b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la nunta de la Dej – 12 octombrie 1981

„Prietene, a zis el, cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?” (Mt 22, 12).

Slăvit să fie Domnul!
Şi la această nuntă, scumpii mei fraţi, e vorba de omul acesta. În alte scrieri se spune: „Cum ai îndrăznit să intri aici fără haină?”…
Era o altă nuntă despre care se vorbeşte în Evanghelie, căci nunţile noastre sunt taine. Veţi spune: Nu-i taină, frate! Uite, mirii sunt în faţa noastră.
Sunt taine, frate! Dacă nu-i taină, opriţi tinereţea, opriţi timpul, opriţi vremea, ca să ne bucurăm tot aşa şi mâine, ca în vremea de azi.
Dacă nu le putem opri, sunt taine şi visuri. La nunţile noastre, tinerii noştri dragi, mirii noştri dragi ne amintesc totdeauna, la fiecare nuntă, despre nunta aceea când împăratul a făcut o nuntă pentru fiul lui. Şi a chemat pe mulţi. Dar multora dintre cei chemaţi nici nu le-a păsat, ci s-au dus în treburile lor.
Dar între cei veniţi era unul care nu avea haină ca şi ceilalţi. Era un obicei frumos ca, la nunţi, toţi nuntaşii care veneau trebuia să treacă prin camera mirelui. Şi acolo, în acea cameră, fiecare să fie îmbrăcat. Să lase hainele lui cu care a venit până aci şi să primească din partea mirelui o haină de nuntă, o uniformă pentru toţi. Toţi să fie îmbrăcaţi la fel.
Ce frumos obicei! La nuntă, îmbrăcaţi toţi într-o uniformă, toţi îmbrăcaţi în haine albe, toţi îmbrăcaţi la fel.
Apocalipsa capitolul 7 cu versetul 14 vorbeşte aşa: „Ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în Sângele Mielului!…”
Acei care au intrat prin această odaie, toţi au luat o haină spălată şi albită în Sânge… Nu s-a mai pomenit, de când e lumea, să se spele hainele în sânge! Fiecare îşi spală hainele şi nu le aruncă, dacă sunt murdare. Însă despre aceste haine ce s-au dat altora se spune că au fost spălate în Sângele Mielului. În Sângele Mirelui, în Sângele Împăratului. | Continuare »

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Poienile Izei – 28 septembrie 1980

… Nunta aceasta, ca orice nuntă, este o sărbătoare, este un praznic minunat. Şi s-a spus şi se va spune mereu, făcându-se legătură între tot ceea ce se întâmplă acum şi tot ceea ce s-a întâmplat înainte, mai ales la prilejurile descrise în Sfânta Evanghelie – de care noi nu trebuie să fim străini niciodată, mai ales în împrejurări de acestea. Se aminteşte mereu despre nunta Fiului de Împărat de la Matei, capitolul 22, versetele 1 până la 15. Şi se spune acolo că la nunta aceasta a Împăratului au fost trimişi soli ce i-au chemat pe mulţi să vină. Întâi n-au fost chemaţi cei mici, ci cei din fruntea societăţii, cei mai apropiaţi ai Împăratului. Dar cei la care au fost trimişi solii să-i cheme au refuzat.
Unul a întrebat:
– Cum este Împăratul?
– Împăratul este milostiv, a răspuns solul.
– Atunci eu nu mă duc! a răspuns cel chemat. Cu cei miloşi şi cu cei care umblă mereu după milă nu mi-a plăcut să mă duc niciodată. Eu nu vreau o nuntă la care să fie invitaţi milogii, săracii, lipsiţi, cerşetorii. Eu vreau o nuntă la care să fie cei de seama mea. Şi i-a spus solului:
– Nu mă duc!
Un altul l-a întrebat pe sol:
– Cum e Împăratul?
– Împăratul este o inimă iubitoare! i s-a răspuns.
Atunci cel care ura, cel care era răzbunător, care era aspru a spus:
– Eu la o astfel de nuntă nu mă duc! Nu-mi place să se vorbească mereu despre iubire, mereu despre dragoste, despre lacrimi, despre înţelegere, despre unitate… Eu vreau dreptate! Eu vreau asprime! Nu mă duc!…
Şi nu s-a dus. Un altul a întrebat:
– Cum este Împăratul vostru?
– Împăratul nostru este darnic, spuse solul. | Continuare »

