Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
Meditaţii la Apostolul din Duminica a 17-a după Rusalii

„De aceea, ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul: Nu vă atingeţi de ce este necurat şi vă voi primi“ (II Cor. 6, 17).

TDorz1Pentru un suflet care doreşte cu adevărat mântuirea şi slava în Împărăţia lui Dumnezeu este un lucru de viaţă sau de moarte păcatul şi chiar cea mai mică necurăţie, pentru că orice credincios temător de Dumnezeu ştie că este scris: Fiţi sfinţi, căci Eu sunt Sfânt! – zice Domnul.

Pe uşa iadului, la intrarea în el, este scris: „Lăsaţi afară orice speranţă, voi, care intraţi!“…
Adică, cine intră acolo să intre fără nici o nădejde că va mai ieşi vreodată din el. În iad există numai intrare, dar nu şi ieşire. Ieşire nu mai există pentru nimeni şi niciodată. Însuşi Mântuitorul a zis bogatului nemilostiv din iad: Între noi şi voi este o prăpastie veşnică, în aşa fel ca acei care ar vrea să treacă de aici la voi sau de acolo la noi să nu poată (Luca 16, 20).
Iar pe uşa raiului este scris: „Nimic întinat nu va intra aici… Nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună… în spurcăciuni trupeşti şi în minciună sufletească (Apoc. 21, 27).
Şi tocmai de aceea Dumnezeu îi curăţeşte pe ai Săi prin Sângele Crucii Domnului Iisus, care spală orice păcat (I Ioan 1, 7-9).
Iar apoi ne porunceşte cu tărie tuturor ca să umblăm în lumină. Şi să avem părtăşie unii cu alţii.
Asta înseamnă a trăi în adevăr, adică în învăţătura sănătoasă primită de la început, a ne feri de orice păcat şi de orice legătură cu păcatul şi cu viaţa lumească.
Apoi să trăim într-o umblare ascultătoare şi iubitoare de fraţi, în orice vreme, în orice loc şi în orice privinţă.
Că numai aşa şi numai acelora Sângele Său le curăţă orice păcat. Altfel nu.
Desigur că, după cum iarăşi este scris, nimeni nu poate spune că este fără nici un păcat, pentru că însăşi firea pământească, în care trăim, şi lumea, prin care încă mai umblăm, sunt pline de stricăciune şi îmbibate de păcate. Şi, prin chiar acest fapt, noi suntem totdeauna în primejdie să ne atingem de câte ceva necurat. Sau să ne atingă el. | Continuare »

Traian Dorz – Hristos – Puterea Aostoliei
Meditaţii la Apostolul din Duminica a 32-a după Rusalii

Porunceşte şi învaţă aceste lucruri (I Tim. 4, 11).

TDorz1Pentru ca să ajungi a porunci cândva altora, trebuie mai întâi să înveţi tu însuţi să asculţi pe alţii. Pentru ca să ajungi cândva în stare să înveţi pe unii, trebuie mai întâi tu să te obişnuieşti a învăţa de la alţii. Nimeni nu va şti cum să poruncească spre a putea fi ascultat, dacă mai întâi nu a ştiut cum să se supună, el însuşi, la o ascultare deplină faţă de cei pe care trebuie să-i asculte. Nimeni nu va putea fi niciodată un bun învăţător, dacă mai întâi nu a învăţat să fie un bun elev.
În toate privinţele, noi putem lua ca model de viaţă pe Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos; dar în privinţa supunerii şi a poruncirii, în privinţa smereniei în a asculta El Însuşi şi a competenţei de a învăţa, Îl putem avea şi mai mult. El a fost ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce, de aceea a fost vrednic şi să poruncească să fim şi noi ascultători până la moarte. El a învăţat să se supună până la orice smerenie, de aceea a fost vrednic să ne înveţe şi pe noi până la slavă.
Ce uşor îţi este să asculţi de porunca acelui Stăpân, care El Însuşi mai întâi munceşte alături de tine şi pentru tine! Şi ce fericit înveţi de la acel Maestru, Care El Însuşi Se supune mai întâi rânduielii căreia îţi arată ţie să te supui!… Domnul Iisus nu le spune la ai Săi: Duceţi-vă voi întâi, iar Eu voi veni după voi. Ci ne spune: Veniţi după Mine!… Eu v-am dat o pildă, cum am făcut Eu aşa să faceţi şi voi (In 13, 15). | Continuare »

Despre Sfântul Ioan Botezătorul şi despre Botezul Domnului

Minunată a fost ivirea lui Ioan Botezătorul în lume! Un om a început o predică, o viaţă nouă. Nimeni nu cunoştea anume pe acest om şi nu ştia de unde vine. N-avea nici în îmbrăcămintea, nici în înfăţişarea lui ceva atrăgător. Nu era nici mare învăţat şi totuşi toţi iudeii alergau la dânsul şi se botezau în râul Iordan. Ioan câştiga sufletele cu vestea cea bună că soseşte un Mântuitor; câştiga sufletele cu căldura şi dragostea cu care Îl vestea pe acest Mântuitor şi chema pe oameni la pocăinţă, la o schimbare a vieţii, la o viaţă nouă. Ioan câştiga suflete prin pilda vieţii sale. Însăşi viaţa lui era o predică de înfrânare şi de viaţă pusă cu totul în slujba Domnului.
Predica şi viaţa lui Ioan arată şi azi calea spre Mântuitorul. Ioan e şi azi glasul celui ce strigă – azi, mai tare ca oricând – în pustia acestei vieţi: Pocăiţi-vă de păcatele voastre, căci Mântuitorul şi darul mântuirii au venit de mult. Ioan e şi azi o predică de mustrare – azi, mai aspră ca oricând – pentru cei care se îmbuibă în mâncăruri, în petreceri, în fălii şi beţii. Predica lui Ioan e şi azi o pildă că adevărul creştin trebuie spus fără cruţare, aşa cum l-a spus el fariseilor şi lui Irod-împăratul, chiar cu preţul vieţii. Minunate au fost predica lui Ioan şi botezul lui, dar totuşi predica şi botezul lui au fost numai o pregătire pentru Cel Ce a venit să boteze cu „Duh Sfânt şi cu foc“. Acest botez s-a pogorât peste Iisus în râul Iordanului. | Continuare »

