Părintele Iosif Trifa, Tâlcuirea evangheliilor de peste an
Un bolnav s-a apropiat de mine, astă-vară, într-un sat. Nu tuşea acest bolnav, nu şchiopăta şi nici un alt fel de beteşug n-avea în oasele lui. Purta însă în sufletul lui o boală grea: beţia!
– Am încercat să mă las de beţie, domnule părinte, şi nu pot! mi se plângea omul. Am iscălit hotărârea în «Lumina Satelor», am ţinut-o până la un loc, dar, după o vreme, şi mai cumplit m-am îmbătat. Ce să fac ca să mă pot scăpa de acest rău?…
Ca răspuns eu i-am deschis Noul Testament şi am citit împreună cu el evanghelia fiului îndrăcit, de mai sus, şi i-am arătat că patru lucruri ne spune această evanghelie:
Întâia dată ne spune că un copil avea „duh mut“, care îl chinuia şi „îl arunca în foc şi în apă“. A doua oară, că părinţii lui l au adus la Iisus. A treia oară, că i a fost mai rău când s-a apropiat Iisus de el şi, a patra oară, că s-a tămăduit deplin.
– Vezi, omule! i am zis bolnavului, şi tu trebuie să treci prin aceste patru stări, ca să te poţi mântui. Întâia dată trebuie să ne dăm seama că „duhul mut“ din evanghelie sunt păcatele şi patimile cele rele cu ajutorul cărora diavolul se face stăpân peste voinţa omului ce le primeşte.
Şi tu eşti stăpânit de puterea „duhului mut“ care, când te „cuprinde“, te aruncă în focul beţiilor şi în noroiul păcatelor.
„De la început, diavolul păcătuieşte“ (I Ioan 3, 8); şi de câte ori păcătuim sau apucăm patimi rele (ca beţia, sudalma, mânia, desfrânarea etc.) diavolul prinde putere asupra noastră. Aceasta e starea cea dintâi şi din această stare ar trebui să fugim, trebuie să scăpăm; şi altă scăpare n-avem decât la Iisus, Mântuitorul nostru, Care a venit să nimicească lucrurile şi puterea diavolului. Ca şi copilul din evanghelie aşa trebuie să ne apropiem şi noi cu bolile cele sufleteşti de Iisus, Mântuitorul şi tămăduitorul bolilor noastre cele sufleteşti şi trupeşti. | Continuare »
TÂLCUIRI DIN SFÂNTA SCRIPTURĂ PENTRU FIECARE ZI DIN AN – Sf. Teofan Zăvorâtul
Tămăduirea fiului lunatic – Sf.Ioan Gură de Aur
Despre rugăciune – Arhimandrit Iuliu Scriban
Evanghelia despre slăbiciunea necredinţei şi puterea credinţei – Sf.Nicolae Velimirovici
Însemnatatea postului în privinta duhurilor cazute – Sfântul Ignatie Briancianinov
„Până când vă voi răbda pe voi?” – Sfântul Luca al Crimeii
…Nebuni… slabi… şi dispreţuiţi – Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul zilei
Oamenii cei mai de pe urmă – Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul zilei
Vindecarea lunaticului – Pr. Constantin Galeriu
Poezii:
Eram copil; RECUNOŞTINŢĂ, DOAMNE; NU-I NIMENI MAI DATOR; CÂŢI NE-AM ATINS DE DOMNUL; DIN ADÂNCURI, CĂTRE TINE (18); Să crezi adânc;
Cântări:
Tu mi-ai fost şi-mi eşti scăpare; 147. Cui să-ţi plângi durerea?; 155. Unde să mă duc?; 209. Dacă-ţi lipseşte pacea; 572. Ce puţin îţi cere Domnul?
Traian Dorz, Hristos pâinea noastră
„După ce au vâslit cam douăzeci şi cinci sau treizeci de stadii, zăresc pe Iisus umblând pe mare şi apropiindu-Se de corabie. Şi s-au înfricoşat.“
Hristos poate realiza imposibilul.
Dar şi ai Săi, în măsura în care cred puternic şi trăiesc în unitate şi părtăşie cu El, prin Harul Său au putut şi vor putea realiza şi ei lucruri socotite omeneşte imposibile, ca Domnul lor Iisus.
