Cuvântul părintelui Vladimir Popovici

Cuvântul părintelui Vladimir Popovici

la înmormântarea fratelui învăţător Ioan Marini, 2 februarie 1947

„Un plânset de mare jale şi un snop de flori ale iubirii noastre pe mormântul neuitatului nostru frate Ioan Marini

O, iubitul meu!… O, dragul şi scumpul nostru, pe care inima noastră nu te va uita niciodată! (I Cor 13, 8). O, dulcele şi vechiul meu prieten de călătorie pe drumul Emausului nostru! O, neuitatul meu tovarăş de luptă sfântă în ostăşia Domnului Iisus Biruitorul, în Biserica Lui cea vie! O, nedespărţitul nostru frate în această singură frumoasă cale pe pământ spre Sionul cel ceresc!
O, iubitul nostru!… Dar acum tu te-ai despărţit de noi, iar noi am rămas singuri şi fără tine acum, în plângere şi tân¬guire mare. După atâţia scumpi şi neuitaţi ai noştri care s au despărţit de noi… tu te-ai desprins, iubite; şi ai plecat în ultima călătorie, pe dealul cimitirului din Săsciori. Şi ai poposit acolo, în trudnica şi obositoarea-ţi cale, până la sunarea trâmbiţei lui Dumnezeu (I Tes 4, 16).
O, iubitul nostru, de acum nu mai eşti cu noi în trup!… O, şi această despărţire ne doare mult de tot pe noi! Durerea ei ne copleşeşte chiar… Dar mai ales pe mine, vinovatul, pentru că n-am fost lângă tine nici când plecai, nici chiar când ai plecat la Domnul. O, vinovat sunt înaintea ta, iubitul meu, de şapte ori sunt vinovat!… Şi ce durere sfâşietoare mă chinuie şi mă străpunge pentru aceasta!… | Continuare »

EVANGHELIA DUMINICII A 32-A DUPĂ RUSALII – a lui Zaheu vameşul

Părintele Iosif Trifa, Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an

Ce minunată şi plină de învăţătură este Evanghelia lui Zaheu din Ierihon! Acest Zaheu este pus înaintea noastră cu o minunată învăţătură despre cum trebuie să plece fiecare om pe calea mântuirii sufleteşti. Să cercetăm dar cu de-amănuntul, să aflăm cum s-a mântuit acest Zaheu.
Înainte de toate, să vedem ce l-a plecat de acasă pe vameşul Zaheu. Vameşii erau oameni vestit de bogaţi. Zaheu era mai-marele vameşilor, iar vameşii erau păcătoşi vestiţi care îşi făceau averi cu fel de fel de camete, nedreptăţi, înşelăciuni şi furturi din averea statului. Zaheu era, aşadar, mai-marele păcătoşilor – şi mult va fi trebuit să fi furat şi înşelat până a ajuns la acest rang. Dar ce-i păsa lui de acest lucru? El era bogat, putred de bogat, şi nu ducea lipsă de nimic. Însă totuşi lui Zaheu îi lipsea ceva. Îi lipsea ceva ce nu-i puteau da banii. Îi lipsea ceva în sufletul lui. Sufletul lui Zaheu simţea o greutate, simţea o nelinişte, o nemulţumire. Din adâncul sufletului său auzea tot mai lămurit mustrarea: Vai de tine, Zahee, şi de banii tăi făcuţi cu strâmbătate şi vicleşug! Lasă această cale! Această greutate şi tulburare, ce le simţea în sufletul său, l-au făcut într-o zi să-şi lase vama şi câştigul şi să plece ca să vadă pe Iisus, pe un Om ce predica despre cele sufleteşti. Pe Zaheu l-a dus de acasă nu numai vestea ce se dusese despre Iisus, ci l-a dus mai ales greutatea ce o simţea în sufletul său; l-au dus dorul şi dorinţa ce se treziseră în el după o înnoire a vieţii. Zaheu simţea că-i lipseşte ceva, şi acest ceva îl suia pe el – om bogat – într-un dud din marginea drumului.
Şi, iată, pe drum Se apropie Mântuitorul. Se apropie ca o lumină mare ce atrage după Sine un norod întreg. Zaheu Îl vede apropiindu-Se; şi, din ce Se apropie, Zaheu se simte acolo sus în dud tot mai mic şi tot mai neliniştit. În lumina Mântuitorului, Zaheu îşi vedea deodată tot trecutul său plin de întunericul păcatelor. În lumina Mântuitorului, Zaheu simte cum deodată piere tot preţul averii sale şi al banilor săi. În faţa Mântuitorului, Zaheu se simte atât de sărac, atât de gol, atât de negru şi de păcătos, îşi simte zădărnicia vieţii lui atât de mult, încât îi vine să strige de acolo de sus: „Vai de mine şi de viaţa mea!“ | Continuare »

Împodobeşte-ți casa cu milostenii, cu rugăciuni, cu rugi și cu privegheri de noapte…

Împodobeşte-ți casa cu milostenii, cu rugăciuni, cu rugi și cu privegheri de noapte…

