii vor învia: şi cei care au fost arşi vor ieşi din foc. Şi cei care s-au înecat vor ieşi din ape. Şi cei care au fost înghiţiţi de fiare sălbatice vor veni de acolo. Şi cei care au putrezit de mii de ani în pământ; pentru că nimic nu piere, numai se transformă materia. Din materia aia care n-a pierit se va reface iarăşi omul cu trupul şi cu sufletul său şi va sta în faţa scaunului de Judecată al lui Dumnezeu, cum este scris: „De ce judeci tu pe fratele tău? Sau de ce osândeşti tu pe aproapele tău? Căci toţi va trebui să ne înfăţişăm înaintea scaunului de Judecată al lui Hristos, să ne primim răsplata după binele sau răul pe care l-am făcut când eram în trup”.
Şi toţi ne vom înfăţişa, şi viii, şi morţii. | Continuare »

Iată Ceasul Judecăţii, ceasul cel cumplit şi greu,
auzi glasul de arhanghel, trâmbiţa lui Dumnezeu,
vezi mormintele deschise,
iad şi foc, şi mări, – pe rând,
dau afară pe toţi morţii îngroziţi şi tremurând.

Iată Tronul alb de flăcări,
– iată Cel ce stă pe el,
Împăratul – fost pe Cruce,
Leul – fost odată Miel,
Răstignitul – iată-L Rege,
– iată-al Spadei Lui tăiş,
– o, voi stârpituri trufaşe, – unde veţi găsi-ascunziş?
Cad palatele-n cutremur,
tronurile cad în scrum,
unde sunt lăudăroşii, unde-s cei viteji acum?
Unde-i toată-mpotrivirea diavolului
şi-a-alor săi?
– Toată ura uriaşă e ca paiu-n vâlvătăi!…

…Iar când se va duce fumul de pe tot cuprinsul nou,
nu va mai fi tot Trecutul nici măcar un stins ecou,
va fi numai Veşnicia cu alt Cer şi alt Pământ,
unde va domni de-a pururi numai ce-i curat şi sfânt!

Traian Dorz, Cântări Noi

VENIŢI LA MINE (Mt 11, 28) – DUCEŢI-VĂ DE LA MINE (Mt 25, 41)

Ioan  Marini, «Glasul Dreptăţii» nr. 4 / 23 ian. 1938, p. 4

De peste 100 de ori răsună în Biblie chemarea ,,Veniţi la Mine” şi numai o dată osânda ,,Duceţi-vă de la Mine”

În Sfânta Scriptură, în peste 100 de locuri se găseşte chemarea dragostei lui Dumnezeu către noi. Dulcea chemare „Veniţi la Mine” ne cheamă din peste 100 de locuri, în diferite chipuri, să venim, să gustăm şi să vedem că „bun este Domnul” (I Ptr 2, 3). Şi acel „vino” răsună atât de dulce şi gingaş, încât de piatră să fie cineva şi tot nu poate să nu-l asculte. „Dragostea lui Hristos ne strânge – striga Apostolul Pavel, înflăcărat de iubirea care îl copleşise la umbra Crucii (II Cor 5, 14). Socoteşte apoi Majestatea Dumnezeiască ce ne grăieşte şi ne cheamă şi vei vedea cât de măreaţă este această dragoste care vine în lume şi aleargă pe toate drumurile după nişte bieţi sărmani, săraci şi goi, după nişte hoţi şi puşcăriaşi, desfrânaţi, lacomi şi plini de tot felul de alte răutăţi. Cât de mare este această dragoste şi cât de preţioasă este chemarea ei!
A n-o asculta înseamnă a săvârşi cel mai mare păcat.
Faţă de aceste dulci chemări, Biblia are spus o singură dată, hotărât, cuvântul de osândă „Du-te”: „Duceţi-vă de la Mine”, pe care-l va spune Domnul la Judecata de Apoi.
O viaţă întreagă, dragostea lui Dumnezeu l-a chemat pe om; dacă el respinge această dragoste, la sfârşit se întâlneşte cu acel înfricoşat „Du-te”. „Dumnezeu este dragoste” (I In 4, 8). Această dragoste ne-a creat în chip atât de minunat (Ps 139, 14) şi ne-a dat o menire atât de frumoasă şi măreaţă pe pământ (Fac 2)! Omul a dispreţuit însă această dragoste, a păcătuit şi s-a despărţit de Dumnezeu, Făcătorul lui (Fac 3). | Continuare »

Judecata-de-apoi-8Viorel Bar

Doamne, când la Judecată
lumea toată ai să-aduni,
despărţind pe totdeauna
pe cei răi de cei ce-s buni,
ai să faci precum păstorii,
oi, de capre când despart:
depărta-vei pe vecie
Tu pe-ai Tăi de-ai celuilalt.

