Text şi melodie Lidia Hamza
Interpretare Eliza Mitu
Text şi melodie Lidia Hamza
Interpretare Aurora Pală
Versuri: Lidia Hamza; melodii, orchestraţie şi procesare audio: Lucian Pală
Interpretează Aurora şi Lucian Pală
|
|
 |
Versuri: Traian DORZ, cântă Corul Timotheos, 1996
O, Sfânt Colind îndepărtat din Noaptea Neuitată,
ce fericit Te-am colindat, Copil bălai cu glas curat,
când trei păstori umblau prin zori cu Vestea Minunată!
Colind frumos pentru Hristos
cântat de suflet credincios,
colind curat şi-ndurerat
cântat prin loc înstrăinat.
O, Praznic Sfânt şi Luminos al Naşterii slăvite,
ce fericit şi ce duios ne-aduci pe Maica şi Hristos,
când dăruieşti trăiri cereşti credinţei neclintite!
O, Sfânt Copil Dumnezeiesc cu Maica lângă Tine,
ce-adânc şi tainic retrăiesc fiorul unic şi ceresc,
din Noaptea care v-aducea aievea şi la mine!
O, Sfânt Colind, o, dalbe flori, o, Maică Preacurată,
când vin a’ voastre Sărbători, v-aştept mereu cu noi fiori,
s-aduceţi iar cerescul har ce-l aduceaţi odată!
Preot Iosif Trifa, Din pildele Mântuitorului
Cina din pilda Evangheliei este Împărăţia lui Dumnezeu; este mântuirea noastră cea sufletească prin Jertfa cea mare şi sfântă a Fiului Său. Cei chemaţi la această cină au fost în primul rând evreii. Pentru ei pregătise Dumnezeu acest ospăţ al mântuirii. Dar ei au refuzat chemarea Domnului; Evanghelia mântuirii a trecut asupra „neamurilor“, asupra popoarelor păgâne.
Dar, afară de acest înţeles, pilda cu cei chemaţi mai are şi un alt înţeles, care ne priveşte pe noi, pe mine şi pe tine, dragă cititorule. Pilda cu cei chemaţi este o invitaţie ce ne cheamă şi pe noi la „cina cea mare“. Domnul ne cheamă la cina mântuirii sufleteşti. Domnul ne cheamă cu o invitaţie scrisă: cu Evanghelia, cu cuvintele lui ce ni le-a lăsat scrise în Noul Testament, în Sfânta Scriptură. Nimeni nu va putea spune că n-a fost invitat şi că n-a ştiut de această invitaţie.
Domnul ne cheamă la cina mântuirii sufleteşti, dar, la chemările Domnului, oamenii de azi răspund tot aşa ca şi chemaţii din pilda Evangheliei. Mulţimea cea mare a creştinilor n-ascultă chemarea Domnului; n-au oamenii vreme pentru cele sufleteşti. Sunt cuprinşi de vârtejul daraverilor, afacerilor, averilor şi ispitelor. Pilda Evangheliei îi împarte în trei clase pe cei care au refuzat invitaţia la cină. | Continuare »
Cei chemaţi de Domnul la Ospăţu-I Sfânt
ascultaţi din suflet orişice Cuvânt.
Pentru fiecare este, la Hristos,
o lumină dulce şi-un îndemn frumos.
Auziţi, auziţi şi-mpliniţi, şi-mpliniţi
azi îndemnul sfânt
şi frumos, şi frumos, cu Hristos, cu Hristos
puneţi legământ.
Nu-i pe lumea asta lucru mai de preţ
decât câştigarea veşnicei vieţi,
nu-i mai dulce cale ca a lui Iisus,
ea-ţi dă fericirea Cerului de Sus.