Hristos a înviat morţii. Ai Săi au putut face şi ei aceasta (Fapte 9, 36-41; 20, 7-12 etc.).
Hristos a făcut lucruri nemaipomenite. Ai Săi au făcut şi ei la fel.
Sfântul Pavel spune: «Căci n-aş îndrăzni să pomenesc nici un lucru pe care să nu-l fi făcut Hristos prin mine… fie prin cuvântul meu, fie prin faptele mele, fie prin puterea semne-lor şi a minunilor, fie prin puterea Duhului Sfânt» (Rom. 15, 18-19).
«Pot imposibilul cu Hristos», spune el (Filip. 4, 13).
«Cu Dumnezeu fac mari isprăvi» — a spus demult şi David. Căci puterea lui Dumnezeu a fost mereu aceeaşi şi ajutorul Său a făcut totdeauna uriaşi pe cei care s-au bucurat de El. Aşa a putut David să spună spre slava lui Hristos: «Nu mă tem de zecile de mii de popoare care mă împresoară din toate părţile» (Ps. 3, 6).
«Împotriviţi-vă diavolului tari în credinţă!» — a spus Sfântul Petru, care adesea a avut de luptat cu el şi a ajuns un mare biruitor (1 Petru 5, 8-9).
«Împotriviţi-vă diavolului şi el va fugi de la voi!» — spune şi Sfântul Iacov la fel (Iac. 4, 7).
Pentru că în Hristos toţi aceştia au reuşit să realizeze ceea ce, în mod normal, pentru oameni este socotit imposibil (Luca 10, 17-20). | Continuare »
Ce minunat lucrează Dumnezeu prin sfinţii Săi!
Cinstim în duminica a IV-a după Rusalii pe Sfinţii Părinţi care au stabilit la Calcedon în anul 451 d.H. dogma unirii ipostatice sau dogma unirii celor două firi ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care combate erezia monofizită a lui Eutihie. Acesta considera că Domnul Hristos are o singură fire, cea dumnezeiască; cea omenească, primită la întrupare, fiind absorbită de cea dumnezeiască. Eutihie a căzut în cealaltă extremă faţă de erezia lui Nestorie, exagerând în privinţa unirii celor două firi ale Mântuitorului.
Dacă Mântuitorul nu ar fi avut şi firea omenească, întreg parcursul mântuirii omului s-ar anula. Pentru că El S-a făcut om, pentru a-l îndumnezei pe om, pentru a-i făgăşui omului, prin Sine, cale către cer. Dacă El ar fi fost doar Dumneezu, am fi putut spune toţi: Doamne, eu nu pot să fac ce faci Tu, ce-mi ceri Tu, pentru că sunt un simplu om, Tu eşti Dumnezeu Atotputernic şi le poţi pe toate. Eu nu!
Şi niciodată nu s-ar fi putut înfăptui măreţul deziderat al îndumnezeirii omului. Nu s-ar fi putut ridica omul niciodată singur la acest statut. Iar dacă l-ar fi ridicat Dumnezeu cu de la Sine putere, i-ar fi ridicat pe toţi oamenii, nici nu ar mai fi existat iad, pentru că oamenii fiind toţi robi ai păcatului, nu ar fi existat criterii după care să pună Judecătorul oile la dreapta Sa, iar caprele la stânga Sa (conf. Matei 25, 31-33). Dumnezeu prin marea Sa putere i-ar fi mântuit pe toţi, iubirea Lui nefiind cuprinsă cu mintea omenească. Însă nu doar iertarea omului era planul Tatălui. Ci îndumnezeirea lui, asemănarea lui cu El, dorinţa de a-l face pe om partener la dialogul veşnic, mireasă la Nunta veşnică.
Şi nu există desăvârşire omenească prin care să se poată atinge scopul acesta pre-edenic al lui Dumnezeu: „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră“ (Facere 1,26). „Niciun om nu putea mântui pe ceilalţi de păcat, căci fiecare era «rob legii păcatului» (Romani 7, 23) şi nu se putea scăpa nici pe sine însuşi din această robie. Ei nu puteau face aceasta nici toţi la un loc“.[1]
Asumându-şi firea noastră, Domnul Hristos „S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor… S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce“ (Filipeni 2, 7-8). Aşa a trasat drumul mântuirii pentru toţi oamenii. Şi cine crede în El, îşi ia crucea şi-L urmează întocmai (conf. Luca 9, 23). Şi doar pe acest drum. | Continuare »
Lidia Hamza
Doamne, vezi-mi ochii mei
Dacă-au dragoste în ei,
Dacă drept cărarea ţin
Şi-n lumină, şi-n suspin.
