Traian Dorz, din Hristos – Puterea Apostoliei
Duminica a II-a din Postul Mare
Ele vor pieri, dar Tu rămâi, şi toate ca o haină se vor învechi (Evrei 1, 11)
O, cât de puternic şi de odihnitor simţământ de siguranţă şi de bucurie poate da unui suflet credincios încrederea neclintită în adevărul acestor trei cuvinte: Tu rămâi Acelaşi. Şi cât de fericiţi pot fi puţinii care le cred cu adevărat!
În apostolul de astăzi, acest adevăr ne este amintit nouă în legătură cu facerea şi desfacerea celor ce se văd ori nu se văd. Cu ivirea şi pieirea lumilor apărute şi dispărute. Cu crearea şi recrearea cerului şi a pământului vechi şi noi. Adică în curgerea şi mişcarea nesfârşită a tuturor lucrurilor şi vremurilor, care prin ele însele sunt făcute anume spre a fi într-un continuu şi veşnic circuit. Într-o continuă şi veşnică înnoire şi învechire, apoi iarăşi înnoire, naştere şi moarte, apoi iarăşi naştere. Înflorire şi uscare, apoi iarăşi înflorire.
Ci numai El, Cel dinainte de toate şi de după ele, numai El Singurul rămâne totdeauna Acelaşi, Neînceput şi Nesfârşit. Fără îmbătrânire, fără uzură, fără moarte. Ca o stâncă neclintită în valurile mereu călătoare. Ca un munte nemişcat în vânturile mereu trecând. Ca un soare nebiruit în norii mereu risipindu-se.
Se spune aşa în Cartea Începutului: Astfel a fost o seară, apoi iarăşi o dimineaţă, ziua întâi, ori ziua a doua, ori ziua a treia… Nu cu seara care este un sfârşit se încheie, ci cu dimineaţa care este un început. Căci dimineaţa, din nou, trecând printr-o altă seară, pregăteşte un alt început.
Cât de asemănătoare sunt acestea şi totuşi fiecare este alta şi altfel!
Numai Făcătorul lor, binecuvântat fie El, este Acelaşi şi rămâne Acelaşi. Cum a fost Ieri aşa este şi Astăzi. Şi aşa va fi în Veci. Fiindcă este scris: În El nu este schimbare, nici umbră de mutare (Iac 1, 17).
Deci nu Soarele trebuie să meargă după umbre, ci umbrele trebuie să meargă după El. Nu Făcătorul depinde de făpturi, ci făpturile depind de El. Nu ţărmul aleargă după valuri, ci valurile aleargă spre el.
Ce înseamnă asta? Înseamnă că El fiind Veşnicul Soare, iar noi trecătorii nori, când suntem în faţa Lui să ne lăsăm pătrunşi şi luminaţi de El. El fiind Veşnicul Ţărm, iar noi, călătoarele valuri, trebuie să ne oprim totdeauna la El, să ne prăbuşim la picioarele Lui, să ne topim tot zbuciumul şi toată alergarea noastră în braţele Lui, în Fiinţa Lui, în Voia Lui. El fiind Veşnicul Neschimbat, iar noi necontenit schimbătorii, să ne încredinţăm totdeauna că voia Lui, că Legea Lui şi rânduiala Sa sunt nu numai cele mai înţelepte, mai bune şi desăvârşite, ci şi cele mai potrivite, mai folositoare şi mai fericite pentru noi. Nu numai pentru toţi la un loc, ci şi pentru fiecare în parte.
El fiind Veşnicul Puternic şi Înţelept, iar noi, efemerii neputincioşi şi mărginiţi, ce altceva este mai potrivit şi mai cuminte pentru noi decât a ne arunca cu totul în braţele Lui puternice, înţelepte şi iubitoare, fericit încredinţaţi că totdeauna El Care ne iubeşte şi ne înţelege ne vrea numai binele nostru. Dar Binele cel adevărat. Binele pe care numai El Singur îl vede, îl ştie şi îl poate.
Acel suflet credincios cu adevărat care are această convingere deplină, neclintită şi necurmată despre Domnul Dumnezeul său, se aseamănă cu marea liniştită, care se îmbrăţişează cu Ţărmul, nemaiavând niciodată valuri şi zbuciumări de nici un fel. Se aseamănă cu norul străveziu care s-a oprit în dreptul Soarelui, a cărui lumină, pătrunzându-l, l-a făcut strălucitor. Se aseamănă cu fierul care, unindu-se cu focul, devine şi el fierbinte şi strălucit de aceeaşi fire şi frumuseţe cu el…
Cred din toată inima că aceste lucruri sunt întru totul adevărate, vrednice de crezut şi de primit de către orice suflet care doreşte să fie nu numai lângă Hristos sau numai cu Hristos, ci cu totul în Hristos, fiindcă numai în această stare există şi pot exista deplina siguranţă, deplina pace, deplina şi adevărata mântuire fericită.