RODUL VIEI

Vorbirea fratelui Visarion Ţuţu la nunta de la Malu Alb – 4 septembrie 1982

Slăvit să fie Domnul!
Evanghelia după Sfântul Evanghelist Matei, capitolul 21, începând cu versetul 33, spune aşa:
„Era un om, un gospodar, care a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea şi a zidit turn. Apoi a dat-o unor vieri şi a plecat în altă ţară. Când a venit vremea roadelor, a trimis pe robii săi la vieri ca să ia partea lui de rod. Vierii au pus mâna pe robii lui şi pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre. A mai trimis alţi robi, mai mulţi decât cei dintâi. Şi vierii i-au primit la fel. La urmă a trimis la ei pe fiul său, zicând: «Vor primi cu cinste pe fiul meu!».Dar vierii, când au văzut pe fiul, au zis între ei: «Iată moştenitorul! Veniţi să-l omorâm şi să punem stăpânire pe moştenirea lui». Şi au pus mâna pe el, l‑au scos afară din vie şi l-au omorât.“ […]

Sfântul Apostol Pavel, în Epistola I către Corinteni, în ultimul capitol, încheie cu urări de sănătate şi spune: „Fiţi tari… întăriţi-vă”.
Iubiţii noştri, foarte multe dintre lucrările pe care Dumnezeu le-a rânduit pe pământ ca să le facă prin oamenii Săi au fost foarte greu de înţeles, pentru că aşa spune Cuvântul: „Lucrurile duhovniceşti trebuie judecate duhovniceşte”.
Şi apoi, dacă în firea noastră, în felul nostru de a fi, noi am ajuns să lucrăm, să lăsăm lucrurile duhovniceşti aşa cum sunt ele; poate ar fi bine să le lăsăm undeva deoparte. Ceea ce ne depăşeşte şi ceea ce nu putem noi să înţelegem cu gândirea şi cu înţelegerea noastră, mai bine să tăcem; şi să lăsăm lucrurile să-şi urmeze cursul lor, pentru că, la vremea lor, la vremea hotărâtă de Domnul, dacă am rămas cu inima curată, Dumnezeu atunci ni le va arăta fiecăruia dintre noi şi ne va spune: „Vedeţi? Atunci voi nu le-aţi înţeles, dar acum voi le înţelegeţi…”. | Continuare »

„CE SĂ FAC CA SĂ MOŞTENESC VIAŢA DE VECI?”

„CE SĂ FAC CA SĂ MOŞTENESC VIAŢA DE VECI?”

I. Tâlcuitor, «Lumina Satelor» nr. 48 / 10 dec. 1922, p. 5

„În vremea aceea, un om oarecare s-a apropiat către Iisus ispitindu-L pe El şi grăind: «Învăţătorule bune, ce voi face să moştenesc viaţa veşnică?». Iar Iisus i-a zis lui: «Poruncile ştii: să nu curveşti. Să au ucizi. Să nu furi. Să nu fii mărturie mincinoasă. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe muma ta». Iar el a zis: «Acestea toate le-am păzit din tinereţile mele». Iar Iisus, auzind acestea, i-a zis lui: «Încă una îţi lipseşte: toate câte le ai vinde-le şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în cer; şi vino după Mine». Iar el, auzind aceasta, s-a întristat, că era bogat foarte. Şi văzându-l Iisus că s-a întristat, a zis: «Cât de anevoie vor intra întru împărăţia lui Dumnezeu cei ce au avuţii! Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului, decât bogatul a intra întru împărăţia lui Dumnezeu…»” (Lc 18, 18-25).

„Ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?”, L-a întrebat omul din Evanghelia de duminică pe Iisus. „Ţine poruncile”, i-a răspuns Iisus şi omul era gata-gata să fie declarat moştenitor al vieţii de veci, pentru că se lăuda că „păzeşte toate poruncile”. Dar Hristos ştia că o patimă îl ţine legat în lanţuri şi această patimă – lăcomia şi iubirea lui de avuţii – a ieşit îndată la iveală când i-a zis Iisus: „împarte săracilor averea ta şi vino după Mine”. Iubirea de avuţii „l-a întristat foarte” pe bogat şi nu l-a lăsat să plece după Hristos. La aceasta a zis Iisus învăţăceilor: „Anevoie vor intra bogaţii în împărăţia lui Dumnezeu”, ca şi cum ar zice: „Iată, din pilda acestui om văzurăţi cum lăcomia, iubirea şi grija averilor îi împiedecă pe mulţi bogaţi să intre în împărăţia cerului». | Continuare »

Vai de cei care gândesc lucruri urâte despre Maica Domnului!