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Beiuş – 12 iunie 1982

(…) În Apocalipsa, ultima Carte a Duhului Sfânt, este scris în ultimele versete: „Şi Duhul, şi Mireasa zic: Vino!”.
Făgăduinţa venirii Domnului fiind aşa de aproape în împlinirea ei, şi Duhul Sfânt, şi Biserica cea Vie a lui Dumnezeu amintesc mereu nu numai chemarea de venire a Mântuitorului, ci şi înştiinţarea Lui de venire.
În Epistolele către Corinteni, Sfântul Apostol Pavel spune: „Dacă nu iubeşte cineva pe Domnul nostru Iisus Hristos, să fie anatema” (adică blestemat). Şi adaugă acolo un cuvânt străin: „Maranata!…” (Domnul nostru vine!) Dar adevărata înţelegere a cuvântului este: „Domnul nostru, vino!”.
Nu este o înştiinţare: „Domnul nostru vine!”. Ci este o rugăciune: „Domnul nostru! Vino!”.
Aceasta este chemarea Duhului şi a Bisericii: „Domnul nostru! Vino!”. Şi cuvântul cu care se încheie Apocalipsa este: „Amin. Vino, Doamne Iisuse!”.
Aceasta este rugăciunea şi acesta este şi înţelesul acelor cuvinte pe care le-aţi auzit şi din adunarea din seara aceasta cu privire la Nunta Viitoare, cu privire la pregătirea acestui Ospăţ binecuvântat la care vor lua parte numai cei care vor fi găsiţi îmbrăcaţi în haina de nuntă.
Care haină de nuntă?
Fiinţa cea nouă, făptura cea nouă, omul cel nou, altoiul cel despre care am vorbit şi pe care trebuie să-l primească fiecare dintre noi, care facem parte cu adevărat din Biserica văzută a Domnului Iisus. Să facem parte şi din Biserica nevăzută, adică din cea duhovnicească, din cea care e găsită vrednică să moştenească Împărăţia cea nevăzută, cea nepieritoare, cea veşnică, cea nemărginită a Mântuitorului.
Seara aceasta este o seară deosebită. Momentul acesta este un moment deosebit, e un moment şi de cercetare, şi de bilanţ duhovnicesc, dar şi o ocazie deosebită de cercetare pentru fiecare dintre noi în parte, în ce fel stăm fiecare dintre noi în vremile de acum faţă de Adevărul lui Dumnezeu şi mântuirea Lui. | Continuare »

Vorbirea fratelui Visarion Ţuţu la nunta de la Malu Alb – 4 septembrie 1982

Slăvit să fie Domnul!
Evanghelia după Sfântul Evanghelist Matei, capitolul 21, începând cu versetul 33, spune aşa:
„Era un om, un gospodar, care a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea şi a zidit turn. Apoi a dat-o unor vieri şi a plecat în altă ţară. Când a venit vremea roadelor, a trimis pe robii săi la vieri ca să ia partea lui de rod. Vierii au pus mâna pe robii lui şi pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre. A mai trimis alţi robi, mai mulţi decât cei dintâi. Şi vierii i-au primit la fel. La urmă a trimis la ei pe fiul său, zicând: «Vor primi cu cinste pe fiul meu!».Dar vierii, când au văzut pe fiul, au zis între ei: «Iată moştenitorul! Veniţi să-l omorâm şi să punem stăpânire pe moştenirea lui». Şi au pus mâna pe el, l‑au scos afară din vie şi l-au omorât.“ […]

