(Învierea fiicei lui Iair)

Cum învie un suflet din moartea păcatelor

Pr. Iosif Trifa, Tâlcuirea Evangheliilor de peste an

În vremea aceea, venit-a către Iisus un om căruia îi era numele Iair, și acesta era mai-marele sinagogii; și, căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga pe El ca să intre în casa lui. Că avea o fiică, una născută, ca de doisprezece ani și aceea murea. Iar când mergea El, îl împresurau noroadele. Și o femeie – fiind în curgerea sângelui de doisprezece ani, care cheltuise la doctori toată avuția sa și nici la unul n-a putut să se vindece – apropiindu-se dinapoi, s-a atins de poala hainelor Lui și îndată a stătut curgerea sângelui ei. Și a zis Iisus: „Cine este cel ce s-a atins de Mine?“ Iar, lepădându-se toți, a zis Petru și cei ce erau cu el: Învățătorule, noroadele Te îmbulzesc și Te strâmtorează și zici: Ci-ne este cela ce s-a atins de Mine? Iar Iisus a zis: „S-a atins de Mine oarecine, că Eu am cunoscut puterea ca-re a ieșit din Mine“. Iar văzând femeia că nu s-a putut ascunde, a venit murmurând; și, căzând înaintea Lui, I a spus Lui, înaintea întregului norod, pentru care pricină s-a atins de El și cum s-a tămăduit îndată. Iar El i a zis ei: „Îndrăznește, fiică! Credința ta te-a mântuit, mergi în pace!“ Încă grăind El, vine oarecare la mai marele sinagogii, grăind lui: „A murit fiica ta; nu mai supăra pe Învățătorul“. Iar Iisus, auzind, a răspuns lui, grăind: „Nu te teme! Crede numai și se va mântui!“ Și, intrând în casă, n-a lăsat nici pe unul să intre decât pe Petru și pe Iacov, și pe Ioan, și pe tatăl fecioarei, și pe mama ei. Și plângeau toți și se tânguiau după dânsa; iar El a zis: „Nu plângeți! N-a murit, ci doarme!“ Și râdeau de Dânsul, știind că a murit. Iar El – scoțând pe toți afară și apucând-o de mână – a strigat, grăind: „Fecioară, scoală-te!“ Și s-a întors duhul ei și s a sculat îndată; și a poruncit să-i dea ei să mănânce. Și s au spăimântat părinții ei. (Luca 8, 41-56)

Această evanghelie este plină de învățătură pentru noi. Ca și Iair din evanghelie, și noi avem o fiică iubită, una-născută: viața noastră sufletească, sufletul nostru. De multe ori se îmbolnăvește și această fiică a noastră, ba de multe ori chiar și moare. Păcatul este acela care îmbolnăvește sufletul și provoacă moarte sufletească. De această boală și moarte ne putem și noi scăpa sufle-tul, așa cum și-a scăpat Iair fata: prin căutarea și afla-rea lui Iisus Mântuitorul. Pe Iair l-a plecat după Hristos credința lui cea tare în puterea și ajutorul Mântuitorului. | Continuare »

Poarta cruceaO, îngeri preaiubiţi ai serii,
ai visului şi-ai Amintirii,
vă cheamă-n seara Învierii
uitaţii fii ai Pătimirii!

Aduceţi noaptea liniştită
cu vălul tainic de-mpăcare,
s-adoarmă inima zdrobită
cu liniştită legănare.

Întindeţi ceaţa care-aşterne
pe suflet pacea ei adâncă,
punând alinătoare perne
durerii ce zvâcneşte încă.

Închideţi geana ostenită
ce timpul nesfârşit îl rumpe
şi-n biata inimă-amăgită,
fiorul locurilor scumpe.

Aduceţi visul care-i scapă
din ziduri şi de sub zăvoare
şi duce dorul de-l adapă
la mult-doritele izvoare.

Daţi sufletelor revederea
fiinţelor nemaiuitate,
reînnoindu-le puterea,
să-şi ducă crucea resemnate,

Să-şi crească-n taina rugăciunei
şi mai aprinsă-n astă seară
adânca-ncredinţare-a unei
nădejdi ce va să-nvie iară

Şi-a revederii mult-dorite
ce nu va mai fi-atunci părere,
când mii de clopote slăvite
vesti-vor şi-a lor înviere.