Doamne, caută-n ochii mei
Şi măsoară cu temei,
Cât sunt ei de-nlăcrimaţi
Când privesc cu drag spre fraţi.
Doamne, simte-mi ochii mei.
Sunt ei blânzi sau sunt mişei?
E din naştere păcat?
Sau mi-a fost pe veci iertat?
Doamne-ntoarce ochii mei
Din lumina lor să-Ţi iei
Câtă slavă pot s-adun,
Câtă rugă pot să spun.
Căci din ochii mei, Iisus,
Vezi de-i sincer tot ce-am spus
Dar, nainte, dacă vrei,
Pune-Ţi Mâna peste ei.
Ca să văd apoi curat
Chipul Tău adevărat
Şi să cred în Tine-n veci
Prin oricâte-ai să mă treci…
Iisuse, Soare Dulce
al Harului Slăvit,
din noaptea morţii-ntâmpin
slăvitu-Ţi răsărit.
Cu raza Ta cea sfântă,
Mărit Izbăvitor,
Tu mi-ai trezit în suflet
al altei vieţi fior.
Din lanţurile grele
de pofte şi păcat,
Puterea Ta, Iisuse,
venind, m-a dezlegat.
M-ai sos din întuneric
şi lanţul greu mi-ai rupt,
nălţându-mă spre slavă
din locul dedesubt.
O, Soarele Iubirii,
un rob răscumpărat
Ţi-aduce-al mulţumirii
prinos înlăcrimat.
Atras de-a Ta chemare,
spre ceruri mă petreci
până-n clipita-n care
vom fi uniţi pe veci.
În marea de iubire
cu cât am să m-afund,
cu-atâta, prin trăire,
mai cald am să-Ţi răspund.
Că dintr-un rob netrebnic,
căzut şi-nlănţuit,
Tu m-ai făcut, Iisuse,
un fiu pe veci iubit.
Traian Dorz, Cântarea Cântărilor mele
LEGĂTURI – Traian Dorz
ACATISTUL SFINŢILOR APOSTOLI PETRU SI PAVEL
Cuvânt de laudă Apostolului Pavel – Sf. Ioan Gură de Aur
Ce ne învaţă Petru şi Pavel prin înţelesul numelor lor şi prin schimbarea acestora – Sf. Teofan Zăvorâtul
A CREZUT ŞI A PORNIT – Traian Dorz
Vindecarea slugii sutaşului – Sfântul Ioan Gură de Aur
Puterea rugaciunii pentru aproapele – Pr. Dumitru Stăniloae
O, RUGĂCIUNILE MELE… – Traian Dorz
Să ceară milă pentru un rob al său… – Traian Dorz
Vindecarea slugii sutaşului – Sf. Nicolae Velimirovici
Robi ai neprihănirii – Meditatii la Apostolul zilei
Să ajungeţi la sfinţirea voastră – Meditatii la Apostolul zilei
Cu dor adânc ne amintim de Fratele Traian Dorz,
la ceas comemorativ: 37 de ani de la trecerea sa la Domnul.
Doamne, dă-i răsplată sus
celui care ne-a condus
mâna când ne tremura,
pasul care nu-ndrăznea,
inima arzând durut,
plânsul zbuciumând tăcut,
şi condeiul prea sfios
vrând să-L nalţe pe Hristos,
şi arcuşul ce-a cântat
tot de dor înfiorat.
Doamne, răsplăteşte-n cer
celui ce ne-a fost străjer
luptele când se-nteţeau,
flamuri când se sfărâmau,
rugul când ardea robind
cu cătuşe-nlănţuind
dorul cel nemărginit,
zorii fără răsărit…
Doamne, dă-i răsplată-n cer
fratelui rămas străjer!
Doamne, fratelui Traian
dă-i răsplată-n cer noian…
Ochii i-au secat în plâns, | Continuare »
