Traian Dorz, din «Hristos – puterea apostoliei», meditaţii la Apostolul din Duminica Lăsatului sec de carne

Nu există nici un loc în care să nu te vadă nimeni, să nu te audă nimeni, să nu te ştie nimeni.

Un om credincios mergea cu fiul său, odată, în căruţă, la o adunare, undeva. Cum el era cam zgârcit, nu şi-a pus de acasă mâncare la cai, căci îşi zicea el: Voi găsi eu pe drum, undeva, fân ca să iau. Trecând pe lângă un loc cosit al cuiva, tatăl opri căruţa, se dădu jos, şi, uitându-se în toate părţile, se apucă în grabă să strângă fân din brazdele cosite şi să-l ducă cu braţul în căruţă.

Copilul, văzând că tatăl său se uită în toate părţile şi îi zisese şi lui: „Uită-te şi tu, să nu ne vadă cineva!“, îi zise tatălui său:
– Tată, în sus nu te-ai uitat. De acolo ne vede. De acolo ne vede Cineva.
Tatăl, speriat pentru moment şi nedându-şi seama, întrebă:
– Cine ne vede?
– Dumnezeu, răspunse fiul, mirat că tatăl său uitase. El totdeauna ne vede, chiar când noi nu-L vedem.
O, fii cu mare luare-aminte la Cel ce te vede şi când nu-i nimeni. Mai ales la Acela!…
Şi totdeauna ne aude Cineva. Chiar şi atunci când noi nu grăim nimic. Chiar şi atunci când vorbim prea mult fără să spunem nimic.

Un vorbitor a ţinut odată o predică lungă-lungă, dar fără a spune aproape nimic. După vorbirea aceasta, un ascultător a întrebat pe altul:

– Ce zici despre vorbirea asta?
– În Eclesiastul – răspunse cel întrebat – găsim înşirate douăzeci şi opt de vremuri: vremea de plâns şi cea de râs, vremea de clădit şi cea de dărâmat, vremea de jelit şi cea de jucat, iar între cele două vremuri, deosebite una de alta, există un punct mijlociu. Adică e cu putinţă nici să plângi şi nici să râzi, nici să nu clădeşti, nici să nu dărâmi…

Autorul Eclesiastului vorbeşte însă şi despre o vreme de vorbit şi una de tăcut… Iar eu totdeauna m-am întrebat care este în acest caz punctul de mijloc.

Dar abia acum, ascultând la predicatorul aceasta, m-am lămurit: nici n-a tăcut, nici n-a vorbit.
O, fii cu luare-aminte la Cel ce te ascultă şi când nu spui nimic! Mai ales atunci.
Şi totdeauna te ştie Cineva ce gândeşti şi cum te porţi.

Într-un loc friguros erau odată mai mulţi oameni. Doi dintre ei erau îmbrăcaţi şi lor nu le era frig, iar ceilalţi tremurau, suflându-şi în mâini şi stând neliniştiţi. Unul din cei îmbrăcaţi, stătea liniştit şi mulţumit în inima lui că el nu are nimic de suferit cu tot frigul din jurul său. Dar celălalt, părându-i rău că nu poate să-şi împartă căldura hainei lui la toţi cei din jurul său, se duse îndată, făcu rost de lemne şi aprinse un foc în jurul căruia se strânseră apoi şi ceilalţi oameni, încălzindu-se şi ei.

Iată deosebirea dintre un om şi celălalt, dintre un credin-  cios şi celălalt… dintre un frate şi celălalt.

Unul poate fi liniştit dacă lui îi este cald, chiar dacă toţi cei-lalţi în jurul lui ar îngheţa de frig. Unul poate închide traista lui, după ce s-a săturat el, chiar dacă în jurul lui sunt o mulţime de flămânzi. Şi unul poate să ţină în dulapurile sale zeci de cămăşi şi de costume pe care nu ajunge să le îmbrace pe toate niciodată, chiar dacă vede că în jurul lui sunt atâţia care umblă în aceleaşi zdrenţe şi la muncă şi la biserică…

O, fii cu luare-aminte la Cel care te ştie ce ai în ascuns şi când nu dai nimic! Mai ales la Acela.

Dar fii cu luare-aminte şi la cei care te văd, la cei care te aud şi la cei care ştiu ce faci, ce spui şi cum te porţi, fiindcă de aceste umblări şi fapte ale tale poate depinde mântuirea sau pierzarea multora, fericirea sau nefericirea, viaţa sau moartea celor care privesc, ascultă sau observă ceea ce faci sau nu, ceea ce vorbeşti sau nu. Şi ceea ce ascunzi sau arăţi în mijlocul lor, astăzi!

