Părintele Iosif Trifa, «Ce este Oastea Domnului»
Un ostaş care L-a aflat cu adevărat pe Iisus Cel Răstignit, acela se face şi el un vestitor al Lui.
Fiecare ostaş să fie, să se facă, un vestitor al lui Iisus Cel Răstignit!
Fiecare ostaş să spună şi altora despre marea minune ce s-a petrecut cu el la picioarele Crucii! Fiecare ostaş, care L-a aflat cu adevărat pe Hristos, să se facă un nebun pentru Hristos! Fiecare ostaş, care a gustat din „ospăţul Mielu-lui“, să-i cheme şi pe alţii la acest ospăţ!
Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul Oastei este Iisus Cel Răstignit. N-am făcut absolut nimic cu Oastea până nu am pironit în inima şi viaţa fiecărui ostaş pe Iisus Cel Răstignit. Nu vom avea decât ostaşi de nume şi dezertori, până când nu l-am atras pe fiecare ostaş statornic lângă Crucea lui Iisus Cel Răstignit… Până nu l-am legat statornic de Crucea Golgotei cu toate legăturile sufletului său şi cu toate legăturile dragostei cereşti.
Oastea Domnului este aflarea lui Iisus Cel Răstignit. Căci cine L-a aflat pe Iisus Cel Răstignit are totul: are dragoste, are răbdare, are smerenie, are bunătate, are bucurie – are viaţă. Dar cine nu L-a aflat cu adevărat, n-are nimic, oricât de mult i s-ar părea lui că are.
Oastea Domnului este aflarea lui Iisus Cel Răstignit. Oastea Domnului a ieşit din aflarea lui Iisus Cel Răstignit.
Când a suflat întâia dată Vântul Cel Ceresc peste Oastea Domnului, Oastea aceasta a fost o ceată de copilaşi strânşi lângă Crucea lui Iisus Cel Răstignit. O seamă de suflete pe care Domnul le-a scos din lume şi le-a strâns la picioarele Crucii Lui. Oastea Domnului cea dintâi a fost „dragostea cea dintâi“, a fost Oastea copiilor lui Dumnezeu, care se întreceau în dragoste, în smerenie, în rugăciune, în jertfă. Şi aceasta trebuie să rămână până la sfârşit Oastea Domnului!
Mă uit tot mereu, duhovniceşte, peste fronturile Oastei. Şi parcă nu-L văd destul pe Iisus Cel Răstignit. Parcă-l văd pe Satana cum pândeşte şi cum îşi bate mereu capul cum să-L scoată pe Iisus Cel Răstignit din Oaste. Căci ştie el, Necuratul, că o Oaste fără Iisus Cel Răstignit nu mai este nici o primejdie pentru împărăţia iadului. Diavolul doarme liniştit, doarme buştean lângă o mişcare religioasă din care lipseşte Iisus Cel Răstignit.
Şi, ah! ce nu face diavolul ca să ne fure pe Ii-sus Cel Răstignit! Sub imboldul lui, lumea nu se împacă cu o Oaste strânsă în jurul Crucii lui Iisus Cel Răstignit. Eu mă gândesc de multe ori de ce toate hulele şi prigoanele se descarcă numai în capul Oastei Domnului. Căci doar mai sunt ele şi alte societăţi religioase (ca: „Societatea «Sf. Gheorghe»“, „Societaea Femeilor Ortodoxe“ etc. ). De ce strigă lumea numai după noi? Pentru că Satana urlă numai acolo unde Îl simte pe Iisus Cel Răstignit!
Lumea s-ar împăca şi cu Oastea Domnului, dacă am scoate din ea pe Iisus Cel Răstignit. Lumea s-ar împăca cu orice fel de altă Oaste, afară de cea vestitoare a lui Iisus Cel Răstignit.
Un frate-preot scria anul trecut, negru pe alb, că Oastea Domnului a fost bună la început, până când se ocupa numai cu propaganda contra beţiei. Dar, de când le predică oamenilor „ne-ştiutori“ despre renaştere, a devenit „primejdioasă“ şi nu mai trebuie sprijinită.
Avem lipsă de Oastea Domnului, spun alţii, pentru sectari! Oastea e bună, dar numai acolo unde sunt sectari! Aşa grăiesc o mulţime din hotărârile cercurilor pastorale.
Noi am avut lipsă de Oastea Domnului acum câţiva ani – spunea un înalt demnitar bisericesc din Bucovina – pentru că pe atunci bântuia cu furie sectarismul, dar acum sectarii au slăbit şi nu mai avem lipsă de ea.
Oastea Domnului e bună, spunea un alt frate-preot, pentru a face public cu ea. Ce ne-am face noi cu cercurile pastorale, dacă nu ar fi ostaşii care, la chemarea noastră, vin grămadă, ca oile?
Şi, iarăşi, alţii văd în Oastea Domnului o bună „nădejde de câştig“ (I Timotei 6, 5), pentru că ostaşii sunt evlavioşi şi ascultători şi cu… punga.
Adică vedeţi ce se întâmplă şi aici: Oastea e bună ca o ciorovăială cu sectarii, Oastea e bună pentru a face public cu ea etc. , dar îndată ce păşeşti în lume cu o Oaste de renaştere sufletească, cu o Oaste vestitoare a lui Iisus Cel Răstignit – Oastea asta nu mai e bună! E „primejdioasă“!
