Părintele Iosif Trifa, Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an
Duminică avem la rând Evanghelia cu tânărul cel bogat care s-a apropiat de Iisus cu întrebarea: Învăţătorule bune, ce voi face să moştenesc viaţa de veci? Păzeşte poruncile, i-a zis Domnul. Le am păzit, a răspuns tânărul. Şi i-a zis Iisus lui: Încă una îţi lipseşte: împarte-ţi averile la săraci şi vino după Mine. Iar tânărul, auzind acestea, s-a întristat, căci era bogat foarte. Şi a zis Iisus: Cât de anevoie vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu cei avuţi!
Să cercetăm înţelesul acestei evanghelii. Întâi să ne întrebăm: de ce a venit tânărul la Iisus? Ce l-a adus la Iisus, căci avea şi avere şi avea şi paza Poruncilor? A venit la Iisus, pentru că nici una, nici alta nu-i dădeau liniştea şi pacea sufletească. Sufletul nostru se doreşte spre izvorul păcii şi fericirii: spre Iisus Mântuitorul. Tânărul din evanghelie plecase spre acest izvor pentru a veni la El, dar, vai, nu L-a aflat. El îi adresează Domnului cuvintele: „Învăţătorule bune“; el venise la Domnul ca la un mare cărturar, ca la un rabin învăţat; de aceea Mântuitorul îi răspunde: „Ce Mă numeşti bun?“ | Continuare »
Orice mărire ai avea,
o vei lăsa odată
şi-ai să te-afunzi în gloata cea
pe veci de veci uitată.
Zadarnic ai să vezi atunci
pierzarea fioroasă,
când azi, de sfintele porunci
şi de Hristos nu-ţi pasă.
Orice comori vei fi avut,
le vei lăsa pe toate
şi, mai sărac cum te-ai născut,
vei duce doar păcate.
Oricâţi prieteni să-ţi fi strâns,
de toţi te vei desparte
şi singur te vei duce-n plâns
şi-n chinul fără moarte. | Continuare »
I. Tâlcuitor, «Lumina Satelor» nr. 48 / 10 dec. 1922, p. 5
„În vremea aceea, un om oarecare s-a apropiat către Iisus ispitindu-L pe El şi grăind: «Învăţătorule bune, ce voi face să moştenesc viaţa veşnică?». Iar Iisus i-a zis lui: «Poruncile ştii: să nu curveşti. Să au ucizi. Să nu furi. Să nu fii mărturie mincinoasă. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe muma ta». Iar el a zis: «Acestea toate le-am păzit din tinereţile mele». Iar Iisus, auzind acestea, i-a zis lui: «Încă una îţi lipseşte: toate câte le ai vinde-le şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în cer; şi vino după Mine». Iar el, auzind aceasta, s-a întristat, că era bogat foarte. Şi văzându-l Iisus că s-a întristat, a zis: «Cât de anevoie vor intra întru împărăţia lui Dumnezeu cei ce au avuţii! Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului, decât bogatul a intra întru împărăţia lui Dumnezeu…»” (Lc 18, 18-25).
„Ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?”, L-a întrebat omul din Evanghelia de duminică pe Iisus. „Ţine poruncile”, i-a răspuns Iisus şi omul era gata-gata să fie declarat moştenitor al vieţii de veci, pentru că se lăuda că „păzeşte toate poruncile”. Dar Hristos ştia că o patimă îl ţine legat în lanţuri şi această patimă – lăcomia şi iubirea lui de avuţii – a ieşit îndată la iveală când i-a zis Iisus: „împarte săracilor averea ta şi vino după Mine”. Iubirea de avuţii „l-a întristat foarte” pe bogat şi nu l-a lăsat să plece după Hristos. La aceasta a zis Iisus învăţăceilor: „Anevoie vor intra bogaţii în împărăţia lui Dumnezeu”, ca şi cum ar zice: „Iată, din pilda acestui om văzurăţi cum lăcomia, iubirea şi grija averilor îi împiedecă pe mulţi bogaţi să intre în împărăţia cerului». | Continuare »
Potrivit tradiţiei, Apostolul Toma, nefiind prezent la înmormântarea Maicii Domnului, a primit Sfântul Brâu ca dovadă a învierii şi înălţării ei cu trupul la cer. Acesta a fost ţesut de Maica Domnului din păr de cămilă. Până în secolul al IV-lea, Brâul s-a păstrat la Ierusalim. Arcadie, fiul împăratului Teodosie cel Mare (379-395), aduce Cinstitul Brâu la Constantinopol în 395.
