b'LOGOS — Comori Nemuritoare

CÂND VA VENI HRISTOS, NE VA SPUNE – Traian Dorz

DESPRE APA CEA VIE, APA VIEŢII – I. Tâlcuitor

„…Cine va bea din apa pe care i-o dau Eu nu va înseta în veac” – Traian Dorz

Despre închinare – Arhim. Iuliu Scriban

ORICUI BEA DIN APA ACEASTA – Traian Dorz

Închinarea în Duh şi Adevăr – Sfântul Ignatie Briancianinov

DUH ŞI ADEVĂR – Traian Dorz

Cuvinte vii – Pr. Arsenie Boca

VOI VĂ ÎNCHINAŢI LA CE NU CUNOAŞTEŢI! – Traian Dorz

Evanghelia despre dătătorul de apă vie şi femeia samarineancă – Sfântul Nicolae VELIMIROVICI

DOAMNE, DĂ-MI… – Traian Dorz

A VENIT O FEMEIE DUPĂ APĂ… – Traian Dorz

DESPRE SETEA SUFLETULUI – I. Tâlcuitor

ŞI-A LĂSAT GĂLEATA ŞI S-A DUS –  Traian Dorz

Poezii:

Frumoasă-i îndrăzneala; Să ard de sete; Nădejdea mea preafericită; În veci noi n-am vedea pe Tatăl, Osteneala mântuirii, Cât de minunată; Iisuse, apa vie.

Traian Dorz, Hristos Binefăcătorul nostru

Căci un înger al Domnului se cobora la vreme în scăldătoare şi tulbura apa şi cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, de orice boală era ţinut (Ioan 5, 4).

Dumnezeu a iubit şi iubeşte smerenia, căci ea este sinceră,
după cum a urât totdeauna mândria, pentru că aceasta este şi făţarnică (Luca 18, 10-14).
N-a fost vreodată cineva care, smerindu-se înaintea Domnului cu pocăinţă sinceră şi adâncă, să nu fi fost vindecat
şi să nu fi fost izbăvit de El, cu toată graba şi deplinătatea.
N-a fost nimeni care, venind la Domnul,
coborându-se înaintea Lui,
aplecându-se la Crucea Sa,
întorcându-se cu sinceritate,
şi cerându-I cu credinţă ajutorul,
să fie scos vreodată afară cu mâinile goale,
să se fi rugat sau să fi plâns în zadar (Ioan 6, 37).
De aceea suflete dragă, coboară-te şi tu…
coboară-te de pe scaunul mândriei,
de pe înălţimile deşertăciunii,
de pe poziţiile necredinţei şi păcatului
şi prăbuşeşte-te la picioarele Domnului, cu lacrimi de pocăinţă, ca să poţi fi făcut sănătos.
Căci numai acolo în smerenie şi credincioşie, în ascultarea la picioarele lui Iisus, este sănătate, este putere şi mântuire pentru orice suflet. De orice boală, adică de orice păcat, ai fi bolnav.
O Doamne Isuse Hristoase,
Vindecătorul tuturor suferinţelor noastre,
smereşte-mă şi pe mine şi mă coboară în baia lacrimilor şi pocăinţei, ori de câte ori va fi nevoie,
ori de câte ori sufletul meu se va afla bolnav, zăcând în păcate şi în necredinţă.
Nu mă lăsa să mă sui, să mă mândresc, ca să nu fiu trântit,
ci ajută-mă să mă cobor, totdeauna cu grijă,
chiar dacă foloseşti pentru asta şi nuiaua,
numai să mă vindec.
Amin.

