Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
din Meditaţii la Apostolul din Duminica a V-a  Postului Mare (a Cuv. Maria Egipteanca)

„…şi a intrat, o dată pentru totdeauna, în Locul prea sfânt, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu Însuşi Sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veşnică.” (Evrei 9, 12)

Să rămânem mai departe la acest adevăr nespus mai însemnat şi mai cutremurător decât oricare altele şi decât toate la un loc. Pentru că nici un fapt din toată istoria mântuirii lui Dumnezeu, din toată lucrarea dragostei Lui pentru răscumpărarea Creaţiei şi a creaturilor Sale nu este atât de profund, de cutremurător, de măreţ şi de însemnat ca acesta.

Dragostea milostivă este în stare să-şi dea banul său, ori pâinea sa, ori haina, ori adăpostul, ori scaunul său pentru cel care este lipsit de acestea. Dar adesea ea nu poate da mai mult.
Dragostea împăciuitoare îşi dă dreptul său, ori folosul său, ori moştenirea, ori întâietatea, ori numele său pentru cel care le pretinde pe acestea. Dar nici aceasta, adesea, nu poate da mai mult.
Dragostea ostenitoare îşi dă odihna sa, oboseala sa, vegherile sale, munca şi plata sa pentru cel care s-ar pierde fără acestea. Dar şi aceasta, de cele mai multe ori, rămâne numai la atât, fiindcă mai mult decât pe acestea ea nu poate da nimănui.

Numai dragostea jertfitoare poate să dea atât de mult cât se cere pentru cel care are cea mai mare nevoie dintre toate nevoile care pot fi, adică nevoie de iertarea păcatelor. Fără de care nu este în vecii vecilor şi nici nu va mai putea fi niciodată, nicăieri, mântuirea nici unui suflet. Fiindcă dragostea aceasta singură este în stare să-şi dea mai mult decât sudoarea sa, decât lacrimile sale, decât averea sa.

Ea îşi dă viaţa sa, moartea sa, sângele său.
Nu există ceva şi nu va mai exista niciodată ceva atât de mare ca această dragoste.
Şi aşa a fost, şi aşa este pentru noi dragostea lui Dumnezeu. Numai dragostea lui Dumnezeu.

Dragostea Sângelui este nu numai cea mai mare fiindcă nu poate să mai fie o altă dragoste atât de mare ca ea, dar este şi cea mai scumpă, fiindcă nu mai poate fi nicăieri un mai mare preţ ca preţul sângelui ei.
De aceea, şi inima care este în stare să dovedească o asemenea dragoste este nu numai cea mai sfântă, dar este şi cea mai geloasă şi mai neînduplecată dintre toate.

Să-l binecuvânteze Dumnezeu pe orice suflet omenesc, care, cu toată recunoştinţa şi cu toată smerenia lui, se apropie de această dragoste însângerată, primind harul ei iertător. Un astfel de suflet se va dovedi vrednic să primească şi va şi primi acest har fără margini şi fără sfârşit.

Dar să-l ferească Dumnezeu pe orice suflet care se împotriveşte să nu primească şi să nu asculte de chemarea dragostei sângerânde a lui Dumnezeu! Pentru că nimic nu va fi mai groaznic şi mai amar pentru acest suflet ca necruţătoarea, neîndurata şi nebănuita osândă pentru acest nepomenit de mare păcat al lepădării Sângelui lui Hristos.

Se spune că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe Fiul Său, Sângele Lui, pentru ca oricine va crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică (In 3, 16).
Atât de mult este o nemăsură a dragostei lui Dumnezeu. Într-adevăr, nici nu se poate bănui cât este de mult asta. Acest atât de mult poţi să-l arăţi desfăcând braţele cât nu poţi mai larg, mai lung ori mai înalt…
Dar acest atât de mult poţi să-l şi arăţi, arătând o măsură cu braţele; atât şi nu mai mult.

Şi-a dat Sângele, dar mai mult nu mai dă.
Şi l-a dat o singură dată, a doua oară nu Şi-l mai dă.
Şi l-a dat atunci, dar o altă dată nu Şi-l va mai da.

Cui vrea să-l creadă şi să-l primească îi va fi de-ajuns o dată şi pe vecii vecilor preţul acestui Sânge care i s-a dat.

Cui nu vrea să creadă şi să primească atât de mult cât i s-a dat prin acest Sânge, şi acum, cât i se îmbie, aceluia nu numai că nu i se va mai da niciodată nimic altceva mai mult, dar nici nu va mai avea niciodată o altă vreme şi o altă ocazie ca aceasta şi ca acum, pentru a se mai mântui.

O, ce cutremurător şi unic este acest adevăr!