Traian Dorz, Cântări îndepărtate

CÂND SE LASĂ ÎNSERAREA – Traian Dorz

O minune «furată» – Părintele Arsenie Boca

Învierea fiicei lui Iair – Duminica a XXIV-a după Rusalii – Pr. Constantin Galeriu

TÂLCUIRI DIN SFÂNTA SCRIPTURĂ PENTRU FIECARE ZI DIN AN – Sfântul Teofan Zăvorâtul

UN FOC, DE CÂTE ORI SE STINGE – Traian Dorz

Învierea fiicei lui Iair – Sf. Nicolae Velimirovici

Hristos are viaţa în Sine şi o dă cui vrea – Traian Dorz

„Toate sunt cu putinţă celui ce crede” (Mc 9, 23)

Într-un Duh – Traian Dorz, Meditații la Apostolul zilei

Prin Cruce… – Traian Dorz, Meditații la Apostolul zilei

Poezii: PENTRU CREDINŢA TA-N HRISTOS;

Cuviosul-Dimitrie-BasarabovPreacuviosul Părintele nostru Dimitrie cel Nou de la Bucureşti, numit şi „Basarabov”, s-a născut în timpul împăraţilor româno-bulgari Petru şi Ioniţă Asan (secolele XII-XIII), la câţiva kilometri de oraşul Rusciuc, într-un sat locuit de vlahi, anume Basarabov, pe valea râului Lomul, din părinţi ortodocşi şi iubitori de Hristos.

Mai întâi a fost păstor de vite în satul natal. Apoi, iubind liniştea şi nevoinţa monahală, s-a făcut călugăr la o mănăstire de pe valea Lomului, nu departe de Basarabov. După o aspră nevoinţa pustnicească între două pietre din malul râului Lomul, Cuviosul Dimitrie şi-a dat sufletul lui Dumnezeu în acel loc şi a rămas necunoscut de nimeni. După mulţi ani, râul Lomul venind mare a risipit cele două pietre în apă împreună cu moaştele întregi ale Sfântului Dimitrie cel Nou. Mai târziu, descoperindu-se sfintele lui moaşte prin pronia lui Dumnezeu, au fost duse la biserica satului Basarabov.

Auzind de minunile ce se făceau aici, domnii Ţării Româneşti doreau să-i aducă moaştele la Târgovişte, spre mângâierea credincioşilor. Însă, Sfântul Dimitrie nevrând să-şi părăsească satul, domnii munteni au zidit o biserică nouă în Basarabov, unde i-au fost adăpostite moaştele mai mult de două secole.

În timpul războiului ruso-turc din Balcani (1769-1774), generalul rus Petru Salticov a luat sfintele moaşte să le ducă în Rusia. Dar la stăruinţa unui bun creştin român, Hagi Dimitrie, moaştele Sfântului Dimitrie au fost dăruite Ţării Româneşti şi aşezate cu mare cinste în Catedrala mitropolitană din Bucureşti, unde se află şi astăzi.

Sfântul Dimitrie cel Nou se prăznuieşte la data de 27 octombrie.

b. Fapte şi cuvinte de învăţătură

Încă de când era mic la părinţi, fericitul Dimitrie era foarte râvnitor la rugăciune, iubind mai ales biserica, postul, tăcerea, smerenia şi viaţa pustnicească. Odată, pe când păştea vitele satului Basarabov, a călcat cu piciorul într-un cuib de pasăre şi din greşeală a omorât puişorii. Mustrat de conştiinţă, şi-a pedepsit piciorul vinovat şi nu l-a mai încălţat trei ani de zile, umblând cu el desculţ vară şi iarnă, răbdând cu bărbăţie gerul iernii şi loviturile pietrelor. | Continuare »

După rugăciunile începătoare:

Condac 1:
Apărătorule al nostru din nevoi, pentru lucrarea de multe minuni laude de mulțumiri aducem ție, noi, nevrednicii; și ca cel ce ești minunat și preamilostiv, izbăvește-ne pe noi din toate nevoile ca să cântăm ție: bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!
Icos 1:
Îngerii cei din ceruri s-au mirat de tine, Părinte Dimitrie, îngerul cel pământesc, văzându-te cum în trup fiind ai biruit pe demonul cel fără de trup și de minunile tale spăimântându-se au stat cântându-ți unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce ești om ceresc;
Bucură-te, cel ce ai fost înger pământesc;
Bucură-te, că nu te-ai amăgit de lăcomia strămoșească;
Bucură-te, că ai viețuit mai presus de fire și de om;
Bucură-te, că prin smerenie cele înalte ai dobândit;
Bucură-te, că pe vrăjmaș, lesne l-ai biruit;
Bucură-te, că, la fel cu Abel, jertfe prin rugăciuni ai înălțat;
Bucură-te, cel ce trupul tău rob duhului l-ai făcut;
Bucură-te, cel ce te-ai făcut comoară duhovnicească;
Bucură-te, cel ce te-ai suit la înălțimea cea cerească;
Bucură-te, săditorule de vie duhovnicească;
Bucură-te, cel ce câștigi tuturor pocăință ca să se mântuiască;
Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie! | Continuare »