Sf. Ioan Gură de Aur, OMILII LA MATEI, pg. 944-946

O, oameni nebuni, care blestemaţi pe săraci şi spuneți că sărăcia face de ruşine şi viața oamenilor și casele lor! Din pricina aceasta amestecați totul pe lume. Spune-mi, care e ruşinea casei unui sărac? Că nu are pat de fildeş, că nu are vase de argint? Că toate lucruruile din casa lui sunt de lut şi de lemn? Dar tocmai aceasta dă unei case cea mai mare slavă şi strălucire. Când nu te ocupi de cele lumești poți să-ți întrebuințezi timpul cu grija de suflet. Când vezi că te îngrijeşti numai de cele lumești, ruşinează-te de marea ta necuviinţă. Şi mai ales casele bogaților sunt lipsite de cuviință. Poate fi, oare, o mai mare necuviință decât aceea de a îmbrăca lemnele cu covoare, de a fereca paturile cu argint ca la teatru şi ca pe scenă? Care casă seamănă mai mult cu scena şi cu cele de pe scenă? Casa bogatului sau casa săracului? Nu-i aşa că a bogatului?
Deci ea este plină de necuviință. Care casă seamănă cu casa lui Pavel, cu a lui Avraam? Nu-i aşa că a săracului? Deci ea este plină de podoabe şi de bună-cuviință. Şi ca să cunoşti că mai cu seamă aceasta este podoaba unei case, mergi în casa lui Zaheu şi află cum şi-a împodobit el casa când Hristos a vrutsă intre în ea! Zaheu n-a alergat la vecini ca să ceară scaune şi paturi de fildeş, nici n-a scos din lăzi covoare țesute în Lacedemonia, ci şi-a împodobit casa cu podoaba potrivită lui Hristos.
– Care-i podoaba aceasta?
– „Voi da, spune el, jumătate din averile mele săracilor şi celui de la care am răpit îi voi întoarce împătrit!” | Continuare »

AZI S-A FĂCUT MÂNTUIRE CASEI ACESTEIA

AZI S-A FĂCUT MÂNTUIRE CASEI ACESTEIA

Ioan  Marini, «Viaţa Creştină» nr. 4 / 22 ian. 1939, p. 1

Duminica aceasta avem la rând Evanghelia cu Zacheu, vameşul care s-a mântuit primindu-L pe Domnul în casa sa (citiţi pe larg această Evanghelie la Luca 19, 1-10).
Este aceasta una dintre cele mai frumoase şi mai duioase pagini din Evanghelie; unul dintre cele mai minunate imnuri scrise în cartea mântuirii şi care mai răsună şi azi în cer şi pe pământ ori de câte ori un Zacheu Îl primeşte pe Domnul.
Să cercetăm puţin istoria vieţii şi a mântuirii lui Zacheu.
Cine era el? Evanghelia ne descrie istoria lui în cinci cuvinte care ne spun totul; era mai-marele vameşilor şi era bogat.
Vameşii erau păcătoşii timpului, cunoscuţi de toţi ca nişte oameni încărcaţi de avuţia nedreptăţii şi lăcomiei şi din cauza aceasta, căzuţi în dispreţul tuturor. Zacheu, fiind mai-marele vameşilor, era, desigur, şi mai-marele păcătoşilor. „Şi era bogat”; bogat în aur şi avuţii şi bogat în păcate, care erau mult mai numeroase decât banii lui.
Cine ar mai putea crede că acest om avea să fie într-o zi altul? Cine ar putea crede că într-o zi Zacheu avea să se schimbe, să urască avuţia păcatului şi să devină un om nou, un sfânt? Nimeni! Omeneşte vorbind, acest lucru nici nu se poate. Lumea zice despre viaţa ăstor fel de oameni că nu se mai poate repara. „Ce este strâmb nu se poate îndrepta şi ce lipseşte nu poate fi trecut la număr” (Ecles 1, 15). Dar ceea ce nu se poate face de oameni se poate de Dumnezeu. Ceea ce este cu neputinţă la oameni este cu putinţă la Dumnezeu. | Continuare »

E CERU-N SĂRBĂTOARE

Traian DORZ, din Eternele poeme

E ceru-n sărbătoare când înc-un păcătos
ascultă şi-mplineşte dorinţa lui Hristos
şi-ntoarce de la felul şi drumul lui pierdut,
şi Tatăl îl sfinţeşte cu dulcele-I sărut…

Dar când pierdutu-acesta, în loc să stea smerit
şi-ascultător sub crucea prin care-a fost primit,
se-ngâmfă cu trufie, călcând Cuvântul Sfânt,
– întregul cer l-îngroapă sub cel mai greu mormânt.

O, cât de mulţi odată cu lacrimi s-au predat
şi corul cel de îngeri cu drag s-a bucurat;
apoi, curând, când primul păcat i-a prăbuşit,
cu ce durere cerul în doliu i-a jelit!

Când doar pentru un suflet e-atâta jale-n cer,
ce trebuie să fie când mii şi sute pier?
Dacă-i atâta cântec când vine-un păcătos,
şi-apoi, când iarăşi cade, cât suferă Hristos!

…O, fericiţi voi, care pe îngeri bucuraţi;
rămâneţi până-n ceruri statornici şi curaţi,
căci vai de cel ce cade;
– al lui păcat spre Har
nu-l va plăti nici chinul cel veşnic şi amar.