Pr. Iosif TRIFA, «Lumina Satelor» nr. 50 / 11 dec. 1927, p. 3
Zis-a Domnul pilda aceasta: „Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pe mulţi. Şi a trimis pe sluga sa în ceasul cinei să zică celor chemaţi: «Veniţi, că iată, gata sunt toate». Şi au început toţi dimpreună a se lepăda. Cel dintâi a zis: «Ţarină am cumpărat şi am nevoie să ies şi să o văd, rogu-te să mă ierţi». Şi altul a zis: «Perechi de boi am cumpărat cinci şi merg să-i ispitesc, rogu-te să mă ierţi». Şi altul a zis: «Muiere mi-am luat şi pentru aceasta nu pot veni». Şi întorcându-se sluga aceea, a spus domnului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis slugii sale: «Ieşi curând la răspântiile şi uliţele cetăţii şi sărăcii, şi betegii, şi orbii adu-i aici. Că zic vouă: nici unul din bărbaţii aceia ce erau chemaţi nu va gusta cina mea. Că mulţi sunt chemaţi, iar puţini aleşi»”. (Lc 14, 16-20)
Cina din pilda evangheliei este împărăţia lui Dumnezeu; este mântuirea noastră cea sufletească prin Jertfa cea mare şi sfântă a Fiului Său. Cei chemaţi la această „cină” au fost, în primul rând, evreii. Pentru ei pregătise Dumnezeu acest ospăţ al mântuirii. Dar ei au refuzat chemarea Domnului; Evanghelia mântuirii a trecut asupra „neamurilor”, asupra popoarelor păgâne.
Dar, afară de acest înţeles, evanghelia de duminică mai are şi un alt înţeles, care ne priveşte pe noi, pe mine şi pe tine, dragă cititorule. Evanghelia de duminică este o invitare ce ne cheamă şi pe noi la „cina cea mare”. Domnul ne cheamă la cina mântuirii sufleteşti. | Continuare »
PILDA CU CEI CHEMAŢI LA CINĂ – Printele Iosif Trifa
Cum vom răspunde chemarii la nunta Fiului de Împărat? – Sfântul Ioan Gura de Aur
Pilda celor poftiți la cină – Părintele Constantin Galeriu
VENIŢI, SUFLETE CHEMATE – Traian Dorz
„VENIŢI, CĂ IATĂ, GATA SUNT TOATE!” – Pr. Iosif Trifa
La fapta bună nu se caută rangul, starea şi neamul – Sfântul Ioan Gura de Aur
CEI CHEMAŢI DE DOMNUL – Traian Dorz
Mulţi chemaţi, puţini aleşi – Sfântul Teofan Zăvorâtul
Cuvânt despre cele două ospeţe – Sfântul Ioan Maximovici
Chipul Dumnezeului nevăzut – Traian Dorz, meditaţii la apostolul zilei
El este Capul – Traian Dorz, meditaţii la apostolul zilei
Moştenirea sfinţilor – Traian Dorz, meditaţii la apostolul zilei
EU TE PĂSTREZ, IISUSE – Traian DORZ
Cântări potrivite cu evanghelia duminicii:
86. Veniţi, creştini, la rugăciune; 204. Aşa grăieşte Domnul slavei; 206. Să ne grăbim, prieteni; 260. Tată Sfânt, mulţumiri; 505. Toată slava pentru Tatăl; 506. Mărire Tatălui ceresc; 507. Cer şi mare, şi pământ; 597. Tu ai făcut, spre sete, apa; 633. Veniţi, veniţi, voi, cei trudiţi; 634. Împărtăşanie; 634. Vai, cu buze necurate; 718. Îţi mulţumim, Tată Sfânt; 876. Un împărat face nuntă
„Femeie, te-ai slobozit de boala ta“…
Evanghelia acestei duminici cuprinde minunea tămăduirii unei femei care purta, de optsprezece ani, o boală cumplită. Boala şi tămăduirea acestei femei conţin multă învăţătură pentru noi şi de aceea vom cerceta cu de-amănuntul să vedem cum s a întâmplat minunea.
Prin trei stări au trecut boala şi tămăduirea femeii. Întâia dată, ne spune Evanghelia că „avea, de optsprezece ani, duhul neputinţei“ şi „nu putea să se ridice nicidecum“. A doua oară, ne spune evanghelia că Iisus a văzut-o şi S-a apropiat de ea. Îndată după această apropiere şi întâlnire a femeii cu Iisus, a urmat a treia stare: scăparea şi tămăduirea femeii din cumplita boală.