În sec. al X-lea, în urma vindecării sale miraculoase, împărăteasa Zoe, soţia lui Leon cel Înţelept, a brodat Brâul cu fir de aur şi l-a reaşezat în racla dăruită de împăratul Arcadie. Evenimentul reaşezării Brâului în raclă este pomenit, în calendarul ortodox, la 31 august.
Mai târziu, în secolul al XIII-lea, trimişii regelui bulgar Ioniţă Caloian iau Brâul de la Constantinopol. În secolul XIV, cneazul sârb Lazar I (1372-1389) dăruieşte Brâul mănăstirii Vatoped, din Muntele Athos. După cercetările altora, acest Brâu a fost dăruit mănăstirii de împăratul bizantin Ioan Cantacuzino (1347-1355).
Între anii 1512 şi 1520, domnitorul Tării Româneşti, Neagoe Basarab, a înnoit încinta mănăstirii Vatoped şi a construit un paraclis cu hramul „Brâul Maicii Domnului”. Acesta a fost reparat în 1794 tot cu ajutoare româneşti, iar în secolul al XIX-lea România a dăruit paraclisului o nouă catapeteasmă. | Continuare »
Tânărul bogat – Pr. Constantin Galeriu
Despre cei bogaţi – Sf. Luca al Crimeei
Învăţătorule bun… – Sf. Nicolae Velimirovici
„Ce să fac ca să moştenesc viaţa cea veşnică?”(Luca 18,18) – Mitropolitul Augustin de Florina
MÂNDRIA ŞI GLOATA – Traian Dorz
O, tineri dragi… – Lidia Hamza
Cât de greu vor intra bogaţii în împarăţia cerurilor! – Sf. Ioan Gura de Aur
Dregătorul bogat – Păzirea poruncilor: Luca 18, 18-2 – Pr. Dumitru Stăniloae
Poruncile şi legămintele pot rodi numai prin Jertfa Crucii – Pr. Iosif Trifa
Aşa cum am primit şi eu – Traian Dorz, Meditații la apostolul zilei
Evanghelia pe care v-am propovăduit-o – Traian Dorz, Meditații la apostolul zilei
Hristos a murit pentru păcatele noastre – Traian Dorz, Meditații la apostolul zilei
Poezii
Cel drept n-ajunge-n lumea aceasta om bogat; Avuţia; BOGATUL MEU PRIETEN
Preot IOSIF TRIFA, «ALCOOLUL — DUHUL DIAVOLULUI»
Moartea Sf. Ioan Botezătorul ar trebui să stea neîncetat în faţa noastră şi în gândul nostru căci e plină de adânci învăţături.
Ioan era urât de Irod pentru că îl mustra că ţine pe muierea fratelui său (Marcu 6, 18). Ioan nu putea suferi păcatul, ci striga după el oriunde îl vedea, chiar şi la curtea lui Irod. Desigur, să fi fost un predicator „modern“ din zilele noastre, ar fi închis ochii faţă de păcatul lui Irod (aşa cum se închid şi azi ochii faţă de păcatele celor mari).
Dar diavolul – „tatăl minciunii“ – urăşte cu toate puterile sale adevărul şi pe mărturisitorii adevărului. Aşa a fost şi cu Sfântul Ioan. Prin ura lui Irod şi Irodiada, diavolul umbla să-l piardă pe Ioan. Nu putea însă pentru că Ioan era foarte iubit de popor.
Dar diavolul n-a disperat. Pentru planul lui, a aşteptat un prilej „potrivit“. A aşteptat o zi cu „bun prilej“, iar ziua aceea a fost ziua naşterii lui Irod. A aşteptat dracul ziua beţiei şi a jocului căci, ştia el, tartorul cel bătrân, că atunci e „prilej“ să-l piardă pe Ioan. Şi planul diavolului a reuşit pe deplin. În faţa lui Irod cel beat, diavolul a jucat cu fata Irodiadei. Şi lui Irod cel beat i-a plăcut atât de mult acest joc drăcesc încât pentru el a tăiat capul lui Ioan. Beţia şi jocul au tăiat capul Sfântului Ioan.