VIAŢA SF. DUMITRU IZVORÂTORUL DE MIR

sveti_dimitrija Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian Galeriu (284-311) şi era fiul voievodului cetăţii Tesalonicului, botezat în taină de părinţii săi, de frica cruntelor prigoane împotriva creştinilor. Şi îl învăţau părinţii în cămara cea ascunsă a palatului lor toate tainele sfintei credinţe, luminându-i cunoştinţa despre Domnul nostru Iisus Hristos, precum şi milostenia cea către săraci, săvârşind, adică, faceri de bine, celor ce trebuiau. Şi aşa, Dimitrie a cunoscut adevărul din cuvintele părinţilor săi, dar, mai ales, a început a lucra într-însul darul lui Dumnezeu. Şi tânărul creştea cu anii şi cu înţelepciunea, urcând ca pe o scară, din putere în putere. Şi, ajungând la vârsta cea mai desăvârşită, părinţii lui s-au dus din vremelnică viaţa, lăsând pe tânărul Dimitrie moştenitor nu numai al multor averi, ci şi al bunului lor nume.
Deci, Maximian împăratul, auzind de moartea voievodului Tesalonicului, a chemat la dânsul pe fiul acestuia şi, cunoscându-i înţelepciunea, l-a făcut voievod în locul tatălui său. Şi a fost primit Sfântul cu mare cinste de cetăţeni, iar el cârmuia cu multă vrednicie poporul, propovăduind pe faţă dreapta credinţă şi aducând pe mulţi la Hristos.
Deci, nu după multă vreme, a cunoscut împăratul ca voievodul Dimitrie este creştin şi s-a mâniat foarte. Drept aceea, întorcându-se biruitor dintr-un război cu sciţii, Maximian a poruncit să se facă praznice în fiecare cetate, în cinstea zeilor şi a venit împăratul şi la Tesalonic. Şi Dimitrie, fiind întrebat de sunt adevărate cele auzite despre dânsul, a răspuns cu îndrăzneală, mărturisind că este creştin şi a defăimat închinarea păgânească. Şi îndată, împăratul a poruncit să-l închidă în temniţă, până la încheierea jocurilor în cinstea venirii sale. | Continuare »

Lidia Hamza, din volumul Cătușa mea

Cum știe iarba să ierte, zdrobită sub pași,
Dulce sărut dând chiar tălpii ce-apasă,
Doamne, așa să iubesc și să iert pe vrăjmași,
Cum ar fi-ai mei cei mai dragi de acasă.

Cum știe crinul mireasmă plăcută să dea
Tocmai în teascul zdrobirii de sine,
Inima mea cu iubire în brațe să ia
Pumnul ce dă cel mai tare în mine.

Doamne, atât îmi doresc: ca în clipa cea grea
Lacrima cea mai durută să-mi fie
Dragoste dulce spre orice vrăjmaș aș avea,
Ca sus în cer să mi-o dărui și mie.

predica de pe munte 1O, creşte-mi iubirea în inima mea,
Iisuse, Iisuse, mereu Te-aş ruga!
Îmi umple cu harul pe care-l aştept
şi ochii, şi graiul, şi inima-n piept!

O, creşte-mi iubirea, Iisuse iubit,
să fiu de-a’ ei haruri deplin copleşit!
Revarsă-mi-o-n suflet cu val după val,
ca râul ce creşte de dă peste mal!

O, creşte-mi iubirea, Iubite Iisus,
în starea şi-n locul în care m-ai pus!
Să port pretutindeni belşugu-i de har
şi-a ei revărsare să n-aibă hotar!

O, creşte-mi iubirea cu rodu-i sfinţit,
chiar numai cu ură de-aş fi răsplătit;
să nu pot, Iisuse, trăi fără ea
– o, creşte-mi iubirea în inima mea!

Traian Dorz, Cântarea cântărilor mele

Traian Dorz, Hristos – Puterea Apostoliei,  Meditații la Apostolul duminicii a XIX-a după Rusalii

Adevăratul om al lui Dumnezeu, omul care prin naşterea din nou a devenit fiu al Tatălui şi apoi împreună-lucrător cu El în câmpul Evangheliei şi în scopul mântuirii, trebuie să aibă o conştiinţă atât de trează şi o umblare atât de atentă în toate lucrurile, încât şi cea mai mică umbră de abatere de la curăţia ascultării de Duhul Sfânt să-l îngrijoreze şi să-l doară.
Oricare lucrător în apostolatul lui Hristos are, desigur, în Cuvântul lui Dumnezeu, pe care el îl propovăduieşte, nu numai o lumină călăuzitoare, ci şi un foc curăţitor. Nu numai o apă în care se oglindeşte spre a-şi vedea totdeauna faţa sufletului său, ci şi o apă în care să se spele de tot ce îi arată apa aceasta în care s-a oglindit. Are nu numai un dreptar care să-i arate cum să lucreze bine, ci şi dreptarul care îi arată cum a lucrat rău. Aşa că din cuvântul gurii sale el este şi îndreptăţit când îşi face cinstit slujba şi datoria sa, dar este şi judecat când nu şi-o face după cum se cuvine. | Continuare »