duminica-slabanogului-vitezda-1Pe noi ne apără –  Traian Dorz

Cuvânt la Duminica Slăbănogului – Sf. Ioan Gură de Aur

LÂNGĂ POARTA OILOR – Traian Dorz

O, bucuraţi-vă! – Traian Dorz

Duminica Slabanogului de la Vitezda – Sfântul Teofan Zavorâtul

…Şi la cei din Lida – Traian Dorz

IISUS I-A ZIS: VREI? – Traian Dorz

EXAMENUL LUI IOV – Părintele Iosif Trifa

IUDEII ZICEAU: NU-ŢI ESTE ÎNGĂDUIT –  Traian Dorz

NOROC CU CREDINTA! – Arhimandritul Scriban

Ce dulce-i pacea Ta – Traian Dorz

„Voieşti să te faci sănătos?” – Mitropolitul Augustin de Florina

CA O MARE FURTUNOASĂ… –  Traian Dorz

DE TINE SIMT NEVOIE – Traian Dorz

Evanghelia despre minunea de la scăldătoarea Vitezda – Sf. Nicolae VELIMIROVICI

 

Cântări potrivite cu Evanghelia duminicii a IV-a după Paşti

105. Sfâşiat de chinuri grele; 539. Pe patul suferinţei gem; 623. Erai căzut, căzut; 935. Dacă s-a făcut minunea

 

Lidia Hamza

O, te doresc, Iisuse, cu sufletul meu tot,
Ființa mea întreagă spre Tine se avântă.
Atât de larg mi-e zborul, cât aripa mi-o pot
Întinde peste zarea ce-albastră mă-nveșmântă.

O, dacă-ai vrea, Iisuse naintea mea să vii,
Aripa-mi obosită s-o strângi la pieputu-Ți dulce…
Mi-am dezlegat de toate ființa mea, Tu știi
Că numai lângă Tine vrea fruntea-mi să se culce.

O, eu Te rog, Iisuse, Iubirea mea dintâi
Cu cât mai lângă Cruce mă strâng de-a lumii ură,
Aprinsă, mai aprinsă în suflet s-o rămâi,
Să-mi fie pat, și haină, și cuminecătură.

O, numai lângă Tine m-ascund de ochii răi,
Furtuna urii câtă ar fi să nimicească…
Mi-e zarea doar senină, c-o văd prin ochii Tăi,
Și lupta numai steaguri, iubind să-mi biruiască.

Lidia Hamza

mironositele_18_01În istoria mântuirii există un moment unic, distinct, special, delicat și curajos în același timp, în care femeia a ieșit din granițele ei impuse și și-a dovedit menirea ei: dăruirea, dragostea, curajul și îndrăzneala, într-un moment când bărbatul lipsea. Este vorba de momentul de după învierea încă tăinuită a lui Hristos, când lumea era încă amorțită, încă nerevenită în simțirile și rosturile ei, după răstignirea Mântuitorului. Câteva femei au îndrăznit să meargă la mormântul Domnului pentru a îndeplini ritualul înmormântării.
– „Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului?“ (Marcu 16, 3)
Această întrebare frizează imposibilul. În această întrebare se dovedește puterea credinței acestor femei. Nici nu puteau singure, nici nu știau dacă va fi cineva acolo să le ajute, nici nu știau dacă au voie să se apropie…
Și totuși s-au dus.
Aveau un singur scop, o singură sacră datorie, o singură smerită slujire: ungerea cu miruri a Domnului Iisus, pus într-un mormânt înconjurat de soldați și acoperit cu o piară mare…
Iubirea este singura care se exprimă chiar și atunci când Persoana iubită tace.
Curajul iubirii este singurul care înfruntă orice risc, opinia publică, autorităţile ostile. Mirul pe care îl poartă ele este imaginea exterioară a frumuseţii lor lăuntrice, a iubirii.
Cine sunt mironosițele?
Sunt un grup de femei care-L iubeau pe Iisus și care Îl urmau pe Domnul împreună cu Apostolii, chiar și pe Drumul Crucii. Ele au primit această denumire din pricina mirului cu care doreau să-L ungă pe Domnul pentru înmormântare. Însă ceea ce le definește în mod deosebit sunt curajul, credința și iubirea lor. Sfânta Scriptură amintește oarecum lapidar numele lor și nu în mod deosebit, ele fiind cele care Îl „slujeau din avutul lor“ (Luca 8, 3). Însă, Biserica le acordă un statut special, rânduind în ciclul Evangheliilor de peste an, o duminică dedicată mironosițelor: cea de-a treia după Învierea Domnului. Numele de mironosițe derivă din sintagma „purtătoare de miruri“.
Ele doreau să ungă cu miruri pe Cel Drag pentru înmormântare. Dar El era deja viu, fapt ce nu le știrbește cu nimic măreția devotamentului și curajului lor. Ba mai mult: ele sunt cele care-L văd întâi pe Domnul înviat. | Continuare »