Sfântul Apostol Pavel, în Epistola I către Corinteni, în ultimul capitol, încheie cu urări de sănătate şi spune: „Fiţi tari… întăriţi-vă”.
Iubiţii noştri, foarte multe dintre lucrările pe care Dumnezeu le-a rânduit pe pământ ca să le facă prin oamenii Săi au fost foarte greu de înţeles, pentru că aşa spune Cuvântul: „Lucrurile duhovniceşti trebuie judecate duhovniceşte”.
Şi apoi, dacă în firea noastră, în felul nostru de a fi, noi am ajuns să lucrăm, să lăsăm lucrurile duhovniceşti aşa cum sunt ele; poate ar fi bine să le lăsăm undeva deoparte. Ceea ce ne depăşeşte şi ceea ce nu putem noi să înţelegem cu gândirea şi cu înţelegerea noastră, mai bine să tăcem; şi să lăsăm lucrurile să-şi urmeze cursul lor, pentru că, la vremea lor, la vremea hotărâtă de Domnul, dacă am rămas cu inima curată, Dumnezeu atunci ni le va arăta fiecăruia dintre noi şi ne va spune: „Vedeţi? Atunci voi nu le-aţi înţeles, dar acum voi le înţelegeţi…”. | Continuare »

din vorbirea fratelui Traian Dorz de o la întâlnire cu tinerii creatori, la Sâmbăteni – 5 octombrie 1985

…vom sta de vorbă, cerând de la fiecare o părere, un îndemn, un gând cum putem noi lucra mai bine pentru Domnul. Care metode şi care îndrumări, şi care căi, şi ce anume ar trebui să facem noi ca să putem realiza pentru Domnul o trăire mai frumoasă şi o activitate mai rodnică în Lucrarea Lui? Ce părere aveţi despre adunările cu tineretul? Ce părere aveţi despre problemele care trebuiesc discutate între noi? Ce părere aveţi despre felul în care s-ar putea lucra mai frumos? Nu numai cu tineretul, dar îndeosebi cu tineretul. Sunt atâtea probleme care stau în faţa noastră. Şi s au ivit din partea multor fraţi tineri gânduri mature cu privire la felul de lucru în viitor. Dumnezeu v-a pus pe inimă aceste lucruri. Vedeţi cât de necesară este mântuirea neamului nostru, ridicarea nivelului duhovnicesc al credinţei noastre. Câtă nevoie este de mărturisirea Evangheliei! Câtă nevoie este de apropierea tineretului! Câtă nevoie este ca să-i chemăm pe colegii noştri, pe prietenii noştri. Sunt printre ei unii binevoitori, dornici după Dumnezeu. Ce putem face pentru aceştia? Care sunt metodele cele mai bune de a lucra pentru Domnul, de-a întări adunarea noastră, de-a aduce la Domnul mai degrabă pe semenii noştri, de-a face ceva mai practic, mai frumos pentru Domnul? Cum trebuie să facem adunările tineretului? Cât de necesar este un studiu biblic, şcoala biblică, formarea sufletelor noastre în învăţătura în care ne-a mântuit pe noi Domnul? Cum trebuie să procedăm noi cu cei din jurul nostru? Cum putem face ca lucrul Domnului să sporească şi să ajutăm şi noi înşine la creşterea Lucrării lui Dumnezeu? Care sunt deficienţele noastre? Care sunt slăbiciunile pe care le avem? Ce trebuie să face ca adunările noastre să fie mai frumoase? Cuvântările fraţilor să fie mai substanţiale? Pe cei care vin [noi] în adunările noastre cum îi putem aduce mai repede la Domnul? Cum putem face ca adunările noastre să se încheie totdeauna cu chemări la mântuire şi cu suflete care să se hotărască, nou, pentru Domnul? | Continuare »

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la botezul de la Avram Iancu (Bihor) – noiembrie 1981