Să luăm aminte că prin aceste trei stări trebuie să treacă şi mântuirea noastră sufletească. Întâia dată, trebuie să ne dăm seama că starea noastră cea păcătoasă este tocmai ca starea cea dintâi a femeii din Evanghelie. „Şi nu putea să se ridice nicidecum“, ne spune evanghelia despre femeia cea bolnavă. Asta-i şi starea omului cuprins de patimi şi păcate: nu se poate ridica din mocirlă la o viaţă mai curată şi mai bună. De multe ori va fi cercat biata femeie în cei optsprezece ani să se ridice de jos, dar n-a putut. Aşa şi păcătosul: fără ajutorul Mântuitorului nu se poate ridica. „Fără de Mine nu puteţi face nimic“, zice Iisus (Ioan 15, 5). „(…) a legat-o satan de optsprezece ani!“, a zis Iisus despre femeia cea bolnavă. Aşa este şi cel cuprins de patimile cele rele: un legat de satan şi un rob al lui satan. | Continuare »
Tot în acest an [1983], prietenul scriitor Ştefan Doncea mi-a adus în mai multe rânduri nişte scurte scrisori de la poetul Nichita Stănescu, unul dintre cei mai înzestraţi poeţi (de acum) ai ţării noastre. Nichita Stănescu era grav bolnav şi cineva îi dusese cartea noastră de poezii „Cântări Nemuritoare“ şi se vede că, citindu-le, a fost foarte mişcat, că mi-a scris, dictând soţiei sale, o scrisoare de mulţumire, încheind cu cuvintele: „În ceasurile de înălţare sufletească, nu uita nici de zbuciumul sufletului meu…“
Mi-a mai trimis câteva din cărţile sale, cu autograf şi de asemenea unele reviste cu poeziile şi fotografiile sale. I-am mulţumit adânc mişcat sufleteşte, atât în scris, cât şi verbal prin Ştefan Doncea, care era un apropiat admirator al lui.
Tot prin Ştefan Doncea mi-a sugerat Nichita Stănescu în 1983 ideea unei selecţii din poeziile mele, care să poată apărea la o editură de stat de aici din ţară. Însufleţit de acest gând, mi-a şi trimis un cuvânt de prezentare pentru viitorul volum, pe care, spunea el, nu ştiu dacă eu îl voi mai apuca, dar vreau să-l întâmpin cu o „Inscripţie pe un pridvor“. El a dictat această inscripţie lui Ştefan Doncea şi a semnat-o doar cu câteva zile înainte de moartea lui: „Azi, 7 decembrie 1983“. O păstrez şi azi în original.
Despre această idee mi-a vorbit şi părintele profesor Dumitru Stăniloae din Bucureşti, scriind şi dânsul, cu întâmpinare, câteva rânduri pentru frontispiciul ei. Şi tot aşa şi prietenul meu, poetul Ioan Alexandru. Le păstrez şi pe acestea, ambele în original. Dar cartea care poartă pe frontispiciul ei semnăturile acestor trei mari luceferi de pe cerul scrisului nostru contemporan n-a mai putut apărea nici azi. Ea cuprinde cinci sute de poezii care, am crezut eu că ar fi dintre cele mai alese pe care le-am scris. Şi aşteaptă o zi prielnică să-şi poată lua zborul spre zările sufletelor care o doresc.
– Ce facultate ai făcut? Ce şcoală ai? m-au întrebat în câteva rânduri mulţi dintre cei care mi-au citit cărţile ori au discutat cu mine.