Cu ajutorul jocului, o fată mică a tăiat capul unui om mare.
Pentru izbânzile sale, dracul pândeşte şi azi zile cu „bun prilej“. Iar aceste zile sunt şi azi zilele în care se fac beţii şi jocuri. În astfel de zile, „taie“ diavolul şi azi „capuri“ şi ucide suflete. Pe oriunde se fac jocuri şi beţii, se „taie“ şi azi „capuri“, se pierd suflete. Câteodată, pe la jocuri şi beţii se junghie şi se omoară trupuri – dar suflete, regulat, la orice joc şi petrecere. | Continuare »
Traian DORZ
Trebuie să strigi în lume sunet clar şi desluşit,
ca să ştie cel ce-aude cum să facă negreşit.
Trebuie strigat Cuvântul Judecăţii lui Hristos
clar şi tare, să-l audă limpede-orice păcătos.
Nu cu sunete-ncurcate şi metafore de stil,
ci-adevărul se cuvine limpede spunându-li-l
tuturor şi fiecărui, după cum e starea lui,
să nu porţi pe conştiinţă osândirea nimănui.
…O, desigur, Adevărul cere jertfă la străjer,
el e pus mijlocitorul între lume şi-ntre cer.
Cerul cere să i-l strige,
lumea-i pune pumnu-n piept,
iar el trebuie să-şi fie misiunii sale drept.
Ce să facă vestitorul cel conştiincios şi-ales?
Să-şi acopere-Adevărul ori să-l strige înţeles?
Să se-ascundă de furtună ori să-nfrunte-al ei delir?
Care soartă să-şi aleagă: cea de laş ori de martir? | Continuare »
Traian Dorz, «HRISTOS – DUMNEZEUL NOSTRU» cap.1
„A venit un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan.“
Orice neam de oameni şi orice epocă din viaţa omenirii şi-au avut oamenii mari, oamenii trimişi de Dumnezeu, care să le aducă soliile alese, să le aducă binefacerile mari şi să le arate căile adevărate. Dar, în împrejurări cu totul deosebite, Dumnezeu a trimis omenirii oameni unici, cu solii unice.
Ioan Botezătorul a fost trimis cu o solie unică.
Vorbind într-un fel deosebit decât toţi ceilalţi înaintaşi ai săi prooroci, Ioan Botezătorul a produs în poporul în care urma să Se arate Hristos o mişcare unică. Pregătind astfel calea şi arătarea Domnului Iisus Hristos într-o atmosferă pre-gătită şi gata să-I audă Evanghelia Sa. De aceea şi numărul celor care L-au urmat de la început pe Mântuitorul şi interesul cu care Îl ascultau era atât de mare.
Trimis cu singura misiune să pregătească inimile oamenilor pentru aşteptarea şi ascultarea soliei lui Hristos, Ioan şi-a făcut cu prisosinţă datoria, murind ca un slujitor vrednic, după împlinirea frumoasă a frumoasei sale însărcinări.
Binecuvântat să fie solul sfânt care L-a arătat prima dată oamenilor pe Iisus Hristos, Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii! Dintre toţi cei care s-au născut din femeie, nimeni n-a fost mai mare decât el (Mat. 11, 11).
De atunci şi până în veac, oricine Îl arată puternic prin cuvinte şi fapte pe Iisus Hristos, ca pe Mielul care ridică păcatul lumii, este un om al lui Dumnezeu.
Cât de puţin a fost în vremea sa preţuit şi înţeles Ioan! Acest mare sol şi trimis al lui Dumnezeu!
Cât de puţini au fost înţeleşi şi preţuiţi toţi marii trimişi ai lui Dumnezeu în neamul şi în vremea lor, până astăzi, de către oamenii cei la care duceau ei solia lor aleasă şi mare!
Marii trimişi ai lui Dumnezeu, fiecare la vremea lui, s-au „bucurat“ mereu tot de o astfel de primire de la cea mai mare parte a poporului lor!
Isaia, Ieremia, Pavel, Ioan Gură de Aur sau părintele Iosif – şi toţi cei ca ei – au avut mereu şi vor avea mereu pe pământ o asemenea primire şi o asemenea răsplată!