Vai de cei care gândesc lucruri urâte despre Maica Domnului!

Din cuvântul fratelui Traian Dorz la adunarea de consfătuire de la Pechea – 19 iulie 1985

… Nu de mult am sărbătorit plecarea, martiriul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel; în luna trecută.
În luna asta, mâine, sărbătorim amintirea unuia dintre cei mai mari profeţi ai lui Dumnezeu: Sfântul Profet Ilie.
Luna viitoare vom sărbători alte despărţiri: Adormirea Maicii Domnului, tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul.
Toate aceste evenimente sunt ca nişte puternice comori şi stâlpi în istoria Bisericii şi în viaţa credincioşilor.
[…] Am vorbit despre martirii, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, despre ultimele lor înştiinţări. Am vorbit despre Adormirea Maicii Domnului. Să ne aducem aminte de pilda ei minunată, de rolul sfânt pe care i l-a rânduit Dumnezeu în mântuirea omenirii. Despre acest vas ales şi sfânt despre care ar trebui să vorbim mereu şi mereu, luând ca pildă de viaţă comportarea ei sfântă, ascultarea ei, blândeţea ei, smerenia ei, bunătatea ei, credincioşia ei, nevinovăţia şi curăţia ei. Vai de cei care gândesc lucruri urâte despre Maica Domnului! Vai de cei care-şi permit să vorbească lucruri nepermise despre ea! Ea a fost vasul ales şi sfânt pe care Dumnezeu l-a ales pentru ca, prin el, să înlesnească mântuirea noastră. Dumnezeu putea alege o mie de alte căi pentru a aduce mântuire lumii. Dar a ales acest vas sfânt pentru că a fost cel mai sfânt şi cel mai curat, şi cel mai potrivit găsit de înţelepciunea şi de iubirea Lui pentru mântuirea noastră. Şi dacă Dumnezeu a avut atâta respect şi preţuire pentru ea, (…) dacă arhanghelul spune: „Eu sunt îngerul Gavril, care stau în faţa lui Dumnezeu şi duce mesajele cele mai importante în lume, trimis de Însuşi Dumnezeu”, dacă el, când vine în faţa Sfintei Fecioare, îi zice: „Plecăciune ţie!”, i s-a închinat şi i-a zis: „Plecăciune ţie, căreia ţi s-a făcut mare har”, atunci cât de atenţi şi cu cât respect şi cu bun-simţ trebuie să vorbim noi despre fiinţa aceasta! Despre toţi profeţii şi oamenii neprihăniţi din Biblie, Cuvântul lui Dumnezeu mai aminteşte şi câte o vină, câte o pată în viaţa lor. Dar despre Sfânta Fecioară nici un Cuvânt al lui Dumnezeu nu vorbeşte ca de ceva care ar fi putut să fie o umbră peste nevinovăţia ei. | Continuare »

