Anii trec ca norii, perii-ncărunţesc,
vremurile-s altfel, totul e-n schimbare,
zilnic se preface tot ce-i pământesc,
numai Adevărul este-acelaşi soare. (bis)

Iarba se usucă, frunza cade iar,
apa-şi face vaduri altele, întruna,
peste toate-n lume plânge-un «în zadar»,
numai în iubire cântă-un «totdeauna». (bis)

Vara arzi în soare, iarna arzi în ger,
ce te-ncântă astăzi, mâine ţi-e povară,
toate-apasă duhul, toate-l strâng ca-n fier,
numai conştiinţa sfântă e uşoară. (bis)

Toţi sunt ca şi tine slabi şi schimbători,
cei aproape astăzi ţi-s departe mâne;
oamenii ca anii-s aburi trecători,
numai Domnul Singur neschimbat rămâne. (bis)

…Nu-ţi lega de nimeni inima acum,
ca să nu ţi-o smulgă ruperea ce vine!
Leagă-ţi-o de Domnul, lumea-i vis şi fum,
Singur El rămâne veşnic lângă tine! (bis)

Traian DorzCântările din urmă

Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la adunarea de Anul Nou – 1983

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Când s-a dus anul care a trecut şi nu mai vine niciodată înapoi, fiecare muncitor îşi face socotelile, cum a muncit în anul care a trecut. Unii au muncit cu hărnicie şi se cunoaşte pe ogorul lor şi se cunoaşte pe cămările lor, şi se cunoaşte pe podurile caselor lor. Se cunoaşte la acei care au muncit cu hărnicie, că nu duc lipsă.
Iar la ceilalţi, care au rămas nepăsători sau leneşi, la fel se cunoaşte; şi când treci pe lângă holda unui om leneş, se vede la fel. Spunea Solomon: „Am luat aminte în inima mea!…“ Adică a luat învăţătură şi acolo, pentru că, dacă nu a fost semănată sămânţa cea bună, au crescut buruienile pe locul acela.
Şi noi ne uităm înapoi peste ce a trecut.
Primăvara care trecut ne-a adus multe bucurii! Şi vara frumoasă ne-a adus mari binecuvântări! Dar când a venit toamna, ne-a adus mari zdrobiri de inimă la unii dintre noi. Şi aşa s-a dus anul cel vechi şi nu se mai întoarce niciodată înapoi.
În ostăşia Dulcelui Iisus în care ne-am înrolat, [am aflat că] în multe locuri din Sfânta Scriptură Domnul Dumnezeu este numit „Dumnezeul Oştirilor”. El este „Împăratul împăraţilor şi Domnul Domnilor.” În Psalmul 2 scrie: „Împăraţi ai pământului, purtaţi-vă cu frică, daţi cinste Fiului, ca să nu Se mânie şi ca să nu pierdeţi pe calea voastră”.
Într-una din aceste oştiri ale Dumnezeului Celui Preaînalt sunteţi şi voi chemaţi. Cât de mult ar trebui să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru că ne-a chemat şi pe noi de acolo din întunericul de unde am bâjbâit ani şi zeci de ani, să vedem o lumină cerească şi dumnezeiască, să auzim un cuvânt dulce şi scump: ,,Veniţi şi voi, căci şi pe voi vă iubeşte!”.
Şi pentru noi, şi pentru voi S-a născut Prunc Ceresc. Dar ne cheamă Dumnezeu nu la tihnă şi la odihnă, deocamdată, ci la muncă, la luptă, la lacrimi. În Oaste, cei care vin, vin să lupte, să muncească şi să se jertfească. | Continuare »

Traian DORZ

Azi, când anul vechi, Iisuse, de la noi se duce iară
şi când Anul Nou aşteaptă
mâine-n prag să ne răsară,
ca de-atâtea ori, şi-acuma, în genunchi, cu umilire,
noi Ţi-aducem printre lacrimi
rugăciuni de mulţumire.