Toţi marii binefăcători ai omenirii,
tot lungul şir de trimişi ai Domnului au fost răsplătiţi la fel
şi au avut aceeaşi soartă printre fiii oamenilor! | Continuare »
Traian Dorz
N-ai să ne-nfrângi, Irod necredincios,
cu toată ura-ţi crudă şi perfidă,
că n-ai zăvoare-nchise lui Hristos,
nici ziduri n-ai credinţa să ne-o-nchidă
Poţi profana al Jertfei Semn Sfinţit
şi să prefaci biserici în ruine,
tăria lor va creşte mai slăvit
din ziduri noi de suflete creştine.
Poţi să stârneşti mai crâncene orori, —
n-ai să ne frângi credinţa-n libertate,
nu poţi să umpli-atâtea închisori
cât să goleşti bisericile toate.
N-ai să ne-nfrângi, că nu-i pe lume chin
să nu-i fim hotărâţi pentru răbdare,
nu-i drum mai drept la cer pentru creştin,
nici cer mai larg ca cel din închisoare.
N-ai să ne-nfrângi, Irod necredincios, —
dar ale tale zile-s numărate,
curând, pe veci, te va zdrobi Hristos
sub ale noastre tălpi însângerate.
Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la nunta de la Verşeni – 28 august 1977
„A venit un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan. El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toţi să creadă prin el”.
„Iată mărturisirea făcută de Ioan când iudeii au trimis din Ierusalim pe nişte preoţi şi leviţi să-l întrebe: Tu cine eşti? El a mărturisit şi n-a tăgătuit; a mărturisit că nu este el Hristosul. Şi ei l-au întrebat: «Dar cine eşti? Eşti Ilie?». El a zis: «Nu sunt». «Eşti proorocul?» Şi el a răspuns: «Nu»”.
„Şi Ioan zicea lui Irod: «Nu-ţi este îngăduit să ţii pe nevasta fratelui tău!”. Irodiada avea necaz pe Ioan şi voia să-l omoare. Dar nu putea, căci Irod se temea de Ioan fiindcă îl ştia om neprihănit şi sfânt; îl ocrotea şi, când îl auzea, de multe ori stătea în cumpănă, neştiind ce să facă; şi-l asculta cu plăcere” (In 1, 6-7 şi 19-21; Mc 6, 18-20).
Slăvit să fie Domnul!
S-au spus aici cuvinte mari. S-au spus la nunta aceasta cuvinte de aur.
Ne bucurăm din suflet că Domnul Iisus a fost chemat la această nuntă. Privim la mirii noştri dragi ca la cele mai scumpe comori pe care le-a dat Dumnezeu acestei sfinte Lucrări. Am venit cu drag la această nuntă şi ne-am bucurat de multă vreme, înainte de ajunge aci, în nădejdea aceasta sfântă. Şi ne întoarcem din locul acesta atât de fericiţi şi vom duce şi la ceilalţi dragi şi scumpi ai noştri, de pe meleagurile noastre, veştile scumpe ale unei duioase dragoste şi părtăşii frăţeşti în care ne-am obişnuit şi ne-am bucurat la această sărbătoare, la această nuntă, la acest ospăţ.
Dragii noştri! Poate nu ne-am gândit şi nu ne-am amintit că sărbătoarea noastră, că sărbătoarea nunţii celor dragi ai noştri s-a potrivit tocmai la sfârşitul lunii august, la sfârşitul lunii acesteia, când ne aminteşte Cuvântul lui Dumnezeu că s-a petrecut ceva în sfârşitul lunii august. Ne aducem aminte de o zi, de un ospăţ de la sfârşitul lunii august. Se sărbătoreşte mereu, pe 29 august, Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Şi fiindcă sărbătoarea noastră este în preajma acestei sărbători, am vrea să amintim, cu acest prilej binecuvântat, ceva din viaţa acestui om mare, trimis de Dumnezeu; cel mai mare dintre toţi proorocii, cel mai mare dintre cei născuţi din femei. N-a fost nici unul ca el, ca Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului Iisus. | Continuare »
Traian Dorz
Când eşti trimis să cauţi pe alţii
ca să-i aduci la Dumnezeu,
atunci şi-n fruntea lor se cere,
şi-n urma lor să fii mereu.
Când eşti trimisul mântuirii,
atunci tu trebuie să ştii
să treci prin tot ce-ai tăi pot trece,
de la bătrâni pân’ la copii.
Să fii mai nalt ca cel mai vrednic
şi mai prejos ca cel mai mic,
să fii desăvârşit cu-n meşter
şi-ncepător cu-n ucenic.