Despre îndrăciţi

Despre îndrăciţi

Predică la Duminica V După Rusalii

I
Una din marile binefaceri, pe care Domnul Hristos le-a adus oamenilor, a fost aceia de a vindeca pe bolnavii lor. Pe vremea aceia, nu erau orânduieli medicale ca acum; nu se pomenea de spitale. Din pricina aceasta, oamenii sufereau cu mult mai mult ca acum. Mila de oameni însă, sădită de Mântuitorul, a făcut ca ea să ducă la înfiinţarea de aşezăminte pentru căutarea bolnavilor.
Pe când Domnul Hristos se afla în apropierea unei ape mari, pe care Sfânta Evanghelie o numeşte Marea Galileei, iată înaintea lui un soi de bolnavi care nu se văd totdeauna. Erau aşa numiţii îndrăciţi. Aceştia se tăvăleau pe jos, spumegau şi se zvârcoleau într-un chip care umplea de groază pe cei ce erau de faţă.
Domnul Hristos însă niciodată nu s-a neliniştit. A biruit puterea boalei care se afla într-înşii, a alungat duhul de răutate care stăpânea şi chinuia pe cei izbiţi de asemenea boală. Apoi îi întorcea iarăşi în mijlocul semenilor lor, sănătoşi şi în stare de a se apuca de lucrul cel cinstit, de la care boala îi îndepărtase.
Pe ziua de azi, Sf. Evanghelie ne vorbeşte de doi îndrăciţi cu o înfăţişare cumplită, din ţinutul zis al Gherghesenilor. De răul lor, nu mai putea trece nimeni pe calea aceia. Acum, de oarece povestirea despre îndrăciţii din ţinutul acela, care afla lângă Marea Galileei, ne învaţă multe şi pe noi, să ne oprim la ea şi să culegem învăţăturile pe care le putem scoate dintr-însa.
II
Fraţilor, venirea Domnului Hristos în lume a însemnat înmulţirea binefacerilor şi scăderea suferinţelor. El abia a venit pe lume, pentru a se apuca de lucrul mântuirii omului, şi îndată diavolul i-a stat împotrivă. A căutat să-l abată de la drumul pe care şi-l trasase, adică acela de a învăţa şi a îndrepta pe oameni.
Ştim că Mântuitorul, mai înainte de a se apuca să vestească lumii cuvântul Evangheliei, a stat în pustie şi a fost ispitit de diavolul. În toate chipurile acesta s-a silit să abată gândurile Domnului în altă parte şi şă-L biruie prin puterea frumuseţelor şi bogăţiilor pământului. Dar Mântuitorul a rămas neclintit pe temelia Sa dumnezeiească şi a alungat pe diavolul ispititor. | Continuare »

[Totdeauna când vrei să faci bine se ridică împotriva ta furtuni]

Vorbirea fratelui Traian Dorz la botezul de la Avram Iancu (Bihor) – noiembrie 1981

gadarenii„La întoarcere, Iisus a fost primit cu bucurie de mulţime, căci toţi Îl aşteptau”.
De unde Se întorcea Iisus atunci? Din ţinutul gadarenilor, unde Se dusese să vindece, să caute şi să mântuiască un suflet pierdut. Un suflet care nu mai avea pe nimeni, pe care nu-l mai primea nimeni, căci locuia în pustiu, printre morminte dormea. Domnul totdeauna caută astfel de suflete. Toţi în părăsiseră pe acest om nenorocit. Nimeni nu-l mai căuta. Nimeni nu mai avea nevoie de el.
Sunt suflete părăsite de toţi. Dar nu sunt părăsite de Dumnezeu. De unde Se dusese Mântuitorul? De aici Se dusese şi trecuse apa dincolo. Şi ce trecere a fost peste apa aceea în noaptea furtunoasă! Când Mântuitorul S-a urcat în corabie şi S-a dus dincolo ca să-l caute pe nenorocitul [acela şi] să-l vindece, s-a stârnit pe mare o furtună.
Totdeauna când vrei să faci bine se ridică împotriva ta furtuni, primejdii, nenorociri, necazuri. Când vrei să salvezi pe cineva, când vrei să faci bine cuiva, satana stârneşte totdeauna împotriva ta tot felul de valuri, de furtuni, de tulburări. Mântuitorul S-a dus şi a biruit primejdia şi furtuna, pentru ridicarea şi mântuirea acestui suflet. Ce s-a întâmplat însă acolo? În loc să se bucure toţi oamenii aceia la care mersese Domnul şi în faţa cărora făcuse o minune aşa de mare, vindecând un nenorocit ca acela, care era o spaimă şi o groază pentru toată lumea… în loc să se bucure de aceasta, au ieşit cu toţii, grămadă, înaintea Mântuitorului şi L-au rugat să plece de la ei. | Continuare »

PILDA SFINŢILOR APOSTOLI PETRU ŞI PAVEL

PILDA SFINŢILOR APOSTOLI PETRU ŞI PAVEL

Vorbirea fratelui Popa Petru (Batiz) la nunta de la Ceişoara – sâmbătă, 29 iunie 1974

„Cât despre mine, fraţilor, când am venit la voi, n-am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înţelepciune strălucită. Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Iisus Hristos şi pe El răstignit. Eu însumi când am venit în mijlocul vostru am fost slab, fricos şi plin de cutremur. Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere, pentru ca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu” (I Cor 2, 1-5).