…Mulţumire, că şi-n anul ce se duce, Tu, Iisuse,
ne-ai adus îmbelşugare bucuriilor nespuse
şi ne-ai ocrotit viaţa cu puterea Mâinii Tale,
să putem urca spinoasa, dar slăvita Crucii cale.
Mulţumire, că pe umeri ne-ai pus dulcea Ta durere
să putem simţi duioasa Mâinii Tale mângâiere,
c-ai făcut mereu să trecem văi de moarte şi tristeţe
să putem privi pe urmă Slava Sfintei Tale Feţe…

Mulţumiri şi pentru-acele lacrimi grele şi amare
care ne-au făcut mai dulce
şi mai scumpă-a Ta cărare,
mulţumiri şi pentru umbra de necaz
şi de urgia
care ne-a făcut pe urmă mai gustată bucuria
şi că ne-ai lăsat pe-o clipă
în a lumii joasă pleavă
numai ca să poţi pe urmă
să ne-nalţi pe culmi de slavă. | Continuare »

Pr-Iosif-TRIFAIată noaptea Anului Nou 1923.

Această noapte de hotar între ani este, de obicei, pentru toţi oamenii, prilejul unui cutremurător bilanţ. Prilejul în care ne vedem cu toţii nu numai grăbita trecere a vieţii pământeşti, ci şi felul în care am folosit această parte din viaţa scurtă, pe care o încheiem la sfârşitul fiecărui an şi o deschidem la începutul altuia.
Într-o astfel de ultimă noapte a anului trecut – şi de primă a noului an – cine oare îşi mai face atât de necruţător bilanţul luptei sale trecute şi planul luptei sale viitoare, ca omul de conştiinţă aşezat de Dumnezeu într-acest loc de aşa mare răspundere – cum era el, Iosif? Şi ca preot la un amvon – în slujba lui Dumnezeu, şi ca redactor de gazetă, la o tribună – în slujba poporului!
Era târziu şi el era singur. În noaptea asta, când nimeni nu doarme, mulţi fac voia diavolului, dar puţini fac voia lui Dumnezeu.
La masa de lucru din locuinţa sa de la orfelinat, unde locuia acum, Părintele Iosif stătea în faţa foilor albe, cufundat în gânduri şi privind departe. Şi nu ştia cum să înceapă.
Iată, gândea el, au trecut treizeci şi patru de ani din viaţa mea. Şi cu ce mă pot eu înfăţişa, cu adevărat, acum în faţa lui Dumnezeu, Stăpânul şi Judecătorul meu? Ce am făcut eu, cu adevărat, pentru Dumnezeul meu Căruia I-am juruit legământul cutremurător al preoţiei, făgăduindu-I slujire şi roadă? Ce am făcut eu, cu adevărat, pentru poporul meu căruia îi juruisem tot devotamentul meu în conştiinţa mea?
Cu un amar simţământ de durere şi de ruşine, vedea stările în care se zbăteau ţara şi poporul. Şi, la fel, neputinţa lui în faţa acestor stări.
Din tot elanul cu care se luptaseră fiii acestei ţări, de secole înainte, pentru împlinirea marelui nostru ideal naţional, acum parcă nu mai rămăsese nimic.
Toată frumoasa muncă pentru trezirea şi formarea conştiinţei curate a datoriei, a unităţii, a cinstei, a demnităţii şi a moralei acum parcă încetase de peste tot. | Continuare »

La hotar de an trecut, sufletul opreşte,
peste drumul petrecut înapoi priveşte:
câte taine, câte stări fericit trăite,
câte binecuvântări zilnic înnoite!

Câte lacrimi şi căinţi urmelor lăsate,
câte jertfe şi dorinţi dragostei curate!
Ce-nălţări şi ce căderi ne-au uimit privirea,
ce comori şi ce dureri poartă amintirea!…

Am lăsat pe drum de jar sânge şi izvoare,
mărturii de crez şi har Oastei viitoare;
am lăsat prin nopţi de chin soare şi morminte,
urme celor care vin pentru veci nainte.