Să poţi să-nveţi pe-un sfânt lumina,
să poţi să gemi cu-n păcătos,
ca, de la starea sa, pe-oricare
să-l nalţi mai drept pan’ la Hristos.
Să ştii să cânţi ca-n stări înalte,
să ştii să plângi cu cei ce cad,
să-i fericeşti pe cei din ceruri,
să-i izbăveşti pe cei din iad.
În orice stări ai tăi s-ajungă,
să simţi păcatul lor al tău,
să-l plângi tu-ntâi,
ca ei, pe urmă,
să-nveţe-a-l plânge şi mai rău.
Nu poţi fi prieten şi părinte,
şi-ndrumător al nimănui
cât nu te faci cu el asemeni,
plângând pentru căinţa lui.
Cuvânt la Tăierea Cinstitului cap al Sfântului Ioan Botezătorul – Sf. Ioan Gură de Aur
AŢI VRUT SĂ VĂ VESELIŢI… – Traian Dorz
Adevăratul trimis – Traian Dorz
VIAŢA SFÂNTULUI IOAN BOTEZATORUL
Poezii: ÎN LUME-AICI; SĂ NU TACĂ
P
ilda datornicului neiertător
Părintele Iosif Trifa, Tâlcuirea evangheliilor duminicilor de peste an
Evanghelia din duminica aceasta cuprinde o pildă tâlcuită şi explicată de Însuşi Mântuitorul. Omul Împărat din pildă este Tatăl Ceresc, Care ne iartă atâtea şi atâtea „datorii“ de păcate grele şi multe, iar datornicul suntem noi, oamenii, care sărim în capul de-aproapelui pentru toate nimicurile şi greşelile. Să luăm aminte că evanghelia asta este pusă şi în «Tatăl nostru», când zicem: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum iertăm şi noi greşiţilor noştri“. Vedeţi ce mare apăs se pune pe iertarea de-aproapelui nostru?! Domnul Iisus ne spune apriat că Tatăl Ceresc ne iartă greşelile numai condiţionat, adică dacă şi noi iertăm pe cele ale semenilor noştri. Dacă nu facem acest lucru, e o minciună toată rugăciunea noastră şi tot numele nostru de creştini. Iubirea şi iertarea sunt semnele cele mai bune că cineva este un creştin adevărat; şi cine nu le are n a primit cu adevărat pe Mântuitorul şi Evanghelia Lui.
Când eram preot la ţară, mi-aduc aminte că, în scaunul mărturisirii, la îndemnurile mele, de a se împăca cei sfădiţi şi de a se ierta, cei mai mulţi răspundeau: „Asta una n o pot face, părinte, nu mă lasă inima să iert!“. „Ba, diavolul nu te lasă!“ – răspundeam eu. El te opreşte, nu mânia, ca să nu-ţi dai seama de bunătatea lui Dumnezeu care te-a iertat prin Jertfa Fiului Său şi tu nu vrei să ierţi. Diavolul te opreşte să nu-ţi dai seama că tu ai stat de faţă la o judecătorie care te-a condamnat la moarte şi pieire veşnică în numele „paragrafului de lege“ care zice răspicat: „Plata păcatului este moartea“ (Rom. 6, 23). Din această osândă te-a scăpat Iisus Hristos, Care a murit în locul tău, te-a scăpat prin Jertfa Lui, prin bunătatea şi mila Lui; şi tu nu poţi să ierţi o nimica toată ce se cere de la tine? | Continuare »
Nu-i nimeni mai dator ca mine,
Iisus, Mântuitorul meu,
căci nimeni altul, de la Tine,
n-a mai primit atât cât eu!
Mie Tu mi-ai dat
har aşa bogat,
o, cât sunt dator,
Scump Mântuitor,
sunt cel mai dator,
Drag Mântuitor!
Din câte oi pierdute-odată
aveai căzute cel mai jos,
eu am fost cea mai depărtată,
pe mine cel mai greu m-ai scos!
Din câţi fii rătăciţi în moarte
au părăsit pe Tatăl Bun,
eu mă dusesem mai departe
şi eu trăisem mai nebun.