Traian Dorz, Scumpele noastre surori

O, florile Credinței Sfinte,
ce-ncununați un chip slăvit,
– spre Cinstea Celui Ce vă cheamă
purtați-vă desăvârșit!

Dac-ați primit chemarea sfântă
să-I fiți podoabe la altar,
frumos în suflet, ca lumina,
păstrați al curăției har!

Dac-ați primit chemarea sfântă
și grea, de mame ori soții,
purtați în jurul crucii voastre
cununa sfintei curății!

Dac-ați primit chemarea sfântă
de lucrătoare-a lui Iisus,
purtați pe toată viața voastră
sfințirea Chipului de Sus!

Purtați mai scump ca ochii voștri
al sufletului alb veșmânt –
mai bine vă lipsiți de viață,
decât cădeți din legământ!

Căci voi sunteți cununa Celui
în veci Cântat și Preaiubit –
pentru Hristos și pentru lume
purtați-vă desăvârșit!

Traian Dorz, Scumpele noastre surori

Surori de cruce și răsplată, însoțitoare-n plâns și-n har,
Părtașe-aceleiași credințe, jertfind aceluiași altar,
– cinstire-n veci îndreptățită și semn al sfintei prețuiri,
Recunoștința noastră, vouă, v-aduce-a ei adânci simțiri.

Voi ați purtat cu noi alături povara luptei lui Hristos,
dar voi ați dus, deși mai slabe, ca mulți, solia mai frumos;
voi n-ați trădat rupând Lucrarea cu duh potrivnic și-ngâmfat,
nici n-ați vândut pe frați ca Iuda pe ban străin și vinovat,
nici n-ați adus prilej de certuri, de dezbinări și poticniri,
– ci-ați plâns cu suflet plin de jale în ceasul grelelor loviri.

Voi n-ați schimbat învățătura, smintind credința nimănui,
ci L-ați urmat mereu pe Domnul, statornice-ascultării Lui.
Voi n-ați luat o altă cale, călcând întâiul legământ,
decât puține, când ori râvna, ori vina altora v-a-nfrânt.

Ați stat în rugăciuni și-n jertfă cu duhul strâns și-ndurerat,
răbdând statornice-n credință, când mulți „viteji“ s-au lepădat,
iar pentru toată jertfa voastră și pentru tot ce-ați pătimit
voi nu v-ați lăudat la nimeni, nici vreo răsplată n-ați voit.

O, scumpe suflete chemate de-Același Duh, spre-Același țel,
Hristos vă binecuvântează iubirea ce-o suiți spre El.
El, Care v-a chemat alături de noi, pe calea sfintei vieți,
să crească și-n noi o credință cu-a voastră de același preț,
cu-același rod și duh statornic, cu-același mers și chip frumos,
să ne-ncunune-odată crucea cu-aceiași trandafiri, Hristos.

Traian Dorzdin Hristos – Puterea Apostoliei
din Meditaţii la Apostolul din Duminica mironosițelor

În zilele acelea, când s-a înmulţit numărul ucenicilor, evreii care vorbeau greceşte cârteau împotriva evreilor pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la împărţirea ajutoarelor de toate zilele (Fapte 6, 1).

TDorz1Orice cârtire şi orice murmurare, la orice om, vine dintr-o nemulţumire sau din mai multe.
Orice nemulţumire vine dintr-o nedreptate sau din mai multe.
Şi orice nedreptate vine dintr-un păcat sau din mai multe.
Între credincioşii adevăraţi, acestea nu trebuie să se întâmple niciodată, fiindcă ei, având dragoste care niciodată nu-şi caută folosul său, nu numai că nimeni nu va nedreptăţi pe nimeni, dar fiecare va căuta folosul fiecăruia.
Astfel, toţi sunt fericiţi şi nimeni n-are motiv să murmure, să cârtească, să se plângă.