Dumnezeule Slăvit, – inima se-nchină –
fă din tot ce Ţi-am jertfit cale de lumină!
Fă-Ţi Lucrarea Ta de har Oaste nesfârşită,
de la ultimul hotar s-o privim slăvită!

Traian Dorz

Traian DORZ, CÂNTĂRI DE DRUM

Cât va trăi Lumina, pe vecii nesfârşiţi,
împărtăşi-I-vor soarta şi fiii Ei iubiţi!

O rază fiecare din focul Ei fiind
luci-vor prin unire, lumina-I întregind,
în lupta Ei cu bezna vor sângera aşa
iubiţi la fel cu Dânsa, loviţi la fel cu Ea.
În slujba mântuirii trudind stăruitor
li se va cere partea la jertfa Ei şi lor.
În preţul ispăşirii căderilor din har
alături de Lumină plăti-vor cu amar.
În calea-nsângerată spre Cerul cucerit
alături de Lumină urca-vor drum trudit,
Iar în triumful Slavei asupra celui rău
Hristos o să Şi-i facă părtaşi la Tronul Său,
Căci n-au căutat mărirea lumească, ci, smerit,
au suferit ocara cu Domnul lor iubit,
nu şi-au iubit viaţa, ci pân’ la moarte-au stat
alături de lumina Soliei ce-au purtat.

Alături de Lumină vor străluci aşa,
uniţi şi-n răsplătire ca-n suferinţi cu Ea!

„V-AM SPUS ACESTE LUCRURI”

Ioan MARINI

„Dacă pe Mine M-au prigonit, şi pe voi vă vor prigoni.
Va veni vremea când oricine vă va ucide să creadă că aduce o slujbă lui Dumnezeu” (In 15, 20; 16, 2)

O pagină de glorie din istoria Bisericii Domnului

„Oriunde este Duhul Sfânt, a spus un mare credincios, acolo se iveşte întotdeauna şi prigoana.” Lumea străină de Dumnezeu, omul lumesc (neconvertit) nu poate suferi prezenţa lui Dumnezeu. De aceea totdeauna se luptă împotriva Lui. Pe Fiul lui Dumnezeu L-au prigonit şi răstignit pe cruce, iar celor ce au crezut în El le-au făcut la fel. Acesta e felul de purtare al omului faţă de Dumnezeu, fie că ar avea de-a face cu El în forma smerită a Fiului Său, fie că ar avea de-a face cu cei credincioşi, care s-au născut din El prin Duhul Sfânt şi [prin] Cuvântul Său.
Valul de prigoană a venit odată cu naşterea Bisericii – şi [aceasta] o avem descrisă în Faptele Apostolilor.
În ziua de Rusalii, apostolii au primit pe Duhul Sfânt. Urmarea a fost că ei au început să lucreze cu o mare putere pentru propovăduirea Evangheliei. Dar lumea nu i-a putut suferi nici pe ei, nici lucrarea ce o făceau. Urmarea s-a văzut. Pe când Apostolii Petru şi Ioan vorbeau în templu, au pus mâinile pe ei şi i-au aruncat la închisoare (Fapte 4, 3). Scoşi a doua zi la judecată şi neaflându-li-se nici o vină legală, neştiind ce să le facă, „i-au ameninţat”, poruncindu-le cu tot dinadinsul să nu mai vorbească cu nici un chip, nici să nu mai înveţe pe oameni în numele lui Iisus.
Fariseii nu-L cunoşteau şi nu-L iubeau pe Domnul Iisus, de aceea nu sufereau nici pe alţii să facă acest lucru. | Continuare »