Fraţilor şi surorilor, astăzi ne găsim într-o sfântă sărbătoare, în care sărbătorim moartea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Îngăduiţi-mi câteva cuvinte să amintesc din viaţa acestor doi luceferi care pe cerul lui Dumnezeu au strălucit cu atâta putere, pentru că Duhul lui Dumnezeu i-a alimentat pe ei în tot ceea ce au vorbit şi în tot ceea ce au făcut. Am citit textul acesta din Epistola Sfântului Apostol Pavel către Corinteni, pentru ca să ne dăm seama de la început, de la capătul locului, de felul cum s-a prezentat Sfântul Apostol Pavel, mare cărturar şi cu multă înţelepciune, un om care avea, în ce priveşte Legea Vechiului Testament, o cunoştinţă bogată. Şi aminteşte el în cuvântul său: „Eram plin de râvnă pentru datinile strămoşeşti, mai înaintat decât mulţi de-o vârstă cu mine din neamul meu. Dar Dumnezeu, Care m-a pus deoparte din pântecele mamei mele…”.
Dumnezeu a găsit de cuviinţă să schimbe felul de vieţuire al Sfântul Pavel de pe drumul deşert şi să întoarcă inima lui spre Mântuitorul nostru, Care I S-a arătat pe drumul Damascului mustrându-l: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?”.
Amintiţi-vă, fraţilor, cum şi-a amintit Sfântul Pavel în atâtea rânduri: „Eu nu sunt vrednic să port numele de apostol, căci am prigonit prea mult Biserica lui Dumnezeu”. Iar când Sfântul Ştefan a fost ucis cu pietre pentru cauza lui Dumnezeu, Saul era şi el printre aceia care s-au învoit la moartea lui Ştefan şi a păzit hainele celor care aruncau cu pietre în alesul lui Dumnezeu, Ştefan. | Continuare »

MĂRTURISITORII LUMINII

MĂRTURISITORII LUMINII

Fragment din vorbirea fratelui Popa Petru de la nunta de la Sâmbăteni – 29 iulie 1979

„A venit un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan. El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toţi să creadă prin el. Nu era el Lumina, ci el a venit ca să mărturisească despre Lumină” (In 1, 6-8).

… Scumpii noştri, am citit aci un verset, la început, din Evanghelia după Ioan, capitolul 1, versetele 6 până la 8: „A venit un om trimis de Dumnezeu”, scrie acolo. Poate nu era potrivit la această nuntă să citim acest verset. Ar fi fost bine să vorbim numai despre nuntă, numai despre nuntaşi, numai despre binecuvântări, numai despre fericire şi numai despre bucurii. (…)
Pe unde sunteţi voi, părinţilor? Sau sunteţi amândoi neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu şi păziţi fără pată toate poruncile Domnului? Ca să cereţi Domnului să vă dăruiască un copil. Să vă dăruiască un copil, pentru ca apoi voi să-l dăruiţi lui Dumnezeu. Căci numai dacă puteţi dărui copilul pe care vi l-a dat Domnul, dacă-l puteţi dărui Aceluia care vi l-a dat, atunci veţi fi fericiţi, atunci veţi fi binecuvântaţi şi-n viaţa aceasta, şi în viaţa cealaltă.
Îngerul îi spune lui Zaharia odată în biserică, când era la tămâiere: „Zaharie, nu te speria, nu te înspăimânta, nu te teme. A fost ascultată rugăciunea ta, Zaharie. A fost ascultată”.
Dumnezeu, chiar dacă ni se pare nouă că întârzie, El nu întârzie prea mult. El ascultă rugăciunile iubiţilor Lui. Şi i-a fost ascultată şi rugăciunea lui Zaharia. Şi în curând i s-a împlinit. Şi a văzut cu ochii lui ceea ce a cerut mulţi ani de la Dumnezeu, cu lacrimi. Iar copilul acesta a venit cu un scop, nu ca alţii. A venit cu un plan. Dumnezeu a avut o deosebită lucrare cu acest copil.
A venit copilul acesta trimis de Dumnezeu. A venit copilul acesta să mărturisească despre Lumină. Lumina era în lume. N-a făcut Dumnezeu lumina la început? Dumnezeu, când a început să lucreze, prima lucrare pe care a făcut-o a fost lumina. A spus: „Să fie lumină”, şi s-a făcut lumină. Şi a văzut că lumina era frumoasă şi bună. Şi lumina luminează până în zilele noastre, până-n vremile noastre. Şi toţi ochii văd lumina. Şi ne bucurăm, şi umblăm la lumină, şi muncim la lumină. Ce-am face noi dacă n-ar fi lumina? Dar ce durere, când nu-L cunoaştem pe Acela care a făcut lumina… | Continuare »