Doamne, cei ce-n rele umblă,
cum vor plânge de amar
când veni-va Judecata
cu al iadului coşmar,
dar pe cei ce Te căutară
peste tot când sufereai
însetat, flămând, prin temniţi,
ai să-i iei cu Tine-n Rai.

Doamne, pentru judecată,
fă-mă vrednic de pe-acum
şi-al meu suflet s-aibă parte
de Viaţă, nu de scrum.
Să pot cerceta cu milă
pe sărmani când sunt la greu,
ca la marea Judecată,
între oi să fiu şi eu.

ÎNVĂŢĂTURA MÂNTUITORULUI DESPRE POST

Evanghelia de duminică este pusa înaintea noastră la prinderea postului, cu învăţătură sufletească despre cum trebuie să facem postul nostru curăţitor de păcate şi mântuitor de suflete. Evanghelia începe cu vorbele: „De nu veţi ierta greşelile semenilor voştri, nici Tatăl ceresc nu vă va ierta”. Asta înseamnă că şi temelia postului trebuie să fie iertarea şi iubirea de oameni. Nici postul, nici viaţa noastră de creştini n-ajunge nimic dacă nu se reazemă pe această temelie. „Ura şi neîmpăcarea este păcatul cel mai mare – zice Sf. Ioan Gură de Aur. Nici postul, nici rugăciunea, nici milostenia n-ajung nimic dacă au ne-am împăcat”. De ce? Apoi de aceea, pentru că noi trăim din mila şi iertarea Tatălui ceresc şi această iertare ni s-a dat şi ni se dă condiţionat, ca şi noi să iertăm altora. În acest înţeles ne-a învăţat Mântuitorul a ne ruga: „Şi ne iartă nouă, Doamne, greşelile noastre precum iertăm şi noi greşiţilor noştri”. De câte ori ne rugăm aşa, dar nu iertăm, ne osândim pe noi înşine (citeşte pilda datornicului nemilostiv de la Matei 18, 23-35).
„Când postiţi nu fiţi ca făţarnicii”… zice mai departe evanghelia. Să luam aminte că această mustrare apasă şi posturile noastre. Cei mai mulţi creştini intră în sfântul post, trec prin el şi ies din el fără nici o schimbare sufletească. Schimbăm numai mâncările, dar purtările ba. (Cei mai mulţi nu schimbă nimic: nici mâncările, nici purtările.) «Posteşti? – întreabă Sf. Ioan Gură de Aur. Arată-mi prin faptele tale… Să postească nu numai gura ta, ci şi ochii, urechile, picioarele şi mâinile tale… Că de-am mânca numai cenuşă şi încă de nici un folos nu ne va fi postul, dacă noi ne înfrânăm numai de mâncări şi de păcate nu”. | Continuare »

E vremea postului din nou şi Paştile-s aproape,
Iisuse, sufletu-mi uscat se-apleacă să se-adape
din al Cuvântului Izvor, din harul Crucii Tale,
să-şi poată Golgota sui mai întărit pe cale.

Ajută-mi, Doamne, să postesc cu-ntreaga mea fiinţă,
cu duh ascuns şi înfrânat, şi plin de umilinţă,
nimic făţarnic neavând, ca nu cumva odată
să mă găsească vinovat Divina Judecată.

Ajută-mă să pot ierta cu inima deplină
pe orişicine-ar fi făcut în contra mea vreo vină;
aşa cum eu mă rog să-mi ierţi întregile-mi păcate,
ajută-mă să iert şi eu la orice semen toate.

Ajută-mi, binele ce-l fac cât mai ascuns să-mi fie,
nici o-ntristare să n-aduc, ci numai bucurie;
fă-mi darnic sufletul deplin, căci şi acum, şi Mâne
Tu nu-mi socoţi după cât dau, ci după cât rămâne.

Ajută-mi să nu strâng comori ce furul le răpeşte,
ci aurul cel nevăzut ce-n ceruri străluceşte.
– Aşa să-mi fie postul meu, ca-n Ziua Învierii
să fiu iertat şi-nvrednicit de Slava Înfierii.