CERCETAREA DE SINE

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sântului Duh. Amin.
Sfârşitul de an şi începutul de an sunt prilejuri în care nu numai fiecare om înţelept sau fiecare familie, ci chiar şi fiecare popor şi fiecare întreprindere omenească îşi face cu o adâncă seriozitate bilanţul, socoteala muncii şi a roadelor sale, a câştigului sau a pagubei, a înaintării sale sau a dării înapoi din anul şi din timpul vieţii petrecute, pentru a vedea nu numai că încă un an din viaţă s a dus, ci şi cum a trecut acest an şi cum îl întâmpină pe celălalt an, spre a putea ajunge la capătul fericit al timpului, al anului, al vieţii cu vrednicie înaintea lui Dumnezeu.
Un om care merge mereu, dar nu stă niciodată să socotească cum merge, pe unde merge şi unde va ajunge la capătul drumului său, acela este un om nebun. Acela nici nu va merge bine şi nici nu va merge pe unde trebuie, dar nici nu o să ajungă bine. Un om care lucrează, dar nu stă niciodată să se controleze pe sine însuşi cu toată înţelepciunea judecăţii sănătoase, cu toată teama de a nu greşi, cu toată conştiinţa răspunderii sale faţă de stăpânul lucrării unde este, de stăpânul care l-a angajat, acela este un om şi mai nebun. Ce răsplată să poată primi de la Stăpânul cel Sfânt un astfel de lucrător care nu ţine seama nici de planul Stăpânului cu lucrarea în care l-a angajat pe el, nici de felul cum au lucrat cei dinaintea lui, nici de preţul pe care Stăpânul l-a investit în lucrarea aceasta şi nici de îndrumările sau de părerea celorlalţi lucrători cu care lucrează împreună? | Continuare »

O, fraţii şi surorile mele, veniţi să ne apropiem toţi, veniţi să ne aprindem toţi, veniţi să ne apropiem mai treji şi să ne uităm mai bine la ieslea minunată, la Chipul minunat şi la felul minunat în care vine la noi Marele nostru Împărat şi Răscumpărător Iisus Hristos. Veniţi să ne apropiem cutremuraţi, să îngenunchem ca păstorii şi ca magii minunaţi, căci toată măreţia acestei minuni nu poate fi văzută altfel decât din genunchi; toată frumuseţea ei nu poate fi privită altfel decât printre lacrimi şi toată slava şi răscumpărarea adusă de ea nu poate fi primită altfel decât printr-o naştere din nou, printr-o transformare cerească, ca a lui Hristos, dar în sens invers: El S-a născut din Dumnezeu pentru lume, noi să ne naştem din lume pentru Dumnezeu; | Continuare »

Traian DORZ, Cântarea, ca meditaţie

Abia în zilele deosebite şi-n locurile curate ne dăm seama cât de curaţi ne cere Dumnezeu să fim noi, spre a fi vrednici de a sta împreună cu El şi cu ai Lui în atmosfera curată şi înaltă a prezenţei lui Dumnezeu, în ceasurile înalte ale transfigurării lui Hristos.
În ceasul ceresc al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, în noaptea tainică a marii schimbări la Faţă a lui Dumnezeu în Betleem, dintr-un Dumnezeu nemărginit, Se transformă într-un copilaş neputincios, când, dintr-un Împărat veşnic, Se preface un rob smerit şi când, din Stăpânul nemărginitelor bogăţii, primeşte sărăcia unui grajd – care trebuie să fi fost cu un miros nespus de greu, ca orice grajd, şi, mai ales, grajdul de om sărac.
Mai târziu, după ce ucenicii Domnului începuseră să-L cunoască pe El şi să-L recunoască a fi Fiul lui Dumnezeu, poate că nu au rămas prea uimiţi când, pe Muntele Taborului, El S-a schimbat la Faţă înaintea lor, îmbrăcând, pentru un ceas, chipul luminii şi al slavei, care Îi era în firea Lui dumnezeiască slava din veşnicii.
După aceea, când, la Învierea Lui slăvită din morţi şi după această Înviere, El li S-a arătat iarăşi ucenicilor Săi şi multor altora, în acel dumnezeiesc fel pe care ei începuseră să I-l recunoască, Hristos Mântuitorul desigur că a fost minunat şi că de fiecare dată ei, toţi care-L priveau, au rămas uimiţi, au rămas muţi de mirare şi de adoraţie pentru El. | Continuare »

DULCE COPILAŞ CERESC…

Traian DORZ, din «Cântarea, ca meditaţie»

Evanghelia Naşterii Domnului ne spune că Iosif şi Maria n-au aflat în Betleem un loc, o gazdă unde să Se nască Mântuitorul Iisus, Fiul lui Dumnezeu, cum scrie la Luca 2, 7. Mântuitorul lumii n-a aflat atunci nici o casă şi n-a fost primit de nici o gazdă în Betleem. Pentru El nu era loc. Abia pe urmă, vreun om sărac L-a primit în grajdul său, cu dobitoacele sale.
– Văd că sunteţi osteniţi, va fi grăit omul acela. Eu sălaş nu am, iar la alţii nu aflaţi. Intraţi în grajdul meu.
– În grajd?… va fi oftat Iosif.
Dar ce era să facă? Au intrat înăuntru. Şi pe urmă grajdul s-a umplut de-o lumină cerească. O, ce lucru s-a petrecut în Noaptea Naşterii în Betleem! Dulcele Copilaş ceresc, Fiul lui Dumnezeu, a trebuit să Se nască în ieslea unui grajd. Pentru El nimeni nu s-a găsit să-şi deschidă casa şi să-L primească mai cu bucurie.
O, dar, vai, acest lucru se petrece şi astăzi. Pentru Fiul Sfânt, pentru Dulcele Copilaş ceresc, nici astăzi nu se găseşte loc aproape în nici o casă, aproape în nici un suflet. Au oamenii loc pentru tot felul de petreceri, de desfătări lumeşti, dar când este vorba să-L primească pe Domnul Iisus în casa lor şi-n sufletul lor, atunci nu mai au nici un loc. Şi Dulcele Copilaş Sfânt, Mântuitorul lor, umblă de la casă la casă, de la gazdă la gazdă, întrebând după sălaş. El caută şi astăzi case sufleteşti, caută inimi în care să se nască şi pe care să le renască la o viaţă nouă. El umblă şi astăzi de la casă la casă, zicând: „Iată, stau la uşă şi bat. Dacă va auzi cineva şi va deschide, voi intra la El”, precum scrie Apocalipsa 3, 20. | Continuare »