Alte materiale la duminica lui Zaheu

CAZUL ZAHEU – la Duminica a 32-a după Rusalii – Pr. Nicolae Steinhardt

Darea înainte sau înapoi – Traian Dorz

[„Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân”] – Sf. Ioan Maximovici

Muncim şi ne luptăm… – Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul zilei

FIINDCĂ AM TRĂIT – Traian Dorz

[Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia] – Sfântul Nicolae Velimirovici

[“Doamne, sunt om păcătos”] – Sfântul Nicolae Velimirovici

I. Setea de înnoire duhovnicească – Sfântul Luca al Crimeei

„NU ESTE BINE SĂ FIE OMUL SINGUR!” – Traian Dorz

Poezii:

DOAMNE, DE-AR FI FOST; Cu tot întregul…; TOATE-AVERILE DIN LUME; Pentru păcatul tău…; ACOLO UNDE E CREDINŢĂ; TOATE-AVERILE DIN LUME;

Sfânta Xenia, „cea smerită şi nebună pentru Hristos”

Primii douăzeci şi şase de ani

Data naşterii nu este cunoscută, dar anumiţi cercetători propun ca dată a naşterii anul 1731. Nici despre părinţii ei nu se ştie nimic dar, pentru că s-a căsătorit cu un colonel, se presupune că a făcut parte dintr-o familie de nobili sau de funcţionari unde a primit o educaţie aleasă.
Xenia Grigorievna rămâne văduvă la 26 de ani
Primele articole de ziar ce s-au păstrat despre Xenia datează din anul 1847 când în ziarul „Buletinul poliţiei orăşeneşti a Sankt-Petersburgului” apar două articole în numerele 264 şi 272: Cu 40 de ani în urmă sau, poate, cu câţiva ani mai mult, s-a săvârşit aici, în Petersburg, văduva cântăreţului imperial, Andrei Teodorovici, Xenia Grigorievna…
În afara acestor două articole, scurte informaţii despre viaţa sfintei Xenia sunt oferite de epitaful de pe piatra funerară: A rămas văduvă la vârsta de 26 de ani, a pribegit 45 de ani, şi a trăit 71 de ani; îşi zicea Andrei Teodorovici.
Momentul dramatic ce îi marchează viaţa şi îi schimbă destinul este moartea soţului cu care era căsătorită de numai 4 ani. În anul 1755 în Petersburg izbucneşte o epidemie de tifos exantematic.
Xenia este atât de afectată de moartea soţului încât a doua zi este găsită tot lipită de trupul soţului răposat dar îmbătrânită şi încărunţită.
Îşi petrece soţul la groapă îmbrăcată în hainele militare ale acestuia, imitându-i mersul în urma sicriului.
Andrei Teodorovici nu a murit – le spunea ea celor din jurul ei. A murit Xenia Grigorievna, dar Andrei Teodorovici este aici, în faţa voastră, el trăieşte şi va trăi mult de acum înainte, va trăi veşnic. | Continuare »

Acatistul Sfintei Xenia din Sankt Petersburg

xeniaTroparul Sfintei Cuvioase Xenia, glasul al 7-lea:

Iubind sărăcia lui Hristos, acum te îndulcești de ospățul cel veșnic; cu nebunia cea părută ai rușinat nebunia acestei lumi, prin smerenia Crucii ai primit puterea lui Dumnezeu. Pentru aceasta, dobândind darul ajutorării prin minuni, Sfântă Xenia, roagă pe Hristos Dumnezeu să ne izbăvească prin pocăință de tot răul.

Condacul 1

Ție, celei alese, bineplăcutei lui Dumnezeu și nebunei pentru Hristos, Sfântă și fericită maică Xenia, care ai ales nevoința răbdării și relei pătimiri, cântare de laudă îți aducem toți cei ce cinstim sfântă pomenirea ta. Iar tu ne apără de vrăjmașii cei văzuți și nevăzuți, ca să strigăm ție: Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Icosul 1

Vieții îngerești ai râvnit, maică fericită, căci după moartea soțului tău ai lepădat frumusețea lumii acesteia și toate cele din ea: pofta ochilor, pofta trupului și trufia vieții, dobândind nebunia cea pentru Hristos. Pentru aceasta auzi acum de la noi smerite laude:
Bucură-te, că te-ai asemănat prin viața ta Sfântului Andrei celui nebun pentru Hristos;
Bucură-te, că lepădându-te de numele tău, cu numele celui adormit te-ai numit;
Bucură-te, că nebunia cea pentru Hristos ai început-o luând numele soțului tău Andrei;
Bucură-te, că numindu-te cu nume bărbătesc neputința femeiască ai lepădat;
Bucură-te, că toată avuția ta ai împărțit-o oamenilor buni și săracilor;
Bucură-te, că pentru Hristos ai primit sărăcia cea de bunăvoie;
Bucură-te, că prin nebunia ta ne-ai învățat să lepădăm cugetarea cea deșartă a acestui veac;
Bucură-te, bună mângâietoare a tuturor celor ce aleargă cu credință la tine;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre! | Continuare »

EVANGHELIA DUMINICII A 31-A DUPĂ RUSALII

(Vindecarea orbului din Ierihon)
„Ce voieşti să-ţi fac? …Doamne, să văd!“

Un biet cerşetor orb cerea milă la marginea unui drum din Ierihon. Glasul lui tânguitor răsuna până departe, cerând mila trecătorilor. Sărmanul! De ani de zile cerşea şi putrezea lângă un zid din oraşul Ierihon.