… Noi ne rugăm Domnului ca, din toate cuvintele care s-au spus şi se spun în Evanghelia de astăzi şi în toate aceste Evanghelii, să înţelegem dorinţa mântuirii. Dorinţa mântuirii şi calea mântuirii pentru fiecare este naşterea din nou.
Prin naşterea din nou are loc o moarte şi o înviere. Moare omul cel vechi şi învie omul cel nou. Căci, după cum ne-am născut trupeşte pentru lumea aceasta, tot aşa trebuie să ne naştem şi duhovniceşte pentru lumea viitoare, pentru viaţa veşnică.
Nu poţi niciodată să faci un pom să aducă roade bune, decât altoit. În zadar îţi spui cele mai frumoase predici şi sfaturi la un pom sălbatic şi-i arăţi ce frumos ar fi dacă el ar face roade bune; până când nu se taie firea cea sălbatică şi nu se altoieşte firea cea nouă, el nu poate să aducă rod nou.
Asta este ceea ce trebuie să fie şi în viaţa fiecăruia dintre noi. Putem să ne spunem frumoase cuvinte. Dar ce frumos ar fi dacă noi am face fapte bune, dacă am lăsa păcatul, dacă am păcătui mai puţin, dacă am face rău mai puţin şi dacă ne-am strădui să facem bine mai mult! Degeaba sunt toate acestea până când în viaţa noastră nu vine naşterea din nou.
E rău că oamenii sunt beţivi, că sunt suduitori, că sunt bătăuşi, că sunt răi – dar răul cel mai mare este că nu se nasc din nou. Că, dacă s-ar naşte din nou n ar mai fi aşa…
E rău că în mijlocul adunărilor noastre sunt tulburări şi dezbinări, şi oameni fireşti, şi lumeşti, dar răul cel mai mare nu este acesta, ci este că nu s-au născut din nou. Că, dacă se nasc din nou, atunci nu mai sunt aşa. De aceea, oricine vrea să-şi mântuiască sufletul şi să aibă viaţa veşnică, trebuie să se nască din nou.
La Ioan capitolul 3 se vorbeşte despre această naştere din nou. Cei mai mulţi cred că e Botezul. Nu-i Botezul, pentru că Mântuitorul i-a spus lui Nicodim: trebuie să te naşti din apă şi din duh… | Continuare »

Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la adunarea de la Săucani – 1981

„Îndrăzniţi, Eu am biruit” (In 16, 33).

Viaţa noastră pe pământ este o luptă neîntreruptă; avem de luptat cu un vrăjmaş neînduplecat. Bătrânul şarpe în Eden a început lupta cu cei doi oameni, făpturile minunate ale lui Dumnezeu, pe care le făcuse mai presus de toate făpturile şi care purtau chipul şi asemănarea Lui. De aceea şarpele, ca să strice planul şi bucuria lui Dumnezeu, a şi început îndată lupta cu aceste făpturi minunate, ca să-L întristeze pe Dumnezeu şi să-l nefericească pe bietul om. Şi primul atac l-a făcut cu Eva, făptura mai slabă; punând întâi îndoiala: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat?”. Şi după aceea minciuna: „Nu veţi muri!”. Şi pe urmă mândria: „Veţi fi ca Dumnezeu!”. Şi în felul acesta, biata făptură a fost biruită de şarpe. Iadul râde, cerul se înfioară! O, sărmană Evă, de ce nu l-ai întrebat pe soţul tău când şoapta străină ţi-a dat bineţe? O, unde erai tu? De ce erai singură în primejdia acestei lupte cu şarpele ispititor? Eva – singură.

O, fraţii mei tineri! Dumnezeu v-a dat o soţie care să fie cu voi, să vă însoţească întotdeauna. Nu le lăsaţi singure niciodată, căci şarpele pândeşte momentul să afle soţia singură şi să încaiere lupta cu ea, s-o biruie. Şi câte Eve n‑au căzut de-atunci în laţul întins de şarpe în momentul când au fost singure…

O, Adame, oare tu ce făceai când soţia ta stătea de vorbă cu şarpele? Dumnezeu ţi-a dat-o să fie lângă inima ta, dar atunci nu era aşa. Ea trebuia să fie cu tine la rugăciune, cu tine la meditaţie, cu tine la muncă, cu tine la veghere, cu tine la bucurie, cu tine la durere.