Traian DORZ,
din «Cântarea, ca meditaţie»

Totdeauna la apropierea marelui Praznic al Naşterii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, sufletele noastre trăiesc puternic toate momentele biblice ale acestui dumnezeiesc şi mare eveniment; ale acestei dumnezeieşti minuni făcute de dragostea Tatălui Ceresc pentru răscumpărarea şi mântuirea noastră, a fiecăruia în parte şi a tuturor oamenilor la un loc. Dar aceste mari şi mântuitoare adevăruri, noi nu trebuie să ni le amintim doar o singură dată pe an. Ci ele trebuie să ne fie mereu sub ochii inimii noastre, ca să nu le uităm niciodată, ci să cugetăm mereu la ele. Pentru ca, văzând nespus de marea dragoste cu care ne-a iubit pe noi Dumnezeu, să ne înflăcărăm şi noi tot mai puternic dragostea pentru El. Iar din această dragoste să ţâşnească mereu flăcări tot mai strălucitoare de mărturisire, de laudă şi de mulţumire pentru bunătatea şi dragostea Sa faţă de noi.
În cele câteva meditaţii şi cântări ce vor urma, dorim să ne reîmprospătăm între noi câteva momente ale Naşterii Domnului nostru şi să ne împărtăşim câteva gânduri şi îndemnuri din prilejul acestui mare eveniment cu care a început trăirea, tainica şi minunata lucrare a harului lui Dumnezeu arătat pentru mântuirea noastră prin întruparea şi naşterea Domnului Iisus Hristos de la Duhul Sfânt şi din Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului nostru Preaiubit.
Domnul să ne ajute să ni le întipărim adânc în inimile noastre, pentru mântuire şi pentru slavă veşnică. Amin.

Traian Dorz, din HRISTOS –PUTEREA APOSTOLIEI
Meditații la Duminica dinaintea Naşterii Domnului

TDorz1

„Femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi. Unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea ce li se dădea şi au fost chinuiţi“ (Evrei 11, 35).

Toate promisiunile lui Dumnezeu sunt făcute aleşilor Săi care ascultă Cuvântul Lui nu înainte de moarte, ci după ea. Înainte de moarte, în viaţa aceasta, sunt promise numai necazuri şi suferinţe. Chiar şi acele binecuvântări de care vom avea nevoie şi pe care Domnul ni le va da, ele ne sunt promise numai împreună cu noi prigoniri. Deşi este foarte adevărat că Domnul ne dă atâtea bucurii, mângâieri, îndestulări şi câştiguri chiar şi în viaţa aceasta, încât uneori ne vine chiar să ne întrebăm cu mirare cum totuşi ni s-au promis numai necazuri, iar noi parcă avem numai bucurii.
Asta este, desigur, o taină a dragostei Sale faţă de noi, care ne-am aşteptat numai la necazuri, după cum ni s-a spus, pentru ca să ne pregătim să le putem suferi. Iar El ne dă bucuriile pe care nu ni le-a promis aici, pentru ca iarăşi să vedem că dacă aici unde nu ne-a promis ne dă totuşi atâtea binecuvântări, câte ne va da El atunci, Acolo unde ni le-a promis atât de multe!…

Dar toate promisiunile lui satan şi ale păcatului sunt numai pentru viaţa aceasta, înainte de moarte. După moarte nu spune nici unui păcătos ce-l aşteptă dacă ascultă de ispitele lui şi face ceea ce-l îndeamnă el. După moarte el chiar spune că nu mai este nimic, pentru ca nu cumva sufletul nenorocit, care ascultă pe diavolul şi face voia lui, să se oprească înspăimântat şi să spună: Ajunge! Vine moartea şi vine judecata şi vine osânda veşnică – nu mai fac răul! Mă întorc la Dumnezeu, ca să mă izbăvească de la diavolul şi să mă spele de păcat. | Continuare »

Traian-Dorz_056-A[ Despre Biblie ]

Traian Dorz, din Hristos – Împăratul nostru – meditație la verserul 48

„Pe cine Mă nesocoteşte şi nu primeşte Cuvintele Mele, are cine-l osândi: Cuvântul pe care l-am vestit Eu, acela îl va osândi în ziua de apoi.“

De nimic nu m-am temut niciodată atât de mult ca de Judecata lui Dumnezeu.
Încă de pe când eram copil, sub zece ani, Cineva şi Ceva Tainic mi-a inspirat teama Judecăţii din Urmă – şi teama aceasta mă frământă mereu…
Gândul ei m-a urmărit apoi ca o chemare în toată copilăria mea, şi mai departe…
Nu pentru păcatele pe care le-aş fi făcut – căci nu mi dădeam seama pe atunci că există păcate –
ci pentru că nu-L cunoşteam pe Dumnezeu mă temeam.
Bănuiam că trebuie să existe o scăpare şi eu n-o cunoşteam.
Eram încredinţat că vine o Judecată şi eu nu ştiam cum să scap de ea… Până şi noaptea o visam mereu…

Ori de câte ori vedeam venind o furtună cu nori groşi, cu fulgere şi tunete, teama Judecăţii din Urmă îmi umplea de spaimă inima.
Eu nu spuneam nimănui, dar şi după ce mă vedeam scăpat, rugăciunile tot nu-mi puteau linişti deplin sufletul meu.
Spaima aceasta m-a urmărit până la cei cincisprezece ani pe care îi împlinisem când L-am aflat pe Domnul Iisus. Şi când m-am prăbuşit cu şiroaie de lacrimi în braţele Lui.
Din ziua aceea, spaima copilăriei mele s-a spulberat: teama de Judecata Veşnică s-a dus…

De atunci, în locul acestei temeri nedesluşite, a apărut lângă mine o carte desluşită: Biblia. | Continuare »

Traian DorzHristos – Puterea Aostoliei
Meditaţii la Apostolul din Duminica a 28-a după Rusalii

El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui (Coloseni 1, 13).