SFÂNTUL ŞTEFAN, OSTAŞ AL LUI IISUS

Părintele Vasile Ouatu

Când Domnul i-a trimis la propovăduire pe sfinţii ucenici, le-a zis: „Iată, vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor” (Lc 10, 4). Şi acest cuvânt dumnezeiesc urma să se împlinească, căci tot Iisus mai zisese: „Vor pune mâinile pe voi şi vă vor prigoni, vă vor da în judecata soboarelor şi vă vor bate cu nuiele, vă vor da pe mâinile sinagogilor, veţi fi duşi înaintea dregătorilor, vă vor arunca în temniţe din pricina Numelui Meu, vă vor omorî pe mulţi dintre voi şi veţi fi urâţi de toţi” (Lc 21, 12); Mt 10, 16). Şi într-adevăr, acestea toate vin să se împlinească. Primele comunităţi creştine, abia înfiripate, sunt pline de credinţă, de râvnă şi iubire. Cuvântul Evangheliei se vesteşte cu multă îndrăzneală (Fapte 4, 31) şi o mare mulţime venea la credinţă (Fapte 6, 7). Toţi cei ce credeau erau o inimă şi-un suflet (Fapte 4, 32), iar prin apostoli, Domnul zilnic lucra cu semne şi minuni (Fapte 5, 12). O, dar toate acestea au stârnit îndată furia prigonitorilor, care începe să se arate. Apostolii sunt urmăriţi, aruncaţi în temniţă (Fapte 5, 17) şi chiar bătuţi (Fapte 5, 19). Dar cu toate acestea, ucenicii, plini de încredinţare că Domnul nu-i va părăsi, vestesc fără de teamă Cuvântul lui Iisus (Mt 10, 27). Ce sfântă mărturie ne oferă întru aceasta viaţa Sfântului Ştefan! El este oglinda vie a adevăratului ostaş luptător.
Creştin din adunare, ales la slujba de diacon, Sfântul Ştefan era „bărbat plin de credinţă şi de Duh Sfânt” (Fapte 6, 6). Dar el era şi un puternic mărturisitor al Domnului Iisus, căci „era plin de har şi de putere şi făcea minuni şi semne mari în popor”. Cu el aveau să se împlinească cuvintele lui Iisus. Nişte farisei încep cu el o ceartă de vorbe. | Continuare »

Ceva mai groaznic decât uciderea pruncilor de către Irod cel tiran

ucidere-prunci-iord-webCând eram copil mă îngrozeam de câte ori citeam în istoria biblică sau auzeam la biserică citindu-se această evanghelie. Groaza o am şi acum, numai cât felul ei s-a schimbat. Acum mă îngrozesc gândindu-mă că şi azi este un Irod care caută pruncii să i taie. Acest Irod e vrăjmaşul diavol care umblă neîncetat să strice viaţa tinerilor şi să ucidă sufletul lor. Este mai mare şi mai rău acest tiran decât cel din evanghelie, pentru că acesta caută să ucidă sufletul; şi scris este în Evanghelie: „Nu vă temeţi de cei care ucid trupul, iar sufletul nu-l pot ucide, ci vă temeţi mai vârtos de cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă“ (Matei 10, 28).
Părinţii au datoria să-şi apere pruncii de acest Irod ucigător de suflete. Dar, o, ce lucru grozav văd eu acum în lume? Părinţii de azi dorm liniştiţi de seara până dimineaţa, în vreme ce copiii lor umblă nopţile, şi vrăjmaşul Irod le răneşte sufletul. Părinţii din evanghelie au plâns cu mare tânguire moartea pruncilor, dar părinţii de azi omoară sufletul pruncilor lor şi nici habar nu au. „Când tu vezi pe un om că bate pe copilul tău – zice Sfântul Ioan Gură de Aur – te superi, te mânii, te aprinzi şi năvăleşti asupra făptaşului. Dar când vezi pe satan în toate zilele rănind şi bătând pe copilul tău şi amăgindu-l la păcat, te uiţi cu nepăsare şi nu cauţi să mântuieşti pe copilul tău“.
Ba încă unii părinţi ajută parcă lui Irod: dau în gura pruncilor, o dată cu laptele, şi sudalma şi se mândresc cu „vitejiile“ cele rele ale copiilor lor. | Continuare »

ALERGI TU DUPĂ IISUS?