Aşa ar trebui să fie pretutindeni unde S-a pogorât Duhul Sfânt peste suflete şi unde Cuvântul lui Dumnezeu se mărturiseşte cu putere, cu semne şi cu minuni, prin trimişii lui Hristos, peste care se vede strălucit pecetea harului Său.
Dar nu totdeauna este aşa, fiindcă nu toţi câţi vin într-o adunare duhovnicească au Duhul Sfânt.
Şi nu toţi cei care vin în staulul lui Hristos sunt oile Lui.
Mai sunt acolo şi câini săriţi peste gard.
Mai sunt şi vulpi intrate prin gard.
Mai sunt şi şerpi băgaţi pe sub gardul lucrării Domnului.
Iar toţi aceştia, vorbind o limbă străină de a poporului sfânt, având o fire străină şi o ţintă străină, vor face totdeauna lucruri care dau naştere la murmure, la cârtiri, la rele, la tulburări şi la rătăciri.

Despre primele tulburări făcute în Biserica Creştină, Sfânta Scriptură spune că le-au provocat cei care vorbeau greceşte… Aceştia erau evrei veniţi din alte părţi şi strămutaţi în Ierusalim, de prin Asia Mică, Egipt şi din coloniile greceşti din Răsărit.
Aceştia au venit în Ierusalim, dar nici nu vorbeau limba lui, nici n-aveau obiceiurile lui, nici nu se uniseră cu duhul lui. Mai păstrau încă în ale lor tot ce avuseseră de la străinii pe unde erau împrăştiaţi şi dintre care veniseră în Ierusalim.
O, ce mare lucru este cuvântul: ascultă, fiică, vezi şi pleacă-ţi urechea, uită pe poporul tău şi casa tatălui tău şi atunci împăratul îţi va pofti frumuseţea – şi, fiindcă este Domnul tău, adu-I închinăciunile tale (Psalm 45, 10). | Continuare »

Când ochii storşi de lacrimi privesc în gol, departe,
şi nu mai vezi pe nimeni din câţi îţi trec prin faţă,
o, cine-ţi umple-n suflet un gol lăsat de moarte
şi cine-ţi dă privirii o rază de viaţă?

Credinţa, doar credinţa,
ea-i singura putere
ce mântuie fiinţa,
prin cruce, spre-nviere.

Când frânt ţi-aduni tristeţea ca cioburile sparte
din viaţa răvăşită de-a urii vijelie,
o, cine-ţi mai întoarce nădejdile din moarte
şi cine-ţi dă vieţii o nouă temelie?

Când lupta ţi-e pierdută şi zările-s deşarte,
iar gheara disperării viaţa ţi-o zugrumă,
o, cine-ţi mai aduce o mântuire-n moarte
şi cine înspre-o altă iubire te îndrumă?

Credinţa, doar Credinţa… ea singură împarte
viaţa, despicând-o în două pe vecie:
o parte, prin nădejde, nălţând-o peste moarte,
iar pe cealaltă dând-o iubirii pe vecie.

Traian Dorz, Cântări de sus

Credința

Credinţa, nu-ţi vinde credinţa dintâi,
cu primele doruri, în ea să rămâi.
Şi prima lucrare şi primul avânt,
şi-ntâile lacrimi să le-ai legământ.

Credinţa, nu-ţi pierde credinţa ce-o ai,
ea-i preţul iertării şi puntea spre rai,
ţi-e mamă şi frate, credinţa dintâi,
şi casă, şi pâine: statornic rămâi!

Credinţa ţi-o creşte în Domnul cu zel,
nu-ţi pese de jertfa ce-o dai pentru El.
Mai nalt ţine steagul şi crezul frumos,
o cinste eternă să fii lui Hristos!

Credinţa să-ţi fie alături la jug,
alături pe cruce, alături la plug
alături la bine, alături la greu,
că-n toate ţi-e pază pe veci Dumnezeu.

Credinţa păstrează-ţi cât eşti pe pământ,
dă-i tot ce-i în tine mai bun şi mai sfânt,
dă-i roua din lacrimi, dă-i caldul sărut
şi-o du pân-la moarte pe cea de-nceput!

Lidia Hamza, Blid de lut

Lumină-I Chipul Tău iubit,
din orice parte-ar fi privit –
şi cine-L caută credincios
ajunge şi el luminos.
Tu eşti lumină, Scump Iisus,
în orişicine Ţi-e supus.