TDorz1Ce grozavă era puterea întunericului de sub care ne-a izbăvit şi ne-a dezrobit Hristos, Domnul nostru! Cu ce tiranice lanţuri ne legase ea inima noastră de poftele rele, mintea noastră de închipuirile şi ideile blestemate, picioarele noastre de căile pierzătoare, mâinile noastre de faptele nelegiuite şi toată fiinţa noastră de temeliile iadului, spre a nu le mai putea dezrobi niciodată.
Atunci, când eram în această nenorocită stare, nu vedeam pierzarea în care eram, fiindcă şi ochii noştri erau legaţi şi inima legată ca să nu vedem şi să nu dorim izbăvirea.
Cei mai mulţi dintre noi eram ca dinarul pierdut pe undeva prin gunoaie şi prin întuneric, ca să nu putem nici să strigăm spre a fi0 auziţi.
Ci numai Scumpul nostru Mântuitor Singur a făcut totul pentru noi. El ne-a iubit, El a aprins lumina, El a măturat, El a căutat cu băgare de seamă peste tot, până ce ne-a găsit (cf. Lc 15, 8-10).
O, ce bucurie a fost atunci în mijlocul îngerilor din cer şi a fraţilor de pe pământ, pentru aflarea noastră!

Puterea întunericului rămâne şi mai departe o necontenită ameninţare pentru noi, chiar şi după ce ne-am eliberat din ea. Până ce ne vom elibera şi de firea aceasta pământească, asupra căreia a stăpânit ea. | Continuare »

CINE TRĂIEŞTE ŞI CREDE, NU VA MURI! CREZI TU?

«Şi oricine trăieşte şi crede în Mine, nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?» (Ioan 11, 26)

De atâtea ori este repetat în Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu adevărul că, cine trăieşte după voia lui Dumnezeu şi crede în Domnul Iisus Hristos ca Dumnezeu şi Mântuitor, acela are viaţa veşnică şi nu va vedea niciodată moartea, nici nu va mai merge la Judecată – ci va trece din viaţa aceasta la viaţa veşnică numai prin lumină, fără întuneric (Ioan 8, 12 şi 12, 46), cum treci ziua dintr-o cameră a casei în cealaltă.
Acesta este un adevăr aşa de puternic şi o făgăduinţă aşa de scumpă şi de fericită, încât nu numai că nimeni n-ar trebui să se mai poată în-tru nimic îndoi de ea, ci toţi cei care citesc Cuvântul Evangheliei ar trebui să n-aibă niciodată alt gând mai aprins şi nici o altă grijă mai mare, decât să trăiască, în orice stare ar fi, toată voia lui Dumnezeu, să creadă puternic, în orice clipă, tot Cuvântul lui Hristos şi să aibă toate roadele Duhului Sfânt.
Pentru că adevărat şi cu totul vrednic de crezare este Cuvântul care promite nemurirea, tuturor celor care trăiesc crezând puternic acest strălucit adevăr!
Cine trăieşte şi crede în Mine, nu va muri niciodată! – a spus Dumnezeu-Hristos.
Ştii, frate, cât de adevărat este lucrul acesta? Ştim noi oare ce înseamnă el? | Continuare »

Un nume bun

Traian DORZ, meditație Proverbe 22, 1

«Un nume bun este mai de dorit decât o bogăţie mare
şi a fi iubit preţuieşte mai mult decât argintul şi aurul.»

– De ce oare este mai de dorit un nume bun decât o bogăţie mare?
– Pentru că o bogăţie, oricât de mare ar fi, nu-i poate da omului nici cinstea, nici bucuria, nici slava pe care i le dă un nume bun.
Bogăţia nu poate merge cu omul oriunde, nici chiar pe pământ. Dar numele bun nu se desparte de el niciodată.
Bogăţia nu-l poate face preţuit şi iubit pe un om, cu sinceritate, de către ceilalţi, dar numele cel bun îl face totdeauna.
Bogăţia nu-l poate face pe un om vrednic de încredere, vrednic de urmat, vrednic de iubit. Dar numele cel bun îl poate oriunde, oricât şi oricând.
– Şi de ce a fi iubit preţuieşte mai mult decât argintul şi decât aurul?
– Pentru că argintul şi aurul sunt bunuri trecătoare. Pe când iubirea este un bun veşnic.
Pentru că argintul şi aurul sunt comori ce pot fi risipite şi răpite, dar iubirea nu poate fi răpită; nu se poate deva-loriza niciodată. Argintul şi aurul le putem părăsi, ori noi pe ele, ori ele pe noi… Dar iubirea nu ne-o poate răpi nimeni. Nu ne-o poate devaloriza nimic şi nu ne-o poate lua nimeni, niciodată.
Pentru că strălucirea acestor metale este mărginită, vremelnică şi lumească. Dar strălucirea iubirii este nemărginită, veşnică şi cerească. | Continuare »

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
Meditații la Apostolul din duminica a 23-a după Rusalii

Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Iisus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele (Efeseni 2, 10).

Dacă temelia este bună, bună trebuie să fie şi zidirea aşezată pe ea. Şi dacă temelia este neclătinată şi tare, tot aşa trebuie să fie şi ceea ce este zidit deasupra.
Oricine a pus o temelie şi a zidit ceva deasupra acestei temelii a făcut aceasta cu un scop şi pentru o destinaţie sigură şi precisă. Marele Meşter şi Ziditor care ne-a pus temelia, Hristos, şi Care lucrează la Clădirea Bisericii Sale, alegând pietrele cele mai scumpe şi mai frumoase, ne-a chemat şi ne-a aşezat în această Lucrare pentru gândul cel minunat pe care L-a avut cu noi de a ne folosi spre Slava Sa şi spre rodirea şi propăşirea binelui pe pământ.