Preotul Vasile I. Ouatu, Bucureşti

Iată întrebarea ce ţi-o pun astăzi, în Praznicul Naşterii Domnului, ca, cercetându-te bine, să-ţi dai un răspuns. Nu te-am întrebat şi nu te întreb dacă alergi după cine ştie cine, ci dacă alergi după Iisus, căci în vremea de azi lumea aleargă după toate, numai după Iisus nu. Tu, dragă frate, după cine alergi?
Evanghelia ne arată că cea mai scumpă şi cea mai preţioasă alergare este după Iisus. Oricine însă, hotărându-se cu adevărat să alerge după Iisus, va avea multe de suferit. Vestirea lui Iisus stârneşte împotrivire. Chiar de la început, lumea L-a urât şi L-a prigonit pe Iisus. Lumii nu-i place de Iisus. Pentru aceea zic că oricine va porni cu toată inima după Iisus va trece prin multe şi felurite necazuri. Tu, dragă frăţioare, gândeşte-te bine, după cine alergi? Cum stai tu în faţa lui Iisus?
Astăzi, când prăznuim Naşterea Lui, magii ne sunt o vie mărturie de alergare după Iisus. Ei au părăsit totul şi au alergat după Iisus. Şi tu, dragă frăţioare, de vrei să-L urmezi pe Iisus, trebuie să te dezbraci de tot ce este lumesc în tine şi să alergi după Iisus.
Pe măsură ce vei alerga mai mult şi vei creşte în alipirea ta de Iisus, îţi vei atrage ura şi împotrivirea lumii, care se va năpusti asupra ta ca o fiară sălbatică. Tu însă trebuie să îndrăzneşti, căci iată, magii au îndrăznit şi numai prin îndrăzneală, au putut ajunge lângă Iisus.
Atraşi de dorul să trăiască lângă Iisus şi cu Iisus, ei au înfruntat totul cu bărbăţie. Nu s-au înspăimântat de nimeni, nici chiar de Irod, care, la vestirea lui Iisus, s-a turburat dimpreună cu toţi locuitorii Ierusalimului (Mt 2, 3).
Şi astăzi este la fel. | Continuare »

Vine iarăși Noaptea Sfântă când Se naște Prunc de sus
Și-s troiene peste inimi și la porți zăvorul pus.
Și nu-i nimeni să deschidă ușa la-nghețat grăjduț,
Să Se nască jos pe paie Sfântul cerului Fiuț.

Doamne, vino dar la mine, că-Ți deschid inima mea,
Însă eu n-am nici păițe, nici hăinuțe calde-a-Ți da.
Și mi-i singur, și mi-i rece legănelul așteptând,
Și nu-i nicio stea să vină stinsa-mi lampă aprinzând.

Dar mi-e inima văpaie, dor din dor de sus suspin
Să-ncălzesc o ieslișoară ca în ea să mă închin,
Când veni-vei iar în lume în grăjduț sărăcăcios,
Ție, Prunc de zarea-albastră, Domnul meu Iisus Hristos.

Să mă-nchin lângă Măicuța care-Ți cântă legănat
Cu toți îngerii-mpreună imnul cel mai minunat.
Și când vor veni păstorii cu colind de fluieraș,
Să Te recunoască-n ieslea-mi stând pe moale lăstăraș.

Steaua magilor s-aprindă și la mine în grăjduț
Candela credinței mele ca pe cel mai cald pătuț
Unde să te culci Iisuse, liniștit și-ncrezător
Că nici un Irod nu știe unde ești, în ce pridvor…

Poate Noaptea asta-n care, să Te naști, din nou cobori,
Va deschide alte inimi și va naște alți fiori.
Vino, dar, cu drag, Iisuse, chiar de suntem reci și goi,
Vino și ne încălzește, ca să Te-ncălzim și noi…

Lidia Hamza

LA NAŞTEREA DOMNULUI: „LEUL DIN SEMINŢIA LUI IUDA” (Apoc 5, 5)

