Traian Dorz, HRISTOS –PUTEREA APOSTOLIEI
Meditaţii la Apostolul din Duminica a IV-a după Paşti (a Slăbănogului)
Surorile noastre, femeile, au avut de la Dumnezeu un rost atât de însemnat în toată lucrarea Lui mântuitoare.
În Vechiul Testament, strălucesc numele atât de frumoase şi slujbele atât de sfinte ale unor suflete de femei prin care Dumnezeu a făcut lucrări atât de mari în slujba mântuirii lumii.
Despre minunatele soţii, ale lui Avraam, Isaac şi Iacov, despre mamele profeţilor, Moise, Samuel, Samson şi alţii – ce frumos scriu Sfintele Scripturi!
Dar, în afară de acestea, cât de multe trebuie să fi fost sfintele femei care şi-au crescut copiii în frica şi dragostea lui Dumnezeu, care şi-au petrecut cu rugăciuni soţii plecaţi la munca şi lupta lui Dumnezeu, care şi-au închinat Domnului toată viaţa lor în singurătate, în jertfe, în binefaceri.
Ce să mai zicem apoi de Noul Testament, pe cerul căruia străluceşte cu o frumuseţe fără seamăn Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos, Vasul cel ales şi sfânt prin care ne-a fost trimis nouă Mântuitorul nostru şi Lumina lumii?
Ce minunate apar apoi, în jurul ei, celelalte sfinte femei, care, fiecare şi toate, au rămas pe totdeauna în cinstirea Bisericii lui Hristos cu o strălucire aparte a ei, până azi şi până în veci.
Elisabeta – mama Sfântului Ioan Botezătorul. Ana – fiica lui Fanuel. Marta şi Maria, Samariteanca, Magdalena, Fivi, Eunice, Lois – şi altele, şi altele, de atunci şi până astăzi, câte şi mai câte, cu această uceniţă Tabita – au împodobit Biserica lui Hristos, au şters lacrimile şi sudorile Lui, au legat răni, au mângâiat dureri, au sărutat şi au şters lacrimi, au încurajat luptători, au ascuns primejduiţi, au hrănit flămânzi, au îmbrăcat goi, au ospătat îngeri…
Ce binecuvântate sunt cetăţile care au astfel de uceniţe, adunările care au astfel de surori, de soţii, de mame şi de fiice, care iau şi ele parte, cu toată puterea lor, la înaintarea Evangheliei (Filipeni 4, 3).
Pentru astfel de femei trebuie să avem totdeauna cea mai înaltă şi mai aleasă preţuire în Domnul şi să fim gata să le venim în ajutor, cu grabă şi cu grijă, ori de câte ori vor fi în vreo strâmtorare, pentru că şi ele au fost şi poate mai sunt de mult ajutor multora (Rom. 16, 1-2).
Cetatea Iope de atunci este Jaffa de astăzi, oraş şi post la Marea Mediterană, în Israel, din care primim portocale, lămâi, smochine…
Tabita din Iope era una dintre acele femei care nu făceau niciodată mâncare numai pentru casa lor şi familia lor; ci totdeauna mai era câte cineva bolnav, sau bătrân, sau orfan, sau străin care se hrănea din vasul ei.
Ea nu mergea la casa bolnavilor numai când avea acolo mama, sau fiul, sau sora, sau soţul ei, ci mergea, mai ales, când nu avea pe nimeni dintre ai ei acolo. Mergea să mângâie, să ajute, să cerceteze pe cei care n-aveau pe nimeni. Ea mergea de la biserică la săraci şi de la adunare la bolnavi; de la auzirea cuvântului, la împlinirea lui cu fapta.
Aşa erau toate surorile noastre înainte, la începuturile Oastei.
De aceea Tabita a fost aşa de binecuvântată de Dumnezeu şi toată cetatea ei…
De aceea au fost aşa de binecuvântate şi adunările noastre la început.
Şi de aceea a fost cu putinţă minunea în viaţa Tabitei şi în viaţa atâtora dintre surorile noastre.
Dumnezeul nostru, Te rugăm, dă tuturor cetăţilor noastre astfel de uceniţe şi tuturor adunărilor frăţeşti astfel de surori!