Frumseţe-i drumul Tău curat,
pe orice vreme-ar fi umblat –
şi cine-l ţine credincios
mereu va fi tot mai frumos.
Tu eşti frumseţe, Scump Iisus,
în orişicine Ţi-e supus.

Iubire-i Duhul Tău Sfinţit
în orice suflet L-a simţit –
şi cine-L poartă credincios
e tot mai de iubit folos.
Tu eşti lumină, Scump Iisus,
în orişicine Ţi-e supus.

Blândeţe-i Glasul Tău cel bun
şi-n cei ce-l tac, şi-n cei ce-l spun –
şi cine-l duce credincios
e tot mai blând şi mai duios.
Tu eşti lumină, Scump Iisus,
în orişicine Ţi-e supus.

Sfinţire-i Voia Ta mereu,
şi-n timp uşor, şi-n timpul greu –
şi cine-o face credincios
tot mai sfinţit va fi-n Hristos.
Tu eşti lumină, Scump Iisus,
în orişicine Ţi-e supus.

Traian Dorz, Cântarea cântărilor mele

Traian Dorzdin HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
din Meditaţii la Apostolul din Duminica lui Toma

„Prin mâinile apostolilor se făceau multe semne şi minuni în norod. Toţi stăteau împreună în pridvorul lui Solomon“ (Fapte 5, 12).

TDorz1Domnul nostru Iisus Hristos n-a venit în lume pentru a face în ea semne şi minuni, ci pentru a aduce vestea mântuirii şi preţul răscumpărării pentru orice suflet care va primi, prin credinţă, vestea aceasta şi se va face prin naşterea din nou părtaş la curăţarea şi răscumpărarea aduse de preţul Jertfei Sale.
Dar toată această dumnezeiască lucrare de vestire şi de răscumpărare a sufletelor a fost mereu însoţită de multe semne şi minuni, de vindecări şi învieri trupeşti, făcute atât din milă pentru cei care sufereau, cât şi pentru întărirea, cu dovezi văzute, a soliei Sale cereşti.
Bieţii oameni aveau atât de puţină pricepere în a înţelege adevărul şi aveau atât de multe sarcini imediate, încât, dacă Mântuitorul le-ar fi promis numai o uşurare sufletească de sub o povară pe care ei n-o simţeau încă, nu L-ar fi putut înţelege şi urma. Dar când au văzut ei, prin uşurarea poverilor lor trupeşti, că Hristos are nu numai bunătatea, ci şi puterea să le ia sarcinile, cu toţii au venit să fie izbăviţi.
Prin vindecarea lor de bolile trupeşti, ei au priceput ce boală este păcatul, care era cauza acestor boli. Şi astfel le-a fost cu putinţă să înţeleagă Evanghelia şi să primească mântuirea Lui.

Domnul Iisus, la fel, i-a trimis pe Apostolii Săi, nu să facă minuni şi semne, ci să propovăduiască Evanghelia mântuirii Sale.
Dar mulţimea sufletelor cărora li se adresau Apostolii erau tot bieţii oameni măcinaţi de boli, chinuiţi de lipsuri, apăsaţi de nedreptate, care aveau mai întâi tot marea nevoie să fie despovăraţi trupeşte – şi apoi vor vedea de cele sufleteşti. | Continuare »

Minuni sunt toate câte sunt
în cer, în ape şi-n pământ,
în munţi, în câmpuri şi-n genuni,
minuni şi jos, şi sus, minuni.

Dar nu-i minune mai presus
ca jertfa Crucii lui Iisus,
în ea ne vom uimi mereu
ce milostiv, ce bun cu noi,
ce iubitor e Dumnezeu.

Minuni sunt toate câte vezi
şi toate spun să crezi, să crezi
şi toate ne-ncetat ne spun
ce bun e Dumnezeu, ce bun.

Minune-i pâinea ce-o mănânci,
Minuni sunt tainele adânci,
Minuni sunt leagăn şi mormânt,
Minuni sunt toate câte sânt.

Pătrunde-le, să ştii ce eşti
şi cât să crezi şi să iubeşti.
Trăieşte-le, să ştii că nu-i
minune cât iubirea Lui!

Traian Dorz, Cântări nemuritoare

 

Traian Dorz, Hristos – Răscumpărătorul nostru, Meditații la Evanghelia după Ioan

Ceata ostaşilor, căpitanul lor şi aprozii iudeilor au prins deci pe Iisus şi L-au legat (Ioan 18, 12).