…Am fost zidiţi în Hristos pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu, mai dinainte, ca noi să umblăm în ele.
Şi cum nici o piatră sau cărămidă nu poate folosi la nimic înainte de a fi zidită într-o clădire, tot aşa nici noi n-am putut face nici o faptă bună înainte de a deveni o lucrare a Domnului în Hristos Iisus.
Dar, după ce am fost zidiţi în El, noi trebuie să fim folositori Stăpânului nostru la orice plan şi trebuinţă a Lui. Să poată să ne folosească în orice scop pe care Îl are El de împlinit în lumea asta pentru Numele Său şi Împărăţia Sa.

Dumnezeu a atâtea fapte bune în care să umblăm noi, atât fiecare în parte, cât şi toţi împreună. A pregătit o biserică şi o adunare la care să mergem, iar acolo, nişte datorii pe care să le împlinim ascultători.
A pregătit săraci pe care să-i ajutăm, bolnavi pe la care să mergem, străini pe care să-i primim… | Continuare »

Traian Dorz, Hristos – puterea apostoliei
Meditații la Apostolul din duminica a 22 după Rusalii

„De acum încolo, nimeni să nu mă mai necăjească pentru că port semnele Domnului Iisus pe trupul meu” (Galateni 6, 17).

Sfântul Apostol spune mai departe atât de dureros şi mişcător, ca o rugăminte, ca o înştiinţare, ca un avertisment: De acum încolo, nimeni să nu mă mai necăjească pentru că port semnele Domnului Iisus pe trupul meu!
Unii au spus că aceste „semne“ ale Domnului Iisus erau: blândeţea, răbdarea, iubirea şi celelalte virtuţi alese, într-o atât de mare măsură încât ele îi dădeau o atât de mare putere, că scotea draci, tămăduia orice boală şi învia chiar morţi, cum a fost cu Eutih (Fapte 20, 7, 12).
Alţii au spus că „semnele“ Domnului pe trupul său erau urmele de răni, de lovituri, de arsuri şi împunsături pe care le-a primit în timpul îndelungatelor sale închisori şi suferinţe pentru Domnul.
Dar au fost unii care au spus şi mai mult: că aceste răni erau aievea semnele pe care le purtase Mântuitorul ca urme ale cuielor Sale în mâini şi în picioare, a suliţei în coastă şi a spinilor pe frunte. Ca o pecete de Sus şi ca o mărturie dumnezeiască, aceste semne apăruseră pe trupul lui Pavel, spre sfârşitul vieţii şi apostoliei lui pentru scumpul său Mântuitor.
Astfel de semne se spune că au mai apărut, tot aşa, în chip miraculos, în decursul veacurilor, şi pe trupurile altor sfinţi şi martiri care trăiseră şi mărturisiseră puternic pe Domnul.

Oricare ar fi adevărul cu privire la aceste semne, fie de un fel, fie de altul, fie de toate cele trei feluri la un loc, trupurile aleşilor lui Dumnezeu, care au avut parte de o chemare deosebită şi de o suferinţă îndelungată şi grea pentru Domnul, trebuie să se bucure de un respect sfânt din partea noastră, totdeauna. | Continuare »

Traian Dorz, HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
Meditații la Apostolul din Duminica a 21-a după Rusalii

„Căci, dacă zidesc iarăşi lucrurile pe care le-am stricat, mă arăt ca un călcător de Lege“ (Galateni 2, 20).

TDorz1Când am zidit în sufletul nostru o casă pentru Domnul, noi am stricat din noi casa păcatului, locuinţa lui satan şi culcuşul stricăciunii.
Alungându-l pe diavolul din inima noastră, noi trebuie să aruncăm pentru totdeauna şi în totul, împreună cu el, şi toate lucrurile pe care le-a avut el în noi.
Poftele lui, patimile lui, păcatele lui, apucăturile lui, obiceiurile lui, armele lui, tot ce este al lui şi de la el noi trebuie să aruncăm hotărâţi şi pentru vecii vecilor din toată fiinţa noastră. Fiindcă numai aşa noi vom putea păstra în casa inimii noastre pe Hristos ca Domn şi Mântuitor, iar împreună cu El darurile Duhului Sfânt şi virtuţile curate şi sfinte prin care ne păstrăm mântuirea ce ne-a adus-o El.
Dar dacă în timp ce spun că am devenit un om nou, un locaş nou pentru Iisus, eu totuşi umblu tot în faptele vechi, sunt un mincinos,
şi în timp ce mă laud că sunt credincios, iar în viaţa mea nu se vede nici o schimbare duhovnicească,
şi în timp ce spun că cunosc Cuvântul lui Dumnezeu şi îl propovăduiesc altora, şi eu totuşi umblu în lăcomie şi în minciună, trăiesc în ceartă şi în ură cu vecinii sau cu fraţii, mă ocup cu învinuiri şi cu uneltiri contra altora,
atunci nu mă arăt eu oare ca un călcător de Lege? Şi nu zidesc eu oare din nou în mine şi încă mai puternic locaşul diavolului pe care îl stricasem, casa păcatului pe care o dărâmasem, cuibul şarpelui pe care îl împrăştiasem înainte?
O, cum îşi bate diavolul joc de astfel de credincioşi! Cum îşi râde satan de astfel de viteji! Şi cum Se leapădă Hristos de astfel de făţarnici şi nevrednici înşelători şi înşelaţi!