Dar, deodată, un zgomot mare se face. Mulţime de oameni dă năvală din toate părţile. Bietul orb întreabă şi el ce s-a întâmplat, ce înseamnă această mişcare? „Vine Iisus Hristos – îi răspunde cineva din mulţime… Vine Omul despre care se vorbesc atâtea lucruri minunate“. În sufletul celui orb deodată se aprinde o lumină mare. Toată fiinţa lui se cutremură de nădejdea tămăduirii. Auzise şi el despre Iisus, Doctorul şi tămăduitorul bolnavilor; şi acest Iisus trecea acum prin acest loc. Gloata cu Iisus se apropie. Nădejdea orbului deodată capătă grai şi strigă: „Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă!“…
Lumea îl ceartă să tacă, dar el strigă tot mai stăruitor: „Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă!“… Domnul aude glasul bietului orb. El totdeauna aude glasul celor care suferă. Se apropie cu iubire de el şi îl întreabă: „Ce voieşti să-ţi fac?“ „Doamne, să văd!“, răspunde orbul. Să văd iar lumina soarelui, să văd lumea, să-mi văd rudeniile, să Te văd pe Tine şi să pot umbla în cărările Tale“…
Iisus i-a zis: „Fie ţie după credinţa ta!“; şi orbul îndată s-a tămăduit.
O, ce înţeles adânc este în această Evanghelie! În chipul orbului, aşa stăm şi noi orbiţi de patimi şi fărădelegi. „Ochi avem, dar nu vedem; urechi avem, dar n auzim“. Ne tânguim de necazuri, de lipsuri, de greutăţi, dar n-avem ochi să vedem pricina necazurilor şi n avem urechi s-auzim chemarea Domnului de a ne întoarce din calea fărădelegilor. Domnul vede suferinţele noastre, Se apropie cu iubire de noi şi ne întreabă şi pe noi: „Ce voiţi să vă fac?“. Noi însă n-auzim întrebarea Domnului şi nu răspundem nimic la această întrebare. De la Domnul noi nu cerem nimic; noi cerem de la lume uşurarea vieţii şi a necazurilor noastre. | Continuare »

Orbul de la Ierihon

Lidia Hamza

Tot zorind pe căi străine
Negura şi ceaţa grea
Sting încet lumina mea
Şi-ndoiala iute vine.

Mâna-ntinsă către Tine
Doamne, dinspre noaptea mea
Cere numai o scântea
Ca vederea să-şi lumine.

Ochii Tăi plini de Lumină
Doar o clipă să-Ţi apleci
Când pe lângă mine-Ţi treci
Faţa Ta de milă plină.

Dă-mi să văd, fă şi cu mine,
Ce-ai făcut, în dulce zvon,
Orbului din Ierihon
Când striga, crezând în Tine.

Să-nţeleg, trecând prin lume
Voia-Ţi cu discernământ
Şi-apoi până la mormânt
Raza ei să mă îndrume.

ORBUL DE LA IERIHON

ORBUL DE LA IERIHON

Pr. Iosif TRIFA, «Lumina Satelor» nr. 49 / 1 dec. 1929, p. 3

Acum duminică avem la rând evanghelia cu orbul de la Ierihon.
Un biet cerşetor orb cerea milă la marginea unui drum din Ierihon. Glasul lui tânguitor răsuna până departe, cerând mila trecătorilor. Sărmanul! De ani de zile cerşeşte şi putrezeşte lângă un zid din oraşul Ierihon.
Dar deodată un zgomot mare se face. Mulţime de oameni dau năvală din toate părţile. Bietul orb întreabă şi el ce s-a întâmplat, ce înseamnă această mişcare. „Vine Iisus Hristos – îi răspunde cineva din mulţime. Vine Omul despre care se vorbesc atâtea lucruri minunate”. În sufletul celui orb, deodată se aprinde o lumină mare. Toată fiinţa lui se cutremură de nădejdea tămăduirii. Când gloata se apropie, nădejdea orbului deodată capătă grai şi strigă: „Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă!”…
Lumea îl ceartă să tacă, dar el strigă tot mai stăruitor: „Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă!”. Domnul aude glasul bietului orb. El totdeauna aude glasul celor ce sufăr. Se apropie cu iubire de el şi îl întreabă: „Ce voieşti să-ţi fac?”. „Doamne, să văd”, răspunde orbul.
Iisus i-a zis: „Fie ţie după credinţa ta”. Şi orbul îndată s-a tămăduit (citiţi pe larg această evanghelie la Luca 18, 35-43).
O, ce înţeles adânc este în această evanghelie! Tâlcul acestei evanghelii îl aflaţi şi în Calendarul nostru care a ieşit acum de sub tipar. | Continuare »

LUMINA VEŞNICIEI NOASTRE

LUMINA VEŞNICIEI NOASTRE

Lumina veşniciei noastre,
de mări de slăvi înconjurat,
Iubitul sufletului nostru,
Iisus, fii binecuvântat!