Slujba lui Iuda se încheiase. Şefia lui se sfârşise. Un alt căpitan îi luase acum locul lui Iuda la conducerea gloatei.
De acum Iuda, din conducător, devine un nimic incomod. O zdreanţă stânjenitoare, de care fiecare va căuta să se lepede cu scârbă şi să se scape cât mai degrabă.
Până când el va deveni astfel şi pentru sine însuşi. O zdreanţă nefolositoare şi scârboasă. Şi va căuta să se scape de lepădătura sa prin singura şi ultima posibilitate mai dorită şi mai plăcută diavolului: sinuciderea.

Oricât de greu ne vine să privim la Iuda, la această zdreanţă tăvălită în murdăria celui mai cumplit dintre toate păcatele – trădarea şi vânzarea, tot suntem siliţi să-i mai aruncăm câte o privire îngrozită din când în când.
Spre a ne înspăimânta de prăbuşirea lui Iuda, trăgând cutremurătoare învăţăminte.
Pentru noi şi pentru alţii, mai ales în împrejurările în care ne găsim noi şi Lucrarea lui Hristos de multe ori.

Au prins deci pe Iisus şi L-au legat.
Pentru împlinirea planurilor lui Dumnezeu, care sunt atât de adânci şi atât de neînţelese pentru noi, de multe ori sunt alese cele mai cutremurătoare căi.
Cel mai greu de înţeles lucru pentru noi este rostul suferinţei în viaţa omenirii. Şi mai ales în viaţa celor mai buni dintre oameni.
Dar noi trebuie să ne pătrundem de marele adevăr care luminează orice taină.
În taina suferinţei, adevărul ne arată că este ispăşirea păcatului.
Păcatul este acela care a adus în lume suferinţa. Înainte de păcat suferinţa nu era cunoscută.
Deci înainte de orice, în suferinţă este şi ispăşire.
Ispăşirea înseamnă curăţire, împăcare, sfinţire, dragoste, lumină şi desăvârşire. Toate acestea se cuprind în ispăşire. Şi nu sunt fără ea. Iar ispăşire nu poate să fie fără suferinţă. | Continuare »

IUDA

sarutul-lui-iuda-webViperă de frate, ucenic tâlhar,
puiul linguşirii plin de viclenie,
pântece făţarnic, lacom şi avar,
chipul şi sămânţa nimicite-ţi fie!

Frate şi tovarăş monstrului Cain,
vânzător de viaţă celui ce ucide,
şarpe cu otravă, cântec cu venin,
îţi întinzi cu zâmbet cursele perfide!

Îndrumând călăii, victima săruţi
şi predând la moarte, vii urând de bine,
ca să nu priceapă cei ce-au fost vânduţi,
să te creadă-acelaşi cei ce-au fost cu tine.

Viperă de frate, ucenic tâlhar,
tu porţi toată vina crimelor de fraţi!
– Ardă pe-a ta frunte semn de veşnic jar,
mia ta de gâturi în acelaşi laţ!

Traian Dorz, Cântări luptătoare

Pe fruntea Ta sudoarea e de sânge
şi ochii-s arşi sub pleoapele fierbinţi,
povara crucii – tot mai grea – Te frânge,
adânc rănindu-Ţi umerii Tăi sfinţi.

…Iar, dintre cei ce cuiele-Ţi bătură
şi-Ţi traseră la sorţi cămaşa Ta,
doar eu am fost cel mai aprins de ură
şi Ţi-am lovit mai aprig dragostea.

Dar mă ridic cu lacrimi de căinţă
şi ranele-Ţi sărut înfiorat.
Iisuse drag, Te rog cu umilinţă
mă iartă pentru sângele vărsat.

Mă iartă pentru coasta Ta străpunsă
şi pentru-al Tău obraz ce l-am scuipat,
şi pentru vina mea ades ascunsă…
şi fă-mă fiul Tău cu-adevărat.

Şi Te-oi iubi de-apururi cu putere,
şi Te-oi sluji apoi pân’ la mormânt,
Te-oi aştepta apoi pân’ la-nviere
şi-n veci slăvi-voi Numele Tău sfânt.