Din câţi Ţi-au fost datornici Ţie,
Stăpâne Sfânt şi Prea-ndurat,
n-a trebuit să ierţi cât mie,
eu cel mai mult Ţi-am datorat. | Continuare »
Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
Meditații la Adostolul din duminica a XI-a după Rusalii
„Iată răspunsul meu de apărare împotriva celor care mă cercetează“ (I Cor. 9, 3).
Să mă apere nevinovăţia şi să mă păzească neprihănirea – se ruga omul cel după inima lui Dumnezeu. Şi chiar dacă mi-ai trece prin cuptorul de foc rărunchii şi inima, numai nevinovăţie vei afla în mine… (Psalm 26).
Dacă m-ar încerca – zice omul răbdării – aş ieşi curat ca aurul, căci piciorul meu s-a ţinut de paşii Lui, am ţinut calea Lui şi nu m-am abătut de la ea (Iov 23, 10-12).
Cât despre mine – mărturiseşte Apostolul curat – puţin îmi pasă dacă sunt judecat de oricine; eu împotriva mea nu mai am nimic (I Cor. 4, 5).
Iată apărarea celor credincioşi. Nevinovăţia este singura lor apărare.
Nevinovăţia este singura armă de apărare a unui credincios adevărat.
Această armă a folosit-o pentru apărarea Sa şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi această armă au folosit-o toţi prigoniţii şi năpăstuiţii lui Dumnezeu, de la începutul lumii şi o vor folosi până la sfârşitul ei.
Oricine foloseşte o altfel de armă, când este înjosit, nedreptăţit, prigonit, asuprit, jefuit, nu urmează pilda lui Hristos.
În zadar au fost scrise cuvintele acestea în Evanghelie, oare: „Aţi auzit că s-a zis: ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte. Dar Eu vă spun să nu vă împotriviţi celui care vă face rău, ci oricui te loveşte peste obrazul drept întoarce-i şi pe celălalt. Oricui vrea să se judece cu tine şi să-ţi ia haina lasă-i şi cămaşa. Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două. Celui care-ţi cere dă-i şi nu întoarce spatele celui care vrea să se împrumute de la tine… iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei care vă blestemă, faceţi bine celor care vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei care vă asupresc şi vă prigonesc (Matei 5, 38-44).
Acesta este singurul fel de apărare creştină. Singura armă de apărare a unui credincios adevărat în Hristos. | Continuare »
RUGĂCIUNEA ŞI MULŢUMIREA – Traian Dorz
Despre iertare și împăcare – Sfântul Nicolae Velimirovici
Plânge datornicul – Traian Dorz
Binefacerea şi recunoştinţa – Traian Dorz
Salvare şi recunoştinţă – Traian Dorz
DESPRE NERECUNOŞTINŢĂ– Sf. Luca al Crimeii
Despre iertare și împăcare – Sf. Nicolae Velimirovici
MÂNDRIA ŞI GLOATA – Traian Dorz
Pecetea apostoliei mele – Traian Dorz, Hristos – puterea apostoliei
Dar noi nu ne-am folosit – Traian Dorz, Hristos – puterea apostoliei
Poezii
Plânge datornicul; RECUNOŞTINŢĂ, DOAMNE; Eu nu ştiu cum…; Copii ai mulţumirii; TU AI FOST PREABUN CU MINE; Doamne, ce dator pot fi; NU-I NIMENI MAI DATOR;
Părintele Iosif Trifa, Tâlcuirea evangheliilor de peste an
Un bolnav s-a apropiat de mine, astă-vară, într-un sat. Nu tuşea acest bolnav, nu şchiopăta şi nici un alt fel de beteşug n-avea în oasele lui. Purta însă în sufletul lui o boală grea: beţia!
– Am încercat să mă las de beţie, domnule părinte, şi nu pot! mi se plângea omul. Am iscălit hotărârea în «Lumina Satelor», am ţinut-o până la un loc, dar, după o vreme, şi mai cumplit m-am îmbătat. Ce să fac ca să mă pot scăpa de acest rău?…
Ca răspuns eu i-am deschis Noul Testament şi am citit împreună cu el evanghelia fiului îndrăcit, de mai sus, şi i-am arătat că patru lucruri ne spune această evanghelie:
Întâia dată ne spune că un copil avea „duh mut“, care îl chinuia şi „îl arunca în foc şi în apă“. A doua oară, că părinţii lui l au adus la Iisus. A treia oară, că i a fost mai rău când s-a apropiat Iisus de el şi, a patra oară, că s-a tămăduit deplin.