– Ce să vă spun? le răspundeam simplu şi apoi tăceam. | Continuare »
În vremea aceea învăţa Iisus într-una din sinagogi sâmbăta. Şi iată, o femeie era acolo ce avea duhul neputinţei de optsprezece ani. De această femeie S-a apropiat Iisus şi punându-Şi mâinile pe dânsa, îndată s-a tămăduit şi mărea pe Dumnezeu. Dar pizmătăreţii farisei cârteau, zicând: „Nu se cade a lucra sâmbăta”. La aceasta, Iisus a răspuns cu mustrarea: „Făţarnicilor, au nu-şi dezleagă fiecare dintre voi boul de la iesle sâmbăta şi-l duce la apă? Dar această femeie pe care a legat-o satana de optsprezece ani au nu se cădea a se dezlega de legătura ei sâmbăta?”. Şi aceste zicând, se ruşinau toţi cei ce stăteau împotriva Lui. (Lc 13, 10-17)
Precum vedeţi în evanghelia de duminică, Iisus le-a dat fariseilor o mustrare şi o învăţătură cum să prăznuiască ziua Domnului. Dar să luăm aminte. Evanghelia de duminică ne mustră şi pe noi şi ne învaţă şi pe noi cum să ţinem cu adevărat şi bine praznicele Domnului.
Pe multe din poruncile şi învăţăturile Domnului Dumnezeu le-a stricat vremea şi diavolul, dar parcă pe nici una n-a stricat-o aşa de mult ca pe porunca a patra: „Adu-ţi aminte de ziua Domnului şi o cinsteşte pe ea”. De la început, Lucifer, diavolul cel mare, a zis slugilor sale: „Veniţi să stingem toate praznicele lui Dumnezeu de pe pământ!” (Ps 73, 9). Şi de atunci diavolul lucrează neîncetat să strice praznicele Domnului. Hotărât, iubiţilor cititori, duminicile şi sărbătorile, aşa cum se ţin astăzi, stau mai mult de jumătate în slujba dracilor decât în slujba măririi lui Dumnezeu. | Continuare »
Traian DORZ, din Meditaţii la Apostolul din Duminica a 27-a după Rusalii (Tămăduirea femeii gârbove)
Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău (Efeseni, 6, 16).
Pe deasupra tuturor, luaţi scutul credinţei…
Putem avea învăţătura cea mai adevărată şi frăţietatea cea mai iubitoare, dar dacă noi înşine pe deasupra acestora nu avem credinţa tare şi de nepătruns, prin care să ne apărăm şi să ni le păstrăm acestea întregi, fără credinţa biruitoare nu ne pot folosi prea mult nici dreapta învăţătură, nici dulcea frăţietate şi nici ostenitoarea râvnă pentru Evanghelie.
Credinţa este scutul apărător al tuturor acestora şi de aceea, câtă vreme credinţa noastră este tare şi neclintită, noi putem ţine piept tuturor uneltirilor şi atacurilor diavolului.
Credinţa se reazemă pe adevăr şi pe dragoste, după cum scutul se reazemă pe cingătoare şi pe platoşă. Ele se ajută şi se apără împreună şi nu pot merge împreună una fără de cealaltă.
Credinţa apără învăţătura şi tot ea apără şi dragostea.
O credinţă puternică şi adevărată este numai aceea care apără cu hotărâre şi tărie, în orice vreme, învăţătura de la început şi dragostea dintâi.
După cum scutul puternic nu lasă să pătrundă nici o săgeată vrăjmaşă ca să strice cingătoarea şi platoşa, tot aşa, o credinţă tare şi adevărată nu permite nici unei învăţături străine să-i strice învăţătura. Şi nici unei încredinţări străine, să-i despartă dragostea dintâi.
Propovăduieşte Cuvântul potrivit cu învăţătura, spune Sfântul Pavel lui Tit (Tit 1, 9).
Şi înfruntă pe potrivnici.
Împotriviţi-vă diavolului, tari în credinţă, spune Sfântul Iacov (Iac 4, 7), şi el va fugi de la voi. | Continuare »
1. O, ce privelişte tristă este un suflet care, în loc să stea drept şi să meargă frumos, stă gârbov şi merge încovoiat sub povara unui păcat ascuns sau a mai multora, – în timp ce Domnul şi fraţii se tot luptă să l îndrepte. Şi numai el nu şi dă seama de marea nenorocire în care se află.
