CU CINE MERGI?

Traian DORZ

Cu cine mergi pe calea vieţii către veci,
cu cine-a tale zile şi-a tale nopţi petreci,
cu cine-ţi duci povara şi cui dai tot ce ai?
Lui Dumnezeu? Răspunde! Ori lui satan te dai?
Răspunde, o, răspunde, cui sufletul ţi-l dai?

Nu mâine,-n ziua morţii, ci astăzi să răspunzi
cui îi arăţi tu taina şi cui ţi-o tot ascunzi,
cui îi tot dai iubirea şi cui i-o tot retragi?
Cu Domnul tragi? Răspunde! Ori cu satana tragi?
Răspunde, o, răspunde, cu cine vrei să tragi?
Răspunde nu la alţii, ci sufletului tău,
spre unde vrei să meargă, spre bine, ori spre rău?
Cu cine-ai vrea-mpreună alături să petreci?
Cu Dumnezeu? Răspunde! Ori cu satana-n veci?
Răspunde, o, răspunde, cu cine vei fi-n veci?

Răspunde-acum şi-alege din clipa asta chiar
dorinţa-nspre Lumină şi calea înspre Har
şi mergi cu hotărâre cu-ai lui Hristos copii,
cu Dumnezeu de-a pururi, nu cu satan să fii.
Cu Dumnezeu, cu Dumnezeu de-a pururea să fii.

Traian DORZ, din meditaţii la Apostolul din Duminica a 23-a după Rusalii

Dar Dumnezeu, Care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, 5. măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi). (Efeseni 2, 4-5)

Moartea nu este o nimicire a existenţei, ci o întunecare a ei. Nu este lipsa vieţii, ci lipsa lui Dumnezeu din această viaţă. Nu este o încetare a fiinţei, ci prăbuşirea ei într-o stare şi într-un loc de veşnică nefericire.
Sfânta Scriptură vorbeşte de două feluri de morţi: moartea dinaintea auzirii despre Hristos; şi moartea de după această auzire.
Moartea dinainte e starea de păcat în care zac toţi oamenii şi în care zăceau înainte de auzirea Evangheliei, înainte de venirea lui Hristos în viaţa lor.
Această stare de moarte are o nădejde, are o făgăduinţă, are o înviere în clipa când sufletul aude vestea harului şi o primeşte. Clipa când priveşte la Crucea Golgotei, la Jertfa Domnului Iisus prin care au venit învierea şi viaţa mântuitoare pentru toţi cei aflaţi într-o astfel de stare.
Oricine priveşte şi primeşte această mântuire trece prin ea de la moarte la viaţă, din întuneric la lumină, din pierzare la slavă, de sub puterea lui satan, sub stăpânirea lui Dumnezeu. | Continuare »

TĂMĂDUIREA PATIMILOR – Părintele Iosif Trifa

Vindecarea demonizatului din Ghergheseni – Sfântul Chiril al Alexandriei

„ŞI L-AU RUGAT PE EL (PE IISUS) SĂ PLECE DIN HOTARELE LOR” 

Evanghelia mântuirii oamenilor şi pieirii porcilor – Sfântul Nicolae Velimirovici

DEMONISM SI SECULARITATE – Nicolae Steinhardt

Vindecarea demonizatului din ţinutul gherghesenilor – Părintele Constantin Galeriu

Demonizaţii din Gherghesa – Ierom. Arsenie Boca

TÂLCUIRI DIN SFÂNTA SCRIPTURĂ PENTRU FIECARE ZI DIN AN – Sfântul Teofan Zăvorâtul

Dumnezeu Care este bogat… – Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul zilei

Darul lui Dumnezeu… – Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul zilei

Poezii:

ŢI-AI TOT PIERDUT; IISUSE, SOARE DULCE; De câte ori; Ai necazuri?…; Suflet chinuit; CU CINE MERGI?; De câte ori; ACOLO UNDE-I DOMN PĂCATUL;

Părintele Iosif Trifa, Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an

(a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul VII Ecumenic) „Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa“…