Traian Dorz – Cântarea viitoare

Fragment din vorbirea fratelui Ioan Opriş (Batiz) la nunta din Hunedoara – 26 iulie 1981

Judecata-de-apoi-Voronet…Mă gândesc la un cuvânt al înţeleptului Solomon din capitolul 11, versetul 9 din Ecclesiast, ce vorbeşte tinerilor, dar e şi pentru bătrâni: „Bucură-te, tinere, în tinereţea ta, fii cu inima veselă cât eşti tânăr, umblă pe căile dorite de inima ta şi plăcute ochilor tăi. Dar pentru toate acestea, nu uita că Dumnezeu te va chema la judecată”.
Şi ultimul verset din capitolul 12 spune aşa: „Iar judecata se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău!”.
Mie îmi place să repet mereu acest verset, mai ales la priveghiuri, atunci când ne ducem la catafalcul unui mort: soră, prieten, vecin, cunoscut, coleg… Îmi place să spun mereu versetul acesta: „Iar judecata se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.”
Iubitule, iubito care eşti aici de faţă şi mă priveşti, să nu uităm ceea ce ne spune aici: că „judecata se va face cu privirea la tot ce este ascuns”.
Astea ies la judecată, astea ies la suprafaţă – şi cele bune şi cele rele –, ca să dăm socoteală.
Pentru cele bune să ni se spună: „Vino, slugă bună şi credincioasă, căci peste puţine lucruri ai fost credincios şi peste multe te voi pune. Intră în bucuria Domnului tău”.
Dar pentru cele rele vom da socoteală şi vom auzi înfricoşatele cuvinte: „Du-te de la Mine, blestematule, în focul cel veşnic”. | Continuare »

Traian Dorz, Cântarea viitoare

Ce-i foloseşte unui om să aibă lumea-ntreagă,
când sufletul în iad pe veci şi-l duce şi şi-l leagă?
Tot mai spre lume lăcomind cu patimă nebună,
pe neaşteptate-l duce-n iad a focului furtună…

Ce-i foloseşte-atunci c-a fost tiran, şi hoţ, şi rege,
Când toţi de-a valma ard în iad, satana nu-i alege?
La ce folos au înşelat şi-au chinuit o lume,
când astea conştiinţa lor în veci au s-o sugrume?

Ce-i foloseşte chiar şi azi desfrâul şi-mbuibarea,
când îl pândeşte pe cel rău din orice loc pierzarea,
când strigă banul său furat şi stors prin nedreptate
şi conştiinţa-i arde-n el, mustrându-l pentru toate?

Ce-i foloseşte-orice belşug şi slavă-n lumea asta,
când simte atârnând de-un fir asupra lui năpasta,
şi dincolo de vorba lui trufaşă şi-ngâmfată
o groază-ascunsă-i spune grav: Există judecată!?

Ce-ţi foloseşte, dragul meu, tot ce-ai acum şi ţie
când fără veste poţi s-ajungi chiar azi în veşnicie?
Şi ce-ai să dai atunci în schimb, când sufletu-ţi vor cere?
…N-o să mai ai decât un drum: la veşnica durere…

Nu carnea

Traian Dorz, din «Hristos – puterea apostoliei», meditaţii la Apostolul din Duminica Lăsatului sec de carne

„Dar nu carnea ne face pe noi plăcuţi lui Dumnezeu; nu câştigăm nimic dacă mâncăm din ea, şi nu pierdem nimic dacă nu mâncăm“ (I Corinteni 8, 8).

TDorz1Cuvântul carne, în înţelesul Bibliei şi al vorbirii duhovniceşti, are aici şi peste tot în Sfintele Scripturi o cuprindere mai largă, înţelesul de plăcerile lumeşti, de lucrurile firii pământeşti, de avuţiile materiale, de foloasele şi satisfacţiile trupului acestuia.
Desigur că, în lumina adevărului mântuitor spre care ne călăuzeşte mereu Duhul Sfânt şi asupra căruia stăruie Domnul Iisus prin tot Cuvântul Său ca să luăm noi seama, în primul rând, desigur că în lumina aceasta, umblarea prea multă după lucrurile fireşti este văzută ca un rău, ca o mare primejdie, ca o umblare după moarte, după cum este scris: În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti umblă după lucrurile firii pământeşti, pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului umblă după lucrurile Duhului. Şi umblarea după lucrurile firii pământeşti este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace. Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu (Rom 8, 5-7).
Iată, dar, limpede porunca şi adevărul lui Dumnezeu. Iată mijlocul sigur prin care noi putem uşor şi categoric să deosebim ce este permis unui credincios şi ce nu-i este permis să-şi permită. Ce este folositor şi ce este mortal. Ce este plăcut lui Dumnezeu şi ce este vrăjmăşie cu El.
Carnea!… Nu-i vorba aici numai de îmbuibarea cu mâncăruri de multe feluri şi de îmbuibate pretenţii… Este şi de asta, dar nu numai de asta. Ci este vorba de un mai larg înţeles al tuturor pretenţiilor legate de firea pământească a omului, puzderia de pretenţii din ce în ce mai mari şi mai multe, începând de la mâncăruri, de la îmbrăcăminte, de la condiţiile de confort, de la etichetele sociale, de la mofturi şi până la blestemata nesăturare de putere, de bogăţie, de slavă lumească, de tot ce cere şi dă lumea asta. De la cel dintâi dintre aceste lucruri şi până la cel din urmă, alergarea cu lăcomie după acestea şi lupta de a le aduna şi păstra cu silnicie şi nedreptate este condamnată şi blestemată de Dumnezeu, ca o vrăjmăşie împotriva Lui. | Continuare »