2. Ce jalnică este starea când şi mai multe suflete ale aceleaşi familii au ajuns astfel – şi orice nădejde de vindecare pare pierdută pentru ei! Dar după ani de încercări şi după ce toţi au pierdut nădejdea de a i mai îndrepta, – totuşi o singură scăpare încă mai poate fi: minunea lucrării lui Hristos. Deci să nu i părăsim de tot niciodată pe cei ajunşi astfel. Ci să strigăm către Domnul cu atât mai mult cu cât starea lor e mai grea. Boala învechită însă se vindecă cu atât mai greu, cu cât însuşi bolnavul doreşte tot mai puţin vindecarea sa.
3. Toate dorinţele şi gândurile noastre bune nu se pot înfăptui niciodată fără Jertfa cea Scumpă a Mântuitorului nostru Preaiubit. Dar nici fără partea de suferinţă care ni se cere şi nouă înşine, împreună cu suferinţa lui Hristos, pentru realizarea scopului mântuitor la care lucrăm (Col 1, 24). | Continuare »
Între libertatea Duhului şi piedicile meschine ale procedurismului – Nicolae Steinhardt
Tămăduirea femeii gârbove – Sfântul Ioan Gură de Aur
Evanghelia infirmităţii trupeşti şi sufleteşti – Sfântul Nicolae Velimirovici
DESPRE FĂŢĂRNICIE – Sfântul Luca al Crimeei
FAŢA ŞI FĂŢĂRNICIA – Traian Dorz
TĂMĂDUIREA FEMEII CE SUFEREA DE 18 ANI – Pr. Iosif Trifa
FĂŢARNICUL – Traian Dorz
M-au gârbovit – Lidia Hamza
Împotriva duhurilor răutăţii… – Traian DORZ, Meditaţii la Apostolul zilei
Întăriţi-vă în Domnul – Traian DORZ, Meditaţii la Apostolul zilei
Staţi gata, dar… – Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul zilei
Să rămâneţi în picioare – Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul zilei
Cântări potrivite cu evanghelia duminicii:
6. Fii binecuvântat, Iisuse; 423. Grăbiţi-vă să creşteţi; 542. În nădejdea Ta cea tare; 670. Mi-a răsărit un soare dulce; 708. Se-apropie Iisus acum; 717. Iisuse, Soare dulce
(Vindecarea orbului din Ierihon)
„Ce voieşti să-ţi fac? …Doamne, să văd!“
Un biet cerşetor orb cerea milă la marginea unui drum din Ierihon. Glasul lui tânguitor răsuna până departe, cerând mila trecătorilor. Sărmanul! De ani de zile cerşea şi putrezea lângă un zid din oraşul Ierihon.
Dar, deodată, un zgomot mare se face. Mulţime de oameni dă năvală din toate părţile. Bietul orb întreabă şi el ce s-a întâmplat, ce înseamnă această mişcare? „Vine Iisus Hristos – îi răspunde cineva din mulţime… Vine Omul despre care se vorbesc atâtea lucruri minunate“. În sufletul celui orb deodată se aprinde o lumină mare. Toată fiinţa lui se cutremură de nădejdea tămăduirii. Auzise şi el despre Iisus, Doctorul şi tămăduitorul bolnavilor; şi acest Iisus trecea acum prin acest loc. Gloata cu Iisus se apropie. Nădejdea orbului deodată capătă grai şi strigă: „Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă!“…
Lumea îl ceartă să tacă, dar el strigă tot mai stăruitor: „Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă!“… Domnul aude glasul bietului orb. El totdeauna aude glasul celor care suferă. Se apropie cu iubire de el şi îl întreabă: „Ce voieşti să-ţi fac?“ „Doamne, să văd!“, răspunde orbul. Să văd iar lumina soarelui, să văd lumea, să-mi văd rudeniile, să Te văd pe Tine şi să pot umbla în cărările Tale“…
Iisus i-a zis: „Fie ţie după credinţa ta!“; şi orbul îndată s-a tămăduit.