În Dumnezeu nu există şi da, şi nu.
Nu există astăzi da, şi mâine nu, iar poimâine iarăşi da.
El ceea ce S-a jurat că nimiceşte a nimicit. Şi ceea ce a jurat că ţine a şi ţinut, după cum este scris: Domnul a jurat şi nu-I va părea rău (Ps 109, 4). | Continuare »

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
Meditații la Aostolul din Duminica a XX-a

„ Fraţilor, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine nu este de obârşie omenească;“ (Galateni 1, 11)

Când vasul este curat, curat este şi conţinutul pus în el. Când o conductă este curată, curată va fi şi apa care curge prin ea de la izvor… Şi când vestitorul Evangheliei este curat, curată va fi şi învăţătura. Curat va fi şi Cuvântul. Curat va fi tot ce vine din Hristos prin el, pentru cei la care este trimis vestitorul acesta.
Nu există nimic mai de preţ pentru Hristos la un trimis al Lui, aşa cum este curăţia sufletească. Curăţia şi sfinţenia una sunt. Şi cea dintâi condiţie pe care o cere Dumnezeu unui împreună-lucrător cu El aceasta este: Fiţi sfinţi, căci Eu sunt Sfânt! zice Domnul; şi aceasta este o poruncă de la care Dumnezeu nu Se abate niciodată când este vorba de lucrarea Lui cu noi sau prin noi. Fiindcă necurăţia este starea în care diavolul îşi ţine toate păcatele lui, iar cine este necurat are în el toate urâciunile lui satan. O singură necurăţie este de-ajuns pentru a-l despărţi pe om de Dumnezeu Care nu poate locui în nimic necurat. Depărtează-te de tot ce este necurat, şi te voi primi, asta înseamnă (II Cor 6, 17).

Cuvântul lui Dumnezeu este totdeauna sfânt şi este întru totul curat, după cum este scris: Cuvintele Domnului sunt cuvinte curate, un argint lămurit în cuptor de pământ şi curăţit de şapte ori (Ps 11, 6). De aceea şi cel care îl poartă, trebuie să fie un vas curat. Iar dacă nu este, Dumnezeu ori îl curăţă, ori îl leapădă.
În locul din Psalmul 11, 6, se spune despre Cuvânt că este un argint lămurit în cuptor de pământ… Dar acest pământ trebuie să fie îndelung de mult ars şi ţinut mereu în focul curăţitor, pentru a lămuri Cuvântul. Până cineva n-a fost ars în focul curăţitor, el nu va fi în stare să lămurească bine Cuvântul lui Dumnezeu, fiindcă n-are harul focului în el. Numai cine are în el focul Duhului Sfânt va putea scoate din gura lui, ca dintr-un cuptor fierbinte, Cuvântul strălucitor şi lămurit, Cuvântul curat şi preţios al lui Dumnezeu, în aşa fel încât oricine îl primeşte să simtă că este o comoară adevărată, un mărgăritar de preţ, un Adevăr sfânt şi scump. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 27 septembrie:

„Măcar că ei blestemă, Tu binecuvântă; măcar că se ridică ei împotriva mea, vor fi înfruntaţi, iar robul Tău se va bucura“ (Psalmi 109, 28).

bibliaCât de minunate sunt aceste trei gânduri la care medităm, din cuprinsul acestui psalm!
Iată, acest psalm este considerat unul dintre puţinii psalmi ai blestemului.
Şi totuşi, dacă nu alegem blestemul, ci binecuvântarea, nu ura, ci dragostea, atunci gândurile şi învăţăturile sale sunt binecuvântate pentru noi.
Este un psalm al răzbunării şi osândei, dar, dacă noi suntem fiii rugăciunii şi ai iertării, el este pentru noi lumină şi bucurie.
Chiar dacă guri rele, înşelătoare şi mincinoase te latră, bârfindu-ţi toate faptele şi înveninându-ţi toate zilele,
dacă alergi la rugăciune şi, cu căldură iertătoare, poţi mijloci la Dumnezeu, ca să le dea vrăjmaşilor tăi vreme de pocăinţă, de iertare şi mântuire, atunci binecuvântările lui Dumnezeu nu vor întârzia să vină peste tine.
Şi peste tot ce este al tău.

De aceea, suflet scump, ascultă sfatul acesta pe care încă o dată ai prilejul să-l primeşti din Sfântul Cuvânt al lui Hristos:
umblă nevinovat!
Fereşte-te cu toată grija să nu fie în cugetul tău nici un vicleşug
şi în cuvintele tale nici o prefăcătorie,
şi în umbletele tale nici o desfrânare,
şi în părtăşia ta nici o abatere,
şi în credinţa ta nici o schimbare,
şi în învăţătura ta nici o rătăcire… | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 26 septembrie:

„Pe când eu îi iubesc, ei îmi sunt potrivnici; dar eu alerg la rugăciune“ (Psalmi 109, 4).

bibliaDe obicei, ori de câte ori unui om i se pare că este lovit pe nedrept,
ori bârfit şi învinuit fără temei,
ori judecat şi osândit pe nedreptate,
acel om, îndată, este ispitit să alerge la apărare şi la răzbunare, la dreptate şi la despăgubire.
Numai cel cu adevărat credincios, al cărui cuget este – şi se străduieşte să fie – curat înaintea lui Dumnezeu, numai acela va face altfel.
Numai acesta, simţindu-se adânc nedreptăţit, nu va alerga la dezvinovăţiri sau la judecăţi, nici nu va alerga la ceartă şi la revanşă,
ci va alerga la rugăciune.
Va spune: «Doamne, ai milă de fratele meu care m-a vorbit de rău, nefiind eu vinovat,
căci sufletul lui s-a acoperit de vina unei judecăţi nedrepte!» (Ioan 8, 15).

