TINERI! MĂRTURISIŢI PE FAŢA CREDINŢA VOASTRĂ

Ioan Marini

Creştinul adevărat este un om curajos şi plin de bărbăţie. Cineva a spus: „Dumnezeu nu are în armata Sa ostaşi fricoşi”. Creştinii cei dintâi care au mers la chinuri şi la moarte pentru credinţa lor în Domnul nu erau fricoşi. Cine se teme să măr­turisească ceea ce a spus Dumnezeu, acela n-a gustat încă din tăria Du­hului Sfânt şi nu ştie ce va să zică Crucea şi biruinţa.
Creştinii molâi şi necredincioşi nu aduc nici o cinste Stăpânului no­stru. Ce păcat că cei mai mulţi sunt tocmai astfel de oameni slabi şi ne­mernici, care nu cunosc nici măcar alfabetul creştin, necum să ştie citi şi mărturisi credinţa şi Evanghelia.
Dar voi, fraţilor, nu fiţi dintre aceştia. Ci mărturisiţi pe faţă cre­dinţa voastră şi nu vă ruşinaţi de Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos (Rom 1, 16).
Chiar dacă va trebui să suferim din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, nu trebuie să dăm înapoi, căci nu­mai cine va lupta până la sfârşit va fi mântuit (Mt 24, 13).
E mare lucru să suferi prigonire din pricina numelui lui Hristos. Ar trebui să socoteşti [aceasta] ca o cinste deo­sebită, să crezi şi să suferi pentru Numele Domnului.
În zilele noastre este nevoie să fim oameni hotărâţi. Este timpul ca cei cu adevărat credincioşi să iasă în faţă şi să spună: „Cred şi de aceea vorbesc”. Nu merită oare Domnul Iisus Hristos a­ceasta din partea noastră?
Dacă Lui nu I-a fost ruşine cu noi, nici nouă să nu ne fie ruşine cu El. Şi dacă Domnul vieţii S-a înjosit până acolo încât a murit pentru noi, cum ar putea să fie pentru noi o înjosire să fim tăvăliţi în noroi pen­tru El sau chiar să fim omorâţi pen­tru El? Da, Slăvitul rostru Domn merită să aibă în noi oameni care să-I urmeze ca nişte eroi.
Ar trebui să ne hotărâm cu tărie să rămânem cu Domnul, chiar dacă toată lumea şi-ar bate joc de noi.
Cred că puţine bucurii sunt mai curate în lumea aceasta ca acelea pe care le ai când suferi ceva pen­tru Hristos. Acum înţeleg bine de ce apostolii s-au întors la ai lor plini de bucurie după ce fariseii şi sinedriul şi-au bătut joc de ei şi i-au a­meninţat (Fapte 5, 41).
De ce să te temi atunci când eşti în slujba Marelui Împărat? Frica şi lupta sunt două lucruri care nu pot sta nicidecum laolaltă. Dacă ţi-e teamă de oameni şi tre­muri de vorbele şi ocările lor, de ce te mai numeşti creştin sau ostaş al lui Hristos?
Frate! Iubite tinere, priveşte sus, ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei, adică la Iisus, la Golgota (Evr 12, 2). Priveşte mereu, până când vei fi plin de credinţă, încât să poţi păşi fără şovăire pe urmele Lui.

«Viaţa Creştină» nr. 5 / 28 ian. 1940, p. 3