[Am făcut tot ce eram dator]

Traian DORZ, Istoria unei jertfe – vol. 4

SCRIIND şi SPUNÂND, am putut să fac o sută de greşeli mici, faţă de o sută de oameni mici şi greşitori ca şi mine. Şi aş fi putut avea şi eu iertarea lor cum au avut-o şi ei pe a mea, fiindcă toţi eram la fel.
Dar NESCRIIND şi NESPUNÂND, aş fi făcut doar un singur păcat, dar păcatul cel nespus de mare faţă de Adevăr, faţă de Dumnezeu, Care, neavând El Însuşi nici un păcat, nu mi-ar fi avut poate nici mie nici o iertare.

Şi acum, când zilele mele s-au dus şi vorbele mele s-au dus, şi scrierile mele se duc, iată că sunt gata să mă duc şi eu pe urma lor la Judecata cea Mare şi Adevărată a Istoriei şi a lui Dumnezeu.
Cu datoria mea faţă de fraţi şi de Frăţietate, mă duc împăcat, căci, pe cât mi-a ajutat harul lui Dumnezeu şi puterile mele, am căutat să alerg zi şi noapte, cu vreme şi fără vreme, bolnav ori sănătos, ca să-i pot ajuta pe toţi să ajungă la pace, la unitate, la colaborare şi la orientarea cea sănătoasă şi bună în dreapta învăţătură. Cine a vrut să asculte s-a fericit. Cine n-a vrut se va osândi singur. În privinţa asta simt că nu mai am nici o datorie faţă de nimeni.

Cu datoria faţă de ceilalţi, de la cei mai mari şi până la cei mai străini şi vrăjmaşi, la fel, mă duc împăcat. Am făcut tot ce eram dator şi faţă de ei. Nu mai datorez faţă de nimeni nimic. Pot privi şi acum, şi în faţa Judecăţii curat în ochii oricăruia cu care m-am întâlnit ori de care m-am despărţit…

Şi acum vreau să mă întorc pe totdeauna şi cu toată faţa fiinţei mele în întregime numai spre Tine, Dulcele, Dragul şi Scumpul meu Mântuitor Iisus Hristos, cu Care am pornit pe acest drum de la primul meu pas şi cu Care rămân singur acum la pasul acesta, cel din urmă. Nici Ţie nu trebuie să-Ţi mai spun acum nimic, pentru că Ţi-am spus totul, totul, totul, clipă de clipă, loc de loc şi stare de stare până aici. | Continuare »

„SĂ AUZIŢI DIN MORMÂNTUL NOSTRU ÎNDEMNURILE ACESTEA”

„SĂ AUZIŢI DIN MORMÂNTUL NOSTRU ÎNDEMNURILE ACESTEA”

din vorbirea fratelui Traian Dorz de o la întâlnire cu tinerii creatori, la Sâmbăteni – 5 octombrie 1985