(Traian Dorz, Strângeți fărâmiturile, vol. IV, cap. Să ne îndepărtăm de dezbinători)

„Vezi, de-acum te-ai făcut sănătos. Să nu mai păcătuieşti. Vezi, ai păţit rău: te-au prăbuşit păcatele, ai ajuns un nenorocit… pătimaş cu băutura, pătimaş cu fumatul, pătimaş cu lăcomia, cu răutatea, cu certurile, cu zavistiile, cu neînţelegerile, cu gândurile rele, cu trufia, cu toate celelalte fapte rele care sunt tâlharii ce-i pândesc pe toţi cei care coboară din Ierusalim, adică părăsesc starea curată şi se duc spre păcat, şi se prăbuşesc spre poftele şi păcatele veacului acestuia. Dumnezeu ne-a izbăvit de ele. Dar – după ce ne-a dat mângâierea, după ce ne-a vindecat rănile, după ce ne-a dus în casa adunărilor Sale, după ce ne-a încredinţat îngrijitorilor Săi – ne porunceşte acum la fel ca slăbănogului de la lacul Betesda: „Vezi, acum te-ai făcut sănătos. Să nu mai păcătuieşti. Te-am ajutat să ajungi spre Ierusalim, în adunarea sfântă, sub îngrijirea sfântă, unde ai Cuvântul Sfânt, cântările sfinte, rugăciunile binecuvântate, fraţii sfinţi. Să nu-i mai părăseşti. Să nu mai cazi din nou. Să nu părăseşti adunarea, să nu te depărtezi de adunarea sfântă şi să nu mai asculţi şoaptele acelora care te îndeamnă şi te ispitesc să-i părăseşti pe fraţi, să părăseşti adunarea şi să te duci în alte părţi”.
Aveţi grijă, pentru că aceasta este o poruncă, nu numai un sfat. Şi o condiţie pentru păstrarea mântuirii noastre, nu numai pentru ferirea noastră de prăbuşiri. Noi, dacă ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu şi rămânem acolo unde ne-a aşezat El, şi ascultăm de mai-marii noştri care sunt puşi să ne mărturisească nouă Cuvântul lui Dumnezeu şi să ne sfătuiască să mergem pe calea cea bună, dacă ascultăm de ei, atunci rămânem mai departe credincioşi în Biserica Domnului, în adunarea Domnului în care ne-a chemat El de la început şi în care au fost părinţii şi înaintaşii noştri. | Continuare »

Traian Dorz, HRISTOS –PUTEREA APOSTOLIEI
Meditaţii la Apostolul din Duminica a IV-a după Paşti (a Slăbănogului)

Surorile noastre, femeile, au avut de la Dumnezeu un rost atât de însemnat în toată lucrarea Lui mântuitoare.
În Vechiul Testament, strălucesc numele atât de frumoase şi slujbele atât de sfinte ale unor suflete de femei prin care Dumnezeu a făcut lucrări atât de mari în slujba mântuirii lumii.
Despre minunatele soţii, ale lui Avraam, Isaac şi Iacov, despre mamele profeţilor, Moise, Samuel, Samson şi alţii – ce frumos scriu Sfintele Scripturi!
Dar, în afară de acestea, cât de multe trebuie să fi fost sfintele femei care şi-au crescut copiii în frica şi dragostea lui Dumnezeu, care şi-au petrecut cu rugăciuni soţii plecaţi la munca şi lupta lui Dumnezeu, care şi-au închinat Domnului toată viaţa lor în singurătate, în jertfe, în binefaceri.
Ce să mai zicem apoi de Noul Testament, pe cerul căruia străluceşte cu o frumuseţe fără seamăn Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos, Vasul cel ales şi sfânt prin care ne-a fost trimis nouă Mântuitorul nostru şi Lumina lumii?
Ce minunate apar apoi, în jurul ei, celelalte sfinte femei, care, fiecare şi toate, au rămas pe totdeauna în cinstirea Bisericii lui Hristos cu o strălucire aparte a ei, până azi şi până în veci.
Elisabeta – mama Sfântului Ioan Botezătorul. Ana – fiica lui Fanuel. Marta şi Maria, Samariteanca, Magdalena, Fivi, Eunice, Lois – şi altele, şi altele, de atunci şi până astăzi, câte şi mai câte, cu această uceniţă Tabita – au împodobit Biserica lui Hristos, au şters lacrimile şi sudorile Lui, au legat răni, au mângâiat dureri, au sărutat şi au şters lacrimi, au încurajat luptători, au ascuns primejduiţi, au hrănit flămânzi, au îmbrăcat goi, au ospătat îngeri… | Continuare »