Tu ne-ai umplut întregul suflet
cu-atât belşug de cer, încât
nici ochii ce ne râd prin lacrimi,
nici graiul nu pot spune cât.

Din ce lumină orbitoare
ai scos lumina pusă-n noi,
de poate-ncape-atâta slavă
în nişte bulgări de noroi?

Cu ce măsură minunată
în inimi ne-ai putut turna
iubiri cum n-am putut cunoaşte,
simţiri cum n-am putut visa? | Continuare »

Hristos – Luminătorul nostru

IisusHristos_Eu sunt Lumina lumii

de Traian Dorz

„Iisus le-a vorbit din nou şi a zis: «Eu sunt Lumina lumii. Cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina Vieţii»“ (Ioan, 8,12)

Pe lângă celelalte daruri ale Lumini, în ea se găseşte şi adevărul.
Nu poţi cunoaşte adevărul, nici despre lucruri, nici despre oameni, nici despre tine, nici despre nimic, decât la lumina lui Hristos!

Nu poţi vedea soarele decât venind la soare.
Şi tot aşa, nu-L poţi cunoaşte nici pe Hristos decât venind la El.
Nu poţi cunoaşte culorile,
nici forma adevărată a lucrurilor şi fiinţelor
decât venind la lumină.
Dar nu la orice lumină, ci numai la lumina soarelui, la lumina lui Dumnezeu.

Tot aşa, nu poţi cunoaşte adevărul curat cu privire la nici un lucru, dacă nu vii la Hristos.
Numai în lumina Lui vezi luminos.
Şi vezi totul.
Şi vezi limpede.
Vezi nu numai forma din afară, ci şi inima lucrurilor, adică sensul adânc al vieţii. Duhul şi intenţia din oameni şi din lucruri.

Nici o altă lumină nu este sigură, numai lumina lui dumnezeu. Toate celelalte se sting. Sau se sfârşesc. Sau se întrerup. Sau se strică.
Nici o altă lumină nu este plăcută, ca lumina Lui. Toate celelalte supără vederea. Sau mirosul. Sau nervii.
Toate celelalte lumini sunt mărginite la o vreme mai scurtă sau mai lungă. La un loc mai mic sau mai mare. Se sting curând.
Sau luminează numai pe unii. Sau luminează numai o parte…

Toate celelalte lumini sunt vătămătoare sănătăţii.
Toate celelalte lumini sunt lipsite de viaţă şi de putere. Nimic nu poate nici creşte, nici rodi prin căldura şi puterea lor înşelătoare sau moartă. | Continuare »

O, TU MI-AI DAT VEDEREA!

Traian Dorz, Cântări de drum

O, Tu mi-ai dat vederea
şi Tu mi-o ţii cât vrei
– dar Te-aş vedea pe Tine
chiar dac-ai să mi-o iei!

Tu mi-ai zidit auzul
– dar chiar şi fără el
Te-aş auzi grăindu-mi
în şi mai dulce fel.

Şi Tu mi-ai dat cuvântul
– dar chiar de-o să mi-l iai
aflare-aş să Te laud
un mai puternic grai.

Tu-mi dărui libertatea,
– dar chiar şi fără ea | Continuare »

„Doamne, vreau să văd”

„Doamne, vreau să văd”

Părintele Vasile Ouatu, la adunare a Oastei Domnului – Potlogi, judeţul Dâmboviţa (martie, 1935)

… Este la rând tocmai Evanghelia cu orbul din Ierihon (Lc 18, 35-42). O potrivire minunată. Parcă Dumnezeu anume a rânduit lucrurile pentru astăzi. Evanghelia însăşi mărturiseşte pentru Oastea Domnului şi rosturile ei în lume. E vorba de un orb care se întâlneşte cu Iisus. În clipa când aude că Iisus e acolo, prezent, el uită de toate, aleargă la Iisus şi-I strigă cât poate de tare: „Iisuse, Fiul lui David, al milă de mine”. Iisus Se apropie de el, îl vindecă, după ce aude chiar din gura lui mărturisirea categorică şi hotărâtă: „Doamne, vreau să văd”. „Credinţa ta te-a mântuit”, îi zice Iisus şi orbul îndată a văzut. A mers apoi după Iisus şi-L slăvea pe Dumnezeu.
Iisus coboară în Ierihon, spre a-Şi strânge oiţele rătăcite. El era păstorul care nu obosea căutând pe ale Sale. Cu inima Lui divină, ştia că acolo în marginea Ierihonului, în valea păcatului, este cineva uitat, dispreţuit şi alungat de lume. Era orbul cerşetor. Sufletul lui însă ardea după Iisus. De aceea şi Iisus Se îndreaptă într-acolo. Lume multă era în jurul Lui şi-l însoţea pe tot parcursul, dar nu spre a-L urma cu duhul, ci din alte gânduri şi alte planuri omeneşti. Două inimi care se iubesc de-odată se găsesc faţă în faţă. Orbul aude zgomot mare. E semn că vine lume multă. „Prilej de-a strânge bani mulţi”, ar fi putut zice orbul. Dar la vestea că trece Iisus, el uită de bani şi de toate şi strigă cât îl ţine gura: „Iisuse, ai milă de mine! Iată-mă, sunt orb şi vreau să văd. M-am săturat cerşind. Nu-mi mai place viaţa aceasta. Eu vreau să văd. Tu singur mă poţi vindeca. Tu eşti Hristosul, Tu eşti Mântuitorul, Tu eşti salvarea mea. | Continuare »

Lumină

Vlad Gheorghiu

Vindecarea-orbului-15-1Lumină, lumină, lumină…
Prind zarea cu ochii mei noi
C-ai pus peste ei sfânta-Ţi tină
Şi văd, drag Iisus, cu-amândoi.