…vom sta de vorbă, cerând de la fiecare o părere, un îndemn, un gând cum putem noi lucra mai bine pentru Domnul. Care metode şi care îndrumări, şi care căi, şi ce anume ar trebui să facem noi ca să putem realiza pentru Domnul o trăire mai frumoasă şi o activitate mai rodnică în Lucrarea Lui? Ce părere aveţi despre adunările cu tineretul? Ce părere aveţi despre problemele care trebuiesc discutate între noi? Ce părere aveţi despre felul în care s-ar putea lucra mai frumos? Nu numai cu tineretul, dar îndeosebi cu tineretul. Sunt atâtea probleme care stau în faţa noastră. Şi s au ivit din partea multor fraţi tineri gânduri mature cu privire la felul de lucru în viitor. Dumnezeu v-a pus pe inimă aceste lucruri. Vedeţi cât de necesară este mântuirea neamului nostru, ridicarea nivelului duhovnicesc al credinţei noastre. Câtă nevoie este de mărturisirea Evangheliei! Câtă nevoie este de apropierea tineretului! Câtă nevoie este ca să-i chemăm pe colegii noştri, pe prietenii noştri. Sunt printre ei unii binevoitori, dornici după Dumnezeu. Ce putem face pentru aceştia? Care sunt metodele cele mai bune de a lucra pentru Domnul, de-a întări adunarea noastră, de-a aduce la Domnul mai degrabă pe semenii noştri, de-a face ceva mai practic, mai frumos pentru Domnul? Cum trebuie să facem adunările tineretului? Cât de necesar este un studiu biblic, şcoala biblică, formarea sufletelor noastre în învăţătura în care ne-a mântuit pe noi Domnul? Cum trebuie să procedăm noi cu cei din jurul nostru? Cum putem face ca lucrul Domnului să sporească şi să ajutăm şi noi înşine la creşterea Lucrării lui Dumnezeu? Care sunt deficienţele noastre? Care sunt slăbiciunile pe care le avem? Ce trebuie să face ca adunările noastre să fie mai frumoase? Cuvântările fraţilor să fie mai substanţiale? Pe cei care vin [noi] în adunările noastre cum îi putem aduce mai repede la Domnul? Cum putem face ca adunările noastre să se încheie totdeauna cu chemări la mântuire şi cu suflete care să se hotărască, nou, pentru Domnul? | Continuare »

Nu e destul a şti legea, ci a şi o urma

Nu e destul a şti legea, ci a şi o urma

Predică la Duminica II după Rusalii

Nu tot cel ce-mi zice Mie Doamne-Doamne va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri (Matei 7, 22).

Fraţilor, multă amărăciune se află în aceste cuvinte ale Mântuitorului. El mustră nu numai pe cei ce blastămă sau uită numele Său, ci chiar şi pe acei care pretutindenea Îl poartă pe buzele lor. Nu tot cel ce-Mi zice: Doamne! Doamne!
Dar este oare cu putinţă să jignim pe Dumnezeu chiar prin rugăciune? Da, fraţilor, când rugăciunea gurii nu este întovărăşită de acea a faptelor. Cel ce FACE voia Tatălui Meu care este în ceruri va intra în împărăţia cerurilor.
Când este vorba numai să înalţi către Dumnezeu vorbe pe care inima ta nu le simte, aceasta nu e greu. Aşa făceau evreii pe care Mântuitorul îi mustra.
Unde am ajunge oare, dacă cu gura am tot vorbi cele bune, iar faptele ne-ar dovedi de oameni răi? Am ajunge la o nesfârşită turburare, fiindcă oamenii care numai vorbesc, dar nu fac, ar fi pildă rea pentru toţi şi poate şi alţii s-ar îndemna să facă la fel ca dânşii. Pentru a fi cu Hristos, trebuie să te faci ucenicul lui, trebuie să îmbrăţişezi învăţătura Sa.
Dar, după ce-ai îmbrăţişat-o, s-o pui în lucru. învăţătura Mântuitorului este ca argintul cel bun care nu-ţi aduce folos dacă-l ţii închis. Trebuie să-l iei, să-l lucrezi, să-l vinzi, căci altfel e ca şi cum nu l-ai avea. Cuvântul lui Hristos este pământul care-ţi aduce roade bune la mâncare şi plăcute la vedere, dar, dacă-l laşi în părăsire, nu-ţi aduce decât spini şi pălămidă. Pentru a fi creştin, trebuie nu numai să asculţi legea, ci să şi îndeplineşti poruncile ei. În adevăr, iată ce spune Sf. Apostol Iacov: De va fi vreun frate sau soră gol şi în lipsă de hrana cea de toate zilele, şi le va zice cineva dintre voi: mergeţi în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă, dar voi nu le-aţi da cele trebuincioase pentru trup, care-i folosul? Aşa şi credinţa, dacă nu are fapte, este moartă de sine însăşi (Iacov, 2, 15-17).
Să ne afundăm tot mai mult în comoara acestei învăţături ca să fim luminaţi pe deplin asupra ei. | Continuare »

« Older Posts