Mă gândesc la Faptele Apostolilor, cap. 4, vers. 18, când Apostolilor Petru şi Ioan li s-a poruncit „să nu mai vorbească şi să nu mai înveţe în nici un chip pe oameni în numele lui Iisus“. Să vorbească despre orice altceva, numai despre Iisus nu. Dar Apostolii au răspuns că „noi trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni“ (Fapte 5, 29).
Precum se vede, atacul Satanei era şi pe atunci tot la fel ca cel de azi.
Cu Iisus Cel Răstignit, Oastea a devenit o putere. Şi tocmai pentru asta e pândită din multe părţi, pentru multe scopuri şi interese.
Dar primejdia cea mare, de a-L pierde din Oaste pe Iisus Cel Răstignit, încă nu e aceasta care vine din afară.
O mai mare primejdie este cea care vine dinlăuntrul Oastei. E primejdia „ciocanelor“. E ispita de a ne pomeni una-două că lipseşte Iisus Cel Răstignit din adunările noastre.
Se ţin „adunări mari“ de ale Oastei, în care nu se vorbeşte nimic despre Jertfa Crucii. Li se vorbeşte ostaşilor despre toate, numai despre Iisus Cel Răstignit – nu. Ostaşii aşteaptă fulgerări duhovniceşti, aşteaptă foc ceresc – şi li se dau alte lucruri care nu rănesc şi nu rămân.
Chiar şi adunarea cea mare de la Rusalii suferă în punctul acesta. Vorbeam astă-vară cu doi ostaşi întorşi de la Sibiu. Cu ochii plini de lacrimi, îmi spuneau despre cuvintele unui frate din curtea Academiei Teologice şi despre cântarea unei surori. Un simplu frate – pantofarul Aron Belaşcu, de aici din Sibiu – grăise plângând despre Jertfa Crucii şi o simplă soră cântase plângând despre fiul cel pierdut – şi asta „rănise“ inimile şi a rămas în inimi. Din sala «Thalia» prea puţin rămăsese în sufletul lor.
Sunt înlăuntrul Oastei unii care îşi bat capul veşnic după „organizare“, după „şefie“, după dorul de a „comanda“ – în loc să-şi bată capul cu un singur lucru: copiii Oastei să-L aibă tot mai mult pe Iisus Cel Răstignit!
Este însă o primejdie şi mai mare decât a-ceea de a-L pierde pe Iisus Cel Răstignit dinlăuntrul Oastei şi din adunarea Oastei Domnu-lui: este primejdia de a-L pierde pe Iisus Cel Răstignit dinlăuntrul nostru, din inima noastră. Aceasta e primejdia cea adevărată. Dacă e vor-ba de o primejdie pentru Oaste, aceasta este u-na singură: să nu-L pierdem pe Iisus Cel Răstignit din inima noastră, din însăşi viaţa noastră! Până când Îl avem pe Iisus Cel Răstignit înlăuntrul nostru, Oastea va înainta biruitoare. Toate atacurile se vor izbi de stânca Golgotei.
Apostolul Pavel avea o singură grijă pentru „fraţii“ săi: să nu-L piardă fraţii pe Iisus Cel Răstignit; să nu piardă „Duhul“ şi să rămână cu „litera“. Stăpânit de grija aceasta strig şi eu fraţilor mei: – Fraţi ostaşi! Strajă pentru Iisus Cel Răstignit! Strajă, să nu-L pierdem pe Iisus Cel Răstignit dinlăuntrul nostru şi dinlăuntrul Oastei! Strajă să nu ne fure Satana pe Iisus Cel Răstignit!
Mulţi dintre copilaşii Oastei – furaţi de ispita trufiei – s-au ridicat de la picioarele Crucii şi caută azi „scaune“ de mărire. Şi mulţi s-au răcit şi au pierdut „dragostea cea dintâi“.
Fraţii mei! Înapoi la picioarele Crucii! În genunchi cu toţii la picioarele Crucii! Cu toţii strânşi în jurul Crucii! – aceasta este Oastea Domnului.
Plângând la picioarele Crucii – acesta este locul nostru în Oastea Domnului. Puterea Oastei este Iisus Cel Răstignit. Până Îl avem pe El între noi şi în noi, avem totul. Când L-am pierdut pe El, am pierdut totul.
Să nu uităm apoi: Oastea Domnului nu este numai aflarea lui Iisus Cel Răstignit, ci este şi vestirea Lui. Dacă cineva m-ar întreba, aşa la repezeală, ce este Oastea Domnului, eu i-aş răspunde: Oastea Domnului este aflarea şi vesti-rea lui Iisus Cel Răstignit.
Un ostaş care L-a aflat cu adevărat pe Iisus Cel Răstignit, acela se face şi el un vestitor al Lui.
Fiecare ostaş să fie, să se facă, un vestitor al lui Iisus Cel Răstignit!
Fiecare ostaş să spună şi altora despre marea minune ce s-a petrecut cu el la picioarele Crucii! Fiecare ostaş, care L-a aflat cu adevărat pe Hristos, să se facă un nebun pentru Hristos! Fiecare ostaş, care a gustat din „ospăţul Mielu-lui“, să-i cheme şi pe alţii la acest ospăţ!
Fraţii mei! La drum, pentru vestirea lui Iisus Cel Răstignit! Să-L vestim pe tot locul şi cu tot prilejul pe Iisus Cel Răstignit.