„Să văd!“ – Ţi-am cerut cu credinţă
Şi-n Tine nădejdea mi-am pus.
Şi-ntreaga mea neputinţă
Se-mbracă-n lumină de sus.

Ce dulce e voia-Ţi divină
Şi drumul îngust, ce frumos,
Când uns-ai pe pleoapa-mi lumină
Tu, Soare în veci luminos!

Îmi vine să zbor către Tine
Şi zarea în braţe s-o strâng
Că azi înţeleg cât de bine,
Pe cruce-i cu Tine să plâng.

Că azi nu sunt singur pe lume
şi nu sunt străin pe pământ
Ci-n suflet cu sfântul Tău Nume
Şi-n pleoape cu dorul Tău sfânt.

O, dulce Lumină cerească,
O, sfântă vedere de sus…
Pe faţa-mi de lut strălucească
Pe veci, voia Ta, drag Iisus!

„CREDEŢI CĂ POT?”

Vorbirea fratelui Ioane (Săucani) la adunarea de la Vălani – 2 august 1981

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Vindecarea-orbului-18„Când a plecat de-acolo, s-au luat după Iisus doi orbi care strigau şi ziceau: «Ai milă de noi, Fiul lui David!» După ce a intrat în casă, orbi au venit la El. Şi Iisus le-a zis: «Credeţi că pot face lucrul acesta?» «Da, Doamne!» Atunci S-a atins de ochii lor şi le-a zis: «Facă-se după credinţa voastră»” (Mt 9, 27-29).

S-a vorbit în seara aceasta despre aceste lucruri petrecute în Evanghelia care se va citi mâine în toate bisericile noastre.
Ce lucruri minunate sau petrecut atunci când Domnul Iisus era aici în lumea aceasta, când Domnul Iisus umbla din cetate în cetate, ca să cheme oamenii la mântuire, să le facă numai bine!
Pentru fiecare suflet zdrobit, pentru fiecare suflet amărât, pentru fiecare suflete căzut, El a venit în lumea aceasta să-i ridice, să-i aducă la starea fericită a ascultării de voia lui Dumnezeu. Să-i scoată din stările acelea nenorocite în care eram fiecare dintre noi.
Evanghelia vorbeşte de doi orbi… Iubiţilor, oare numai doi orbi or fi fost atunci în lumea aceasta, în vremea Domnului Iisus? Au fost mai mulţi… Şi astăzi sunt atâţia orbi, în vremurile noastre… Nu orbi cu ochii aceştia trupeşti, ci orbi cu ochii duhovniceşti.
Aceşti doi orbi, spune Evanghelia că s-au luat după Iisus şi strigau după El… Iar după ce au venit la El, Domnul Iisus i-a întrebat:
– Credeţi voi că pot să fac Eu asta?
– Da, Doamne!
Ei au crezut… O, ce puternică credinţă au avut aceşti doi orbi!
Orbii de astăzi nu mai au credinţă… | Continuare »

Adevărat şi vrednic

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
Meditatii la Apostolul zilei

O, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvântul care zice: „Hristos Iisus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi“, dintre care cel dintâi sunt eu (I Timotei 1, 15).

TDorz1Toate Sfintele Cuvinte ale lui Dumnezeu sunt adevărate şi vrednice de crezut, dar cuvântul despre venirea Mântuitorului Hristos în lumea aceasta, pentru mântuirea tuturor păcătoşilor lumii, este cel mai adevărat şi mai vrednic de crezut.
Toate veştile bune aduse de îngeri vreodată pentru oameni au fost adevărate şi vrednice de crezut, dar Vestea Bună adusă de Arhanghelul Gavriil Sfintei Fecioare Maria, când el i-a zis ei: Plecăciune ţie, bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei… iată că tu vei naşte pe Mântuitorul lumii – aceasta a fost cea mai bună veste care s-a putut auzi vreodată pentru omenirea aceasta.
Şi, la fel, Vestea Bună adusă păstorilor în Dimineaţa Naşterii – când poate acelaşi Sfânt Arhanghel le-a spus şi lor: Bucura-ţi-vă! Astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, Care este Hristos-Domnul – a fost cea mai fericită, mai adevărată şi mai vrednică de crezut Veste auzită vreodată de o ureche omenească.