Să n-o laşi singură, căci singură e slabă, e biruită şi cade, cum a şi fost. Şi după aceea, ce uşor i-a fost şarpelui să-l biruie şi pe Adam! Acum o avea pe Eva de partea lui. Avea unealta cea mai aproape de inima lui Adam. Acum nici nu mai trebuia să lupte cu el, că Eva, după ce a fost biruită şi pusă în slujba lui, a făcut ea slujba pentru căderea soţului ei. Când ea i-a dat mărul, el nu a mai stat pe gând, ci l-a luat îndată. Ce să mai întrebe el pe Dumnezeu?

Şi aşa au fost biruiţi cei dintâi oameni. Iadul se bucură. Edenul se înfioară. Cerul plânge. Peste faţa fericită a raiului se coboară zbuciumul durerii de doliu că şi-a pierdut copilul iubit în lupta cu şarpele care l-a biruit. | Continuare »

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea de botez din Ogeşti – decembrie 1980

De multe ori m-am gândit: De ce trebuie să mai fie judecata la sfârşitul veacurilor încă o dată, dacă fiecare om, când moare, merge sigur la locul pe care şi l-a pregătit în viaţa lui? Cum se spune în pilda cu săracul Lazăr şi bogatul nemilostiv. Se spune acolo, Mântuitorul a spus cu gura Lui sfântă: „A murit bogatul şi a ajuns în locuinţa morţilor, în chinuri. A murit săracul şi a fost dus de îngeri în rai, în sânul lui Avraam”.
Deci îndată după moarte, omul se duce hotărât acolo unde îşi merită locul, după felul de viaţă pe care l-a trăit. Totuşi în Sfânta Evanghelie Mântuitorul spune – şi noi rostim în Crezul pe care îl rostim în fiecare duminică sau de fiecare dată când îl rostim: „…şi iarăşi va veni cu mărire, să judece viii şi morţii, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit”. Şi în Evanghelie spune aşa de limpede: „Va veni Fiul Omului pe norii cerului, cu sfinţii Săi îngeri, şi toate noroadele pământului vor fi adunate înaintea Lui, şi morţii vor învia: şi cei care au fost arşi vor ieşi din foc. Şi cei care s-au înecat vor ieşi din ape. Şi cei care au fost înghiţiţi de fiare sălbatice vor veni de acolo. Şi cei care au putrezit de mii de ani în pământ; pentru că nimic nu piere, numai se transformă materia. Din materia aia care n-a pierit se va reface iarăşi omul cu trupul şi cu sufletul său şi va sta în faţa scaunului de Judecată al lui Dumnezeu, cum este scris: „De ce judeci tu pe fratele tău? Sau de ce osândeşti tu pe aproapele tău? Căci toţi va trebui să ne înfăţişăm înaintea scaunului de Judecată al lui Hristos, să ne primim răsplata după binele sau răul pe care l-am făcut când eram în trup”.
Şi toţi ne vom înfăţişa, şi viii, şi morţii. | Continuare »

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Preaiubiţii noştri fraţi şi surori, din toată inima se cuvine să-I mulţumim lui Dumnezeu fiecare dintre noi şi toţi împreună pentru sărbătoarea minunată de astăzi şi pentru acest prilej fericit pe care Dumnezeu ne-a rânduit şi ne-a ajutat să-l putem petrece şi trăi împreună aceste câteva ceasuri de sărbătoare neuitată.
Recapitulăm în inima noastră şi-n mijlocul nostru şi împreună cu toţii evenimentul fericit pe care-l sărbătorim acum. Se împlinesc astăzi (zilele acestea) 50 de ani de la trecerea în veşnicie a Părintelui nostru, acest mare om al lui Dumnezeu. Se împlinesc anul acesta multe evenimente fericite pe care le sărbătorim. În 3 martie se împlinesc 100 de ani de la naşterea sa. La Anul Nou, pe care l-am sărbătorit împreună tot aici, s au împlinit 65 de ani de la înfiinţarea acestei minunate Lucrări a lui Dumnezeu, Oastea Domnului, care a făcut în mijlocul nostru, în Biserica noastră, în credinţa noastră şi în patria noastră lucrarea tainică şi strălucită pe care a făcut-o, la venirea Domnului Iisus pe pământ, propovăduirea Evangheliei Sale.
Domnul Iisus, la venirea Sa, a adus o veste mare şi sfântă, mesajul de la Tatăl. Şi mesajul acesta era: porunca naşterii din nou, porunca întoarcerii de la o viaţă întunecată la o viaţă luminoasă. Porunca trecerii noastre din firea pământească în firea duhovnicească. Pentru că aceasta era chemarea lui Dumnezeu rânduită de El pentru mântuirea omenirii noastre. Mântuitorul, când a venit, cu acest gând a venit: „Trebuie să vă naşteţi din nou! Trebuie să deveniţi făpturi noi, fiinţe noi, pentru că Dumnezeu, Care este sfânt, vrea închinători sfinţi”. Şi El ne-a creat pentru a deveni oameni noi, într-o fire nouă, într-o viaţă nouă, într-o trăire nouă, pentru că numai în felul acesta noi putem realiza voia lui Dumnezeu pe pământ. Voia lui Dumnezeu, care este fericirea noastră şi trupească, şi duhovnicească. Şi a noastră ca indivizi, şi a familiilor noastre, şi a întregii noastre societăţi. | Continuare »