Iar dacă va avea totuşi o vină, atunci se va ruga:
«Doamne, merit să ispăşesc în felul acesta vina mea – chiar dacă n-ar fi atât de mare şi n-ar merita o aşa de aspră judecată – căci, dacă sufăr pe nedrept, ispăşind-o aici, nu-mi va mai fi judecată Dincolo!» (1 Tim. 5, 24).
Adevăratul credincios va alege totdeauna alergarea la rugăciune.
Acolo, stând la picioarele Domnului, inima lui se va linişti şi gândurile sale limpezite vor găsi măsura răbdării, a tăcerii şi a răspunsului său la învinuirile aduse.
În rugăciune va afla calea cea bună pe care trebuie s-o urmeze faţă de cei care au răspândit şi răspândesc lucruri neadevărate despre dânsul.
Va căpăta puterea de a-i înţelege şi de a-i ierta pe toţi vrăjmaşii şi bârfitorii săi.
Şi va căpăta milă şi iubire pentru ei. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 25 septembrie:

„Căci potrivnicii au deschis împotriva mea o gură rea şi înşelătoare, îmi vorbesc cu o limbă mincinoasă“ (Psalmi 109, 2).

biblia

O, cât de mult necaz a avut psalmistul Domnului în toată viaţa lui plină de zbucium, mai ales din partea gurilor rele, înşelătoare şi mincinoase!
Aceste guri rele s-au ţinut mereu pe urmele lui, ca nişte căţele,
lătrându-l neîncetat şi muşcându-l cât mai otrăvitor şi mai vrăjmaş,
ori de câte ori li s-a dat vreun prilej.
Ochii răi l-au pândit neîncetat.
Fiecare pas al său a fost urmărit,
fiecare cuvânt a fost răstălmăcit,
fiecare faptă a sa a fost clevetită.
Când, vreodată, a greşit – căci nu este om care să nu greşească – gurile rele, mărind greşala lui,
mai adăugând şi multe altele pe care el nici nu le-a gândit, nici nu le-a făcut,
s-au lărgit şi s-au lungit, umplând ţara şi lumea cu toate vorbele rele despre el.
Când n-au mai avut ce să spună, au inventat.
Când n-au avut ce inventa, au răscolit în trecut.
Şi tot ceea ce era necunoscut altora din viaţa lui, gurile rele întorceau pe dos,
numai spre a-l înfăţişa cât mai negru în faţa celor ce-l iubeau,
din pricina harului dăruit de Dumnezeu, Care, cunoscându-i inima şi viaţa,
îl avea în dragostea Lui şi îl rânduise la o slujbă unică. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 24 septembrie:

„Oare nu Tu, Dumnezeule, care ne-ai lepădat şi care nu vrei să mai ieşi, Dumnezeule, cu oştirile noastre?“ (Psalmi 108, 11).

biblia

Dumnezeul nostru este Dumnezeul rânduielii, al ordinii, al disciplinei şi statorniciei.
El a rânduit de la Începutul Creaţiunii,
în toate lucrurile văzute şi nevăzute,
ordinea, ierarhia şi disciplina,
în chip statornic şi etern.
Când a despărţit lucrurile şi când a creat fiinţele, aşezându-le în ordine, fiecare după familia sa,
Dumnezeu arăta fiecărei familii datoria sa şi scopul său.

Orânduirile lui Dumnezeu au rămas veşnice.
Toate cele care au rămas în ascultare de El şi-au păstrat fiinţa şi mişcarea potrivit îndrumărilor Sale de la Început (Ps. 104, 5-30).
Dumnezeu a rânduit în Vechiul Aşezământ aceeaşi aşezare între seminţiile care alcătuiau poporul Său.
El a poruncit ca fiecare seminţie să-şi aibă steagul ei, oastea ei, ierarhia şi disciplina ei.
El a poruncit ca fiecare din fiii poporului Său să-şi aibă locul său statornic
şi îndrumătorii de care trebuiau să asculte,
şi steagul sub care trebuiau să lupte până la moarte.
În cartea Numeri, cap. 2, Cuvântul Domnului arată cât de amănunţit era aşezată această rânduială şi cât de întocmai era păstrată, după porunca lui Dumnezeu, în poporul lui Israel.
Nici o abatere de la această disciplină nu era permisă, ci era pedepsită cu moartea (Num. 1, 51; 3, 10; 16, 40).
Core, Datan şi Abiram vor fi o veşnică pildă împotriva oricărei răzvrătiri (Num. 16, 1-40; Rom. 1, 18; Col. 3, 6). | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 23 septembrie:

„Dumnezeu a vorbit în sfinţenia Lui: „Voi birui, voi împărţi Sihemul, voi măsura Valea Sucot;“ (Psalmi 108, 1).

biblia

Chiar dacă nu ne-ar mai vorbi Dumnezeu nici prin minunile arătate nouă, zilnic, în tot ce vedem şi auzim, vina noastră n-ar fi mai mică, fiindcă noi avem Biblia.
Chiar dacă nicăieri nu s-ar mai citi sau vesti Evanghelia, Cuvântul vorbit şi scris al lui Dumnezeu către oameni, noi toţi ştim acest Cuvânt.
Chiar dacă nici o rugăciune nu ne-ar mai fi ascultată, totuşi vinovăţia noastră n-ar scădea întru nimic, fiindcă noi nu suntem în necunoştinţă de voia lui Dumnezeu,
căci noi am auzit glasul Lui,
noi am văzut lucrările Lui
şi nouă ne este cunoscută voia Sa – aşa că n-avem nici o dezvinovăţire (Rom. 1, 20-21).

Dumnezeu ne-a vorbit de-ajuns în Trecut, iar noi toţi am auzit destul de mult şi destul de puternic glasul Său. Dumnezeu ne-a vorbit prin profeţii din Vechime, prin care ne-a încunoştinţat mai dinainte de tot planul Său spre mântuirea noastră, în multe rânduri şi în multe feluri (Evrei 1, 1).
Ne-a vorbit apoi, ca niciodată mai limpede şi mai cald, mai iubitor, mai dulce şi mai zguduitor, prin Fiul Său Însuşi, prin Iisus Hristos, Care este Cuvântul Său Întrupat. El ne-a făcut cunoscută toată voia Tatălui şi tot planul Său mântuitor faţă de noi,
într-un chip mai strălucit şi mai puternic decât orice glas,
prin vocea Sângelui Său
şi prin Jertfa Crucii Sale (Evrei 1, 2-4 şi 12, 24; Ioan 15, 15).