O, adevărat şi vrednic de crezut, într-adevăr, este acest Cuvânt! Pentru că nici o altă făgăduinţă n-a fost adeverită mai hotărât şi n-a fost mărturisită mai stăruitor, în tot Cuvântul Sfintelor Scripturi, ca făgăduinţa aceasta a venirii Mântuitorului pentru dezrobirea Omenirii de sub puterea păcatului. Şi pentru mântuirea fiecărui suflet care va crede şi va primi darul Harului Acestuia.
Dar cu toate că atât de mult a repetat gura Domnului făgăduinţa aceasta – începând chiar de la izgonirea părinţilor noştri din Rai, prin gura tuturor proorocilor Vechiului Testament, şi până la Noaptea Sfântă a Naşterii Sale – totuşi atât de puţin s-a crezut acest adevăr. Şi atât de puţini l-au primit la arătarea Lui. | Continuare »

O, păcătoşilor iubiţi

O, păcătoşilor iubiţi

O, păcătoşilor iubiţi
ce staţi în nesimţire,
doriţi voi oare s-auziţi
un cântec de iubire?

Un cântec cum n-a fost nicicând
şi nici va fi vreodată?
…O, de doriţi, priviţi crezând
spre Crucea-nsângerată!

Priviţi mereu… priviţi în Sus,
pătrunde-I-veţi simţirea,
că-nsângerat murind Iisus
vă-nvaţă ce-i Iubirea.

Priviţi-L şi-ascultaţi ce sfânt,
un cântec de iubire
cum n-a fost altul pe pământ
ca sfânta-I pătimire.

Cât v-a iubit, cât vă iubea,
o, veţi putea voi oare
măcar să bănuiţi cândva
iubirea Lui cea mare?

Cât v-a iubit, cât vă iubea,
priviţi la răstignire
şi spuneţi cine-ar mai avea
o astfel de iubire. | Continuare »

Alte materiale la duminica orbului din Ierihon

ÎN FAŢA PORŢII ÎNDURĂRII – Traian Dorz

Răbdarea în suferinţe – Sf. Ioan Gura de Aur

Lumina-i zâmbetul iubirii – Traian Dorz

Vindecarea orbului din Ierihon – Pr. Constantin Galeriu

Ce să facem pentru a ne învrednici de har sau cu ce poate fi asemuită Împărăţia lui Dumnezeu? – Sf. Teofan Zăvorâtul

DOAMNE, SĂ VĂD! – Nicolae Steinhardt

…Hristos Iisus a venit… – Traian Dorz, meditații la Apostolul zilei

 

Traian DORZ, poezii: Când mi-ai descoperit lumina, DESCHIDE-MI, DOAMNE, OCHII; VOI, CEI ORBI; O, ZI DE FERICIRE; ÎŢI MULŢUMIM, LUMINĂ; SUNT OCHI CE VĂD; CEL CARE PLÂNGE; MĂ SUI DIN TRISTELE ADÂNCURI; RECUNOŞTINŢĂ, DOAMNE; CEI CU VEDEREA SĂNĂTOASĂ; SLĂVITĂ FII, LUMINĂ; Noi L-am aflat; Încrede-te-n Lumină; O, NU PRIVELIŞTEA!

Cântări potrivite cu evanghelia duminicii:

  1. O Părinte-al mângâierii; 23.Nu-mi mai lua, Iisuse; 57. Şi tu, şi eu; 93. Nu-i nimeni mai dator; 125. Câţi ne-am atins de Domnul; 141. Iisuse dulce, fii-mi; 202. Când ochii storşi de lacrimi; 240. O, Tu mi-ai dat vederea; 248. Doamne, ce dator pot fi; 263. Mai ’nainte de-a-mi fi ochii; 313. Lumina veşniciei noastre; 355.Îţi mulţumesc că mi-ai venit; 537. Mai orb ca cel fără vedere; 628. În căi rele; 681. Lumină ce mi-ai înnoit; 691. Tu, care-ai aflat lumina; 913. Mila, numai mila; 104. Străină-a fost viaţa mea; 105. Sfâşiat de chinuri grele; 133. Tu mi-ai fost şi-mi eşti scăpare; 155. Unde să mă duc?: 189. Tu poţi; 202. Când ochii storşi de lacrimi; 252. Departe-ntotdeauna; 539. Pe patul suferinţei gem; 540. Gem inimi sub adâncă apăsare; 545.Doamne Dumnezeul meu; 966. Eu sunt zdrobit de tot; 1045. Să te privesc din plin

EVANGHELIA DUMINICII A 29-A DUPĂ RUSALII

Iisus-vindeca-10-leprosiTămăduirea celor zece leproşi

Să luăm aminte că Evanghelia aceasta se petrece şi azi. Beteşug de lepră este şi astăzi şi oameni leproşi sunt şi astăzi destui. Deosebirea e numai atât că oamenii de azi nu poartă boala leprei în oasele lor, ci în sufletul lor. Lepra era o boală cumplită, ce ataca mai întâi pielea cu răni şi bube rele. Intra apoi în oase şi le strâmba, făcând din om un schelet, un mort viu care umbla rătăcitor până ce moartea îl băga în pământ. Aşa-i, iubite cititorule, şi păcatul. O lepră, o boală cumplită ce cuprinde tot mai mult şi mai mult sufletul, până când îl strică şi îl omoară de tot. Şi păcătosul este un mort viu (Efes. 2, 1). O, dacă ni s-ar da nouă putinţă să vedem sufletele oamenilor de azi în chip văzut, ne-am îngrozi de neghiobiile şi sluţeniile sufletelor atacate de lepra păcatului.
Lepra era o boală molipsitoare, şi cei cuprinşi de ea erau scoşi afară dintre ceilalţi oameni. Şi păcatul este o astfel de boală molipsitoare de care tot creştinul trebuie să se ferească. Sunt însă atâţia creştini care se duc duminicile şi serile unde se vorbesc tot felul de vorbe porcoase; şi sunt atâţia părinţi care îşi lasă copiii, nopţile, de se umplu de lepră, de boală sufletească.
Cei zece leproşi s-au tămăduit după ce s-au întâlnit cu Iisus şi cu lacrimi s-au rugat Lui: „Iisuse Doamne, ai milă de noi!“ Tot aşa se poate curăţi şi un creştin de lepra păcatului. Întâi trebuie să simţi lepra păcatului ce ţi a cuprins sufletul cu rană de moarte şi apoi, cu sufletul rănit, să cazi în faţa Mântuitorului, cu lacrimi, strigând: „Iisuse Mântuitorule, ai milă de mine şi mă scapă din pieire sufletească!“. | Continuare »