Judecata-de-apoi-8

Domnul Iisus, profeţind vremurile de apoi şi sfârşitul veacurilor – Pr. Iosif Trifa

Evanghelia despre Înfricoşata Judecată – Sfântul Nicolae Velimirovici

SFARSITUL LUMII SI JUDECATA DE APOI… – Sfântul Ioan Maximovici

Evanghelia din duminica lăsatului sec de carne; a Judecății din urmă – Pr. Iosif Trifa

A doua venire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos – Sfântul Ignatie Briancianinov

ZIUA JUDECĂŢII DIN URMĂ – Pr. Iosif Trifa

Cuvânt despre Înfricoşata Judecată – Arh. Arsenie Papacioc

Să ne pregătim pentru Ziua Judecăţii – Sfântul Teofan Zăvorâtul

Despre Judecata cea viitoare a lui Dumnezeu – Sfântul Luca al Crimeei

Ceva mai grozav decât Judecata din Urmă – (povestire) Părintele Iosif Trifa

Evanghelia Judecăţii – Părintele Arsenie Boca

[Necredinţa întru înviere duce totul în neorânduială] – Sfântul Ioan Gură de Aur

Mărimea răspunderii – Pr. Arsenie Boca

Te vede cineva!… – Traian Dorz, Meditații la Apostolul zilei

 Fratele tău… – Traian Dorz, Meditaţi la Apostolul zilei

Împotriva fraţilor, împotriva lui Hristos – Traian Dorz, Meditaţi la Apostolul zilei

 

Poezii:

MAI ESTE-O JUDECATĂÎNCĂ PUŢIN!LA CAPĂT DE MILENII SUNTEMTEME-TE DE OCHIUL VEŞNICDOAMNE, CÂND LA JUDECATĂZIUA REVEDERII NOI TOŢI VOM FI ADUŞI; O, om, ce mari răspunderi aiNu vă-nchideţi încăVAI ŢIE, BETSAIDA…ÎN ZIUA JUDECĂŢII ASPREIATĂ, CERU-NTREG STĂ GATAVINE ÎNVIEREA

 

Cântări potrivite cu evanghelia duminicii:

44. Răspunzi în faţa lui Hristos; 49. Va veni-n curând şi ziua; 53. Blândul Păstor; 55. Tu singur îţi faci raiul; 73. Nimica nu-i mai scurt; 82. Numai o dată tu trăieşti; 148. Vei veni, Iisuse; 196. Nu numai dorind; 501. Lângă poarta veşniciei; 564. Trist e cerul; 565. Când, azi, în faţa ta; 573. Ce e viaţa asta-n lume?; 579. Tot ce-ai avut pe lume; 584. O, iată, vin grăbiţii!; 668. Să-l binecuvânteze cerul; 957. Vorbea Iisus de pe colină; 968. Către faptele înalte

O PARTE DIN CUVÂNTUL FRATELUI TRAIAN DORZ DIN CADRUL PROGRAMULUI COMEMORATIV DIN 5 MARTIE 1988, DE LA CERTEGE

(…) [Cântările acestea] sunt frumoase pentru că sunt cântările lui Dumnezeu. Aşa am învăţat noi să-L lăudăm pe Dumnezeu, aşa cum spune: „Toată ziua să ne învăţăm dreptatea Ta”. Şi, dacă ne-am predat lui Dumnezeu, trebuie să-L slujim pe El cu toată inima noastră şi cu toată fiinţa noastră. Pentru că ne-am lepădat de satana şi de toate lucrările lui şi ne-am unit cu Hristos şi cu Biserica, şi cu credinţa Lui. De aceea trebuie să ne dăm toate silinţele să fim vrednici, pentru că vine judecata, vine moartea pentru fiecare dintre noi. Şi vine judecata pentru toţi, cum spune: „…şi iarăşi va veni, cu mărire, să judece viii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit”. Şi atunci vor fi numai două feluri de oameni: cei buni şi cei răi. Cei care au crezut şi cei care n-au crezut. Cei care sunt de-a dreapta şi cei care vor fi de-a stânga. Dacă noi ne întoarcem la Dumnezeu acuma şi ne hotărâm pentru El şi-L lăudăm pe Dumnezeu, vom fi, desigur, între cei de-a dreapta Lui. Dar, dacă nu ne întoarcem, noi rămânem de-a stânga. Şi despărţirea aceea va fi pentru vecii vecilor.