Traian Dorz, Scumpele noastre surori

Surori de cruce și răsplată, însoțitoare-n plâns și-n har,
Părtașe-aceleiași credințe, jertfind aceluiași altar,
– cinstire-n veci îndreptățită și semn al sfintei prețuiri,
Recunoștința noastră, vouă, v-aduce-a ei adânci simțiri.

Voi ați purtat cu noi alături povara luptei lui Hristos,
dar voi ați dus, deși mai slabe, ca mulți, solia mai frumos;
voi n-ați trădat rupând Lucrarea cu duh potrivnic și-ngâmfat,
nici n-ați vândut pe frați ca Iuda pe ban străin și vinovat,
nici n-ați adus prilej de certuri, de dezbinări și poticniri,
– ci-ați plâns cu suflet plin de jale în ceasul grelelor loviri.

Voi n-ați schimbat învățătura, smintind credința nimănui,
ci L-ați urmat mereu pe Domnul, statornice-ascultării Lui.
Voi n-ați luat o altă cale, călcând întâiul legământ,
decât puține, când ori râvna, ori vina altora v-a-nfrânt.

Ați stat în rugăciuni și-n jertfă cu duhul strâns și-ndurerat,
răbdând statornice-n credință, când mulți „viteji“ s-au lepădat,
iar pentru toată jertfa voastră și pentru tot ce-ați pătimit
voi nu v-ați lăudat la nimeni, nici vreo răsplată n-ați voit.

O, scumpe suflete chemate de-Același Duh, spre-Același țel,
Hristos vă binecuvântează iubirea ce-o suiți spre El.
El, Care v-a chemat alături de noi, pe calea sfintei vieți,
să crească și-n noi o credință cu-a voastră de același preț,
cu-același rod și duh statornic, cu-același mers și chip frumos,
să ne-ncunune-odată crucea cu-aceiași trandafiri, Hristos.

Credința-ncununată e doar credința care
ne-ngenunchează-n lacrimi cu-o unică predare
și ne rănește-n Domnul cu-un legământ fierbinte
de lupta pân’ la moarte, privind mereu nainte.

Credința-ntemeiată pe-nvățătura dreaptă
își dă mereu silința să se-mplinească-n faptă
și-apoi în cunoștință, și-apoi în înfrânare,
suind din treaptă-n treaptă, spre cea mai naltă stare.

Credința bună luptă răbdarea să și-o crească,
evlavia unindu-și cu dragostea frățească,
și-apoi cu ea iubirea de oameni și-o-mpreună;
– o astfel de credință ajunge la cunună.

Credința mântuiește numai atunci când are
aceste roade scumpe și fapte sfințitoare;
credința fără fapte e moartă și uscată
și n-o să-ajungă viața cerească niciodată.

Nu v-amăgiți că mergeți în Sfânta-Mpărăție
când n-aveți o credință puternică și vie;
credința ce primește cununa mântuirii
e numai cea-nsoțită de roadele sfințirii.

O, fiul meu cel unic, du-ți lupta vieții tale
eroic, pân’ la ținta Victoriei Finale,
viteaz înfruntă-ți moartea ca soarele furtuna,
la capătul credinței Hristos îți dă cununa.

Traian Dorz, Credința încununată

Să crezi adânc în Dumnezeu Cel Veşnic
şi lui Hristos adânc să I te-apleci,
că nu-s mai mulţi mântuitori pe lume,
ci-i numai El – acum şi-n veci de veci!