Recunoştinţă

Credinţa mea, sub crunte uragane
Se clatină adesea, tremurând…
Când valuri uriaşe spumegând
Se-abat să-mi sfarme luntrea mea trecând
Însingurată către sfintele-ţi limane.

Nădejdea mea în mâini cu frântă spadă
Timidă-abia se-ntinde către cer
De sub deşertăciunile ce pier
Precum plăpânda floare-n aspru ger
Abia spărgându-şi stratul de zăpadă.

Dar dragostea-mi din toate se aprinde
Chiar dacă vifor suflă peste ea
Sau buzele îi ard de sete grea…
Căci simt, Iisuse bun, iubirea Ta
Cum înspre mine mâna şi-o întinde.

Ş-apoi, cât stânca-mi creşte-a mea credinţă
Şi din cenuşă iar nădejdea mea
Se-aprinde din firava ei scântea –
Iisuse, Soare către Care-aş vrea,
Cât vecii toţi să-aduc recunoştinţă.

Lidia Hamza

ŞI SĂ TE ÎNTORCI PE ALT DRUM

Din vorbirea fratelui Martin Bugărin la adunarea de la Beiuş – Anul Nou 1982

Vindecarea_10_leprosi-9… Amintiţi-vă de cei zece leproşi care au venit la Mântuitorul. Dumnezeu Şi a făcut lucrarea cu toţi cei zece, pe toţi i-a vindecat trupeşte. Pe când le poruncea să meargă să se arate preoţilor, privirea Mântuitorului le-a mai spus: „Şi nici să nu vă mai întoarceţi pe drumul pe care aţi venit”.
Acest lucru de mare importanţă, nouă dintre ei nici nu l-au băgat de seamă. S-au întors ei pe alt drum, adică vindecaţi trupeşte, dar, vai, numai trupeşte, pentru că ei suflet nu aveau ca să şi-l mântuiască.
Cel de-al zecelea însă a citit ceva, a simţit ceva în privirea Mântuitorului. Şi, pentru că a citit, şi, pentru că a simţit, chemarea lui Dumnezeu a ajuns la inima lui şi i-a şoptit: „Tu să nu te mai întorci pe drumul pe care-ai venit”. Şi cel de-al zecelea s-a întors şi I-a mulţumit Domnului Iisus. Pentru că el a schimbat drumul, nu a făcut ca cei nouă – drumul de la Dumnezeu la lume. El, cel de-al zecelea, a făcut drumul de la lume la Dumnezeu. Pentru că s-a întors pe alt drum, a primit mântuirea.
Numai cine îşi schimbă drumul cel rău, cel greşit, cel vechi, cel neascultător, cel trufaş… numai cine se întoarce pe alt drum – spre Dumnezeu… numai aceia află mântuirea lui Dumnezeu, mântuirea pe care Mântuitorul nostru Scump o dă cu mână largă.
Dar cui nu-şi schimbă drumul, cui nu-şi schimbă viaţa, cui nu-şi schimbă inima… cui nu se întoarce pe alt drum la Dumnezeu, ce mântuire să-i dea Domnul? | Continuare »

VOI, CEI CE-AŢI FOST

VOI, CEI CE-AŢI FOST

Voi, cei ce-aţi fost adânc legaţi
şi Dumnezeu v-a dat scăpare,
voi pân’ la moarte-I datoraţi
recunoştinţa cea mai mare!

O, nu uitaţi, o, nu uitaţi
ce I-aţi promis, ce-I datoraţi,
pliniţi al vostru legământ
căci Dumnezeu e Sfânt, Sfânt, Sfânt!

Voi, cei ce L-aţi chemat la greu,
iar El v-a scos din suferinţă,
voi până-n veci lui Dumnezeu
Îi datoraţi recunoştinţă!

Îi datoraţi să-L preamăriţi
pentru-ndurările-I slăvite,
să-L lăudaţi şi să-I vestiţi
minunile de voi trăite.

Îi datoraţi, trăind frumos,
să fiţi urmaşilor lumină,
să aibă şi ei în Hristos
pe veci încredere deplină.

O, nu uitaţi ce v-aţi legat
când El v-a scos din strâmtorare,
– El Şi-a-mplinit Cuvântul dat,
dar cum vi-l împliniţi voi, oare?

Traian Dorz, din CÂNTAREA ANILOR