Predica la Duminica I a Postului Mare (Duminica Ortodoxiei).
Fraţilor, în această Duminică, cea dintâi a Postului Mare, Biserica ne pune înainte una din luptele aprige purtate de dânsa cu duşmanii săi. Astăzi serbăm biruinţa împotriva acelora ce aruncau icoanele din sânul ei.
Cum să nu sărbătorească ea această biruinţă, când cu atât amar a câştigat-o! Cum să nu puie sub ochii fiilor săi trecutul care dovedeşte cât de mult ea s-a îngrijit să-i îndrumeze cu mijloace sănătoase pe calea dreptăţii!
Ceia ce s-a câştigat cu luptă, cu sudoare, cu sânge, nu trebuie să piară din amintirea noastră. Un lucru cu atât îţi este mai scump, cu cât l-ai căpătat cu mai multe osteneli. Aşa şi aci, să preţuim mai mult ceea ce învăţătoarea noastră, Biserica, cu mult zbucium a adus până la noi. Să nu ne arătăm nepăsători pentru ceea ce ea a ţinut de sfântă datorie să nu lipsească pe fiii săi. Toţi care nu ţin în seamă cât s-au ostenit părinţii cu dânşii, nu sunt fii buni. Tot aşa creştinii care nu se uită la lucrurile pentru care mama lor, Biserica, s-a ostenit, nu simt buni creştini.
Icoanele au fost odorul pentru care mult timp s-a luptat Biserica noastră. Aspră a fost şi mult timp a ţinut lupta, pentru că se găsiseră firi rele şi oameni fără Dumnezeu care nu primeau icoanele, le aruncau, le ardeau, ascultând mai mult de obiceiurile păgâneşti decât de cele ale Bisericii. A voit Dumnezeu însă ca, la urma urmei, biruinţa să fie a ei. Ea ridică sus steagul biruinţei şi aşează această zi, cea întâi Duminică din Postul Mare, ca amintire în nesfârşirea timpurilor. Ea a vrut să fie o zi care să amintească creştinului lupta purtată de dânsa pentru cinstirea icoanelor. Apoi tocmai despre această cinstire pe care-o datorăm sfintelor icoane, să vorbim şi noi azi.
I
Fraţilor, când un om iubeşte pe cineva, nu se naşte oare într-însul o dorinţă vie de a-i avea chipul zugrăvit pe ceva? Cu câtă plăcere primeşti şi ţii chipul prietenului cu care ţi-ai petrecut cei mai frumoşi ani ai copilăriei! Cu câtă duioşie păstrezi chipurile fratelui iubit şi depărtat, ale surorii scumpe, ale rudelor de inimă! Nu numai atâta, păstrăm cu cinste şi chiar cu mulţămire chipul fruntaşilor neamului nostru, al celor ce şi-au vărsat sângele pentru ţară, al capului ţării, ale domnilor care au fost părinţi pentru neamul nostru. | Continuare »