Hristos-semanatorul-2Evanghelia cu pilda semănătorului e una dintre cele mai frumoase şi mai cunoscute Evanghelii. O ştie fiecare creştin. Un semănător a ieşit să semene. Trei părţi din sămânţa lui au căzut în pământ rău şi numai o parte în pământ bun. Tâlcuirea acestei Evanghelii a spus-o Însuşi Mântuitorul. Să mergem dar pe urmele tâlcuirii Domnului.
„Sămânţa este Cuvântul lui Dumnezeu“ – a zis Iisus. Minunată şi potrivită asemănare, căci într-un grăunte de sămânţă este o putere uriaşă: puterea de rodire.
Toate maşinăriile şi iscodirile veacurilor, strânse la un loc, n-ar putea fabrica un singur grăunte de grâu cu putere de încolţire şi rodire. Aceeaşi minunată putere o are şi Cuvântul lui Dumnezeu. El are puterea să rodească şi să crească roade minunate într-o inimă de om. Despre puterea acestui Cuvânt zice Biblia: „Viu este Cuvântul lui Dumnezeu şi lucrător“… (Evrei 4, 12). „Precum se pogoară ploaia din cer şi adapă pământul şi-l face de rodeşte, aşa va fi Cuvântul Meu, zice Domnul“ (Isaia 55, 10-11). Dar pentru ca această sămânţă a Cuvântului lui Dumnezeu să poată rodi, are lipsă de semănător şi de ogor. Semănătorul cel mare al acestei seminţe a fost Iisus Mântuitorul, iar azi sunt bisericile, preoţii, vestitorii Evangheliei şi toţi care-şi iau asupra lor frumoasa chemare de a semăna în lume sămânţa dumnezeieştilor învăţături. Această sămânţă se află pusă într-un hambar mare şi deschis: în Biblie, în Sfânta Scriptură. Biblia este un hambar minunat din care îşi iau sămânţă toţi semănătorii şi vestitorii Cuvântului lui Dumnezeu. Iar omul cititor poate el însuşi să-şi ia sămânţa din acest hambar, pentru ogorul inimii sale. Cuvânt nu va avea nimeni de zis în Ziua Judecăţii că i-a lipsit sămânţa dumnezeiescului Cuvânt.
Pentru ca această sămânţă să poată rodi, are lipsă mai departe de ogorul, de pământul inimii oamenilor. Pilda evangheliei ne spune că acest pământ e mai mult rău decât bun. Trei feluri de astfel de pământ rău aminteşte Evanghelia. | Continuare »

„CE SEAMĂNĂ OMUL… VA SECERA”

Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la adunarea de la Ogeşti – octombrie 1981

„Cine seamănă în firea pământească, va secera din firea pământească putrezirea. Nu vă înşelaţi, Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit. Ce seamănă omul, aceea va secera” (Gal 6, 7). „Cine seamănă cu lacrimi, va secera cu bucurie” (Ps 126, 7).

Slăvit să fie Domnul!
Când priveşti astăzi în lume şi pe pământ… când priveşti în jurul tău şi în jurul nostru… şi când vezi atâta sămânţă semănată… Cei doi semănători au ieşit.
Evanghelia de astăzi ne vorbeşte numai despre un Semănător care a semănat sămânţă bună, sămânţă curată, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Cât de curat a fost gândul cu care s-a semănat sămânţa! Cât de curată a fost sămânţa aceasta! Cât de binecuvântată este munca ostenitoare şi harnică a Semănătorului celui iubit şi drag! Dar când te gândeşti că atâtea din seminţele aruncate au trebuit plânse, au trebuit stropite cu lacrimi… căci ele au căzut în locuri în care n-au adus nici o roadă. Dar nu numai Domnul Iisus a fost Acel semănător care a semănat sămânţa, ci, de la El până la noi, atâţia dintre cei dragi şi scumpi semănători ai Lui au fost trimişi mereu cu această sămânţă curată… A mai venit şi vrăjmaşul tău şi al meu şi a semănat şi el. A semănat şi el cu atâta hărnicie, căci şi noaptea el seamănă. Seamănă. Seamănă, seamănă, seamănă mereu. Cuvântul lui Dumnezeu pe care-l auzi aici, mâine trebuie să te trudeşti să ţi-l aduci aminte: | Continuare »

Traian Dorz, Semănați Cuvântul Sfânt 

pilda-semanatoruluiSemănaţi Cuvântul Sfânt
şi pe ploaie, şi pe vânt,
şi pe nor, şi pe senin,
semănaţi cu sacul plin;
semănaţi din zori de zi
până noaptea va sosi,
şi când vine-al nopţii ceas
să n-aveţi nimic rămas.

Dacă păsări mai răpesc,
dacă spini mai ’năbuşesc,
dacă pietrele mai ard
şi mai pier pe sub vreun gard,
– semănaţi întruna, spun,
că va cade şi-n loc bun,
şi Stăpânului Iubit
va da rodul însutit.

Semănaţi şi semănaţi,
dragi surori
şi vrednici fraţi;
tot ce semănaţi plângând
o să seceraţi cântând,
tot ce aruncaţi cu plâns
va da cel mai dulce strâns;
– cine seamănă cu har
nu va osteni-n zadar!