În Scripturi sunt multe profeţii despre Mesia. Între acestea este şi profeţia din cartea întâi a Bibliei. „Şi sceptrul din Iuda nu se va depărta până va veni Şiloh (Mesia). De El vor asculta toate popoarele” (Fac 49, 10).
E vorba de „steaua ce va ieşi din Iacov” şi de „toiagul de Domnie ce se va ridica din Israel” (Num 24, 17); de „odrasla ce va ieşi din tulpina lui Isai” (Is 11, 1); de „Unsul” lui Dumnezeu (Dan 9, 25); de „lumina Neamurilor şi slava poporului Israel” (Lc 2, 32).
La vremea rânduită, Cel „prin care toate s-au făcut” a coborât din slăvi într-o iesle de dobitoace. Clipa aceea în care păstorii şi-au lăsat turmele şi îngerii au lăsat cerul ca să se bucure împreună de Darul cel mai de seamă al lui Dumnezeu a fost o clipă fără de asemănare. „Adam al doilea” venea să-i pună în cinstea din care căzuse pe urmaşii lui „Adam întâi”. La această sărbătoare unică nu se putea să nu se bucure împreună cele pământeşti cu cele cereşti! De aceea peştera din Betleem devine un colţ de cer. Este icoana veşnică a unei inimi de om în care lutul se sfinţeşte, se îndumnezeieşte.
Iisus nu cobora decât pentru a înălţa la El pe toţi cei cu inima simplă ca a păstorilor şi cu cugetul neprefăcut ca al magilor. | Continuare »

PRUNCUL IISUS,

Fiul Preaiubit al lui Dumnezeu-Tatăl,

Soarele şi Mântuitorul

cu Care încep toate sărbătorile noastre,

Cel ce Se naşte în ieslea Betleemului,

prin zvonul fericitului colind,

să renască fiorii deplinei bucurii

şi pacea înfrăţirii în sufletele tuturor vizitatorilor

www.comorinemuritoare.ro,

şi să vă fie nedespărţit însoţitor

pe drumul mântuirii!

T_Dorz_18aniTraian Dorz, din CÂNTAREA VEŞNICIEI

Prin naşterea în lumea asta noi am venit într-un exil,
Tu ne-ai trimis pentru-o slujire – şi timpul rânduindu-ni-l.
Când slujba noastră şi când timpul cel hotărât
va fi-mplinit,
noi, fericiţi, ne vom re-ntoarce la locul drag făgăduit.

Dar chiar şi-aici, ce dulci popasuri ne-ai rânduit
din când în când,
ce minunat ne-a fost tot drumul spre muntele slăvit urcând,
de-am fi ştiut privi nainte cum ştim acum privi napoi
cu cât mai plin de bucurie şi-ncredere-ai fi mers cu noi!

Şi-acum când ceva ni se-ntâmplă
şi trec prin noi nişte fiori,
deşi nu ştim nimic nainte, stăm liniştiţi şi-ncrezători;
va fi, sau nu va fi, – Tu Singur ştii numai ce ne-ai rânduit,
la ce răscruce stăm! – şi totuşi ce pace ne-ai statornicit!

De câte ori am fost nainte la vreo răscruce ca acum
eram atât de plini de teamă
şi ne feream de-acest greu drum,
iar azi, când asta, omeneşte, ar fi să fie şi mai grea,
cu câtă linişte ne umpli fiinţa chiar privind la ea! | Continuare »

Traian DORZ, din «Cântări de drum»

Când m-am născut cu trupul acesta printre voi
era şi nor, şi noapte, şi iarnă, şi război…,
ce stări nefericite, cum s-au răsfrânt durut
cu toată-amărăciunea pe viaţa mea de lut!

Când m-am născut cu duhul, din Duhul Cel Divin,
era şi primăvară, şi pace, şi senin,
tot cerul cu pământul se-mbrăţişau zâmbind
privindu-mi viaţa nouă din lacrimi zămislind.

Din ea, pe câte drumuri apoi am străbătut,
împrăştiat-am darnic al lacrimii avut,
nemaifiind pe lume decât un călător
cu cât duc mai puţine pot merge mai uşor!