Vorbirea fratelui Traian Dorz
la o nuntă din Bihor – 1 martie 1981

S-a citi aici despre întâlnirea lui Zaheu cu Mântuitorul. Nu era întâmplare. Nici o întâmplare nu este întâmplătoare. Dumnezeu rânduise această întâlnire. Şi nu numai Zaheu a fost acolo un om care avea nevoie să se întâlnească cu Hristos.

Ne închinăm în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Noi suntem un popor creştin. De la naştere, poporul nostru s-a născut creştin. Poporul nostru nu s-a încreştinat după ani, după secole de păgânism, ca alte popoare. Faţă de poporul nostru, Dumnezeu a avut o milă, o bunătate, o grijă deosebite. De la naşterea noastră din părinţii noştri trupeşti şi din cei sufleteşti, din Cuvântul şi din Duhul lui Dumnezeu, noi ne-am născut creştini. Mărturisim dreapta noastră credinţă, care a cuprins căsătoria, nunta, printre cele şapte Taine ale ei, [aceasta fiind] considerată sfântă nu numai din Cuvântul lui Dumnezeu, ci din toate învăţăturile care ne-au rămas nouă de la părinţii noştri drept-cre¬dincioşi şi care au lăsat pe tot întinsul patriei noastre semnele marii lor credinţe şi ale adâncii lor încrederi în Dumnezeu.
Am fost aşezaţi aici de înţelepciunea lui Dumnezeu şi de lucrarea cea tainică a Lui, care a rânduit viaţa nu numai fiecărui om şi fiecărei familii, ci fiecărei naţiuni.
Am fost aşezaţi la răscrucea asta a istoriei şi a geografiei, în care n-am avut, de-a lungul istoriei poporului nostru, nici un aliat adevărat şi statornic, decât pe Dumnezeu. Părinţii noştri au simţit aceasta, că peste poporul nostru şi peste acest pământ sfânt, presărat cu morminte şi cu dovezi ale dragostei şi credinţei lor, au trecut la fel de sălbatici şi prietenii, şi vrăjmaşii. Şi numai Dumnezeu a fost Singurul lor aliat. În cele mai grele împrejurări, părinţii noştri şi-au îndreptat inima şi gândurile spre Dumnezeu şi au spus: „Doamne, nu mai avem pe nimeni! Toţi cei care ne-au promis ajutorul ne-au trădat. Toţi cei care s-au fălit că sunt prieteni ne-au înşelat. Şi, la vremea celei mai cumplite răscruci din viaţa noastră, ne-au părăsit.”
Marii noştri înaintaşi, aceia care şi-au pus viaţa în joc pentru apărarea fiinţei poporului nostru, au spus prin glasul lui Ştefan cel Mare: „Eu nu apăr aici numai existenţa şi fiinţa neamului meu, ci apăr aici credinţa în Iisus Hristos!”. | Continuare »