Să nu fac pe fratele meu să păcătuiască

Prin starea pe care ne-a rânduit-o Dumnezeu nouă, tuturor oamenilor, de la început, noi suntem în mod direct şi natural legaţi unii de alţii. Suntem legaţi în sânul aceleiaşi familii, al aceleiaşi cetăţi, ale aceleiaşi patrii şi fiecare depindem de celălalt. Şi fiecare răspundem pentru celălalt. Ca mădulare în acelaşi trup. Nici unul dintre noi nu putem spune: N-am nevoie să mă ajute nimeni! Şi nici unul: N-am datoria să ajut nimănui! Căci fiecare suntem ajutaţi de către alţii şi fiecare trebuie să ajutăm altora.

Oricine nu-şi face datoria ce îi revine lui în această părtăşie frumoasă şi bună, acela păgubeşte pe unul şi înşală pe celălalt. Primeşte de la cel dinaintea sa, dar nu dă celui din urma lui. Se foloseşte el de cel care îl ajută, dar nu ajută şi el la rândul său celui căruia îi datorează. În felul acesta păcătuieşte unuia, fiindcă primeşte nemeritat un bine pe care îl opreşte la el. Şi păcătuieşte şi altuia, prin faptul că îi opreşte binele pe care i-l datorează.

Oricine face o astfel de nedreptate în mijlocul familiei sale, a însoţitorilor săi sau a patriei sale este un răufăcător. Faptele sale de acest fel rău vor face mereu pe mulţi dintre cei care privesc la el să păcătuiască. Să păcătuiască cu gândul, văzându-l ce face. Să păcătuiască cu vorba, spunând despre ce face el. Şi să păcătuiască cu fapta, urmând unii dintre ei pilda lui.

Dacă unul lucrează într-o echipă cu alţii, iar el nu-şi face datoria ce îi revine lui la locul de muncă, partea lui trebuie s-o facă ceilalţi. Ce gândesc atunci soţii lui despre el? Şi ce vorbesc? Şi ce sunt ispitiţi să facă?

Dacă un frate nu-şi face datoria în frăţietatea şi în adunarea lui: nu umblă în chip vrednic, nu lucrează cinstit, nu trăieşte curat, ce pot gândi sau vorbi sau face ceilalţi între care vine el?

Dacă un părinte, un soţ, un fiu care face parte dintr-o familie unde trebuie să primească şi să dea iubire, ajutor, pildă binecuvântată, el dă o pildă rea, ce urmări poate să aibă aceasta şi ce roade, decât rele, poate aduce ea în mijlocul familiei aceleia în care trăieşte el? Şi ce plată va primi el, decât rea, la vremea sa, pentru ceea ce face?

Fiul meu şi inima mea, fii cu neîncetată băgare de seamă asupra ta, asupra învăţăturii, asupra vorbirii şi asupra pildei pe care o dai altora. Asupra datoriilor mici şi mari pe care le ai faţă de toţi cei din casa ta, din adunarea şi biserica ta, din satul tău şi din ţara ta. De aproape de tine şi de departe. Din vremea de acum şi din viitor. Cum ai primit tu binele, aşa trebuie să-l şi dai. Cum ai primit tu credinţa curată, învăţătura dreaptă, îndrumarea sănătoasă de la înaintaşii tăi, aşa să o şi dai urmaşilor tăi. Cum te-ai bucurat tu când ţi s-a făcut ţie un dar, aşa caută să bucuri şi tu pe altul în vreun fel, pentru ca binele să nu se oprească la tine. Ci, după cum tu mulţumeşti lui Dumnezeu pentru ajutorul pe care El ţi-l dă prin altul, să-I mulţumească şi altul pentru ajutorul pe care El i-l dă prin tine.

În felul acesta nu vei face niciodată pe fratele tău să păcătuiască, nici pe tatăl tău, nici pe fiul tău, nici pe soţul tău, nici pe soţia ta. Ci din pricina ta Numele Domnului va fi vorbit de bine, iar familia ta, adunarea ta şi patria ta te vor binecuvânta. În felul acesta vei putea sta cu vrednicie între înaintaşii tăi cei binecuvântaţi şi între urmaşii tăi, la fel.

O, Doamne şi Dumnezeul oricărei binefaceri, Te rugăm dăruieşte-ne mereu astfel de binefăcători din pricina cărora Numele Tău să fie slăvit, iar numele şi viitorul Lucrării Tale, binecuvântate! Amin.