Să crezi adânc, din inimă, Cuvântul
şi să-L asculţi prin orice-ar fi să treci,
că-n lume nu-s mai multe adevăruri,
ci-i numai El – acum şi-n veci de veci.

Să crezi adânc Iubirii Răstignite,
păcatul tău în lacrimi să-l îneci,
că-n lume nu-s răscumpărări mai multe,
ci-i una doar – acum şi-n veci de veci.

Să crezi adânc acestor adevăruri
şi-n ele stând viaţa să-ţi petreci,
că-n lume nu-i decât o mântuire,
o ai sau nu – acum şi-n veci de veci.

Să crezi adânc! – Credinţa să-ţi învie
spre-un veşnic rod a tale-ntinderi seci,
c-o viaţă doar şi-un suflet ai pe lume,
le scapi sau nu, – acum şi-n veci de veci!

TRaian Dorz, Cântări de drum

DESPRE ÎNDOIALĂ ŞI NECREDINŢĂ – Pr. Iosif Trifa

Predica Mitropolitului Longhin în Duminica Tomei (09.05.2021)

IPS Longhin, cuvânt la duminica a II-a după Paști (a Sf. Ap. Toma) – Bănceni 26/04/20

FRAŢII ŞI STRĂINII – Traian Dorz

Evanghelia despre îndoiala şi credinţa Sfântului Apostol Toma – Sfântul Nicolae VELIMIROVICI

Cele cinci simţuri ale credinţei – Isus Biruitorul, nr. 7, din 14 febr. 1937

DE LA PAŞTELE CEL MARE LA „PAŞTELE CEL MIC” – Părintele Constantin Galeriu

SEMNUL CUIELOR – Traian Dorz

„ADU DEGETUL TĂU…” – Visarion Ţuţu

TREI CAUZE ALE DESPĂRŢIRII – Traian Dorz

Despre creştinism – Predică în Duminica Tomei – Sfântul Ignatie Briancianinov

[Hristos – acela cu rănile, acela cu crucea, acela cu sângele!] – Popa Petru

La Apostolul din Duminica a II-a după Paşti – Traian Dorz

Un înger al Domnului – Traian Dorz, Meditații la Apostolul zilei

Prin credinţă eşti mai fericit ca Toma care a pus mâna…

Poezii: SUFLETE FĂRĂ CREDINŢĂ!…; O, SEMNUL CUIELOR; LUMINĂ-I CHIPUL TĂU; Credința; ÎN LUNGA NOAPTE;

Traian Dorz, vol. Eetrna iubire

1. Prilejurile de poticnire trebuie să vină, dar vai celor prin care vin.
Vânzările trebuie să se facă, fiindcă este scris că se vor face (Mc 13, 12; Lc 21, 16), dar vai acelora prin ca-re se fac.
Fiecare dintre noi trebuie să ne temem de acest îngrozitor păcat şi să ne ferim ca nu cumva să-l fa¬cem noi.

2. Dacă ştiţi aceste lucruri, luaţi mai bine aminte în jurul vostru, să-l vedeţi pe acela dintre voi care a început să umble şi pe alte căi, nu numai pe cele ale lui Iisus. Care s-a mai prefăcut şi în altceva, nu numai în miel.
Care merge şi cu alţii, nu numai cu voi, oile Domnului,
care mai are şi alte gusturi, nu numai cele duhovniceşti,
care cheltuieşte şi mai mult decât ar câştiga cinstit,
care umblă prin locurile pe unde nu are ce căuta, în mod normal, un frate şi un preot. Căci neapărat dintre voi este acela.
Sau sunt aceia… (Fapte 20, 30; II Cor 11, 14; II Tim 3, 4).