– Vezi, omule! i am zis bolnavului, şi tu trebuie să treci prin aceste patru stări, ca să te poţi mântui. Întâia dată trebuie să ne dăm seama că „duhul mut“ din evanghelie sunt păcatele şi patimile cele rele cu ajutorul cărora diavolul se face stăpân peste voinţa omului ce le primeşte.
Şi tu eşti stăpânit de puterea „duhului mut“ care, când te „cuprinde“, te aruncă în focul beţiilor şi în noroiul păcatelor.
„De la început, diavolul păcătuieşte“ (I Ioan 3, 8); şi de câte ori păcătuim sau apucăm patimi rele (ca beţia, sudalma, mânia, desfrânarea etc.) diavolul prinde putere asupra noastră. Aceasta e starea cea dintâi şi din această stare ar trebui să fugim, trebuie să scăpăm; şi altă scăpare n-avem decât la Iisus, Mântuitorul nostru, Care a venit să nimicească lucrurile şi puterea diavolului. Ca şi copilul din evanghelie aşa trebuie să ne apropiem şi noi cu bolile cele sufleteşti de Iisus, Mântuitorul şi tămăduitorul bolilor noastre cele sufleteşti şi trupeşti. | Continuare »
În lectura autorului Traian DORZ
|
Suflet chinuit de patimi,
ce plângi fără mângâiere,
vrei să te ridici din boală,
vrei să scapi,şi n-ai putere?
Suflet trist, legat în lanţul
greu al multelor păcate,
nu mai plânge, este-un Doctor
ce te vindecă de toate!
Suflet apăsat de patimi
jos în pulberea ţărânii,
vrei să scapi? Priveşte Crucea
de pe vârful Căpăţânii!
Jertfa lui Iisus te spală
şi te scoală din cădere,
numai cere-I îndurarea
şi iertarea Lui o cere!
Vino, căci cu milă multă
Domnul, Doctorul cel Mare,
peste-adânca ta durere
lasă-adânca-I alinare.
Căci din câţi la El venit-au,
îndurarea Lui s-o ceară,
pe nici unul, niciodată,
nu l-a izgonit afară!
Traian Dorz, Cântările Dintâi
TÂLCUIRI DIN SFÂNTA SCRIPTURĂ PENTRU FIECARE ZI DIN AN – Sf. Teofan Zăvorâtul
Vindecarea lunaticului – Pr. Constantin Galeriu
Tămăduirea fiului lunatic – Sf.Ioan Gură de Aur
Evanghelia despre slăbiciunea necredinţei şi puterea credinţei – Sf.Nicolae Velimirovici
Însemnatatea postului în privinta duhurilor cazute – Sfântul Ignatie Briancianinov
Evanghelia despre slăbiciunea necredinţei şi puterea credinţei – Sfântul Nicolae Velimirovici
„Până când vă voi răbda pe voi?” – Sfântul Luca al Crimeii
…Nebuni… slabi… şi dispreţuiţi – Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul zilei
Tămăduirea fiului lunatic – Sf. Ioan Gura de Aur
Vindecarea lunaticului – Pr. Constantin Galeriu
TÂLCUIRI DIN SFÂNTA SCRIPTURĂ PENTRU FIECARE ZI DIN AN – Sf. Teofan Zăvorâtul
Poezii:
Eram copil; RECUNOŞTINŢĂ, DOAMNE; NU-I NIMENI MAI DATOR; CÂŢI NE-AM ATINS DE DOMNUL; DIN ADÂNCURI, CĂTRE TINE (18); Să crezi adânc;
Cântări:
Tu mi-ai fost şi-mi eşti scăpare; 147. Cui să-ţi plângi durerea?; 155. Unde să mă duc?; 209. Dacă-ţi lipseşte pacea; 572. Ce puţin îţi cere Domnul?
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluiește (de trei ori), Slavă…, și acum…
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin
Troparul, glasul al 3-lea
Voia Tatălui Mântuitorul răstignindu-Se a împlinit-o, rămânând întru dragostea Tatălui, ci pe Acesta urmând Brâncovenilor și slava lumii călcând-o, Slăviților voia tatălui mucenicește ați împlinit cu care încununându-vă Stăpânului a toate pomeniți-ne.