Dumnezeu ne-a vorbit prin înaintaşii noştri, vestitorii soliei Sale, care nu s-au ferit să ne facă cunoscut tot planul lui Dumnezeu, neascunzând nimic din ceea ce ne era de folos nouă spre mântuire (Fapte 20, 20-27). | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 22 septembrie:

„Gata îmi este inima să cânte, Dumnezeule! Voi cânta, voi suna din instrumentele mele; aceasta este slava mea!“ (Psalmi 108, 1).

biblia O, cât de mult sunt deosebite inimile oamenilor una de alta!
Unii au o inimă gata să facă orice, fiindcă atunci când inima este bună, ea este gata îndată să facă binele. Cel ce are o inimă rea este tot aşa de gata să facă răul.
Îndată ce i se spune, îndată ce este îndemnată, îndată ce i se arată că un lucru bun trebuie făcut, inima bună este gata să sară, să se ofere, să-l facă. Şi tot aşa este gata şi inima cea rea.
Chiar dacă mintea, mai calculată, vine şi-i spune că pentru a face acest bine se cere osteneală, pagubă, suferinţă, inima gata nu cântăreşte mult şi face.
Inima bună face binele altuia, chiar dacă prin aceasta îşi face sieşi rău.
O inimă rea, când este gata, este tot la fel! Nici asta nu stă mult să cântărească urmările: la cel dintâi îndemn rău, face răul, chiar dacă ea însăşi nu are din aceasta nici un folos, ci chiar numai răul. Şi paguba. Şi atunci când face răul. Şi după aceea, când l-a făcut.
Şi după cum inima cea bună nu ascultă de mintea sa, care mai de multe ori se gândeşte la comoditatea proprie decât la binele altuia, tot aşa inima gata la rău nu ascultă de mintea care o opreşte, înştiinţând-o despre urmări.

Dar ce minunată şi fericită este totdeauna o inimă gata să facă binele!
O astfel de inimă, deşi sângerează de multe ori,
deşi gustă cu amar durerea nerecunoştinţei şi a dezamăgirilor din partea multora pe care i-a ajutat
şi deşi se întoarce, adesea, cu răni şi cu vânătăi de pe urma binefacerilor sale,
ea totuşi nu descurajează niciodată
şi nu renunţă la facerea ei de bine.
Pentru că aceasta este fericirea ei. Ea numai când face binele se simte fericită. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 21 septembrie:

„Cine este înţelept să ia seama la aceste lucruri şi să fie cu luare aminte la bunătăţile Domnului“ (Psalmi 107, 43).

bibliaÎnţeleptul cel fericit este acela care vede înainte şi care ştie mai dinainte când să meargă sau să stea.
Care ştie la timp ce şi când să facă sau să nu facă un lucru,
când să vorbească sau să tacă,
ce să ia sau ce să lepede…,
care ştie ce este vrednic şi cât să caute şi să ţină din tot ce dă sau din tot ce primeşte.
Înţeleptul cel cumpătat este acela care, la timpul său, vede şi face binele,
cunoaşte şi alege adevărul,
iubeşte şi păstrează măsura.
Înţeleptul cel învăţat este acela care din fiecare nenorocire şi din fiecare greşeală învaţă înţelesul folositor şi păstrează sufletul priceput.
El, din fiecare cădere şi din fiecare suferinţă, strânge lumină, pricepere şi cuminţenie.
Acela care din experienţele sale şi-a alcătuit un dreptar de viaţă sănătos şi temeinic, iar în mijlocul tuturor încercărilor sale, adâncindu-se în sine însuşi şi învăţând să se cunoască pe sine şi pe Dumnezeul Cel Adevărat, priveşte totul în chip mântuitor, de jos în sus.
Priveşte din smerenie spre slavă,
din Trecut spre Viitor
şi din sine spre alţii.

Acela, căpătând priceperea cunoaşterii tainelor ascunse în lucruri,
în fiinţe şi în întâmplări,
va dobândi fericirea nu numai pentru sine, ci şi pentru toţi cei care îl ascultă,
fiindcă ochii lui vor vedea nu numai ceea ce este înainte sau aproape,
ci şi în toate celelalte întinderi, mai mult decât ai celorlalţi.
Cea mai mare înţelepciune este a lua seama la toate lucrările lui Dumnezeu,
în toată desfăşurarea lor, din lumea asta văzută şi din cea nevăzută,
din cea vie şi din cea fără viaţă…,
din cea trecută şi din cea prezentă. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 20 septembrie:

„El le-a smerit inima prin suferinţă: au căzut, şi nimeni nu i-a ajutat“ (Psalmi 107, 12).

bibliaCine îşi cunoaşte inima sa, nu se va lăuda cu ea niciodată!
Cine ştie cât de înşelătoare este inima…,
cât de lipsită de înţelepciune, cât de nestatornică este biata inimă omenească,
cât de gata să se laude, să se umfle de mândrie, să se mânie, să se răzbune, să cadă în ispite – acela ştie că, dacă mintea sănătoasă
şi dacă duhul cumpătat nu-i pun totdeauna un frâu puternic,
inima este gata să se arunce mereu în multe prăpăstii.

Mai ales trufia este păcatul care pune cel mai des stăpânire pe inima omului.
Fie inima chiar cât de credincioasă, în ispita trufiei este gata să cadă oricând, cu plăcere.
Îndată ce a săvârşit o faptă bună
sau îndată ce a spus sau a scris un cuvânt frumos sau un gând ales,
inima este gata să se umfle de mândrie,
să se înalţe trufaşă şi să privească de sus spre alţii şi să aştepte laudă…
Ori chiar să pretindă, fără ruşine, să i se dea aceasta.
Chiar când a suferit, într-o oarecare măsură pe dreptate, prigoniri din partea vrăjmaşilor lui Hristos…
Chiar când a trecut prin încercări într-un chip jalnic de nevrednic, îndurând numai cu de-a sila, cârtind, căzând, dezgolindu-se şi târându-se tot timpul încercării,
după ce încercarea ei a trecut, inima înşelătoare este gata să se îngâmfe
şi să se laude cu „meritul“ ei, uitând cum l-a „cucerit“ acest aşa-zis merit. | Continuare »