O, ce înţeles adânc este în această Evanghelie! În chipul orbului, aşa stăm şi noi orbiţi de patimi şi fărădelegi. „Ochi avem, dar nu vedem; urechi avem, dar n auzim“. Ne tânguim de necazuri, de lipsuri, de greutăţi, dar n-avem ochi să vedem pricina necazurilor şi n avem urechi s-auzim chemarea Domnului de a ne întoarce din calea fărădelegilor. Domnul vede suferinţele noastre, Se apropie cu iubire de noi şi ne întreabă şi pe noi: „Ce voiţi să vă fac?“. Noi însă n-auzim întrebarea Domnului şi nu răspundem nimic la această întrebare. De la Domnul noi nu cerem nimic; noi cerem de la lume uşurarea vieţii şi a necazurilor noastre. | Continuare »
Lumina veşniciei noastre,
de mări de slăvi înconjurat,
Iubitul sufletului nostru,
Iisus, fii binecuvântat!
Tu ne-ai umplut întregul suflet
cu-atât belşug de cer, încât
nici ochii ce ne râd prin lacrimi,
nici graiul nu pot spune cât.
Din ce lumină orbitoare
ai scos lumina pusă-n noi,
de poate-ncape-atâta slavă
în nişte bulgări de noroi?
Cu ce măsură minunată
în inimi ne-ai putut turna
iubiri cum n-am putut cunoaşte,
simţiri cum n-am putut visa? | Continuare »
Eu sunt Lumina lumii
de Traian Dorz
„Iisus le-a vorbit din nou şi a zis: «Eu sunt Lumina lumii. Cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina Vieţii»“ (Ioan, 8,12)
Pe lângă celelalte daruri ale Lumini, în ea se găseşte şi adevărul.
Nu poţi cunoaşte adevărul, nici despre lucruri, nici despre oameni, nici despre tine, nici despre nimic, decât la lumina lui Hristos!
Nu poţi vedea soarele decât venind la soare.
Şi tot aşa, nu-L poţi cunoaşte nici pe Hristos decât venind la El.
Nu poţi cunoaşte culorile,
nici forma adevărată a lucrurilor şi fiinţelor
decât venind la lumină.
Dar nu la orice lumină, ci numai la lumina soarelui, la lumina lui Dumnezeu.
Tot aşa, nu poţi cunoaşte adevărul curat cu privire la nici un lucru, dacă nu vii la Hristos.
Numai în lumina Lui vezi luminos.
Şi vezi totul.
Şi vezi limpede.
Vezi nu numai forma din afară, ci şi inima lucrurilor, adică sensul adânc al vieţii. Duhul şi intenţia din oameni şi din lucruri.
Nici o altă lumină nu este sigură, numai lumina lui dumnezeu. Toate celelalte se sting. Sau se sfârşesc. Sau se întrerup. Sau se strică.
Nici o altă lumină nu este plăcută, ca lumina Lui. Toate celelalte supără vederea. Sau mirosul. Sau nervii.
Toate celelalte lumini sunt mărginite la o vreme mai scurtă sau mai lungă. La un loc mai mic sau mai mare. Se sting curând.
Sau luminează numai pe unii. Sau luminează numai o parte…
Toate celelalte lumini sunt vătămătoare sănătăţii.
Toate celelalte lumini sunt lipsite de viaţă şi de putere. Nimic nu poate nici creşte, nici rodi prin căldura şi puterea lor înşelătoare sau moartă. | Continuare »
Traian Dorz, Cântări de drum
O, Tu mi-ai dat vederea
şi Tu mi-o ţii cât vrei
– dar Te-aş vedea pe Tine
chiar dac-ai să mi-o iei!
Tu mi-ai zidit auzul
– dar chiar şi fără el
Te-aş auzi grăindu-mi
în şi mai dulce fel.
Şi Tu mi-ai dat cuvântul
– dar chiar de-o să mi-l iai
aflare-aş să Te laud
un mai puternic grai.
Tu-mi dărui libertatea,
– dar chiar şi fără ea | Continuare »
Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
Meditatii la Apostolul zilei
O, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvântul care zice: „Hristos Iisus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi“, dintre care cel dintâi sunt eu (I Timotei 1, 15).
Toate Sfintele Cuvinte ale lui Dumnezeu sunt adevărate şi vrednice de crezut, dar cuvântul despre venirea Mântuitorului Hristos în lumea aceasta, pentru mântuirea tuturor păcătoşilor lumii, este cel mai adevărat şi mai vrednic de crezut.