* * *
(…) Suntem de câteva ceasuri aici sosiţi. Am mai stat de vorbă mai cu unii, mai cu alţii care aşa pe rând au venit, când unii, când alţii. Şi de mai multe ori a trebuit să reluăm firul cuvântărilor noastre şi al explicaţiilor pe care simţim că suntem datori să le aducem celor cu care ne vedem acuma pentru prima dată într-o astfel de împrejurare. Însă celor mai mulţi dintre cei care au venit aici le este acum clar şi cunoscut scopul nostru şi evenimentul pentru care Dumnezeu ne-a ajutat şi am dorit şi noi din toată inima să ajungem până aici.
Am spus că în zilele acestea… alaltăieri, în ziua de 3, am sărbătorit 100 de ani de la naşterea Părintelui Iosif. Şi mâine, în ziua de 6, vom sărbători 100 de ani de la ziua în care a fost botezat în bisericuţa din acest sat Părintele nostru sufletesc Iosif Trifa. | Continuare »

Profetul şi Părintele Iosif

Părintele Iosif Trifa s-a născut în 3 martie 1888, din părinţii Dimitrie şi Ana, în satul Certege, judeţul Turda, ca al patrulea din cei şase fii ai lor. Mama sa Ana moare când el are şapte ani.

La şapte ani, în 1895, începe şcoala primară în satul său, iar în 1900 începe gimnaziul la Beiuş. După aceea, Teologia la Sibiu.
În anul 1910 este numit învăţător confesional în localitatea Vidra de Sus – mai târziu Avram Iancu (satul eroului).
În 1911 se căsătoreşte cu Iuliana Iancu, nepoată de frate a eroului Avram Iancu. Tot în acest an este hirotonit preot în Vidra.
În 1912 are primul copil, o fetiţă, Olimpia, care moare în anul următor.
În 1914 are al doilea copil, un băiat, Titus-Gheorghe, care, la fel, moare în următorul an. Tot în acest an începe Primul Război Mondial. Ardealul se găseşte sub stăpânirea Austro-Ungară.
În 1916 are al treilea copil, un băiat, căruia îi pune numele la fel ca primului, Titus-Gheorghe. A fost singurul fiu rămas în viaţă.
În 1918 are al patrulea copil, o fetiţă, Augustina.
Se sfârşeşte Marele război, dar izbucneşte epidemia de gripă, care seceră multe vieţi.
I se îmbolnăvesc grav soţia Iuliana împreună cu fiica Augustina. După o scurtă zăcere, mor amândouă şi le înmormântează lângă cei doi copii, în faţa bisericuţei din Vidra de Sus. Rămâne numai cu fiul său Tit orfan de mamă la numai trei ani.
Încă din gimnaziul de la Beiuş, unde este mereu primul între colegii săi, întreţine legături culturale şi colegiale cu mulţi alţi elevi fruntaşi din alte şcoli din Ardeal ca şi din Ţara Românească. Corespondenţa lui de atunci este plină de căldură evanghelică şi de sentiment patriotic, vădind pe marele om al Bisericii şi al neamului de mai târziu. | Continuare »

Traian DORZ din vol. Cântări Noi

Fiul-cel-pierdut-31Pe uliţele lumii am mers destul şi eu,
mă apăsa păcatul din ce în ce mai greu,
picioarele zdrobite şi-mpunse mi s-au ros,
de mi-a ajuns noroiul la carne şi la os.

Mi s-a uscat de sete tot cerul gurii-amar,
am flămânzit cu porcii
şi-am pribegit hoinar,
– dar undeva în suflet o stea-mi mai strălucea
şi S-a-ndurat Lumina, să-ncep să merg spre Ea.

Şi Steaua Luminoasă cărarea mi-a condus
spre ceasul şi spre locul unde-aştepta Iisus
şi-n marea prăbuşire care-a urmat arzând,
mi s-a născut iubirea ca mugurul plăpând!

O, pentru câte haruri mi-ai dăruit de-atunci,
Ţi-aş da atâtea imnuri cât fir de iarbă-n lunci,
Ţi-aş da atâtea lacrimi câţi stropi pe-un cer senin,
dar numai doi ochi, Doamne,
şi doi genunchi Ţi-nchin!