3. Ce cumplită clipă trebuie să fi fost pentru ucenicii Domnului aceea când Mântuitorul le-a spus la masă: „Unul dintre voi Mă va vinde”.
Ca un trăsnet lovind dintr-o dată şi pe neaşteptate vor fi zdrobit aceste cuvinte toată rămăşiţa de bucurie, de speranţă şi de pace pe care o mai aveau în inimile lor.

4. Cei nevinovaţi, auzind înştiinţarea despre vânzare, au început să se uite unii la alţii înspăimântaţi şi pentru prima dată bănuitori.
Şi fiecare în gândul său îl cerceta pe celălalt, bănuindu-l în inima sa… Apoi bănuindu-se chiar şi pe sine.
În clipa aceea se spărgea în ţăndări ca un vas foarte scump toată încrederea nemărginită şi toată armonia unităţii lor.
În inima fiecăruia năvălea acum apa tulbure, neagră şi rece a neîncrederii, năruind şi noroind totul.

5. O, cât de zdrobită trebuie să fi rămas inima ucenicilor Domnului când se uitau unii la alţii pentru prima dată cu ochii încruntaţi şi judecători!
O, cum trebuie să fi răvăşit sufletul lor o mie de gânduri deznădăjduite!
Ce grozav este păcatul vânzării lui Hristos!
6. Vai, cât de mult rău fac nu numai Lucrării lui Dumnezeu, ci chiar şi semenilor lor acei oameni nelegiuiţi care îi vând pe ai lor! | Continuare »

Traian Dorz, Meditații la Evanghelia după Ioan, Hristos – Împăratul nostru (12, 15)

„Nu te teme, fiica Sionului; iată că Împăratul tău vine călare pe mânzul unei măgăriţe.“

O, de câte ori ne-am încredinţat noi că nici o întâmplare nu este întâmplătoare, ci că totul este mai dinainte ştiut şi determinat de cauze care au între ele o adâncă şi tainică legătură, rânduită de Înţelepciunea lui Dumnezeu…
Cunoscută era, şi profeţită, şi pregătită mai dinainte venirea Domnului nostru Iisus Hristos pe pământ.
Şi la fel cunoscut era fiecare eveniment, fiecare întâmplare care a însoţit Venirea şi Naşterea, precum şi Viaţa, şi plecarea Sa din nou la Tatăl.
Cunoscute erau şi uneltele care vor fi folosite şi vremea în care vor fi toate acestea, de la începutul şi până la sfârşitul lor,
şi cunoscut era şi felul cum se vor încheia toate lucrurile rânduite.

De multe ori ne temem şi noi pe pământ… şi pentru multe ne îngrijorăm şi noi adeseori în viaţa asta.
Ne temem de cele mai multe ori să nădăjduim în biruinţa Adevărului pentru care luptăm,
în triumful lui Hristos în care credem
şi în izbânda Binelui pentru care muncim şi răbdăm,
– pentru că sunt prea multe împotrivirile pe care le vedem,
şi prea mari primejdiile de care ne temem,
şi prea puternici vrăjmaşii lui Dumnezeu,
şi prea slabe, şi prea îndepărtate, şi prea puţine ni se pare că sunt puterile Lui…

Sărmanii de noi, cât de copleşiţi suntem şi noi de Prezent câteodată!
Atunci nu putem vedea nici Trecutul, nici crede Viitorul.
Nu ne mai aducem aminte de nimic din toate minunile cele făcute de Dumnezeu în Trecut (Ps 78)
şi de aceea nu putem crede nimic nici din cele ce ni le făgăduieşte El pentru Viitor.
Nu ştim că istoria de azi este profeţia de ieri,
iar profeţia de astăzi este istoria de mâine.

Când se înalţă cel rău ca un pom verde, sănătos şi puternic, plin de trufie şi de dispreţ pentru dreptate şi pentru adevăr,
adeseori ne cutremurăm de teamă şi ne ascundem de frică în iarba netrebniciei şi a laşităţii, la umbra aceluia de care ne temem, târându-ne în faţa lui. | Continuare »