Toate veştile bune aduse de îngeri vreodată pentru oameni au fost adevărate şi vrednice de crezut, dar Vestea Bună adusă de Arhanghelul Gavriil Sfintei Fecioare Maria, când el i-a zis ei: Plecăciune ţie, bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei… iată că tu vei naşte pe Mântuitorul lumii – aceasta a fost cea mai bună veste care s-a putut auzi vreodată pentru omenirea aceasta.
Şi, la fel, Vestea Bună adusă păstorilor în Dimineaţa Naşterii – când poate acelaşi Sfânt Arhanghel le-a spus şi lor: Bucura-ţi-vă! Astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, Care este Hristos-Domnul – a fost cea mai fericită, mai adevărată şi mai vrednică de crezut Veste auzită vreodată de o ureche omenească.
O, adevărat şi vrednic de crezut, într-adevăr, este acest Cuvânt! Pentru că nici o altă făgăduinţă n-a fost adeverită mai hotărât şi n-a fost mărturisită mai stăruitor, în tot Cuvântul Sfintelor Scripturi, ca făgăduinţa aceasta a venirii Mântuitorului pentru dezrobirea Omenirii de sub puterea păcatului. Şi pentru mântuirea fiecărui suflet care va crede şi va primi darul Harului Acestuia.
Dar cu toate că atât de mult a repetat gura Domnului făgăduinţa aceasta – începând chiar de la izgonirea părinţilor noştri din Rai, prin gura tuturor proorocilor Vechiului Testament, şi până la Noaptea Sfântă a Naşterii Sale – totuşi atât de puţin s-a crezut acest adevăr. Şi atât de puţini l-au primit la arătarea Lui. | Continuare »
Pr. Vasile Ouatu la adunare a Oastei Domnului în comuna Potlogi, judeţul Dâmboviţa
… Este la rând tocmai evanghelia cu orbul din Ierihon (Lc 18, 35-42). O potrivire minunată. Parcă Dumnezeu anume a rânduit lucrurile pentru astăzi. Evanghelia însăşi mărturiseşte pentru Oastea Domnului şi rosturile ei în lume. E vorba de un orb care se întâlneşte cu Iisus. În clipa când aude că Iisus e acolo prezent, el uită de toate, aleargă la Iisus şi-I strigă cât poate de tare: „Iisuse, Fiul lui David, ai milă de mine”. Iisus Se apropie de el, îl vindecă, după ce aude chiar din gura lui mărturisirea categorică şi hotărâtă: „Doamne, vreau să văd”. „Credinţa ta te-a mântuit”, îi zice Iisus şi orbul îndată a văzut. A mers apoi după Iisus şi-L slăvea pe Dumnezeu.
Iisus coboară în Ierihon, spre a-Şi strânge oiţele rătăcite. El era Păstorul care nu obosea căutând pe ale Sale. Cu inima Lui divină, ştia că acolo în marginea Ierihonului, în valea păcatului, este cineva uitat, dispreţuit şi alungat de lume. Era orbul cerşetor. Sufletul lui însă ardea după Iisus. De aceea şi Iisus Se îndreaptă într-acolo. Lume multă era în jurul Lui şi-L însoţea pe tot parcursul, dar nu spre a-L urma cu duhul, ci din alte gânduri şi alte planuri omeneşti. Două inimi care se iubesc deodată se găsesc faţă în faţă. Orbul aude zgomot mare. E semn că vine lume multă. „Prilej de-a strânge bani mulţi”, ar fi putut zice orbul. Dar la vestea că trece Iisus, el uită de bani şi de toate şi strigă cât îl ţine gura: „Iisuse, ai milă de mine! Iată-mă, sunt orb şi vreau să văd. M-am săturat cerşind. Nu-mi mai place viaţa aceasta. Eu vreau să văd. Tu singur mă poţi vindeca. Tu eşti Hristosul, Tu eşti Mântuitorul, Tu eşti salvarea mea. Eu vin la Tine cu toată încredinţarea şi Te rog, dă-mi vederea”. | Continuare »