Pilda Semănătorului

Predica la Duminica XXI după Rusalii

Fraţilor, multe şi nenumărate pilde a spus Mântuitorul în timpul când învăţa lumea, cutreierând satele şi oraşele. Una din cele mai frumoase însă este aceasta pe care aţi au- zit-o în Sfânta Evanghelie de azi. Ea poartă numele de Pilda Semănătorului, fiindcă Dumnezeu este asemănat cu omul care aruncă sămânţa în ţarină, iar lumea cu un câmp, în care Dumnezeu lucrează şi îşi răspândeşte cuvântul Său. Acest cuvânt al lui Dumnezeu este asemănat cu sămânţa ce cade uneori pe piatră şi se usucă, alteori între spini şi este înăbuşită, alteori pe marginea drumului şi este ciupită de păsări, iar alteori în pământ bun şi dă colţ, răsare, creşte, se înalţă până dă rod bun.
Tot aşa este cu cuvântul lui Dumnezeu. El se răspândeşte în toată lumea: Unul îl ascultă şi îi place, dar vine omul cel rău şi neînţelept şi-i zice: ei lasă, nu mai umbla cu treburi de astea! şi îi zmulge cuvântul, adică învăţătura cea bună a lui Dumnezeu.
Aude şi altul această învăţătură sfântă şi mântuitoare, îi place şi lui, dar îl năpădesc grijile lumeşti şi ucid ceia ce Dumnezeu semănase în sufletul lui. Învăţătura cea bună însă nu se opreşte aici. Intră în urechile altuia, care o primeşte cu bucurie. El o ţine însă numai cât îi e uşor s-o ţie, îndată însă ce vin greutăţi şi ispite, se leapădă de dânsa şi nu mai prinde rădăcină în inima sa. Iată-l însă şi pe al patrulea, care cu braţele deschise primeşte cuvântul Domnului. Acesta îl sădeşte în inima sa, îl păzeşte ca pe o comoară scumpă şi-i dă roadele dulci şi plăcute pe care le aduce învăţătura lui Dumnezeu. | Continuare »

ARGILĂ ŞI CERNOZIOM

Traian DORZ

Argilă-am fost!…
şi rod din mine puţin am dat şi prea târziu
atunci când trebuia,-n recolte,
bogat cernoziom să fiu,
Argilă-am fost!…
şi prea devreme dogoarea aspru m-a făcut
atunci când trebuia-n răbdare
să fiu cernoziom tăcut.

N-am fost argilă-atunci când, umil,
în mine trebuia să ţin
statornic neschimbată forma
dintâi a chipului divin.
N-am fost argilă când durerea
sub grele lovituri m-a pus
să nu mă sfărm ajuns sub ele,
ci să mă-ndoi şi mai supus. | Continuare »

TOT CE-AI SEMĂNAT

Traian DORZ

Tot ce-ai semănat plângând
încolţi-va luminând,
tot ce-n lacrimi ai udat
răsări-va minunat
şi va creşte rod plăcut,
precum te-ai rugat şi-ai vrut;
– ce-i cu lacrimă udat
e-n veci binecuvântat.

Tot ce-ai răsădit uşor
va fi pleavă fără spor,
tot ce nu-i udat cu plâns
se usucă-n câmp nestrâns
şi se pierde-n sus şi-n jos,
fără urmă şi folos;
– tot ce nu-i cu jertfă dat
nu-i nici binecuvântat.

Tot ce e muncit cu-amar
creşte grâu şi vin, şi har,
tot ce e păstrat cu greu
va rodi lui Dumnezeu
şi va fi cules în cânt,
pentru preţul cel mai sfânt;
– ce-i cu Domnul adunat
e-n veci binecuvântat.

VREMEA SEMĂNATULUI…

din vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea de la Ogeşti – octombrie 1981

[…] Astăzi am avut în toate bisericile noastre Evanghelia cu pilda semănătorului. E vremea semănatului, e vremea când pământul aşteaptă sămânţa şi sămânţa caută pământul. Da, în timpul existenţei noastre, al unui an din viaţa noastră, toamna este anotimpul semănatului de grâu.
Dar în cuprinsul vieţii noastre duhovniceşti, vremea semănatului nu ţine numai un anotimp, numai o lună, numai o săptămână, numai o zi. Vremea semănatului duhovnicesc ţine toată viaţa noastră şi pentru primirea Cuvântului, şi pentru semănat. Dumnezeu ne-a făcut în aşa fel, încât fiecare dintre noi să fim şi semănători, şi primitori ai Cuvântului Sfânt.
Fiecare avem şi o inimă în care să primim Cuvântul, şi o gură cu care să-l semănăm. Cuvântul lui Dumnezeu ne face pe noi plini de datorii şi de obligaţii şi de a-l primi, şi de a-l semăna.
Nu numai cei care se pot ridica în fruntea altora, care pot mărturisi cu glas puternic în mijlocul mulţimii Evanghelia sunt semănătorii… Ci fiecare dintre noi, toţi cei care am fost chemaţi la El suntem semănători. De la cel mai mic până la cel mai mare, de la cel dintâi până la cel din urmă. […]

S-a aşezat citirea Evangheliei cu semănătorul acum, în vremea semănatului, şi s-a mai spus – de la început – şi bine facem mereu dacă ne-amintim de acest lucru de fiecare dată când la biserică este o Evanghelie, că uneori se explică, alteori nu se explică. Însă noi avem nevoie totdeauna ca, din Evanghelie, să tragem înţelesul cel mântuitor pentru viaţa noastră. Şi pilda cu semănătorul e ca o oglindă vie, ca un îndrumător pe care Dumnezeu a vrut ca să ni-l lase nouă pentru viaţa noastră de fiecare zi şi a fiecăruia dintre noi. | Continuare »