Lidia Hamza

Traian Dorz, Meditații la Evanghelia după Ioan, Hristos – Împăratul nostru (12, 15)

„Nu te teme, fiica Sionului; iată că Împăratul tău vine călare pe mânzul unei măgăriţe.“

Intrarea-in-Ierusalim-5O, de câte ori ne-am încredinţat noi că nici o întâmplare nu este întâmplătoare, ci că totul este mai dinainte ştiut şi determinat de cauze care au între ele o adâncă şi tainică legătură, rânduită de Înţelepciunea lui Dumnezeu…
Cunoscută era, şi profeţită, şi pregătită mai dinainte venirea Domnului nostru Iisus Hristos pe pământ.
Şi la fel cunoscut era fiecare eveniment, fiecare întâmplare care a însoţit Venirea şi Naşterea, precum şi Viaţa, şi plecarea Sa din nou la Tatăl.
Cunoscute erau şi uneltele care vor fi folosite şi vremea în care vor fi toate acestea, de la începutul şi până la sfârşitul lor,
şi cunoscut era şi felul cum se vor încheia toate lucrurile rânduite.

De multe ori ne temem şi noi pe pământ… şi pentru multe ne îngrijorăm şi noi adeseori în viaţa asta.
Ne temem de cele mai multe ori să nădăjduim în biruinţa Adevărului pentru care luptăm,
în triumful lui Hristos în care credem
şi în izbânda Binelui pentru care muncim şi răbdăm,
– pentru că sunt prea multe împotrivirile pe care le vedem,
şi prea mari primejdiile de care ne temem,
şi prea puternici vrăjmaşii lui Dumnezeu,
şi prea slabe, şi prea îndepărtate, şi prea puţine ni se pare că sunt puterile Lui…

Sărmanii de noi, cât de copleşiţi suntem şi noi de Prezent câteodată!
Atunci nu putem vedea nici Trecutul, nici crede Viitorul.
Nu ne mai aducem aminte de nimic din toate minunile cele făcute de Dumnezeu în Trecut (Ps 78)
şi de aceea nu putem crede nimic nici din cele ce ni le făgăduieşte El pentru Viitor.
Nu ştim că istoria de azi este profeţia de ieri,
iar profeţia de astăzi este istoria de mâine.

Când se înalţă cel rău ca un pom verde, sănătos şi puternic, plin de trufie şi de dispreţ pentru dreptate şi pentru adevăr,
adeseori ne cutremurăm de teamă şi ne ascundem de frică în iarba netrebniciei şi a laşităţii, la umbra aceluia de care ne temem, târându-ne în faţa lui. | Continuare »

Să nu te plângi când pari că singur
ai mai rămas luptând din toţi,
tu nu-i vezi, dar în lupta sfântă
ai mii şi zeci de mii de soţi.

Tu nu-i cunoşti, că numai Domnul
cunoaşte-n orice loc pe-ai Lui,
dar c-ai rămas în luptă singur
tu niciodată să nu spui.

Căci Marele Hristos nu-Şi lasă
nici lupta, nici Cuvântul Său;
nenumărată-i Oastea care
învinge zilnic pe cel rău.

Noi nu vedem decât în faţă,
puţin şi-ngust din sfântul Ţel,
întreagă-ntindere a luptei
şi câţi luptăm, – o ştie El.

Să nu te plângi când crezi că singur
ai mai rămas luptând din toţi,
dacă-ai vedea, ai şti că-n luptă
ai mii şi zeci de mii de soţi.

Ci-ncrede-te-n Hristos şi luptă
nebiruit şi credincios
şi lasă toate celelalte
deplin în grija lui Hristos.

Traian Dorz, Cântări de drum

IISUS A GĂSIT UN ASIN – Traian Dorz

CUVÂNT LA DUMINICA FLORIILOR – Sfântul Ioan Gură de Aur

SĂ-L OMOARE ŞI PE LAZĂR – Traian Dorz

Evanghelia despre împărţirea turmei înaintea păstorului – Sfântul Nicolae Velimirovici

BETANIA, SATUL MARIEI ŞI AL MARTEI … – Traian Dorz

Te slăvim, Preamărit Dumnezeu – Traian Dorz

Prima predică în Duminica Floriilor – Sfântul Ignatie Briancianinov

Pacea lui Dumnezeu – Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul zilei

DAŢI PIATRA LA O PARTE! –  Traian Dorz

Pe drumul către Betania şi Ierusalim – Traian Dorz

MORŢII ŞI LACRIMILE – Traian Dorz

Blândeţea voastră – Traian Dorz, Meditații la Apostolul zilei

Pacea lui Dumnezeu – Traian Dorz, Meditații la Apostolul zilei

Poezii:

Te slăvim, Preamărit Dumnezeu

DAC-AŞ FI CREZUT! – Traian Dorz

IISUSE, NOI COPIII…

Pe drumul către Betania şi Ierusalim

Părintele Alexander Schmemann

A şasea şi cea din urmă săptămână a Postului este numită „Săptămâna Stâlpărilor”. În timpul celor şase zile care premerg Sâmbetei lui Lazăr şi Duminicii Stâlpărilor (Floriilor – n.tr.), slujbele Bisericii ne îndeamnă să fim urmăritorii lui Hristos, după cum întâi El însuşi ne vesteşte moartea prietenului Său iar apoi începe călătoria Să către Betania şi Ierusalim. Tema şi tonul săptămânii sunt date Duminică seara, la Vecernie: „Începând cu dragoste a şasea săptămână a cinstitului post, să aducem credincioşilor cântare înaintea prăznuirii stâlpilor Domnului Celui ce vine în slavă cu puterea dumnezeirii în Ierusalim, ca să omoare moartea.”

Centrul atenţiei este Lazăr, boala sa, moartea sa, mâhnirea rudeniilor sale şi răspunsul lui Hristos la toate acestea. Astfel, Lunea auzim: „Astăzi, umblând Hristos pe lângă Iordan, I S-a arătat boala lui Lazăr…” Marţea: „Ieri şi astăzi a fost boala lui Lazăr…” Miercurea: „Astăzi Lazăr murind se îngroapă şi-l jelesc surorile…” Joi: „Două zile are astăzi Lazăr cel mort. În cele din urmă, Vinerea: „în ziua de mâine Domnul vine să ridice pe fratele cel mort (al Martei şi al Mariei).” | Continuare »

Pocăință, pocăință,
Tu ești cel mai greu cuvânt,
Însă nu e biruință
Fără tine pe pământ.

Întru tine tot se pierde
Slavă, nume ori averi,
Tot ce poate să dezmierde,
Tot ce poate da plăceri.

Totul arde întru tine
Toate-n focul tău se sting,
Toate poftele-s rușine
Când de jarul tău se-ating.

Numai una crești tu naltă
Și frumoasă pentru veci
Cum nu este nicio altă
Frumusețe pe-unde treci.

Și aceasta-i curația
Inimii, ce duce-n rai.
Ea e toată bogăția.
Rabdă, suflete, s-o ai.

Căci dacă-o câștigi în lume
Și-o păstrezi pân-la sfârșit,
Căpăta-vei veșnic nume
Sus, în cerul strălucit.

Lidia Hamza

Sângele Tău, Sângele Tău,
Iisuse, curs pe Cruce,
el singur – mie, cel mai rău,
mi-a dat iertarea-I dulce.

Fii binecuvântat, fii binecuvântat,
Sfânt Sânge Preacurat,
căci greul meu, căci greul meu păcat,
doar Tu mi l-ai spălat.

O, cât de-adânc am fost căzut
de tot şi dintr-o dată,
pe veci mă socoteam pierdut
şi vina-mi neiertată.

Păcătuit-am contra Ta
şi-a dragostei divine.
O, cine m-ar putea ierta,
Sfânt Sânge, – decât Tine?

Zăceam căzut acolo jos,
privit de toţi cu silă.
– O, Sânge Sfânt al lui Hristos,
doar Ţie Ţi-a fost milă.

Sfânt Sânge, nu mă mai lăsa
să uit şi să cad iară,
ci fă-mi pustietatea mea
un colţ de primăvară…

Traian Dorz, Cântările căinței

O răscumpărare veşnică – Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul zilei

Evanghelia despre slujirea şi patimile Fiului lui Dumnezeu – Sfântul Nicolae Velimirovici

SĂ UMBLĂM NUMAI DUPĂ HRISTOS – Traian Dorz

Îmbinarea postului cu milostenia şi rugăciunea – Sfântul Ignatie Briancianinov

La Duminica a cincea din Postul Mare – Sfântul Teofan Zăvorâtul

Când ţi-am venit – Traian Dorz

Predică la Duminica a 5-a din Post –  IPS  Bartolomeu Anania

Maria la picioarele Domnului – Părintele Iosif TRIFA