Condac 1:
Veniți, binecinstitorilor creștini, să aducem cuvioase laude și cântare duhovnicească dreptcredinciosului voievod Constantin, căci pentru Împărăția cerurilor și pentru neam acestă moarte mucenicească a primit, dimpreună cu fiii săi: Constantin, Ștefan, Radu, Matei, și cu sfetnicul Ianache. Pentru aceasta, din adâncul inimilor, cu veselitoare glasuri să le strigăm: Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință mult v-ați nevoit!
Icos 1:
Întregind lanțul de aur al noilor martiri, cu neasemănare mai curat decât cel de Ofir, în cetatea marelui Constantin cu îndrazneală pe Hristos Dumnezeu l-ați mărturisit și lepădările pentru bunătățile vremelnice ale acestui veac trufaș și nestatornic, desăvârșit le-ați zdrobit. Drept aceea, minunându-ne de mărimea voastră de suflet, vă aducem cu umilință graiuri ca acestea:
Bucurați-vă, că avuția cea stricăcioasă ați defăimat;
Bucurați-vă, că bogăția cea gândită ați aflat;
Bucurați-vă, că de frumusețea materialnică nu v-ați biruit;
Bucurați-vă, că pentru dragostea lui Hristos toate gunoaie le-ați socotit;
Bucurați-vă, preaînțelepților, voi partea cea bună ați ales;
Bucurați-vă, că roadele blagocestiei cu bucurie ați cules;
Bucurați-vă, că vitejească răbdare împreună până în sfârșit ați arătat;
Bucurați-vă, că biruință deplină asupra lumii, a trupului, și a diavolului ați câștigat.
Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință bine v-ați nevoit! | Continuare »
Din cuvântul fratelui Traian Dorz la adunarea de consfătuire de la Pechea – 19 iulie 1985
… Nu de mult am sărbătorit plecarea, martiriul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel; în luna trecută.
În luna asta, mâine, sărbătorim amintirea unuia dintre cei mai mari profeţi ai lui Dumnezeu: Sfântul Profet Ilie.
Luna viitoare vom sărbători alte despărţiri: Adormirea Maicii Domnului, tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul.
Toate aceste evenimente sunt ca nişte puternice comori şi stâlpi în istoria Bisericii şi în viaţa credincioşilor.
[…] Am vorbit despre martirii, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, despre ultimele lor înştiinţări. Am vorbit despre Adormirea Maicii Domnului. Să ne aducem aminte de pilda ei minunată, de rolul sfânt pe care i l-a rânduit Dumnezeu în mântuirea omenirii. Despre acest vas ales şi sfânt despre care ar trebui să vorbim mereu şi mereu, luând ca pildă de viaţă comportarea ei sfântă, ascultarea ei, blândeţea ei, smerenia ei, bunătatea ei, credincioşia ei, nevinovăţia şi curăţia ei. Vai de cei care gândesc lucruri urâte despre Maica Domnului! Vai de cei care-şi permit să vorbească lucruri nepermise despre ea! Ea a fost vasul ales şi sfânt pe care Dumnezeu l-a ales pentru ca, prin el, să înlesnească mântuirea noastră. Dumnezeu putea alege o mie de alte căi pentru a aduce mântuire lumii. Dar a ales acest vas sfânt pentru că a fost cel mai sfânt şi cel mai curat, şi cel mai potrivit găsit de înţelepciunea şi de iubirea Lui pentru mântuirea noastră. Şi dacă Dumnezeu a avut atâta respect şi preţuire pentru ea, (…) dacă arhanghelul spune: „Eu sunt îngerul Gavril, care stau în faţa lui Dumnezeu şi duce mesajele cele mai importante în lume, trimis de Însuşi Dumnezeu”, dacă el, când vine în faţa Sfintei Fecioare, îi zice: „Plecăciune ţie!”, i s-a închinat şi i-a zis: „Plecăciune ţie, căreia ţi s-a făcut mare har”, atunci cât de atenţi şi cu cât respect şi cu bun-simţ trebuie să vorbim noi despre fiinţa aceasta! Despre toţi profeţii şi oamenii neprihăniţi din Biblie, Cuvântul lui Dumnezeu mai aminteşte şi câte o vină, câte o pată în viaţa lor. Dar despre Sfânta Fecioară nici un Cuvânt al lui Dumnezeu nu vorbeşte ca de ceva care ar fi putut să fie o umbră peste nevinovăţia ei. | Continuare »