Când Mâine înc-o dată mă voi renaşte iar
va străluci Cuprinsul de-un nou şi veşnic har
şi-abia-n a treia viaţă voi strânge fericit
ce-n celelalte două am ars şi-am dăruit!…

LA NAŞTEREA DOMNULUI

„Iată, vestesc vouă bucurie mare, care va fi la tot poporul, că S-a născut vouă Mântuitor” (Luca 2, 10-11).

Din îndurarea Tatălui ceresc, am ajuns iarăşi praznicul cel mare şi sfânt al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Praznic de bucurie ne-a fost totdeauna ziua aceasta. Dar Naşterea din anul acesta parcă cu mai multă bucurie vine, întreită bucurie ne aduce. Ca şi toţi creştinii, ne bucurăm în sfânta zi de azi că S-a născut Mesia-Hristos, Care ne-a scos din greşala lui Adam, ne-a împăcat cu Dumnezeu-Tatăl şi ne-a deschis iar calea spre mântuire.
Ne bucurăm apoi de pacea mult dorită şi aşteptată. De patru ori, în patru ani ce trecură, am sărbătorit Naşterea Domnului între tunete şi fulgere de război. Dar n-am sărbătorit atunci, căci nu venea la noi Crăciunul vechi şi bun, cu bucurie şi cojoc, ci venea la noi Crăciun negru, înarmat din dinţi până-n picioare. Drept că şi atunci cântau îngerii Vifleemului ca astăzi: „pe pământ pace”, dar, în locul păcii, tot mai tare se aprindea vrajba între popoare. „Între oameni bunăvoire” strigau şi atunci îngerii din cer, dar ca răspuns, aici jos, pe pământ, se omora om pe om, creştini pe creştini.
E drept că sabia nu s-a întors încă de tot înapoi în teacă, dar asta nu înseamnă că trăim războiul cu fronturile şi suferinţele de ieri, ci sabia ridicată de azi înseamnă că străjuim libertatea câştigată şi viitorul nostru de mâine.
Dar Crăciunul de acum ne aduce nouă, românilor, şi o altă bucurie: o bucurie naţională. De veacuri serbăm şi noi, românii, ca şi alte neamuri creştine, sărbătoarea de bucurie a Naşterii Domnului. | Continuare »

CRĂCIUNUL STRĂMOŞILOR NOŞTRI

Crăciunul strămoşilor noştri era mai plin de bucurii sufleteşti decât al nostru de azi. Steaua Naşterii strălucea cu mai multă bucurie decât azi. Întrebaţi pe bătrânii noştri ce Crăciunuri erau în vremile de demult.
Nu erau atunci oamenii aşa de învăţaţi; trăiau o viaţă simplă, dar curată. N-aveau strămoşii noştri atâta ştiinţă, dar în schimb aveau credinţă.
Nu erau pe atunci casele aşa de mari şi făloase… şi nu erau lumi¬nate cu electrică, dar în schimb ardea în ele lumina cea vie a credinţei şi focul cel sfânt al iubirii, al rugăciunii şi purtărilor curate.
Nu ţineau oamenii – şi femeile – aşa de mult la haine luxoase, la ghete cu tocuri înalte şi haine de mătase, dar în schimb ţineau posturile şi poruncile Domnului. Acestea au fost vremile cele fericite de credinţă şi dragoste din care au ieşit colindele noastre cele vechi şi frumoase. Atunci oamenii se iubeau şi vremuri mai bune şi mai uşoare erau. Azi însă oamenii se urăsc… A murit credinţa, s-a răcit dragostea… de aceea trăim vremuri atât de grele şi cumplite.
Noi se pare că am ajuns vremile despre care Ap. Pavel scria: „Şi să ştiţi că în zilele cele de apoi vor veni vremi cumplite. Că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de argint, măreţi, trufaşi, nemulţumitori, necuraţi fără de dragoste, neînfrânaţi, obraznici, îngâmfaţi, iubitori de desfătări mai mult decât iubitorii de Dumnezeu” (II Tim 3, 1-5). | Continuare »

Fragment din vorbirea fratelui TRAIAN DORZ la adunarea de Anul Nou de la Ogeşti – 1982

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. […]
Un cuvânt din Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu la care am vrea ca împreună să gândim, să medităm mai adânc astăzi, este locul din Sfânta Evanghelie cu Naşterea Mântuitorului, în care se spune că atunci când nişte păstori pe câmpia Betleemului stăteau de strajă şi vegheau împrejurul turmei lor, o lumină mare a strălucit în jurul lor şi un înger al lui Dumnezeu le-a adus vestea cea bună.
Despre această lumină de care avem cu toţii nevoie, fiecare, în viaţa noastră am dori din toată inima să adâncim Cuvântul lui Dumnezeu în seara aceasta, între noi. E o seară cu totul deosebită! În seara asta nimeni nu doarme. În toată ţara, în lumea întreagă sunt oameni adunaţi, mai mulţi sau mai puţini, fiecare în jurul gândului şi dorinţei pe care au avut-o şi pe care o iubesc în inima lor, ca noaptea aceasta şi miezul acestei nopţi cu trecerea dintr-un an în altul să-i găsească petrecând în jurul [cui] şi în felul în care inima lor a dorit şi doreşte.
Noi îi mulţumim lui Dumnezeu pentru faptul că ne găsim aici şi acum, în jurul Cuvântului lui Dumnezeu, în jurul Lui Însuşi. Să credem din toată inima că făgăduinţa Lui este adevărată şi că „oriunde doi sau trei sunt adunaţi în Numele Lui, e şi El acolo” în mijlocul lor. | Continuare »

a fratelui Traian Dorz, trimisă unor fraţi care l-au colindat

Slăvit să fie Domnul!
Preaiubiţii mei fraţi şi surori!
Bucuria cerească din Noaptea Naşterii Mântuitorului nostru preaiubit, mă rog Domnului şi Dumnezeului nostru să v-o dăruiască şi să v-o păstreze pe totdeauna în inimile şi în familiile fiecăruia şi ale tuturor!
Vă scriu cu ochii scăldaţi în lacrimi şi cu inima încă plină de marea şi sfânta bucurie neaşteptată pe care mi-aţi făcut-o prin osteneala dragostei arătate în seara de Ajun. Bucuria a fost atât de mare pentru că era atât de neaşteptată pentru mine. De aceea vă mulţumesc nespus de mult, în Numele dulcelui nostru Mântuitor Iisus Hristos, Care singurul a putut aduce, la prima Sărbătoare a Naşterii Lui şi la fiecare sărbătoare a Naşterii Sale de atunci şi până astăzi, pacea şi înfrăţirea adevărată şi dulce şi în noi, şi între noi.
Aceasta a fost şi o confirmare a adevărului pe care l-am scris şi l-am mărturisit toată viaţa, pentru care am muncit, am luptat şi am suferit, după cum am zis cândva:
Zburaţi, cântări,
în depărtări,
spre-a lumii-ntregi popoare,
înflăcăraţi
pe mii de fraţi
spre-o unică lucrare! | Continuare »

ColindeleAmintirii

Traian Dorz 

– program de Crăciun pentru copii – (aici în format PDF)

 

Slăvit să fie Domnul!

Mai înainte de a începe programul, toţi copiii care vor lua parte în coruri (îngeraşii, păstorii, magii, copiii), într-un cor unic, cu ramuri verzi în mâini, vor începe frumos cântarea de mai jos. În timpul cântării, copiii vor legăna frumos ramurile verzi într-o parte şi în alta.

VENIŢI, COPII DIN LUME!

Veniţi, copii din lume,
cu ramuri de măslin,
slăviţi al Păcii Nume
şi Soarele-i Divin,
vestiţi din ţară-n ţară,
cântaţi din neam în neam,
în cinstea Lui răsară
al Păcii verde ram. (bis) | Continuare »